• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Expoziţie-eveniment la Timişoara: Rembrandt – Apogeul artei gravurii

Publicat de Ana Brunner 6 Decembrie 2014 Comments Off

Peste 250 de gravuri ale maestrului olandez Rembrandt van Rijn vor putea fi admirate şi la Timişoara. Expoziţia itinerantă Rembrandt – Apogeul artei gravurii va fi deschisă la Muzeul de Artă din Timişoara timp de trei luni, în perioada 10 decembrie 2014 – 10 martie 2015.

Publicul timişorean are ocazia unică de a admira 273 de gravuri din totalul de 286 realizate de Rembrandt pe parcursul vieţii sale. Deţinute de un colecţionar privat din Luxemburg, capodoperele expuse la Palatul Baroc au fost obţinute prin imprimare de pe plăcile originale ale artistului aflate în patrimoniul Muzeului Luvru din Paris, restaurate şi prelucrate de Amand Durand între anii 1865-1867, la solicitarea Bibliotecii Naţionale Franceze.

Este cea mai mare expoziţie de gravuri ale lui Rembrandt realizată în România. Prezenta colecţie de lucrări grafice ale lui Rembrandt, a cărei realizare a fost posibilă la această scară numai graţie restaurării şi reconstrucţiei plăcilor de cupru de către Durand, ne oferă posibilitatea unică de a reuni un număr atât de mare de opere ale lui Rembrandt într-o expoziţie. Valoarea colecţiei rezidă şi în aspectele educative unice. Ea invită la contemplarea preciziei şi a conţinutului operelor lui Rembrandt. Colecţia completă a celor 273 gravuri prezentate aici este unică pe plan mondial, declară servicul de presă al colecţionarului, Euro Art Luxembourg.

Într-o instituție având o producție intelectuală atractivă, așa cum cred că este Muzeul de Artă Timișoara, nu poate absenta trimiterea la arta marilor maeștri, la prestigioasele creații ale umanismului, la magia, mitologia și știința ce au conturat reperele societății contemporane. O expoziție Rembrandt pune în lumină o întreagă istorie, iar o dată descoperite și înțelese moștenirile ei vom observa mai exact ce este posibil sau imposibil de gândit la un moment dat.

Expoziția de gravuri a celebrului artist organizată de Muzeul de Artă Timișoara în cooperare cu Euro Art Luxembourg conține un strălucit fragment din opera unui vizionar căruia lumina îi este cel mai de seamă ideal. În saloanele Palatului Baroc din Timișoara revedem articulațiile de câmpuri din secolul de aur al Olandei,  mărturia universală a unui timp și a unui spațiu inimitabile. E o iluzie retrospectivă, fără de care însă nu vom afla nicicând cum s-au născut competențele rare ale ființei umane, cum s-a legitimat o creație și cum a dobândit prin ea însăși un mare grad de autonomie”, declară Prof. Dr. Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă Timișoara

Împărţită în şapte secţiuni – Autoportrete, Scene Religioase- Sfinţi, Alegorii şi Scene de Luptă, Peisaje, Tipuri de Personaje şi Scene de Gen, Nuduri, Portrete şi Studii de Cap –, expoziţia este însoțită de un catalog complex, în limbile română și engleză.

* * *

Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 10 decembrie 2014, ora 18, la Palatul Baroc din Piața Unirii, în prezența Excelenței Sale Mattijs van Bonzel, ambasadorul Olandei în România, a președintelui Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, a primarului Timișoarei, Nicolae Robu, a directorului Muzeului de Artă Timișoara, Victor Neumann și a curatorului expoziției și reprezentantul colecției Euro Art Luxembourg, Thomas Emmerling. În deschidere, artiștii Operei Naționale Române Timișoara vă vor delecta cu un concert de pian și voce, un program special realizat pentru acestă ocazie.

