• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Înălțimi amețitoare, adrenalină, curaj, talent și pasiune, sunt ingredientele de bază ale viitorului documentar care îl aduce în prim plan pe temerarul Flaviu Cernescu în rolul “Balaurului din Transilvania”. Filmul va avea premiera marți, 7 iulie, la ora 19:00, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara. Urbea de pe Bega a fost punctul zero al aventurii începute de “dragonul” Flaviu Cernescu, alături de regizorul Sabin Dorohoi, iar acum devine orașul în care echipa de temerari va prezenta producția care a însumat 17 zile de filmări intensive în cele mai frumoase și renumite locuri din regiunile istorice Transilvania și Banat.

“Transylvania Dragon” este o călătorie intensă, care a atras mii de oameni la demonstrațiile extreme de slackline ale “Balaurului” Flaviu Cernescu, toate acestea fac parte din viitorul film documentar “Transylvania Dragon”, prima producție de acest gen din România, care aduce în prim plan pasiunea, curajul nebun, frumusețea și unicitatea.

“Transylvania Dragon” ne va purta în cele mai speciale locații din Transilvania și Banat, din Timișoara – orașul de suflet al lui Flaviu Cernescu, Reșița – locația în care “dragonul” a stabilit un nou record național de slackline, cascada Bigăr – una dintre cele mai frumoase căderi de apă din lume, prima cale ferată din România Anina – Oravița, orașul de suflet al împărătesei austriece Sissi – Băile Herculane, capitala aventurii extreme din inima Transilvaniei – Arsenal Park Orăștie, vestita cetate a orașului Alba Iulia – Alba Carolina, unul dintre simbolurile naționale aflate în patrimoniul UNESCO – Mocãniţa din Vişeul de Sus, locul unde se nasc povești și legende – Cascada Cailor, Salina Turda – oaza de liniște și sănătate aflată sub pământ, care atrage mii de turiști, una dintre cele mai frumoase șosele din lume – Transfăgărășanul. Ultima zi a filmărilor a avut loc Castelul Corvinilor, unul dintre reperele istorice de maximă importanță pentru ardeleni și bănățeni, declară organizatorii evenimentului.

Prima oprire a fost Timișoara, devenită astfel kilometrul 0 al filmărilor care s-au desfășurat, ulterior, în 14 locații celebre din zona de vest a țării. Reșița – locul în care sportivul a reușit să stabilească un nou record național, mergând pe un slackline de 45 de metri, la 80 de metri înălțime, între două turnuri dezafectate ale UCMR, emblematice pentru orașul de pe Bârzava. Au urmat Bocșa, orașul de baștină al lui Flaviu, Carașova, cascada Bigăr – una dintre cele mai frumoase căderi de apă din lume, prima cale ferată din România Anina – Oravița, orașul de suflet al împărătesei austriece Sissi – Băile Herculane, capitala aventurii extreme din inima Transilvaniei – Arsenal Park Orăștie, vestita cetate a orașului Alba Iulia – Alba Carolina, unul dintre simbolurile naționale aflate în patrimoniul UNESCO – Mocãniţa din Vişeul de Sus, locul unde se nasc povești și legende – Cascada Cailor, Salina Turda – oaza de liniște și sănătate aflată sub pământ, care atrage mii de turiști, una dintre cele mai frumoase șosele din lume – Transfăgărășanul. Ultima zi a filmărilor a avut loc Castelul Corvinilor, unul dintre reperele istorice de maximă importanță pentru ardeleni și bănățeni.

ISTORIA BANATULUI. Studii privind particularităţile unei regiuni transfrontaliere

Publicat de Pagini de Cultura 6 Iulie 2015 Comments Off

Cel dintâi volum despre istoria regiunii Banat realizat prin cooperarea dintre istoricii români, sârbi şi unguri va fi lansat şi la Timişoara. Cartea „ISTORIA BANATULUI. Studii privind particularităţile unei regiuni transfrontaliere”, editată sub egida Academiei Române, va fi prezentată marţi, 7 iulie 2015, de la ora 16, în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timişoara, de către prof. univ. dr. Victor Neumann, coordonatorul lucrării.

Volum esenţial pentru cultura, identitatea şi memoria unei regiuni unice în Europa din perspectiva întrepătrunderilor multiculturale şi multiconfesionale, „ISTORIA BANATULUI. Studii privind particularităţile unei regiuni transfrontaliere” are peste 600 de pagini, care cuprind studii semnate de reputaţi istorici români, sârbi şi maghiari. Aceştia abordează tematici multiple, analizând istoria regiunii Banat în perioada 1718-1919 din perspectivă politică, sociologică, culturală sau artistică.

