• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Expoziţie retrospectivă Julius Podlipny, la Muzeul de Artă Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 17 Noiembrie 2016 Comments Off

Câteva zeci de lucrări din creaţia celebrului plastician Julius Podlipny sunt atracţia celui mai nou eveniment organizat de Muzeul de Artă din Timişoara. Expoziţia retrospectivă Julius Podlipny va putea fi vizitată la etajul 1 al Palatului Baroc – aripa Pacha (Piaţa Unirii nr.1), unde va rămâde deschisă până la mijlocul lunii februarie a anului viitor.

Expoziţia va fi deschisă publicului începând de vineri, 18 noiembrie 2016, ora 17.00, la vernisaj fiind invitaţi să ia cuvântul prof. dr. Victor Neumann – director al Muzeului de Artă Timişoara, dr. Anemarie Podlipny Hehn – critic de artă, prof. dr. Constantin Flondor – artist plastic, fondator al grupurilor de avangardă „1+1+1” şi „Sigma”, dr. Cornel Ungureanu – scriitor şi criticul de artă Janos Szekernyes – preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici Timişoara.

Cele aproximativ 80 de lucrări expuse fac parte din patrimoniul Muzeului de Artă Timişoara şi din colecţia privată a Annemariei Podlipny-Hehn.

Julius Podlipny s-a născut la Pozsony/Pressburg, astăzi Bratislava, şi a studiat la Academia Ungară de Artă din Budapesta. În anul 1926 s-a mutat la Timişoara, unde s-a manifestat atât ca artist plastic, cât şi ca pedagog la Şcoala de Arte Frumoase.

Timişoara anilor ’60–’70 ai secolului trecut era încă puternic impregnată de dimensiunea cosmopolită, unii dintre vechii ei artişti de primă mărime – exemplul celebrului plastician Julius Podlipny – jucând un rol important în formarea noilor generaţii de artişti. Dietrich Sayler, Paul Neagu, Roman Cotoşman, Ştefan Câlţia au profitat întrucâtva de lecţiile de desen ale profesorului Julius Podlipny. Pentru unii, maestrul fusese foarte exigent. Podlipny a fost însă unul dintre cei care au stimulat creaţia plasticienilor timişoreni, impunând o metodă de lucru sistematică şi o tehnică mixtă. Purtător al moştenirilor culturale central-europene, orientarea lui politică fusese una de stânga, arta şi pedagogia profesate cu pasiune de Podlipny au avut un impact apreciabil asupra mişcării ideilor culturale de la Timişoara. Era o personalitate cu ştiinţă formatoare, şcolii sale fiindui îndatoraţi câţiva dintre cei mai apreciaţi artişti români contemporani”, declară Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă Timişoara.

Expoziţia retrospectivă Julius Podlipny va fi deschisă publicului Muzeului de Artă Timişoara până în data de 15 februarie 2017, putând fi vizitată de marţi până duminică, între orele 10.00 – 18.00.

Timişoara –Capitală Culturală Europeană a Culturii în anul 2021

Publicat de Pagini de Cultura 17 Septembrie 2016 Comments Off

Timișoara este recomandarea juriului european pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021! Anunțul a fost făcut ieri, 16 septembrie 2016, într-o conferință de presă organizată de Ministerul Culturii. Celelalte orașe românești finaliste sunt Baia Mare, București și Cluj-Napoca.

Juriul internațional delegat al UE, împreună cu ministrul culturii, Corina Șuteu, au vorbit, în timpul conferinței de presă despre importanța apartenenței la cultura europeană și dosarele de candidatură ale orașelor româneși participante. De asemenea, au menționat și celelalte țări care vor avea orașe capitale europene ale culturii în 2021: Grecia și una dintre țările candidate la UE (Serbia și Muntenegru).

Sunt unul dintre acei oameni care cred că, de fapt, cultura este cea care generează sensul de apartenență europeană. Prin cultură suntem europeni și Europa este ceea ce este pentru că acest tip de diversitate ne va ține împreună” a subliniat Corina Șuteu, ministrul culturii.

Președintele juriului European Capital of Culture (ECoC) a menționat că România a prezentat patru dosare de candidatură excelente, diferite între ele, fiecare reprezentând câte o problemă importantă cu care se confruntă. De asemenea, a precizat că, fiind vorba despre un oraș european al culturii, nu doar de un oraș cultural, trebuie să conțină diversitatea culturii europene.  Despre echipa care a reprezentat Timișoara a menționat că: ”ați creat o legătură cu cetățenii și trebuie să continuați”.

Parte din delegația Timișoarei care a prezentat proiectul final în fața juriului, primarul Nicolae Robu a declarat: ”Suntem conștienți că greul abia acum începe și vom sprijini proiectul de candidatură așa cum ne-am angajat că o vom face. Doresc să felicit celelalte orașe, a fost o luptă strânsă și sunt foarte emoționat că Timișoara a ieșit câștigătoare.”

Mulțumim tuturor celor care ne susțin! Încă o dată, Timișoara a demonstrat că este un oraș european, în care factorii culturali, economici și socali lucrează împreună pentru o bună dezvoltare a orașului. Mulțumim instituțiilor publice care ne sunt alături și societății civile pentru ajutor și susținere activă a proiectelor noastre. Acest titlu ne responsabilizează și ne bucură în același timp. Am reușit, împreună, să facem Timișoara să strălucească din nou.

Cu o agendă culturală completă, ne dorim o apropiere de Europa și standardele acesteia prin dialog constant și implementarea proiectelor culturale și a evenimentelor pe care le-am pregătit.  Timișoara este pregătită pentru a străluci pe toate planurile: cultural, economic, turistic și social, fiecare locuitor al orașului find parte al acestui proces.

Totodată, îi asigurăm pe toți reprezentanții orașelor candidate și finaliste la titlul de Capitală Culturală Europeană de toată deschiderea noastră pentru a demara proiecte comune. acest titlu este, în primul rând, al României, iar pentru asta ne dorim colaborări frumoase cu toți cei implicați în această formidabilă competiție”, a declarat Simona Neumann, director executiv al Asociației Timișoara Capitală Culturală. Timișoara a obținut recomandarea juriului european după ce a prezentat proiectul „Shine Your Light, Light Up Your City – Luminează orașul prin tine”.

Nume sonore ale creației muzicale contemporane, la Fête de la musique 2019

Institutul Francez din Timișoara vă invită din nou să marcați începutul verii prin muzică! Capul de afiș al ediției – Arnaud Rebotini.

FEST Outdoor aduce zburători și iluzii optice pe platoul din fața Teatrului Național din Timișoara

Teatrul Național propune publicului o serie de 6 show-uri spectaculoase în aer liber, reunite sub umbrela FEST-FDR2019.

Maraton cinematografic la Ambasada. Festivalul TRÈS COURT revine la Timişoara

Creațiile cinematografice din cadrul festivalului nu se supun decât unei singure reguli: durata de 4 minute!

Actorii Vlad Ivanov, Maria Drăguş şi Mălina Manovici, în juriul Festivalului Ceau, Cinema!

Cea de-a şasea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! va avea loc între 18 şi 21 iulie la Timişoara şi Gottlob.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015