• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Dacă e luna mai, atunci e film european în festival. Organizată de Institutul Cultural Român cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene, ediția din acest an a Festivalului Filmului European, ajunge şi la Timişoara. 11 filme europene li se pregătesc publicului timişorean, care vor fi proiectate între 17 și 20 mai, la Biblioteca Centrală Universitară “Eugen Todoran”.

Cea de-a zecea ediție locală a Festivalul Filmului European începe joi, 17 mai 2012, la ora 19.00, la Biblioteca Centrală Universitară “Eugen Todoran” cu Seara inaugurală în care vor fi prezentate două filme: Lidice, în regia lui Petr Nikolaev, şi Moara de vânt și crucea al regizorului Lech Majewski.

Filmul Lidice, în regia lui Petr Nikolaev (2011) este un adevărat eveniment pentru cinematografia din Cehia. Masacrul de la Lidice din 1942 – singurul act de genocid recunoscut de către Germania nazistă, în timpul războiului – reprezintă cel mai întunecat moment al istoriei Cehiei din secolul XX.

Lech Majewski, unul dintre cei mai aventuroşi şi inspiraţi realizatori de filme din Europa, transpune în filmul Moara de vânt și crucea, coproducţie Polonia / Suedia, capodopera flamandă a lui Pieter Bruegel cel Tânăr – Procesiunea calvarului (1564). Inspirat din cartea omonimă a reputatului istoric de artă Michael Francis Gibson, filmul plasează povestea Patimilor lui Hristos în Flandra anului 1564. Majewski invită privitorul / spectatorul să trăiască în universul estetic al tabloului, pe măsură ce acesta este pictat.

Accesul publicului este gratuit, iar programul spectacolelor din Aula Bibliotecii Centrale Universitare Eugen Todoran este următorul:

Joi, 17 mai – Seară de Gală

Ora 19: Lidice – Petr Nikolaev / Cehia / 2011 / 126’

Ora 21: Moara de vânt și crucea / The Mill and the Cross / Mlyn i krzyz – Lech Majewski / Polonia / 2011 / 95’

Vineri, 18 mai

Ora 16.30: După Revoluţie / After the Revolution – Laurenţiu Calciu / România / 2010 / 83’ (documentar)

Ora 18: Leii albi / The White Lions / Beli lavovi – Lazar Ristovski / Serbia / 2011 / 93’

Ora 20: Negru, maro, alb / Black Brown White – Erwin Wagenhofer / Austria / 2011 / 106’

Sâmbătă, 19 mai

Ora 16: Cine zice, ăla este! / Loose Cannons / Mine vaganti – Ferzan Ozpetek / Italia / 2010 / 110’

Ora 18: José şi Pilar / José and Pilar / José e Pilar – Miguel Gonçalves Mendes / Portugalia / 2010 / 117’ (documentar)

Ora 20: A fost odată în Anatolia / Once Upon a Time in Anatolia / Bir Zamanlar Anadolu’da – Nuri Bilge Ceylan / Turcia / 2011 / 157’

Duminică, 20 mai

Ora 16: LOVERBOY – Cătălin Mitulescu / România / 2011 / 94’

Ora 18: Sennentuntschi, blestemul din Alpi / Sennentuntschi, Curse of the Alps / Sennentuntschi – Michael Steiner / Elveția / 2011 / 110’ (16+)

Ora 20: Acesta nu este un film american / This is not an American Movie / Ova ne e amerikanski film – Saso Pavlovski / Macedonia / 2011 / 97’

La Bucureşti, Festivalul s-a desfăşurat în perioada 3–13 mai 2012, la Cinema PRO, Cinema Studio şi la Cinemateca Eforie. În ţară, Festivalul se derulează la Braşov (10-13 mai, Centrul Cultural Reduta), Timişoara (17 – 20 mai, Biblioteca Centrală Universitară Eugen Prodan), Târgu-Mureș (17 – 20 mai, Teatrul Naţional) și Iaşi (24 – 27 mai, Casa de Cultură a Municipiului Iași – Mihai Ursachi).