Astfel, volumul cuprinde:

- o evaluare a succesiunii administraţiilor pe parcursul a două sute de ani;

- o prezentare cronologică a celor mai importante evenimente politice;

- o descriere a vieţii religioase şi comunitar-lingvistice prin prisma diversității lor, a particularităţilor şi a interferenţelor acestora;

- o prezentare a evoluţiei învățământului cu trimitere la școlile în diversele limbi folosite în Banat;

- o sinteză a vieții intelectuale, a rolului ei în gândirea politică;

- o evaluare novatoare a identității locale și a moștenirilor culturale multiplu codate ale regiunii.

Banatul este regiunea în care au avut loc câteva dintre cele mai fecunde interferenţe între tradiţiile româneşti şi acelea europene, între limbile culturilor locale şi ale acelora învecinate, între religiile ortodoxă şi romano-catolică. Este regiunea care a acceptat şi, uneori, s-a mîndrit cu relaţiile creştino-iudaice şi creştino-musulmane. Întîlnirea Balcanilor cu Europa Centrală este aici la ea acasă. Personal, am descifrat semnificaţiile unei geografii inimitabile, diversă, deschisă spre lume, cînd şi cînd capabilă să devină infrastructura unei fascinante istorii. Social, economic, politic, Banatul a fost spaţiul experimentelor, al iniţiativelor social-liberale, al aspiraţiilor umaniste şi al dorinţei de bunăstare materială. Uneori, locurile acestea au fost ale acelor indivizi şi comunităţi ce au refuzat servituţile regimurilor autoritare sau totalitare. Din aceste motive şi pentru multe altele, Banatul îşi are particularităţile sale. Cunoaşterea şi invocarea realităţilor istorice este direct legată de proiectele de viitor. Orice perspectivă culturală avem, nu vom putea ignora observaţia potrivit căreia o societate are viitor atâta vreme cît are un trecut de la care se poate revendica“, se poate citi în studiul introductiv semnat de Victor Neumann.

La editarea lucrării au contribuit următorii istorici: Victor Neumann (istoric, profesor universitar, Universitatea de Vest Timișoara, CS I Institutul de Studii Bănățene al Academiei Române, contribuţii proprii şi autor al celor mai multe capitole, iniţiator al proiectului, coordonator al echipei de cercetători, autor al conceptului şi editor al cărții); Miodrag Milin (istoric, profesor universitar, CS I Institutul de Studii Bănățene al Academiei Române, contribuţii proprii şi mai multe traduceri din limba sârbă); Teodor Octavian Gheorghiu (istoric al arhitecturii, profesor universitar, Timișoara); Mihaela Vlăsceanu (istoric de artă, lector universitar, Timișoara); Vasile V. Muntean (preot și profesor universitar, Lugoj); Gabriel Szekely (arhitect şi istoric al arhitecturii, conferenţiar univ, Timişoara); László Marianucz (istoric, profesor universitar, Universitatea din Szeged); Áron Kovács (istoric, doctor al Școlii Doctorale Internaționale de Istorie Conceptuală „Reinhart Koselleck” din cadrul Universității de Vest din Timișoara/Universitatea din Szeged&Biblioteca Sarospatak); Grozdanka Gojkov (istoric al învăţământului, fost director al Şcolii Superioare Pedagogice din Virset); Miodrag Maticki (istoric al literaturii, directorul Fundaţiei Vuk Karadzic din Belgrad şi vicepreşedinte Matica Srbska, Novi-Sad); Adrian Negru (istoric de artă, Şcoala Superioară Pedagogică din Virset); Drago Njegovan (istoric, Muzeul de Istorie din Novi-Sad); Vasile Dudaș (istoric, Muzeul Banatului Timişoara); Slobodan Bjelica (istoric, profesor universitar, Universuitatea din Novi-Sad).

ISTORIA BANATULUI. Studii privind particularităţile unei regiuni transfrontaliere se găseşte în librării la preţul de 110 lei.

Uneori mai greu, alteori mai uşor, găsim sens între întâmplările ce par foarte disparate la prima vedere, fapt ce ne produce mirarea, îngrijorarea ori bucuria, după caz. Aşa s-a întâmplat şi când am descoperit un pasaj fabulos scris la cei şaptezeci şi şapte de ani de tânărul romancier Umberto Eco, pasaj ce l-am înţeles ca pe o lecţie de maestru despre cum se scriu cele mai fascinante texte ce redau descoperiri şi analize ştiinţifice (precum este şi cazul cărţii din această sâmbătă).

