• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Romanul politic „Tărâmul făgăduinţei” face parte dintr-o serie de texte politice ale autorului african Chris Abani. Născut în 1966 la Afikpo (unde se desfăşoară şi o parte din naraţiunea acestui text), Abani a debutat într-o perioadă de tensiuni politice şi sociale ale Nigeriei postcoloniale, a fost arestat la publicarea primului său roman (scris la şaisprezece ani şi publicat trei ani mai târziu) şi acuzat de trădare şi conspiraţie pentru lovitură de stat.

Mai apoi, impactul politic al romanelor scrise de Abani a evoluat şi a atras permanent consecinţe grave pentru scriitor, până la închiderea şi torturarea sa, chiar condamnarea la moarte. Pleacă din Africa în SUA şi devine ulterior profesor asociat la University of California, iar romanele sale primesc mai multe premii cu mare vizibilitate: PEN Hemingway Book Prize, PEN USA Freedom-to-Write, California Book Award, Lannan Literary Fellowship, Guggenheim Fellow in Fiction, ori este între finaliştii altora: International IMPAC Dublin Literary Award (2006), A New York Times Editor’s Choice (2006).

Provenind din cea mai densă zonă a Africii medii, din Nigeria, ţară cu o populaţie de peste 150 de milioane de locuitori – care a trecut printr-un război civil şi mai multe dictaturi militare după eliberarea de sub colonialismul englez, după 1960 -, Abani dezvoltă naraţiunile paralele din „Tărâmul făgăduinţei” ca o dublă istorie a personajului Elvis Oke. Una dintre ele este localizată în oraşul Lagos, aici defăşurându-se primul plan narativ, plasat în anul 1983, într-o periferie a acestui imens conglomerat de opt milioane de locuitori, strălucitor în centru şi mizer în periferiile ghetoizate. Personajul central are în acest plan vârsta de şaisprezece ani, iar în al doilea, care începe la Afikpo în anul 1972, acelaşi personaj are vârsta de cinci ani. Succedându-se douăzeci şi nouă de capitole prin trecerea de la plan la celălalt, povestea copilului şi a adolescentului Elvis, dansator talentat, este povestea practicilor magice de iniţiere prin ritualurile nucii de cola specifice tribului igbo (cu ele începe fiecare capitol, prin foarte scurte relatări fragmentare), dar şi a vieţilor duse la limita supravieţuirii de cei ce formează populaţia neagră dominată, expusă războaielor şi sărăciei extreme din Africa.

Nigeria este sinonimă cu istoria recentă a colonialismului englez din Africa din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, cu tensiunile civile crescânde de după eliberarea de dominaţia colonială, dar şi cu mozaicul tribal perpetuat în timpurile moderne, cu fantasmele mitologiei tribale ce formează regulile nescrise ale lumii vechi şi noi. Este sinonimă cu sărăcia, cu visul despre îmbogăţire, cu traficul de arme, droguri şi organe umane, într-o tensiune continuă dintre cei puţini şi bogaţi, majoritatea veniţi din Europa sau America, şi o populaţie ce locuieşte în ghetouri şi care cunoaşte sărăcia din prima până în ultima zi de viaţă, fără şanse de ieşire.

Dar unde e Nigeria în textul lui Abani? Referinţa explicită la Nigeria apare foarte rar în aceast text (şi o singură dată numele ţării este invocat declamativ, atunci când pasiunea de pe baricada protestelor le provoacă revoluţionarilor scandări patetice despre Nigeria), iar sentimentul că numele ţării este prea puţin important este permanent indus în subtext. Nu este neglijabil numele tribului, însă, tribul Igbo, din care face parte şi Elvis Oke, unul dintre cele trei grupuri etnice mari ale zonei, dintr-un melanj de câteva sute de grupuri etnice.

