• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Sculptorul József Kolumbán-Antal a transformat cauciucul în artă

Publicat de Pagini de Cultura 10 Decembrie 2012 Comments Off

Cunoscut mai ales în industria de automobile, banalul cauciuc s-a transformat şi în acest an în obiecte de artă. Provocarea lansată de Institutul Francez din Timişoara a fost acceptată, în 2012, de tânărul József KOLUMBÁN-ANTAL, din Odorheiu Secuiesc, absolvent al secţiei Sculptură a Facultăţii de Arte şi Design din Timişoara, care s-a remarcat în cadrul proiectului Juventus al Fundaţiei Triade.

Lucrarea celei de-a treia ediţii a proiectului ART FROM SCRAP se numeşte CIVILIZAŢIE. Iubitorii de artă pot descoperi opera ce a rezultat în acest an din deşeurile unui material industrial neconvenţional – cauciucul şi materialele derivate – luni, 10 decembrie, ora 18, la galeria Fundaţiei Triade (bd. Martirilor nr. 51/45). Seara va fi completata de un micro-recital Adriana şi Sorin Dogariu. Intrarea este liberă.

Un eveniment organizat în parteneriat cu Continental şi Fundaţia Triade.

Napoleon Tiron, extravaganţă într-un solo show la Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 2 Decembrie 2012 Comments Off

Napoleon Tiron, unul dintre cei mai importanţi şi mai extravaganţi sculptori ai ţării, va fi prezent pentru prima dată cu un solo show la Timişoara, la Galeria Calina. Vernisajul expoziţiei sale va avea loc luni, 3 decembrie 2012, între orele 18 şi 20.

Cu o operă provocativă şi inovatoare, Tiron radicalizează şi extinde definiţia sculpturii punând mereu accentul pe materialitate, desen, pe legătura dintre operă şi privitor, operă şi context. (…) Tiron are un mod individual, aproape personal, de a se aborda teoriile sculpturii. Cu o sensibilitate particulară, abandonează orice fel de solemnitate. Concis, elegant aduce cu sine teoria folosindu-se de un minimalism implicit, afectiv. Domină criticismul şi decide uşor ce să folosească şi ce să ignore. La Tiron sculptura şi desenul absorb lumina, nu o reflectă, iar culoarea este mai mult un material. Tiron lucrează cu senzaţii, aşteptări, intenţii şi rămâne permanent interesat de intensitatea locului şi a contextului, subliniază Liviana Dan, curatorul expoziţiei.

Expoziţia va fi deschisă până pe 17 decembrie 2012, de luni până vineri între orele 10 şi 18, sâmbăta între 11 şi 15. Galeria Calina este un spaţiu independent, dedicat artei contemporane, situat pe strada Mărăşeşti 1-3, Timişoara.

***

Născut în 1935, Napoleon Tiron a aparţinut unei generaţii care a încercat să recupereze morfologia lui Brâncuşi şi să adauge acesteia noi elemente folclorice. A studiat sculptura în cadrul Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (1963 – 1970). Învaţă cu Boris Caragea de la care preia textura extravaganţei şi devine el însuşi profesor la Universitatea Naţională de Artă din Bucureşti, unde pregăteşte câteva generaţii de artişti de la Aurel Vlad la Patricia Teodorescu.

Sculptorul Kolumban-Antal Jozsef modelează poveştile mării, la Triade

Publicat de Pagini de Cultura 21 Septembrie 2012 Comments Off

Fundaţia Interart Triade şi Clubul Rotary Timişoara lansează o invitaţie inedită pentru iubitorii de artă din oraşul de pe Bega. Timişorenii sunt aşteptaţi, la sfârşitul săptămânii, să “asculte” poveştile mării, modelate de sculptorul Kolumban-Antal Jozsef.

Tânărul artist s-a remarcat în cadrul expoziţiilor JUVENTUS ale Fundaţiei Triade. Este originar din Odorheiu-Secuiesc, judeţul Harghita – o lume cu asprimi şi rigori ferme. Plecat să studieze în Portugalia, la De Braganca, s-a întâlnit, însă, cu Marea. Fluiditatea, reveria şi muzica mării, Kolumban le-a cernut în forme, le-a fixat în semne, grăitoare pentru dorul lui de ape – corăbii, scoici, vase… Simboluri ale stabilităţii şi curgerii, în egală măsură. Dată fiind autenticitatea substanţei pe care limbajul tânărului sculptor o transmite, acesta are şansa de a se converti în artă. Artă adevărată. Este promisiunea pe care o face expoziţia prezentă, punctează organizatorii evenimentului.

