• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Lasă-te fermecat! Astfel sună invitaţia lansată de Teatrul pentru Copii şi Tineret „Merlin”, care le pregăteşte copiilor din Timişoara, şi nu numai, o săptămână de magie. Mâine, 30 septembrie, începe a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Animaţie „Sub bagheta lui Merlin”, eveniment care se va desfăşura până în 7 octombrie.

Festivalul, care este susţinut de Consiliul Judeţean Timiş, va avea loc în mai multe locaţii din Timişoara. Va fi o săptămână de magie cu spectacole (unele în aer liber), concerte, parade ale păpuşilor, expoziţii de pictură şi de fotografie, lansare de carte sau ateliere de creaţie. Participă 16 trupe de teatru din România, Italia, Ungaria şi Republica Moldova, care vor prezenta spectacole de mare valoare artistică, premiate la alte festivaluri.

Cea de-a treia ediţie a Festivalului „Sub bagheta lui Merlin” va începe duminică, 30 septembrie 2018, cu un eveniment stradal care se va desfăşura în Piaţa Victoriei, de la ora 12:00, când publicul este invitat la un spectacol cu multe surprize speciale, urmat de o paradă a păpuşilor spre zona Sinaia, unde se află sala de spectacol a Teatrului pentru Copii şi Tineret „Merlin”. Pentru cine nu ajunge în centru, Teatrul „Merlin” prezintă şi la sediu, ca în fiecare duminică, două spectacole. De la ora 13:30, puteţi vedea Ariciul, iar de la ora 18:30, Făt-Frumos din Lacrimă, propuneri ale teatrului gazdă.

Două dintre spectacole se vor desfăşura în aer liber şi au intrare liberă: Povestea Porcului, spectacol susţinut de Trupa Marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad (joi, 04 octombrie, ora 13:30, în Parcul Alpinet, Podul Traian) şi Suflet românesc. Balada Meşterului Manole, spectacol premieră al Teatrului „Merlin” cu ocazia Centenarului Marii Uniri (vineri, 05 octombrie, ora 20:30, în Curtea interioară a Bastionului „Maria Theresia”).

Nu lipsesc nici alte activităţi şi evenimente: 2 concerte – Oigăn plays Dylan şi My Musical fairy tales – Cari Tibor Project, 2 vernisaje – o expoziţie de pictură, avându-i autori pe Regina Damian şi Bajko Attila, şi o expoziţie de fotografie semnată Alin Zelenco, o lansare de carte a doamnei Violeta Tipa, din Republica Moldova. Pentru copii, dar şi pentru actorii profesionişti participanţi la festival au fost pregătite două ateliere: de construcţie personaje-păpuşi şi de mânuire.

Puteţi să alegeţi din zecile de titluri prezente în program atât spectacole pentru copii foarte mici: Capra cu trei iezi, Cenuşăreasa, Punguţa cu doi bani, Mica Sirenă, Prinţesa şi Broscoiul, Povestea porcului, Cartea cu Apolodor, Nemaipovestita Scufiţă Roşie, Crăiasa zăpezii, cât şi pentru cei mai măricei: Poveste despre Hansel şi Gretel, Strada cu îngeri, Harap Alb, Vrăjitorul din Oz. Pentru tineri oferta de spectacole excepţionale este mare: Regele moare şi Migraaaanţi, prezentate de Teatrul de Animaţie Tăndărică din Bucureşti, Pantofii Roşii, spectacolul Teatrului „Merlin” şi Doamna de la Porto Pim, superbul spectacol al companiei de teatru Gioco Vita din Italia. 

Spectacolul Doi pinguini mici se va juca în limba maghiară, iar Doamna de la Porto Prim în limba italiană, cu supratitrare în limba română.

Programul complet al întregului festival îl găsiţi alăturat.

Spectacol de colinde și obiceiuri de Crăciun alături de Ansamblul Profesionist Banatul

Nume importante ale muzicii populare vor aduce spiritul curat al Crăciunului de altădată prin cântece și dansuri, la Casa Studenților.

Din Banat în toată țara, spectacol dedicat Centenarului

Îndrăgitul interpret de muzică populară Nicolae Furdui Iancu, din inima Ardealului, este invitatul special al evenimentului.

Patru generaţii Mattis-Teutsch, în expoziţie la Muzeul de Artă

Expoziţia aduce în faţa publicului picturi, sculpturi, animaţii 3D şi instalaţii aparţinând familiei artistului Mattis-Teutsch.

FilmparaDE: o nouă serie de filme germane rulează la Timişoara

Cinefilii din Timişoara sunt invitaţi la o nouă serie de proiecţii de filme germane, intitulată „FilmparaDE”.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015