• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Nostalgie după La Belle Epoque

Publicat de Iulia Sur 30 Decembrie 2011 1 COMENTARIU

O vizită în atelierul sculptorului Ştefan Călărăşanu

Ştefan Călărăşanu în atelierul său, pe care îl ocupă din 1984. Înainte de plecarea în Germania, a lucrat aici artistul Ştefan Bertalan, cofondator al grupului „111” şi membru al grupului „Sigma 1”

Cartierul Fabric. Din Piaţa Traian cobori după două staţii cu tramvaiul 1. Pe partea dreaptă a străzii, la al doilea colţ înaintea podului te opreşti, întorci privirea spre dreapta şi zăreşti imediat câteva pietre mari – un prim indiciu că te afli în locul potrivit. Strada Chopin nr. 1. Pe poarta casei, un alt reper infailibil: Ştefan, prenumele artistului. Fiecare musafir ştie acum că a ajuns la destinaţie – atelierul sculptorului Ştefan Călărăşanu.

Treci de poarta deobicei deschisă şi ajungi într-o curte cu prima porţiune acoperită şi flancată cu tot felul de stâlpi, trunchiuri de copac secţionate şi alte bucăţi de lemn. La capătul curţii, o grădină. Câteva trepte duc la o uşă din lemn. Dinăuntru se aude zgomotul unei drujbe. Bat totuşi la uşă. Fără succes. Deschid încet uşa şi mă opresc în prag. Îl observ pe artist la muncă. Pentru a-mi face remarcată prezenţa, salut cu voce tare. În sfârşit, maestrul se întoarce. Mă pot prezenta personal, căci vizita o anunţasem în prealabil la telefon. Iniţial puţin sceptic, devine deschis odată ce a fost verificată seriozitatea interlocutorului.

În atelier, în dreapta, pe o masă din lemn realizată de artist, sunt înşirate cu grijă ciocane, dălţi, spitz-uri – toate unelte trebuincioase sculpturii în lemn. Mai multe discuri de tăiat piatra şi de şlefuit lemnul sunt grupate unul peste celălalt în stânga, pe peretele de lângă uşă. Sculptorul ia în mână un disc de forma unei farfurioare găurite şi îmi explică: „Asta, de exemplu, se numeşte oală de şlefuit piatra”. Sub seria de discuri de şlefuit e o masă acoperită cu o ţesătură cu carouri alb-albastre, iar de-o parte şi de cealaltă două scaune din lemn, apoi un pat. La peretele de lângă fereastră, principala sursă de lumină naturală a atelierului, atârnă foarte ordonat mai multe pile folosite în sculptura în lemn. Pe peretele opus intrării în atelier, stă un dulap cu patru uşi, iar pe fiecare câte un afiş de la expoziţii personale sau de grup ale gazdei. Uneltele au toate locul lor bine stabilit de către artist, aşa cum a învăţat la rându-i de la maestrul său, sculptorul George Apostu (1934-1985).

O fotografie înrămată a lui Apostu, pe care Călărăşanu o ţine „ca pe-o icoană”, e pe peretele din dreapta, alături de alte imagini: afişe de la expoziţii şi desene ale maestrului său. Sub acestea, o fotografie cu „Coloana” lui Călărăşanu, realizată în timpul taberei de sculptură „La Castel”, desfăşurată în 2009 în scuarul din spatele castelului Hunyadi. Coloana prezintă şi ea nelipsitele semne la care artistul recurge în decorarea lucrărilor sale. „Niciunul din semne nu seamănă cu celălalt,” spune el şi indică desenele de pe peretele opus, unde semnele decorează fundalul. „Ele au scop decorativ, sunt aproape o cerinţă tehnică”, explică sculptorul. El consideră că nu au nicio semnificaţie. „Semnificaţia e scriitorul, ori a fi scriitor, înseamnă să se repete. Eu nu mă repet.” Îi plac semnele: „Sunt ca o îmbrăcăminte, îmbracă o formă. Ele curg. E o chestie aproape gestuală.”

