• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Festivalul Internațional de Film Timishort şi-a desemnat câştigătorii

Publicat de Pagini de Cultura 19 Octombrie 2015

Festivalul Internațional de Film Timishort a încheiat cele patru zile pline de filme scurte cu o ceremonie de premiere a regizorilor celor mai bune scurtmetraje. Weekendul acesta, peste 2000 de cinefili au umplut rândurile Cinematografului Timiș, dar și pe cele din AMBASADA sau Sala 2 a Teatrului Național Timișoara. Decernarea trofeelor a avut loc duminică, 18 octombrie la Cinema Timiș în prezența a peste 500 de spectatori.

Juriul a urmărit peste 100 de scurtmetraje și a decis care sunt filmele câștigătoare din cadrul competiției naționale, internaționale și Videorama – secțiunea filmelor experimentale.

Cel mai bun film internațional a fost ales de artista Danielle de Picciotto, regizorul Andrew Brand și actrița Diana Cavalotti. If you leave me now de Maria Eriksson (Suedia), a fost scurtmetrajul de care juriul s-a îndrăgostit datorită felului în care arăta cât de puternică și distructivă este dragostea. Regizorul a reușit să determine publicul să empatizeze cu fiecare personaj, în pofida sentimentului ciudat și inconforabil care domina proiecția. Mențiunea specială  a juriului a fost acordată scurtmetrajului The Jacket de Patrick Vollrath (Germania).

Trofeul pentru cel mai bun film românesc a fost înmânat de regizorul Uli M Schueppel, Mihai Mitrică, fondatorul Anim’est și de către editorul de film Eugen Kelemen. Premiul a mers la Octav Chelaru pentru filmul Ocupat. Acesta a fost apreciat pentru că a dezvoltat o poveste emoționantă prin evidențierea unor probleme existențiale profunde folosind un limbaj cinematic precis. Scurtmetrajul Sfârșit de Dorian Boguță a fost de aseamena foarte remarcat și a primit mențiune specială.

Aceeași echipă de juriu a desemnat și câștigătorul Videorama – competitia scurtmetrajelor experimentale. Douwe Dijkstra (Olanda) a primit premiul Videorama pentru filmul Supporting Film. El a impresionat prin maniera comică și sinceră prin care sărbătorește arta cinematografiei. Totodata juriul a ales scurtmetrajul și datorită relevanței pe care o are în contextul campaniei Vrem ultimul cinema! realizată de Timishort și Electronic Resistance. Campania dorește tragerea unui semnal de alarmă privitor la situația cinematografelor din Timișoara și este o inițiativă pentru a salva ultimul cinematograf cu tradiție din oraș. De aseamena, juriul a atribuit și două mențiuni speciale pentru Reflecția Puterii de Mihai Grecu (România) și pentru Blindly de Joanne van der Weg (Olanda).

Festivalul Internațional de Film Timishort este organizat de Asociația Română a Filmului Independent, cu suportul Primăriei și al Consiliului Local Timișoara și al Centrului Național al Cinematografiei, în parteneriat cu Centrul Cultural German Timișoara, Institutul Cultural Polonez și susținut de AMBASADA, DIGI si Huawei.

FOTO: Adrian Paduretu

Înscrie-ţi filmul la Tres Courts – Festivalul filmelor de foarte scurt metraj

A spune o poveste în maxim 4 minute este provocarea lansată în fiecare an de Institutul Francez, în cadrul Festivalului Très Court.

De la Mefisto la Lucifer – Silviu Purcărete pregătește “Tragedia omului” la Timișoara

Primăvara începe cu o premieră la TMST. Ilustrul regizor Silviu Purcărete montează spectacolul „Tragedia omului” de M. Imre.

Din martie începe Festivalul – concurs „Lada cu zestre”

Festivalul-concurs „Lada cu zestre” va fi reprogramat după ce perioada de risc a propagării COVID-19 va fi depășită.

Rinocerii de Ionesco, un spectacol de excepție pregătit de Teatrul Național din Timișoara

Teatrul Național din Timișoara dă startul faptelor pentru România anului 2021 cu spectacolul “Rinocerii” de Eugène Ionesco.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015