Ambasadorul onorific al Festivalului Filmului European din acest an este regizorul Cătălin Mitulescu, realizatorul unuia din cele mai apreciate filme româneşti ale anului 2011 – LOVERBOY, premiat şi selecţionat în numeroase festivaluri. Tot el a realizat clipul de promovare al acestei ediţii, după un scenariu propriu.

Biblioteca Centrală Universitară “Eugen Todoran” din Timişoara este gazda unui eveniment de excepție. Regizorul Dan Piţa, unul dintre cei mai apreciati regizori romani, îşi va prezenta cel mai recent film al său, Ceva bun de la viaţă. Proiecţia filmului va avea loc marţi, 24 aprilie, de la ora 18, în cadrul cinematecii din Aula bibliotecii (Bd. V. Pârvan, nr.4A).

Filmul – o poveste despre prietenie, dragoste, visuri, greutăţi şi împliniri, toate presărate cu speranţă – a fost realizat de studiourile MediaPro Pictures. Ceva bun de la viaţă este câştigătorul concursului CNC din 2007 ce îşi găseşte inspiraţia într-un scenariu original semnat de Răsvan Popescu, în colaborare cu Alexandru Molico: Doi prieteni crescuţi la casa de copii îşi caută un rost în viaţă în haosul tranziţiei postdecembriste. Deşi nu e ceea ce îşi doresc, Mateo (Corneliu Ulici) şi Ginel (Dragoş Dumitru) acceptă, pentru început, munca istovitoare în mină ca pe o cale de ieşire din situaţia precară în care se află. (…) De la preocupări mărunte la afaceri riscante, de la întâmplări în stare să provoace râsul la veritabile lecţii despre cei din jur şi de la idealuri mari la trăiri fireşti, Mateo şi Ginel descoperă treptat oamenii, banii şi iubirea. Într-un cuvânt, viaţa.

La întâlnirea cu studenţii timişoreni, alături de regizorul Dan Pița vor mai fi şi scenaristul Alexandru Molico, operatorul Dan Alexandru şi actorul Corneliu Ulici. Discuţiile vor fi moderate de Constantin Pârvulescu și Lucian Mircu, intrarea fiind liberă.

Cum arată DIMINEŢILE LUMII? Află la Institutul Francez din Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 28 Martie 2012 Comments Off

În cadrul programului naţional de educaţie “Şcoala Altfel”, Astra Film Sibiu şi Mediateca André François a Institutului francez din Timişoara îi invită pe cei mici la Dimineţile lumii. Sub acest generic, în zilele de 2, 3 şi 4 aprilie 2012, la librăria Cărtureşti Mercy vor fi proiectate mai multe filme documentare.

Seria Dimineţile lumii vă invită să vă cufundaţi în universul copiilor din întreaga lume pentru a-i urmări, de la trezire şi până la sosirea lor la şcoală. Activitatea cotidiană a băieţilor şi a fetelor cu vârstă cuprinsă între 6 şi 10 ani este o aventură pe cât de universală, pe atât de magică. Această întâlnire este o nemaipomenită fereastră deschisă către lume, ne explică reprezentanţii Institutului francez din Timişoara.

Ce mănâncă la micul dejun un tânăr japonez? Unde dorm copiii din sudul Marocului? Cum ajung la şcoală micuţii mexicani? Sunt câteva dintre întrebările la care micii spectatori vor afla răspunsul pe parcursul proiecţiilor de film. Deşi par nesemnificative în aparenţă, aceste întrebări sunt revelatoare pentru diferenţele noastre culturale şi pot să ne înveţe o multitudine de lucruri simple, dar pasionante. Această serie este în acelaşi timp o ocazie de a descoperi diversitatea nucleelor familiale, dar şi regulile de viaţă după care acestea se ghidează. Vom simţi de asemenea şi ritmul lumii exterioare care se accelerează la răsărit.

