• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Conferinţă internaţională la Muzeul de Artă Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 21 Noiembrie 2017 Comments Off

Muzeul de Artă Timişoara în colaborare cu Centrul de Studii Avansate în Istorie al Universităţii de Vest din Timişoara organizează în perioada 21-22 noiembrie 2017 conferinţa internaţională „Arta plastică românească din perspectiva istoriei, literaturii şi filozofiei”.

Muzeul de Artă Timişoara a invitat peste 20 de cercetători din domeniul artelor vizuale, istoriei artelor, istoriei, literaturii şi filozofiei. Evenimentul ştiinţific va fi onorat de muzeografi şi cercetători, restauratori şi conservatori, studenţi şi profesori din mai multe instituţii culturale şi de învăţământ superior precum: Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Facultatea de Arte şi Design din Timişoara, Universitatea de Arte din Bucureşti.

Vor fi prezentate teme legate de evoluţia artelor modernă şi contemporană, de istoria artei şi filosofie, de istorie narativă şi istorie conceptuală. Între vorbitori se numără: Victor Neumann, Dana Constantin, Dana Percec-Chetrinescu, Carol David, Florin Lobonţ, Pia Brânzeu, Ruxandra Demetrescu, Getta Neumann, Miodrag Milin, Mihaela Vlăsceanu, Attila Kardos, Iuliana Galeş, Adrian Szakács, Áron Kovács, Saşa Iaşin, Thomas Mochnacs, Lucian Herşcovici, Marius Cornea, Filip Petcu, Corina David, Călin Petcana, Andreea Foanene, Mihaela Tarhuna şi Corina Nani.

Sesiunea de comunicări va avea loc în Sala Barocă a Muzeului de Artă Timişoara, Palatul Baroc, Piaţa Unirii nr.1, între orele 9.30 şi 18.00, în zilele de 21 şi 22 noiembrie. Conferinţa Muzeului de Artă Timişoara în colaborare cu Centrul de Studii Avansate în Istorie al Universităţii de Vest din Timişoara este un prilej de prezentare şi dezbatere a câtorva importante teme de studiu aparţinând artelor şi ştiinţelor umaniste. Evenimentul e parte din agenda culturală a Muzeului şi este susţinut de Consiliul Judeţean Timiş.

Programul conferinţei poate fi consultat AICI.

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Publicat de Pagini de Cultura 20 Noiembrie 2017 Comments Off

Experiment teatral inedit la Teatrul Maghiar din Timişoara. Sâmbătă, 25 noiembrie, în Sala Mare a TMST, va avea loc premiera spectacolului Forbidden Books”, o coproducţie a mai multor festivaluri şi instituţii din ţară şi străinătate.

Expunând elemente autobiografice ale actorilor din copilărie sau adolescență (fotografii sau înregistrări video de familie), spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, sau Generația Y, tineri care s-au maturizat după trecerea în noul mileniu, în contextul exploziei lumii digitale. Investigăm cât de vulnerabili sau puternici sunt ei într-o lume cu acces neîngrădit la informație, care totuși le limitează capacitatea de relaționare, atașament sau îngreunează discernerea priorităților.

Una dintre particularitățile acestui proiect este că a fost co-produs de mai multe festivaluri și instituții independente și subvenționate, mai exact: Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara ТЕЅZТ, Festivalul Temps d’Images Cluj, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, Fabrica de Pensule și Asociația Colectiv A din Cluj, precum și Institutul Adam Mickiewicz din Polonia. De altfel, premiera în România a spectacolului a fost în 12 noiembrie la Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului Temps d’Images.

Creatorii acestui spectacol s-au născut între 1989-1991 în patru țări europene diferite. „Încearcăm să traducem nostalgia central-europeană, cu aromă de Hubba Bubba, într-un limbaj modern precum un apartament studenţesc gata mobilat cu cele mai bune şi ieftine articole de la IKEA. Vă oferim trecutul şi prezentul nostru trăit şi/sau imaginar. Al nostru, dar și al vostru. Forbidden Books sărbătorește încercările noastre eșuate de a da sens lipsei noastre de importanță într-o lume care este pe cât de izolată, pe atât de virală,” transmite echipa spectacolului.

