• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

ART & MUSIC, expoziţie de artă contemporană la Muzeul Banatului

Publicat de Pagini de Cultura 17 Iunie 2016 Comments Off

Muzeul Naţional al Banatului vă invită să luați parte sâmbătă, 18 iunie 2016, începând cu ora 20.00, la un eveniment de artă contemporană, inedit. Preț de câteva ore, Bastionul Maria Theresia se va transforma într-o enclavă/insulă artistică contemporană prin intermediul lucrărilor a patru artiști entuziaști: Mihai Toth, David Iancu, Adrian Popa, Paul Feier reuniți în Grupul Barackk.

Autorii lucrărilor își regăsesc locul în tendințele actuale artistice fiind călăuziți instinctual în parte de câte un element. Fiecare își recunoaște identitatea într-un laitmotiv având câte un aliat preponderent fiecărui curent artistic.

Metoda lor de convingere este una  creată prin reflexie sau de ce nu, o recapitulare a vieții degradante alături de conflictul continuu dintre om, societate și natură, practic, un triunghi social devenit tot mai distorsionat și ermetizat în timpurile noastre, reușind prin soluțiile vizuale proprii să îl dezmembreze, iar apoi, noi spectatorii să contemplăm consecințele.

Sculptura, pictura și obiectul străin trăiesc o simbioza în limbajul lor artistic pornind de la un action-painting intensificat de tasism-ul anilor 70 alăturate fiind și inserții de elemente  ale mediului înconjurator de actualitate, pictura lor devenind astfel un performing/spectacol la fiecare lucrare creată. Căutările și frecvențele diferite de lucru fac ca acest grup să își atingă scopul propus în cel mai scurt timp posibil fără a pierde esenta mesajului dorit.

Lucrările vor fi expuse la ceas de seară, în intervalul orar 20.00-22.00, în aer liber pe terasa Café de Paris și vor fi prezentate de criticul de artă Gabriel Kelemen.

Vara începe cu Sărbătoarea muzicii! Aura Twarowska cântă la Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 16 Iunie 2016 Comments Off

În 1981 ministrul culturii francez, Jack Lang, a oficializat Sărbătoarea Muzicii şi de atunci ea este sărbătorită în fiecare an pe întreg continentul în ziua solstiţiului de vară. La Timişoara, Institutul Francez şi Filarmonica Banatul pregătesc, cu această ocazie, un concert extraordinar de muzică simfonică franceză.

Evenimentul va avea loc miercuri, 22 iunie, ora 20, în frumoasa Grădină de vară “Capitol” şi o va avea drept invitat special pe Aura Twarowska. Născută în Banat, mezzosoprana Aura Twarowska este, din 2007, solistă a Operei de Stat din Viena. Se dedică vieţii muzicale încă de la vârsta de 6 ani prin studiul pianului, al mandolinei şi cel al cântului în Lugojul natal. După absolvirea liceului Coriolan Brediceanu din Lugoj, sudiază ştiinţele economice la Facultatea de Ştiinte Economice, din cadrul Universitatăţii de Vest din Timişoara perioadă în care păstrează legătura cu muzică, fiind angajată a Filarmonicii Banatul din Timişoara ca membră a corului condus de maestrul Diodor Nicoară. Odată cu înfiinţarea Facultăţii de Muzică din Timişoara reia studiul cântului, ca studentă a acestui institut, apoi obtine masteratul şi doctoratul la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

Aura Twarowska debutează pe scena operei timişorene în rolul titular din opera Carmen de G. Bizet, în anul 1998. Este decorată de Preşedinţia României cu Ordinul Cavaler al Artelor, în grad de Ofiţer (2004) şi de către Prefectura Judeţului Timiş cu Premiul Pro Cultura, pentru pomovarea culturii timişene (2004). Este Director Artistic al Concursului Internaţional de Canto Sabin V. Drăgoi, şi al Festivalului Internaţional de vară Lugoj Classic. Alături de Wiener Philarmoniker debutează cu rolul Marcellina din Le Nozze di Figaro în Shanghai, în turneul asiatic al operei vieneze din toamna anului 2007, sub bagheta dirijorului Seiji Ozawa. Până în prezent a cântat pe scena operei vieneze aproximativ 400 de spectacole.

