• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Șah la rege – Jocul istoriei. Să retrăim împreună trecutul Cetăţii!

Publicat de Pagini de Cultura 30 Iulie 2015 Comments Off

Muzeul Banatului Timişoara îi invită pe timişoreni să retrăiască împreună trecutul Cetăţii, punând în scenă un spectacol inedit în curtea Bastionului Theresia. Este vorba despre un joc de şah cu piese vii, inspirat din bătălia anului 1716, în urma căreia trupele habsburgice au eliberat cetatea Timişoarei de sub dominaţia otomană. În acorduri de muzică istorică LIVE, spectacolul Şah la rege – Jocul istoriei se va desfăşura vineri, 31 iulie 2015, de la ora 19.00.

Scenariul, coloana sonoră şi ordinea de bătălie aparţin tinerilor artişti din trupa Peregrinii, iar actori vor fi tineri ai Fundaţiei Rudolf Walther – filiala din Timişoara. Accesul publicului este gratuit, evenimentul beneficiind de sprijinul Consiliului Judeţean Timiş.

Vă aşteptăm să redescoperim împreună istoria confruntării de la graniţa a două civilizaţii!, îi invită organizatorii spectacolului pe timişoreni.

Lupte de gladiatori şi jocuri romane la Ziua Porţilor Deschise la Tibiscum – Jupa

Publicat de Pagini de Cultura 21 Iulie 2015 Comments Off

Lupte de gladiatori, jocuri romane, dansuri populare – sunt doar câteva dintre activităţile pregătite pentru ziua de sâmbătă, 25 iulie 2015, când situl arheologic de epoca romană din apropierea satului Jupa îşi va „deschide porţile” pentru toţi cei dornici să afle cum se desfăşoară viaţa unui arheolog.

Ziua Porţilor Deschise la Tibiscum – Jupa va începe de la ora 10.00, programul acestei manifestări culturale cuprinzând o serie de activități pentru toate vârstele. Spre deliciul celor mici, trupa clujeană de reconstituiri istorice Virtus Antiqua va veni echipată în ţinută de luptă şi vor fi puse în scenă tot felul de jocuri romane şi chiar lupte de gladiatori. Vor avea loc şi ateliere meșteșugărești, un workshop arheologic, un recital de poezii în grai bănățean susținut de prof. univ. dr. V. Boldurean, un concert Duo Vilon și un spectacol de dansuri populare susţinut de Ansamblurile Folclorice Florile Stăvilarului din Coștei şi Zestrea Gugulanilor din Caransebeș. De asemenea, publicul va beneficia şi în acest an de un ghidaj al sitului arheologic asigurat de specialiştii din cadrul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş.

Scopul acestui eveniment este acela de a atrage un număr cât mai mare de turiști dornici să viziteze situl arheologic Tibiscum – Jupa şi de a capta atenția opiniei publice pentru pentru o mai bună valorificare istorică şi turistică a acestuia. Cei interesați vor avea posibilitatea de a vedea felul în care se desfăşoară o zi din viaţa unui arheolog, declară organizatorii evenimentului.

În cadrul acestei manifestări se vor comercializa produse tradiționale românești. Intrarea este liberă!

Ziua Porţilor Deschise la Tibiscum – Jupa este organizată de Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi al Universităţii de Vest din Timișoara (Colectivul de Istorie al Facultății de Litere, Istorie și Teologie Timișoara).

***

Situl arheologic de epoca romană din apropierea satului Jupa este până în prezent cel mai intens cercetat din Banat şi mai bine cunoscut în literatura arheologică. Cu o suprafaţă totală este de circa 17 ha, localitatea antică a fost ridicată în secolul al III-lea la rangul de municipium, complexul arheologic fiind compus dintr-un castru, vicus militar şi aşezarea civilă, respectiv oraşul roman. Din 1977, zona arheologică aflată pe malul stâng al Timişului, cuprinzând castrul şi o parte din vicus-ul militar, a fost organizată în Rezervaţia Arheologică Tibiscum.

Arme de foc vechi de sute de ani, în expoziţie la Bastionul Theresia din Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 18 Iulie 2015 Comments Off

De la archebuze medievale și shishane otomane, până la pistoale de duel și puști de vânătoare – toate aceste piese și multe altele sunt prezentate la Bastionul Theresia într-o expoziţie eveniment organizată de Muzeul Banatului în parteneriat cu Brigada 18 Infanterie „Banat”. Publicul timişorean are, astfel, ocazia unică de a viziona aproape întreagul arsenal de arme de foc al Muzeului Banatului.

Vor fi expuse în premieră archebuze medievale, shishane otomane, splendide puşti de vânătoare, pistoale de tipul celor folosite de Mărgelatu, precum şi piese unice, deosebit de valoroase pentru istoria spaţiului bănăţean – pistoalele atribuite ultimului paşă de Timişoara, pistolul cu cremene al lui Victor Vlad Delamarina, „piperniţa” juristului timişorean Gozsdu Elek şi una din puştile de vânătoare ale lui Dionisie Linţia.

