• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Exponatul lunii la Muzeul Banatului: Ţiglă cu ştampila legiunii a IV-a Flavia Felix

Publicat de Pagini de Cultura 10 Martie 2016 Comments Off

În cadrul manifestării „Exponatul lunii”, Muzeul Banatului Timişoara expune în luna martie un obiect arheologic de epocă romană: o ţiglă de acoperiş fragmentară cu ştampila LEG IIII FF care provine din săpăturile arheologice din castrul legiunii a IV-a Flavia Felix de la Berzovia (jud. Caraş-Severin). Ştampila acestei unităţi militare, emblematică pentru armata provinciei Dacia din timpul lui Traian, apare pe unele piese tegulare, în cărămidăriile romane existând această practică a ştampilării unor ţigle sau cărămizi.

Cercetările arheologice din anii 1998-2005 au scos la iveală o parte importantă din vestigiile comandamentului (principia), care reprezintă o clădire monumentală, cu dimensiunile de 63 x 90 m, aflată în centrul fortificaţiei de la Berzobis. Acest tip standard de construcţie, caracteristic arhitecturii militare din timpul Principatului, se aseamănă cu forul oraşelor, având în primul rând un rol administrativ şi religios. Clădirea comandamentului era gândită de către arhitecţii militari ca un ansamblu arhitectonic unitar în care curtea interioară era singurul spaţiu deschis. Pe cele patru laturi ale curţii erau dispuse portice, galerii cu încăperi, marea sală basilicală şi diverse birouri (officia). Toate acestea erau prevăzute cu acoperişuri ample din ţiglă. Fragmentele de ţigle găsite de arheologi sunt doar mici rămăşiţe din imensul material tegular din antichitate.

Exponatul va putea fi admirat până în 31 martie a.c., între orele 10.00 – 16.00, Bastionul Cetăţii, Galeria Theresia, str. Martin Luther nr. 4.

Muzeul Banatului Timişoara prezintă în luna februarie a.c., în cadrul micro-expoziţiei „Exponatul lunii” un important document istoric: nr. din 25 martie 1848 al singurului ziar local la vremea aceea, săptămânalul de limbă germană, Temesvárer Wochenblatt, care şi-a proclamat libertatea de exprimare şi înlăturarea cenzurii: «Mit Preßfreiheit!»

Periodicul conţine 8 pagini şi cuprinde 2 părţi principale. Prima parte include nuvele, convorbiri, descrieri, corespondenţe, prezentări literare şi artistice, ştiri şi cronici. Cea de-a doua parte a ziarului se numeşte „Anhang zum Temeswarer Wochenblatt”, aici regăsindu-se anunţurile oficiale şi particulare. Ziarul, care era şi un bun izvor de istorie locală, corespundea cerinţelor vremii şi nu avea concurenţă la nivel regional. Ultimele numere ale ziarului au văzut lumina tiparului în iunie 1849, când, în condiţiile asedierii Timişoarei de către armata revoluţionară maghiară, apariţia oricărui ziar a fost sistată, precizează reprezentanţii Muzeului Banatului.

Exponatul va putea fi admirat până pe data de 28 februarie 2016, de marţi până duminică, între orele 10-17, în cadrul expoziţiei temporare organizată la Bastionul Cetăţii, Galeria Theresia, str. Martin Luther, nr. 4.

Evenimentul se înscrie în cadrul micro-expoziţiei „Exponatul lunii”, ce se doreşte a deveni una din manifestările muzeale de tradiţie ale Muzeului Banatului începând cu anul 2016, pe modelul altor muzee importante din ţară şi de peste hotare. Piesa care a deschis ciclul de evenimente muzeistice „Exponatul lunii” a fost un opaiţ creştin de lut, în formă de peşte, caracteristic secolului al IV-lea p.Chr., ce a putut fi admirat pe parcursul lunii ianuarie.

Timişoara, în finala pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021

Publicat de Pagini de Cultura 11 Decembrie 2015 Comments Off

Energia şi entuziasmul depus de întreaga comunitate a oraşului în jurul candidaturii, de-a lungul celor 5 ani de când Timişoara şi-a anunţat oficial intenţia de a intra în competiţia pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii, au fost răsplătite: TM2021 a intrat în cea de-a doua etapă a competiţiei, care se va derula în anul 2016.

