Timişoara are privilegiul de a fi Capitala Culturală a Europei în anul 2021. Este, însă, oraşul nostru pregătit pentru acest proiect? Aceasta este o întrebare la al cărui răspuns pozitiv trebuie să contribuie fiecare dintre noi, fie că reprezentăm instituţii culturale, autorităţi publice, universităţi, companii sau simple persoane fizice.
Dacă din punct de vedere al infrastructurii responsabilitatea cade aproape în totalitate în sarcina Primăriei Municipiului Timişoara şi a Guvernului României, în ceea ce priveşte celelalte aspecte (resurse umane, resurse financiare, voluntariat, promovare etc.) fiecare instituţie şi fiecare locuitor al Timişoarei îşi poate aduce un aport important în succesul acestui proiect.
În acest sens, Universitatea de Vest din Timişoara a iniţiat un proiect în cadrul programului Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021: Şcoala de vară de “Leadership cultural”, care îşi va deschide porţile între 1 şi 7 iulie 2018 pentru 25 de cursanţi (dintre care 5 vor fi studenţi).
Universitatea de Vest din Timişoara s-a dovedit de-a lungul existenţei sale o instituţie cu o amplă implicare în comunitate. De 75 de ani educăm talente, pregătim resursa umană pentru proiecte importante din domeniul social, cultural sau economic şi prin inovaţie şi creativitate încercăm să producem schimbări pozitive în societate. Folosind experienţa noastră, dar mai ales conexiunile cu diverse personalităţi ale lumii culturale internaţionale şi nu numai, în urmă cu 6 luni ne-am propus să realizăm o şcoală de vară de “Leadership cultural”, cu scopul de a forma tineri leaderi şi de a consolida o reţea de actori culturali în măsură să genereze proiecte relevante şi să conducă programe culturale de amploare pe agenda viitoarei capitale culturale europene, declară organizatorii evenimentului.
Timp de o săptămână, speakeri de talie internaţională şi mentori locali care cunosc foarte bine contextul cultural european vor lucra cot la cot cu cursanţii selectaţi, pentru a contura proiecte culturale de impact. Pe lista lectorilor invitaţi se află: Vasile Şirli, Constantin Chiriac, Jarosław Fret, József Kardos, Monica Urian, Dragoş Bucurenci, Lăcrămioara Stratulat şi Oana Băluţescu.
Programul primei ediţii a şcolii de vară presupune prelegeri pe teme de interes, ateliere de lucru în cadrul cărora vor fi dezvoltate proiecte culturale pe teme cuprinse în agenda capitalei culturale, dar şi serate în cadrul cărora participanţii vor putea interaţiona cu lectorii invitaţi şi personalităţi ale lumii culturale din Timişoara.
PROGRAM ŞCOALA DE VARĂ
DUMINICĂ, 1 IULIE 2018
09.00 – 9.30: Deschiderea oficială a Şcolii de vară de leadership cultural în Mansarda Facultăţii de Arte şi Design
10.00 – 11.30: Getting to know each other: Tramvaiul de epocă
11.30 – 12.00: Conferinţă de presă
12.00 – 14.00: Pauză
14.00 – 16.00: Constantin Chiriac, Leadership cultural – gestionarea eşecului şi construirea succesului
16.00 – 16.15: Pauză
16.15 – 19.15: Dragoş Bucurenci, Storytelling
20.00: Serată networking la Galeria Triade (Calea Martirilor, nr. 51)
LUNI, 2 IULIE 2018
09.00 – 13.00: Dragoş Bucurenci, Storytelling
13.00 – 14.30: Pauză
14.30 – 16.30: Constantin Chiriac, Politici culturale
16.30 – 16.45: Pauză
16.30 – 18.30: Atelier
18.30 – 18.45: Pauză
18.45 – 19.30: Feedback
20.00: Serată networking la Amphora (Strada Hector, nr. 4)
MARŢI, 3 IULIE 2018
09.00 – 11.00: Lăcrămioara Stratulat, Rolul leadership-ului în gestionarea unei situaţii de criză. Studiu de caz: restaurarea Palatului Culturii din Iaşi
11.00 – 11.15: Pauză
11.15 – 13.15: Atelier
13.15 – 14.30: Pauză
