• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

CARTEA DE SÂMBĂTĂ: Citind “Femeia cu Părul Roşu”

Publicat de Horea Bacanu 3 Iulie 2017

Femeia cu Părul Roşu, roman semnat de Orhan Pamuk, este un test experimental ficţional, perfect pentru câteva tipologii de cititori.

Pentru un cititor care se ocupă cu comunicarea şi PR-ul, obişnuit să se joace cu emoţiile şi sentimentele create prin mijlocirea cuvintelor, ori deprins cu tehnicile de mixaj vizual (întâlnite mai ales în textele ficţionale), noul roman al lui Orhan Pamuk dezvăluie întâi de toate o ingenioasă tactică de promovare a legăturii dintre legendele orientale şi cele ale civilizaţiei greceşti.

Soiul acesta de alăturare şi chiar întrepătrundere dintre Orient şi Occident este exemplificat prin paralela dintre legenda regelui din cetatea grecească Theba, Oedip, care îşi ucide tatăl, şi legenda din Cartea şahilor, scrisă de Ferdousi, în care se află tragedia lui Rostam şi a fiului său, Sohrab. Ledendele vorbesc simetric despre cum Oedip îşi ucide tatăl, pe regele Laios, dar şi despre cum Sohrab este învins în luptă şi ucis de tatăl său, Rostam. Faţă de Oedip şi tatăl său, eroii persani îşi schimbă doar rolurile învingătorului şi învinsului, jucate în oglindă de fiu şi tată în legenda iraniană.

Cel priceput în comunicare va admira în cel mai recent roman al lui Orhan Pamuk o intersecţie ficţională originală şi captivantă, prin care legendele sunt legate de viaţă, iar viaţa situată la graniţa dintre Occident şi Orient, trasată chiar prin Istanbul, este explicată magic prin forţa de seducţie şi de anticipare a legendelor, fie ele occidentale, sau fie ele orientale. Cititorului atent nu îi va scăpa puterea de atracţie creată de textul lui Pamuk, care vorbeşte de graniţa dintre viaţă şi legende, un punct care se sublimează în gândurile şi emoţiile personajelor din acest roman, ca şi graniţa dintre Occident şi Orient, sublimată şi ea prin paralelismul legendelor. Orice proiect de comunicare şi PR are nevoie, nu-i aşa, de un fir roşu mitologic,  ori măcar de o urmă de context magic, iar în acest roman el este strălucitor, formativ pentru cititorul din acest domeniu.

Unul dintre fragmentele din finalul ficţiunii aproape că prinde întreaga întindere a acestei convingătoare strategii de PR, construită de Orhan Pamuk pentru a marca locul intersecţiei magice dintre legendă şi viaţă.

Am încercat s-o liniştesc: nu puteam, desigur, să vorbesc în numele dragului meu Enver, care se afla în închisoare şi al cărui proces era încă pe rol, dar puteam să o asigur că nici eu, nici fiul meu nu intenţionam să desfiinţăm Sohrabul, acea mare companie de construcţii întemeiată, cu deosebită inteligenţă şi inventivitate, de răposatul tată al băiatului, şi nici să-i lăsăm pe drumuri pe sutele de oameni care munceau acolo. Dimpotrivă, doream ca Sohrabul să devină şi mai productiv. I-am spus că, din punctul meu de vedere, Sohrabul fusese întemeiat în ziua în care Meşterul Mahmut şi răposatul tată al copilului meu se apucaseră să sape la puţ, cu treizeci de ani în urmă.

După ce am afirmat, cu prudenţă, acest lucru, i-am povestit cum veniseră în anul 1986 Meşterul Mahmut şi tatăl fiului meu în cortul cel galben al Teatrului Legendelor Exemplare, la o seară distanţă unul de altul, şi cât de impresionaţi fuseseră amândoi de tragedia lui Rostam şi a lui Sohrab. Între lacrimile pe care le vîrsasem în ziua aceea în cort şi cele pe care le vărsasem după treizeci de ani, la puţ, pentru fiul meu şi pentru tatăl său, exista acea potrivire incontestabilă care leagă legendele de viaţă.