Colecţia de arme a Muzeului Banatului este una foarte bogată şi valoroasă, iar la cinci ani de la realizarea expoziţiei dedicate armelor albe a fost de datoria noastră să expunem şi armele de foc, în contextul în care o mare parte dintre acestea au fost restaurate în ultimii ani. Având în vedere faptul că doar o parte din aceste piese au fost prezentate în trecut în expoziţia de bază a muzeului, considerăm că este o ocazie unică pentru publicul timişorean să vadă într-o singură expoziţie aproape întregul arsenal al muzeului”, a precizat organizatorul expoziţiei, muzeograful Zoran Marcov.

Vizitatorii vor mai putea admira pistoale de duel din secolul al XIX-lea, puşti şi pistoale balcanice cu cremene, pradă de război din anul 1878, după pacificarea Bosniei, şi diverse arme militare din secolele XVIII-XIX.

Armele de foc utilizate în perioada celor două războaie mondiale vor fi prezentate în cadrul expoziţiei prin amabilitatea Brigăzii 18 Infanterie „Banat” şi a Cercului Militar Timişoara.

La capitolul curiozităţi, vor fi expuse, printre altele, puşca-tromblon din secolul al XVIII-lea, o armă mixtă germană din secolul al XIX-lea şi mai multe „piperniţe” de la mijlocul aceluiaşi secol.

O categorie aparte de piese va fi reprezentată de cele cu aer comprimat care, chiar dacă nu fac parte din grupul armelor de foc, merită expuse datorită complexităţii constructive. Muzeul Banatului deţine în colecţia sa o puşcă cu aer comprimat sistem Girandoni, de la începutul secolului al XVIII-lea.

Expoziția „Arme de foc din colecţia Muzeului Banatului Timişoara” va fi deschisă publicului până pe 27 septembrie 2015, la Bastionul Theresia (str. Martin Luther nr. 4).

Evenimentul este organizat de Muzeul Banatului Timişoara în parteneriat cu Brigada 18 Infanterie „Banat” şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş.

Sursa foto: www.facebook.com/MuzeulBanatuluiTimisoaraOficial

Dublu eveniment cultural la Forumul Democrat al Germanilor din Banat

Publicat de Pagini de Cultura 7 Iulie 2015 Comments Off

Forumul Democrat al Germanilor din Banat găzduieşte în această săptămână oaspeţi şi evenimente de seamă la Timişoara. Miercuri, 8 iulie, Ministrul Afacerilor Externe al României Bogdan Aurescu va deschide expoziţia bilingvă „Minoritatea Germană din România – Trecut şi prezent în Europa unită” în foaierul casei „Adam Müller-Guttenbrunn“ din Timişoara. Vernisajul are loc la ora 16:00.

Prezenţi vor fi Hartmut Koschyk, membru al Parlamentului Federal German, însărcinat al Guvernului Federal German pentru problemele repatriaţilor germani şi ale minorităţilor naţionale, secretarul de stat George Ciamba, subsecretarul de stat Christiane Cosmatu,  ambasadorul germaniei la Bucureşti, Hans Werner Lauk, Preşedintele FDGR Dr. Paul-Jürgen Porr şi deputatul FDGR Ovidiu Ganţ. Expoziţia este realizată de Ambasada Germaniei şi Forumul Democrat als Germanilor din România, cu ocazia a 25 de ani de activitate a acestuia. „Este una dintre cele mai ample şi mai reprezentative expoziţii despre viaţa germanilor din România în momentul acesta”, susţine preşedintele FDGB, Ioan Fernbach.

La ora 17:00 se deschide în sala festivă  a casei AMG conferinţa internatională „Minorităţile etnice în Europa – provocări şi perspective“, ce va avea loc în perioada 8 – 10 iulie 2015 la Timişoara. Evenimentul aduce în prim-plan dimensiunea interculturală a politicilor vizând protejarea şi promovarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, reunind reprezentanţi din Europa Centrală şi de Est pentru a dezbate situaţia actuală a organizaţiilor de tineret şi a discuta despre planurile lor de dezvoltare pe termen lung.

La deschiderea Conferinţei participarea este deschisă, în timp ce discuţiile care vor avea loc în perioada 9-10 iulie sunt supuse regulii Chatham House, precizează organizatorii din partea fundaţiei Konrad Adenauer.

Înalţii demnitari germani se află săptămâna aceasta în Banat pentru sesiunea interguvernamentală româno-germană care se desfăşoară pentru prima data la Timişoara.

Uneori mai greu, alteori mai uşor, găsim sens între întâmplările ce par foarte disparate la prima vedere, fapt ce ne produce mirarea, îngrijorarea ori bucuria, după caz. Aşa s-a întâmplat şi când am descoperit un pasaj fabulos scris la cei şaptezeci şi şapte de ani de tânărul romancier Umberto Eco, pasaj ce l-am înţeles ca pe o lecţie de maestru despre cum se scriu cele mai fascinante texte ce redau descoperiri şi analize ştiinţifice (precum este şi cazul cărţii din această sâmbătă).