Totodată, elevii participanţi la proiecţie vor fi angrenaţi şi în diverse activităţi pe baza filmelor, propuse de organizatori. Filmele pot fi vizionate pe bază de programare la Mediateca André François, la numărul de telefon 0758/024256.

PREMIILE GOPO: “Aurora”, în regia lui Cristi Puiu, cel mai bun film

Publicat de Pagini de Cultura 27 Martie 2012 Comments Off

Lungmetrajul Aurora, în regia lui Cristi Puiu, este marele câştigător al celei de-a şasea ediţii a galei Premiilor Gopo, care a avut loc luni seară, la Platinum Business & Convention Center din Bucureşti. Nominalizat la zece categorii, lungmetrajul a câştigat trei trofee: pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor şi cel mai bun scenariu.

Prezentat în premieră mondială la Festivalul de Film de la Cannes 2010, în secţiunea Un Certain Regard, filmul Aurora îl prezintă pe Cristi Puiu nu doar în calitate de regizor, ci şi în cea de actor în rol principal. Puiu îl interpretează pe Viorel, un bărbat divorţat, care, pe fondul unei depresii, recurge la acţiuni extreme. Printre numele din distribuţie se regăsesc Clara Vodă şi Gelu Colceag.

Lungmetrajul Periferic, de Bogdan George Apetri, care obţinuse cele mai multe nominalizări – 12, a câştigat, luni seară, cinci trofee Gopo, printre care cele pentru cea mai bună actriţă în rol principal (Ana Ularu), cea mai bună actriţă în rol secundar (Ioana Flora) şi cel mai bun film de debut.

CÂŞTIGĂTORII PREMIILOR GOPO 2012:

Cel mai bun film: Aurora (Cristi Puiu)

Cel mai bun regizor: Cristi Puiu (Aurora)

Cea mai bună actriţă în rol principal: Ana Ularu (Periferic)

Cel mai bun actor în rol principal: Bogdan Dumitrache (Din dragoste cu cele mai bune intenţii)

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Ioana Flora (Periferic)

Cel mai bun actor în rol secundar: Adrian Titieni (Din dragoste cu cele mai bune intenţii)

Cel mai bun scenariu: Cristi Puiu (Aurora)

Cel mai bun film european: Melancholia (Danemarca) – distribuitor Independenţa Film

Tânără speranţă: Anca Miruna Lăzărescu (Apele tac)

Cel mai bun scurtmetraj: Apele Tac de Anca Miruna Lăzărescu

Cel mai bun documentar: Vorbitor de Radu Muntean şi Alex Baciu

Cel mai bun film de debut: Periferic de Bogdan George Apetri

Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură: Dana Roşeanu şi Domnica Bogdan (Bună! Ce faci?)

Cele mai bune costume: Nicoleta Cârnu (Bună! Ce faci?)

Cele mai bune decoruri: Dan Toader (Dacă bobul nu moare)

Cea mai bună muzică originală: Piotr Dziubek (Crulic – Drumul spre dincolo)

Cel mai bun sunet: Piotr Witkowski şi Sebastian Wlodarczyk (Crulic – Drumul spre dincolo)

Cel mai bun montaj: Eugen Kelemen (Periferic)

Cea mai bună imagine: Marius Panduru (Periferic)

Premiul pentru întreaga activitate: actorii Tamara Buciuceanu-Botez şi Iurie Darie

Premii speciale: asistentul de imagine Dumitru Gaiţă şi scenografa Lidia Luludis

Premiul Romanian Society of Cinematographers: Radu Aldea (Bună, ce faci?)

