• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

GERMANIA: show de improvizație teatrală cu Theatersport Berlin

Publicat de Pagini de Cultura 18 Aprilie 2019

După succesul spectacolului din 2017, Theatersport Berlin este din nou invitat pe scena din Timişoara cu “The Berlin- Timisoara Game Show Vol. II”. Show-ul de improvizaţie teatrală va avea loc joi, 18 aprilie, de la ora 19.00, la D’arc (Piața Unirii nr. 4) şi face parte din programul Cafékultour. Intrarea este liberă!

Teatru improvizat, scene create spontan, amuzante, ușor de înțeles de audiența internațională, cu mult umor. Spectatorii fac caietul-program, în timp ce actorii Marin Caktas și Johann Jakob Wurster reacţionează și acționează spontan la fața locului. Ne confruntăm cu o viziune proprie asupra poveștilor orașelor Timișoara și Berlin. Povești mici, povești mari, povestiri uitate, detalii culturale inedite, o seară care, cu numeroasele ei scene, este simultan premiere și derniere. Un spectacol unic! Teatrul de improvizație este cea mai veche formă de teatru: trebuie doar să-l experimentezi…

Marin Caktas a crescut în Franconia și a fost mereu pasionat de improvizație. A fost prezent pe diverse scene din Berlin, dar și în alte orașe din Germania, a făcut și o serie de filme, dar cel mai mult îi place să joace la Theatersport, pentru că acolo nu e nevoie să învețe nici un text.

Johann Jakob Wurster s-a născut în Hamburg şi a studiat Teatru la Berlin. A jucat roluri principale în mai multe filme de televiziune, iar în prezent este activ ca regizor şi dramaturg. În 2013, a fondat LautProduktion împreună cu artistul de cabaret Arnulf Rating.

Eveniment organizat în parteneriat cu Goethe Institut.

***

Creat în 2005, la inițiativa Institutului Francez Timişoara și a Centrului Cultural German Timișoara, CAFÉKULTOUR XV propune o săptămână întreagă de spectacole cu artiști din Belgia, Polonia, Austria, Germania, România, Franța și Spania! O adevărată sărbătoare a Europei și a multiculturalității, festivalul și-a construit o identitate care seamănă orașului, oferind locuitorilor săi pretexte de întâlnire cu forme artistice variate.

Programul detaliat al CAFÉKULTOUR XV îl puteţi consulta AICI.

CĂSUȚA PITICILOR 2019: Peste 100 de spectacole şi activităţi pentru copii!

Se anunță un nou weekend de poveste la Institutul Francez: CĂSUȚA PITICILOR. În 25-26 mai este sărbătoare pentru cei mici!

LADA CU ZESTRE – spectacol de gală la Muzeul Satului Bănățean

Cei mai de seamă reprezentanți ai folclorului bănățean vor aduce pe scena muzeului cântece și jocuri din Banatul de altădată.

Hamlet… sociopat, în deschiderea Festivalului TESZT

Festivalul TESZT 2019 se desfăşoară în perioada 20-26 mai, propunând publicului nouă spectacole extraordinare.

Opera de Stat din Viena – 150 de ani. Spectacol aniversar, live la Bucureşti şi Timişoara

Pe 25 mai, Wiener Staatsoper sărbătorește 150 de ani de la inaugurare alături de melomanii de pe întregul mapamond.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015