În “Confesiunile unui tânăr romancier“, Umberto Eco evocă, în cele câteva prelegeri, maniera şi precizia creativă în care lucrează scriitorii de ficţiune sau cei de non-ficţiune, asumându-şi din primele pagini o constatare atât de simplă şi atât de aplicată:

Orice carte ştiinţifică trebuie să fie un soi de whodunnit – relatarea călătoriei în căutarea Sfântului Graal. Şi cred că asta am făcut în toate operele mele academice ce au urmat

Ei bine, citind trimiterea critică a lui Umberto Eco, având apoi pe tot parcursul lecturării prelegerilor acestuia senzaţia puternică de naraţiune ce vorbeşte viu despre căutarea răspunsurilor, am găsit, mai mult sau mai puţin întâmplător, explicaţia stilului prietenos şi profund imprimat de Vasile Ernu în cea mai recentă carte documentară a sa, prima din anunţata “Mică trilogie a marginalilor“, “Sectanţii“.

Vasile Ernu, eseist, publicist, cercetător şi scriitor de stânga, născut în spaţiul fostului URSS şi critic militant al regimurilor totalitare – autoritare, este una dintre cele mai importante voci ale criticii de stânga de azi, cofondator al criticatac.ro şi prezenţă importantă în dezbaterile social-istorice.

Primul volum din “Mică trilogie a marginalilor“, este structurat ca o paralelă la Septuaginta, traducere în limba greacă a Bibliei ebraice, Vechiul Testament, care avea cinci părţi, structură repetată fidel în “Sectanţii“: Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii, Deuteronomul. În “Sectanţii” vedem însă cum se contextualizează normele religioase în viaţa de zi cu zi a minorităţilor descrise  (prezente în Basarabia şi Bugeac, cumpuse din evrei mesianici, staroveri, rascolnici şi alte grupuri religios identitare), prin aplicarea pragmatică a regulilor desprinse din Vechiul Testament faţă de puterea Statului (Leviatanul), a bisericii pravoslavnice (majoritare) şi asupra lumii laice, lumea largă.

Povestea este legată de genealogia autorului, astfel că frumuseţea narativă vine tocmai din îmbinarea secvenţelor de istorii de demult cu reflecţiile critice asupra acestora, de pe marginea timpului, din prezentul frust, despre viaţa închinată salvării în cadrul minorităţilor discriminate ale celor ce erau numiţi de majoritari drept “sectanţi”.

Istoria uneia dintre minorităţile atent profilate prin naraţiune şi analiză critică este cea a molocanilor. Notele cele mai distincte ale acestei minorităţi se ivesc tocmai prin antiteza faţă de altă minoritate, a rascolnicilor:

În ciuda faptului că proveneau din comunitatea pravoslavnică majoritară, molocanii, ca şi rascolnicii, erau foarte diferiţi de tot ce era ortodox. Reprezentau despărţirea de comunitatea majoritară pravoslavnică, prin adoptarea modelului total opus rascolnicilor. Dacă primii aveau o abordare conservatoare, de păstrare a vechilor tradiţii autentice, opunându-se oricărei încercări de reformă, cei din urmă erau partizanii unei reforme radicale. Erau mai degrabă un soi de protestanţi ce negau cea mai mare parte a tradiţiei şi comunitatea din care proveneau, fiind atraşi de stilul de citire şi interpretare a Bibliei în cheie protestantă. Nu acceptau nicio formă de ritual pravoslavnic, niciun simbol, precum icoana, crucea sau biserica, înţelese în termeni tradiţionali. Nu acceptau ierarhiile preoţimii, liderul fiind ales prin vot democratic unanim.

După ce-i cunoşteai mai bine, îţi dădeai seama că, la rândul lor, erau destul de diferiţi între ei. Unele comunităţi se situau în linia orientării talmudice, devenind foarte aproape de interpretarea evreiască a cărţilor sfinte. Respectau în general regilile alimentare, comportamentul şi sărbătorile evreieşti. Erau un soi de molocani – adventişti. Alţii erau însă mai exaltaţi, mai apropiaţi de mişcările charismatice şi se numeau duhobori, un soi de luptători ai duhului, punând un mare accent pe Duhul Sfânt şi darurile acestuia.

În istoria nescrisă a familiei se povesteşte că străbunicul meu l-ar fi cunoscut pe Piotr Verighin, unul dintre liderii faimosi ai acestei comunităţi şi bun prieten al lui Tolstoi. Se spune că celebrul scriitor, devenit unul dintre sfinţii neoficiali ai sectanţilor în imperiul ţarist, le-ar fi dat bani celor din comunitatea lui Verighin ca să poată fugi în Canada şi să scape de represaliile ţarului. Dar nimeni nu poate dovedi acest lucru.

Molocanii s-au împrăştiat însă pe unde au apucat. Mulţi au plecat în Canada, care le amintea foarte mult de Rusia lor dragă. Alţii au plecat în Caucaz, încercând să găsească o limbă comună cu armenii, şi, culmea, chiar cu azerii de religie musulmană. Au mai fost şi cei care au poposit pe melegurile noastre şi se pare că au devenit foarte influenţi în această zonă pentru o anumită perioadă. Nu ştiu cât este de adevărat, însă cert e că ei au avut o influenţă copleşitoare asupra alor mei.

