• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Ajuns în acest an la cea de-a 40-a ediţie, Festivalul Internațional „Timișoara Muzicală” debutează cu o lucrare concertantă în primă audiţie interpretată de însuşi compozitorul ei. Concertul pentru pian și orchestră în Mi bemol major Op. 3, creaţie a pianistului german Martin Münch, va deschide concertului simfonic inaugural de vineri, 17 aprilie, de la ora 19, din Sala Capitol a Filarmonicii Banatul.

Născut la Frankfurt în 1961, Martin Münch a studiat muzica şi filozofia la Mainz, iar compoziţia la Karlsruhe. Până în 1994 a fost profesor de pian la Universitatea din Bamberg. S-a aflat ca solist pe aproape toate scenele de concert din Europa. A fost invitat să concerteze în Brazilia, Japonia, Argentina şi în Statele Unite ale Americii. În medie susţine cam 30 de concerte anual. De multe ori scriem că interpretul multor concerte în primă audiţie a fost însuşi compozitorul. Iată un astfel de eveniment pe scena filarmonicii. Avem prilejul să ascultăm o lucrare concertantă interpretată de compozitorul ei, declară concertmaestrul Mircea Tătaru.

Dirijat de maestrul Radu Popa, programul inaugural va continua cu lucrarea Semnale de Adrian Iorgulescu, compoziţie creată în anul 1993 şi interpretată pentru prima dată la Bucureşti în noembrie 1995. În încheierea programului simfonic, publicul va avea ocazia să asculte Concertul pentru vioară, violoncel şi orchestră în la minor op.102 de Johannes Brahms, compus în vara anului 1887.

Reeditând prin mijloace moderne vechiul concerto grosso pentru mai multe instrumente soliste, Brahms a îmbinat strălucit vechea tradiţie cu factura nouă corespunzătoare tehnicilor componistice ale vremii sale. Acest concert în care primează tehnica dezvoltării simfonice poate fi denumit o simfonie cu două instrumente soliste. Partitura viorii şi a violoncelului nu este un comentariu sau o însoţire a parcursului simfonic, ci este o adevărată piatră de încercare, atât prin exigenţele muzicale cât şi datorită dificultăţilor tehnice ale discursului. Gabriel Popa la vioară şi Filip Papa la violoncel, ne vor dezvălui atât frumuseţea acestui dublu concert cât şi calităţile lor de interpreţi, declară Mircea Tătaru.

Concertul este realizat în colaborare cu Centrul Cultural German Timișoara și este susţinut de Goethe-Institut și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania.

***

Festivalul Internațional „Timișoara Muzicală” se desfășoară în perioada 17 aprilie – 28 mai 2015 în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, cu trei concerte în Biserica Millenium din Piața Traian, în Sala Barocă a Muzeului de Artă, respectiv în sala de concerte a C.N.A. Ion Vidu. Martin Münch nu este singurul artist din Germania care va participa la festival. Prezenti vor fi și următorii muzicieni: Michael Hasel (dirijor), Walter Hilgers (dirijor), Nina Karmon (vioară), Siegfried Jung (tubă).

Biletele pentru eveniment sunt disponibile la casieria Filarmonicii (b-dul C.D. Loga nr. 2) în zilele de luni și miercuri orele 10-14, marti și joi orele 14-19 și vineri orele 10-14 și 18-21.

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015