• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, Orchestra Filarmonicii Altenburg – Gera va susţine o serie de concerte în România. Turneul „Muzica viitorului – o punte înspre Europa de Est” se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti şi al Ambasadei României la Berlin.

La Timişoara, în 29 octombrie şi 1 noiembrie, vor avea loc două concerte la Filarmonica Banatul, începând cu ora 19.00.

Programul de marți, 29 octombrie, cuprinde Concertul pentru pian nr. 1 în re minor op. 15 și Simfonia nr. 1 în do minor op. 68 de Johannes Brahms. La pian va interpreta Bernd Glemser (Gera), iar Filarmonica Banatul va fi condusă de Laurent Wagner, director general muzical al Filarmonicii din Gera.

Programul de vineri, 1 noiembrie, al „Concertului orașe partenere” va cuprinde Simfonia nr. 3 de Gustav Mahler în interpretarea de excepție a Orchestrei Filarmonice Altenburg Gera, a Filarmonicii Banatul Timişoara, a corului feminin al Filarmonicii Banatul Timişoara, a corului de copii al Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu” și al mezzosopranei Aura Twarowska. La pupitrul dirijoral se va afla Laurent Wagner.

Intrarea la cele două concerte extraordinare este liberă, pe baza unei invitații care se poate ridica de la casieria Filarmonicii Banatul, după următorul program: luni, miercuri și vineri între orele 10 – 14, marți și joi între orele 14 – 19 sau cu o oră înainte de începerea concertelor.

***

După concertele de la Timișoara, Orchestra Filarmonică Altenburg – Gera va fi prezentă în data de 3 noiembrie, ora 19.00, la Ateneul Român din București unde va susține concertul aniversar dedicat împlinirii a 30 de ani de la Căderea zidului Berlinului.

Programul concertului aniversar cuprinde: Concertul pentru violoncel şi orchestră p.a de Dan Dediu și Simfonia nr. 1, în do minor, op. 68 de Johannes Brahms în interpretarea Orchestrei Filarmonice Altenburg-Gera, sub conducerea dirijorului Laurent Wagner. Solistul la violoncel va fi Mircea Marian.

Biletele vor fi puse în vânzare la casa de bilete a Filarmonicii „George Enescu”.

Intregul concert va fi inregistrat de Radio România Muzical, iar prima parte poate fi ascultată în direct, de la ora 19.00.

Înscrie-ţi filmul la Tres Courts – Festivalul filmelor de foarte scurt metraj

A spune o poveste în maxim 4 minute este provocarea lansată în fiecare an de Institutul Francez, în cadrul Festivalului Très Court.

De la Mefisto la Lucifer – Silviu Purcărete pregătește “Tragedia omului” la Timișoara

Primăvara începe cu o premieră la TMST. Ilustrul regizor Silviu Purcărete montează spectacolul „Tragedia omului” de M. Imre.

Din martie începe Festivalul – concurs „Lada cu zestre”

Festivalul-concurs „Lada cu zestre” va fi reprogramat după ce perioada de risc a propagării COVID-19 va fi depășită.

Rinocerii de Ionesco, un spectacol de excepție pregătit de Teatrul Național din Timișoara

Teatrul Național din Timișoara dă startul faptelor pentru România anului 2021 cu spectacolul “Rinocerii” de Eugène Ionesco.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015