• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Absolvenţii Colegiului Național de Muzică Ion Vidu și ai Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timişoara vor marca pe acorduri de muzică Ziua Mondială împotriva traficului și consumului ilicit de droguri. Condus de la pupitrul dirijoral de maestrul Peter Oschanitzky, concertul simfonic va avea loc vineri, 24 iunie, de la ora 19, în sala Capitol a Filarmonicii Banatul.

Organizat în parteneriat cu Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Timișoara, evenimentul propune un program muzical din care nu vor lipsi compoziţii semnate de Richard Strauss, Camille Saint-Saens, Ludwig van Beethoven, Sergei Prokofiev sau Dmitri Șostakovich.

Astel, Colegiul Național de Artă Ion Vidu va fi reprezentat de ONIŢIU DANIELA OANA – corn (Clasa prof. Ovidiu Mureşan), care va interpreta Concertul pentru corn şi orchestră nr. 1 Mi bemol major, Op. 11 de Richard Strauss; CHIRCĂ ABEL – vioară (Clasa prof. Maria Cleşiu) cu Concertul nr. 3 pentru vioară şi orchestră în si minor, Op. 61, partea I, de Camille Saint-Saens; ASOLTANEI EVANGHELINE – pian (Clasa prof. Lucia Pârvănescu) cu Concertul nr. 3, în do minor, Op. 37, partea I, de Ludwig van Beethoven; BENEC EMANUELA – vioară (Clasa prof. Cristina Dan) cu Concertul 1 în Re major pentru vioară şi orchestră, Op. 19, partea I, de Sergei Prokofiev; DEGAN BEATRICE – soprana şi TIPONUŢ LIGIA – mezzosoprană (Clasa prof. Diana Matei) care vor interpreta Duetul florilor din Opera Lakmé de Léo Delibes.

Facultatea de Muzică și teatru a Universității de Vest din Timișoara aduce pe scena Sălii Capitol următorii absolvenţi: KINGA SÖTÈR – vioară (Clasa conf. univ. dr. Ioan Fernbach) cu Concertul nr. 5 în La major K 219 pentru vioară și orchestră, partea I, de Wolfgang Amadeus Mozart; CRISTIAN ILIE – clarinet (Clasa lect. univ. dr. Cosmin Hărșian) cu Concertino op. 48 în Si bemol major pentru clarinet și orchestră de Ferruccio Busoni;

BIANCA ELENA POMPARĂU – vioară (Clasa conf. univ. dr. Ioan Fernbach) cu Concertul nr. 1 în la minor, Op. 77 (Op. 99) pentru vioară și orchestră, partea a III-a și partea a IV-a, de Dmitri Șostakovich; ALEXANDRA VIZMAN – pian (Clasa c.d.a. dr. Maria Bodo) cu Concertul nr. 2 în Fa major, Op. 102 pentru pian și orchestră, partea I, de Dmitri Șostakovich.

***

În 26 IUNIE – ZIUA INTERNAŢIONALĂ ÎMPOTRIVA CONSUMULUI ŞI TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI – Agenţia Naţională Antidrog (ANA) organizează, la nivel naţional, duminică, 26 iunie a.c., o serie de activităţi specifice, de informare, conştientizare şi educare a populaţiei cu privire la problematica drogurilor în România, pentru marcarea Zilei Antidrog.

Specialiştii antidrog invită publicul să se alăture acestui demers, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la riscurile şi consecinţele nocive ale consumului şi traficului de stupefiante.

Duminică, 26 iunie 2016, la Sala Revoluției din cadrul Consiliului Județean Timiș, reprezentanții C.R.P.E.C.A. Timișoara, vor prezenta autorităților publice locale și județene, partenerilor instituționali, reprezentaților societății civile și voluntarilor, mesajul pentru marcarea acestei zile. Cu această ocazie, în parteneriat cu Asociația Club Rotary Cetate Timișoara, Inspectoratul Județean de Poliție Timiș și Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, ca fi lansată Campania „Când mintea nu e treză, viața nu contează”.

În aceiași zi, în intervalul orar 15.00 – 19.00, tinerii şi părinţii sunt aşteptaţi la intrarea principală din Parcul Copiilor, unde vor primi materiale de informare şi vor fi implicaţi direct în acţiunile derulate de voluntarii antidrog, prin intermediul mesajelor cu conţinut antidrog şi al dezbaterilor pe teme corelate cu uzul, abuzul şi traficul de droguri.

Agenţia Naţională Antidrog, prin centrele sale de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, va desfăşura, în toată ţara, acest gen de activităţi, în parcurile şi pieţele centrale ale municipiilor reşedinţă de judeţ.

***

Începând din 1987, în fiecare an, în data de 26 iunie, la nivelul tuturor ţărilor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) se marchează Ziua Internaţională Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri, ca expresie a determinării ONU de a consolida acţiunile şi cooperarea la nivelul statelor membre, pentru atingerea obiectivului de a avea o societate internaţională fără consum abuziv de droguri.

An de an, Oficiul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC) este promotorul campaniei internaţionale de sensibilizare privind provocarea majoră pe care drogurile ilicite o reprezintă pentru societate în ansamblu şi încurajează derularea, în lumea întreagă, a cât mai multor activităţi de atenţionare cu privire la acest fenomen.

Tema UNODC pentru Ziua Internaţională Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri de anul acesta are ca mesaj: „Întâi ASCULTĂ! Ascultându-i pe copii şi tineri, realizezi un prim pas pentru a-i creşte sănătos şi în siguranţă”.

Medicii, psihologii şi asistenţii sociali ai ANA atrag atenţia asupra riscurilor la care se expun persoanele care consumă droguri: infecţii grave (HIV, HVC, HVB, TBC etc.), infarct sau hemoragii cerebrale, deces, abandon şcolar, degradarea relaţiilor sociale, pierderea locului de muncă, infracţionalitate etc.

Înscrie-ţi filmul la Tres Courts – Festivalul filmelor de foarte scurt metraj

A spune o poveste în maxim 4 minute este provocarea lansată în fiecare an de Institutul Francez, în cadrul Festivalului Très Court.

De la Mefisto la Lucifer – Silviu Purcărete pregătește “Tragedia omului” la Timișoara

Primăvara începe cu o premieră la TMST. Ilustrul regizor Silviu Purcărete montează spectacolul „Tragedia omului” de M. Imre.

Din martie începe Festivalul – concurs „Lada cu zestre”

Festivalul-concurs „Lada cu zestre” va fi reprogramat după ce perioada de risc a propagării COVID-19 va fi depășită.

Rinocerii de Ionesco, un spectacol de excepție pregătit de Teatrul Național din Timișoara

Teatrul Național din Timișoara dă startul faptelor pentru România anului 2021 cu spectacolul “Rinocerii” de Eugène Ionesco.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015