Kumamoto Artpolis: arhitectura japoneză, în expoziţie la Timişoara

Publicat de Ana Brunner 15 Noiembrie 2014 Comments Off

În ultimele două decenii, regiunea Kumamoto din Japonia a devenit un veritabil muzeu al arhitecturii contemporane, atrăgând anual sute de vizitatori. Totul graţie unui inovator proiect de arhitectură și urbanism, cunoscut sub numele de „Kumamoto Artpolis”. O bună parte a acestor realizări pot fi admirate și de către publicul din România prin intermediul expoziției de fotografie găzduite de către Muzeul Banatului din Timișoara în această lună.


Organizată de Ambasada Japoniei şi Japan Foundation, expoziţia „Kumamoto Artpolis – Arhitectură și comunicare” va fi vernisată luni, 17 noiembrie 2014, de la ora 18.00, la Galeria Theresia a Muzeului Banatului din Timişoara (Bastionul Theresia, str. Martin Luther nr. 4). Cu acest prilej, va fi prezent la Timişoara şi Excelenţa Sa, Keiji Yamamoto, Ambasadorul Japoniei în România.

Expoziția reunește fotografii ce reprezintă lucrări de marcă ale arhitecturii japoneze contemporane realizate, începând cu anul 1988, în diverse zone și localități din prefectura Kumamoto din Japonia, în cadrul proiectului „Kumamoto Artpolis”. Inițiat și susținut financiar de către autoritățile locale, proiectul a dus, în cele peste două decenii de existență, la punerea în operă a peste 80 lucrări purtând semnătura unor arhitecți de renume, prin intermediul cărora întreaga regiune şi-a câştigat reputaţia de centru internațional al arhitecturii contemporane.

Punând accentul mai degrabă pe elementul de design și nu doar pe cel de funcționalitate, proiectele de la Kumamoto și-au propus să aducă arhitectura mai aproape de natura, cultura și istoria locului, încercând să implice în același timp și comunitățile locale în fiecare etapă a procesului de construcție. Pe lângă clădirile cu destinaţie cultural-educațională, cum ar fi muzee, centre culturale, școli, „Kumamoto Artpolis” a inclus și construcția de ansambluri rezidențiale, locuinţe, obiective edilitare, lucrări de inginerie și amenajare a teritoriului, etc.

În cadrul acestui ambițios proiect la realizarea căruia au participat nume cunoscute ale arhitecturii contemporane precum Tadao Ando, Toyo Ito, Kazuhiro Ishii, Jun Aoki, Teiichi Takahashi, Hiroshi Hishioka, Kazuo Inohara, Kazunari Sakamoto, Kenji Kozai, Hideaki Katsura, etc, întreaga regiune a devenit un veritabil muzeu al arhitecturii contemporane, atrăgând anual vizitatori din Japonia și din străinătate, declară organizatorii evenimentului.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 17-30 noiembrie 2014, iar intrarea publicului este liberă.

Simpozionul naţional “Artă, societate și cultură în România interbelică”

Publicat de Pagini de Cultura 5 Noiembrie 2014 Comments Off

Peste 30 de muzeografi-cercetători și profesori din domeniile artelor, științelor umaniste și științelor social-politice îşi dau întâlnire în aceste zile la Timişoara, cu ocazia primei ediţii a Simpozionului național “Artă, societate și cultură în România interbelică”. Evenimentul va avea loc în perioada 5-7 noiembrie la Palatul Baroc, din Piața Unirii, şi cuprinde o serie de conferințe și vernisaje.

Pe parcursul celor trei zile ale simpozionului, acad. Răzvan Theodorescu, prof. Adrian Cioroianu, prof. Ruxandra Demetrescu și alți 30 de invitați din București, Sibiu, Iași, Cluj, Arad, Timișoara sau Lausanne (Elveția) vor dezbate public teme privind arta, arhitectura, literatura, istoriografia, publicistica, politica sau societatea românească între cele două războaie mondiale.