În familie am păstrat doar câteva amintiri de la ei. Câteva fotografii, cântece şi un samovar care se pare că e un cadou de la ei. Un samovar vechi de peste 100 de ani ce funcţionează pe bază de cărbuni aprinşi. Îl păstrez şi astăzi. Alături de biblia familiei, fizgarmonia şi abacul tatălui meu, samovarul face parte din relicvele valoroase ale familiei. Mai avem de la ei un soi de pânză albă dantelată, pe care e scris cu litere roşii croşetate un verset din Biblie: Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:16).

Alcoolul este primul mare diferenţiator ritualic şi chiar politic între comunitatea majoritarilor aparţinători ortodoxiei pravoslavnice şi micile comunităţi de alte altor confesiuni şi grupări religioase, conservatoare ori radicale. Ritualurile producerii vinului sunt puternice şi marchează viaţa de zi cu zi:

În zona noastră, presiunea socială şi culturală legată de băutură era imensă. Pe lângă tradiţionala stigmatizare din partea celor din jur, exista aici şi o puternică tradiţie vinicolă. Era un soi de rai al vinurilor, grădina edenului vinicol. Era “Ţara făgăduinţei”, unde în loc de lapte şi miere curgea vin peste tot. Mult vin. Pretutindeni, cât vedeai cu ochii, se întindeau rândurile lungi de viţă-de-vie. În Bugeac şi în sudul Basarabiei, via făcea parte din familie, aşa că fiecare ştie s-o îngrijească aşa cum face cu fratele său sau cu sora mai mică. Toţi ştiu când e vremea ei de praşă, de curăţat sau de cules. Iar toamna e un adevărat regal vinicol, cu o mulţime de ritualuri. Aici toată lumea cunoaşte ritualurile, participă la ele şi la întregul proces de producere a vinului. De la culesul şi trecutul strugurilor prin teasc şi lin, până la spălatul butoaielor şi aşezarea lor, pline, în beciuri. Aici, fiecare gospodar, oricât ar fi de amărât, are în beci cel puţin o tonă de vin care cu greu îl ajută să iasă din iarnă. Nu va rămâne însă el fără vin, căci aici acesta izvorăşte de peste tot. Vinul a devenit în această regiune un soi de apă care se bea la toate orele din zi şi cu toate ocaziile. Despre cantităţi nici nu are rost să vorbim.

A nu bea şi a nu produce alcool în acest context, în care presiunea cotidiană este atât de puternică şi vinul nu este doar apă, ci şi “sîngele lui Isus”, era pentru unii un act de blasfemie, iar pentru alţii un act de curaj nebun. Pentru a face faţă acestei presiuni şi tentaţii e nevoie nu doar de curaj şi de un caracter puternic, ci şi de adevărate strategii de rezistenţă şi luptă. Nu o luptă solitară, ci în grup. Ai mei ştiau că în grup se poate învinge orice, până şi alcoolul, bătălie pe care aici o pierde aproape toată lumea. A pierdut-o până şi temutul regim sovietic, nu însă şi sectanţii mei.

Raportul faţă de stat este probabil cea mai importantă trasătură prin care se specifică o ideologie a minorităţii celor ce erau numiţi sectanţi, pentru că se facea văzut mult mai bine decât rapotul cu biserica majoritară sau cu lumea largă:

Dincolo de suferinţă, prigoană şi martiriu însă, foarte preţuite de secta mea, în încercarea de a-şi lega originile de generaţia primilor creştini, mai exista un mod total diferit de a înţelege relaţia cu statul şi mai ales de a crea tehnici de rezistenţă faţă de acesta.

Principiul libertăţii, aşa cum îl înţelegeau şi-l practicau ei, e specific, probabil, mai tuturor grupurilor marginale. Mai întâi, sectanţii nu cred într-un stat neutru sau bun, fie el comunist sau capitalist. Statul e o formă de robie, de la care e bine să te sustragi. Nu trebuie neapărat să intri în conflict cu statul, ci să te eschivezi, să-şi creezi o lume paralelă. A lupta direct cu statul este pentru sectant ceva inutil: oamenii contează, nu statul în sine. Cel mai bine lupţi cu el doar ignorându-l total. Statul acceptă însă orice, dar nu şi cetăţeni nesupuşi. Ignorarea şi nesupunerea sunt armele cele mai puternice împotriva statului şi irită puterea cel mai mult.

Pentru noi, sectanţii, libertatea oferită de stat nu e decât un rezultat al capacităţii noastre de a rezolva limitările şi interdicţiile venite de la acesta. Libertatea venită din partea oricărei forme de putere este falsă. În esenţă, îmi explica bunelul: cheia lecturii Cezarului nu este darul, nu este ceea ce-ţi oferă el, ci ceea ce-ţi ia, ceea ce-ţi interzice.