Joi, 10 decembrie 2015, echipa TM2021 a susţinut candidatura Timişoarei la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 în cadrul interviului de preselecţie ce a avut loc la Bucureşti, la Ministerul Culturii din România. Astăzi, în cadrul conferinţei de presă susţinută de Vlad Alexandrescu, Ministrul Culturii, Timişoara a fost nominalizată pe lista scurtă a oraşelor din România care trec în faza a doua a competiţiei pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021, alături de Baia Mare, Bucureşti şi Cluj-Napoca.

Prima parte a competiţiei pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021 s-a încheiat cu anunţarea listei scurte a oraşelor care trec în faza finală, iar Timişoara a fost selectată pentru a merge mai departe. Cea de-a doua parte se va derula în anul 2016. Conform calendarului anunţat de Ministerul Culturii, selecţia finală pentru titlu va fi organizată în luna septembrie a anului viitor. Oraşele preselectate vor avea de revizuit şi completat candidaturile, conform indicaţiilor ce vor fi primite de la membrii juriului la jumătatea lunii ianuarie.

Nu am fi reuşit să ajungem în acest moment fără sprijinul timişorenilor. A fost un proces lung, uneori dificil, dar am fost mereu încurajaţi de susţinerea, expertiza şi de încrederea primită de la cei care au crezut în proiect şi în potenţialul oraşului. Le mulţumim tuturor celor care ne-au scris, ne-au sunat, au participat la evenimentele şi la atelierele noastre, au răspuns la chestionare şi au stat de vorbă cu noi. Această primă victorie este a tuturor timişorenilor, am reuşit să găsim împreună conceptul şi să construim proiectul cultural care se potriveşte Timişoarei, spune Simona Neumann, director executiv al Asociaţiei Timişoara – Capitală Culturală Europeană.

În dialog cu Maestrul Peter Oschanitzky, în pragul aniversării a 50 de ani de activitate artistică

Într-adevăr, pentru orice orchestră, revenirea Maestrului Peter Oschanitzky la pupitrul dirijoral e întotdeauna un prilej de bucurie. O personalitate caldă şi aleasă, Maestrul Oschanitzky a găsit balansul dintre profesionalism şi prietenie, realizând concerte şi spectacole cât mai aproape de perfecţiunea artistică într-o atmosferă care i-a adus atât respectul muzicienilor cât şi aprecierea publicului. O jumătate de secol de activitate artistică relevă o personalitate distinsă, sculptată de-a lungul anilor presăraţi cu succes sau cu dificultăţi şi obstacole, dar întotdeauna determinată spre a transmite fiecărui spectator şi ascultător mesajul atât de necesar al muzicii.

În cadrul unei Gale aparte, Maestrul Peter Oschanitzky va fi sărbătorit vineri, 9 octombrie 2015, la Opera Naţională Română Timişoara, atât de colectivul Operei, cât şi de spectatorii pe care i-a încântat de-a lungul carierei sale.

* * *

Cum aţi început să faceţi muzică? Părinţii dumneavoastră aveau alte aşteptări? Aţi întâmpinat dificultăţi pe parcursul formării dumneavoastră?

Muzica a început în familie – de ce spun asta: tatăl a fost compozitor, mama coristă în corul Operei – am crescut într-o atmosferă de muzicieni. Hotărârea luată de mine spre muzică a fost foarte discutabilă, fiindcă şi fratele meu a lucrat şi a fost tot în domeniul muzical, pianist excepţional şi cunoscut compozitor de jazz şi nu numai. Astfel tatăl meu, când a fost momentul meu să aleg a spus orice numai nu muzica, adică orice altă meserie serioasă. Dar eu eram hotărât de mic să îmbrăţişez şi eu domeniul muzical şi m-am gândit aşa: compozitori au fost, pianişti au fost, voce n-am şi am zis: dirijatul. Şi într-adevăr  pot să zic că de mic copil m-a preocupat această meserie, ascultând enorm de multă muzică şi urmărind partituri. Totuşi, când m-am hotărât s-a ridicat o problemă. În primul rând, în anii 1959-1960 când am terminat eu liceul Lenau, în acel an tatăl meu a fost dat afară din servici pe motive politice iar fratele meu în acelaşi an a fost exmatriculat din anul 4 de la facultate deoarece cântase jazz la o ambasadă care nu era socialistă şi dacă aş fi mers atunci într-o instituţie de muzică, din cauza acestor probleme nu aş fi fost luat în seamă. A doua problemă: la vremea aceea nu exista nicio clasă de dirijat în România, exista doar clasa de compoziţie-muzicologie, fără dirijat. S-a înfiinţat în schimb la Timişoara Institutul Pedagogic de Muzică, de 3 ani, dar era numai pentru pedagogie. Pot să vă spun totuşi că Institutul avea la vremea aceea profesori care erau nume cunoscute în zona aceasta: Nicolae Ursu, Vasile Ijac, Ioan Odrobot, Lucian Surlaşiu ca decan al Facultăţii, Ion Românu şi alţii. Acestea erau nume foarte cunoscute ca specialişti în muzică. După ce am terminat acest institut am fost 5 ani profesor de muzică la Caransebeş, la Liceul nr. 2 şi la Şcoala de Muzică. Apoi în 1970 am aflat că s-a deschis la Bucureşti secţia de drijat şi în 1971 m-am hotărât să mă înscriu la Bucuresti, la clasa Maestrului Constantin Bugianu. În această secţie de dirijat, printre colegii mei de facultate se aflau nume care astăzi conduc viaţa muzicală din România: Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Cristian Brâncuşi, Bujor Hoinic.

