• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Peste 30 de muzeografi-cercetători și profesori din domeniile artelor, științelor umaniste și științelor social-politice îşi dau întâlnire în aceste zile la Timişoara, cu ocazia primei ediţii a Simpozionului național “Artă, societate și cultură în România interbelică”. Evenimentul va avea loc în perioada 5-7 noiembrie la Palatul Baroc, din Piața Unirii, şi cuprinde o serie de conferințe și vernisaje.

Pe parcursul celor trei zile ale simpozionului, acad. Răzvan Theodorescu, prof. Adrian Cioroianu, prof. Ruxandra Demetrescu și alți 30 de invitați din București, Sibiu, Iași, Cluj, Arad, Timișoara sau Lausanne (Elveția) vor dezbate public teme privind arta, arhitectura, literatura, istoriografia, publicistica, politica sau societatea românească între cele două războaie mondiale.

Deschiderea simpozionului va avea loc astăzi, 5 noiembrie, de la ora 17, la Muzeul de Artă Timișoara, în prezenţa președintelui CJ Timiș, Titu Bojin, alături de prof. Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă Timișoara și de Marcela Oprescu, șeful secției de specialitate din cadrul Muzeului de Artă Timișoara.

În cadrul evenimentului de astăzi, va fi vernisată şi expoziția Artă bănățeană din perioada interbelică, concepută și organizată de muzeograful Marius Cornea, ce oferă publicului vizitator o imagine asupra vieţii artistice din Banat în perioada dintre cele două războaie mondiale. Expoziţia cuprinde lucrări care redau debutul modernităţii româneşti, aparţinând unor artişti de marcă precum Julius Podlipny, Varga Albert şi Ferdinand Gallas. Mutarea Şcolii de Arte Frumoase de la Cluj la Timişoara şi prezenţa profesorilor Alexandru Popp, Catul Bogdan, Aurel Ciupe, Anastase Demian și Romul Ladea stimulează creația artistică bănăţeană. În această perioadă se remarcă reprezentanţi ai constructivismului, expresionismului şi postimpresionismului. Amintim aici naturile statice realizate de Emil Lenhardt, marinele lui Corneliu Liuba, peisajele lui Ion Isac şi portretele executate de Krausz Albert, declară organizatorii evenimentului. Expoziţia cuprinde lucrări de pictură, grafică şi sculptură din Banat din perioada interbelică, din colecţiile Muzeului de Artă Timişoara și din colecții private.

Cu ocazia simpozionului, Muzeul de Artă Timişoara va deschide publicului şi expoziţiile permanente Arta din Banatul Istoric. Vernisajul celor două expoziţii va avea loc joi, 6 noiembrie 2014, de la ora 17.30.

Programul complet al Simpozionului naţional Artă, societate și cultură în România interbelică poate fi accesat pe pagina de internet a Muzeului de Artă Timişoara.

***

Evenimentul este organizat de Muzeul de Artă Timişoara şi Centrul de Studii Avansate în Istorie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş.

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015