• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Patrimoniul Timișoarei suscită din ce în ce mai mult interes, atât din partea societății civile, cât și din partea unor instituții și asociații care își concentrează energiile pentru a-l valoriza așa cum se cuvine. Aceasta este și motivația care animă un nou proiect colaborativ româno-franco-german.

În Anul european al patrimoniului cultural, Institutul Francez și Centrul Cultural German Timișoara, pregătesc o aplicație inovatoare care să revitalizeze locuri încărcate de istorie din oraș. ARound the city app va folosi realitatea augmentată (AR) pentru a face posibilă o experiență 2.0 în descoperirea patrimoniului. Proiectul se desfășoară în 3 orașe din România – București, Cluj-Napoca și Timișoara, fiind inițiat și sprijinit de Fondul Cultural Franco-German, prin Institutul Francez din România și Goethe Institut București. La nivel local, acesta este pilotat de Institutul Francez Timișoara, Centrul Cultural German Timișoara, în parteneriat cu asociația Prin Banat.

Aplicația este dezvoltată de actori din mediul cultural și de specialiști în IT. În plus, organizatorii doresc ca și comunitatea să poată contribui la crearea de conținut și la o reflecție asupra finalității aplicației care îi este destinată. În acest sens, workshop-ul din 6-7 octombrie, care va avea loc la Centrul Multifuncțional Bastion (6 octombrie, între orele 10 – 18), respectiv la Institutul Francez (7 octombrie, 10 – 18), le propune participanților o incursiune în patrimoniul material și imaterial al orașului.

Ziua de sâmbătă va debuta cu o prezentare generală a proiectului, continuând cu o discuție despre legăturile dintre patrimoniu și identitate, patrimoniu și inovație și despre probleme  de patrimoniu la nivel național, internațional și local. Pentru a integra noțiunile teoretice, participanții vor avea ocazie de a face o explorare in situ, în cartierul Iosefin. Prima zi de workshop este susținută de Cristina Chira, absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” din București, coordonatoare a proiectului Monumente Uitate și membră fondatoare a Asociației Arché, ONG care se ocupă cu protecția și promovarea patrimoniului.

Cea de-a doua zi a workshop-ului este dedicată patrimoniului imaterial în relație cu cel material și despre actorii patrimonializării. Nicoleta Mușat, lector la Universitatea de Vest din Timișoara, cu expertiză în antropologia memoriei și în chestiuni de patrimoniu și patrimonializare va coordona dezbaterile între participanți pornind de la noțiunile discutate și de la studii de caz concrete. În încheiere, va avea loc o dezbatere între mentori și participanți privind conținutul, funcționalitățile și dezvoltarea aplicației.

Cine poate participa? Orice persoană interesată de patrimoniul Timișoarei și doritoare să afle cum poate fi acesta descoperit, exploatat și pus în valoare. Participanții la workshop vor beneficia de informație de calitate și de instrumente practice utile în explorarea siturilor de patrimoniu. Participarea este gratuită în limita locurilor disponibile. Înscrierile se fac trimițând un e-mail până în data de 3 octombrie, la adresa a.pintea@ccgtm.ro, cu următoarele informații: nume, vârstă, ocupație (instituție), număr telefon, precum și răspunsul la întrebarea: De ce doriți să participați la acest workshop ? Locurile sunt limitate la 20 de persoane.

În urma workshop-ului, un demo al aplicației va fi prezentat la Timișoara în cadrul bienalei de arhitectură BETA, la finalul lunii octombrie.

Scrie un comentariu

Lăutistul Hopkinson Smith, invitatul special al Festivalului Baroc

Apreciatul lăutist va susţine un concert în seara de vineri, 19 octombrie, la biserica Romano-Catolică Elisabetin din Timişoara.

Despre „Ţară. Ţară de adopţie”, cu 17 scriitori de pe 3 continente

În contextul semantic deschis de Centenar, FILTM le propune iubitorilor de literatură din Banat o ediţie tematică.

Festival Naţional de Folclor la Sala Capitol: “Tradiţii la Români”

Timişoara devine timp de două zile capitala folclorului românesc. Festivalul “Tradiţii la Români” a ajuns la cea de-a V-a ediţie.

FilmparaDE: o nouă serie de filme germane rulează la Timişoara

Cinefilii din Timişoara sunt invitaţi la o nouă serie de proiecţii de filme germane, intitulată „FilmparaDE”.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015