Pagini de Cultura

Dacă te opreşti de pe stradă la o expoziţie, numai pânzele te privesc prin geamul vitrinei, nu chiar triste, ci cu un respect mutual. Tu ai întrebat de ele şi ele răspund prezent… afară, în lumea virtuală, pe I-phone-uri, se derulează sute de imagini, on-line viaţa e plină de mişcare, de noutate.  Vizitatori? Poate. Oricum soarele va lovi la fel în fiecare dimineaţă pânzele şi ramele, decolorând, pictând şi el cu stăruinţa celui care revine, mereu şi mereu…

Dan Platon (1931-2004), artist plastic, a studiat la Cluj şi Bucureşti, iar arta sa o poţi pe scurt numi tratat de Chimia Picturii sau pe departe cum se solidifică lumina de prin eprubetele iubitorilor de frumos. Lumina de care vorbim, cam palidă de prin socialism scăpată, cam prea puţin slobodă, sau un experimental de transmitere a gândului privitorului prin realitatea extraordinară, aşa cum o porţi de obicei în suflet… Dar o poţi cumpăra cu bani tipăriţi democratic şi o pui la tine pe perete….

Chiar dacă anii au ceva de spus, rămân totuşi privitorilor extrase din culorile sale. Lucrările sale sunt în colecţii private în România, în străinătate, cât şi în muzee din ţară. Astăzi, Tabăra Internaţională Dan Platon a ajuns la a-X-a ediţie, manifestare de pictură anuală ce îi poartă numele, cu respect. Albumul omagial îi punctează fin, ceva repere plastice…*

Dan Platon rămâne un meteor în mişcare, un chimist al culorii, iar dozajul luminii stârneşte emoţii sau dureroase suveniruri ale unor peisaje de interior, de interior sufletesc. Oricum arta sa nu lasă indiferentă pânza. Sau ochii. Vă mulţumesc, Dan Platon!

Mihai Petrescu

* Despre ediţia jubiliară a Taberei Internaţionale Dan Platon mai putem citi şi în revista Urmuz, un articol semnat de Christian Crăciun

Nu vorbim astăzi despre mersul prin oraș și la noroc, fie zi sau noapte, să adunăm sute de imagini, amestecate. Nu vorbim nici despre fotografii gândite, regizate, cu puneri în scenă pentru a identifica ceva ce nu trebuie identificat…

Aici vorbim despre un alchimist al luminii, fie în fotografie de noapte, plină de mister și gânduri de dincolo de imagine, vorbe neșoptite, cuvinte nerostite, fie în fotografie de zi, cu expansiunile de rigoare…

Fie în imagini citadine, sau peisaje, sau banale colțuri feroviare, se regândește maestrul Valentin Atițoaiei, un fel de menestrel al bunului gust într-o lume care se recrează, se redefinește minut de minut. Acolo unde media virtuală bate cotidianul, unde mesageria online căștigă peste șoaptele de orice fel, așa cum se cuvine, colțuri și cioburi de frumos te împing la un sănătos mod de a viețui, așa cum trebuie, nu cu valori cu semn de întrebare, ci cu valori clare, de frumusețe și optimism.

Fără cuvinte. Fără alte decupaje sau întrebări.

Vă rog poftiți în lumea dumneavoastră, prin gestul unui maestru… Fotografii

www.modeltm.ro

Mihai Petrescu

N-am mai scris pentru Pagini de cultură de foarte multă vreme. Iată, mă întorc cu un articol cât se poate de subiectiv. Profit de ocazie să nu vă fac doar o simplă invitație la un recital printre ai cărui protagoniști mă număr și eu, ci totodată să vorbesc și despre unul din subiectele cele mai dragi mie: viola. Nu vioara, viola.

Am pierdut șirul de câte ori în ultimii patru ani am repetat ”Nu vioară, violă” (am chiar prieteni care spun intenționat vioară ca să mă audă corectându-i) și de câte ori am explicat diferența dintre cele două, în diferite moduri și limbaje. N-am să fac asta acum, e plină lumea de informații științifice. Am să vă invit să ascultați diferența sonoră, detaliile de culoare, acelea pe care numai observându-le direct le poți sesiza, ca diferența de culori dintre răsărit și apus. Viola nu e instrumentul acela pe care îl descoperi întâmplător pe internet când te plimbi de pe un site pe altul, nu te deranjează la soundcheck, nu o sesizezi ușor într-un ansamblu, nu-ți prinde privirea din zbor. Viola o alegi, ca o iubire matură, te îndrăgostești de ea dintr-o dată și apoi o alegi din nou, zi de zi. Viola e ca un tărâm de mijloc, între cer și pământ, undeva în echilibru, balansându-se între sonorități astrale și rădăcini adânci, viola nu e o coincidență, nu e o întâmplare, e o decizie conștientă, fiecare sunet își are viața lui, locul lui în muzică, sonoritatea lui, fiecare trăsătură de arcuș o ai dinainte predestinată și atunci când cânți ai senzația că recitești un roman pe care l-ai scris dinainte dar căruia insiști constant să îi dai noi valențe, noi semnificații.