PROGRAM:

G. EnescuRapsodia nr. 2 în Re major, Op.11

J. MassenetMéditation din Opera Thaïs

Vioară solo: CĂTĂLINA TRINCĂ

J. MassenetElegie

Solistă: AURA TWAROWSKA

Violoncel solo: DARIUS TEREU

G. BizetPreludiu la Opera Carmen

G.BizetSeguidilla din Opera Carmen

Solistă: AURA TWAROWSKA

C. Saint-SäensBacchanale din Opera Samson şi Dalila

C. Saint-Säens – Aria Mon coeur s’ouvre à ta voix din Opera Samson şi Dalila

Solistă: AURA TWAROWSKA

M. RavelBolero

Biletele, la preţul unic de 10 lei, se pot achiziţiona de la casiera Filarmonicii Banatul (orar: Luni – Miercuri – Vineri: 10-14; Marţi – Joi :14-19). Biletele pot fi cumparate şi cu o oră înainte de începerea concertului.

În caz de vreme nefavorabilă concertul va avea loc în sala Capitol.

FOTO (C): Florin IANĂŞ

Tobe de război răsună vineri seara, în inima Timișoarei

Publicat de Pagini de Cultura 16 Iunie 2016 Comments Off

Sunetul amenințător al tobelor de război capătă vineri, 17 iunie, seara, de la ora 21.00, în chiar inima Timișoarei, în Curtea cu castan a Casei Artelor, o altă semnificație. El nu îi cheamă pe vitejii cavaleri sub arme, întru apărarea cetății, ci vestește nemaipomenit…. spectacol. O întâmplare de zile mari în care tinerii barzi de la Peregrinii și arcașii clubului TM ARCHERY reînvie atmosfera vremurilor de demult.

Tobe de război” este un spectacol de reenactment istoric, muzică veche și dans care aduce în fața spectatorilor mari și mici, vechi tradiții uitate și oferă o experiență unică, un show ce îmbină spectacolul de modă veche al străzii cu o lecție interactivă de istorie, o prezentare a vechilor tehnici ale arcașilor, dar și a altor vechi stiluri de luptă.

Tinerii menestreli de la PEREGRINII și camarazii lor de arme, arcașii de la TM ARCHERY au pregătit atât un concert de muzică veche însoțit de dansuri istorice, cât și demonstrații de duel medieval, prezentări interactive de arme și echipament istoric, și firește, tir cu arcul, inclusiv un concurs cu premii pentru public”, spun organizatorii evenimentului

Spectacolul este urmat de deschiderea, în vechiul beci al Casei Artelor, a unei expoziții interactive de arme și armuri prezentată de invitatul de onoare al evenimetului, un armurier de modă veche, timișoreanul Călin Man.

Spectacolul este organizat de Asociația Culturală PENTAGON, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al Direcției Județene pentru Cultură Timiș.

Trei zile de distracție maximă la Music Travel Festival

Publicat de Pagini de Cultura 14 Iunie 2016 Comments Off

Numărătoarea inversă până la cel mai mare festival din vestul țării a început. Mai sunt câteva zile până când cei peste 100 de artiști care au răspuns Da” invitației organizatorilor Music Travel Festival vor urca pe scenele de la Herneacova. Iată care este programul celor trei zile de muzică, natură, mâncare rafinată și distracție 100%.