În “Confesiunile unui tânăr romancier“, Umberto Eco evocă, în cele câteva prelegeri, maniera şi precizia creativă în care lucrează scriitorii de ficţiune sau cei de non-ficţiune, asumându-şi din primele pagini o constatare atât de simplă şi atât de aplicată:

Orice carte ştiinţifică trebuie să fie un soi de whodunnit – relatarea călătoriei în căutarea Sfântului Graal. Şi cred că asta am făcut în toate operele mele academice ce au urmat

Ei bine, citind trimiterea critică a lui Umberto Eco, având apoi pe tot parcursul lecturării prelegerilor acestuia senzaţia puternică de naraţiune ce vorbeşte viu despre căutarea răspunsurilor, am găsit, mai mult sau mai puţin întâmplător, explicaţia stilului prietenos şi profund imprimat de Vasile Ernu în cea mai recentă carte documentară a sa, prima din anunţata “Mică trilogie a marginalilor“, “Sectanţii“.

Vasile Ernu, eseist, publicist, cercetător şi scriitor de stânga, născut în spaţiul fostului URSS şi critic militant al regimurilor totalitare – autoritare, este una dintre cele mai importante voci ale criticii de stânga de azi, cofondator al criticatac.ro şi prezenţă importantă în dezbaterile social-istorice.

Primul volum din “Mică trilogie a marginalilor“, este structurat ca o paralelă la Septuaginta, traducere în limba greacă a Bibliei ebraice, Vechiul Testament, care avea cinci părţi, structură repetată fidel în “Sectanţii“: Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii, Deuteronomul. În “Sectanţii” vedem însă cum se contextualizează normele religioase în viaţa de zi cu zi a minorităţilor descrise  (prezente în Basarabia şi Bugeac, cumpuse din evrei mesianici, staroveri, rascolnici şi alte grupuri religios identitare), prin aplicarea pragmatică a regulilor desprinse din Vechiul Testament faţă de puterea Statului (Leviatanul), a bisericii pravoslavnice (majoritare) şi asupra lumii laice, lumea largă.

Povestea este legată de genealogia autorului, astfel că frumuseţea narativă vine tocmai din îmbinarea secvenţelor de istorii de demult cu reflecţiile critice asupra acestora, de pe marginea timpului, din prezentul frust, despre viaţa închinată salvării în cadrul minorităţilor discriminate ale celor ce erau numiţi de majoritari drept “sectanţi”.

Istoria uneia dintre minorităţile atent profilate prin naraţiune şi analiză critică este cea a molocanilor. Notele cele mai distincte ale acestei minorităţi se ivesc tocmai prin antiteza faţă de altă minoritate, a rascolnicilor:

În ciuda faptului că proveneau din comunitatea pravoslavnică majoritară, molocanii, ca şi rascolnicii, erau foarte diferiţi de tot ce era ortodox. Reprezentau despărţirea de comunitatea majoritară pravoslavnică, prin adoptarea modelului total opus rascolnicilor. Dacă primii aveau o abordare conservatoare, de păstrare a vechilor tradiţii autentice, opunându-se oricărei încercări de reformă, cei din urmă erau partizanii unei reforme radicale. Erau mai degrabă un soi de protestanţi ce negau cea mai mare parte a tradiţiei şi comunitatea din care proveneau, fiind atraşi de stilul de citire şi interpretare a Bibliei în cheie protestantă. Nu acceptau nicio formă de ritual pravoslavnic, niciun simbol, precum icoana, crucea sau biserica, înţelese în termeni tradiţionali. Nu acceptau ierarhiile preoţimii, liderul fiind ales prin vot democratic unanim.

După ce-i cunoşteai mai bine, îţi dădeai seama că, la rândul lor, erau destul de diferiţi între ei. Unele comunităţi se situau în linia orientării talmudice, devenind foarte aproape de interpretarea evreiască a cărţilor sfinte. Respectau în general regilile alimentare, comportamentul şi sărbătorile evreieşti. Erau un soi de molocani – adventişti. Alţii erau însă mai exaltaţi, mai apropiaţi de mişcările charismatice şi se numeau duhobori, un soi de luptători ai duhului, punând un mare accent pe Duhul Sfânt şi darurile acestuia.

