• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Şapte ani cu Timishort. Totul scurt, dar cu bătaie lungă!

Publicat de Nicoleta Bodiu 9 Octombrie 2015 Comments Off

Octav Chelaru, Laura Musat, Andreea Bortun şi Mihai Surdea sunt doar câţiva dintre regizorii care vor concura în acest an pentru titlul Timishort Filmfest: cel mai bun scurtmetraj românesc. Ajuns la cea de-a şaptea ediţie, evenimentul îşi deschide porţile la Timişoara între 15 şi 18 octombrie 2015 şi propune publicului peste 120 de scurtmetraje grupate pe 9 secţiuni diferite, dar şi 2 live-performances şi câteva party-uri zgomotoase cu 6 DJ.

Proiecţia de deschidere a celei de-a şaptea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Timishort de la Timişoara va avea loc la Cinematograful Timiş, în seara de joi, 15 octombrie, de la ora 19.00, cu filmul documentar german OFF Ways, în regia lui Uli Schueppel.

După proiecţie are loc performace-ul “Perseverantia” cu muzicienii cunoscuţi pe plan internaţional Danielle de Picciotto şi Alexander Hacke, care călătoresc prin lume din 2010, renunţând la majoritatea posesiunilor materiale. Danielle de Picciotto este unul dintre fondatorii Love Parade din Berlin. Alexander Hacke este membru al legendarei trupe de muzică industrială Einsturzende Neubauten. Aceşti doi refugiaţi artistic dintr-o lume rapid gentrificată vor susţine un concert cu piese din noul album “Tacoma” al Daniellei, precum şi din albumul “Perseverantia” semnat de Danielle şi Alexander. Concertul este însoţit de proiecţia jurnalului grafic al lui Danielle de Picciotto, care descrie transformarea lor în artişti nomazi. Acesta va avea loc joi, 15 octombrie, la AMBASADA, începând cu ora 22.00.

Întregul program al TimiShort 2015 poate fi consultat pe pagina web a festivalului: www.timishort.ro. Locaţiile pentru proiecţii sunt Cinematograful Timiş, AMBASADA şi Sala 2 a Teatrului Naţional Timişoara.

***

Festivalul Internaţional de Film Timishort este organizat de Asociaţia Română a Filmului Independent, cu suportul Primăriei şi al Consiliului Local Timişoara şi al Centrului Naţional al Cinematografiei, în parteneriat cu Centrul Cultural German Timişoara, Institutul Cultural Polonez şi susţinut de AMBASADA, DIGI şi Huawei.

Lansare de carte: “Dublă expunere” la Cărtureşti

Publicat de Pagini de Cultura 9 Octombrie 2015 Comments Off

În această seară, Cărtureşti Mercy este locul cu „Dublă expunere”, unde arta cuvintelor şi cea a culorilor sunt asociate într-un mod inedit. În volumul semnat Roxana Gamarţ, scriitori cunoscuţi – Ştefan Agopian, Filip Florian, Radu Paraschivescu, Nora Iuga, Adela Greceanu – pătrund dincolo de imagine şi reuşesc să ţeasă poveşti desprinse din libertatea interpretării.

Dublă expunere, reprezintă, în linii mari, un hibrid între o carte de literatură şi un album de artă contemporană, care în esenţă s-a transformat într-o invitaţie la un alt gen de dialog decât cel cu care ne-am obişnuit, o invitaţie la care au răspuns toţi cei implicaţi în acest proiect: scriitori, artişti vizuali – ale căror nume le veţi regăsi în paginile acestei cărţi.

Scriitorii care au acceptat provocarea au parcurs portofoliile celor zece artişti prezenţi în proiect şi fiecare dintre ei şi-a ales, la modul cel mai intuitiv, reproducerea unei lucrări, imagine ce avea să joace rolul de declanşator al demersului lor narativ. Prozatorii au avut libertate totală – de la alegerea artistului şi a lucrării până la modalitatea în care aceştia au decis să conecteze poza lor cu imaginea care i-a inspirat, declară Roxana Gamarţ, iniţiatorul ineditului proiect.

Cartea „Dublă expunere” va fi lansată vineri, 9 octombrie, de la ora 19.30, la librăria Cărtureşti Mercy.

În dialog cu Maestrul Peter Oschanitzky, în pragul aniversării a 50 de ani de activitate artistică

Într-adevăr, pentru orice orchestră, revenirea Maestrului Peter Oschanitzky la pupitrul dirijoral e întotdeauna un prilej de bucurie. O personalitate caldă şi aleasă, Maestrul Oschanitzky a găsit balansul dintre profesionalism şi prietenie, realizând concerte şi spectacole cât mai aproape de perfecţiunea artistică într-o atmosferă care i-a adus atât respectul muzicienilor cât şi aprecierea publicului. O jumătate de secol de activitate artistică relevă o personalitate distinsă, sculptată de-a lungul anilor presăraţi cu succes sau cu dificultăţi şi obstacole, dar întotdeauna determinată spre a transmite fiecărui spectator şi ascultător mesajul atât de necesar al muzicii.

În cadrul unei Gale aparte, Maestrul Peter Oschanitzky va fi sărbătorit vineri, 9 octombrie 2015, la Opera Naţională Română Timişoara, atât de colectivul Operei, cât şi de spectatorii pe care i-a încântat de-a lungul carierei sale.

* * *

Cum aţi început să faceţi muzică? Părinţii dumneavoastră aveau alte aşteptări? Aţi întâmpinat dificultăţi pe parcursul formării dumneavoastră?

