• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Festivalul Filmului Francez 2017 – Cinema cu French Touch

Publicat de Pagini de Cultura 8 Noiembrie 2017

Dacă e luna noiembrie, e Festivalul Filmului Francez în România! La Timişoara, unul dintre cele nouă oraşe organizatoare, evenimentul se va desfăşura între 16 şi 19 noiembrie în sala Aula Magna a Universităţii de Vest. Anul acesta, Festivalul îşi reinventează secţiunile care l-au făcut popular în rândul cinefililor, iar selecţia de filme este diversificată – pentru toate vârstele şi preferinţele!

În noiembrie, Festivalul Filmului Francez ajunge şi pe marile ecrane din 9 oraşe din România (Bucureşti, Arad, Braşov, Buzău, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Ploieşti, Timişoara). O bună ocazie de a sărbători majoratul pe stil vechi al acestui eveniment – adică cei 21 de ani de existenţă ai festivalului -, dar mai ales pentru a atrage atenţia asupra mediilor sociale şi a realităţilor în care trăim.

La Timişoara, deschiderea oficială va avea loc joi, 16 noiembrie, ora 18:00, în Aula Magna, cu un film „redutabil”, care s-a regăsit în selecţia oficială de la Cannes 2017. LE REDOUTABLE (regia Michel Hazanavicius) aduce în faţa publicului, într-o notă comică, biografia celebrului realizator francez Jean-Luc Godard.

Anul acesta, Festivalul Filmului Francez vine cu o noutate: programul Săptămânii Cahiers du cinéma. Realizat în colaborare cu cea mai importantă revistă de cinema din Franţa, acesta are ca punct de pornire ideea de „arhitectură”. Selecţia propusă de Joachim Lepastier, critic de film la Cahiers du cinéma, întoarce pe toate feţele sensurile noţiunii de „arhitectură” pentru cea de a 7-a artă – de la decorul concret la structura conceptuală sau la arhitectura unei opere filmice. Un documentar cu şi despre adolescenţi, SWAGGER, ne transpune în lumea a 11 tineri locuind în suburbii ale marilor oraşe din Franţa. Tot din această selecţie face parte şi LE ROI ET L’OISEAU (Regele şi pasărea cântătoare), singurul film de animaţie din festival şi unica proiecţie care va avea loc la Institutul Francez.

6 filme de debut alese cu grijă dintre cele mai interesante prime creaţii cinematografice apărute în ultima vreme îşi vor disputa preferinţele publicului în cadrul secţiunii Competiţie. „Premiul publicului TV5 MONDE” va recompensa filmul cel mai apreciat de spectatori, producţia urmând să fie distribuită în toate cinamatografele din România.

Panorama invită publicul român să vizioneze cele mai noi şi mai bune creaţii ale cinematografiei franceze actuale, producţii îndelung aplaudate de critici şi de public, cu ocazia marilor festivaluri de pe mapamond. Pe lângă Le Redoutable (filmul de deschidere), un alt film s-a regăsit în selecţia oficială a Festivalului de la Cannes 2017 şi care va fi proiectat în acest an la Timişoara este RODIN de Jacques Doillon. Această proiecţie se doreşte a fi un omagiu pe care Festivalul Filmului Francez îl aduce marelui sculptor, de la moartea căruia se împlinesc exact o sută de ani pe 17 noiembrie. Tot din această secţiune, în închiderea festivalului, spectatorii pot viziona NOCTURAMA, un film care repune în discuţie lumea contemporană marcată de pericolul permanent al atentatelor teroriste, pornind de la atentatul de la Paris din 13 noiembrie.

Toate filmele sunt prezentate în versiune originală cu subtitrare în limba română. Intrarea este liberă!

Programul complet al FFF 2017 poate fi consultat AICI.

Scrie un comentariu

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015