Premiul Pro Cinema 2012: actriţa Ioana Flora (pentru rolul din Periferic)

Premiul publicului – pentru filmul cu cel mai mare succes în box office-ul românesc: Naşa (MediaPro Pictures)

Peste 400 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film româneşti au fost invitaţi să voteze câştigătorii trofeelor Gopo din acest an, nominalizările fiind făcute de un juriu alcătuit din 11 membri: regizorul Florin Şerban, actriţa Ozana Oancea, scenograful Cristian Niculescu, monteurul Dan Nanoveanu, distribuitorul Radu Nicolau, scriitoarea Ana Maria Sandu şi criticii de film Andrei Gorzo, Ileana Bîrsan, Dana Duma, Andrei Rus şi Codruţa Creţulescu.

Gala premiilor Gopo este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), cu sprijinul Babel Communications şi al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).

CINECULTURA aduce filme din 12 ţări la Timişoara

Publicat de Ana Brunner 24 Martie 2012 Comments Off

Lungmetrajul Din dragoste cu cele mai bune intenţii, în regia lui Adrian Sitaru, film premiat la Festivalul de la Locarno în 2011 pentru regie şi cel mai bun actor, va deschide luni, 26 martie, cea de-a treia ediţie a Festivalului de Film internaţional CINECULTURA.

Pus la cale de lectorii şi doctoranzii străini din Universitatea de Vest şi Universitatea Politehnica din Timişoara, cu sprijinul institutelor culturale pe care le reprezintă, festivalul propune publicului cinci zile de film sub semnul diversităţii şi al dialogului cultural. La această ediţie, CINECULTURA depăşeşte graniţele europene. Astfel, în perioada 26-30 martie 2012, cinefililor din urbea de pe Bega li se pregătesc spre vizionare 12 filme din tot atâtea ţări, pelicule distinse cu premii la nivel internaţional, unele dintre ele în premieră în România.

Filmele surprind cu succes aspecte socio-culturale (Din dragoste cu cele mai bune intenţii; Offside; Central do Brasil), evenimente istorice reale (Al-Massir), în parte duse până la extrema fantasticului (El laberinto del fauno), destine nuanţate dramatic (Bonded Parallels; Die Falscher; Renn, wenn du kannst) sau presărate cu umor de cea mai bună calitate (Ivkova slava; Simon Konianski; Matrimoni e altri disastri). Însă, filmele de anul acesta nu excelează doar prin imagine, interpretare, scenarii, ci şi prin muzica ce însoţeşte artiştii în jocul actoricesc, exemplar în acest sens fiind filmul portughez A morte de Carlos Gardel, precizează organizatorii evenimentului.

Seara de deschidere a festivalului, care va avea loc luni, 26 martie, de la ora 19, în Aula Magna a UVT, aduce în prim-plan, alături de organizatori, invitaţi din mediul academic şi cultural timişorean. De altfel, şirul invitaţilor continuă pe toată perioada festivalului, proiecţiile de film urmând a se încheia cu o serie de dezbateri moderate de Gheorghe Şfaiţer, lector universitar şi director de imagine la TVR Timişoara.

În acest an, proiecţiile de film vor fi găzduite în două locaţii – în Aula Magna Ioan Curea din cadrul UVT (B-dul Vasile Pârvan nr. 4 ) şi la Galeria Mansarda a Facultăţii de Arte şi Design (Str. Oituz nr. 4), după următorul program:

Luni, 26 martie

ora 19 – Din dragoste cu cele mai bune intenţii, România, 2011 (Aula Magna)

Marţi, 27 martie

ora 16 – Destinul (Al-Massir), Egipt, 1997 (Galeria Mansarda)

ora 18 – Ospăţul lui Ivko (Ivkova slava), Serbia, 2005 (Aula Magna)

ora 20 – Labirintul lui Pan (El laberinto del fauno), Spania, 2006 (Aula Magna)

Miercuri, 28 martie

ora 18 – Moartea lui Carlos Gardel (A morte de Carlos Gardel), Portugalia, 2011 (Aula Magna)

ora 20 – Simon Konianski, Franţa, 2009 (Aula Magna)

