• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Simpozion dedicat lui Julius Podlipny, la Muzeul de Artă

Publicat de Pagini de Cultura 8 Aprilie 2011 Comments Off

Cei 113 ani de la naşterea maestrului artei plastice bănăţene, Julius Podlipny, vor fi marcaţi de Muzeul de Artă din Timişoara printr-un Simpozion dedicat celebrului pictor, grafician şi pedagog timişorean cu origini slovace. Organizat marţi, 12 aprilie – dată la care s-a născut, în anul 1898, Julius Podlipny –, de la ora 11, la Palatul Baroc din Piaţa Unirii, evenimentul va consemna aduceri aminte cu poveşti ale foştilor elevi şi prieteni ai maestrului, completate cu proiecţii de filme. Printre alţii, simpozionul se va bucura de prezenţa artiştilor Doru Tulcan, Constantin Flondor, Ştefan Câlţia şi Ciprian Radovan.

Manifestarea comemorativă va fi găzduită în spaţiul dedicat Retrospectivei Julius Podlipny, în Aripa Pacha a Muzeului de Artă din Timişoara, de la etajul 1 al Palatului Baroc. Deschisă la începutul lunii martie, expoziţia retrospectivă cuprinde nu mai puţin de 200 de lucrări de pictură, grafică, schiţe, precum şi afişe ale expoziţiilor, fotografii şi cărţi dedicate lui Julius Podlipny. Expoziţia va sta pe simezele Palatului Baroc până în data de 30 aprilie 2011 şi poate fi vizitată zilnic între orele 10-18, cu excepţia zilei de luni.

Spaţii celeste, la Galeria Helios

Publicat de Nicoleta Bodiu 5 Aprilie 2011 Comments Off

Seria evenimentelor plastice găzduite de Galeria de Artă Helios (P-ţa Victoriei nr. 6) continuă cu o nouă expoziţie. Iubitorii de frumos din oraşul de pe Bega sunt aşteptaţi joi, 7 aprilie, de la ora 18.00, la vernisajul expoziţiei personale de grafică “Spaţii celeste” a artistului plastic Marian Truţulescu, profesor de arte vizuale şi membru al Filialei din Timişoara a Uniunii Artiştilor Plastici.

Expoziţia va fi prezentată de către criticul şi istoricul de artă prof. univ. dr. Ioan Iovan, cadru didactic la Facultatea de Arte şi Design a Universităţii de Vest din Timişoara, care îşi va lansa cu această ocazie şi albumul “Grafica şi feeria angelică”.

Expoziţia “Spaţii celeste”, care cuprinde lucrări de grafică pe şevalet, va rămâne deschisă publicului până în data de 21 aprilie.

Muzică şi artă… “Fără de cusur”, la Biblioteca Judeţeană Timiş

Publicat de Pagini de Cultura 3 Aprilie 2011 Comments Off

Artele se împletesc din nou la Secţia de artă a Bibliotecii Judeţene Timiş (aflată pe Int. Doinei nr. 19, din Piaţa Mărăşti), în cadrul unui nou eveniment, care aduce laolaltă fotografia şi muzica bună. Luni, 4 aprilie, timişorenii ce îndrăgesc frumosul sunt aşteptaţi la expoziţia de fotografie a tinerelor Hora Andreea şi Rades Alisa, studente în anul III la Facultatea de Arte şi Design a Universităţii de Vest din Timişoara. Evenimentul plastic va fi vernisat, de la ora 13.30, fiind dublat de un recital de muzică simfonică susţinut de violoniştii Lavinia Furdui şi Alexandru Vasiliu, studenţi ai Facultăţii de Muzică din Timişoara, la clasa asist. univ. drd. Cristina Constantin. Tinerii muzicieni vor interpreta Duet în do major – Allegro brillante, Menuetto, Allegro de W. A. Mozart.

Expoziţia de fotografie va fi deschisă de către artista Andreea Foanene, vicepreşedinte UAP Timişoara, care ne va ajuta să descifrăm mai uşor mesajul lucrărilor aflate pe simeze.

Teama culorii, la Institutul Francez din Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 30 Martie 2011 Comments Off

După mai multe expoziţii colective în Franţa, Germania şi România, Ioana Ghiuri, tânăra pictoriţă de origine română care locuieşte de puţin timp în Franţa, îşi va prezenta la Institutul Francez din Timişoara cele mai recente opere.

Artista explorează prin intermediul acestora raportul dintre artist şi universul culorii, şi al sentimentelor: „Unul dintre rolurile culorii este acela de a vă incita, pornind de la o senzaţie, să mergeţi spre ceva care este de ordinul unei reflecţii, spre o autoanaliză a felului cum simtiţi culoarea”. 