Muzica a început în familie – de ce spun asta: tatăl a fost compozitor, mama coristă în corul Operei – am crescut într-o atmosferă de muzicieni. Hotărârea luată de mine spre muzică a fost foarte discutabilă, fiindcă şi fratele meu a lucrat şi a fost tot în domeniul muzical, pianist excepţional şi cunoscut compozitor de jazz şi nu numai. Astfel tatăl meu, când a fost momentul meu să aleg a spus orice numai nu muzica, adică orice altă meserie serioasă. Dar eu eram hotărât de mic să îmbrăţişez şi eu domeniul muzical şi m-am gândit aşa: compozitori au fost, pianişti au fost, voce n-am şi am zis: dirijatul. Şi într-adevăr  pot să zic că de mic copil m-a preocupat această meserie, ascultând enorm de multă muzică şi urmărind partituri. Totuşi, când m-am hotărât s-a ridicat o problemă. În primul rând, în anii 1959-1960 când am terminat eu liceul Lenau, în acel an tatăl meu a fost dat afară din servici pe motive politice iar fratele meu în acelaşi an a fost exmatriculat din anul 4 de la facultate deoarece cântase jazz la o ambasadă care nu era socialistă şi dacă aş fi mers atunci într-o instituţie de muzică, din cauza acestor probleme nu aş fi fost luat în seamă. A doua problemă: la vremea aceea nu exista nicio clasă de dirijat în România, exista doar clasa de compoziţie-muzicologie, fără dirijat. S-a înfiinţat în schimb la Timişoara Institutul Pedagogic de Muzică, de 3 ani, dar era numai pentru pedagogie. Pot să vă spun totuşi că Institutul avea la vremea aceea profesori care erau nume cunoscute în zona aceasta: Nicolae Ursu, Vasile Ijac, Ioan Odrobot, Lucian Surlaşiu ca decan al Facultăţii, Ion Românu şi alţii. Acestea erau nume foarte cunoscute ca specialişti în muzică. După ce am terminat acest institut am fost 5 ani profesor de muzică la Caransebeş, la Liceul nr. 2 şi la Şcoala de Muzică. Apoi în 1970 am aflat că s-a deschis la Bucureşti secţia de drijat şi în 1971 m-am hotărât să mă înscriu la Bucuresti, la clasa Maestrului Constantin Bugianu. În această secţie de dirijat, printre colegii mei de facultate se aflau nume care astăzi conduc viaţa muzicală din România: Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Cristian Brâncuşi, Bujor Hoinic.

Au fost momente când v-aţi gândit că puteaţi opta pentru o altă carieră?

Nu, dar au fost momente când m-am gândit că aş fi putut fi mai curajos şi mai îndrăzneţ şi aş fi putut face o carieră în altă parte, puteam rămâne în Italia sau Germania.

Ce v-a determinat să nu plecaţi?

În primul rând familia, mama era singură şi m-am gândit că dacă rămân afară ea nu poate veni, pentru că nu se circula liber pe vremea aceea. Principalul motiv cred că a fost faptul că eu nu eram hotărât dacă să risc să rămân acolo şi să văd ce se întâmplă.

Regretaţi?

Nu, şi dacă ar fi să o iau de la început tot aşa aş face.

Care au fost factorii care v-au determinat să continuaţi studiul şi să faceţi muzică în pofida tuturor dificultăţilor?

Cred că în primul rând este şi o predestinare. Pe undeva, nu ştiu dacă neapărat ca intelect am hotărât să fac muzică, ci pur şi simplu m-am simţit atras pentru muzică şi pentru această meserie de dirijor care prin alţi oameni încearcă să realizeze propria interpretare a unei lucrări. Din toate meseriile, cea mai grea meserie şi cea mai dificilă de realizat este cea de dirijor, pentru că oricare alt muzician realizează ceea ce ştie el şi ceea ce poate el. Dirijorul degeaba are în cap o mie de lucruri pentru că el nu se aude, eventual se vede şi se comentează gestica lui, dar el nu poate interpreta fără a avea în faţa sa o masă de oameni. Şi lucrând cu oameni, fiecare este o individualitate, fiecare are personalitatea lui, iar eu vin cu o concepţie, iar prin diferite metode trebuie să îi conving să cânte ceea ce aş vrea eu să realizez. Astfel transmiterea cunoştinţelor mele nu este directă, ci eu arăt publicului prin alţii ce aş fi vrut să realizez – eu lucrez prin intermediari.

Cum se poate transforma o orchestră dintr-un colectiv de muzicieni individuali, cu personalităţi proprii şi diferite,  într-o gândire omogenă, unitară?

Asta e foarte greu. Şi n-aş putea să dau o metodă standard, un stas, că aşa se face. Acesta e cel mai dificil lucru al dirijorului – partea tehnică şi partea de ştiinţă se poate învăţa. Problema începe la un dirijor când are un contact cu un ansamblu – şi metodele diferă de la dirijor la dirijor. Pot spune doar părerea mea personală – un singur lucru am învăţat în munca cu orchestra şi ansamblurile: muzica nu se poate face din obligaţie. Eu nu pot merge în faţa unui ansamblu să le spun că sunt obligaţi să cânte deoarece iau un salariu, nici să fiu prea sever, insuportabil. Un dirijor trebuie să ceară, să repete, dar nu trebuie să treacă în extrema cealaltă, căci rezultatul va fi spre rău. Cel mai bun lucru este să-i convingi pe cei cu care lucrezi că împreună trebuie să realizaţi o lucrare cât mai perfectă din punct de vedere interpretativ şi această lucrare să fie transmisă publicului, care este sau nu este, va fi sau nu va fi încântat de ceea ce s-a realizat. Şi mai am un fix: niciodată nu m-a încântat sau nu m-am bazat pe aprecieri ale criticilor muzicali, pentru  că fiecare poate avea părerea lui despre o lucrare şi poate fi sau nu de acord cu ceea ce am făcut. Pentru mine ca dirijor, cea mai mare mulţumire este când un ansamblu, atunci când mă întorc la pupitru, îmi spune: „Maestre, abia am aşteptat să reveniţi!”. Orchestra comentează: îşi face o părere şi rămâne cu aceea şi pot să spun că la Orchestra din Timişoara, o generaţie din orchestră s-a schimbat, cei noi sunt tineri, iar aceşti tineri nu mă cunoşteau personal dinainte, dar când am venit au ştiut că acesta e un om simpatic, cu acesta se poate lucra, cu toate că am fost criticat uneori că sunt prea moale.