Maeştri şi ucenici

Gazda mea vine spre masă cu două căni de cafea şi mă serveşte cu una dintre ele. Se aşează, îşi aprinde o ţigară şi începe să povestească despre anii de ucenicie în atelierul lui George Apostu din Bucureşti-Băneasa, unde a învăţat să sculpteze. Apostu era mai cunoscut în străinătate decât în propria ţară. În anii ’80, a emigrat în Franţa, unde a murit câţiva ani mai târziu. Călărăşanu descrie cei doi ani petrecuţi în atelierul maestrului său drept a doua facultate, „o facultate a vieţii”. Cum să mânuieşti uneltele, relaţia între unealtă, mentalitatea ta şi materie, cum să le îmbini, abordarea unei teme, cum începi o lucrare şi cum o termini – toate acestea şi multe altele le-a învăţat de la maestrul său. „Lucruri care în facultate nu le atingi”, mai spune Călărăşanu. Mai apoi, i-au trebuit 12-14 ani până să se detaşeze de influenţa lui Apostu, un lucru frecvent întâlnit la artişti.

Până la anii de ucenicie, a studiat pictura în perioada 1970-1973 la Institutul de Arte din Timişoara. Înainte de aceasta, la dorinţa părinţilor, începuse mai multe studii tehnice: câte un an universitar la Construcţii, la Arhitectură, la Geodezie (toate acestea la Bucureşti), iar în final unul la Construcţii, în Timişoara. Sunt ani pierduţi, pe care sculptorul îi regretă acum. În oraşul de pe Bega începe să frecventeze cercurile artiştilor şi se decide definitiv pentru studiile de artă.

Primele ore de desen le-a primit în oraşul natal, Drobeta Turnu-Severin. Era elev în clasa a cincea şi urma în paralel Şcoala de Artă, ce tocmai se înfiinţase în oraş. Două surori artiste, Puica şi Alexandra Popescu, erau profesoare aici. Una dintre ele fusese studenta lui Jean Alexandru Steriadi (1880-1956). „O pictoriţă care avea ceva de spus”, subliniază Călărăşanu. A învăţat să deseneze mai întâi lucruri simple: un măr, un cub, o natură statică. Ulterior nu a urmat un liceu de artă, dar nu a renunţat nici la desen. Continuă să deseneze plante, flori, frunze – detalii din grădina familiei din Turnu-Severin. Că îi plac florile, o recunoaşte deschis. Nu una în mod special, ci toate. „Când sunt trist, cumpăr pantofi sau flori”, mărturiseşte sculptorul.

Călărăşanu se ridică, traversează atelierul până la masa de lucru din faţa ferestrei, îşi mai aprinde o ţigară şi revine. Înaintea studiilor de artă la Institutul din Timişoara a avut loc o pregătire teoretică: o introducere în istoria artei. Maestrul devine nostalgic, priveşte în depărtare. I-ar fi plăcut să trăiască între 1880 şi începutul celui de-al Doilea Război Mondial. În perioada de aur, în „La Belle Epoque”. „Aş vrea să mă leg ca o geamandură de viaţa intensă de atunci…” spune el şi mă îndeamnă să mi-l imaginez pe Cezanne, venind cu o pânză sau două. Manet, Gauguin, Van Gogh, Matisse, Picasso, Brâncuşi, Giacometti. O perioadă extrem de intensă, de 50-60 de ani, care a marcat profund arta, căci atunci s-au format curentele „supersolide”, explică maestrul.

I-ar fi plăcut să fie contemporan cu Brâncuşi. „Sunt un om care respectă cuvântul de «meserie», cioplitoria în sine, pietrăria, lucrul în lemn, făcut aproape cu clasiscism. Cei care fac noile expresivităţi de artă se îndepărtează de ele”, afirmă sculptorul. Astfel ajungem să vorbim şi despre ucenici. Cu vădită dezamăgire, Călărăşanu îşi rezumă scurta experienţă avută cu ucenicii, unii dintre ei studenţi la Arte. Cu ani în urmă, chemase câţiva în atelierul lui. „Au venit cu căştile pe urechi, au rămas trei zile şi şi-au dat peste degete. Au văzut că durează cam mult să tai o linie dreaptă în lemn sau piatră. Întreaga societate e grăbită astăzi şi când mai ai şi 15, 16, 18 sau 20 de ani, există o grabă”, încearcă maestrul să le justifice nerăbdarea.