Intitulată “Teama culorii? / La peur de la couleur?”, expoziţia va fi vernisată miercuri, 30 martie, de la ora 19, la sediul Institutului Francez din Timişoara, Bd. C. D. Loga nr. 46. Lucrările pline de culoare ale artistei Ioana Ghiuri vor anima simeze IFT până pe 15 aprilie, accesul publicului la expoziţie fiind liber.

Evenimentul se înscrie în cadrul manifestărilor dedicate Lunii Francofoniei.

UPDATE:

Institutul Francez din Timişoara anunţă că, din motive obiective, deschiderea expoziţiei “La peur de la couleur?” a artistei Ioana Ghiuri, programată pentru seara de 30 martie, a fost amânată pentru la toamnă, data exactă fiind comunicată ulterior.

Regal artistic, astăzi, la Cărtureşti

Publicat de Pagini de Cultura 23 Martie 2011 Comments Off

O seară regal de neratat le propun Fundaţia Triade şi Cărtureşti iubitorilor de frumos din Timişoara, care sunt aşteptaţi miercuri, 23 martie, de la ora 18, în ceainăria librăriei de pe str. Mercy 7, la un dublu eveniment cultural: vernisajul expoziţiei de pictură „Temelii”, a artiştilor Leon Vreme şi Romul Nuţiu, precum şi prezentarea albumului „Timişoara. 15 fondatori ai artei contemporane” – studiu introductiv: Coriolan Babeţi, volum apărut recent la Editura Fundaţiei Interart Triade.

Albumul, a cărui concepţie, documentare şi selecţie a materialului aparţine Sorinei Jecza-Ianovici, aduce laolaltă generaţia de aur a artei plastice timişorene, care a marcat a doua jumătate a secolului XX, artişti ce nu s-au bucurat încă îndeajuns de studii sistematice asupra creaţiei lor şi care pot constitui modele de manifestare artistică. Este un album de prezentare al artei din Timişoara, inexistent până în acest moment, evidenţiind direcţiile majore de cercetare formală din arta plastică timişoreană contemporană. Volumul îi prezintă pe pictorii Diodor Dure, Simion Lucaciu, Constantin Flondor, Gabriel Popa, Leon Vreme, Adalbert Luca, Romul Nuţiu, Molnar Zoltan şi Ştefan Bertalan; sculptorii Victor Gaga şi Petru Jecza; graficienii Lidia Ciolac, Xenia Eraclide Vreme şi Eugenia Dumitraşcu, precum şi pe artiştul decorator Magda Ziman.

Dublul eveniment de la ceainăria librăriei Cărtureşti îi va avea drept invitaţi pe Sorina Jecza-Ianovici, Ciprian Radovan, János Szekernyés, Leon Vreme şi Romul Nuţiu.

Culoare şi personalitate, prin muzică şi pictură

Publicat de Pagini de Cultura 22 Martie 2011 Comments Off

Artele se împletesc într-un mod fericit marţi, 22 martie, la Secţia de Artă a Bibliotecii Judeţene Timiş, aflată pe Int. Doinei nr. 19 (accesul se face dinspre Piaţa Mărăşti). De la ora 14, iubitorii de frumos din urbea de pe Bega sunt aşteptaţi la un dublu eveniment: vernisajul expoziţiei “Culoare şi personalitate” şi audiţia Cvartetului “Disonanţelor” nr. 19 în do major K. 465 partea I de W. A. Mozart.

Vor interpreta Andra Ciobotaru – vioara I, Carina Constantineanu- vioara a II-a, Liviu Bădescu – violă şi Beata Gavaller – violoncel, toţi studenţi ai Facultăţii de Muzică, la clasa asist. univ. drd. Cristina Constantin, concomitent, pe simeze putând fi admirate lucrări de studiul culorii expuse de studenţii anului III de la Departamentul Ştiinţele Educaţiei din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Psihologie, în colaborare cu Facultatea de Arte şi Design. Acţiunea se constituie într-o premieră şi reuneşte reprezentanţii a trei facultăţi din cadrul Universităţi de Vest Timişoara.

Demersul tinerilor artişti este susţinut de prof. univ. dr. Rodica Banciu- Regep şi inspectorul şcolar de specialitate-artă din cadrul ISJ Timiş, prof. dr. Elena-Viorica Mihăieş.

Artă în slujba Cunoaşterii şi a Iubirii – Contează ceea ce cunoşti

Publicat de Pagini de Cultura 14 Martie 2011 Comments Off

Simezele Palatului Baroc din Timişoara găzduiesc până pe data de 25 martie 2011 o inedită expoziţie de artă cu o simbolistică aparte. Este vorba de câteva zeci de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi tapiserie, ce poartă semnătura a peste 40 de artişti consacraţi, printre care Constantin Răducan, Mircea Dumitrescu, Marcel Guguianu, Adrian Alexandru Ilfoveanu, Horaţiu Mălăiele, Liviu Suhar, Sorin Adam sau Dragoş Pătraşcu.