Care sunt diferenţele între a dirija un concert la filarmonică sau un spectacol de operă?

Sunt două căi pentru un dirijor, ce preferă: filarmonica, unde el este pe scenă, în faţa publicului, sau opera, unde e în fosă iar cei aplaudaţi sunt pe scenă. Sigur că dirijorii preferă filarmonica, dar în istorie, de-a lungul timpului, dirijorii mari, Toscanini, Karajan, Bernstein, au pornit de la operă spre filarmonică, pentru că drumul invers nu există, sau există, dar cu riscuri. Dirijorul la filarmonică face o săptămână repetiţii cu o orchestră, îşi impune părerea iar în concert orchestra execută ceea ce a cerut el, în mare. La operă, în primul rând, acesta lângă orchestră are solişti, cor, ansamblu de balet, regie – sunt mult mai multe elemente pe care el trebuie să le cunoască. Eu ca dirijor de operă la repetiţii mă impun şi cer un anumit fel de interpretare a lucrării respective şi după ce am repetat şi ne-am înţeles vine spectacolul iar în spectacol din ce am repetat se păstrează doar un anumit procent. De ce? Fiindcă fiecare persoană poate avea în ziua respectivă o stare, personală sau fizică, care nu îi permite să interpreteze într-o anumită manieră. Eu trebuie să simt, ca dirijor, că solistul cutare sau cutare este sau nu în voce, iar datoria mea este să las din orgoliile mele personale, din ce am cerut, şi să mă adaptez pe moment. După părerea mea, publicul nu are voie să vadă o neconcordanţă între ceea ce dirijez eu şi ceea ce se cântă, eu trebuie să caut să duc spectacolul până la sfârşit cât mai pefect şi cât mai bine.

La ora actuală se fac compromisuri în muzică?

Compromisuri se fac, nu în muzică, în sensul că partitura se respectă, dar se fac compromisuri pe scenă, în ce priveşte montarea. Din păcate se fac compromisuri şi din păcate în defavoarea spectacolului. Nu sunt împotriva concepţiilor moderne, numai acest modernism trebuie să respecte totuşi stilul, atmosfera, conceptul în care s-a scris lucrarea. Eu nu pot face o Traviata în blugi, sau Carmen în care toreadorul este boxer şi apare pe scenă cu mănuşi de box. Acestea sunt lucruri care depăşesc o limită care este în defavoarea spectacolului. Din păcate există un public care este atras de astfel de concepte. Eu pot să transmit publicului un mesaj, dar prin mijloace artistice, specifice spectacolului, fără a deveni însă ordinar. Fiindcă se uită care este scopul nostru şi al spectacolului: scopul este educativ. Noi educăm un public, spre frumos, spre artă, iar aspecte scenice groteşti, obscene, nu au ce căuta pe scenă. Spre fericire, muzica nu se poate moderniza, Traviata cum a scris-o Verdi nu se poate schimba, doar dacă aş orchestra-o eu cu saxofoane şi ariile combinate cu rap şi ţipete, dar din fericire nimeni nu a intervenit încă astfel în muzică.

De ce există diferite versiuni de interpretare la diferiţi dirijori? Ce înseamnă a interpreta pentru un dirijor?

Dirijorul are un dat în faţa lui: partitura, din care el nu poate să iasă, care trebuie respectată strict. Dar, pe partitură, are elemente scrise, tempo, dinamică, echilibru sonor, ce e important sau mai puţin important – elemente care sunt relativ date. De pildă, eu văd o lucrare pe care scrie Allegro, care e relativ, metronomul îmi arată Allegro de la 100 la 140. Desigur, un dirijor, când se pregăteşte pentru dirijorat, se documentează tot timpul pentru a se apropia cât mai mult de epoca în care s-a scris lucrarea. Azi se fac nişte greşeli: de exemplu, Allegro de Mozart nu poate fi egal cu Allegro de Ceaikovski, pentru că între timp epoca s-a schimbat. Dirijorul încearcă să se apropie tot mai mult de stil, de epocă, nu doar de muzică, ci şi din punct de vedere istoric, căci toate aceste elemente îi dau o viziune mai clară şi astfel el adaptează şi muzica la acea perioadă în care ea a fost compusă. A interpreta înseamnă că dirijorul, după ce a studiat partitura, o trece prin personalitatea lui, punându-şi anumite amprente asupra ei.