În istoria nescrisă a familiei se povesteşte că străbunicul meu l-ar fi cunoscut pe Piotr Verighin, unul dintre liderii faimosi ai acestei comunităţi şi bun prieten al lui Tolstoi. Se spune că celebrul scriitor, devenit unul dintre sfinţii neoficiali ai sectanţilor în imperiul ţarist, le-ar fi dat bani celor din comunitatea lui Verighin ca să poată fugi în Canada şi să scape de represaliile ţarului. Dar nimeni nu poate dovedi acest lucru.

Molocanii s-au împrăştiat însă pe unde au apucat. Mulţi au plecat în Canada, care le amintea foarte mult de Rusia lor dragă. Alţii au plecat în Caucaz, încercând să găsească o limbă comună cu armenii, şi, culmea, chiar cu azerii de religie musulmană. Au mai fost şi cei care au poposit pe melegurile noastre şi se pare că au devenit foarte influenţi în această zonă pentru o anumită perioadă. Nu ştiu cât este de adevărat, însă cert e că ei au avut o influenţă copleşitoare asupra alor mei.

În familie am păstrat doar câteva amintiri de la ei. Câteva fotografii, cântece şi un samovar care se pare că e un cadou de la ei. Un samovar vechi de peste 100 de ani ce funcţionează pe bază de cărbuni aprinşi. Îl păstrez şi astăzi. Alături de biblia familiei, fizgarmonia şi abacul tatălui meu, samovarul face parte din relicvele valoroase ale familiei. Mai avem de la ei un soi de pânză albă dantelată, pe care e scris cu litere roşii croşetate un verset din Biblie: Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:16).

Alcoolul este primul mare diferenţiator ritualic şi chiar politic între comunitatea majoritarilor aparţinători ortodoxiei pravoslavnice şi micile comunităţi de alte altor confesiuni şi grupări religioase, conservatoare ori radicale. Ritualurile producerii vinului sunt puternice şi marchează viaţa de zi cu zi:

În zona noastră, presiunea socială şi culturală legată de băutură era imensă. Pe lângă tradiţionala stigmatizare din partea celor din jur, exista aici şi o puternică tradiţie vinicolă. Era un soi de rai al vinurilor, grădina edenului vinicol. Era “Ţara făgăduinţei”, unde în loc de lapte şi miere curgea vin peste tot. Mult vin. Pretutindeni, cât vedeai cu ochii, se întindeau rândurile lungi de viţă-de-vie. În Bugeac şi în sudul Basarabiei, via făcea parte din familie, aşa că fiecare ştie s-o îngrijească aşa cum face cu fratele său sau cu sora mai mică. Toţi ştiu când e vremea ei de praşă, de curăţat sau de cules. Iar toamna e un adevărat regal vinicol, cu o mulţime de ritualuri. Aici toată lumea cunoaşte ritualurile, participă la ele şi la întregul proces de producere a vinului. De la culesul şi trecutul strugurilor prin teasc şi lin, până la spălatul butoaielor şi aşezarea lor, pline, în beciuri. Aici, fiecare gospodar, oricât ar fi de amărât, are în beci cel puţin o tonă de vin care cu greu îl ajută să iasă din iarnă. Nu va rămâne însă el fără vin, căci aici acesta izvorăşte de peste tot. Vinul a devenit în această regiune un soi de apă care se bea la toate orele din zi şi cu toate ocaziile. Despre cantităţi nici nu are rost să vorbim.

A nu bea şi a nu produce alcool în acest context, în care presiunea cotidiană este atât de puternică şi vinul nu este doar apă, ci şi “sîngele lui Isus”, era pentru unii un act de blasfemie, iar pentru alţii un act de curaj nebun. Pentru a face faţă acestei presiuni şi tentaţii e nevoie nu doar de curaj şi de un caracter puternic, ci şi de adevărate strategii de rezistenţă şi luptă. Nu o luptă solitară, ci în grup. Ai mei ştiau că în grup se poate învinge orice, până şi alcoolul, bătălie pe care aici o pierde aproape toată lumea. A pierdut-o până şi temutul regim sovietic, nu însă şi sectanţii mei.

Raportul faţă de stat este probabil cea mai importantă trasătură prin care se specifică o ideologie a minorităţii celor ce erau numiţi sectanţi, pentru că se facea văzut mult mai bine decât rapotul cu biserica majoritară sau cu lumea largă:

Dincolo de suferinţă, prigoană şi martiriu însă, foarte preţuite de secta mea, în încercarea de a-şi lega originile de generaţia primilor creştini, mai exista un mod total diferit de a înţelege relaţia cu statul şi mai ales de a crea tehnici de rezistenţă faţă de acesta.