Deschiderea simpozionului va avea loc astăzi, 5 noiembrie, de la ora 17, la Muzeul de Artă Timișoara, în prezenţa președintelui CJ Timiș, Titu Bojin, alături de prof. Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă Timișoara și de Marcela Oprescu, șeful secției de specialitate din cadrul Muzeului de Artă Timișoara.

În cadrul evenimentului de astăzi, va fi vernisată şi expoziția Artă bănățeană din perioada interbelică, concepută și organizată de muzeograful Marius Cornea, ce oferă publicului vizitator o imagine asupra vieţii artistice din Banat în perioada dintre cele două războaie mondiale. Expoziţia cuprinde lucrări care redau debutul modernităţii româneşti, aparţinând unor artişti de marcă precum Julius Podlipny, Varga Albert şi Ferdinand Gallas. Mutarea Şcolii de Arte Frumoase de la Cluj la Timişoara şi prezenţa profesorilor Alexandru Popp, Catul Bogdan, Aurel Ciupe, Anastase Demian și Romul Ladea stimulează creația artistică bănăţeană. În această perioadă se remarcă reprezentanţi ai constructivismului, expresionismului şi postimpresionismului. Amintim aici naturile statice realizate de Emil Lenhardt, marinele lui Corneliu Liuba, peisajele lui Ion Isac şi portretele executate de Krausz Albert, declară organizatorii evenimentului. Expoziţia cuprinde lucrări de pictură, grafică şi sculptură din Banat din perioada interbelică, din colecţiile Muzeului de Artă Timişoara și din colecții private.

Cu ocazia simpozionului, Muzeul de Artă Timişoara va deschide publicului şi expoziţiile permanente Arta din Banatul Istoric. Vernisajul celor două expoziţii va avea loc joi, 6 noiembrie 2014, de la ora 17.30.

Programul complet al Simpozionului naţional Artă, societate și cultură în România interbelică poate fi accesat pe pagina de internet a Muzeului de Artă Timişoara.

***

Evenimentul este organizat de Muzeul de Artă Timişoara şi Centrul de Studii Avansate în Istorie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş.

Ştefan Câlţia. Locuri – lansare de album şi expoziţie, la Muzeul de Artă

Publicat de Pagini de Cultura 29 Octombrie 2014 Comments Off

După mai bine de 10 ani de la ultima expoziție la Timișoara, reputatul artist plastic Ştefan Câlţia se reîntoarce în orașul în care şi-a început formaţia de artist, cu o serie de peste 40 de picturi și desene. Pornind de la expoziţia-eveniment Ştefan Câlţia. Locuri deschisă publicului până pe 5 decembrie 2014, la Muzeul de Artă Timişoara, Curtea Veche Publishing propune un album-cadou pentru toţi iubitorii de poveşti şi pictură.

Albumul va fi lansat vineri, 31 octombrie, la ora 18.00, în prezenţa lui Ştefan Câlţia, care le va vorbi cititorilor între lucrările sale, alături de prof. univ. dr. Victor Neumann (directorul Muzeului de Artă Timişoara), Iren Arsene (directorul Curtea Veche Publishing), Patricia Bădulescu (unul dintre cei trei curatori ai expoziţiei) şi Cristina Bazavan (jurnalist, blogger).

Albumul adună înăuntrul său un mănunchi de peste 70 de lucrări dintre care multe neexpuse până acum ochilor publicului larg, dezvelite de intimitatea colecţiilor private şi învelite în cuvintele moi a şase autori. Textele ce însoţesc aceste imagini propun chei de lectură ale imaginarului construit de Ştefan Câlţia, prezintă etapele cele mai importante ale parcursului său biografic şi artistic şi evocă propriile contacte ale autorilor (Victor Neumann, Dan C. Mihăilescu, Ioana Mandeal, Sandra Demetrescu, Patricia Bădulescu, Andrei Teleagă) cu munca acestuia. Accesibil, uşor curgător, întregul text al albumului se vrea a fi o poveste care să vină în completarea celor multe spuse prin imagini, declară organizatorii evenimentului.

