• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Acum 29 de ani, în 16 decembrie, Naționalul timișorean deschidea porțile pentru ca Revoluția română să-și facă auzită vocea din locul care s-a numit de atunci „balconul Revoluției”. În aceste zile importante pentru Timișoara și pentru România, Teatrul Național deschide porțile publicului său spre spațiul de întâlnire cu istoria, dar și cu sine însuși. În acest context major, sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 19, la Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara, are loc prima premieră a stagiunii 2018-2019: Timișoara. Capăt de linie de Peca Ștefan.

Spectacolul „Timișoara. Capăt de linie” cercetează istoria de ieri, de azi (și de mâine) a Timișoarei și o repovestește cu tot atât de mult umor. Într-un amețitor joc al imaginației, provocând în egală măsură simțurile și intelectul, spectacolul desenează pe harta Timișoarei – la propriu – cărări aparent inaccesibile între oameni, și își provoacă publicul să descopere în momentul nodal al poveștii de un secol pe care Anul Centenar își dorește să o spună, acea țesătură de vieți și destine care formează ceea ce numim (dincolo de spațiu și de  timp) „oraș”, „țară”, și, până la urmă, „istorie”, declară reprezentanţii instituţiei teatrale.

Echipa pe care o reunește regizoarea Ana Mărgineanu în acest proiect este formată din scenograful Tudor Prodan, coregrafa Silvia Călin, video-designerul Cinty Ionescu și light designerul Lucian Moga. Distribuția îi reunește pe actorii Matei Chioariu, Alina Chelba, Alina Ilea, Jasmina Mitrici, Mirela Puia, Flavius Retea (care semnează și muzica spectacolului) și Cătălin Ursu.

Timișoara. Capăt de linie închide seria de spectacole dezvoltate în ultimii 10 ani de tandemul format din dramaturgul Peca Ștefan și regizoarea Ana Mărgineanu sub titlul „Despre România numai de bine”. De asemenea, pentru că, așa cum spunea autorul, Timișoara este locul în care duc toate drumurile, spectacolul va fi însoțit de o expoziție care documentează prin imagini harta compusă din spectacolele realizate de Peca Ștefan și Ana Mărgineanu în deceniul premergător Anului Centenar în orașe din toate cele patru mari provincii românești: Baia Mare, Piatra Neamț, Târgoviște și Sfântu Gheorghe. Expoziția va fi lansată duminică, 16 decembrie, în foaierul Sălii 2, ca preambul al premierei spectacolului și va putea fi vizitată până la finalul lunii ianuarie.

Prima reprezentație va fi urmată de premiera oficială a spectacolului, programată duminică, 16 decembrie și de o nouă reprezentație, luni, 17 decembrie, în aceeași locație și la aceeași oră.

Spectacolul Timișoara. Capăt de linie face parte din proiectul Teatrului Național din Timișoara Despre România numai de bine, finanțat prin Programul Centenar al Ministerului Culturii și Identității Naționale.

Biletele pot fi achiziționate la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic, orar marți – duminică, orele 11-19) sau online, pe www.tntimisoara.com.

Foto: Adrian Pîclișan / TNTm

În 20 martie, Timișoara se îmbracă din nou în culorile Francofoniei!

Sărbătorim limba și cultura franceză, pe tot parcursul zilei de miercuri, 20 martie, prin poezie, lectură, dans și muzică.

Din martie începe Festivalul – Concurs “Lada cu Zestre” 2019

Tradiţiile bănăţene prind glas şi în acest an în judeţul Timiş, cu ocazia celei de-a XIII-a ediții a Festivalului-Concurs “Lada cu Zestre”.

Un nou eveniment folcloric la Timișoara: Festivalul – Concurs “Gelu Stan”

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează în perioada 20-21 martie 2019, prima ediție a Festivalului “Gelu Stan”.

Festivalul Ceau, Cinema! deschide înscrierile pentru competiţia internaţională

Cea de-a şasea ediţie a festivalului de film “Ceau, Cinema!” va avea loc în perioada 18-21 iulie 2019, la Timişoara şi Gottlob.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015