„Forbidden Books” este scris și regizat de Szymon Adamczak, creator și dramaturg polonez tânăr, în prezent student la DAS Theater din Amsterdam. A lucrat ca dramaturg la Teatrului Național Stary din Cracovia, sub conducerea directorului artistic Jan Klata. Adamczak crede în teatrul trait ca o experiență comună a actorilor cu publicul, fiind interest de teatrul documentar și de arta comunitară.

Din distribuție fac parte actorii Bence Molnár, Emese Simó și Timea Udvari. Scenografie, univers vizual: Iringó Xénia Róth, techno mix: DJ Sweet Crush, coordonator tehnic: Attila Almási, coordonator proiect: Zenkő Bogdán. Traducere în maghiară: Panna Adorjáni, traducere în  română: Oana Hodade.

Premiera din 25 noiembrie, ora 19:00, se va juca în limba maghiară, cu traducere în limba română. Următoarea reprezentație va fi duminică, 26 noiembrie la 19:00, în limba engleză fără traducere. Biletele se pot achiziționa de la casieria din str. Alba Iulia nr.2 de luni până vineri între 16:00-19:00 și în week-end 18:00-19:00.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Publicat de Pagini de Cultura 20 Noiembrie 2017 Comments Off

Infiltrată la toate nivelurile societăţii, luând uneori aparenţele unui thriller prost de serie B, fenomenul corupţiei este o realitate cotidiană crudă care riscă să devină invizibilă din cauza banalizării. Pentru a lupta împotriva indiferenţei şi pentru a mobiliza conştiinţa cetăţenească, platforma civică „Iniţiativa România”, cu sprijinul Fundaţiei germane „Friedrich Naumann pentru Europa de Sud-Est”, lansează proiectul Once Upon a Time in Romania, cu două prime compozante: site-ul www.onceinromania.ro şi o competiţie de scurtmetraje anticorupţie.

Fidele misiunii lor de promovare a valorilor democratice, a libertăţilor şi a drepturilor omului, Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez din România se asociază acestui demers ambiţios. Prin gestul lor, cele două urmăresc, pe de-o parte, să contribuie la conştientizarea de către populaţia ţării a amplorii acestui flagel şi, pe de altă parte, să stimuleze creativitatea societăţii civile româneşti. „În opinia noastră, este esenţial să încurajăm tinerele generaţii să se angajeze din punct de vedere social şi să-şi facă auzite ideile despre problemele importante, cu impact direct asupra propriului lor viitor. Ni se pare, de asemenea, foarte interesant ca un subiect atât de serios precum corupţia să fie abordat într-o manieră ludică, deoarece o asemenea perspectivă se poate dovedi mult mai eficientă decât orice discurs cu accente grave”, afirmă reprezentaţii Institutului Francez din România.

În cadrul competiţiei de scurtmetraje Once Upon a Time in Romania / A fost odată în România, Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez din România vor acorda un premiu special. Acesta va fi decernat pe data de 14 decembrie 2017, cu ocazia Galei Anticorupţie.

Implicaţi-vă, vorbiţi despre actele de corupţie şi propuneţi soluţii pentru a contracara aceste fapte trimiţând scurtmetrajele şi clipurile voastre video organizatorilor proiectului Once Upon a Time in Romania / A fost odată în România, până pe 1 decembrie 2017. Filmele selecţionate vor fi ulterior disponibile online pentru a fi supuse judecăţii publicului şi a unui juriu de specialişti.

Condiţiile de participare şi criteriile de selecţie a finaliştilor se găsesc pe site-ul www.onceinromania.ro în secţiunea Film That!

Vocea şi actele voastre contează; voi sunteţi societatea!

TREE OF AS – povestea a trei tineri refugiaţi stabiliţi în Europa de astăzi

Publicat de Pagini de Cultura 17 Noiembrie 2017 Comments Off

Facultatea de Sociologie şi Psihologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara organizează un nou eveniment în cadrul PLATFORMEI DE DEZBATERE FSP. De data aceasta sunteţi aşteptaţi la film. Luni, 20 noiembrie 2017, în Sala 601 (B-dul Vasile Pârvan, nr. 4), între orele 17:00-18:30, va avea loc premiera filmului documentar „Tree of us”.