Au fost momente când v-aţi gândit că puteaţi opta pentru o altă carieră?

Nu, dar au fost momente când m-am gândit că aş fi putut fi mai curajos şi mai îndrăzneţ şi aş fi putut face o carieră în altă parte, puteam rămâne în Italia sau Germania.

Ce v-a determinat să nu plecaţi?

În primul rând familia, mama era singură şi m-am gândit că dacă rămân afară ea nu poate veni, pentru că nu se circula liber pe vremea aceea. Principalul motiv cred că a fost faptul că eu nu eram hotărât dacă să risc să rămân acolo şi să văd ce se întâmplă.

Regretaţi?

Nu, şi dacă ar fi să o iau de la început tot aşa aş face.

Care au fost factorii care v-au determinat să continuaţi studiul şi să faceţi muzică în pofida tuturor dificultăţilor?

Cred că în primul rând este şi o predestinare. Pe undeva, nu ştiu dacă neapărat ca intelect am hotărât să fac muzică, ci pur şi simplu m-am simţit atras pentru muzică şi pentru această meserie de dirijor care prin alţi oameni încearcă să realizeze propria interpretare a unei lucrări. Din toate meseriile, cea mai grea meserie şi cea mai dificilă de realizat este cea de dirijor, pentru că oricare alt muzician realizează ceea ce ştie el şi ceea ce poate el. Dirijorul degeaba are în cap o mie de lucruri pentru că el nu se aude, eventual se vede şi se comentează gestica lui, dar el nu poate interpreta fără a avea în faţa sa o masă de oameni. Şi lucrând cu oameni, fiecare este o individualitate, fiecare are personalitatea lui, iar eu vin cu o concepţie, iar prin diferite metode trebuie să îi conving să cânte ceea ce aş vrea eu să realizez. Astfel transmiterea cunoştinţelor mele nu este directă, ci eu arăt publicului prin alţii ce aş fi vrut să realizez – eu lucrez prin intermediari.

Cum se poate transforma o orchestră dintr-un colectiv de muzicieni individuali, cu personalităţi proprii şi diferite,  într-o gândire omogenă, unitară?

Asta e foarte greu. Şi n-aş putea să dau o metodă standard, un stas, că aşa se face. Acesta e cel mai dificil lucru al dirijorului – partea tehnică şi partea de ştiinţă se poate învăţa. Problema începe la un dirijor când are un contact cu un ansamblu – şi metodele diferă de la dirijor la dirijor. Pot spune doar părerea mea personală – un singur lucru am învăţat în munca cu orchestra şi ansamblurile: muzica nu se poate face din obligaţie. Eu nu pot merge în faţa unui ansamblu să le spun că sunt obligaţi să cânte deoarece iau un salariu, nici să fiu prea sever, insuportabil. Un dirijor trebuie să ceară, să repete, dar nu trebuie să treacă în extrema cealaltă, căci rezultatul va fi spre rău. Cel mai bun lucru este să-i convingi pe cei cu care lucrezi că împreună trebuie să realizaţi o lucrare cât mai perfectă din punct de vedere interpretativ şi această lucrare să fie transmisă publicului, care este sau nu este, va fi sau nu va fi încântat de ceea ce s-a realizat. Şi mai am un fix: niciodată nu m-a încântat sau nu m-am bazat pe aprecieri ale criticilor muzicali, pentru  că fiecare poate avea părerea lui despre o lucrare şi poate fi sau nu de acord cu ceea ce am făcut. Pentru mine ca dirijor, cea mai mare mulţumire este când un ansamblu, atunci când mă întorc la pupitru, îmi spune: „Maestre, abia am aşteptat să reveniţi!”. Orchestra comentează: îşi face o părere şi rămâne cu aceea şi pot să spun că la Orchestra din Timişoara, o generaţie din orchestră s-a schimbat, cei noi sunt tineri, iar aceşti tineri nu mă cunoşteau personal dinainte, dar când am venit au ştiut că acesta e un om simpatic, cu acesta se poate lucra, cu toate că am fost criticat uneori că sunt prea moale.