La fel ca în marea majoritate a zonelor Africii, zona Golfului Guineii este dominată de clivajele etnice, rasiale, religioase şi economice (în condiţiile în care această zonă este prima dintre economiile africane, pe baza resurselor de petrol). Aproape jumătate din populaţie este de religie islamică sunnită, în timp ce următoarele mari grupuri religioase sunt creştine (protestant şi catolic). Toate sunt însă adânc fărâmiţate prin liniile vechilor graniţe ale grupurilor tribale.

Unde e Nigeria? E o ţară greu de găsit în povestea lui Abani, rămâne estompată şi difuză, prea puţin vizibilă din cauza imaginilor pe care textul le face foarte vizibile, imagini despre ghetoizare, sărăcie şi foame, despre cruzimea torturii şi violenţa bătăilor şi a violurilor, despre ultima cauză a tuturor dictaturilor militare africane, îmbogăţirea juntei.

Nigeria dispare complet în amalgamul de combinaţii ale supravieţuirii unei populaţii africane ce a luat-o de la zero, în sens politic, atunci când s-a eliberat de dominaţia colonială, dar care duce cu ea toate stereotipurile de distanţă socială între bărbaţi, femei, copii, între albi şi negri, între tineri şi bătrâni, între nordici şi sudici, între cei resemnaţi în faţa violenţei şi colapsului economic şi cei luptători, panterele africane care nu se lasă vândute.

Nu se vede Nigeria, dar subtextul propulsează o imagine vie a unui întreg continent african, simbolizat prin această zonă din Golful Guineii. E Africa postcolonială, un spectru modern al ritualurilor tribale şi o stare de permanent conflict în jurul resurselor.

O (pe)trecere pe sub învelişul textului lui Abani, a povestirii despre viaţa unui tânăr african ce visează să ajungă pe un tărâm al făgăduinţei şi să poată dansa ca profesionist, nu face apel aproape deloc la starea naţiunii nigeriene, ci arată cum se trăieşte şi cum se moare în toată Africa, uneori chiar cu capetele victimelor tăiate şi ascunse în lăzi frigorifice, procedeu de pe lanţul traficului de organe umane. Numele Nigeriei nu este invocat, apare însă numele tribului african igbo. Comunităţile nu sunt legate de ideluri naţionale, ci sunt despărţite de conflictul militar şi de graniţele tribale. Nigeria pluteşte la suprafaţa naraţiunii, în timp ce în adâncul celor două planuri narative, al copilului şi al tânărului Elvis, se află Africa postcolonială.

Ficţiunea lui Abani este politică prin raporturile şi strategiile de putere ce le descrie, specifice acestei regiunii africane cu izvoare tribale. Pantera mitologică este africană, nu doar nigeriană, este semnul violentei lupte tribale negre, luptă sedimentată până în straturile cele mai adânci ale textului lui Abani. Pentru a explica termenii tehnologiei puterii de la nivelul celor două scene narative căutăm operatorii puterii, cei care descriu influenţa şi dominaţia în dinamica lor, având caracteristici culturale şi de identitate africană, nu doar nigeriană. Romanul depăşeşte graniţele unei naţiuni, stabilindu-şi determinanţii politici la nivelul postnaţional al unui întreg culoar cultural african.

CONTINUAREA PE horeabacanu.blogspot.ro

Peste 100 de lucrări semnate de Corneliu Baba, la Muzeul Național al Banatului

Expoziția prezintă „fața din umbră” a pictorului, înfățișând un Baba retras în liniștea atelierului său, în intimitatea creației.

Proiectul Memoriile Cetății continuă: După 30 de ani #1

Proiectul Memoriile Cetății continuă cu o serie de evenimente dedicate filmului, teatrului, muzicii și poeziei: După 30 de ani.

LANSARE DE CARTE: “Hoinar prin România. Jurnalul unui călător francez”

La invitația Institutului Francez, Grégory Rateau își lansează cartea la Timișoara, la librăria independentă La Două Bufniţe.

EXPOZIȚIA Magdalena Abakanowicz (1930-2017): Prezență, esență, identitate.

Impresionanta colecție de lucrări, din toate etapele de creație ale artistei, așteaptă să fie vizitată până în 25 noiembrie.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015