Expoziţia va fi vernisată sâmbătă, 29 septembrie, cu începere de la ora 19, la Galeria Fundaţiei Triade (Calea Martirilor 51/45). Prezintă scriitorul Robert Şerban.

Sculptorul mexican Jorge Marín expune la Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 2 August 2012 Comments Off

Corpul ca peisaj. Astfel şi-a intitulat sculptorul Jorge Marín expoziţia pe care o va prezenta iubitorilor de frumos din Timişoara în perioada 3 august – 7 octombrie 2012. Expoziţia va fi găzduită de Palatul Baroc din Piaţa Unirii şi propune publicului o selecţie de 21 de sculpturi în bronz realizate de reputatul artist mexican pe o perioadă de 5 ani.

Doresc, prin lucrările mele de sculptură, să stabilesc un dialog intim cu spectatorul iar, prin intermediul liniştii şi observaţiei, se pot descoperi emoţiile cuprinse în sculpturi: temeri, năzuinţe, nelinişti, idealuri, agitaţie, pasiuni, impulsuri sau idei; toate acestea proprii oricărui observator (fără a conta vârsta, sexul, cultură sau credinţă). Astfel, unul dintre obiectivele mele de bază referitoare la sculptură este dorinţa de a mă identifica cu toate fiinţele umane şi fiecare individ în parte. Impulsul de a invita spectatorul să se identifice cu propria sa esenţă umană atât de complexă şi universală, atât de ambiguă ca un peisaj, mărturiseşte artistul.

Jorge Marín, născut în 1963, este unul dintre cei mai apreciaţi sculptori şi pictori mexicani contemporani. Mezinul unei familii cu 10 copii, a moştenit pasiunea pentru artă de la tatăl său, un cunoscut arhitect. A început să sculpteze în ceramică, în anii ’80, iar acum materialul său preferat este bronzul. Opera sa se concentrează în special pe figura umană ca metaforă a propriei experienţe. Stilul său integrează barocul dramatic cu o senzualitate puternică. Lucrările sale au fost expuse în Mexic, Statele Unite ale Americii, America Centrală şi Europa.

***

Vernisajul va avea loc vineri, 3 august 2012, la ora 18, la Palatul Baroc din Piaţa Unirii, Timişoara. Vor lua cuvântul Marcel Tolcea, directorul Muzeului de Artă Timişoara şi Rodolfo Herrera, de la Ambasada Mexicului în România. Curatorul expoziţiei este artistul plastic Dan Palade.

Expoziţia poate fi vizitată la Muzeul de Artă Timişoara din 3 august până în 7 octombrie a.c., zilnic între orele 10-18 (lunea închis). Evenimentul este organizat de Muzeul de Artă Timişoara, împreună cu Ambasada Mexicului în România.

“Seară animalieră” cu cântec marca Auăleu, la Galeria Triade

Publicat de Nicoleta Bodiu 19 Iunie 2012 Comments Off

O “seară animalieră” le pregăteşte Fundaţia TRIADE prietenilor săi din Timişoara, care vor fi întâmpinaţi miercuri, 20 iunie, de nu mai puţin de 147 de câini sculptaţi de Alina Buga. Câinii de lut ai artistei se “asortează” perfect cu “Ferma animalelor”, spectacol cu cântec al trupei Auăleu.

Expoziţia Zidul. Sculptură progresivă de Alina Buga este o “lume a câinilor, rânjetelor, grimaselor, duioșiilor și senzualităților de tot felul”. 800 kg de lut, 147 de câini, tot atâtea personaje, din care cel puțin 3 sunt politicieni, 588 de labe, 125 de cozi ridicate, 13 lăsate în jos, 13 tăiate, 9 perechi de sâni, un set de aripioare angelice și două perechi de coarne – iată un inventar sumar al depozitului canin marca BUGA făcut de Dan Popescu (Doggy Fashion, text la expoziţia organizată la Galeria H’art din Bucureşti, 2004).