Aparte de asta, eu aş interzice în sala de concert caietele program care explică conţinutul lucrării, care povestesc ce a vrut să spună compozitorul (a se vedea diferitele concepţii asupra Simfoniei a cincea de Beethoven). Pentru că de fapt aceasta este frumuseţea muzicii: că lasă deschis un spectru foarte larg în care fiecare om care vine la concert poate veni cu o stare, cu o pregătire muzicală, cu un nivel de cunoştinţe – fiecare e un individ, dar muzica se adresează fiecăruia şi fiecare îşi va găsi echivalentul în ceea ce simte în momentul în care aude muzica. Acesta e aspectul cel mai frumos al muzicii. Se poate vorbi despre muzică, dar numai în termeni foarte generali: că există o muzică optimistă, veselă, sau există o muzică tristă, deprimantă sau o muzică dansantă. Acestea sunt lucruri care se pot deosebi, deoarece în niciun caz cineva care va asculta Marşul Funebru din Beethoven nu va spune ce această muzică l-a înveselit. Muzica are în mare nişte coordonate pe care le exprimă, bucurie sau fericire sau tristeţe, rău, boală, dar acestea sunt sentimente mari. Dincolo de ele, muzica are acest mare farmec de a se exprima oricui şi de a transmite altceva fiecărei persoane în parte.

Aveţi o lucrare, sau mai multe, care v-au schimbat radical concepţia asupra muzicii şi/sau asupra vieţii?

Nu, o piesă sau o muzică în mod particular, nu. Mă simt mai apropiat de un anumit gen de muzică, sau stil de muzică. Mulţi m-au considerat dirijor de operă, alţii au considerat că sunt la fel şi la filarmonică şi la operă. Sunt păreri, fie în ce mă priveşte personal, fie în comparaţie cu ceilalţi. Adevărul este că mă simt mult mai apropiat de muzica romantică decât de cea clasică sau preclasică, atât în simfonic, cât şi în operă. Toate operele de Puccini îmi sunt mai la îndemână decât Mozart. Explicaţia ar fi că muzica romantică îţi dă mai multe libertăţi de interpretare şi aceasta sigur mă apropie mai mult, a avea această libertate de a mă „juca” puţin.

Care este povestea operetei Mädel aus dem Kockeltal, în traducere Fata dragă  din Banat?  Cum a luat naştere această lucrare? S-a jucat în vreun teatru?

Opereta este a tatălui meu, el a scris-o original, doar că în timpul războiului s-a pierdut tot materialul, rămânând doar o reducţie de voce şi pian. Eu am rescris-o, pentru că în tinereţe când vorbeam despre muzică, în familie s-a vorbit şi despre această operetă. În perioada în care am fost în Croaţia am reluat această reducţie, am reorchestrat-o şi cu ajutorul unor oameni de literatură care ştiau foarte bine şi limba germană şi limba română am realizat şi o nouă variantă de libret. Nu s-a jucat în întregime şi nu s-a montat, dar au fost prezentate selecţiuni din operetă în Germania, într-un concert, atunci când saşii şi-au sărbătorit ziua lor. Este legată de saşi pentru că tata s-a născut la Sibiu. Este în gândul meu să o fac, să o includ în repertoriu, eventual aici la Timişoara, pentru că muzical este destul de pretenţioasă – este o muzică destul de modernă, a anilor 1940, când a apărut foxtrot-ul, dar este şi o copie, din punctul de vedere al construcţiei şi conceptului, a unei operete clasice, precum cele de Lehár sau Kálmán.

Care sunt elementele (pe lângă calităţile tehnice) din care se constituie o orchestră bună?

Spiritul de colectivitate – orchestra trebuie să se simtă precum un organism care funcţionează pe aceleaşi principii, toţi din orchestră să aibă acelaşi interes şi anume realizarea unui spectacol sau a unui concert în cele mai bune condiţii artistice. Cum? În primul rând prin profesionalism, aceasta e prima condiţie. O orchestră te va respecta pe tine dirijor dacă vede că eşti bine pregătit, aşa cum şi eu respect un instrumentist când văd că este bine pregătit şi ştie ce are de cântat.

Cum vă construiţi relaţia cu orchestra? Pe ce se bazează comunicarea cu ea?

Prietenia nu înseamnă ca nu sunt şi momente de cerinţă, când impun şi cer anumite lucruri. Am un principiu al meu foarte sever, care văd că se respectă. La pupitru sunt Maestrul Oschanitzky şi eu la rândul meu respect calitatea celuilalt cu care stau de vorbă când mă adresez, iar când ieşim din instituţie, când suntem pe stradă sau la o întâlnire amicală, suntem la per tu. Aceasta e foarte important a nu se confunda situaţiile atunci când suntem în orchestră.

De ce e nevoie de muzică în lume? Care este rolul ei în viaţa oamenilor?

Are un foarte mare rol, nu degeaba Biblia este plină cu pasaje care se referă la muzică – muzica este lăsată ca prin ea să lăudăm tot ce a fost creat şi inclusiv Creatorul. Biblia putea alege şi literatura, sau pictura, dar până acum muzica este cea mai deschisă şi mai apropiată artă de sufletul omenesc, de nevoile lui, de necesităţile sale.

După 50 de ani de activitate artistică, cum aţi defini succesul în cariera unui artist?

Să vă spun sincer, succes a fost, trebuie să recunosc că în tot ce am făcut, indiferent unde, totdeauna pot să spun că succes a fost iar acest lucru, aici pot să mă auto-laud, aceste succese niciodată nu mi s-au urcat la cap, ci dimpotrivă, m-au ambiţionat întotdeauna pentru a mă pregăti să realizez spectacole cât mai bune. Am emoţii de fiecare dată când urc pe scenă, dar emoţii care îmi ridică ştacheta, care mă fac să mă concentrez şi mai puternic pentru a realiza ce mi-am propus.