Unul dintre „Semnele” lui Ştefan Călărăşanu. O lucrare din bronz şi lemn realizată în 2011 şi expusă în cadrul Salonului Artelor Vizuale de la Muzeul de Artă din Timişoara / FOTO: Cornel PutanDisciplina în muncă

Călărăşanu a preferat să nu fie dascăl precum alţi sculptori timişoreni care au optat şi pentru o carieră în învăţământ. E o sursă de venit sigură, care uneori poate deveni un obstacol. A mai executat diferite comenzi pentru persoane particulare şi a realizat monumente funerare cum ar fi cel al sculptorului Victor Gaga (1930-2003) sau cel al poetului Ion Monoran (1953-1993). La vârsta de 30 de ani încă îl mai sprijineau părinţii financiar. A mai lucrat la şcoli populare de artă, la case de copii şi la Palatul Pionierilor, dar numai în timpul sezonului şi cu jumătate de normă. Aceasta pentru că se plictisea repede şi nu se regăsea în munca respectivă. Se ridică, îşi mai aprinde o ţigară şi îşi continuă povestea. În atelier vine zilnic, chiar şi sâmbăta şi duminica. Sculptorul de 64 de ani mai lucrează şi acum 7-8 ore pe zi. Nu pentru că i-ar spune cineva, ci pentru că îi face plăcere: „Vin de drag încoace. Păi, dacă n-ar fi dragul…”

Materialele preferate sunt lemnul şi piatra, iar uneori îmbină lemnul cu bronzul. „Lemnul e ca o inimă de om: lucrează“, spune maestrul. „Trebuie să fie un material cu care te afli în rezonanţă.” Îl aminteşte pe sculptorul timişorean Peter Jecza (1934-2009), care îşi găsise expresivitatea tocmai în acest metal nobil. Călărăşanu nu are decât puţine sculpturi în bronz pe care le păstrează acasă. Casa şi-a transformat-o în galerie personală, căci atelierul nu este un mediu expoziţional adecvat. Aici bronzurile, de exemplu, s-ar umple doar de praf şi ar trebui curăţate în permanenţă. Ceea ce presupune că va trebui să-i vizitez cândva şi galeria personală…

O perioadă binevenită de creaţie o constituie simpozionul de sculptură, pentru el asemeni unui concediu. Ultimul la care a participat a avut loc în 2011 la Sângeorz Băi. Aici, Călărăşanu a realizat o cizmă din andezit de aproximativ trei metri. „La un simpozion te întâlneşti cu alţi colegi şi vreo 20 de zile locuieşti şi lucrezi alături de ei. Ieşi din atelier, ai un contact uman cu alţii, ai polemici chiar, se spun bancuri, sunt şotii, sunt lucruri sociale care se discută…”. El îşi descrie programul aşa: te trezeşti, munceşti, iei masa de prânz, te odihneşti, apoi iaraşi lucrezi până apune soarele. „Când nu am un simpozion, imi iau un pietroi de aici din faţă şi lucrez la el”, spune maestrul şi arată în direcţia pietrelor din stradă, după care poate fi recunoscut atelierul.

Se consideră un artist împlinit? Când termină o lucrare, organizează un vernisaj imaginar: invită unul sau doi prieteni cu care bea un pahar de vin şi a terminat. Lucrarea îi place o zi-două, apoi îi găseşte o seamă de cusururi şi începe alta. Lucrările preferate? Maestrul îmi răspunde: „Am o vorbă: o aştept să vină… E un joc copilăresc, ca o pânză, e pe după colţ pe undeva… Acum nu ştiu, ea se ascunde de mine, eu mă ascund de ea… Dar ştiu că există, mă aşteaptă.”