Joi, 29 martie

ora 16 – Offside, Iran, 2006 (Galeria Mansarda)

ora 18 – Paralele încrucişate (Bonded Parallels), Armenia, 2009 (Aula Magna)

ora 20 – Fugi dacă poţi (Renn, wenn du kannst), Germania, 2010 (Aula Magna)

Vineri, 30 martie

ora 16 – Central do Brasil, Brazilia, 1998 (Galeria Mansarda)

ora 18 – Falsificatorii de bani (Die Falscher), Austria, 2007 (Aula Magna)

ora 20 – Căsătorii şi alte dezastre (Matrimoni e altri disastri), Italia, 2010 (Aula Magna)

Filmele sunt difuzate în original cu subtitrare în limbile engleză şi română; intrarea este liberă la toate proiecţiile anunţate mai sus. Descrierea filmelor o găsiţi pe pagina de internet a festivalului www.cinecultura.ro.

Festivalul Filmului Francofon, la o nouă ediţie la Timişoara

Publicat de Ana Brunner 22 Martie 2012 Comments Off

Manifestările dedicate limbii franceze şi ţărilor care o menţin în viaţă continuă la Timişoara. În zilele de de 23 şi 26 martie, cinefilii urbei sunt invitaţi să descopere cele mai bune filme din ultimii doi ani, în cadrul unei noi ediţii a Festivalului de Film Francofon.

Pus la cale de Institutul Francez din Timişoara, în cadrul Sărbătorii Francofoniei, manifestarea va debuta vineri, 23 martie, de la ora ora 16, cu o selecţie a celor mai remarcabile scurtmetraje quebecoaze din ultimul an: Quebec Gold (Canada, 2011). O șansă unică de a vedea într-un singur program filmele care au fost prezentate și premiate la cele mai mari festivaluri ale lumii!

De la ora 18, festivalul continuă cu proiecţia dramei Le Vendeur (Canada, 2012), în regia lui Sébastien Pilote, un film care vorbește despre omul alienat, despre culpabilitate, despre religie și despre vânzarea de autoturisme. Producţia îi are în distribuţie pe actorii Gilbert Sicotte, Jean-François Boudreau şi Jean-Robert Bourdage.

Seara se va încheia cu o altă dramă: Incendies (Canada, 2010), în regia lui Denis Villeneuve, cu Lubna Azabal, Mélissa Désormeaux-Poulin şi Maxim Gaudette, peliculă nominalizată la premiile Oscar în 2011, pentru cel mai bun film străin. Adaptare a piesei de succes a lui Wajdi Mouawad, “Incendii” este o căutare inițiatică bulversantă care conjugă oroarea războiului la singular, revelând cu forță și poezie moștenirea de neșters a ciclului violenței și puterea incredibilă a capacității de rezistență, se poate citi în sinopsisul filmului.

Proiecţiile vor fi găzduite de Cinema Timiş (Piaţa Victoriei nr. 7), preţul unui bilet de intrare fiind de 6 lei, respectiv 4 lei cu reducere pentru elevi, studenți şi pensionari.

Festivalul Filmului Francofon va continua luni, 26 martie, de la ora 20, la barul timişorean Bruiaj (bd. Victor Babeș nr. 14A), publicului cinefil fiindu-i pregătită şi de această dată o dramă: La Folie Almayer (Franța – Belgia, 2011), în regia lui Chantal Akerman, o poveste despre pasiune, despre pierdere și despre nebunie, adaptată după romanul lui Joseph Conrad, ce îi are în distribuţie pe Stanislas Merhar, Aurora Marion şi Marc Barbé. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Filmele sunt în limba franceză, fiind subtitrate în limba română.

Din Cărtureşti, direct “…în mijlocul Germaniei”

Publicat de Pagini de Cultura 19 Ianuarie 2012 Comments Off

Serile de film german continuă şi în acest an la Librăria Cărtureşti. Lansat în urmă cu trei ani, proiectul demarat de Centrul Cultural German în parteneriat cu lectoratul DAAD din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara, revine cu o nouă serie de proiecţii sub genericul “…în mijlocul Germaniei”. Noile pelicule vor atinge teme precum dorul, viaţa de zi cu zi sau speranţele, iar proiecţiile vor avea loc în ceainăria librăriei Cărtureşti de pe strada Mercy, din două în două săptămâni, întotdeauna joia, de la ora 18:30.