Vernisajul expoziţie va avea loc de la ora 20.30, prezentarea fiind făcută de prof.dr. Pia Brînzeu. Câinilor de lut ai artistei Alina Buga li se vor alătura, preţ de o seară, vieţuitoarele din “Ferma animalelor” – un spectacol cu cântec în care Ionuţ Pîrvulescu are un rol porcos şi suflă un pic la tubă, alături de Ioan Codrea, care joacă un câine şi mai multe roluri mici pe lângă care suflă şi în saxofon. Christine Cizmaş este o vacă care cântă la acordeon, Andrei Racolţa bagă la chitară şi la bass şi mai e şi măgar, Cari Tibor cântă la pianină electrică si e un pic corb, iar Ovidiu Mihăiţă bate la tobe şi e cabalin.

O seară în care se unesc 2 evenimente, 2 curţi – ograda TRIADE şi AUĂLEU -, mulţi artişti şi tot atâtea animale.

“Înainte de Brâncuşi”, etnosculptură de Mihai C. Donici

Publicat de Pagini de Cultura 2 Mai 2012 Comments Off

Galeria Triade din Timişoara devine, joi 3 mai 2012, la ora 19, spaţiul de lansare a unui inedit proiect estetic: “Înainte de Brâncuşi”, etnosculptură de Mihai-Corneliu Donici.

Spaţiul românesc a creat o extraordinară civilizaţie a lemnului, pe care Brâncuşi a transfigurat-o din arhaic în modernitatea abstractă. Artefacte din cultura populară pot fi recunoscute ca fiind la originea creaţiei genialului sculptor, ele pierzându-şi funcţionalitatea, dar rămânând cu frumuseţea intrinsecă a formei şi cu emoţia atingerii umane. Putem rămâne în universalitate doar păstrându-ne identitatea, pledeaza artistul.

Recuperate din sălaşuri abandonate, din gospodării ţărăneşti în ruină, salvate din comerţul adesea destructiv al pieţelor de vechituri, piesele de lemn din care au fost realizate etnosculpturile sunt contemporane cu Brâncuşi, sau chiar mai vechi. Pierzându-şi, în timp, funcţia practică pentru care au fost create, ele sunt recuperate într-un context estetic original, primind astfel un nou destin. Perpetuând un concept brâncuşian, suporţii lucrărilor fac parte din compoziţie. Ei sunt realizaţi din “căpriori” recuperaţi din vechea Garnizoană a Timişorii, demolată.

La vernisaj, etnosculpturile vor fi prezentate de Marcel Tolcea şi Dan Ungureanu. Muzicianul Doru Roman va susţine un recital de percuţie contemporană, pe instrumente de lemn. Triada culturală va fi întregită de lansarea cărţii “Calea rătăcită”, de Constantin Prut, prezentată de Otilia Hedeşan.

Evenimentul este organizat de Fundaţia Interart Triade şi Asociaţia Culturală Arte-Factum. Expoziţia “Înainte de Brâncuşi” – etnosculptură de Mihai-Corneliu Donici va putea fi vizitată la Galeria Triade (Timişoara, Calea Martirilor 51-45) până în 17 mai 2012, prin programare telefonică prealabilă, la numărul 0040256-482056.

PORTRET DE ARTIST: Mircea Roman

Publicat de Iulia Sur 16 Ianuarie 2012 Comments Off

O figură monumentală orizontală ce pare a se lupta pentru a se elibera, lucrare fixată pe un ponton pe Tamisa, astfel încât se îneacă şi reînvie în fiecare zi odată cu fluxul şi refluxul. Iată cum descrie criticul de artă britanic John McEwen lucrarea Omul Barcă a sculptorului Mircea Roman, care a locuit şi a creat aproape 15 ani la Londra. Omul Barcă este poate cea mai cunoscută lucrarea a sa din Anglia. Publicul român îl poate descoperi prin intermediul lucrărilor monumentale Memorial în Şag (judeţul Timiş), Cupa lui Ovidiu în Constanţa sau Piramida căzută în nas din Parcul de Sculptură al Fundaţiei Interart Triade în Timişoara.