Principiul libertăţii, aşa cum îl înţelegeau şi-l practicau ei, e specific, probabil, mai tuturor grupurilor marginale. Mai întâi, sectanţii nu cred într-un stat neutru sau bun, fie el comunist sau capitalist. Statul e o formă de robie, de la care e bine să te sustragi. Nu trebuie neapărat să intri în conflict cu statul, ci să te eschivezi, să-şi creezi o lume paralelă. A lupta direct cu statul este pentru sectant ceva inutil: oamenii contează, nu statul în sine. Cel mai bine lupţi cu el doar ignorându-l total. Statul acceptă însă orice, dar nu şi cetăţeni nesupuşi. Ignorarea şi nesupunerea sunt armele cele mai puternice împotriva statului şi irită puterea cel mai mult.

Pentru noi, sectanţii, libertatea oferită de stat nu e decât un rezultat al capacităţii noastre de a rezolva limitările şi interdicţiile venite de la acesta. Libertatea venită din partea oricărei forme de putere este falsă. În esenţă, îmi explica bunelul: cheia lecturii Cezarului nu este darul, nu este ceea ce-ţi oferă el, ci ceea ce-ţi ia, ceea ce-ţi interzice.

Una dintre cele mai şocante metafore despre dimensiunile de necuprins ale Statului şi despre dominarea hegemonică dusă de Leviatan este cuprinsă într-un paragraf din Iov al Vechiului Testament, atât de relevant încât a devenit şi titlul celui de-al doisprezecelea capitol: “Poţi tu să prinzi Leviatanul cu undiţa? Poţi să-i legi limba cu o funie?“. Un capitol în care se face saltul, printr-o adevărată ruptură, de la istoriile din secolul trecut la critica politică din societatea de azi:

Dacă privim în jurul nostru, observăm uşor cum toleranţa, corectitudinea politică şi alte valori liberale au pentru occidentul contemporan acelaşi rol pe care îl au pentru Rusia de acum valorile tradiţionalismului şi ortodoxiei. Problema nu constă însă doar în faptul că avem de-a face cu ceea ce conceptual numim “discurs hegemonic”, cel care legitimează actuala orânduire în diverse contexte politice. Astăzi, marea problemă e legată de o catastrofă intelectuală şi culturală de proporţii: discuţia despre fenomene este înlocuită de cea despre noţiuni, iar în loc să discutăm despre fenomenele şi interesele puse în joc, noi discutăm abstract despre aşa-zisele “valori”. Setul de valori poate fi diferit în fucnţie de specificul istoric, cultural şi social al fiecărei ţări şi regiuni. În Franţa, de exemplu, se pune mult accent pe o toleranţă ipocrită. În Rusia se militează cu la fel de multă ipocrizie pe valori precum tradiţionalismul şi ortodoxia, iar elitele din ţări precum Polonia, România sau Moldova jonglează în spaţiul public cu ambele seturi de valori. În toate cazurile însă se constată un fenomen comun: creşterea politicii represive construite pe afirmarea şi aderarea publică la un set clar de “valori”.

În toate aceste cazuri, nouă ni se cere recunoaşterea necondiţionată a ideologiei dominante drept primă condiţie de a fi acceptat în societatea respectivă ca membru integru, ca parte nealterată a corpului social şi statal. În Franţa trebuie să fii corect politic şi să ascunzi ura faţă de emigranţii de la periferie, în Rusia trebuie să fii pravoslavnic şi conservator fără a ţi se cere în mod obligatoriu să fii credincios, iar în Polonia, România şi Moldova trebuie să fii simultan catolic sau ortodox şi să adero la valorile liberale, chiar dacă ele se bat cap în cap. În Arabia Saudită trebuie să mimezi perfect cerinţele islamului medieval, chiar dacă tu ai alte convingeri intime. Peste tot, Leviatanul îţi cere să fii cu majoritatea, parte a ei, şi să vorbeşti limba ei. Nu e loc pentru eretici şi sectanţi. Cine eşti tu să-i legi limba cu o funie Leviatanului?

Sectanţii din Basarabia aveau omologi în “Pocăiţii” din România, desoperiţi în evocările din jurnalul de călătorie scris de tatăl scriitorului, care observa plin de mirare cum în România perioadei blocului comunist estic se găseau mii de biserici, sute de mânăstiri, preoţi plătiţi de stat ca funcţionarii publici, un adevărat Bizanţ comunist cu epicentrul într-un suprinzător Bizanţ rural. Realitate şocantă pentru un vizitator (de sorginte minoritară) venit din URSS.