Albumul Ştefan Câlţia. Locuri face parte dintr-un proiect mai amplu care include expoziţia cu acelaşi nume, precum şi o serie de conferinţe. Gândul din spatele expoziţiei de la Palatul Baroc din Timişoara este acela de a aduce împreună preocupările, aparent eterogene, ale artistului Ştefan Câlţia, prezentate în ultimii douăzeci de ani ca distincte, în cadrul unor expuneri tematice, sau închegate în jurul unor concepte izolate. Aşezarea împreună, într-un spaţiu la fel de proteic, a acestor lucrări aparent atât de diferite, va pune în evidenţă faptul că acest cortegiu tematic s-a dezvoltat păstrând mereu o legătură zenitală cu o referinţă fixă, de natură biografică, având ca substrat o sensibilitate artistică şi umană mereu identică cu sine, punctează curatorii expoziţiei.

Lucrările lui Ştefan Câlţia sunt expuse la etajul doi al Muzeului de Artă din Timişoara, programul de vizitare fiind zilnic, între orele 10-18 (luni închis).

Sâmbătă, 1 noiembrie, de la ora 11, Patricia Bădulescu, curatorul expoziției Ștefan Câlția – Locuri de la Muzeul de Artă Timișoara, va realiza un tur ghidat al expoziției. Participarea se face pe bază de înscriere pe pagina de Facebook a evenimentului sau la nr. de telefon 0256/491592 (secretariatul Muzeului de Artă Timișoara). Primii 30 de înscriși vor fi așteptați la turul de la ora 11. Dacă vor fi mai mult de 30 de participanți, se va organiza un al doilea grup, de la ora 12.30. Turul durează 45 de minute şi este GRATUIT.

Tabăra Pastel Urban surprinde spiritul Timişoarei, pentru a şaptea oară

Publicat de Pagini de Cultura 24 Octombrie 2014 Comments Off

De șapte ani Fundația Rubin invită cei mai expresivi artiști plastici profesioniști din țară să descopere Timișoara și să o înzestreze cu cele mai frumoase opere de artă integral dedicate. Ediţia a VII-a a Taberei Pastel Urban se desfăşoară în perioada 22 – 26 octombrie 2014 şi vine cu câteva premiere.

Pentru prima dată, organizatorii evenimentului au invitat în tabără un arhitect, și tot în premieră, alături de artiştii plastici români, va surprinde spiritul oraşului de pe Bega şi un artist străin. Este modul nostru de a ne asuma dorința Timișoarei de a accede la titlul de Capitală Culturală a Europei. Ne deschidem astfel spre arta europeană. Oferim un proiect care deschide perspectiva de „citire” a orașului pentru toți oamenii săi, a declarat sculptorul Horia Bojin, consultantul artistic al Fundației Rubin și cel care a realizat selecția artiștilor participanți la ediţia a VII-a a Taberei Pastel Urban Timișoara.

Timp de cinci zile, de miercuri până duminică, artişti din Timişoara, Lugoj, Bucureşti şi Biarritz surprind în pastel imagini reprezentând oraşul de pe Bega. Invitaţii celei de-a VII-a ediţii sunt: Chris Garnier (Biarritz, Franţa), Doina Moisescu – Herivan (Bucureşti), Marinela Măntescu (Bucureşti), Mircea Nechita (Bucureşti), Marius Leonte (Bucureşti), Cristian Boltres (Timişoara), Dragoş-Mihail Bojin (Bucureşti), Mihai Moroz (Lugoj) şi Emanuel Gliga (Timişoara).

Taberele de creație Pastel Urban își asumă un rol aparte: acela de a imprima în memoria colectivă locuri și spații din Timișoara, așa cum cetățenii urbei, grăbiți în agitația zilnică, nu au timp să le descopere. Toate operele, strânse în toți acești ani, compun un manifest pentru identitatea culturală a Timișoarei, oraș candidat la titlul de Capitală Culturală Europeană, punctează organizatorii.

