• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Festivalul Filmului Francez la Timișoara 2019 – Paris, toujours…

Publicat de Pagini de Cultura 24 Aprilie 2019

Ajuns la cea de-a 23-a ediție, Festivalul Filmului Francez din România se va desfășura în perioada 8-19 mai, fiind prezent în acest an, pentru prima dată, în 13 orașe, cu 146 de proiecții: București, Cluj, Timișoara, Iași, Arad, Brașov, Brăila, Buzău, Constanța, Pitești, Sfântu Gheorghe, Sinaia și Suceava.

Unul dintre evenimentele-cheie ale Sezonului România-Franța, actuala ediție a Festivalul Filmului Francez propune o temă care transcende timpul – „Paris, toujours…” – purtând publicul printr-un periplu cinematografic având ca reper capitala Franței, de la momentul fondator al Revoluției din 1789 până într-un prezent al tinerei generații, ce oscilează între deziluzie și dorința de reinventare.

Acest slogan este firul conducător al unei programări extrem de diverse, cinefilii fiind invitați să descopere o selecție de filme inedite, structurate în jurul a patru secțiuni devenite reper de-a lungul edițiilor precedente: Competiția tinerilor regizori, Panorama filmelor franceze ale anului, Săptămâna Cahiers du Cinéma și Retrospectiva.

Tinerii cineaști se bucură de o atenție deosebită în Competiția ce reunește șase regizori aflați la primul sau al doilea lungmetraj. Dotată cu un premiu de finanțare pentru distribuție oferit de TV5 Monde filmului preferat al publicului, secțiunea propune șase filme variate din punct de vedere stilistic, cuprinzând dramă, comedie, animație și documentar. Doi dintre tinerii regizori ale căror filme sunt prezentate în Competiţie vor fi prezenți în România, în cadrul Festivalului.

Marie Monge, realizatoarea thrillerului Joueurs/ Joacă-te cu focul, o incursiune în viața subterană a Parisului jocurilor de noroc, va deschide festivalul la Timişoara, joi, 9 mai, la ora 18:30 în Aula Magna a Universității de Vest, mergând apoi la Bucureşti.

Matthieu Baryere, realizatorul documentarului L’Epoque, o traversare nocturnă a Parisului contemporan, scenă a insomniilor tinerilor, va fi prezent la Bucureşti şi la Iaşi.

Panorama propune opt filme ale unor regizori consacrati – Stéphane Brizé, Christophe Honoré, Agnès Jaoui sau Gilles Lellouche – din ultimul an, care s-au impus în festivaluri, precum și în sălile de cinema, fiind apreciate deopotrivă de critici și de public. Printre cele mai așteptate filme ale secțiunii se regăsește Le Grand Bain / Înoată sau te scufunzi (r. Gilles Lellouche, 2018), o comedie inteligentă, profundă și originală despre fragilitate în lumea bărbaților și curajul de a descoperi un nou sens al vieții. Filmul va închide Festivalul la Bucureşti şi la Timişoara.

În orașul de pe Bega, închiderea oficială va avea loc luni, 13 mai, de la ora 18, la Universitatea de Vest, sala Aula Magna, momentul prilejuind și prezentarea proiectului de reabilitare a cinematografului de artă « Studio », în prezenţa Excelenţei Sale Dna Michèle Ramis, Ambasadoarea Franţei în România.

Săptămâna Cahiers du Cinema se confundă cu la muse roumaine. Genica Athanasiou, Aurora Cornu și Elvire Popesco, muze românești care i-au inspirat pe regizorii francezi de-a lungul timpului, revin pe marele ecran într-o selecție alcătuită de criticul Joachim Lepastier, colaborator stabil al Festivalului Filmului Francez.

Retrospectiva este dedicată lui Claire Simon, realizatoare prolifică în a cărei filmografie se îmbină  documentarul și ficțiunea. Protagoniștii filmelor sale sunt deseori femei, adolescenți și imigranți, cu povești analizate minuțios și realizate frecvent în tradiția cinema vérité. Adeptă a transformării prezentului în prezență, acțiunii în istorie, omului în erou și locului în spațiu, Claire Simon este o realizatoare atipică, neconvențională, care încarnează diversitatea cinematografiei franceze contemporane.

