• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Tradiţia concertelor publice de fanfară se reia la Timişoara. În fiecare sâmbătă, în următoarele trei luni, iubitorii de muzică sunt aşteptaţi în curtea Bastionului Theresia, să asiste la o serie de spectacole în aer liber susţinute de Fanfara “Pro Amiciţia”. Primul dintre concerte va avea loc chiar în această seară, iar din program nu vor lipsi valsurile celebre şi muzica de promenadă.

Instrumentele celor 14 membri ai fanfarei vor răsuna în zilele de sâmbătă ale lunilor august, septembrie şi octombrie, între orele 19 – 20.30, după cum urmează: 15, 22, 29 august; 5, 12, 26, septembrie; 3, 10, 17, 24 octombrie. Programul concertelor va cuprinde muzică de promenadă, marşuri, valsuri celebre şi piese din repertoriile clasic, modern şi popular.

Seria de concerte este organizată de Muzeul Banatului Timişoara, cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş.

Spectacolul de debut coincide cu Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, 15 august, prilej cu care Muzeul Banatului Timişoara urează tuturor celor care îşi aniversează ziua numelui un călduros “La mulţi ani!”

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015