Asemenea multor opere ale sale, şi Piramida căzută în nas reflectă pasiunea lui Mircea Roman pentru arta vechilor egipteni. Lucrarea din metal sudat de aproape trei metri înălţime se înscrie în rândul „trupurilor-piramidă“ – opere ale sculptorului ce prezintă aceeaşi morfologie. Forma răsturnată ce aminteşte de arhitectura funerară egipteană dezvăluie privitorului treptele din interiorul ei. Chiar dacă sculpturile sale îmbracă forme abstracte, figura umană sau părţi ale acesteia se pot recunoaşte cu uşurinţă. Concepută ca o sculptură de grădină, cum mărturiseşte autorul, Piramida primeşte înlăuntrul ei orice musafir dornic de răgaz şi odihnă. Marginea deschiderii piramidei nu este vopsită întâmplător în roşu – o culoare ce aparţine paletei cromatice restrânse a vechilor egipteni şi se regăseşte în majoritatea sculpturilor lui Roman. Pentru artist, roşu înseamnă pasiune.

***

Născut în 1958 la Târgu Lăpuş (judeţul Maramureş), Mircea Roman frecventează Liceul de Artă din Baia Mare şi studiază apoi sculptura la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” în Cluj-Napoca. Iniţial, a vrut să se dedice picturii. După admiterea la liceu, însă, pictura n-a mers deloc bine, cum recunoaşte singur. Deoarece profesorul de sculptură îl încuraja, optează pentru sculptură. Nici ea n-a mers prea bine, dar n-am mai schimbat, afirmă Roman.

Cu toate că de-a lungul timpului a pierdut mai multe lucrări, prima sculptură o deţine şi astăzi. Era elev în clasa a noua la Liceul de Artă, iar prima temă de sculptură a fost realizarea unui personaj în picioare. Am învăţat cum se face armătura, proporţiile, cum se toarnă, povesteşte artistul. Cum am turnat prea gros negativul în ipsos, profesorul Carol Kadar mi-a propus să o torn în plumb şi aşa o am şi acum.

Profesori-artişti precum Natalia Grigore Sigărteu, Carol Kadar la liceu şi Egon Korondi la Institutul de Arte Plastice din Cluj-Napoca, contribuie la formarea sculptorului. După absolvirea facultăţii, în 1984, vine la Bucureşti, unde găseşte o mulţime de artişti foarte buni şi încearcă să-şi găsească şi el locul. O perioadă de lucru şi căutari, este descrierea lui pentru aceşti ani, ce vor culmina în luna mai 1989 cu o expoziţie personală.

Schimbarea se va produce în 1992 când primeşte Marele Premiu la Trienala de Sculptură de la Osaka, despre care spune: mi-a dat un pic mai multă încredere şi mi-a permis să ajung la Londra, în rezidenţă la Delfina Studios. Până în prezent, Mircea Roman este singurul român care a obţinut acest premiu. Capitala Regatului Unit s-a dovedit a fi un spaţiu propice pentru activitatea artistică. Am lucrat mult, cum în România nu cred că reuşeam şi asta m-a ajutat să merg mai departe. Am văzut multă artă şi multă artă contemporană, spune Roman. Dacă Londra a favorizat actul creator, nu la fel s-a întâmplat cu posibilităţile de a expune. S-a întors în România tocmai pentru că îi place să expună şi acest lucru i-a reuşit cu succes aici. În anul 2005 a făcut primul transport cu lucrări în ţară, după care a prezentat publicului expoziţia Dezorient Expres la Muzeul Ţăranului Român. S-a întors definitiv în România în anul 2007, când a avut loc şi ultimul transport de lucrări, eliberând astfel atelierul londonez.

Cea mai recentă expoziţie personală Trupuri şi chipuri a putut fi văzută în toamna lui 2011 pe simezele Galeriei AnnArt în Bucureşti. Preferinţa sculptorului pentru reprezentarea figurii umane şi pentru lemn, materialul care îi facilitează exprimarea, transpar din lucrările expuse. Singura expoziţie personală a lui Mircea Roman de până acum din Timişoara a fost organizată în 2006, la Galeria Fundaţiei Interart Triade. În oraşul de pe Bega ar mai expune. Oricând, dacă voi avea invitaţii serioase, conchide Roman.