Music Travel Festival va avea loc în weekendul 17-19 iunie, la Herneacova.  Pe scenele de acolo vor evolua artiști cunoscuți și inspirați atât din țară cât și din străinătate. Festivalul tentează anul acesta cu nume de neratat. Lista celor peste 100 de artiști prezenți la Music Travel Festival, cuprinde vedete internaționale de top: Akua Naru, Yoav, Bebe, dar și cele mai în vogă nume din muzica românească contemporană: Ada Milea, Șuie Paparude, Grimus, Teo Milea, Golan, Robin and the Backstabbers, Alternosfera, Alexandra Ușurelu, Moonlight Breakfast, Emeric Imre, Mircea Vintilă, Les Elephants Bizarres etc.

PROGRAMUL MUSIC TRAVEL FESTIVAL

VINERI, 17 IUNIE – DESCHIDERE PORȚI PENTRU PUBLIC ORA 15:00, ACCES CAMPING ORA 12:00

SCENA OUTDOOR: Monokrom, Les Elephants Bizarres, Alternosfera, Moonlight Breakfast, Bebe

SCENA INDOOR: BAB, Nopame, Golan

00:30 – 00:07am: Party Anonim TM – Newgotti, Seba1394, Dudu, MC Tina

SÂMBĂTĂ, 18 IUNIE – DESCHIDERE PORȚI PENTRU PUBLIC ORA 13:00

SCENA OUTDOOR: Piesa de teatru – Asociația ACT-AR, comedia „Cerere în căsătorie” după A.P. Cehov, The Different Class, The Case, Grimus, Robin and the Backstabbers, Yoav, Akua Naru

SCENA INDOOR: Brum,    Alexandra Usurelu, Basska, Suie Paparude

1:00 – 00:07am Party Freenetik – Incident (HU) Statik (HU), Mighty Boogie, Beepo , Bibanu, Clark

DUMINICĂ, 19 IUNIE – DESCHIDERE PORȚI PENTRU PUBLIC ORA 13:00

SCENA INDOOR: Teatru de păpuși (Teatrul pe roți Arad, Teatrul Merlin Timișoara)

SCENA OUTDOOR: Beck Corlan,  Tapinarii, Ada Milea, Fara Zahar, Mircea Vintila, Emeric Imre, Mircea Baniciu, Teo Milea

Prețul unui abonament care  permite intrarea pe durata celor trei zile ale festivalului este de 99 de lei. Acest tip de abonament poate fi cumpărat online, pe www.eventim.ro dar și în magazinele din rețeaua Eventim: librăriile Cărturești și Humanitas, magazinele  Germanos, Orange și Vodafone, dar și benzinăriile OMV. Biletele se pot achiziționa și de la sediul Domino Travel, Cafeneaua D’arc, respectiv de la standul amplasat în zona Auchan a Iulius Mall.  Mai multe detalii se pot găsi pe pagina de Facebook a evenimentului sau pe site: www.musictravelfestival.ro

În plus, pentru cei care s-au hotărât să își petreacă weekendul 17-19 iunie la Music Travel Festival organizatorii festivalului asigură transport GRATUIT Timișoara – Herneacova și retur. Transportul, asigurat cu sprijinul RAVITEX, se va face cu ajutorul a patru autocare și două microbuze care vor circula din Timișoara (de la Punctele Cardinale) până în locația Music Travel Festival.

Scufiţa, călătorie muzicală în premieră la Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 14 Iunie 2016 Comments Off

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara pregătește micii spectatori de vacanță prin poveste. Premiera spectacolului „Scufița” în regia lui Breczki Csilla lasă povestea fără cuvinte, redând-o prin muzică de Prokofiev, Stravinsky, Bach, Şostacovici și Ravel.

Marți, 14 iunie, de la ora 17:00, în Sala Studio, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara încheie șirul premierelor stagiunii 2015/2016 cu „Scufița”, un spectacol non-verbal pentru copii. Reimaginată de  Breczki Csilla,  „Scufița” este o călătorie prin istoria muzicii de la Mozart la recompunerea motivelor folclorice și înapoi. Reauzim compoziţiile lui Prokofiev, Stravinsky, Bach, Şostacovici și Ravel, melodii ce devin fondul pe care este proiectată clasica poveste a fetiței, a lupului, a bunicuței și a vânătorului.