Una dintre cele mai şocante metafore despre dimensiunile de necuprins ale Statului şi despre dominarea hegemonică dusă de Leviatan este cuprinsă într-un paragraf din Iov al Vechiului Testament, atât de relevant încât a devenit şi titlul celui de-al doisprezecelea capitol: “Poţi tu să prinzi Leviatanul cu undiţa? Poţi să-i legi limba cu o funie?“. Un capitol în care se face saltul, printr-o adevărată ruptură, de la istoriile din secolul trecut la critica politică din societatea de azi:

Dacă privim în jurul nostru, observăm uşor cum toleranţa, corectitudinea politică şi alte valori liberale au pentru occidentul contemporan acelaşi rol pe care îl au pentru Rusia de acum valorile tradiţionalismului şi ortodoxiei. Problema nu constă însă doar în faptul că avem de-a face cu ceea ce conceptual numim “discurs hegemonic”, cel care legitimează actuala orânduire în diverse contexte politice. Astăzi, marea problemă e legată de o catastrofă intelectuală şi culturală de proporţii: discuţia despre fenomene este înlocuită de cea despre noţiuni, iar în loc să discutăm despre fenomenele şi interesele puse în joc, noi discutăm abstract despre aşa-zisele “valori”. Setul de valori poate fi diferit în fucnţie de specificul istoric, cultural şi social al fiecărei ţări şi regiuni. În Franţa, de exemplu, se pune mult accent pe o toleranţă ipocrită. În Rusia se militează cu la fel de multă ipocrizie pe valori precum tradiţionalismul şi ortodoxia, iar elitele din ţări precum Polonia, România sau Moldova jonglează în spaţiul public cu ambele seturi de valori. În toate cazurile însă se constată un fenomen comun: creşterea politicii represive construite pe afirmarea şi aderarea publică la un set clar de “valori”.

În toate aceste cazuri, nouă ni se cere recunoaşterea necondiţionată a ideologiei dominante drept primă condiţie de a fi acceptat în societatea respectivă ca membru integru, ca parte nealterată a corpului social şi statal. În Franţa trebuie să fii corect politic şi să ascunzi ura faţă de emigranţii de la periferie, în Rusia trebuie să fii pravoslavnic şi conservator fără a ţi se cere în mod obligatoriu să fii credincios, iar în Polonia, România şi Moldova trebuie să fii simultan catolic sau ortodox şi să adero la valorile liberale, chiar dacă ele se bat cap în cap. În Arabia Saudită trebuie să mimezi perfect cerinţele islamului medieval, chiar dacă tu ai alte convingeri intime. Peste tot, Leviatanul îţi cere să fii cu majoritatea, parte a ei, şi să vorbeşti limba ei. Nu e loc pentru eretici şi sectanţi. Cine eşti tu să-i legi limba cu o funie Leviatanului?

Sectanţii din Basarabia aveau omologi în “Pocăiţii” din România, desoperiţi în evocările din jurnalul de călătorie scris de tatăl scriitorului, care observa plin de mirare cum în România perioadei blocului comunist estic se găseau mii de biserici, sute de mânăstiri, preoţi plătiţi de stat ca funcţionarii publici, un adevărat Bizanţ comunist cu epicentrul într-un suprinzător Bizanţ rural. Realitate şocantă pentru un vizitator (de sorginte minoritară) venit din URSS.

Relaţia grupurilor minoritare cu regimul comunist din România este marcată, după 1978, de presiuni şi clandestinitate. Unchiul Dan este personajul în jurul căruia se ţese o descriere foarte atentă, din care se remarcă în mod special povestea Navigatorilor:

Comunitatea noastră avea nevoie în acea perioadă de mulţi “învăţători”, acei exegeţi ai Bibliei. Comunitatea se dezvolta, vremurile erau în schimbare şi, cum Biblia era axul nostru central, era o nevoie imensă de astfel de oameni. Cei mai buni erau împinşi spre acest domeniu. Atunci, în acele momente zbuciumate, când unchiul Dan era pe muchie de cuţit, prin intermediul unchiului Iosif au “debarcat” pe malurile râului Bahlui din târgul Ieşilor faimoşii “navigatori”. V-am spus că noi aveam ceva cu apele şi cu navigaţia.

“Navigatorii” era o grupare din spaţiul american, specializată în studiul bliblic şi în ceea ce în tradiţia creştină se numeşte ucenicie. Totul se făcea cospirativ, clandestin, după nişte rânduieli numai de ei ştiute. E cam greu să ascunzi un american de ochii Securităţii într-un regim ceauşist. Ei aveau însă tot felul de tactici: unii se înscriau la universitate pentru studii, alţii îşi motivau prezenţa în ţară prin diverse activităţi, iar alţii veneau pentru vacanţe la munte, unde de fapt organizau tabere de studiu. Mai mult de zece ani au durat aceste studii intense, cu aventuri demne de filmele poliţiste americane şi dramele ruseşti.

La început au fost opt ucenici ai navigatorilor, după care au rămas doi. În fiecare an, cei care terminau ucenicia îşi construiau propriile grupuri pe care le creşteau şi le trimiteau la rândul lor să pregătească alte grupuri. În munca lor de zece ani şi în perioada de după aveau să construiască adevărate reţele şi grupări. Acestea erau formate din oameni extraordinari, devotaţi, şi împânzeau toată ţara, şi, mai târziu, toată lumea. Ei au făcut adevărate minuni. Când i-am cunoscut, mult mai târziu, după 90, am văzut cît de puternică şi de eficientă poate deveni o astfel de reţea. Printr-un simplu mesaj se pune în mişcare o mşinărie şi o reţea umană invizibilă, dar reală, construită pe oameni concreţi, care activează în sectoare foarte diverse, dar co o forţă ce poate realiza lucruri inimaginabile. Aşa ceva se construieşte greu, cu un efort suprauman, cu un devotament şi nişte aptitudini speciale. Doar cunoscând astfel de oameni începi să înţelegi cum o mână de pescari amărâţi din Iudeea au urmat un “nebun” şi au schimbat total faţa acestei lumi. Ei reproduceau cumva în miniatură acel model. Şifuncţiona perfect.