Care sunt diferenţele între a dirija un concert la filarmonică sau un spectacol de operă?

Sunt două căi pentru un dirijor, ce preferă: filarmonica, unde el este pe scenă, în faţa publicului, sau opera, unde e în fosă iar cei aplaudaţi sunt pe scenă. Sigur că dirijorii preferă filarmonica, dar în istorie, de-a lungul timpului, dirijorii mari, Toscanini, Karajan, Bernstein, au pornit de la operă spre filarmonică, pentru că drumul invers nu există, sau există, dar cu riscuri. Dirijorul la filarmonică face o săptămână repetiţii cu o orchestră, îşi impune părerea iar în concert orchestra execută ceea ce a cerut el, în mare. La operă, în primul rând, acesta lângă orchestră are solişti, cor, ansamblu de balet, regie – sunt mult mai multe elemente pe care el trebuie să le cunoască. Eu ca dirijor de operă la repetiţii mă impun şi cer un anumit fel de interpretare a lucrării respective şi după ce am repetat şi ne-am înţeles vine spectacolul iar în spectacol din ce am repetat se păstrează doar un anumit procent. De ce? Fiindcă fiecare persoană poate avea în ziua respectivă o stare, personală sau fizică, care nu îi permite să interpreteze într-o anumită manieră. Eu trebuie să simt, ca dirijor, că solistul cutare sau cutare este sau nu în voce, iar datoria mea este să las din orgoliile mele personale, din ce am cerut, şi să mă adaptez pe moment. După părerea mea, publicul nu are voie să vadă o neconcordanţă între ceea ce dirijez eu şi ceea ce se cântă, eu trebuie să caut să duc spectacolul până la sfârşit cât mai pefect şi cât mai bine.

La ora actuală se fac compromisuri în muzică?

Compromisuri se fac, nu în muzică, în sensul că partitura se respectă, dar se fac compromisuri pe scenă, în ce priveşte montarea. Din păcate se fac compromisuri şi din păcate în defavoarea spectacolului. Nu sunt împotriva concepţiilor moderne, numai acest modernism trebuie să respecte totuşi stilul, atmosfera, conceptul în care s-a scris lucrarea. Eu nu pot face o Traviata în blugi, sau Carmen în care toreadorul este boxer şi apare pe scenă cu mănuşi de box. Acestea sunt lucruri care depăşesc o limită care este în defavoarea spectacolului. Din păcate există un public care este atras de astfel de concepte. Eu pot să transmit publicului un mesaj, dar prin mijloace artistice, specifice spectacolului, fără a deveni însă ordinar. Fiindcă se uită care este scopul nostru şi al spectacolului: scopul este educativ. Noi educăm un public, spre frumos, spre artă, iar aspecte scenice groteşti, obscene, nu au ce căuta pe scenă. Spre fericire, muzica nu se poate moderniza, Traviata cum a scris-o Verdi nu se poate schimba, doar dacă aş orchestra-o eu cu saxofoane şi ariile combinate cu rap şi ţipete, dar din fericire nimeni nu a intervenit încă astfel în muzică.

De ce există diferite versiuni de interpretare la diferiţi dirijori? Ce înseamnă a interpreta pentru un dirijor?

