• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Mii de companii teatrale din peste 80 de ţări sărbătoresc pe 20 martie, alături de spectatorii lor, Ziua Internaţională a Teatrului pentru Copii şi Tineret. Pe 21 martie este Ziua mondială a Teatrului de Păpuşi, iar pe 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului! O triplă sărbătoare, în decurs de numai o săptămână, pe care cei de la Merlin o vor cinsti alături de micuţii lor prieteni!

Special pentru ei, sâmbătă, pe 19 martie, de la ora 11:00, pe scena teatrului timişorean va curge mult îndrăgita poveste “Ursul păcălit de vulpe”, la care intrarea este liberă. A doua zi, micuţii vor avea întâlnire cu Hansel şi Gretel, de la orele 11:00 şi 12:30, iar pe 27 martie sunt aşteptaţi la Merlin toţi cei care vor să tragă învăţăturile poveştii “Inimă de piatră”.

Artele spectacolului sunt, de mii de ani, parte a vieţii culturale, iar teatrul ar trebui recunoscut drept cea de-a noua minune a lumii, după cum remarcă numeroşi oameni de cultură. “Minunea” se produce, însă, atunci când spectacolul trece de scenă şi uneşte prin poveste şi emoţie actori şi spectatori, îmbogăţind minţi şi suflete. De aceea existăm şi noi, să ducem această nobilă misiune la îndeplinire! Echipa de la Merlin urează un călduros “La mulţi ani“ tuturor spectatorilor săi, iubitorilor de teatru şi colegilor din breaslă şi vă aşteaptă ca întotdeauna, să ne bucurăm şi să trăim emoţia nenumăratelor poveşti pe care le avem pregătite pentru voi!, declară reprezentanţii Teatrului Merlin din Timişoara.

Înscrie-ţi filmul la Tres Courts – Festivalul filmelor de foarte scurt metraj

A spune o poveste în maxim 4 minute este provocarea lansată în fiecare an de Institutul Francez, în cadrul Festivalului Très Court.

De la Mefisto la Lucifer – Silviu Purcărete pregătește “Tragedia omului” la Timișoara

Primăvara începe cu o premieră la TMST. Ilustrul regizor Silviu Purcărete montează spectacolul „Tragedia omului” de M. Imre.

Din martie începe Festivalul – concurs „Lada cu zestre”

Festivalul-concurs „Lada cu zestre” va fi reprogramat după ce perioada de risc a propagării COVID-19 va fi depășită.

Rinocerii de Ionesco, un spectacol de excepție pregătit de Teatrul Național din Timișoara

Teatrul Național din Timișoara dă startul faptelor pentru România anului 2021 cu spectacolul “Rinocerii” de Eugène Ionesco.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015