Pagini de Cultura

Din ciclul: Dacă nu ai un trecut ar trebui să îţi cumperi, dar dacă ai un trecut şi uiţi de el, ce poţi să mai faci?

Majoritatea plătim fără crâcnire când e vorba să vizităm ceva frumos în concedii. Dar iată, la câţiva km de Timişoara, întâlnim ceva deosebit, turnul de veghe medieval din Banloc, pe care, cine vizitează Banatul, tare mult şi-ar dori să îl poată vedea şi vizita, dacă ar mai avea ce…

La 7 km de Deta este localitatea Banloc, atestată documentar din 1552. Despre castelul din Banloc, căteva date… Se spune că între 1552 şi 1716 a fost sediul Paşei de la Timişoara aflată sub ocupaţie otomană. Oficial Castelul este atestat ca şi construcţie pe fundaţii vechi în 1793, ridicată de Contele Lazar Karatsonyi.

Dar despre construcţia – turn care precede castelul din Banloc vrem să vă vorbim. Cula se degradează de ani buni. Un ornament de colţ este căzut, iar în interior totul se află într-o situaţie disperată de distrugere şi degradare, care cere o imediată intervenţie de reparaţie şi conservare. De când am făcut această fotografie, în 2008, şi până astăzi, aprilie 2016, nici un centimetru de tencuială nu a fost reparată…

Interesant este că localizăm un turn asemănător în Ciacova, despre care informaţiile documentare ne orientează pentru datare cu ceva înainte de ocupaţia turcească din 1551, cu o arhitectură de aceeaşi inspiraţie. Mai interesant este că nici ocupaţia austriacă a epocii nu a dorit demolarea acestora, cu toată influenţa otomană, preferând păstrarea acestor edificii. Dar e posibil ca blânda nepăsare din anii actuali să le poată hotărî definiv dispariţia…

Rămâne, totuşi, o invitaţie să le vedeţi şi la o drumeţie pentru oricine. Merită câteva ore de măsurat cu pasul aceste inedite meleaguri din Timiş, undeva la 7 km se află şi Mânăstirea Partoş, alt loc absolut de neuitat… Mai departe nu mai sunt decât păduri tăcute şi imediat graniţa cu Serbia. O atmosferă tainică te îmbie la reverii la epoci demult uitate, undeva între Imperiul Otoman şi Ţările Apusene, iar aici, timpul parcă se scurge altfel, mai încet, ca o clepsidră care picură numai poveşti minunate…

Oare ne poate ajuta cineva să conservăm această deosebită construcţie, să o salvăm de la o dispariţie mută şi lipsită de nobleţe?

Mihai Petrescu

Situl de la Unip „Dealu Cetățuia“ a fost descoperit în 2006 în cadrul unui proiect mai larg de identificare a siturilor arheologice de pe Lista Monumentelor Istorice din județul Timiș, parțial și datorită localnicilor care au contribuit la identificarea lui pe teren. „Aceasta a fost șansa sitului arheologic de la Unip, că deși se află pe malul Timișului, fiind departe de orice cale de acces, nu a fost vandalizat de căutătorii de comori“, afirmă Dorel Micle, coordonatorul științific al șantierului arheologic de la Unip.

Săpăturile arheologice propriu-zise au început în anul 2009. Fiind un șantier-școală, la săpături participă în primul rând studenți ai Facultății de Litere, Istorie și Teologie ai Universității de Vest Timișoara, specializarea: Arheologie. Proiectul este finanțat de UVT, care suportă și cheltuielile pentru transportul, cazarea, activitatea de teren a studenților cât și prelucrarea materialului arheologic.