Relaţia grupurilor minoritare cu regimul comunist din România este marcată, după 1978, de presiuni şi clandestinitate. Unchiul Dan este personajul în jurul căruia se ţese o descriere foarte atentă, din care se remarcă în mod special povestea Navigatorilor:

Comunitatea noastră avea nevoie în acea perioadă de mulţi “învăţători”, acei exegeţi ai Bibliei. Comunitatea se dezvolta, vremurile erau în schimbare şi, cum Biblia era axul nostru central, era o nevoie imensă de astfel de oameni. Cei mai buni erau împinşi spre acest domeniu. Atunci, în acele momente zbuciumate, când unchiul Dan era pe muchie de cuţit, prin intermediul unchiului Iosif au “debarcat” pe malurile râului Bahlui din târgul Ieşilor faimoşii “navigatori”. V-am spus că noi aveam ceva cu apele şi cu navigaţia.

“Navigatorii” era o grupare din spaţiul american, specializată în studiul bliblic şi în ceea ce în tradiţia creştină se numeşte ucenicie. Totul se făcea cospirativ, clandestin, după nişte rânduieli numai de ei ştiute. E cam greu să ascunzi un american de ochii Securităţii într-un regim ceauşist. Ei aveau însă tot felul de tactici: unii se înscriau la universitate pentru studii, alţii îşi motivau prezenţa în ţară prin diverse activităţi, iar alţii veneau pentru vacanţe la munte, unde de fapt organizau tabere de studiu. Mai mult de zece ani au durat aceste studii intense, cu aventuri demne de filmele poliţiste americane şi dramele ruseşti.

La început au fost opt ucenici ai navigatorilor, după care au rămas doi. În fiecare an, cei care terminau ucenicia îşi construiau propriile grupuri pe care le creşteau şi le trimiteau la rândul lor să pregătească alte grupuri. În munca lor de zece ani şi în perioada de după aveau să construiască adevărate reţele şi grupări. Acestea erau formate din oameni extraordinari, devotaţi, şi împânzeau toată ţara, şi, mai târziu, toată lumea. Ei au făcut adevărate minuni. Când i-am cunoscut, mult mai târziu, după 90, am văzut cît de puternică şi de eficientă poate deveni o astfel de reţea. Printr-un simplu mesaj se pune în mişcare o mşinărie şi o reţea umană invizibilă, dar reală, construită pe oameni concreţi, care activează în sectoare foarte diverse, dar co o forţă ce poate realiza lucruri inimaginabile. Aşa ceva se construieşte greu, cu un efort suprauman, cu un devotament şi nişte aptitudini speciale. Doar cunoscând astfel de oameni începi să înţelegi cum o mână de pescari amărâţi din Iudeea au urmat un “nebun” şi au schimbat total faţa acestei lumi. Ei reproduceau cumva în miniatură acel model. Şifuncţiona perfect.

Talentul cel mai mare al unchiului Dan nu era însă cel de a organiza grupurile de studenţi şi ucenici, deşi făcea minuni cu oamenii. Îi transforma. Le dădea un sens şi speranţă, le inspira pasiune şi motivaţie. Realizarea lui fascinantă, privită drept ceva riscant la noi, care eram o comunitate destul de închisă, era de a pune la un loc oameni de orientări, naţionalităţi, idei şi tipologii foarte diferite. La el puteai să te întâlneşti cu faimoasa familie de maghiari protestanţi din Ardeal, Visky, şi chiar să-l cunoşti pe renumitul Ferenc Visky (Feri bacsi), puteai să-i întâlneşti pe liderii mişcării Oastea Domnului, dar şi preoţi catolici, filozofi sofisticaţi, traficanţi de biblii, mistici stranii, călugări neînţelesi, medici şi ingineri hermeneuţi, rockeri şi punckişti, americani nonconformişti, arabi şi evrei creştinaţi, danezi şi francezi călători şi cîţi alţii. Ei bine, toţi aceşti oameni care altfel ar fi avut şanse minime să stea la aceeaşi masă şi să se accepte unii pe alţi, aici, în mica garsonieră din cartierul Alexandru din Iaşi, pe care o dedica întâlnirilor, sub bagheta lui magică deveneau prieteni. Aici se întâlneau şi discutau la o cană de ceai până uitau de ei“.

