• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Festivalul Filmului European, a cărui selecție este, anul acesta, orientată către teme care invită la dezbatere, vine la Timișoara să salute viitoarea capitală europeană a culturii, cu 9 producții foarte recente, dintre care două filme românești și 7 filme puse la dispoziție de ambasadele și institutele culturale din Austria, Estonia, Finlanda, Lituania, Franța și Ungaria.

Ediția 2017 a Festivalului Filmului European din Timișoara va fi inaugurată cu Cealaltă parte a speranței (Finlanda, 2017, r. Aki Kaurismäki), o comedie al cărei umor parcurge întregul spectru: de la ironia fină, abia sesizabilă, până la hohote de râs provocate de umorul special scandinav, „sec ca o vodcă finlandeză”. Filmul a deschis pe 4 mai ediția din București, ca premieră națională în România, și este filmul de gală în toate cele 5 orașe ale Festivalului.

„Ne-am străduit să obținem, pentru prima dată în istoria Festivalului, ca filmul din deschidere să poată fi văzut nu doar în București, ci și în orașele care găzduiesc edițiile locale. Sunt încântat că putem oferi un film foarte nou, al unui foarte valoros regizor, care tocmai a câștigat Ursul de Argint pentru Cel mai bun regizor, la Festivalul Internațional de la Berlin – 2017,” declară Alex Trăilă, director artistic al FFE.

În selecția de la Timișoara un loc aparte revine celor două filme românești, dintre care unul în avanpremieră națională: Povestea iubirii (r. Radu Mihăileanu, 2016), primul film în limba engleză a regizorului, și beneficiind de o distribuție prestigioasă, printre care renumiții Derek Jacobi și Elliott Gould. Ultima zi (r. Gabriel Achim, 2016), tot un film nou, premiat cu Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea lungmetraj la TIFF 2016, este o comedie neagră, un film neașteptat și îndrăzneț, un „thriller comic, interior”, așa cum îl caracterizează însuși regizorul, care va fi prezent la proiecția din 28 mai, ultima zi a Festivalului.

PROGRAM FFE 2017

Grădina de vară Capitol:

Vineri, 26 mai, 22:00Cealaltă parte a speranței (Finlanda, 2017)

Sâmbătă, 27 mai, 22:00Povestea iubirii (România, 2016), avanpremieră națională

Duminică, 28 mai, 22:00Ultima zi (România, 2016), proiecție în prezența regizorului, urmată de Q&A

Universitatea de Vest – Sala Aula Magna „Ioan Curea”:

Sâmbătă, 27 mai

15:00 - Împreună pentru totdeauna (Lituania, 2015)

17:00 - Înfurigranții (Austria, 2017)

19:00 - Febră în zori (Ungaria, 2015)

Duminică, 28 mai

15:00 - Safari (Austria, 2016)

17:00 - Mamă (Estonia, 2016)

19:00 - Mercenarul (Franța, 2016)

Detalii despre filmele programate la ediția FFE Timișoara: http://ffe.ro/2017/programfilme/?oras=TM

Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.

Înscrie-ţi filmul la Tres Courts – Festivalul filmelor de foarte scurt metraj

A spune o poveste în maxim 4 minute este provocarea lansată în fiecare an de Institutul Francez, în cadrul Festivalului Très Court.

De la Mefisto la Lucifer – Silviu Purcărete pregătește “Tragedia omului” la Timișoara

Primăvara începe cu o premieră la TMST. Ilustrul regizor Silviu Purcărete montează spectacolul „Tragedia omului” de M. Imre.

Din martie începe Festivalul – concurs „Lada cu zestre”

Festivalul-concurs „Lada cu zestre” va fi reprogramat după ce perioada de risc a propagării COVID-19 va fi depășită.

Rinocerii de Ionesco, un spectacol de excepție pregătit de Teatrul Național din Timișoara

Teatrul Național din Timișoara dă startul faptelor pentru România anului 2021 cu spectacolul “Rinocerii” de Eugène Ionesco.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015