• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Expoziţia itinerantă NeoNlitic, în luna mai la Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 10 Mai 2019

Un grup de 15 artişti naţionali şi internaţionali aduc la Timişoara peste 30 de lucrări de mixed media, instalaţii luminoase, sculpturi din lemn, răşină, metal, picturi, obiecte din ceramică şi material textil, animaţie şi video mapping, toate lucrările având ca sursă de inspiraţie motivele estetice ale culturilor preistorice româneşti: Hamangia şi Cucuteni.

Lucrările vor putea fi vizitate de către publicul timişorean în cadrul expoziţiei itinerante NeoNlitic, organizată de atelierul Wood Be Nice, între 10 – 29 mai în Timişoara, la Casa Artelor – Galeria Subterană (Strada Augustin Pacha nr. 8). Astfel, colectivul de artişti expune în al treilea oraş din România, după Bucureşti (Institutul Cultural Român) şi Braşov (Visssual).

Vernisajul expoziţiei va avea loc la Galeria Subterană, vineri, 10 mai, începând cu ora 19.00 şi va putea fi vizitată, în mod gratuit, în perioada 10-29 mai, de marţi până vineri, între orele 11:00-19:00 şi sâmbăta, între orele 15:00-19:00.

Proiectul NeoNlitic a constat în două documentări pe teren şi întâlniri de lucru şi 4 workshopuri destinate networkingului activ, între creatori, artişti, arheologi, makeri şi persoane implicate în industriile creative şi culturale.

În cadrul NeoNlitic expun: Daniel Loagăr şi Andrei Cornea (fondatori Wood Be Nice şi iniţiatorii proiectului) şi artiştii invitaţi: Sasha Meret (US), Andreea Toma, Irina Maria, Raluca Bajenaru, Marius Gheorghe, Marian Codrea, Beaver, Roxana Tomescu, Lucian Simion, Alexandru Claudiu Maxim, Gabriel Marin, Misha Diaconu, Evghenia Gritscu (UKR).

Expoziţia este curatoriată de Mihaela Ion, manager cultural cu o experienţă de peste 12 ani în domeniul industriilor creative şi culturale internaţionale, fondatoare a proiectelor Revista Atelierul şi Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs.

Sursa foto: https://neonlitic.ro/

Teatrul Național din Timișoara anunță selecția modulului FDR din cadrul FEST-FDR2019

Secțiunea FDR din cadrul FEST-FDR2019 propune o panoramă a spectacolului pe text de teatru românesc.

Atmosfera Evului Mediu reînvie la Castelul Huniade, timp de trei zile

Timișoara va fi pusă în acest an pe harta orașelor ce găzduiesc festivaluri medievale de anvergură.

TIMIȘOARA LA CENTENAR: Patru zile de sărbătoare pentru a marca data de 3 August

În perioada 1-4 august 2019, aniversăm 100 de ani de la instalarea administrației românești în Timișoara.

ZIUA JUDEȚULUI TIMIȘ – SPECTACOLE, RECONSTITUIRI ISTORICE, CONCERT LOREDANA

În acest an, CJ Timiș a pregătit o serie întreagă de evenimente cultural-educative, desfășurate pe parcursul a patru zile.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015