Pentru toți aceia cărora le-am povestit despre violă, despre muzică și încă altele, pentru toți aceia cărora le-am promis că am să-i anunț și am să-i chem când am concert, pentru cei care sunt intrigați de acest instrument atât de ascuns și totuși fără asemănare, pentru cei care au descoperit viola și știu ce minune e și ce poate ea să spună fără cuvinte: avem recital, adică o să vă cântăm ceva, luni seară, în 19 ianuarie 2015, de la ora 19.00, în sala Orpheum a Facultății de Muzică Timișoara (Piața Libertății, nr 1). Acompaniați la pian de doamna Roxana Ardeleanu vor urca pe scenă Olivera Ștefanov și Cristian Rațiu (și eu) și alături de doamna Aida Marc va urca Daniel Robu. Cu toții suntem, și aici mă blochez, îndrumați, da, dar e prea mic cuvântul, coordonați, prea rigid, ”la clasa”, prea academic, drept să spun, nu pot să descriu ce face Cristian Andriș, profesorul nostru, cu noi. E omul acela care, oricât mi-aș fi bătut capul săptămâna asta ca să născocesc o altă formulare, e custom made pentru violă. Pur și simplu, e creat să cânte la instrumentul acesta. Cristi Andriș duce cântatul și predatul la alt nivel, mai înalt și totodată mai profund, extrem de precis și tehnic și cumva supra-real. Mai multe despre el aici: www.cristian-andris.com.

Și vă așteptăm luni seară, de la ora 19.00, să vă cântăm lucrări frumoase, de la profunzimea lui Bach, trecând prin delicatețea clasicismului și ajungând la stilul modern englez al lui Sir William Walton.

„Teatrul” ieftin al politicienilor, bârfe din fotbal, accidente, violenţă, mizerie şi mitocănie… Zi de zi, suntem sufocaţi de astfel de ştiri, slăbiciunea pentru senzaţional făcându-ne de multe ori să uităm de lucrurile importante din viaţa de zi cu zi. Uităm să-i ascultăm pe cei care chiar au ceva de spus, uităm să ne (re)descoperim valorile, uităm să ne bucurăm de lucrurile frumoase.

Ca o alternativă la „circul” cotidian, Revista „Pagini de cultură” propune cele mai importante ştiri şi evenimente ale zilei, fiind dedicată în exclusivitate fenomenului cultural. „Răsfoind-i” filele virtuale, ai ocazia să afli cele mai noi informaţii despre spectacole de teatru, operă sau muzică clasică, concerte, lansări de carte, expoziţii de artă plastică, dar şi evenimente din lumea filmului. În plus, prin intermediul reportajelor realizate la faţa locului şi a interviurilor, vei putea pătrunde cu uşurinţă alături de noi în culisele actului artistic, în atelierele de creaţie ale unor artişti de prestigiu, dar şi în ale tinerilor mai puţin cunoscuţi, dar la fel de valoroşi.

În cadrul rubricilor sale, vei mai regăsi opinii pe teme de actualitate, precum statutul artiştilor în societatea de astăzi, starea culturii româneşti în general, dar şi problemele cu care se confruntă instituţiile culturale. Nu am uitat nici de tinerele talente, fie ele şi de-o şchioapă. Fiind conştienţi de faptul că juniorii talentaţi de astăzi, pot deveni valorile de mâine, Revista „Pagini de cultură” a dedicat micilor artişti o rubrică aparte, unde vor fi promovate activităţile de încurajare şi stimulare a exprimării cultural-artistice în rândul copiilor, precum şi descoperirea de noi talente.

Tot aici te aşteaptă povestea unor locuri pline de istorie, care merită vizitate, dar şi o inedită incursiune în fascinaţia culturilor gastronomice din întreaga lume.

„Cultura nu înseamnă să citeşti mult, nici să ştii multe; înseamnă să cunoşti mult”, spunea celebrul poet portughez Fernando Pessoa. Noi credem că, la fel de important este şi ceea ce cunoşti!