• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Joi a fost o zi a emoțiilor şi a întâlnirilor dintre oameni pe care îi reunesc în egală măsură ideile înalte, teatrul şi speranța că munca lor este în folosul societăţii. Dincolo de orice fel de frontiere, prin colaborări punctuale şi comunicare, valorificând punctele comune şi fructificând diferenţele, putem clădi o societate europeană. Acestea au fost, în rezumat, concluziile primei zile ale Art of Ageing – 1st European Theatre and Science Festival, concluzii exprimate de cei care au organizat sau au sprijinit acest ambiţios festival.

Festivalul a fost deschis de Ada Hausvater, managerul Teatrului Național, Nicolae Robu, primarul Timișoarei, Dubravka Vrgoć, președintele European Theatre Convention şi Beate Köhler, directorul Goethe Institut. Evenimentului i s-a alăturat și ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu.

Întâlnirea dintre teatru și ştiinţă este, punctează Ada Hausvater, managerul Naționalului timișorean, o dovadă a nivelului unde se află, în acest moment, dramaturgia şi spectacolul românesc. Mulţumesc Ministerului Culturii, Primăriei Timişoara şi Consiliului Local Timişoara pentru că au contribuit la finanţarea festivalului. «The Art Of Ageing» – cu toţii ne punem problema îmbătrânirii şi cred că de la vârste foarte mici. Cu timpul, ea devine extrem de importantă şi serioasă. Aşa cum spunem că în România a venit momentul să vedem ce facem pentru ţara noastră, probabil că acelaşi lucru va fi şi pentru Europa, a precizat Ada Hausvater.

«Art Of Ageing» propune un dialog între experţi în domeniu. Cu această ocazie, începând de vineri, 17 aprilie, vor fi organizate o serie de conferinţe şi workshopuri.

Timişoara este, așa cum a punctat primarul urbei, Nicolae Robu, un oraş deschis, un oraş cu oameni care au disponibilitatea de a coopera: Felicit ETC pentru iniţiativă şi pentru punerea ei în practică şi adresez felicitări şi mulţumiri Teatrului Naţional din Timişoara, doamnei director Ada Hausvater, domnului director şi tuturor celor opt teatre care dau viaţă proiectului. Sunt convins că este o experienţă aducătoare de mult câştig pentru toţi cei opt parteneri. Mulţumesc pentru oportunitatea de a învăţa împreună cât mai multe lucruri. Patru teatre din Germania, două din România, unul din Croaţia şi unul din Slovacia – iată un parteneriat pe care nu îl putem întâlni, din păcate, chiar la tot pasul.

De asemenea, în zilele care vor urma, în cadrul Art of Ageing – 1st European Theatre and Science Festival se vor juca spectacolele: FEN FIRES de Nino Haratischwili / Deutsches Theater din Berlin și Teatrul Național Slovac din Bratislava (vineri, 17.04, ora 18.00, Sala 2, spectacol în germană și slovacă, cu supratitrare în engleză), I’M AFRAID WE KNOW EACH OTHER NOW de Ivor Martinić / Gavella Theatre, Zagreb (vineri, 17.04, ora 21.00, Sala Mare, spectacol în croată, cu supratitrare în engleză), același text fiind subiectul unui spectacol complet diferit, prezentat de Theater und Orchestra Heidelberg (sâmbătă, 18.04, ora 18.00, spectacol în germană, cu supratitrare în engleză).

Biletele se pot achiziționa de la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), de marți până duminică între orele 11 și 19, sau online, pe www.tntimisoara.com.

Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015