Startul noii serii de proiecţii va fi dat în seara de 19 noiembrie, de drama Im Winter ein Jahr (2008), în regia lui Caroline Link. Eliane Richter îl roagă pe artistul Max Hollander să picteze portretele copiilor ei, al lui Lilli, talentata studentă la dans, şi Alexander, accidentat mortal cu un an în urmă. Din cauza lipsei lui Lilli de entuziasm pentru şedinţele în studioul pictorului, acesta observă rapid problemele emoţionale ale tinerei şi încearcă să înţeleagă mai bine legătura puternică dintre cei doi fraţi. Se naşte o apropiere şi o psihogramă a unei familii complexe. Rezultatul picturii nu este conform aşteptărilor Elianei, dar trezeşte în ea voinţa unui nou început, se poate citi în sinopsisul filmului.

Seria continuă cu următoarele filme:

2 februarieHalbe Treppe, Regia: Andreas Dresen, (2002)

16 februarieSoul Kitchen,  Regia: Fatih Akin, (2009)

1 martieAm Ende komme Touristen, Regia: Robert Thalheim, (2007)

15 martieJerichow, Regia: Christian Petzold, (2008)

5 aprilieEin Freund von mir, Regia: Sebastian Schipper, (2006)

19 aprilieWolke 9, Regia: Andreas Dresen, (2008)

3 maiDie Fremde, Regia: Feo Aladag, (2010)

17 maiLila Lila, Regia: Alain Gsponer, (2009)

31 maiFerien, Regia: Thomas Arslan, (2007).

Toate filmele vor fi prezentate în limba germană cu subtitrare în engleză.

Festival de film documentar dedicat drepturilor omului

Publicat de Pagini de Cultura 23 Noiembrie 2011 Comments Off

După ce s-a perindat prin opt mari oraşe din ţară, cu startul din Bucureşti, One World România – festival de film documentar dedicat drepturilor omului ajunge şi în faţa publicului din Timişoara. În oraşul de pe Bega vor fi proiectate şapte filme documentare noi şi de bună calitate, care abordează teme interesante şi actuale, potrivit descrierii organizatorilor.

Sub genericul O lume minunată?!, festivalul One World România va fi găzduit de Biblioteca Centrală Universitară “Eugen Todoran” din Timişoara, în perioada 23-25 noiembrie, având următorul program:

23 noiembrie 2011

18.00 – A Film Unfinished, IL, 2010,

20.00 – Pink Saris, UK, 2010

24 noiembrie 2011

18.00 – Enemies of the People, UK/KH, 2010

20.00 – Men of the City, UK, 2010

25 noiembrie 2011

18.00 – The Perfect Belgian, UK/BE, 2010

/ Bogota Change, DK, 2009

20.00 – Valea Corlatului, RO, 2010, în prezenţa regizorului Stéphane Lucon.

Artmedia îi duce pe olimpicii din Timiş în… America

Fundaţia Culturală Artmedia şi Mitropolia Banatului îi vor premia şi în acest an pe olimpicii judeţului, cu o comedie.

Ultimul balet al sezonului, prin satelit de la Opera Regală din Londra

Amuzant şi emoţionant, «La Fille mal Gardee» este baletul perfect menit publicului de toate vârstele.

Festivalul Internațional Timișoara Muzicală Academică, la o nouă ediţie

Capitala Banatului se pregăteşte de un nou festival: “Timișoara Muzicală Academică”, 15-20 Mai 2012.

Satul timișean Covaci abundă de festivaluri și în 2012

Devenită celebră grație Festivalului Dacii Liberi, localitatea timișeană Covaci va găzdui și în acest an o mulțime de festivaluri.