Maestrul Peter Oschanitzky va fi sărbători vineri, 9 octombrie, începând cu ora 19.00 într-o Gală de Operă, Operetă şi Balet, la Opera Naţională Română Timişoara.

Sursa foto: Facebook/OraRegiunii, Tion

”SATUL NOSTRU” PE PÂNZĂ, vernisaj cu super-gulaş la ceaun

Publicat de Pagini de Cultura 6 Octombrie 2015 Comments Off

Vernisaj cu super-gulas la ceaun, la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara. Miercuri, 7 octombrie 2015, îşi deschide porţile pentru public expoziţia taberei de pictură ”Satul Nostru”, eveniment realizat cu sprijinul financiar a Consiliului Judeţean Timiş. Vor fi expuse lucrările artiștilor plastici timișoreni cu renume: HORIA BOJIN, SORIN BIJAN, TIBERIU GIUCĂ, NADA STOJICI, GABRIEL BODNARIU.

Pe lângă lucrările din tabăra sprijinită financiar de CJT, artiști plastici vor avea fiecare și o mini-expoziție cu lucrări din atelierele proprii, pictură și sculptură, care va fi găzduită timp de o lună în Sala de Expoziții a muzeului. Această expunere se pliază spontan, la nivel de lună a artei la Timișoara, cu evenimentul ArtEncounters, fără a avea orice legătură cu acesta. Conform prognozei meteo, posibil că va ploua, așa că vom ține ceaunul cu gulașul din pui acoperit până la ora vernisării, care are loc la heleșteul muzeului, declară reprezentanţii Muzeului Satului Bănăţean.

Vernisajul taberei de pictură „Satul Nostru” va avea loc miercuri, 7 octombrie 2015, de la ora 16.00. Evenimentul va fi deschis de prof. univ. dr. Marcel Tolcea, iar artiștii vor fi prezentați de criticul de artă Dana Sarmeș.

Festivalul Baroc reînvie spiritul Timişoarei de altădată

Publicat de Pagini de Cultura 6 Octombrie 2015 Comments Off

Sunteţi invitaţi şi în acest an să rememoraţi evenimentele care au marcat oraşul nostru şi a căror peceţi sunt încă vii în monumentele, clădirile şi valorile artistice care se află peste tot în jurul nostru şi care aşteaptă răbdătoare ca cineva să le spună povestea. Cum? Prin concerte de muzică veche, spectacole de teatru, expoziţii, prin artiştii invitaţi, maeştri ai barocului.

Primăria Municipiului Timişoara şi Asociaţia Festivalul Baroc Timişoara organizează cea de-a patra ediţie a Festivalulului Baroc, în perioada 09 – 23 octombrie 2015, eveniment ce îşi asuma misiunea de a prezenta istoria şi curentul artistic al veacului baroc (secolul 18) în context local, dar şi internaţional.

În cadrul Festivalului Baroc vor avea loc o serie de evenimente ocazionate şi de trecerea în revistă a unor personalităţi ale muzicii vechi: un concert eveniment cu Jordi Savall şi unul cu Vincent Ségal.

Celebrul Jordi Savall, unul dintre cele mai importante nume din lumea muzicii occidentale vechi este creditat la nivel mondial pentru readucerea la viaţă şi pe scenă a violei da gamba. Un obişnuit al scenelor din întreaga lume, dar şi al scenelor româneşti, muzicianul a înregistrat în anul 2009 un CD cu nouă piese scrise de Dimitrie Cantemir, intitulat „Cartea ştiinţei muzicii”.

Vincent Ségal, muzician francez, a absolvit Academia de Muzică din Lyon şi pe cea din Canada. Este cunoscut mai ales pentru varietatea de colaborari cu nume precum: Steve Nieve, Elvis Costello, Cesaria Evora, Blackalicious şi mulţi alţii.

Totodată, Festivalul Baroc îşi propune să prezinte viaţa de zi cu zi a Cetăţii Timişoara şi a locuitorilor acesteia, înainte şi după 1716, precum şi legăturile între comunităţile prezente în zona Bantului: români, sârbi, otomani, austrieci, şvabi.

Festivalul Baroc doreşte să reînvie spiritul Timişoarei de altădată, un vechi oraş important al monarhiei dunărene şi al Europei Centrale şi să readucă în memoria contemporanilor gloria „oraşului ideal” baroc din secolul al XVIII-lea.

PROGRAM

09 octombrie – Ambasada (str. Anton Seiller 2)

ORA 19.00

Zilele Muzicii pentru lăută şi chitară –recitaluri, cursuri de măiestrie, prezentări de instrumente, invitaţi din ţară şi din străinătate, coordonator: drd. prof. Caius Hera.

Recital de lăută renascentistă Costin Soare (Bucureşti) – Lucrări de John Dowland şi Francesco da Milano.

Dragostea în vremea barocului – scenete şi sonete din Shakespeare şi Moliereprezentate de Andrei Ursu.Regia artistică: Ana-Maria Cazacu.

