• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Orașul nostru se transformă, se reconstruiește. La fel ca el, și oamenii, și mentalitățile se schimbă. Pornind de la această idee, Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii în parteneriat cu Institutul Francez din Timișoara organizează evenimentul IMPULS: Timișoara în (Re)Construcție. Manifestarea, organizată în cadrul Sezonului România-Franța 2019, va avea loc în perioada 10-14 iulie și cuprinde o serie de spectacole de teatru și dans care vor sparge barierele clasicului.

Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântu Gheorghe vor fi, timp de 4 zile, scena unor momente inedite. Dansuri și jonglerii surprinzătoare, teatru experimental vor provoca timișorenii să urmărească spectacole ieșite din comun în aer liber. În plus, a doua zi după spectacol, artiștii vor sta la o cafea cu spectatorii și le vor răspunde la întrebări.

• Compania franceză G. Bistaki este una dintre cele mai originale companii de teatru outdoor din Europa, iar cei 5 artiști-dansatori vor susține două spectacole în Piața Sfântul Gheorghe în zilele de miercuri, 10 iulie și joi, 11 iulie, de la ora 21.30. Artiștii de la G. Bistaki susțin astăzi spectacole în toată lumea. La Timișoara vor veni cu Baïna(na), un spectacol amuzant și postmodernist în care experimentează cu curaj, folosind obiecte comune, saci, lopeți, pentru a da o valență artistică obiectelor uzuale.

Cie Beau Geste din Franța va propune un dans inedit – Transports Exceptionnels, în Piața Victoriei, în zilele de joi, 11 iulie și vineri, 12 iulie, de la ora 17.00 și de la ora 20.00. Artistul Dominique Boivin are câteva creații emblematice pentru stilul său care se caracterizează prin mecanică și dans. Transports Exceptionnels a fost deja jucat în peste 50 de țări și ajunge acum în Timișoara, după care își va continua parcursul prin lume.

Școala de Vară de Dans Contemporan va susține un spectacol – Cadre și Formeduminică, 14 iulie, de la ora 20.00, în Piața Sf. Gheorghe.

Teatrul Ósmego Dnia este unul dintre cele mai renumite teatre din Polonia și vine la Timișoara cu spectacolul Copiii Revoluției, care se va juca în zilele de sâmbătă, 13 iulie și duminică, 14 iulie, de la ora 22.00, în Piața Libertății. Această producție a Teatrului Ósmego Dnia folosește medii și tehnici diferite: proiecții video, scene în mișcare, dans și păpuși, muzică. Copiii Revoluției este un spectacol dedicat nu numai celor care doresc revoltă, ci și celor care au sperat un viitor mai bun pentru toți, celor care nu au experimentat niciodată victoria, ci doar alte dezamăgiri.

Actorii și dansatorii invită publicul la discuții libere. La Cafea cu Artiștii va avea loc în fiecare zi după spectacol, începând cu ora 11.00 pe strada Alba Iulia nr. 2 parter, pe colț cu Piața Victoriei. Astfel, spectatorii vor putea cunoaște artiștii, le vor putea pune întrebări și vor intra în contact și vor putea afla mai multe despre arta și ideile lor. Intrarea este gratuită.

Festivalul de Muzică Veche revine la Timișoara

Biserica Evanghelică Lutherană va găzdui și în acest an Festivalul de Muzică Veche Timișoara, ajuns la cea de-a XIV-a ediție.

Eufonia Festival 2019 – unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică clasică din România

În acest an, în perioada 16 septembrie – 4 octombrie, sunetul muzicii clasice se va auzi în peste zece orașe din vestul țării.

Memoriile Cetății așteaptă propuneri de murale. Tema acestei ediții: Revoluția

Dacă ești creativ, alătură-te echipei Memoriile Cetăţii și implică-te în transformarea cartierelor din Timișoara.

Teatrul Național din Timișoara anunță selecția modulului FDR din cadrul FEST-FDR2019

Secțiunea FDR din cadrul FEST-FDR2019 propune o panoramă a spectacolului pe text de teatru românesc, între 3 și 11 noiembrie.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015