Talentul cel mai mare al unchiului Dan nu era însă cel de a organiza grupurile de studenţi şi ucenici, deşi făcea minuni cu oamenii. Îi transforma. Le dădea un sens şi speranţă, le inspira pasiune şi motivaţie. Realizarea lui fascinantă, privită drept ceva riscant la noi, care eram o comunitate destul de închisă, era de a pune la un loc oameni de orientări, naţionalităţi, idei şi tipologii foarte diferite. La el puteai să te întâlneşti cu faimoasa familie de maghiari protestanţi din Ardeal, Visky, şi chiar să-l cunoşti pe renumitul Ferenc Visky (Feri bacsi), puteai să-i întâlneşti pe liderii mişcării Oastea Domnului, dar şi preoţi catolici, filozofi sofisticaţi, traficanţi de biblii, mistici stranii, călugări neînţelesi, medici şi ingineri hermeneuţi, rockeri şi punckişti, americani nonconformişti, arabi şi evrei creştinaţi, danezi şi francezi călători şi cîţi alţii. Ei bine, toţi aceşti oameni care altfel ar fi avut şanse minime să stea la aceeaşi masă şi să se accepte unii pe alţi, aici, în mica garsonieră din cartierul Alexandru din Iaşi, pe care o dedica întâlnirilor, sub bagheta lui magică deveneau prieteni. Aici se întâlneau şi discutau la o cană de ceai până uitau de ei“.

O adevărată mistică a salvării către libertate egală, exersată prin solidaritatea comunităţii, se găseşte şi în versurile acelor vechi imnuri cântate de “pocăiţii” români la întâlnirile lor clandestine, dar şi în neclintirea cu care se organiza zi de zi  protestul şi delimitarea faţă de putere în Basarabia, ba chiar şi – de ce nu? e firesc – în critica reflexivă cu care Vasile Ernu leagă între ele pasajele narative ale cărţii:

Creştinismul e de departe cel mai radical lucru despre care mi-a fost dat să aud şi să citesc. Ce Dumnezeu mai radical putem avea decât unul ce renunţă la puterea divină, la puterea nemărginită, pentru a salva şi a fi alături de cei “căzuţi în păcat”, adică nişte condamnaţi politic? Se sacrifică, devine unul dintre noi pentru a ne salva, un gest fără precedent în istorie.

Renunţă la toate atributele divinităţii, ale puterii supreme şi coboră printre noi, devine egal cu creatura sa, dar nu pentru a fi alături de dregătorii şi înţelepţii vremii, ci pentru a spăla picioarele curvelor, pentru a mângâia săracii şi pentru a vindeca bolnavii. Şi ce spune? Că nu aduce pacea, ci războiul, un război care nu se câştigă cu arme şi violenţă, ci cu vorba şi fapta. Nu e străin însă de bici. Oriunde apare El, în jur se naşte scandalul religios, politic, social, pentru că El răstoarnă toate regulile puterii, dizolvă cutumele, scandalizează “bunul simţ”. În noua lume politică propusă de el nu mai există iudeu, roman sau grec, nu mai există femeie sau bărbat, iar familia trece în plan secund. În templu, loc al puterii religioase. El dă năvală cu biciul, iar bogaţilor le spune că nu pot intra în “împărăţia cerului”, noua orânduire politică, ci că trebuie să renunţe la bogăţie. Şi îşi alege ucenici, cei care vor pune bazele unei revoluţii unice în istoria lumii, nu oameni din elita vremii, din rândurile dregătorilor şi cărturarilor, ci nişte amărâţi de pescari iudei, pentru a lua în derâdere cum numai El ştie puterea vremii.

Creştinismul oficial s-a deteriorat însă mult. Ce avem noi este o formă anchilozată, moartă, ritualizată. În mare parte avem exact rezultatul a ceea ce detesta Isus. Avem un Isus Hristos cuminte, care nu scandalizează, ci slujeşte puterea, pe bogaţii şi pe înţelepţii vremii. Respectă toate regulile şi cutumele vremii. Iubeşte – culmea! – până şi banii, le face chiar reclamă şi se supune la toate protocoalele puterii. Avem un Isus Hristos ultraconservator, cuminte, comod, şi care promovează o “teologie a bunăstării”.