Filmul documentar „Tree of us” urmăreşte povestea a trei tineri refugiaţi stabiliţi în Timişoara, Roma şi Berlin. Aceştia au participat în cadrul proiectului “Nicer – Metode Inovative de Integrare a Tinerilor Refugiaţi” finanţat de Comisia Europeană, derulat în Timişoara şi reprodus în 6 oraşe europene partenere: Roma, Bruxelles, Sevilla, Liverpool, Nicosia, Berlin.

Ali Saeed, tânărul refugiat în Siria, stabilit în Timişoara şi unul din cei trei tineri protagonişti ai documentarului „Tree of us” este pasionat de muzică rap şi a susţinut în cadrul Timişoara Refugee Art Festival, din 13 Mai 2017, un recital de piese compuse de el, care expun povestea refugiaţilor în drumul spre siguranţă. Ali va fi prezent la lansarea documentarului „Tree of us”.

Evenimentul este organizat de Universitatea de Vest Timişoara, prin Facultatea de Sociologie şi Psihologie, în parteneriat cu Centrul AIDROM Timişoara şi Centrul Comunitar Basca Timişoara.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 14 Noiembrie 2017 Comments Off

Lucrările unuia dintre cei mai importanţi artişti plastici români contemporani se vor afla pe simezele Muzeului de Artă Timişoara în cadrul unei expoziţii-eveniment pentru oraşul de pe Bega. Este vorba despre cea mai mare expoziţie personală a lui Tudor BANUŞ organizată vreodată în România.

Vernisajul va avea loc vineri, 17 noiembrie a.c., de la ora 18.00, în Sala Barocă a Muzeului de Artă Timişoara, din Piaţa Unirii, nr. 1. Vor prezenta: Oana IONEL, curator al expoziţiei şi istoricul Victor NEUMANN, director al Muzeului de Artă Timişoara. În cadrul evenimentului, violoncelista Alexandra GUŢU va susţine un recital.

Curatorii expoziţiei, Oana Ionel şi Nicolae Velciov, propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş, incluzând patru capitole: lucrări ale artistului apărute în importante publicaţii din lume precum: Le Monde, New York Times, Die Zeit, Le Figaro etc.; lucrări apărute în Observatorul Cultural din seria Tandem; seria desenelor cu zmei care au fost rodul colaborării cu scriitorul Mircea Cărtărescu pentru Enciclopedia Zmeilor; alfabetul suprarealist al artistului.

Artistul s-a născut la Bucureşti în 1947 şi s-a stabilit la Paris în 1972. Tudor Banuş a urmat studiile Universităţii de Arhitectură din Bucureşti şi ale Ecole Superieure de Beaux Arts din Paris, cariera sa fiind dedicată artei plastice, în special graficii. A avut peste 60 de expoziţii personale la Paris, New York, Geneva, Viena, Londra sau München. A ilustrat cărţi de fraţii Grimm, Jules Verne, Thomas Jefferson, Jack London, Doris Lessing, Mircea Cărtărescu, Ion Barbu sau Ştefan Foarţă. În anul 1979, a obţinut premiul pentru cea mai frumoasă carte pentru tineret cu „Muzicanţii din Bremen” după fraţii Grimm. A ilustrat coperţile unor reviste celebre, precum The New York Times, Le Monde, Die Zeit, Le Pointe, etc.

Ampla expoziţie personală a lui Tudor Banuş organizată de Muzeul de Artă Timişoara, precum şi publicarea unui catalog cu lucrările artistului atrag atenţia asupra unei creaţii de excepţie. Inspirată de literatură, istorie, politică şi filozofie, graficalui Tudor Banuş este rezultatul talentului unui mare desenator, pentru care jocul formelor şi al chipurilor e un prilej de a regândi şi a problematiza condiţia umană. Descoperim în arta aceasta oraşul global cu multiplele lui faţete, dar mai ales trăirile personale ale artistului. O gândire şi o simţire libere de prejudecăţi şi ideologii îl susţin pe Tudor Banuş în reinventarea universului transcultural, ecumenic şi cosmopolit avându-şi originile în Renaştere şi Iluminism. Desenând, artistul interoghează tot ceea ce îi iese în cale şi o face apelând la un limbaj în care realitatea şi fantasticul se întrepătrund, declară Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă Timişoara.