***

Text Foto 1: Ştefan Călărăşanu în atelierul său, pe care îl ocupă din 1984. Înainte de plecarea în Germania, a lucrat aici artistul Ştefan Bertalan, cofondator al grupului „111” şi membru al grupului „Sigma 1” / FOTO: Iulia Sur

Text Foto 2: La Simpozionul Internaţional de Andezit de la Gărâna (de la stânga la dreapta): Maxim Dumitraş, Nicolae Fleissig (Franţa), Gheorghe Zărnescu şi Ştefan Călărăşanu / FOTO: privat

Text Foto 3: Unul dintre „Semnele” lui Ştefan Călărăşanu. O lucrare din bronz şi lemn realizată în 2011 şi expusă în cadrul Salonului Artelor Vizuale de la Muzeul de Artă din Timişoara / FOTO: Cornel Putan

Tânărul sculptor Florin Sidău transformă deşeurile în artă

Publicat de Ana Brunner 22 Noiembrie 2011 Comments Off

Deformare, autodistrugere, dezumanizare şi identitate în sculptura contemporană: sunt temele aduse în atenţia iubitorilor de artă de tânărul artist Florin Sidău, invitatul din acest an al proiectului Art From Scrap. Sculpturile sale din cauciuc şi deşeuri reciclabile vor fi expuse în două locaţii din Timişoara: la sediul societăţii Continental Automotive şi la Institutul Francez.

Institutul francez din Timişoara în parteneriat cu Fundaţia Triade şi Continental provoacă pentru al doilea an consecutiv tinerii artişti să realizeze o operă de artă pornind de la deşeurile unui material industrial neconvenţional, ale cărui proprietăţi sunt recunoscute în mod obişnuit în industria de automobile: cauciucul şi materialele derivate. Tânărul artist căruia i-a fost încredinţată misiunea anul acesta este sculptorul Florin Sidău, doctorand la Facultatea de Arte din Timişoara, iar rezultatul este unul impresionant şi convingător, potrivit reprezentanţilor IFT.

Timişorenii pot descoperi în ce a transformat artistul cauciucul şi deşeurile acestuia la sediul societăţii Continental Automotive (23 noiembrie – 2 decembrie, vernisaj: miercuri, 23 noiembrie, de la ora 16) şi la sediul Institutul francez (8 decembrie – 15 ianuarie, vernisaj: joi, 8 decembrie, ora 18). Accesul publicului la ambele expoziţii este gratuit.

Sursa foto: facebook.com

Mărturisire în bronz, la Galeria Helios

Publicat de Pagini de Cultura 9 August 2011 Comments Off

Linda Saskia Menczel, cunoscut sculptor timişorean, revine în faţa iubitorilor de artă din oraşul de pe Bega cu o nouă expoziţie personală de sculptură în bronz. Intitulată Mărturisire, expoziţia va fi vernisată joi, 11 august, la ora 18.00, la Galeria Helios, în prezenţa părintelui Ioan-Tiberiu Vişan (poet şi prozator). Cei prezenţi la deschiderea evenimentului plastic se vor putea bucura nu numai de noile lucrări ale artistei, unele la prima ieşire din atelier, ci şi de recitalul susţinut de Cosmin Bălean la duduk (intrument armean vechi de 3000 de ani) şi Doru Roman la percuţie.

Expoziţia artistei – care a reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Atena în 2004 şi la Parlamentul European în 2005 – poate fi admirată vreme de aproape două săptămâni la Helios, până în data de 21 august.

Google sărbătoreşte 135 de ani de la naşterea lui Brâncuşi

Publicat de Pagini de Cultura 19 Februarie 2011 Comments Off

Astăzi se împlinesc 135 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari sculptori moderni, Constantin Brâncuşi. Pentru a-i aduce un omagiu artistului gorjean, cel mai cunoscut motor de căutare, Google, şi-a modelat sigla de pe pagina principală în forma sculpturilor lui Brâncuşi. Logoul Google cuprinde şapte lucrări realizate de Constantin Brâncuşi: Domnişoara Pogany, Sărutul, Muza adormită în bronz, Pasăre în spaţiu, Nou-născut, Prometeu şi Leda.