PROGRAM

JOI, 9 MAI

16.00 Funan | Competiție

Regizor: Denis Do/Animație 14+

Dramă – Cambodgia, Franța, Luxemburg, Belgia (2017) – 82’

DESCHIDEREA OFICIALĂ

18.30 Joacă-te cu focul (Joueurs) | Competiție

Regizor: Marie Monge

Thriller – Franța (2018) – 105’ / În prezența regizoarei

VINERI, 10 MAI

16.00 Vremurile noastre (L’Époque) | Competiție

Regizor: Matthieu Bareyre

Documentar– Franța (2019) – 94’

18.00 Primul an la medicină (Première Année) | Panorama

Regizor:  Thomas Lilti

Dramă – Franța (2018) – 92’

20.00 Edmond | Cyrano, mon amour | Competiție

Regizor: Alexis Michalik

Comedie istorică – Franța, Belgia (2019) – 109’

SÂMBĂTĂ, 11 MAI

16.00 Gara de Nord (Gare du Nord) (Retrospectivă)

Regizor: Claire Simon

Dramă – Franța (2013) – 119’

18.30 Așa arată dragostea (C’est ça l’amour) | Competiție

Regizor: Claire Burger

Dramă – Franța (2019) – 98’

20.30 Amanda | Panorama

Regizor: Mikhaël Hers

Dramă – Franța (2018) – 107’

DUMINICĂ, 12 MAI

16.00 Cei nouă burlaci (Ils étaient neuf célibataires) | Cahiers du cinéma

Regizor: Sascha Guitry

Ficțiune, clasic – Franța (2003) – 125’

18.30 Steaguri de hârtie (Les drapeaux de papier) | Competiție

Dramă – Franța  (2018) – 102’

20.30 Greva (En guerre) | Panorama

Regizor: Stéphane Brizé

Dramă – Franța (2018) – 113’

LUNI, 13 MAI

18.00 ÎNCHIDEREA OFICIALĂ

Proiecție  Înoată sau te scufunzi (Le grand bain) | Panorama

Regizor: Gilles LELLOUCHE

Comedie –  Franța (2018) – 123’

Prezentarea proiectului de reamenjare a cinematografului de artă „Studio”

În prezența Excelenței Sale, dna Michèle RAMIS, Ambasadoarea Franței în România

Toate filmele sunt prezentate în limba franceză, cu subtitrare în limba română.

Intrarea este liberă!

Broșura care cuprinde programul integral al festivalului este disponibilă la adresa: https://issuu.com/ifbucarest/docs/brosura_fff_2019

Mai multe detalii despre desfășurarea festivalului la Timișoara: https://www.facebook.com/InstitutulFrancezTimisoara/

şi http://institutfrancais.ro/Timisoara/home

Scrie un comentariu

CĂSUȚA PITICILOR 2019: Peste 100 de spectacole şi activităţi pentru copii!

Se anunță un nou weekend de poveste la Institutul Francez: CĂSUȚA PITICILOR. În 25-26 mai este sărbătoare pentru cei mici!

LADA CU ZESTRE – spectacol de gală la Muzeul Satului Bănățean

Cei mai de seamă reprezentanți ai folclorului bănățean vor aduce pe scena muzeului cântece și jocuri din Banatul de altădată.

Hamlet… sociopat, în deschiderea Festivalului TESZT

Festivalul TESZT 2019 se desfăşoară în perioada 20-26 mai, propunând publicului nouă spectacole extraordinare.

Opera de Stat din Viena – 150 de ani. Spectacol aniversar, live la Bucureşti şi Timişoara

Pe 25 mai, Wiener Staatsoper sărbătorește 150 de ani de la inaugurare alături de melomanii de pe întregul mapamond.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015