Esenţa operei lui Tudor Banuş provine în mod paradoxal din asocierea unei realităţi dure, reflectată de exuberanţa sa interioară şi de imaginaţia sa fără margini, cu spiritul ludic şi al fanteziei. Chiar dacă pe de-o parte crează contexte apocaliptice, care nu par a prevesti ceva bun, pe de altă parte imprima şi un fel de optimism prin notele de umor care apar în multe din desenele şi picturile sale, spune Oana Ionel, curatorul expoziţiei.

Retrospectiva Tudor Banuş se va afla pe simezele Muzeului de Artă Timişoara pănă în 1 martie 2018, putând fi vizitată zilnic, între orele 10 şi 18 (luni închis).

Zilele Filmului Brazilian, la a doua ediţie

Publicat de Pagini de Cultura 13 Noiembrie 2017 Comments Off

La mijloc de noiembrie, sunteţi aşteptaţi la film. În perioada 14-16 noiembrie, în Sala Polivalentă a Bibliotecii UPT, vor avea loc ZILELE FILMULUI BRAZILIAN, eveniment ajuns la cea de-a doua ediţie. Proiecţiile vor avea loc de la ora 18.00, iar intrarea este liberă.

Ediţia din 2017 a Zilelor Filmului Brazilian propune publicului şi expoziţia de fotografie BRAZILIAN LAND&PEOPLE, expoziţie comună a fotografilor brazilieni André Alves, Lalo de Almeida, Bruno Zanza, Christian Knepper, Carlos Goldgrub, Felipe Goifman, Roberta Guimarães, José Caldas, Zig Koch, Ricardo Teles, Caio Borghoff, Araquém Alcântara, Albani Ramos. Fotografiile surprind oameni şi locuri de o frumuseţe aparte de pe teritoriul brazilian.

Expoziţia va fi deschisă miercuri, 15 noiembrie, de la ora 17.30, în Holul central al BUPT, de către secretar Felipe Sequeiros, diplomat la Ambasada Braziliei în România. Curator este arh. M.C. Donici.

Proiecţia filmelor se va desfăşura după următorul program:

Marţi, 14 noiembrie

ora 18.00Meu nome não é Johnny (Numele meu nu este Johnny)

Povestea adevărată a lui João Guilherme Estrella (“Johnny”), un tânăr care devine cel mai mare traficant de cocaină din Rio de Janeiro la începutul anilor ‘90.

Regia: Mauro Lima (2008), 2h4min.

Filmul este subtitrat în limba română.

Miercuri, 15 noiembrie

ora 18.00Central do Brasil (Gara centrală)

Filmul este povestea emoţionantă a unei foste învăţătoare, Ana, care scrie scrisori pentru emigranţii analfabeţi ajunşi în gara din Rio, şi un copil de 9 ani, Josue, a cărui mamă decedează într-un accident de maşină. Cei doi pornesc în căutarea tatălui pe care tânărul nu l-a cunoscut niciodată.

Filmul a obţinut foarte multe premii, printre cele mai importante fiind Globul de aur pentru cel mai bun film străin (1999) şi Ursul de aur pentru cel mai bun rol feminin acordat actriţei Fernanda Montenegro (1998).

Regia: Walter Salles (1998), 1h53 min.

Filmul este subtitrat în limba română.

Joi, 16 noiembrie

ora 18.00Palhaço (Clovnul)

Bejamin şi tatăl său sunt doi clovni într-un circ sărac care se deplasează în interiorul ţării. Benjamin vrea să renunţe la viaţa nomadă şi de sacrificiu a circului, dar realizează că nu are nici măcar documente de identitate. Filmul povesteşte viaţa acestuia şi întâlnirea cu diferiţi oameni până la deznodământul surprinzător.

Regia Selton Mello (2011), 1h28min.