***

Tabăra este organizată de Fundaţia Rubin cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara, al Consiliului Local Timişoara şi al Consiliului Judeţean Timiş.

„Ilustrație de carte contemporană în Germania“, la Muzeul de Artă

Publicat de Pagini de Cultura 7 Octombrie 2014 Comments Off

Înalta calitate și diversitatea remarcabilă a ilustrației de carte germană li se descoperă timişorenilor la Palatul Baroc din Piaţa Unirii. În perioada 7 octombrie – 2 noiembrie 2014, Muzeul de Artă, în colaborare cu Centrul Cultural German Timişoara, prezintă expoziția „Ilustrație de carte contemporană în Germania”.

Concepută de Goethe-Institut în colaborare cu Burg Wissem Bilderbuchmuseum al orașului Troisdorf, expoziţia prezintă prin intermediul a 13 grupaje reprezentative o imagine asupra creației unor importanți ilustratori de carte germani. În afară de clasici renumiți pe plan internațional, sunt prezentați și artiști tineri, a căror opere reflectă cele mai actuale tendințe în ilustrația germană de carte.

Expoziţia va fi vernisată marţi, 7 octombrie, la ora 18:30, fiind deschisă de Livia Coloji, prezentă ca ilustrator în publicații și cărți pentru copii din România și din străinătate, care va vorbi despre cărțile și ilustratorii prezenți în expoziție.

Cei 13 artiști – Jutta Bauer, Rotraut Susanne Berner, Nadia Budde, Klaus Ensikat, Wolf Erlbruch, Jacky Gleich, Nikolaus Heidelbach, Sybille Hein, Janosch, Karoline Kehr, Axel Scheffler, Philip Waechter și Katja Wehner– au fost invitați să selecteze câte cinci imagini dintr-una dintre propriile cărți cu ilustrații și să își argumenteze alegerea. Astfel, expoziția permite o întâlnire foarte personală și directă cu artiștii.

Pornind de la acuarelă și ajungând la colaj și experimente digitale, ilustrațiile reunite în această expoziție acoperă un spectru larg al artei moderne de ilustrație de carte. Uneori ochiul artistului este naiv, uneori sceptic, alteori obraznic sau chiar intelectual. Unii artiști se joacă cu lumi imaginare și cu vise, alții răsucesc realitatea într-un mod vesel și absurd. Imaginilor expresive ce au culori puternice le sunt alăturate ilustrații tăcute și subtile.

O mică parte a expoziției va fi prezentată în Librăria Cărturești (str. Mercy nr. 7).

Conferință și workshop de design grafic cu Ian Anderson, la Typopassage Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 24 Septembrie 2014 Comments Off

Graphic designerul britanic Ian Anderson, fondatorul studioului The Designers RepublicTM este prezent pe 26 septembrie la Timișoara, unde va susține, în premieră în România, o conferință și un workshop la invitația micro-muzeului de artă tipografică și design TypopassageTM.

În 1995, în thrillerul Hackers, Angelina Jolie își testa abilitățile cu un joc video intitulat WipEout. Anul următor, sub semnătura studioului The Designers Republic, prototipul din film devenea un fenomen mondial în lumea gamingului, înglobând într-o grafică revoluționară elemente de inovație, zeitgeist și marketing. Despre conceptul brandului WipEout, gândirea în designul grafic, contextele comunicării vizuale și munca din spatele unor proiecte iconice de design grafic (printre care și recent lansatul album Syro semnat Aphex Twin) va vorbi chiar autorul acestora, Ian Anderson, fondator al studioului The Designers RepublicTM la conferința de la Timișoara organizată de TypopassageTM.