Dirijorul are un dat în faţa lui: partitura, din care el nu poate să iasă, care trebuie respectată strict. Dar, pe partitură, are elemente scrise, tempo, dinamică, echilibru sonor, ce e important sau mai puţin important – elemente care sunt relativ date. De pildă, eu văd o lucrare pe care scrie Allegro, care e relativ, metronomul îmi arată Allegro de la 100 la 140. Desigur, un dirijor, când se pregăteşte pentru dirijorat, se documentează tot timpul pentru a se apropia cât mai mult de epoca în care s-a scris lucrarea. Azi se fac nişte greşeli: de exemplu, Allegro de Mozart nu poate fi egal cu Allegro de Ceaikovski, pentru că între timp epoca s-a schimbat. Dirijorul încearcă să se apropie tot mai mult de stil, de epocă, nu doar de muzică, ci şi din punct de vedere istoric, căci toate aceste elemente îi dau o viziune mai clară şi astfel el adaptează şi muzica la acea perioadă în care ea a fost compusă. A interpreta înseamnă că dirijorul, după ce a studiat partitura, o trece prin personalitatea lui, punându-şi anumite amprente asupra ei.

Aparte de asta, eu aş interzice în sala de concert caietele program care explică conţinutul lucrării, care povestesc ce a vrut să spună compozitorul (a se vedea diferitele concepţii asupra Simfoniei a cincea de Beethoven). Pentru că de fapt aceasta este frumuseţea muzicii: că lasă deschis un spectru foarte larg în care fiecare om care vine la concert poate veni cu o stare, cu o pregătire muzicală, cu un nivel de cunoştinţe – fiecare e un individ, dar muzica se adresează fiecăruia şi fiecare îşi va găsi echivalentul în ceea ce simte în momentul în care aude muzica. Acesta e aspectul cel mai frumos al muzicii. Se poate vorbi despre muzică, dar numai în termeni foarte generali: că există o muzică optimistă, veselă, sau există o muzică tristă, deprimantă sau o muzică dansantă. Acestea sunt lucruri care se pot deosebi, deoarece în niciun caz cineva care va asculta Marşul Funebru din Beethoven nu va spune ce această muzică l-a înveselit. Muzica are în mare nişte coordonate pe care le exprimă, bucurie sau fericire sau tristeţe, rău, boală, dar acestea sunt sentimente mari. Dincolo de ele, muzica are acest mare farmec de a se exprima oricui şi de a transmite altceva fiecărei persoane în parte.

Aveţi o lucrare, sau mai multe, care v-au schimbat radical concepţia asupra muzicii şi/sau asupra vieţii?

Nu, o piesă sau o muzică în mod particular, nu. Mă simt mai apropiat de un anumit gen de muzică, sau stil de muzică. Mulţi m-au considerat dirijor de operă, alţii au considerat că sunt la fel şi la filarmonică şi la operă. Sunt păreri, fie în ce mă priveşte personal, fie în comparaţie cu ceilalţi. Adevărul este că mă simt mult mai apropiat de muzica romantică decât de cea clasică sau preclasică, atât în simfonic, cât şi în operă. Toate operele de Puccini îmi sunt mai la îndemână decât Mozart. Explicaţia ar fi că muzica romantică îţi dă mai multe libertăţi de interpretare şi aceasta sigur mă apropie mai mult, a avea această libertate de a mă „juca” puţin.

Care este povestea operetei Mädel aus dem Kockeltal, în traducere Fata dragă  din Banat?  Cum a luat naştere această lucrare? S-a jucat în vreun teatru?

Opereta este a tatălui meu, el a scris-o original, doar că în timpul războiului s-a pierdut tot materialul, rămânând doar o reducţie de voce şi pian. Eu am rescris-o, pentru că în tinereţe când vorbeam despre muzică, în familie s-a vorbit şi despre această operetă. În perioada în care am fost în Croaţia am reluat această reducţie, am reorchestrat-o şi cu ajutorul unor oameni de literatură care ştiau foarte bine şi limba germană şi limba română am realizat şi o nouă variantă de libret. Nu s-a jucat în întregime şi nu s-a montat, dar au fost prezentate selecţiuni din operetă în Germania, într-un concert, atunci când saşii şi-au sărbătorit ziua lor. Este legată de saşi pentru că tata s-a născut la Sibiu. Este în gândul meu să o fac, să o includ în repertoriu, eventual aici la Timişoara, pentru că muzical este destul de pretenţioasă – este o muzică destul de modernă, a anilor 1940, când a apărut foxtrot-ul, dar este şi o copie, din punctul de vedere al construcţiei şi conceptului, a unei operete clasice, precum cele de Lehár sau Kálmán.

Care sunt elementele (pe lângă calităţile tehnice) din care se constituie o orchestră bună?