Actorii-păpușari ce intermediază călătoria sunt Lukács Szilárd, Mihály Csongor, Nagy Dóra, Szilasi Eszter Júlia și Vass Richárd. Scenografia spectacolului o semnează  Szakács Ferenc, Márkos Albert este compozitorul producției, iar Tijana Stankovic este colaborator muzical. Păpușile au fost realizate de Miareczky. Regia tehnică, Szilágyi Olga.

Detalii despre bilete și rezervări se pot obține la casieria Teatrului, pe strada Alba Iulia nr. 2 (16:00-19:00), la adresa de mail ticket@tm-t.ro sau telefonic, apelând +40 752 111.803.

Spectacol în premieră oferit de Ansamblul profesionist “Banatul”

Publicat de Pagini de Cultura 14 Iunie 2016 Comments Off

Ca în fiecare an, Ansamblul profesionist “Banatul” va oferi publicului timişean un spectacol în premieră. Acest eveniment va avea loc marţi, 14 iunie 2016, de la ora 18.30, în Sala “Capitol” a Filarmonicii “Banatul” din Timişoara. Un moment muzical aparte va fi oferit de Liliana Laichici şi Boban Constantinovici.

Invitaţi sunt soliştii vocali şi instrumentişti: Matilda Pascal Cojocăriţa şi Ştefan Cigu, Mihaela Petrovici, Dumitru Teleagă, Antonela Ferche Buţiu şi Liviu Buţiu, Izabela Tomiţa şi Gabriel Popescu.

Publicului i-au fost pregătite câteva momente în premieră: suită de orchestră “Parada instrumentelor populare”, moment muzical-coregrafic din zona de munte a Banatului, suita coregrafică “Doi – Ardeleană – Doi” de pe Valea Bistrei, precum şi un moment coregrafic sârbesc susţinut de corpul de balet al Ansamblului Profesionist “Banatul”.

Vor mai evolua şi Formaţia de Tineret a Ansamblului “Banatul” (coregrafia: Floare şi Grigore Mnteanu) şi Formaţia de Dansuri a CCAJT (coregrafia: Nicolae şi Brânduşa Stănescu).

Spectacolul, a cărui conducere muzicală este asigurată de Sebastian Roşca, va fi prezentat de Felicia Stoian.

Intrarea se face pe bază de invitaţii, care se pot ridica de la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, camera 19.

“Pătura care citeşte” se reîntoarce în Piaţa Unirii

Publicat de Pagini de Cultura 9 Iunie 2016 Comments Off

Ajunsă la cea de a IV-a ediţie, Pătura care citeşte, picnic urban de lectură organizat de Biblioteca Judeţeană Timiş “Sorin Titel”, se reîntoarce în Piaţa Unirii, locul de desfăşurare a primei ediţii (2013). Evenimentul va avea loc joi, 9 iunie, începând cu ora 18.00, şi cuprinde concerte, lecturi în surse inedite de lumină, dar şi expoziţii pe aleile din Piaţa Unirii.

Manifestarea, ce reuneşte anual circa 300 de participanţi din întregul judeţ, va începe cu prezentarea participanţilor şi partenerilor B.J.T., moment urmat de un concert susţinut de Radu Stoica & Trupa Vest. De la ora 19.00, publicul este invitat să participle la un dialog pe tema Ce, cum, unde citim?, iar jumătate de oră mai târziu la vernisajul Fototeca B.J.T., expoziţie la şevalet pe aleile Pieţei Unirii.

De la ora 20.00, scriitorii timişoreni vor intra în dialog direct, „la pătură”, cu cititoarele şi cititorii, moment urmat de alte două concerte: Radu Stoica & Trupa Vest (ora 20.00) şi Peregrinii (ora 20.45). Cea de-a patra ediţie a picnicului urban de lectura Pătura care citeşte se va încheia cu Lumini-putere (Lecturi aprinse), eveniment realizat în colaborare cu Timişoara Bikers.