Interesant atât pentru studenți cât și pentru profesioniști, dar și pentru cei pasionați de mecanismele creativității, workshopul condus de Ian Anderson va aborda teme legate de brieful creativ, narațiunea în design, comunicare etc. Totul punctat de imagini provocatoare, mesaje abstracte și interogații incitante marca The Designers RepublicTM.

Evenimentul marchează închiderea expoziției TypopassageTM din pasajul de sub podul Tinereții, care în acest an a prezentat 12 afișe semnate Ian Anderson alături de 4 instalații video ce au tematizat creațiile The Designers Republic.

Aflat la cea de-a treia ediție, workshopul anual TypopassageTM i-a avut ca invitați în anii anteriori pe Ciprian Isac de la Graphic Font (București) – cu Grafică fără computer, și pe Ian Wilker, Hijalti Karlsson și Nicole Jacek de la Karlssonwilker Inc. (New York) – cu Another Day -  Another Adventure.

PROGRAM: vineri, 26 septembrie 2014

11:00 –  înscrierea participanților

12:00 – CONFERINȚĂ: A TO Z OF TDRTM

14:00 – brunch

15:00 – WORKSHOP: POINTLESS

21:00 – DJ SET: Ian Anderson vs. AnonimTM

Evenimentul va avea loc la TypopassageTM (D’arc Mal, Pod Tinereții, Timișoara), iar în caz de vreme nefavorabilă la D’arc Cafe (P-ța Unirii). Taxa de participare, de 100 de lei (în limita locurilor disponibile), include accesul la conferință, workshop, brunch & party. Participanții se pot înscrie online, mai multe detalii fiind disponibile pe pagina de facebook TypopassageTM.

Triplu eveniment artistic la Galeria Helios

Publicat de Pagini de Cultura 18 August 2014 Comments Off

O expoziţie de pictură, un film de scurt metraj şi două volume: Galeria Helios din Timişoara va fi, în seara de joi, 21 august 2014, gazda unui triplu eveniment artistic. Protagonistele serii sunt artistele Georgeta Cocian şi Ildiko Micota-Marosan.

Începând cu ora 19.00, în spaţiul expoziţional al filialei din Timişoara a Uniunii Artiştilor Plastici va fi vernisată expoziţia personală de pictură „Grădina, Aproapele Inimii”, de Georgeta Cocian. Sunt invitaţi să vorbească despre artistă şi lucrările sale pictorul Silviu Oravitzan împreună cu poetul şi publicistul Marcel Tolcea. Cu prilejul vernisajului va fi proiectat şi filmul de scurt metraj „Grădina, Aproapele inimi” și va fi lansat albumul „Georgeta Cocian”.

Cu același prilej va fi lansat şi volumul „Povestiri şi poezii pentru părinţi şi copii” de Ildiko Micota-Marosan. Cartea va fi prezentată de poeta şi prozatoarea Constanţa Marcu.

Georgeta Cocian şi Ildiko Micota-Marosan vor acorda autografe.

Expoziţia „Grădina, Aproaptele Inimii” va rămâne deschisă şa Galeria Helios (P-ţa Victoriei nr. 6) până în data de 3 septembrie a.c., putându-se vizita zilnic între orele 9-20.

Şcoala de vară de leadership cultural, la Universitatea de Vest

Proiectul este iniţiat de Universitatea de Vest din Timişoara în cadrul programului Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021.

Vara începe cu Sărbătoarea muzicii – Fête de la musique!

La Timișoara prelungim sărbătoarea cu încă o zi pentru a pune în valoare tineri artiști pe scena muzicală franceză și românească.

Cântecele aerului – al doilea modul al Atelierului IDENTITATE

Cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate este programat în perioada 2-6 iulie 2018. Data-limită pentru înscrieri este 28 iunie.

FOTOGRAFIE: În mijlocul evenimentelor din Mai 1968

La o jumătate de secol după evenimentele din mai 68, expoziţia ne aruncă înapoi în Parisul manifestaţiilor studenţeşti.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015