Spiritul de colectivitate – orchestra trebuie să se simtă precum un organism care funcţionează pe aceleaşi principii, toţi din orchestră să aibă acelaşi interes şi anume realizarea unui spectacol sau a unui concert în cele mai bune condiţii artistice. Cum? În primul rând prin profesionalism, aceasta e prima condiţie. O orchestră te va respecta pe tine dirijor dacă vede că eşti bine pregătit, aşa cum şi eu respect un instrumentist când văd că este bine pregătit şi ştie ce are de cântat.

Cum vă construiţi relaţia cu orchestra? Pe ce se bazează comunicarea cu ea?

Prietenia nu înseamnă ca nu sunt şi momente de cerinţă, când impun şi cer anumite lucruri. Am un principiu al meu foarte sever, care văd că se respectă. La pupitru sunt Maestrul Oschanitzky şi eu la rândul meu respect calitatea celuilalt cu care stau de vorbă când mă adresez, iar când ieşim din instituţie, când suntem pe stradă sau la o întâlnire amicală, suntem la per tu. Aceasta e foarte important a nu se confunda situaţiile atunci când suntem în orchestră.

De ce e nevoie de muzică în lume? Care este rolul ei în viaţa oamenilor?

Are un foarte mare rol, nu degeaba Biblia este plină cu pasaje care se referă la muzică – muzica este lăsată ca prin ea să lăudăm tot ce a fost creat şi inclusiv Creatorul. Biblia putea alege şi literatura, sau pictura, dar până acum muzica este cea mai deschisă şi mai apropiată artă de sufletul omenesc, de nevoile lui, de necesităţile sale.

După 50 de ani de activitate artistică, cum aţi defini succesul în cariera unui artist?

Să vă spun sincer, succes a fost, trebuie să recunosc că în tot ce am făcut, indiferent unde, totdeauna pot să spun că succes a fost iar acest lucru, aici pot să mă auto-laud, aceste succese niciodată nu mi s-au urcat la cap, ci dimpotrivă, m-au ambiţionat întotdeauna pentru a mă pregăti să realizez spectacole cât mai bune. Am emoţii de fiecare dată când urc pe scenă, dar emoţii care îmi ridică ştacheta, care mă fac să mă concentrez şi mai puternic pentru a realiza ce mi-am propus.

Maestrul Peter Oschanitzky va fi sărbători vineri, 9 octombrie, începând cu ora 19.00 într-o Gală de Operă, Operetă şi Balet, la Opera Naţională Română Timişoara.

Sursa foto: Facebook/OraRegiunii, Tion

Festivalul Baroc reînvie spiritul Timişoarei de altădată

Publicat de Pagini de Cultura 6 Octombrie 2015 Comments Off

Sunteţi invitaţi şi în acest an să rememoraţi evenimentele care au marcat oraşul nostru şi a căror peceţi sunt încă vii în monumentele, clădirile şi valorile artistice care se află peste tot în jurul nostru şi care aşteaptă răbdătoare ca cineva să le spună povestea. Cum? Prin concerte de muzică veche, spectacole de teatru, expoziţii, prin artiştii invitaţi, maeştri ai barocului.

Primăria Municipiului Timişoara şi Asociaţia Festivalul Baroc Timişoara organizează cea de-a patra ediţie a Festivalulului Baroc, în perioada 09 – 23 octombrie 2015, eveniment ce îşi asuma misiunea de a prezenta istoria şi curentul artistic al veacului baroc (secolul 18) în context local, dar şi internaţional.

În cadrul Festivalului Baroc vor avea loc o serie de evenimente ocazionate şi de trecerea în revistă a unor personalităţi ale muzicii vechi: un concert eveniment cu Jordi Savall şi unul cu Vincent Ségal.

Celebrul Jordi Savall, unul dintre cele mai importante nume din lumea muzicii occidentale vechi este creditat la nivel mondial pentru readucerea la viaţă şi pe scenă a violei da gamba. Un obişnuit al scenelor din întreaga lume, dar şi al scenelor româneşti, muzicianul a înregistrat în anul 2009 un CD cu nouă piese scrise de Dimitrie Cantemir, intitulat „Cartea ştiinţei muzicii”.

Vincent Ségal, muzician francez, a absolvit Academia de Muzică din Lyon şi pe cea din Canada. Este cunoscut mai ales pentru varietatea de colaborari cu nume precum: Steve Nieve, Elvis Costello, Cesaria Evora, Blackalicious şi mulţi alţii.