- Viaţa reproduce legenda, am spus eu, exaltată, Nu credeţi şi dumneavoastră la fel?- Aşa cred, mi-a răspuns Ayşe Hanim, politicoasă.

Observam că nici ea, nici directorii de la Sohrab nu doreau să facă nimic care să ne supere, pe mine şi pe fiul meu.

- Nu uitaţi că eu mă aflam la Ongoren când a fost săpat primul puţ de apă al companiei noastre! Subiectul unuia dintre ultimele monologuri pe care le-am rostit la vremea aceea a fost inspirat de Sohrab, care a dat numele companiei dumneavoastră.” (pag. 264)

În schimb, pentru un cititor ce crede în viaţa şi întâmplările din povestirile erotice şi din textele sentimentale, acest roman dezvăluie o stranie şi unică istorisire a sentimentelor sădite adânc în memoria oamenilor, chiar peste generaţii, dincolo de raţiune şi dincolo de diferenţele şi distanţele imposibile dintre ei. Romanul, în buna tradiţie a textelor lui Pamuk, este o vie exemplificare a melancoliei create de autenticitatea sentimentelor, aşa cum sunt cele dintre Cem Bey, eroul întâmplărilor, şi Femeia cu Părul Roşu. Dacă o astfel de legătură atipică poate fi pusă la îndoială, la prima vedere, căci este vorba de o întâlnire neaşteptată dintre femeia de treizeci şi trei de ani şi tânărul de optsprezece ani (fiu al fostului iubit al femeii), an după an, întâmplare după întâmplare, se construieşte sentimentul de autenticitate al sentimentelor celor doi, găsite şi sădite adânc în gândurile personajelor. Această autenticitate atipică a celor doi străini apropiaţi se aseamănă, deloc întâmplător, cu autenticitatea roşului vopsit al părului femeii, un simbol cheie în imaginea lui Cem Bey despre iubire.

Cititorul înclinat spre psihologia emoţională găseşte în acest roman rânduri în care cuvintele se transformă în imagini şi imaginile din text sunt iluminate prin cuvinte simbol, vorbind despre vieţile interioare ale personajelor sale, un supraefect utilizat permamenent în textul postmodern al lui Orhan Pamuk.

Doream, de fapt, să ascund faptul că, din când în când, mă duceam cu gândul la Femeia cu Părul Roşu, şi asta nu faţă de Ali, ci, de fapt, chiar faţă de mine însumi. Seara, când stăteam cu un ochi la stelele de pe cer şi cu celălalt la micul televizor al meşterului, îmi revenea în minte, tocmai când urma să aţipesc, zâmbetul pe care mi-l adresase Femeia cu Părul Roşu. Poate că nu m-aş fi gândit atât de intens la ea dacă nu-r fi fost zâmbetul acela, expresia plină de tâlc de pe chipul ei, care îmi spunea „te recunosc”, şi tandreţea acelei expresii.” (pag.35)

CONTINUAREA pe http://horeabacanu.blogspot.ro/

CĂSUȚA PITICILOR 2019: Peste 100 de spectacole şi activităţi pentru copii!

Se anunță un nou weekend de poveste la Institutul Francez: CĂSUȚA PITICILOR. În 25-26 mai este sărbătoare pentru cei mici!

LADA CU ZESTRE – spectacol de gală la Muzeul Satului Bănățean

Cei mai de seamă reprezentanți ai folclorului bănățean vor aduce pe scena muzeului cântece și jocuri din Banatul de altădată.

Hamlet… sociopat, în deschiderea Festivalului TESZT

Festivalul TESZT 2019 se desfăşoară în perioada 20-26 mai, propunând publicului nouă spectacole extraordinare.

Opera de Stat din Viena – 150 de ani. Spectacol aniversar, live la Bucureşti şi Timişoara

Pe 25 mai, Wiener Staatsoper sărbătorește 150 de ani de la inaugurare alături de melomanii de pe întregul mapamond.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015