• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Festivalul Internaţional TRÈS COURT revine la Timişoara!

Publicat de Pagini de Cultura 31 Mai 2016

Festivalul Internaţional al Filmelor de Foarte Scurt Metraj TRÈS COURT revine la Timişoara! Sâmbătă, 4 iunie, cu începere de la ora 15, cinefilii urbei sunt aşteptaţi în spaţiul Centrului Cultural Ambasada pentru a descoperi filme foarte scurte, sub 3 minute, grupate în 4 secţiuni: Familială, Paroles de femmes, Naţională şi Internaţională.

Ajuns la cea de-a 18-a ediţie (a 10-a în România), Festivalul Internaţional Très Court are loc în toată lumea în aceeaşi perioadă. Din 3 până în 12 iunie 2016 pe 5 continente, în 30 de ţări şi în aproape 100 de oraşe, din care 20 în România, Slovacia, Ungaria şi Moldova vor fi proiectate peste 100 de filme de maxim 3 minute, din toate genurile (ficţiune, animaţie, documentar, experimental).

Filmele sunt grupate în patru secţiuni: Familială (pentru copii peste 7 ani), Paroles de femmes (cu şi despre femei), Naţională (filme realizate în România) şi Internaţională (filme de pe tot globul).

Ca în fiecare an, invităm publicul să voteze filmele din ultimele două secţiuni şi ne bucurăm să avem anul acesta 4 filme din Timişoara în competiţia naţională!, declară reprezentanţii Institutului Francez din Timişoara.

Foarte scurtele poposesc la Timişoara sâmbătă, 4 iunie, de la ora 15, la Ambasada (str. Anton Seiller, nr. 2). Iată programul:

ora 15 – Selecţia TRÈS COURTS FAMILIAL (pentru copii peste 7 ani)

ora 16 – Selecţia PAROLES DE FEMMES

ora 18 – Competiţia NAŢIONALĂ „AROUND THE TRÈS COURTS”

ora 19 – Competiţia INTERNAŢIONALĂ

Filmele sunt subtitrate în limba română, iar accesul publicului este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Iniţiatorii şi organizatorii festivalului: Nanosphère Productions şi Asociaţiile Très d’Esprit şi Pandora (Franţa). Institutul Francez din România este coordonatorul festivalului în ţara noastră, dar şi în Slovacia, Ungaria şi Moldova.

Pentru mai multe detalii despre festival: http://trescourt.com/ro

Înscrie-ţi filmul la Tres Courts – Festivalul filmelor de foarte scurt metraj

A spune o poveste în maxim 4 minute este provocarea lansată în fiecare an de Institutul Francez, în cadrul Festivalului Très Court.

De la Mefisto la Lucifer – Silviu Purcărete pregătește “Tragedia omului” la Timișoara

Primăvara începe cu o premieră la TMST. Ilustrul regizor Silviu Purcărete montează spectacolul „Tragedia omului” de M. Imre.

Din martie începe Festivalul – concurs „Lada cu zestre”

Festivalul-concurs „Lada cu zestre” va fi reprogramat după ce perioada de risc a propagării COVID-19 va fi depășită.

Rinocerii de Ionesco, un spectacol de excepție pregătit de Teatrul Național din Timișoara

Teatrul Național din Timișoara dă startul faptelor pentru România anului 2021 cu spectacolul “Rinocerii” de Eugène Ionesco.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015