Undeva, spre final de carte, vine timpul şi pentru mărturisirile cele mai personale ale autorului, despre “memoria celui diferit”, despre stigmatul diferenţei perceput în timpul şcolii, depăşit datorită femeilor aflate în apropiere, cu grija lor. La care se adaugă, în ritmul vieţii de zi cu zi, trimiterea la cea mai mare şi mai grea luptă pe care grupul minoritar religios a dus-o permanent, lupta cu lumea imediată, lumea largă, cu societatea, cu tentaţiile, cu oferta şi cu ispitele, toate arătând ca laptele şi mierea din câmpiile mănoase ale Canaanului. O luptă definitiv pierdută, intrată în istorie, căzută în uitare tot mai mult, dezradăcinantă pentru minoritatea în care axul central al vieţii era salvarea împreună a celor ce simt dezavantajul puterii de sistem, care însă sunt singurii capabili de salvare, chiar datorită diferenţei.

http://horeabacanu.blogspot.ro/

Timişoara este gazda celei de a 3-a ediţii a Conferinţei Internaţionale a Culturilor Dunărene, intitulată Regiunea dunăreană – Fluviul ca experienţă fiind primul oraş românesc ce are şansa de a organiza acest eveniment de anvergură. Întrunirea are ca scop implementarea unor reţele de comunicare consolidate, menite să genereze noi proiecte comune. Timişoara este locul ideal pentru desfăşurarea Conferinţei Internaţionale a Culturilor Dunărene datorită profilului său multi- şi intercultural, care reproduce, la scară mică, modelul Europei de astăzi.

La fel ca ediţiile anterioare desfăşurate cu succes la Ulm, în 2013, respectiv la Novi Sad, în 2014, conferinţa de la Timişoara îşi propune intensificarea dialogului cu privire la politicile culturale şi dezvoltarea reţelelor internaţionale, fiind un demers eficient în vederea consolidării stabilităţii europene.

Între 24 şi 27 iunie, la Timişoara vor veni personalităţi de seamă ale lumii culturale din ţările dunărene, artişti, reprezentanţi ai mediului academic, manageri şi operatori culturali, jurnalişti, reprezentanţi ai autorităţilor naţionale, regionale şi locale, politicieni şi diplomaţi. Ediţia din acest an a conferinţei cuprinde, discursuri în plen, un laborator de proiecte şi parteneriate şi trei sesiuni de lucru având ca teme „Casa culturilor dunărene“, „Industriile creative – oportunităţi de angajare şi dezvoltare culturală în spaţiul dunărean“ şi „Rolul culturii în dezvoltarea sustenabilă a oraşelor“. Rezultatul vizat este crearea unui spaţiu virtual pentru culturile din regiunea dunăreană, spaţiu în care dialogul să fie cât mai constructiv, iar cooperările cât mai rodnice. Nu în ultimul rând, joi, 25 iunie, la ora 17.30, la Galeria Calina, vor avea loc două lansări de carte: A Journey Upriver from the Black Sea to the Black Forest de Nick Thorpe, Yale University Press, 2014 şi Die Interkulturalität des Banats de Victor Neumann, Editura Frank & Timme, Berlin, 2015.

„Asociaţia Timişoara-Capitală Culturală Europeană are misiunea de a contribui activ la crearea, susţinerea şi promovarea unui spaţiu dinamic, care să le permită operatorilor culturali din Timişoara şi reprezentanţilor ţărilor dunărene posibilitatea de a realiza parteneriate în proiecte culturale comune şi a crea reţele de colaborări în regiunea dunăreană. Rezultatele acestor colaborări vor fi folosite , printre altele, şi în cadrul programului cultural al candidaturii Timişoarei la titlul de Capitală Europeană a Culturii“, spune Simona Neumann, director executiv al ATCCE.

Programul celei de a 3-a Conferinţe Internaţionale a Culturilor Dunărene îi are ca invitaţi, printre alţii, pe: Ioan Vulpescu (Ministru al Culturii), Joachim Uhlmann (Ministerul pentru Stiinţă, Cercetare şi Arte al Landului Baden-Würtenberg), Ioan Holender (Director artistic al Festivalului Internaţional George Enescu) şi Adrian Cioroianu (Decanul Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti), Horia Şurianu (Universitatea Sorbonne – Paris) şi Nick Thorpe (jurnalist BBC).

Cea de a 3-a ediţie a conferinţei este organizată de Asociaţia Timişoara – Capitală Culturală Europeană, Primăria Municipiului Timişoara, Ministerul pentru Ştiinţă, Cercetare şi Artă al Landului Baden-Württemberg, Referentul Cultural pentru Europa de Sud-Est din cadrul Muzeului Şvabilor Dunăreni din Ulm şi Centrul Cultural German Timişoara. Între partenerii evenimentului se numără Consiliul Judeţean Timiş, Academia Dunăreană din Ulm, Consiliul Oraşelor şi Regiunilor Dunărene, Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României, Muzeul de Artă Timişoara şi Consulatul German din Timişoara.

Detalii suplimentare şi noutăţi despre cea de-a 3-a Conferinţă Internaţională a Culturilor Dunărene se găsesc pe site-ul www.danubeconference.timisoara2021.ro, pe site-ul Asociaţiei Timişoara – Capitală Culturală Europeană (www.timisoara2021.ro) şi pe pagina de Facebook (www.facebook.com/timisoara2021eu).

