• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Următoarea producţie la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely” din Timişoara, a patra premieră din stagiunea 2017/2018, va fi un musical bazat pe filmul renumitului regizor danez Lars von Trier, „Dancer in the dark”/ „Dansând în noapte”/ „ Táncos a sötétben”. Scenariul filmului a fost adaptat pentru musical de către Patrick Ellsworth din Statele Unite, fiind jucat cu mare succes pe scenele din toată lumea.

Aflat la al doilea proiect regizoral la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely” din Timişoara, după spectacolul „Ultima mutare”, actorul-regizor Kocsárdi Levente optează pentru o abordare complexă, folosind consecutiv mai multe spaţii de joc, alternând percepţia spectatorilor şi implicând publicul, care va face parte din poveste. Drama urmăreşte destinul Selmei, o femeie îndrăgostită de musical, aproape oarbă, care îşi creşte singură fiul şi, în urma unor întâmplări nefericite, este arestată şi condamnată la moarte. Selma va fi jucată de Magyari Etelka, din distribuţie făcând parte, ca actori invitaţi din Ungaria, Csoma Judit şi Horányi László, alături de actorii Teatrului Maghiar „Csiky Gergely” din Timişoara, Balázs Attila, Szilasi Eszter Júlia, Kiss Attila, Aszalos Géza, Vass Richárd, Éder Enikő, Lőrincz Rita, Mátyas Zsolt Imre, Tar Mónika, Molnár Bence, Lukács Szilárd, Mihály Csongor şi Molnos András Csaba şi copiii Makkai Gergő şi Lázár Dávid.

Proiectul are o redutabilă echipă de cratori care îi reuneşte şi pe compozitorul Vlaicu Golcea (muzică originală), arh. Mihai Donici (decor), designer Mihaela Creţescu (costume), iar coregrafia este realizată de Cristina Lilienfeld, consultant Vava Ştefănescu.

Premiera spectacolului va avea loc în 2 marte 2018. Spectacolul va fi tradus în limba română, printr-un sistem mixt, audio-video.

Éric Vuillard, laureatul Premiului Goncourt 2017, vine în România

“Ordinea de zi”, cea mai dezbătută carte francofonă a anului, va fi lansată oficial la București, Timișoara și Iași.

Migraţia, în dezbatere la Timişoara. UVT găzduieşte Conferinţa RoMig

Conferinţa RoMig se va desfăşura în acest an la Timişoara, în perioada 11-12 septembrie, fiind găzduită de UVT.

“Povestea unui pierde-vară”, în deschiderea Ceau, Cinema!

Filmul regizat de Paul Negoescu va fi proiectat în premieră la Timişoara în deschiderea Festivalului Ceau, Cinema!

Cântecele aerului, cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate

Luna iulie reuneşte din nou la Teatrul Naţional oameni preocupaţi de recuperarea prin muzică a trecutului.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015