***

Text Foto 1: Mircea Roman şi motanul Cenuşa. Pe perete lucrări ale sculptorului / FOTO: privat

Text Foto 2: “Piramida căzută în nas” din Parcul de sculptură Triade în Timişoara / FOTO: Miki Velciov

Nostalgie după La Belle Epoque

Publicat de Iulia Sur 30 Decembrie 2011 1 COMENTARIU

O vizită în atelierul sculptorului Ştefan Călărăşanu

Ştefan Călărăşanu în atelierul său, pe care îl ocupă din 1984. Înainte de plecarea în Germania, a lucrat aici artistul Ştefan Bertalan, cofondator al grupului „111” şi membru al grupului „Sigma 1”

Cartierul Fabric. Din Piaţa Traian cobori după două staţii cu tramvaiul 1. Pe partea dreaptă a străzii, la al doilea colţ înaintea podului te opreşti, întorci privirea spre dreapta şi zăreşti imediat câteva pietre mari – un prim indiciu că te afli în locul potrivit. Strada Chopin nr. 1. Pe poarta casei, un alt reper infailibil: Ştefan, prenumele artistului. Fiecare musafir ştie acum că a ajuns la destinaţie – atelierul sculptorului Ştefan Călărăşanu.

Treci de poarta deobicei deschisă şi ajungi într-o curte cu prima porţiune acoperită şi flancată cu tot felul de stâlpi, trunchiuri de copac secţionate şi alte bucăţi de lemn. La capătul curţii, o grădină. Câteva trepte duc la o uşă din lemn. Dinăuntru se aude zgomotul unei drujbe. Bat totuşi la uşă. Fără succes. Deschid încet uşa şi mă opresc în prag. Îl observ pe artist la muncă. Pentru a-mi face remarcată prezenţa, salut cu voce tare. În sfârşit, maestrul se întoarce. Mă pot prezenta personal, căci vizita o anunţasem în prealabil la telefon. Iniţial puţin sceptic, devine deschis odată ce a fost verificată seriozitatea interlocutorului.

În atelier, în dreapta, pe o masă din lemn realizată de artist, sunt înşirate cu grijă ciocane, dălţi, spitz-uri – toate unelte trebuincioase sculpturii în lemn. Mai multe discuri de tăiat piatra şi de şlefuit lemnul sunt grupate unul peste celălalt în stânga, pe peretele de lângă uşă. Sculptorul ia în mână un disc de forma unei farfurioare găurite şi îmi explică: „Asta, de exemplu, se numeşte oală de şlefuit piatra”. Sub seria de discuri de şlefuit e o masă acoperită cu o ţesătură cu carouri alb-albastre, iar de-o parte şi de cealaltă două scaune din lemn, apoi un pat. La peretele de lângă fereastră, principala sursă de lumină naturală a atelierului, atârnă foarte ordonat mai multe pile folosite în sculptura în lemn. Pe peretele opus intrării în atelier, stă un dulap cu patru uşi, iar pe fiecare câte un afiş de la expoziţii personale sau de grup ale gazdei. Uneltele au toate locul lor bine stabilit de către artist, aşa cum a învăţat la rându-i de la maestrul său, sculptorul George Apostu (1934-1985).

O fotografie înrămată a lui Apostu, pe care Călărăşanu o ţine „ca pe-o icoană”, e pe peretele din dreapta, alături de alte imagini: afişe de la expoziţii şi desene ale maestrului său. Sub acestea, o fotografie cu „Coloana” lui Călărăşanu, realizată în timpul taberei de sculptură „La Castel”, desfăşurată în 2009 în scuarul din spatele castelului Hunyadi. Coloana prezintă şi ea nelipsitele semne la care artistul recurge în decorarea lucrărilor sale. „Niciunul din semne nu seamănă cu celălalt,” spune el şi indică desenele de pe peretele opus, unde semnele decorează fundalul. „Ele au scop decorativ, sunt aproape o cerinţă tehnică”, explică sculptorul. El consideră că nu au nicio semnificaţie. „Semnificaţia e scriitorul, ori a fi scriitor, înseamnă să se repete. Eu nu mă repet.” Îi plac semnele: „Sunt ca o îmbrăcăminte, îmbracă o formă. Ele curg. E o chestie aproape gestuală.”