Șantierul-școală de la Unip „Dealu Cetățuia“ cu descoperiri arheologice din mai multe epoci

Pe șantierul arheologic de la Unip s-au făcut descoperiri aparținând mai multor epoci. Cea mai veche dintre acestea ar fi Hallstatt (cea mai veche perioadă din epoca fierului), o a doua este perioada dacică – perioada La Tène a doua epocă a fierului) și o a treia epocă este perioada slavă (secolul VII d.Hr.). Descoperirile arheologice din perioada Hallstatt includ mai multe colibe, locuințe cu un bogat material arheologic: vase de ceramică, râșnițe de piatră, fragmente din obiecte de metal – destinate toate uzului casnic. Din perioada La Tène provin cele mai „senzaționale“ descoperiri: urmele de locuințe dacice și gropi ritualice cu vase de ceramică. Descoperirile epocii slave cuprind locuințe semiadâncite. În unele locuri au fost găsite și fragmente de ceramică din perioada postromană (secolele III-IV d.Hr.) și din evul mediu dezvoltat (secolele XIV-XV).

„Cele mai spectaculoase descoperiri de până acum sunt cele nouă gropi ritualice în care au fost depuse cu mare grijă și cu scop clar ritualic, pe care astăzi încă nu îl putem explica, vase de ceramică și diferite obiecte de uz casnic“, spune lect. dr. Dorel Micle, coordonatorul științific al șantierului arheologic al Universității de Vest Timișoara de la Unip „Dealu Cetățuia“ (județul Timiș). „Din perioada La Tène provin urme ale unor locuințe dacice, inclusiv un cuptor circular de lut, și vasele de ceramică din gropile ritualice“, completează Micle. Câte astfel de gropi există, de fapt, nu se știe încă. Ceea ce au mai descoperit cercetătorii în unele vase de ceramică sunt semințe de graminee, linte, fructe și cânepă. O dovadă că în aceste recipiente s-a aflat hrană este și faptul că au fost descoperite aici mai multe oase de rozătoare. „Animalele au intrat în vase și nu au mai putut ieși“, explică cercetătorul.

„Avem cel puțin trei perioade de locuire succesivă aici“, spune Dorel Micle. Acesta subliniază cât de important este faptul, că deși zona despre care se credea până acum că era improprie locuirii umane din cauza mlaștinilor, cercetările arheologice au dovedit că era totuși foarte locuită, în tot arealul existând zeci de situri arheologice din diverse epoci.

Dr. Dorel Micle, coordonatorul științific al șantierului arheologic de la Unip, este asistat  de asistentul de cercetare Andrei Stavilă. La săpături participă în primul rând studenții Universității de Vest Timișoara.

Cercetările arheologice au început în 2006 și 2007 cu o ridicare topografică amănunțită și prospecțiuni geofizice care le-au oferit arheologilor o imagine de ansamblu privind existența unor posibile complexe arheologice. S-au desfășurat și prospecțiuni pedologice (analize de sol), iar ulterior a fost defrișată partea centrală a platoului. În 2009 au început săpăturile arheologice propriu-zise care au fost continuate în fiecare an până în 2015. În prezent lucrările au fost întrerupte pentru un an, timp în care va fi prelucrat materialul arheologic și publicate rezultatele cercetărilor. „Este posibil ca acest sit arheologic de epoca dacică să fie Cetatea Zurobara menționată de Ptolemeu, singura fortificație dacică din zona de câmpie la sud de râul Timiș“, conchide Micle.

Lista Patrimoniului Mondial UNESCO cuprinde 25 de noi situri, după întrunirea comitetului responsabil, ce a avut loc între 19 şi 29 iunie la Paris, printre care reşedinţa mitropoliţilor din Bucovina şi Dalmaţia (Ucraina), Uzinele Fagus (Germania) şi Grădina persană (Iran), potrivit unesco.org.

Lista cuprinde în prezent 936 de situri, după cea de-a 35-a sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial. Dintre acestea, 183 sunt naturale, 725 sunt culturale şi 28 sunt mixte.

Siturile naturale adăugate anul acesta sunt: Insulele Ogasawara (Japonia), reţeaua de lacuri din Kenya în Valea Marelui Rift (Kenya), Coasta Ningaloo (Australia) şi, ca extensie, pădurile vechi de fag din Germania (extensie a Pădurilor primare de fag din Carpaţi, Slovacia şi Ucraina). Un singur sit mixt a fost înscris anul acesta pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO – zona protejată Wadi Rum (Iordania).