10 octombrie – Ambasada (str. Anton Seiller 2)

ORA 11.00

Masterclass Costin Soare, Caius Hera, Michele Carreca, Judit Andrejszki

ORA 17.00

Caius Hera – Lăuta în Europa Occidentală, din cele mai vechi timpuri până în secolul XX

ORA 18.00

Lorinczi Gyorgy – Prezentare de instrumente din familia lăutei

ORA 19.00

Zilele Muzicii pentru lăută şi chitară

Recital de lăută barocă Michele Carreca (Roma)

Dragostea în vremea barocului – scenete şi sonete din Shakespeareprezentate de Oana Petrescu.Regia artistică: Ana-Maria Cazacu

11 octombrie – Ambasada (str. Anton Seiller 2)

ORA 11.00

Masterclass cu Michele Carreca, Costin Soare, Caius Hera, Judit Andrejszki

ORA 17.00

Liviu Saşa – prezentare instrumente orientale

ORA 18.00

Michele Carreca – prezentare repertoriu pentru lăută

ORA 19.00

Zilele Muzicii pentru lăută şi chitară

Recital de muzică din perioada Renaşterii şi a Barocului timpuriu

Dragostea în vremea barocului – scenete din Shakespeare şi Moliere, cu Andrei Ursu şi Oana Petrescu.Regia artistică: Ana-Maria Cazacu

În toate cele trei zile, respectiv 9, 10 şi 11 octombrie, interpreţii participanţi: Judit Andrejszki (Budapesta) – canto baroc şi clavecin, Michele Carreca (Roma) – lăută barocă, Costin Soare (Bucureşti) – lăută renascentistă, Caius Hera (Timişoara) – lăută, Saşa Liviu Stoianovici (București) – saz, tambur, cobzăşiLorinczi Gyorgy (Târgu Mureş) – constructor de instrumente vor oferi cursuri de măiestrie şi workshop-uri dedicate chitariştilor şi interpreţilor. Intrarea la toate recitalurile şi cursurile de măiestrie este gratuită, iar la final participanţii vor primi diplome.

Cursurile sunt dedicate în mod special chitariştilor şi interpreţilor care au în repertoriu muzică din perioada Renaşterii sau din perioada Barocă, şi care vor putea să lucreze alături de muzicieni profesionişti acest repertoriu abordat dintr-o perspectivă cât se poate de autentică. Nu există limită de vârstă pentru participanţi.

Intrarea este liberă.

12 octombrie – Biserica Millennium din Piaţa Traian

ORA 19.30

Concert W. A Mozart şi G. B. Pergolesi susţinut deArt Kammerorchester, coordonator muzical: Ovidiu Rusu. Invitaţi: dirijor – David Crescenzi (Italia), soprana Rasha Talaat (Egipt). Moderator: Christian Rudik.

Intrarea este liberă.

17 octombrie – Filarmonica Banatul Timişoara

ORA 19.00

Concert de muzică veche susţinut de Jordi Savall (viola da gamba & dirijor) şi AnsamblulHESPÈRION XXI. Componenţa: Andrew Lawrence-King (harpă barocă spaniolă), Rolf Lislevand (chitară & teorbă), David Mayoral (percuţie)

Intrarea se va face pe bază de bilete. Biletele sunt gratuite şi se pot obţine de la casieria Filarmonicii Banatul Timişoara.

18 octombrie – Bastionul Theresia

ORA 19.30

Aetheris – Elementele nopţii – spectacol de foc şi muzică în aer liber, susţinut de Peregrinii, tinerii menestreli ai cetăţii, împreună cu Pyraessence Fireshow by Amaris Agni, artiştii focului.

21 octombrie – Filarmonica Banatul Timişoara

ORA 19.00

Concertul Unicorn – O călătorie în istoria noastră susţinut de Formaţia vocal -instrumentală de Muzică VecheAnton Pann.

Componenţa: Constantin Răileanu, Alexandru Stoica, Andrei Zamfir, Ghassan Bouz, Sabin Penea, Oana Răileanu.

Intrarea se va face pe bază de bilete. Biletele sunt gratuite şi se pot obţine de la casieria Filarmonicii Banatul Timişoara.

23 octombrie – Liceul de Muzică „Ion Vidu”

ORA 19.00

Concertul 1001 Poveşti Muzicale, susţinut deVincent Ségal – Franţa (violoncel),

Derya Türkan – Turcia (kemence), Emmanuel Hovhannisyan – Armenia (duduk) şi Formaţia vocal – instrumentală de Muzică Veche„Anton Pann”

Intrarea se va face pe bază de bilete. Biletele sunt gratuite şi se pot obţine de la casieria Filarmonicii Banatul Timişoara.

BarOK reDESIGNed – Expoziţie realizată de Corina Nani

9 – 11 octombrie 2015, la „Ambasada” (adresa: Strada Anton Seiller 2)

12 – 18 octombrie 2015, la „Galeria Primăriei” (Piaţa Victoriei, nr. 5)

„Arhitectura este arta unei linişti pietrificate… devine un muzeu al aşteptării, al liniştii răbdătoare… ” – Corina Nani

Intrarea este liberă.

Mai multe informatii pe www.festivalulbaroctimisoara.ro şi pagina de facebook: Festivalul Baroc Timişoara.

Coregraful Sergiu Matiş, o prezenţă constantă pe scena berlineză încă din anul 2008, semnează un spectacol în premieră la Timişoara. Este vorba despre Simuliert”, o coproducţie a Centrului Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) şi a Teatrului German de Stat Timişoara (TGST). Spectacolul de dans contemporan va fi prezentat pentru prima dată publicului duminică, 4 octombrie, la ora 19.30, la Teatrul German de Stat Timişoara. În capitală, premiera va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, şi duminică, 1 noiembrie 2015, la aceeşi oră, la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti.

Echipa artistică ce a fost constituită în urma unui apel deschis pentru realizarea unei producţii coregrafice este formată din coregraful Sergiu Matiş, dramaturgul Mila Pavićević, compozitorul Vlaicu Golcea şi scenografa Cristina Milea. Distribuţia îi reuneşte pe performerii Idris Clate, Georgeta Corca, Richard Hladik, Ioana Iacob, Horia Săvescu, Judith State/ Andreea Belu.

