• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

În căutarea “Matricei Româneşti”, publicistul Teo Burnar bate drumul până în Banat, unde va face două opriri. Prima dintre ele va avea loc sâmbătă, 12 mai, de la ora 17, la Librăria “La două bufniţe”, unde va avea loc conferinţa intitulată “Elite. Elitită. Eliticid”. Evenimentul face parte din cadrul FEST-FDR2018.

Invitaţii publicistului Teo Burnar, coordonatorul proiectului Matricea Românească, sunt Adrian Dinu Rachieru, sociolog, eseist şi Ada Hausvater, regizor, managerul Teatrului Naţional din Timişoara.

Dezbaterea propusă de Matricea Românească pune în discuţie natura elitei, la elitele închipuite, la fuga elitelor adevărate şi la “lupta elitelor unele cu altele, şi uneori cu ele însele”, respectiv la rolul “elitelor media” în evoluţia / involuţia României. O temă extrem de actuală, atât în contextul Centenarului, cât şi în cel al temei Festivalului – Involuţie – Revoluţie – Evoluţie. După cum precizează Teo Burnar, “Dincolo de paradele ieftine de patriotism, care nu vor lăsa nici o urmă, în 2018 trebuie sa ne întrebăm de ce ne fug profesorii, medicii, artiştii… şi cum îi ţinem aici, dacă vrem să evoluăm cu adevărat”.

Şezătoare culturală în comuna Parţa

După discuţia de sâmbătă despre elite şi pseudo-elite de la “La Două Bufniţe”, Întâlnirile Matricea Românească continuă duminică la prânz (ora 12.30) în curtea bisericii ortodoxe din comuna Parţa, judeţul Timiş. În cadrul şezătorii culturale se va vorbi (şi cântă) cu artistul Simion Bogdan-Mihai despre haiduci, fanfarele din Banatul românesc şi interculturalitatea exemplară a zonei.

Intrarea este liberă la ambele evenimente.

Trei zile de sărbătoare pentru a marca data de 3 august

Primăria Municipiului Timişoara organizează trei zile de evenimente pentru a marca data de 3 August, ziua oraşului nostru.

“Povestea unui pierde-vară”, în deschiderea Ceau, Cinema!

Filmul regizat de Paul Negoescu va fi proiectat în premieră la Timişoara în deschiderea Festivalului Ceau, Cinema!

Cântecele aerului, cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate

Luna iulie reuneşte din nou la Teatrul Naţional oameni preocupaţi de recuperarea prin muzică a trecutului.

Şcoala de vară de leadership cultural, la Universitatea de Vest

Proiectul este iniţiat de Universitatea de Vest din Timişoara în cadrul programului Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015