Siturile culturale adăugate sunt:

- Centrul istoric Bridgetown şi garnizoana (Barbados),

- peisajul cultural al lacului din vestul Hangzhou (China),

- peisajul cultural al cafelei (Columbia),

- peisajul cultural al provinciei Konso (Etiopia),

- platourile de calcar Causses şi Cévennes (Franţa),

- Uzinele Fagus (Germania),

- Grădina persană (Iran),

- Lombarzii în Italia, locuri asociate cu aceştia (568 – 774 e.n.) (Italia),

- Hiraizumi – temple, grădini şi situri arheologice reprezentând Terra pură budistă (Japonia),

- Fortul Iisus din Mombasa (Kenya),

- ansamblurile petroglifice din munţii Altai (Mongolia),

- catedrala León (Nicaragua),

- peisajul cultural de la Serra de Tramuntana (Spania),

- siturile arheologice din insulele Méroé (Sudan),

- siturile palafitice preistorice din jurul Alpilor (Elveţia, Austria, Franţa, Germania, Italia, Slovenia),

- oraşele antice din nordul Siriei,

- moscheea Selimiye (Turcia),

- reşedinţa mitropoliţilor Bucovinei şi Dalmaţiei (Ucraina),

- siturile culturale din Al Aïn – Hafit, Hili, Bidaa Bint Saud şi oazele (Emiratele Arabe Unite),

- citadela dinastiei Hô (Vietnam).

Pe de altă parte, opera arhitecturală a lui Le Corbusier, o contribuţie excepţională la modernizarea arhitecturii, propusă de Franţa, Argentina, Belgia, Germania, Japonia şi Elveţia şi reprezentând 19 monumente din 18 oraşe semnate de arhitectul franco-elveţian (1887 – 1965), nu a fost înscrisă pe Lista Patrimoniului Mondial.

Două situri au fost adăugate pe Lista monumentelor în pericol: rezervaţia Rio Platano (Honduras) şi pădurile tropicale din Sumatra (Indonezia).

O călătorie în capitala Belgiei este incompletă fără o vizită la Biserica Sfânta Parascheva din Bruxelles, situată pe Rue de la Charite nr. 41. Monument istoric datând din cea de-a doua jumătate a secolului XIX, capela Sainte Julienne serveşte acum drept punct de întâlnire şi rugăciune pentru comunitatea românilor din zona Benelux, din ce în ce mai numeroasă.

Construită pe un teren aparţinând ducesei E.U. d’Arenberg, capela Sainte Julienne a fost realizată în stil neogotic în anul 1866 după planurile arhitectului J.B. Helleputte, pentru Congregaţia Surorilor Apostolice ale Sfintelor Taine. Aceasta a fost închinată Sfintei Iuliana şi Tainei Sfintei Euharistii. Altarul este din alamă şi a fost realizat în anul 1889 de către J. Willemoffe şi fiul acestuia (la Liège), după schiţele lui J. Helleputte. Printre eminenţele binefăcătoare ale acestui sanctuar se numără Alteţa Sa Regală Contesa de Flandra, mama Majestăţii Sale Regele Albert I.

Desacralizat, locaşul de cult a fost achiziţionat de Fundaţia Valenţe Umane în luna mai a anului 2009 şi târnosit de Preasfinţitul Părinte Marc Nemţeanul, Episcop Vicar al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, începând cu data de 8 septembrie 2010, Părintele Bogdan Ioan Popescu organizează activitatea pastoral-misionară, liturgică şi educaţională de la Biserica Sfânta Parascheva din Bruxelles. Aici, românii din Bruxelles au ocazia să se roage împreună, să redescopere cu emoţie frumuseţea sărbătorilor de acasă şi să retrăiască bogăţia spirituală, religioasă şi culturală autentică, păstrată cu sfinţenie în tezaurul sacru al românilor de pretutindeni.

Biserica Sfânta Parascheva este situată aproape de turnul Madou şi de centura interioră, nefiind foarte departe nici de parcul Regal sau Instituţiile Europene. Biserica este foarte uşor accesibilă atât din interiorul Bruxelului, cât şi din exterior. Mai multe detalii puteţi găsi accesând site-ul acestui lăcaş de cult, la adresa www.sfantaparascheva.be.