Maeştri şi ucenici

Gazda mea vine spre masă cu două căni de cafea şi mă serveşte cu una dintre ele. Se aşează, îşi aprinde o ţigară şi începe să povestească despre anii de ucenicie în atelierul lui George Apostu din Bucureşti-Băneasa, unde a învăţat să sculpteze. Apostu era mai cunoscut în străinătate decât în propria ţară. În anii ’80, a emigrat în Franţa, unde a murit câţiva ani mai târziu. Călărăşanu descrie cei doi ani petrecuţi în atelierul maestrului său drept a doua facultate, „o facultate a vieţii”. Cum să mânuieşti uneltele, relaţia între unealtă, mentalitatea ta şi materie, cum să le îmbini, abordarea unei teme, cum începi o lucrare şi cum o termini – toate acestea şi multe altele le-a învăţat de la maestrul său. „Lucruri care în facultate nu le atingi”, mai spune Călărăşanu. Mai apoi, i-au trebuit 12-14 ani până să se detaşeze de influenţa lui Apostu, un lucru frecvent întâlnit la artişti.

Până la anii de ucenicie, a studiat pictura în perioada 1970-1973 la Institutul de Arte din Timişoara. Înainte de aceasta, la dorinţa părinţilor, începuse mai multe studii tehnice: câte un an universitar la Construcţii, la Arhitectură, la Geodezie (toate acestea la Bucureşti), iar în final unul la Construcţii, în Timişoara. Sunt ani pierduţi, pe care sculptorul îi regretă acum. În oraşul de pe Bega începe să frecventeze cercurile artiştilor şi se decide definitiv pentru studiile de artă.

Primele ore de desen le-a primit în oraşul natal, Drobeta Turnu-Severin. Era elev în clasa a cincea şi urma în paralel Şcoala de Artă, ce tocmai se înfiinţase în oraş. Două surori artiste, Puica şi Alexandra Popescu, erau profesoare aici. Una dintre ele fusese studenta lui Jean Alexandru Steriadi (1880-1956). „O pictoriţă care avea ceva de spus”, subliniază Călărăşanu. A învăţat să deseneze mai întâi lucruri simple: un măr, un cub, o natură statică. Ulterior nu a urmat un liceu de artă, dar nu a renunţat nici la desen. Continuă să deseneze plante, flori, frunze – detalii din grădina familiei din Turnu-Severin. Că îi plac florile, o recunoaşte deschis. Nu una în mod special, ci toate. „Când sunt trist, cumpăr pantofi sau flori”, mărturiseşte sculptorul.

Călărăşanu se ridică, traversează atelierul până la masa de lucru din faţa ferestrei, îşi mai aprinde o ţigară şi revine. Înaintea studiilor de artă la Institutul din Timişoara a avut loc o pregătire teoretică: o introducere în istoria artei. Maestrul devine nostalgic, priveşte în depărtare. I-ar fi plăcut să trăiască între 1880 şi începutul celui de-al Doilea Război Mondial. În perioada de aur, în „La Belle Epoque”. „Aş vrea să mă leg ca o geamandură de viaţa intensă de atunci…” spune el şi mă îndeamnă să mi-l imaginez pe Cezanne, venind cu o pânză sau două. Manet, Gauguin, Van Gogh, Matisse, Picasso, Brâncuşi, Giacometti. O perioadă extrem de intensă, de 50-60 de ani, care a marcat profund arta, căci atunci s-au format curentele „supersolide”, explică maestrul.

I-ar fi plăcut să fie contemporan cu Brâncuşi. „Sunt un om care respectă cuvântul de «meserie», cioplitoria în sine, pietrăria, lucrul în lemn, făcut aproape cu clasiscism. Cei care fac noile expresivităţi de artă se îndepărtează de ele”, afirmă sculptorul. Astfel ajungem să vorbim şi despre ucenici. Cu vădită dezamăgire, Călărăşanu îşi rezumă scurta experienţă avută cu ucenicii, unii dintre ei studenţi la Arte. Cu ani în urmă, chemase câţiva în atelierul lui. „Au venit cu căştile pe urechi, au rămas trei zile şi şi-au dat peste degete. Au văzut că durează cam mult să tai o linie dreaptă în lemn sau piatră. Întreaga societate e grăbită astăzi şi când mai ai şi 15, 16, 18 sau 20 de ani, există o grabă”, încearcă maestrul să le justifice nerăbdarea.

