• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Ziua Europei este sărbătorită la Timișoara joi, 9 mai 2019, printr-o serie de evenimente care se vor desfășura în centrul istoric al oraşului. Festivităţile vor avea loc în Piața Libertății și Piața Sfântul Gheorghe, unde sunt programate spectacole de muzică şi teatru, dar şi demonstraţii sportive. Punctul de atracţie al acestui an va fi recitalul trupei internaţionale Kadebostany, prezentă pentru prima dată în Timişoara.

Ziua de 9 mai reprezintă Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite, dar în acelaşi timp Ziua de 9 mai semnifică începutul construcţiei europene, iar celebrarea ei reprezintă un simbol pentru vocaţia europeană a ţării noastre, declară organizatorii evenimentului.

Deschiderea oficială a manifestării este programată pentru ora 12:00, în Piaţa Libertăţii. Programele artistice se vor derula începând cu ora 13:00, atât pe scena din Piaţa Libertăţii, cât şi în amfiteatrul din Piaţa Sfântul Gheorghe, şi vor antrena elevi și artiști din zona muzicii pop-rock, a muzicii populare, teatrului, cât şi sportivi şi iubitori ai sportului.

Ca în fiecare an, în Piaţa Libertăţii vor fi amenajate pavilioane în care atât reprezentanţii statelor europene, cât şi partenerii acestui proiect vor expune materiale de promovare şi vor realiza diverse activităţi.

PROGRAM ZIUA EUROPEI 2019

Piaţa Libertăţii:

Deschiderea oficială a manifestării

Ora 12:00 Ceremonial militar și religios dedicat Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite şi Zilei Europei

Semnarea statutului reînnoit al Asociației ,,Corpul Consular Timișoara” de către membrii Asociației și autoritățile publice locale și județene

Ora 13:00 Vizitarea pavilioanelor de prezentare ale membrilor Asociației Corp Consular Timișoara și ale unor instituții publice și organizații neguvernamentale

Ora 13:00 Activități ale Școlii de caricatură Popas Academy

Ora 13:00 – 13:45 Spectacol susţinut de către tineri artişti, program coordonat de către Inspectoratul Şcolar Timiş

Ora 13:45 – 14:00 Formaţia Sangre Latina

0ra 13:00 -15:00 Demonstraţii sportive (Direcţia Judeţeană pentru Sport Timiş)

Ora 17:00 “Europa suntem noi” – Parada formaţiilor artistice pe traseul Piaţa Libertății – Piaţa Victoriei şi retur. Participă Fanfara Big Band, Ansamblul Timișul, Ansamblul Doina Timișului, ansamblurile etniilor (maghiari, germani, sârbi, bulgari).

Ora 17:45 Spectacol folcloric prezentat de către Ansamblul Timișul, ansamblul Doina Timișului şi formaţiile etniilor din Banat

Ora 19:30 Recital Alexandra Mitroi, Voltaj și Kadebostany

Piaţa Sfântul Gheorghe:

Ora 13:00 Spectacolul susținut de actori ai Teatrului Merlin

***

Evenimentul este organizat de Instituţia Prefectului Judeţul Timiş, Consiliul Judeţean Timiş, Primăria Municipiului Timişoara, Garnizoana Timişoara, Centrul de Informare Europe Direct Timişoara, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Timiş.

Parteneri: Asociația Corp Consular Timișoara,  Centrul Cultural German Timişoara; Institutul Francez Timișoara; Asociaţia Via Rumania Cultura; Asociaţia Seniorilor Timişoara; Asociaţia Generaţie Tânără România; Teatrul pentru Copii și Tineret “Merlin” din Timișoara; Casa de Cultură a Municipiului Timişoara; Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara; Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al Judeţului Timiş; Inspectoratul de Poliţie Județean Timiş; Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „General Moise Groza” din Timișoara; Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Timiş

Scrie un comentariu

CĂSUȚA PITICILOR 2019: Peste 100 de spectacole şi activităţi pentru copii!

Se anunță un nou weekend de poveste la Institutul Francez: CĂSUȚA PITICILOR. În 25-26 mai este sărbătoare pentru cei mici!

LADA CU ZESTRE – spectacol de gală la Muzeul Satului Bănățean

Cei mai de seamă reprezentanți ai folclorului bănățean vor aduce pe scena muzeului cântece și jocuri din Banatul de altădată.

Hamlet… sociopat, în deschiderea Festivalului TESZT

Festivalul TESZT 2019 se desfăşoară în perioada 20-26 mai, propunând publicului nouă spectacole extraordinare.

Opera de Stat din Viena – 150 de ani. Spectacol aniversar, live la Bucureşti şi Timişoara

Pe 25 mai, Wiener Staatsoper sărbătorește 150 de ani de la inaugurare alături de melomanii de pe întregul mapamond.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015