Astfel de personalizări au devenit deja o tradiţie a companiei, care încearcă astfel să atragă atenţia asupra marilor personalităţi care au avut contribuţii semnificative la dezvoltarea ştiinţei, cunoaşterii şi artelor.

Figură centrală în mişcarea artistică modernă, Constantin Brâncuşi (născut pe 19 februarie 1876, în localitatea Hobiţa, judeţul Gorj – decedat pe 16 martie 1957, Paris) este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, cu majore contribuţii la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Sculpturile sale se remarcă prin eleganţa formei şi utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avantgardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea, cât şi importanţa acordată luminii şi spaţiului sunt trăsăturile caracteristice ale creaţiei lui Brâncuşi. Opera sa a influenţat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură şi desen.

Sculptorul Cosmin Moldovan îşi lasă URMA la Galeria Calina

Publicat de Nicoleta Bodiu 19 Decembrie 2010 Comments Off

Seria expoziţiilor de artă contemporană a tinerilor creatori români continuă la Galeria Calina. Protagonistul noului eveniment plastic, ultimul găzduit în acest an de Spaţiul de Artă Contemporană a urbei de pe Bega, este sculptorul Cosmin Moldovan. După câteva expoziţii personale şi de grup, în care şi-a manifestat interesul cu precădere pentru zoomorfisme, tânărul artist revine la Galeria Calina cu aceeaşi temă pe care a abordat-o şi acum cinci ani – „URMA” – expoziţie care, datorită unor conjuncturi nefericite, nu a mai avut loc.

Vernisajul expoziţiei de sculpturi şi schiţe – ultimele cu rolul de „hărţi cu ajutorul cărora se navighează mai lesne prin şi printre obiectele de lemn” – va avea loc luni, 20 decembrie, de la ora 18, în prezenţa autorului şi a scriitorului Robert Şerban, care va susţine, cu această ocazie, o incursiune în istoria URMEI.

„Dar ce este această Urmă? O matrice tridimensională a labei piciorului, multiplicată de câteva ori, asupra căreia s-a intervenit apoi, cu culori şi la câteva detalii, pentru a fi mai uşoară identificarea fiecărei piese în parte? Variaţiuni pe o temă ce-l obsedează de-un timp pe artist? Eventualele răspunsuri-ghilotină ar cădea în gol, întrucât Cosmin nu e un simplu artizan, care meştereşte până-o nimereşte, ci e un introspectiv, un căutător. (…) Chiar dacă toate Urmele ies din acelaşi pântec şi, în consecinţă, au o serie de similitudini, ele se „dezvoltă” independent una de alta, îşi capătă identităţi proprii şi au ipostazieri ce le diferenţiază. De la forma de talpă umană trec prin metamorfoze ce, într-o primă fază, par că le abstractizează, ca mai apoi să le vireze, de fapt, spre figurativ. Astfel, formele construite ale lui Moldovan sunt deschise jocurilor imaginative, căci în ele se pot „descifra” fie miriapode bine hrănite, fie animale stranii, cu protuberanţe în loc de capete, fie orice alt „personaj” supus forţei gravitaţionale”, spune Robert Şerban despre expoziţie.

Sculptorul Cosmin Moldovan îşi lasă URMA în Galeria Calina până în data de 20 ianuarie 2011.

Éric Vuillard, laureatul Premiului Goncourt 2017, vine în România

“Ordinea de zi”, cea mai dezbătută carte francofonă a anului, va fi lansată oficial la București, Timișoara și Iași.

Migraţia, în dezbatere la Timişoara. UVT găzduieşte Conferinţa RoMig

Conferinţa RoMig se va desfăşura în acest an la Timişoara, în perioada 11-12 septembrie, fiind găzduită de UVT.

“Povestea unui pierde-vară”, în deschiderea Ceau, Cinema!

Filmul regizat de Paul Negoescu va fi proiectat în premieră la Timişoara în deschiderea Festivalului Ceau, Cinema!

Cântecele aerului, cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate

Luna iulie reuneşte din nou la Teatrul Naţional oameni preocupaţi de recuperarea prin muzică a trecutului.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015