Totodată, Festivalul Baroc îşi propune să prezinte viaţa de zi cu zi a Cetăţii Timişoara şi a locuitorilor acesteia, înainte şi după 1716, precum şi legăturile între comunităţile prezente în zona Bantului: români, sârbi, otomani, austrieci, şvabi.

Festivalul Baroc doreşte să reînvie spiritul Timişoarei de altădată, un vechi oraş important al monarhiei dunărene şi al Europei Centrale şi să readucă în memoria contemporanilor gloria „oraşului ideal” baroc din secolul al XVIII-lea.

PROGRAM

09 octombrie – Ambasada (str. Anton Seiller 2)

ORA 19.00

Zilele Muzicii pentru lăută şi chitară –recitaluri, cursuri de măiestrie, prezentări de instrumente, invitaţi din ţară şi din străinătate, coordonator: drd. prof. Caius Hera.

Recital de lăută renascentistă Costin Soare (Bucureşti) – Lucrări de John Dowland şi Francesco da Milano.

Dragostea în vremea barocului – scenete şi sonete din Shakespeare şi Moliereprezentate de Andrei Ursu.Regia artistică: Ana-Maria Cazacu.

10 octombrie – Ambasada (str. Anton Seiller 2)

ORA 11.00

Masterclass Costin Soare, Caius Hera, Michele Carreca, Judit Andrejszki

ORA 17.00

Caius Hera – Lăuta în Europa Occidentală, din cele mai vechi timpuri până în secolul XX

ORA 18.00

Lorinczi Gyorgy – Prezentare de instrumente din familia lăutei

ORA 19.00

Zilele Muzicii pentru lăută şi chitară

Recital de lăută barocă Michele Carreca (Roma)

Dragostea în vremea barocului – scenete şi sonete din Shakespeareprezentate de Oana Petrescu.Regia artistică: Ana-Maria Cazacu

11 octombrie – Ambasada (str. Anton Seiller 2)

ORA 11.00

Masterclass cu Michele Carreca, Costin Soare, Caius Hera, Judit Andrejszki

ORA 17.00

Liviu Saşa – prezentare instrumente orientale

ORA 18.00

Michele Carreca – prezentare repertoriu pentru lăută

ORA 19.00

Zilele Muzicii pentru lăută şi chitară

Recital de muzică din perioada Renaşterii şi a Barocului timpuriu

Dragostea în vremea barocului – scenete din Shakespeare şi Moliere, cu Andrei Ursu şi Oana Petrescu.Regia artistică: Ana-Maria Cazacu

În toate cele trei zile, respectiv 9, 10 şi 11 octombrie, interpreţii participanţi: Judit Andrejszki (Budapesta) – canto baroc şi clavecin, Michele Carreca (Roma) – lăută barocă, Costin Soare (Bucureşti) – lăută renascentistă, Caius Hera (Timişoara) – lăută, Saşa Liviu Stoianovici (București) – saz, tambur, cobzăşiLorinczi Gyorgy (Târgu Mureş) – constructor de instrumente vor oferi cursuri de măiestrie şi workshop-uri dedicate chitariştilor şi interpreţilor. Intrarea la toate recitalurile şi cursurile de măiestrie este gratuită, iar la final participanţii vor primi diplome.

Cursurile sunt dedicate în mod special chitariştilor şi interpreţilor care au în repertoriu muzică din perioada Renaşterii sau din perioada Barocă, şi care vor putea să lucreze alături de muzicieni profesionişti acest repertoriu abordat dintr-o perspectivă cât se poate de autentică. Nu există limită de vârstă pentru participanţi.

Intrarea este liberă.

12 octombrie – Biserica Millennium din Piaţa Traian

ORA 19.30

Concert W. A Mozart şi G. B. Pergolesi susţinut deArt Kammerorchester, coordonator muzical: Ovidiu Rusu. Invitaţi: dirijor – David Crescenzi (Italia), soprana Rasha Talaat (Egipt). Moderator: Christian Rudik.

Intrarea este liberă.

17 octombrie – Filarmonica Banatul Timişoara

ORA 19.00

Concert de muzică veche susţinut de Jordi Savall (viola da gamba & dirijor) şi AnsamblulHESPÈRION XXI. Componenţa: Andrew Lawrence-King (harpă barocă spaniolă), Rolf Lislevand (chitară & teorbă), David Mayoral (percuţie)

Intrarea se va face pe bază de bilete. Biletele sunt gratuite şi se pot obţine de la casieria Filarmonicii Banatul Timişoara.