O adevărată mistică a salvării către libertate egală, exersată prin solidaritatea comunităţii, se găseşte şi în versurile acelor vechi imnuri cântate de “pocăiţii” români la întâlnirile lor clandestine, dar şi în neclintirea cu care se organiza zi de zi  protestul şi delimitarea faţă de putere în Basarabia, ba chiar şi – de ce nu? e firesc – în critica reflexivă cu care Vasile Ernu leagă între ele pasajele narative ale cărţii:

Creştinismul e de departe cel mai radical lucru despre care mi-a fost dat să aud şi să citesc. Ce Dumnezeu mai radical putem avea decât unul ce renunţă la puterea divină, la puterea nemărginită, pentru a salva şi a fi alături de cei “căzuţi în păcat”, adică nişte condamnaţi politic? Se sacrifică, devine unul dintre noi pentru a ne salva, un gest fără precedent în istorie.

Renunţă la toate atributele divinităţii, ale puterii supreme şi coboră printre noi, devine egal cu creatura sa, dar nu pentru a fi alături de dregătorii şi înţelepţii vremii, ci pentru a spăla picioarele curvelor, pentru a mângâia săracii şi pentru a vindeca bolnavii. Şi ce spune? Că nu aduce pacea, ci războiul, un război care nu se câştigă cu arme şi violenţă, ci cu vorba şi fapta. Nu e străin însă de bici. Oriunde apare El, în jur se naşte scandalul religios, politic, social, pentru că El răstoarnă toate regulile puterii, dizolvă cutumele, scandalizează “bunul simţ”. În noua lume politică propusă de el nu mai există iudeu, roman sau grec, nu mai există femeie sau bărbat, iar familia trece în plan secund. În templu, loc al puterii religioase. El dă năvală cu biciul, iar bogaţilor le spune că nu pot intra în “împărăţia cerului”, noua orânduire politică, ci că trebuie să renunţe la bogăţie. Şi îşi alege ucenici, cei care vor pune bazele unei revoluţii unice în istoria lumii, nu oameni din elita vremii, din rândurile dregătorilor şi cărturarilor, ci nişte amărâţi de pescari iudei, pentru a lua în derâdere cum numai El ştie puterea vremii.

Creştinismul oficial s-a deteriorat însă mult. Ce avem noi este o formă anchilozată, moartă, ritualizată. În mare parte avem exact rezultatul a ceea ce detesta Isus. Avem un Isus Hristos cuminte, care nu scandalizează, ci slujeşte puterea, pe bogaţii şi pe înţelepţii vremii. Respectă toate regulile şi cutumele vremii. Iubeşte – culmea! – până şi banii, le face chiar reclamă şi se supune la toate protocoalele puterii. Avem un Isus Hristos ultraconservator, cuminte, comod, şi care promovează o “teologie a bunăstării”.

Undeva, spre final de carte, vine timpul şi pentru mărturisirile cele mai personale ale autorului, despre “memoria celui diferit”, despre stigmatul diferenţei perceput în timpul şcolii, depăşit datorită femeilor aflate în apropiere, cu grija lor. La care se adaugă, în ritmul vieţii de zi cu zi, trimiterea la cea mai mare şi mai grea luptă pe care grupul minoritar religios a dus-o permanent, lupta cu lumea imediată, lumea largă, cu societatea, cu tentaţiile, cu oferta şi cu ispitele, toate arătând ca laptele şi mierea din câmpiile mănoase ale Canaanului. O luptă definitiv pierdută, intrată în istorie, căzută în uitare tot mai mult, dezradăcinantă pentru minoritatea în care axul central al vieţii era salvarea împreună a celor ce simt dezavantajul puterii de sistem, care însă sunt singurii capabili de salvare, chiar datorită diferenţei.

http://horeabacanu.blogspot.ro/

Centrul de Informare Europe Direct Timișoara, Fundația Student Plus și CoderDojo Timișoara inițiază un proiect care își propune crearea unui context educativ în domeniul programării pentru elevii timișoreni, cu participarea activă a unor organizații locale active în implementarea de proiecte ale societății informaționale.


#WeSpeakCode – Școala de Vară de Programare va avea loc în perioada 6-13 iulie 2015 și se adresează unui număr de circa 100 de elevi din clasele I-XII. Indiferent de nivelul lor actual de cunoștințe în domeniul programării, participanții vor valorifica o parte din timpul vacanței pentru a învăța sau pentru a se perfecționa în tehnologii diverse (Scratch, Python, HTML, CSS, C#, Photoshop, Algoritmică, mobile development și altele), dezvoltând primele lor proiecte informatice și pentru a vizita companii de profil din Timișoara.

Participarea la proiect este gratuită, copiii și tinerii înscriși învățând cu ajutorul unor mentori voluntari, programatori pasionați și dornici să împărtășească cunoștințele deținute.