Filmul este subtitrat în limba engleză.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Ambasada Braziliei la Bucureşti.

Concursul Naţional de Dramaturgie a ajuns la final: Lecturi publice

Publicat de Pagini de Cultura 13 Noiembrie 2017 Comments Off

Ediţia 2017 a Concursul Naţional de Dramaturgie se apropie cu paşi repezi de final. De aceea, Teatrul Naţional din Timişoara propune publicului o întâlnire „la cald” cu textul de teatru de maximă actualitate.

Marţi, 14 noiembrie, în foaierul Sălii 2, începând cu ora 11:00, va avea loc lectura publică a spectacolelor intrate în finala Concursului Naţional de Dramaturgie: Cercurile încrederii de Radu Popescu, lectură coordonată de regizoarea Mihaela Lichiardopol, Brent de Adrian Jivan, lectură coordonată de regizorul Ion-Ardeal Ieremia, Ana de hârtie de Crista Bilciu, lectură coordonată de regizorul Ştefan Iordănescu şi Act de identitate: TU. EU suntem NOI… de Edith Negulici, lectură coordonată de regizorul Sabin Popescu.

Accesul publicului se face pe bază de rezervare, în limita locurilor disponibile, pe adresa de e-mail a Teatrului Naţional – tntm.office@tntimisoara.com, sau telefonic, la numărul 0256 201 117.

Lecturile CND reprezintă etapa finală a competiţiei organizate de Teatrul Naţional din Timişoara. Tema propusă pentru această ediţie a fost IDENTITATEA, iar formatul concursului a presupus dezvoltarea proiectelor selecţionate în ateliere de dramaturgie la care au lucrat împreună autorii, regizori şi actori ai Teatrului Naţional.

Juriul concursului, format din prof. Nicolae Mandea, rector al UNATC (preşedintele juriului), criticul şi teatrologul Ioan Cocora, actriţa Claudia Ieremia, dramaturgul şi teatrologul Mihaela Michailov şi teatrologul Dan Marius Zarafescu, va desemna textul câştigător al Concursului Dramaturgiei Româneşti, ediţia 2017.

Premiul concursului constă în montarea piesei câştigătoare pe scena Teatrului Naţional, în anul 2018.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Publicat de Pagini de Cultura 10 Noiembrie 2017 Comments Off

În fiecare toamnă târzie, teatrul clasic îşi dezvăluie poveştile la Arad. Cea de-a 23-a ediţie a Festivalului de Teatru Clasic din Arad se va desfăşura în perioada 11-19 noiembrie 2017, reunind 12 trupe din Bucureşti şi din ţară, împreună cu regizori apreciaţi ai momentului şi cu actori profesionişti ce duc povara poveştilor neîmpărtăşite.


Maria Zărnescu, selecţionerul Festivalului, ne atrage atenţia asupra unui lucru: teatrul este o poveste frumoasă, veniţi de gustaţi din ea!

Într-o lume ce reacţionează mai bine la ştiri decât la poveşti, un Festival de Teatru Clasic poate părea o fantezie. Şi totuşi… sărbătoarea teatrală de la Arad a ajuns la cea de-a XXIII-a ediţie. Spectacolele alese în 2017 deapănă poveşti clasice de viaţă, indiferent când s-au petrecut ele în imaginaţia scriitorilor. Poveşti cu mult umor, pentru că… trebuie să vă spun ceva foarte serios: cu umorul nu e de glumit. E singurul nostru sprijin în noianul de ştiri, catastrofe, reclame, lozinci, sau frustrări ce ne invadează existenţa. Nu se va demoda nicicând, iar zâmbetul va răsări întotdeauna printre lacrimi. Nu doar pe scenă, ci şi în viaţă,” declară Maria Zărnescu – selecţionerul Festivalului de Teatru Clasic, Arad, 2017.

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad. Spectacolele se vor desfăşura după următorul program:

Sâmbătă, 11 noiembrie

19.00 – Sala Mare

Geniul crimei” de George F. Walker – PREMIERĂ

Regia: Antonella Cornici

Producător: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

Durata: 1h 20min (fără pauză)

Spectacol recomandat tinerilor peste 16 ani!