Unul dintre „Semnele” lui Ştefan Călărăşanu. O lucrare din bronz şi lemn realizată în 2011 şi expusă în cadrul Salonului Artelor Vizuale de la Muzeul de Artă din Timişoara / FOTO: Cornel PutanDisciplina în muncă

Călărăşanu a preferat să nu fie dascăl precum alţi sculptori timişoreni care au optat şi pentru o carieră în învăţământ. E o sursă de venit sigură, care uneori poate deveni un obstacol. A mai executat diferite comenzi pentru persoane particulare şi a realizat monumente funerare cum ar fi cel al sculptorului Victor Gaga (1930-2003) sau cel al poetului Ion Monoran (1953-1993). La vârsta de 30 de ani încă îl mai sprijineau părinţii financiar. A mai lucrat la şcoli populare de artă, la case de copii şi la Palatul Pionierilor, dar numai în timpul sezonului şi cu jumătate de normă. Aceasta pentru că se plictisea repede şi nu se regăsea în munca respectivă. Se ridică, îşi mai aprinde o ţigară şi îşi continuă povestea. În atelier vine zilnic, chiar şi sâmbăta şi duminica. Sculptorul de 64 de ani mai lucrează şi acum 7-8 ore pe zi. Nu pentru că i-ar spune cineva, ci pentru că îi face plăcere: „Vin de drag încoace. Păi, dacă n-ar fi dragul…”

Materialele preferate sunt lemnul şi piatra, iar uneori îmbină lemnul cu bronzul. „Lemnul e ca o inimă de om: lucrează“, spune maestrul. „Trebuie să fie un material cu care te afli în rezonanţă.” Îl aminteşte pe sculptorul timişorean Peter Jecza (1934-2009), care îşi găsise expresivitatea tocmai în acest metal nobil. Călărăşanu nu are decât puţine sculpturi în bronz pe care le păstrează acasă. Casa şi-a transformat-o în galerie personală, căci atelierul nu este un mediu expoziţional adecvat. Aici bronzurile, de exemplu, s-ar umple doar de praf şi ar trebui curăţate în permanenţă. Ceea ce presupune că va trebui să-i vizitez cândva şi galeria personală…

O perioadă binevenită de creaţie o constituie simpozionul de sculptură, pentru el asemeni unui concediu. Ultimul la care a participat a avut loc în 2011 la Sângeorz Băi. Aici, Călărăşanu a realizat o cizmă din andezit de aproximativ trei metri. „La un simpozion te întâlneşti cu alţi colegi şi vreo 20 de zile locuieşti şi lucrezi alături de ei. Ieşi din atelier, ai un contact uman cu alţii, ai polemici chiar, se spun bancuri, sunt şotii, sunt lucruri sociale care se discută…”. El îşi descrie programul aşa: te trezeşti, munceşti, iei masa de prânz, te odihneşti, apoi iaraşi lucrezi până apune soarele. „Când nu am un simpozion, imi iau un pietroi de aici din faţă şi lucrez la el”, spune maestrul şi arată în direcţia pietrelor din stradă, după care poate fi recunoscut atelierul.

Se consideră un artist împlinit? Când termină o lucrare, organizează un vernisaj imaginar: invită unul sau doi prieteni cu care bea un pahar de vin şi a terminat. Lucrarea îi place o zi-două, apoi îi găseşte o seamă de cusururi şi începe alta. Lucrările preferate? Maestrul îmi răspunde: „Am o vorbă: o aştept să vină… E un joc copilăresc, ca o pânză, e pe după colţ pe undeva… Acum nu ştiu, ea se ascunde de mine, eu mă ascund de ea… Dar ştiu că există, mă aşteaptă.”

***

Text Foto 1: Ştefan Călărăşanu în atelierul său, pe care îl ocupă din 1984. Înainte de plecarea în Germania, a lucrat aici artistul Ştefan Bertalan, cofondator al grupului „111” şi membru al grupului „Sigma 1” / FOTO: Iulia Sur

Text Foto 2: La Simpozionul Internaţional de Andezit de la Gărâna (de la stânga la dreapta): Maxim Dumitraş, Nicolae Fleissig (Franţa), Gheorghe Zărnescu şi Ştefan Călărăşanu / FOTO: privat

Text Foto 3: Unul dintre „Semnele” lui Ştefan Călărăşanu. O lucrare din bronz şi lemn realizată în 2011 şi expusă în cadrul Salonului Artelor Vizuale de la Muzeul de Artă din Timişoara / FOTO: Cornel Putan

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015