Sursa foto: http://danubeconference.timisoara2021.ro/

Peste 150 de artiști scot arta în Parcul Botanic din Timișoara

Publicat de Pagini de Cultura 4 Iunie 2015 Comments Off

Timp de trei zile Fundația Rubin scoate arta în parc. Pentru al doilea an consecutiv, un festival de tradiție pentru spațiul cultural timișorean, AccesArt, eveniment ajuns la a opta ediție, organizat de Fundația Rubin, se petrece în Parcul Botanic în perioada 5 – 7 iunie 2015, între orele 14:00 – 23:00.

Sub semnul Asimetriilor – tema festivalului în acest an – timp de trei zile, Parcul Botanic se va transforma în atelier, galerie de artă și sală de concerte. Vor fi susținute peste 60 de ateliere și workshop-uri de creație artistică, 19 instalații, performance-uri și expoziții, iar în cele trei seri vor avea loc 9 concerte. Accesul la toate activitățile din cadrul Festivalului AccesArt este gratuit.

Asimetrii te provoacă să fii altfel. Într-o lume bine organizată, aparent, noi propunem asimetriile, adică revenirea la realitatea frustă. Asimetriile sunt natura noastră, ele eliberează, stârnesc creația, dincolo de percepții, spune Roxana Cirț, director Fundația Rubin.

Atelierele au rolul de a aduce arta mai aproape de timișoreni. De la pictură pe sticlă, acuarelă, modelaj până la stencil-uri și graffiti sau colaj, festivalul pune la dispoziția participanților materialele și coordonatorii necesari pentru a putea deveni pentru câteva zile artiști. Deschise pentru toate categoriile de public, de la copii de toate vârstele la profesioniști în cele mai diverse domenii de activitate, evenimentele din cadrul AccesArt au menirea de a scoate artiștii din mediul lor convențional de creație – atelierul, iar publicului îi facilitează interacțiunea cu procesul creativ. În această idee, la unul din atelierele din cadrul festivalului vor participa în calitate de invitați speciali, o grupă de duri luptători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timișoara. „Mascații” vor descinde în Parcul Botanic echipați pentu o misiune aparte: ei vor face colaj, în cadrul unui atelier la care sunt invitați să participe toți doritorii, sâmbătă de la ora 15.00.

Expozițiile părăsesc pentru 3 zile convenționalele simeze și spațiile galeriilor, fiind panotate în Parcul Botanic. Vor fi expuse de la lucrări în bronz la lucrări fotografice și pasteluri, realizate de cei mai buni artiști. În cele trei zile, pe scena AccesArt vor urca trupe și artiști din zona alternativ, experimental, electronic și jazz. Vor urca pe scena AccesArt: Armies, BAB, Sonatic, Soulheads, Waka -X, Brum, PaperJam, Tzuc & Petzi (aka Petra Acker şi Tzuc) și NOPAME.

În total, în cadrul celei de-a VIII-a ediții vor susține activități de peste 150 de artiști din Timișoara, Cluj, Brașov și București.

Festivalul AccesArt, ediția a VIII-a este organizat de Fundația Rubin cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara și al Consiliului Local Timișoara.

Programul complet al Festivalului AccesArt 2015 este disponibil pe site-ul www.accesart.ro.

Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021 lansează campania #TM2021, care îşi propune să provoace inventivitatea şi creativitatea timişorenilor, prin îndemnul de a posta fotografii pe reţeaua de socializare Instagram, folosind hashtag-ul #TM2021. Campania se va desfăşura între 2 iunie – 31 august 2015.

În perioada menţionată, utilizatorii de Instagram care doresc să se alăture campaniei vor posta fotografii în care vor surprinde diferite momente, locuri, clădiri sau alte lucruri care reprezintă, în opinia lor, cultura în Timişoara. Pentru a participa la campanie, fotografiile trebuie să fie însoţite de hashtag-ul #TM2021.

Dorim să ne îndreptăm comunicarea şi către tineri, încercând să le transmitem informaţii clare despre activitatea noastră din cadrul Asociaţiei şi să-i implicăm în cunoaşterea culturii şi valorilor timişorene, spune Simona Neumann, director executiv al Asociaţiei Timişoara – Capitală Culturală Europeană în 2021.

În paralel, pe contul de Instagram al Asociaţiei se vor posta fotografii-exemplu, iar o dată pe săptămână se va alege cea mai bună fotografie care va fi publicată pe pagina de Facebook a ATCCE 2021 şi pe contul de Instagram. Astfel, împreună cu participanţii, Asociaţia va căuta următoarele tipuri de cultură: cultură înaltă, gastronomie, artă, sport, educaţie, tehnologie, cultură populară, comunitate şi cultură socială.

La finalul campaniei, cele mai reprezentative 25 de fotografii vor fi selectate pentru a face parte din expoziţia “TM2021, cultura prin ochii timişorenilor”, care va fi organizată la începutul lunii septembrie.

ATCCE 2021 contează pe implicarea timişorenilor şi în ceea ce priveşte construirea identităţii vizuale a candidaturii oraşului. Pe site-ul Asociaţiei, www.timisoara2021.ro, locuitorii Timişoarei pot vota până pe data de 15 iunie 2015 culoarea şi acronimul pe care le consideră reprezentative candidaturii. Alte detalii şi informaţii la zi despre ATCCE 2021 şi candidatura la titlul de Capitală Europeană a Culturii pot fi găsite pe Facebook şi Instagram .

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015