Atelierele se vor derula în ședințe zilnice cu durata de câte trei ore, în trei locații: Liceul de Informatică ”Grigore Moisil”, Continental Automotive și Fundația Student Plus. Proiectul se va încheia printr-o festivitate care va avea loc, luni, 13 iunie 2015 în Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș.

Metodologiile utilizate sunt cele ale educației non-formale, deschise și incluzive, promovate încă din 2013 de către cluburile CoderDojo din Zona Metropolitană Timișoara.

„Anul trecut, Comisia Europeană a lansat Săptămâna Europeană a Programării, cu peste 1500 de evenimente adresate în special tinerilor. Programarea ajunge în centrul atenției într-un moment foarte oportun, întrucât rapoartele arată că Europa ar putea avea în curând un milion de locuri de muncă vacante în domeniul IT din cauza lipsei competențelor digitale necesare la nivel european. Numeroși miniștri europeni ai educației au inclus deja programarea ca disciplină școlară obligatorie, iar în alte țări, programarea este disciplină facultativă. Prin #WeSpeakCode, dorim să creăm un moment de referință pentru educația digitală a tinerilor timișoreni, arătând că este necesară și accesibilă tuturor”, ne explică Maria Ciorba, Europe Direct Timișoara, în calitate de organizator al proiectului #WeSpeakCode.

Radu Ticiu, fondator CoderDojo Timișoara, declară că „Voluntarii organizației noastre își pun cu entuziasm timpul, energia și cunoștințele la dispoziția copiilor interesați de învățarea programării. Suntem siguri că mulți dintre participanții la #WeSpeakCode vor deveni obișnuiți ai activităților săptămânale într-una sau alta dintre cele șase implementări CoderDojo din Dumbrăvița, Moșnița sau Timișoara”.

Programul poate fi consultat pe pagina Școlii de vară de programare ‪#‎WeSpeakCode.

Proiectul este derulat cu sprijinul Instituției Prefectului Județul Timiș și a Consiliului Județean Timiș.

Datorită tehnologiei digitale, fotografia a cunoscut o dezvoltare şi transformare vertiginoasă, care au modificat radical percepţia, practica şi valoarea economico-socială a acesteia. Aflată la a V-a ediţie, expoziţia InterFoto organizată de Facultatea de Arte şi Design (FAD) din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, ţine cont de evoluţia fotografiei şi a devenit un eveniment cultural-artistic deosebit de important în urbea timişoreană.

Fiind cea mai amplă expoziţie de fotografie care a ajuns să fie o tradiţie timişoreană, Interfoto îşi propune, în perioada iulie – septembrie 2015, un eveniment fotografic, care să îmbine jurnalismul, cu fotografia stradală, arhitecturală, modă / frumuseţe / nud artistic, oameni, sport şi situaţii diverse. Ediția din anul acesta se anunță a fi cea mai amplă de până acum. Diversitatea subiectelor, a tehnicilor folosite și a conceptelor prezente în imagini garantează nivelul calitativ excelent. Dincolo de aspectul vizual, evenimentul INTERFOTO constituie un nod cultural, generat de Universitatea de Vest prin Facultatea de Arte și Design și susținut financiar în mare parte de Primăria Timișoara, declară organizatorii evenimentului.

Fotografii prezenţi la InterFoto 2015 provin din Austria, Germania, Serbia, Ungaria şi România, unii dintre aceştia fiind multipli caştigători ai medaliilor de aur la evenimente de top internaţional.

Vernisajul Interfoto 2015 va avea loc vineri, 3 iulie 2015, la ora 18:00, în Galeria Mansarda a facultăţii de Arte şi Design a UVT, de pe str. Oituz nr. 4. Evenimentul va prilejui şi lansarea Albumului FISART 2014, care reuneşte documentaţia fotografică a Festivalului Internaţional de Street Art Timişoara 2014, fiind insoţită de o prezentare multimedia.

InterFoto 2015 va cuprinde şi o serie de seminarii şi workshop-uri de specialitate. Astfel, sâmbătă, 4 iulie, de la ora 18.00, în Galeria Mansardă va avea loc Seminarul „Fotografia Neconvenţională de la Portret pâna la Nud din perspetiva ~ laurei von S ~”. A doua zi, de la ora 08:30 şi la ora 18:00 vor avea loc două Sesiuni practice de „Fotografie Neconvenţională de la Portret pâna la Nud Artistic”. Iar în zilele de 18 şi 19 iulie, vor avea loc un seminar şi workshop-uri cu fotograful German Harald Kroeher, acompaniat de două fotomodele profesioniste din Germania.

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015