• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Cea de-a IX-a ediţie a Festivalului-concurs “Lada cu zestre”, care a demarat cu fazele zonale încă din luna februarie, se apropie acum de final. Peste 1.000 de concurenţi din localităţile judeţului Timiş participă, în acest sfârşit de săptămână, la cele trei mari secţiuni din cadrul competiţiei artistice.

Faza judeţeană a competiţiei a început sâmbătă, 13 iunie şi continuă duminică, 14 iunie, la sediul Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Timiş (str. Emanuil Ungureanu, nr 1) şi la Casa Armatei Timişoara, desfăşurându-se pe secţiuni: Coregrafie, Muzical, Recitatori dialectali, teatru şi alte genuri, expoziţii, colecţii şi gastronomie tradiţională. Participanţii la faza judeţeană s-au calificat de la etapele zonale, care s-au desfăşurat începând din luna februarie a acestui an.

Laureaţii fazei judeţene vor participa duminică, 21 iunie, ora 18.00, în Parcul Rozelor din Timişoara la Gala Festivalului-concurs “Lada cu zestre”. În cadrul spectacolului-maraton de pe scena din Parcul Rozelor vor evolua ansambluri folclorice, orchestre şi tarafuri populare, formaţii de dansuri, coruri, fanfare, solişti vocali şi instrumentişti, recitatori dialectali, laureaţi ai ediţiei 2015.

Invitaţi la Gală sunt Mariana Anghel, Petrică Miulescu Irimică, Ghiţă Călţun Brancu şi Ansamblul “Ghiocelul” din Giroc, cu soliştii: Zorica Savu, Florin Pistrilă şi Doriana Talpeş.

Intrarea este liberă.

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015