Ineditul acestei expoziţii este determinat de tematica abordată de artişti şi anume cunoaşterea masonică. Astfel, conform arhitectului Ion Andreescu „avem de-a face cu o colecţie foarte variată de lucrări în care subiectul “arcada” este atacat din unghiuri diferite, de la anumite abordări extrem de explicite, aproape ilustrative, până la transpoziţii, mutaţii, prelucrări postmoderne”. În completarea acestei descrieri, Marcel Tolcea, directorul Muzeului de Artă din Timişoara consideră expoziţia ca pe un „discret apel la cunoaştere în sensul artistic al cuvântului. (…) Această expoziţie doreşte să pună în evidenţă câteva atribute care, în mod fundamental, sunt complementare, inerente artei. Nu există artă masonică şi artă non masonică, există doar artă”.

Locul ales pentru această expoziţie completează simbolistica evenimentului. Arhitectul, prof. univ. dr. Ion Andreescu marchează acest aspect spunând că „Piaţa Unirii, (locul unde se află Muzeul Baroc Timişoara n.r.) ceea ce numim Cartierul Cetate este o structură simbolică care în ciuda tuturor degradărilor şi aversiunilor timpului s-a conservat aproape intact. Piaţa aceasta şi celelalte două – Piaţa Sfântul Gheorghe şi cea a Libertăţii, traseele lor geometrice, poziţia imobilelor, toate vorbesc de o simbolistică de asemenea factură, într-un mod destul de explicit pentru cei ce înţeleg asemenea simboluri”.

Tema expoziţiei constituie fără doar şi poate o provocare, nu numai din unghiul filosofiei, al hermeneuticii, ci şi ca formulă sine qua non perfecţionării sinelui. Este de fapt esenţa, esenţa frăţiei iniţiatice, frăţiei fiindu-i atribuite valenţele iubirii atât a aproapelui, cât şi a … departelui. Artistul, pictor, sculptor sau grafician devenit parte a frăţiei, în mod firesc intuieşte armoniile subtile născute din cunoaştere, dar şi din iubire”, notează dr. Radu Gheorge Serafim în albumul expoziţiei.

Lucările expuse fac parte din a doua ediţie a Salonului Naţional de Artă şi sunt reunite sub semnul cunoaşterii, numele expoziţiei fiind cât se poate de sugestiv, în raport cu tematica abordată: Calea Cunoaşterii. Calea Iubirii. Manifestarea este organizată de Centrul Academic de Studii Hermeneutice Lumina Taborului, sub auspiciile Marii Loje Naţionale a României.

Scriitori celebri, la librăria Cartea de nisip

Publicat de Ana Brunner 12 Martie 2011 Comments Off

Până la sfârşitul lunii martie, iubitorii de lectură din Timişoara au ocazia să-şi întâlnească scriitorii preferaţi. Neagu Djuvara, Radu Paraschivescu, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Eugen Ionesco, Emil Cioran, dar şi Mario Vargas Llosa, Salman Rushdie, William Shakespeare şi Feodor Mihailovici Dostoievski vor fi prezenţi astăzi la Librăria Cartea de nisip. Sub forma unor caricaturi însă, fiind principalii protagonişti ai expoziţiei “Scriitori celebri”, semnată de artistul Adrian Trestian.

Evenimentul plastic va fi vernisat sâmbătă, 12 martie, de la ora 15, în prezenţa caricaturistului, care le promite timişorenilor numeroase surprize: portrete gratuite pe loc, discuţii antrenante, precum şi o tombolă cu premii oferite de artist.

Născut în toamna anului 1977 în comuna Jibou, jud. Sălaj, Adrian Trestian este de 12 ani caricaturist profesionist, membrul al Academiei Popa`s şi deţine un record personal de 120 desene pe oră.

Expoziţia de caricatură portretistcă “Scriitori celebri” va rămâne pe simezele librăriei până în ultima zi a lunii martie.

Vara începe cu Sărbătoarea muzicii – Fête de la musique!

La Timișoara prelungim sărbătoarea cu încă o zi pentru a pune în valoare tineri artiști pe scena muzicală franceză și românească.

Cântecele aerului – al doilea modul al Atelierului IDENTITATE

Cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate este programat în perioada 2-6 iulie 2018. Data-limită pentru înscrieri este 28 iunie.

FOTOGRAFIE: În mijlocul evenimentelor din Mai 1968

La o jumătate de secol după evenimentele din mai 68, expoziţia ne aruncă înapoi în Parisul manifestaţiilor studenţeşti.

“Smart Cities” – tema Street Delivery din acest an

Street Delivery, evenimentul care deschide strada pentru oameni şi o închide pentru maşini, ajunge la ediţia a XII-a în Timişoara.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015