• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Festivalul Internaţional de Foarte Scurt Metraj Très Court revine în forţă anul acesta în perioada 7–16 iunie 2019, peste 100 de filme de maxim 4 minute fiind prezentate în 20 de orașe din România. Până atunci, însă, cineaştii sunt provocaţi la creaţie.

Este o ocazie excelentă pentru cineaştii amatori sau profesionişti, studenţii la film şi arte vizuale sau pentru cei care pur şi simplu au o idee genială, pe care doresc să o arate întregii țări, să își demonstreze talentul. Filmele înscrise în competiție trebuie să fie realizate în România în ultimii doi ani, iar durata acestora să nu depăşească 4 minute. Toate genurile sunt acceptate: ficţiune, documentar, animaţie, filme realizate cu telefonul mobil. Participarea este gratuită.

Coordonat de Institutul Francez din România și susținut de Orange, Festivalul a fost inclus în cadrul Sezonului Franța-România. Pe lângă selecțiile consacrate: competiția internațională, competiția românească, o selecție pentru copii și o selecție feminină și feministă, anul acesta festivalul va prezenta și o selecție de filme foarte scurte franțuzești.

Cei care doresc să participe la competiţia românească sunt invitați să îşi trimită creațiile cinematografice direct prin e-mail la adresa trescourt@institutfrancais.ro, însoţite de câte un formular de înscriere completat, disponibil pe site-ul http://trescourt.com/ro/inscriere. Data limită este 14 aprilie 2019.

În luna aprilie, un juriu format din specialişti ai audiovizualului, membri ai reţelei culturale francofone şi parteneri va selecţiona în jur de 20 de filme româneşti care vor alcătui selecţia Around the Très Court Romania 2019. Aceasta va fi proiectată în perioada 7–16 iunie 2019, alături de selecţia internaţională, în aproximativ 20 de oraşe participante la festival și va fi supusă votului spectatorilor din toată țara. Larga difuzare a festivalului Très Court în România este cel mai bun motiv pentru a participa în competiţie: filmele foarte scurte ajung la peste 7000 de spectatori din oraşe mici şi mari din România.

Filmele româneşti selecţionate se vor întrece pentru:

Marele Premiu – decis de Juriul festivalului

Premiul publicului – decis de voturile spectatorilor de la fiecare proiecţie a Festivalului din România

Premiul OIF (Organizaţia Internaţională a Francofoniei) – decis de un juriu special

Marele Premiu și Premiul publicului constau în câte un trofeu și câte un smartphone 4G oferit de Orange.

Premiul OIF este decernat de Organizaţia Internaţională a Francofoniei celui mai bun film românesc care utilizează limba franceză şi/sau care abordează una dintre temele:

-          drepturile omului, pace şi democraţie

-          diversitate lingvistică şi culturală

-          dezvoltare solidară şi durabilă

-          educaţie şi formare

Regulamentul competiției, fişa de înscriere în festival, precum şi alte informații suplimentare sunt disponibile pe site-ul Très Court: www.trescourt.com/ro, secţiunea Înscriere. De asemenea, noutăți despre festival se regăsesc și pe pagina Facebook: https://www.facebook.com/foartescurt/

„Micuța Cârtiță” ajunge la Timişoara: cine-concert pentru toată familia!

Celebrul personaj conceput de Zdeněk Miler nu va fi singur, ci însoțit de talentații muzicieni ai trupei Intermezzo din Franța.

Festivalul Filmului Francez la Timișoara 2019 – Paris, toujours…

Festivalul Filmului Francez are loc la Timișoara, din 9 până în 13 mai, cu invitați speciali și momente inedite!

Din martie începe Festivalul – Concurs “Lada cu Zestre” 2019

Tradiţiile bănăţene prind glas şi în acest an în judeţul Timiş, cu ocazia celei de-a XIII-a ediții a Festivalului-Concurs “Lada cu Zestre”.

Festivalul Ceau, Cinema! deschide înscrierile pentru competiţia internaţională

Cea de-a şasea ediţie a festivalului de film “Ceau, Cinema!” va avea loc în perioada 18-21 iulie 2019, la Timişoara şi Gottlob.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015