14.30 – 16.30: Conferinţa Programe comunitare în domeniul culturii, deschisă tuturor operatorilor culturali din sectorul public şi independent, susţinută de Oana Băluţescu, coordonator Punctul Europa pentru cetăţeni; Bianca Floarea, coordonator Subprogramul Cultura, Biroul Europa Creativă; Valentina Miu, coordonator Subprogramul Media, Biroul Europa Creativă
16.30 – 17.00: Pauză
17.00 – 19.00: Jarosław Fret, Acţiunea culturală internaţională în contexte locale
20.00: Serată networking la Zaza (Bd. V. Pârvan, nr. 9)
MIERCURI, 4 IULIE 2018
09.00 – 11.00: Constantin Chiriac, Tehnici de negociere şi fundraising în industria artelor
11.00 – 11.15: Pauză
11.15 – 13.15: Jarosław Fret, Inovaţie şi antreprenoriat cultural
13.15 – 14.30: Pauză
14.30 – 18.30: Atelier
18.30 – 18.45: Pauză
18.45 – 19.30: Feedback
20.00: Serată networking la Casa Artelor (Str. Augustin Pacha, nr. 8)
JOI, 5 IULIE 2018
09.30 – 11.00: Vasile Şirli, Proiectul cultural de la idee la realizare
11.00 – 11.15: Pauză
11.15 – 12.30: Atelier
12.30 – 14.00: Pauză
14.00 – 16.00: Monica Urian, Relaţii culturale internaţionale sau diplomaţie culturală? Uniunea Europeană pe scena internaţionala în secolul XXI
16.00 – 16.15: Pauză
16.15 – 18.30: Atelier
18.30 – 18.45: Pauză
18.45 – 19.30: Feedback
20.00: Serată networking la Institutul Francez (Bd. C.D. Loga, nr. 46)
VINERI, 6 IULIE 2018
09.30 – 11.00: Vasile Şirli, Motivarea şi motivaţia echipelor
11.00 – 11.15: Pauză
11.15 – 13.15: Mihai Brezeanu, Legislația în domeniul culturii
13.15 – 14.30: Pauză
14.30 – 18.00: Atelier
18.00 – 18.15: Pauză
18.15 – 19.00: Feedback
20.00: Serată networking la Filarmonica Banatul (Bd. C.D. Loga, nr. 2)
SÂMBĂTĂ, 7 IULIE 2018
09.00 – 11.30: József Kardos, Organizarea programelor culturale şi dezvoltarea publicului
11.30 – 11.45: Pauză
11.45 – 13.30: Atelier
13.30 – 15.00: Pauză
15.00 – 17.00: Atelier
17.00 – 17.45: Feedback
17.45 – 18.00: Pauză
18.00 – 20.00: Prezentarea proiectelor în faţa operatorilor culturali din sectorul public şi independent şi în faţa reprezentanţilor Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021
20.00: Serată networking la Beraria 700 (Str. C. Brediceanu, nr. 4)
***
Vasile Şirli – Director muzical Disneyland Paris, a compus muzică pentru film, teatru şi televiziune şi este producător în industria muzicii. În momentul de faţă, domnia sa este implicat într-un proiect de mare anvergură: compune muzica şi realizează aranjamentul pentru spectacolul de deschidere a viitoarei ediţii a jocurilor olimpice.
Constantin Chiriac – Preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, coordonator artistic al capitalei culturale europene de la Sibiu din 2007
Jarosław Fret – Directorul Institutului Grotowski, Wrocław, pion principal în organizarea capitalei culturale europene de la Wrocław în 2016
József Kardos – Director al Festivalului de la Sziget, Budapesta, un festival de top în Europa centrală
Monica Urian – Policy Officer la Direcţia Generală Educaţie şi Cultură din Cadrul Comisiei Europene, responsabilă în cadrul Comisiei Europene de coordonarea secţiunii prioritare “dezvoltarea publicului”
Dragoş Bucurenci – Director al Fundaţiei “Hope and Homes for Children”, a format peste o mie de manageri în public speaking, storytelling şi comunicare interpersonală şi a primit premiul “Cel Mai Bun Training al Anului” la Gala Business Edu
Lăcrămioara Stratulat – Managerul Complexului Muzeal Naţional “Moldova” Iaşi, este titularul cursului de Muzeologie la Universitatea Naţională de Arte “George Enescu” Iaşi şi coordonator al Festivalul Internaţional al Muzicii Mecanice
Oana Băluţescu – Ministerul Culturii, coordonator naţional al programului “Europa pentru cetăţeni”