Sergiu Matiş s-a născut la Cluj-Napoca, iar din 2008 trăieşte la Berlin, unde a colaborat printre alţii cu Colette Sadler-Stammer Productions, Yossi Berg, Oded Graf, Philip Bergmann, Daniel Kok şi Jee-ae Lim. A apărut în mai multe spectacole cu Sasha Waltz & Guests. Coregrafiile sale (Human Nature, Landing, ThreeDoors. Search, Crossover Dreams, 89. Grenzenlos, Ploaie de vară, Ending-dong, Keep it real, Explicit Content) au devenit cunoscute pe plan internaţional în cadrul participării la proiectele Radialsystem/Berlin, Kinitiras Studio din Atena, Festivalul de Dans eXplore de la Bucureşti, la cele ale Centrului Național al Dansului Bucureşti, la Hebbel am Ufer Berlin sau ImPulsTanz Viena.

Mila Pavićević s-a născut la Dubrovnik (Croaţia). În calitate de dramaturg de producţie şi scriitor a lucrat atât în teatre publice, cât şi ca liber-profesionistă. Principalele sale interese se concentrează pe dramaturgia dansului şi pe materialism. A colaborat cu artişti precum Irma Omerzo, Zrinka Uzbinec, SIMKA sau Goran Sergej Pristas.

Spectacolul Simuliert formulează întrebări cu privire la posibilele chipuri ale viitorului în era capitalismului. Scenariul post-apocaliptic îi permite autorului şi coregrafului Sergiu Matiş să simuleze posibile răspunsuri la aceste întrebări prin erorile dinăuntrul coregrafiei, al textului şi al teatrului. Această simulare este inspirată din operele unor scriitori şi teoreticieni din sfera materialismului şi a teoriei orientate spre obiect, precum Graham Harman, Steven Shaviro, Nick Land şi Alain Badiou. Întrebările fundamentale pe care autorul le pune sunt cele despre dans. Pentru Sergiu Matiş, teatrul şi dansul sunt spaţii ale plăcerii şi desfătării, dar şi spaţii care sunt golite de semnificaţie în prezent. Aceşti performeri ai post-apocalipsei navighează prin abundenţa limbajelor. Această suprasaturare produce fragmente ale posibilelor continuări.

Biletele pentru spectacolele de la Timişoara pot fi achiziţionate de la casieria Teatrului German de pe str. Alba Iulia nr. 2 (Orar: Marţi – Vineri: 10-15 şi 17-19; Sâmbătă: 10-15), precum şi cu o oră înainte de începerea spectacolelor sau online pe paginile teatrulgerman.ro şi biletmaster.ro. Interfaţa online oferă şi posibilitatea cumpărării şi tipăririi biletelor la calculatorul personal.

Expoziţie-eveniment a artistului Gheorghe Fikl în cadrul Art Encounters

Publicat de Pagini de Cultura 1 Octombrie 2015 Comments Off

Cunoscutul artist timişorean, Gheorghe Fikl – singurul pictor român contemporan cu două lucrări în colecţia privată a Prinţului Charles de Wales –, va fi protagonistul unei expoziţii eveniment în oraşul său natal. După ce a expus în unele dintre cele mai importante galerii din Europa, dar şi de peste ocean, Fikl se întoarce la Timişoara cu o expoziţie în cadrul prestigiosului eveniment Art Encounters.

Expoziţia intitulată Requiem va cuprinde o serie nouă de picturi şi fotografii şi va fi pe simezele de la Basement – Casa Artelor din 3 până în 31 octombrie 2015.

Vernisajul expoziţiei va avea loc pe 1 octombrie 2015, în aceeaşi locaţie, de la ora 19.00.

Fikl rămâne un artist atipic în contextul „modelor” prezente. În loc de a se alinia în contextul producţiilor cinice sau nihilist-deconstructive ce se căznesc a şoca cu orice preţ, Gheorghe Fikl se situează în alt registru. El este confiscat de frecvenţele înalte ale trăirii şi retrăirii spiritului cultural al Europei istorice arhetipale. De la interioarele de biserici şi cerebrările în peisaj, până la cimitirul sătesc fundal al melancoliei împăcate cu sine, artistul dă formă energiilor spirituale fondatoare a Europei. În prezent, aceste valori pălesc şi se retrag din proximitatea lumii orizontale înălţându-se la un statut al fiinţării ca paradigmă spirituală indestructibilă de stea călăuzitoare. Gheorghe Fikl este autentic şi reuşita lui vine din credinţa în sinceritate. Fără a face o artă religiosă, operele lui ne fac a crede în puterea mântuitoare a artei, spune David Carol despre noua serie de lucrări a artistului care va fi expusă la Timişoara.

***

Art Encounters, prima bienală de artă contemporană ce are loc la Timişoara şi Arad între 3 şi 31 octombrie, propune publicului nu mai puţin de 34 de expoziţii, reunind peste 100 de artişti în 17 locaţii diferite din oraşul de pe Bega. Intitulat Aparenţă şi Esenţă, evenimentul este curatoriat de Rainald Schumacher şi Nathalie Hoyos, Berlin. Evenimentul e conceput ca un dialog între arta contemporană românească şi contextul internaţional actual, dialog facilitat de un număr de artişti români ale căror lucrări sunt recunoscute atât în România, cât şi în străinătate.

Şiruri secvenţiale, Muzeul de Artă – expoziţie construită pornind de la un desen al lui Brâncuşi (care nu a mai fost arătat public niciodată în original) şi care alătură artişti români şi străini în a căror operă apare principiul repetiţiei ca modalitatea de a sugera timpul sau infinitatea.