Totodată, în deschiderea şi închiderea evenimentului, va avea loc prezentarea publică a primelor două videoclipuri de promovare a cărţii/lecturii, parte a proiectului Studio Text, realizate de către B.J.T., care, din toamnă, vor rula în media naţionale.

Sursa foto: www.facebook.com/Biblioteca-Judeteana-Timis

Simpozionul Elfriede Jelinek & Herta Müller, la Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 2 Iunie 2016 Comments Off

Platforma de cercetare Elfriede Jelinek şi Centrul de cercetare Elfriede Jelinek organizează la Teatrul German de Stat din Timişoara (TGST) în 9 şi 10 iunie 2016 un simpozion interdisciplinar cu titlul SCHREIBEN ALS WIDERSTAND. Elfriede Jelinek & Herta Müller (SCRISUL CA REZISTENŢĂ. Elfriede Jelinek & Herta Müller).

Platforma de cercetare Elfriede Jelinek şi Centrul de cercetare Elfriede Jelinek dezvoltă din primăvara anului 2015 alături de universităţi din România şi de diferite instituţii româno-austriece un proiect intercultural despre Elfriede Jelinek şi Herta Müller, ambele laureate ale Premiului Nobel pentru Literatură.

În cadrul proiectului, Jelinek şi Müller sunt înfăţişate ca autoare care îşi exprimă public identitatea politică prin atitudine şi angajament şi care analizează în opera lor teme precum dictatura, totalitarismul şi represiunea – ele fiind astfel sancţionate şi etichetate ca „Nestbeschmutzerinnen“ [„Defăimătoare ale cuibului“]. Se vor discuta de asemenea şi contextul, sistemele politice din Austria şi din România şi evoluţia lor până în prezent, precum şi raportul dintre aceste două ţări.

După două simpozioane la Bucureşti (22 – 23 mai 2015) şi la Viena (26 – 27 noiembrie 2015), al treilea eveniment are loc la Timişoara. Continuând rezultatele primelor două conferinţe, se va tematiza modul în care Jelinek şi Müller îşi poziţionează public identitatea politică şi se vor discuta manifestări de teatru ce pot fi văzute pe scene importante din spaţiul de limbă germană, dar şi din România. În plus, studenţi români vor prezenta transpuneri în scenă ale eseurilor politice scrise de cele două autoare. Simpozionul este conceput ca un dialog intercultural între experţi din Austria şi România.

La acest eveniment colaborează cercetători şi oameni de cultură precum Michael Thalheimer, Rita Thiele, Grazziella Predoiu, Eleonora Ringler-Pascu, Ana Drezga şi Maria Irod.

Pentru mai multe informaţii, precum şi pentru programul detaliat, puteţi accesa:

http://fpjelinek.univie.ac.at/veranstaltungen/symposium-temeswar-2016/

Înscrie-ţi filmul la Tres Courts – Festivalul filmelor de foarte scurt metraj

A spune o poveste în maxim 4 minute este provocarea lansată în fiecare an de Institutul Francez, în cadrul Festivalului Très Court.

De la Mefisto la Lucifer – Silviu Purcărete pregătește “Tragedia omului” la Timișoara

Primăvara începe cu o premieră la TMST. Ilustrul regizor Silviu Purcărete montează spectacolul „Tragedia omului” de M. Imre.

Din martie începe Festivalul – concurs „Lada cu zestre”

Festivalul-concurs „Lada cu zestre” va fi reprogramat după ce perioada de risc a propagării COVID-19 va fi depășită.

Rinocerii de Ionesco, un spectacol de excepție pregătit de Teatrul Național din Timișoara

Teatrul Național din Timișoara dă startul faptelor pentru România anului 2021 cu spectacolul “Rinocerii” de Eugène Ionesco.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015