Duminică, 12 noiembrie

17.00 – Sala Studio

Don Juan” , adaptare după J.B.P. Molière

Regia: Andrei şi Andreea Grosu

Producător: Teatrul de Comedie Bucureşti

Durata: 1h 20min (fără pauză)

19.00 – Sala Mare

Avarul”, adaptare de Cristi Juncu, după J.B.Molière

Regia: Cristi Juncu

Producător: Teatrul  „Toma Caragiu” Ploieşti

Durata: 1h 50min (fără pauză)

Luni, 13 noiembrie

19.00 – Sala Mare

O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale

Direcţia de scenă: Victor Ioan Frunză

Producător: Teatrul Metropolis Bucureşti

Durata: 2h 45min (cu pauză)

Spectacol recomandat tinerilor peste 14 ani !

Marţi, 14 noiembrie

19.00 – Sala Mare

Soldatul de ciocolată” de George Bernard Shaw

Regia: Andrei Şerban

Producător: Teatrul Odeon Bucureşti

Durata: 2h 25min (cu pauză)

Miercuri, 15 noiembrie

17.00 – Sala Studio

Un tramvai numit dorinţă” de Tennessee Williams

Regia: Tom Dugdale

Producător: Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Durata: 2h 20min (fără pauză)

Spectacol în limba maghiară, supratitrat în limbile română şi engleză

19.30 – Sala Mare

Crima din strada Lourcine” de Eugène Labiche

Regia: Felix Alexa

Producător: Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”din Bucureşti

Durata: 1h 05min (fără pauză)

Joi, 16 noiembrie

19.00 – Sala Mare

Shakespeare, Sonnet 66

Regia: Kokan Mladenović

Producător: Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara

Durata: 1h 20min (fără pauză)

Spectacol în limbile maghiară şi engleză, subtitrat în limba română

Vineri, 17 noiembrie

18.00 – Sala Mare

Fluturii sunt liberi” de Leonard Gershe

Regia: Erwin Şimşensohn

Producător: Teatrul Excelsior Bucureşti

Durata: 1h 55min (fără pauză)

Sâmbătă, 18 noiembrie

19.00 – Sala Mare

Deşteptarea primăverii” de Frank Wedekind

Regia: Vlad Cristache

Producător: Teatrul Mic Bucureşti

Durata: 3h (cu pauză)

Spectacol cu publicul pe scenă

Spectacol recomandat tinerilor peste 15 ani!

Duminică, 19 noiembrie

17.00 – Sala Studio

Grand Hotel Caragiale”, după texte de I. L. Caragiale

Regie colectivă

Producători: Trupa Ţais Cluj-Napoca şi Teatrul Naţional „Lucian Blaga” Cluj-Napoca

Durata: 1h

19.00 – Sala Mare

„Scripcarul pe acoperiş”

Un musical de Joseph Stein, după povestirile lui Shalom Alecheim

Regia: Korcsmáros György

Producător: Teatrul „Regina Maria” Oradea

Durata: 3h (cu 2 pauze)

Biletele şi abonamentele se pot achiziţiona online, accesând platforma www.biletmaster.ro, precum şi de la agenţia teatrală de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 14.00 şi 17.00 – 19.00.

Zilele Filmului de Umor, pentru a zecea oară la Timișoara

Serile de vară se împacă bine cu o doză de umor franțuzesc! Zilele Filmului de Umor au loc între 28 și 30 iunie la Grădina Capitol!

Nume sonore ale creației muzicale contemporane, la Fête de la musique 2019

Institutul Francez din Timișoara vă invită din nou să marcați începutul verii prin muzică! Capul de afiș al ediției – Arnaud Rebotini.

FEST Outdoor aduce zburători și iluzii optice pe platoul din fața Teatrului Național din Timișoara

Teatrul Național propune publicului o serie de 6 show-uri spectaculoase în aer liber, reunite sub umbrela FEST-FDR2019.

Actorii Vlad Ivanov, Maria Drăguş şi Mălina Manovici, în juriul Festivalului Ceau, Cinema!

Cea de-a şasea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! va avea loc între 18 şi 21 iulie la Timişoara şi Gottlob.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015