Aparenţă şi esenţă, Halele Timco, expoziţia principală de grup, cuprinzând lucrări a peste 40 de artişti, este o trecere în revistă a diverselor generaţii de artişti. Artişti din generaţia tânără vor sta alături de nume de referinţă, deja, cum ar Ion Grigorescu, Geta Brătescu, Florin Mitroi.

Instalaţia lui Adrian Ghenie, Darwin’s Room, este o reconstrucţie fizică a unui tablou a lui Rembrandt, ce oferă o experienţă care trebuie trăită. Dan Perjovschi va umple faţada de sticlă cu desenele sale, iar alţi artişti tineri expun lucrări special concepute pentru eveniment.

Ana Lupaş îşi prezintă în spaţiul Geam MAT de la Muzeul de Artă a treia ipostază, cea finală, a lucrării realizate prima dată în 1970, Instalaţia umedă. Instalaţia de sunet a Ioanei Nemeş, artistă din generaţia recentă, reproduce în Sinagoga din Cetate un autointerviu despre artă, viaţă, moarte, devenind o invitaţie la reflecţie, iar Anca Munteanu-Rimnic inseră în spaţiul Bibliotecii Academiei instalaţia Lament.

Câteva momente-reper din istoria artei contemporane timişorene sunt prezentate în expoziţii special concepute în acest scop. Primul este expoziţia Sigma: Cartografia învăţării 1969-1983, realizată împreună cu Ordinul Arhitecţilor din România, Filiala Timiş, ce documentează experimentele pedagogice din anii `70 si `80 de la Liceul de Artă şi de la Facultatea de Arhitectură. Inclusă în program este şi recrearea proiecţiei Multivision I a grupului Sigma, care în 1978 a fost prima instalaţie multimedia din România. Expoziţia Ilenei Pintilie, Dincolo de Cortina de fier. Festivalul Zona Europa de Est este o readucere în atenţia contemporaneităţii a festivalurilor anilor `90 de la Timişoara, ce constituie puncte de referinţă pentru o întreagă generaţie de artişti.

Fotografia este în centrul atenţiei în expoziţia Momente cotidiene de la Galeria Calpe, în care trei artişti români şi unul finlandez captează momente de viaţă obişnuită din România ultimilor 40 de ani.

Cercetare de bază, expoziţia de la Galeria Pygmalion, pune faţă în faţă creaţiile a doi artişti care nu se feresc, nicicare, de întrebările existenţiale: Ion Grigorescu şi Mihai Olos.

Grupul timişorean Avantpost va utiliza spaţiul Memorialului Revoluţiei pentru o inserţie artistică în acest mediu simbolic pentru oraşul nostru, în expoziţia numită Conexiunea cu prezentul.

Galeria Helios va găzdui expoziţia intitulată Fiii şi fiicele lui Brâncuşi. O intrigă de familie (Actul II) şi o serie de ateliere concepute de către Salonul de proiecte, activităţi care vor explora modul în care funcţionează cultul lui Brâncuşi în România.

Ioana Mandeal a realizat curatorial expoziţia Pe terenuri plutitoare. Moduri de a practica imponderabilitatea de la City Business Centre, în care sunt prezentaţi tineri artişti cu o puternică vibraţie de sensibilitate.

Expoziţia André Cadere, documente conceptuale 1972-1978, de la Fundaţia Triade, este un proiect monografic de recuperare a unui artist român important, recunoscut în străinătate drept un exponent original al artei conceptuale (1967-1978), dar foarte puţin ştiut sau înţeles în România.

Dan Perjovschi va fi prezent şi la Balamuc cu o expoziţie de Fanzine realizate de el în ultimii 20 de ani.

Programul de expoziţii este completat şi de expoziţii personale la Galeria Calina, unde Liviana Dan prezintă Souvenirs from Earth, iar doi artişti timişoreni, Iosif Kiràly şi Doru Tulcan, expun în cadrul expoziţiei Înregistrarea urmelor (1970-1990) de la Galeria Jecza.

Un proiect de interes este cel de la Cazarma U, în care au sunt prezente câteva dintre cele mai importante galerii de artă contemporană din ţară, cu proiecte specifice. Dincolo de artă, e o ocazie unică de a explora o clădire închisă de atât de mult timp publicului.

La Arad, expoziţia principală are loc la fabrica TEBA, unde curatorii evenimentului au invitat artişti din Estul Europei. Festivalul R.E.M.X are loc la Muzeul de Artă şi la Atrium Mall în Arad. Aradul are şi o prezenţă artistică la Timişoara, în Casa cu Lei din Piaţa Unirii, aici regăsindu-se o expoziţie care completează expoziţiile R.E.M.X de la Arad.

Înscrie-ţi filmul la Tres Courts – Festivalul filmelor de foarte scurt metraj

A spune o poveste în maxim 4 minute este provocarea lansată în fiecare an de Institutul Francez, în cadrul Festivalului Très Court.

De la Mefisto la Lucifer – Silviu Purcărete pregătește “Tragedia omului” la Timișoara

Primăvara începe cu o premieră la TMST. Ilustrul regizor Silviu Purcărete montează spectacolul „Tragedia omului” de M. Imre.

Din martie începe Festivalul – concurs „Lada cu zestre”

Festivalul-concurs „Lada cu zestre” va fi reprogramat după ce perioada de risc a propagării COVID-19 va fi depășită.

Rinocerii de Ionesco, un spectacol de excepție pregătit de Teatrul Național din Timișoara

Teatrul Național din Timișoara dă startul faptelor pentru România anului 2021 cu spectacolul “Rinocerii” de Eugène Ionesco.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015