18 octombrie – Bastionul Theresia

ORA 19.30

Aetheris – Elementele nopţii – spectacol de foc şi muzică în aer liber, susţinut de Peregrinii, tinerii menestreli ai cetăţii, împreună cu Pyraessence Fireshow by Amaris Agni, artiştii focului.

21 octombrie – Filarmonica Banatul Timişoara

ORA 19.00

Concertul Unicorn – O călătorie în istoria noastră susţinut de Formaţia vocal -instrumentală de Muzică VecheAnton Pann.

Componenţa: Constantin Răileanu, Alexandru Stoica, Andrei Zamfir, Ghassan Bouz, Sabin Penea, Oana Răileanu.

Intrarea se va face pe bază de bilete. Biletele sunt gratuite şi se pot obţine de la casieria Filarmonicii Banatul Timişoara.

23 octombrie – Liceul de Muzică „Ion Vidu”

ORA 19.00

Concertul 1001 Poveşti Muzicale, susţinut deVincent Ségal – Franţa (violoncel),

Derya Türkan – Turcia (kemence), Emmanuel Hovhannisyan – Armenia (duduk) şi Formaţia vocal – instrumentală de Muzică Veche„Anton Pann”

Intrarea se va face pe bază de bilete. Biletele sunt gratuite şi se pot obţine de la casieria Filarmonicii Banatul Timişoara.

BarOK reDESIGNed – Expoziţie realizată de Corina Nani

9 – 11 octombrie 2015, la „Ambasada” (adresa: Strada Anton Seiller 2)

12 – 18 octombrie 2015, la „Galeria Primăriei” (Piaţa Victoriei, nr. 5)

„Arhitectura este arta unei linişti pietrificate… devine un muzeu al aşteptării, al liniştii răbdătoare… ” – Corina Nani

Intrarea este liberă.

Mai multe informatii pe www.festivalulbaroctimisoara.ro şi pagina de facebook: Festivalul Baroc Timişoara.

CARTEA DE SÂMBĂTĂ: Frapanta diferenţă a viitorului faţă de trecut

Publicat de Horea Bacanu 26 Septembrie 2015 Comments Off

E chiar o discuţie deschisă, cu toate că nu, nu e chiar aşa frapantă diferenţa, ba poate că viitorul se poate suprapune peste trecut, în anumite condiţii. Lumea experimentelor de laborator din microfizică a dat din nou, în această săptămână, o ştire care a făcut înconjurul pământului: s-a realizat primul experiment microfizic de teleportare la o distanţă de peste 100 km. Sigur, se vorbeşte de “teleportare” pentru ca să înţelegem cu toţii sensul complicat al experimentului realizat.

Experimentul aparţine domeniului revoluţionar al fizicii cuantice,  deci nu este din domeniul vizibil la scara intuitivă umană, fiind vorba despre un experiment de microfizică. El a constat în teleportarea cuantică a fotonilor cu ajutorul fibrei optice. Nu, nu este vorba de transferul instantaneu de obiecte vizibile intuitiv, ci este transferul instantaneu al informaţiei, al stărilor cuantice între acele particule ce sunt numite în fizica cuantică “particule inseparabile cuantic”. Starea particulelor inseparabile se poate măsura, tocmai despre măsurarea acestei stări fiind vorba în experimentul de faţă. Iar măsurările au arătat că între fotonii inseparabili, deşi aflaţi la mai mult de 100 de km distanţă, au loc transferuri instantanee, teleportări de stări similare. Experimentul s-a bazat pe un transfer prin fibră optică, iar senzorii cu care s-au măsurat stările fotonilor au fost din fire superconductoare de siliciură de molibden cu grosime de 150 nanometri, răcite la -272 grade Celsius, adică la 1 grad peste zero absolut.

Acest experiment, descris pe larg în cel mai recent număr al revistei Optica, se înscrie în domeniul avansat al cercetării din fizica cuantică, în care s-a verificat faptul că se poate deduce o natură stranie a particulelor cuantice, aceea de a exista în două sau mai multe locuri în acelaşi timp.

Şocul acestor afirmaţii şi teze ale fizicii contemporane este considerabil. Ce se întâmplă în lumea microfizică absolut diferit faţă de macrofizica vizibilă (pentru oameni) atât de diferit încât ajungem chiar până la a verifica experimental (în laboratoare cuantice) fenomenul teleportării, altădată SF?

Una dintre cele mai interesante cărţi biografice ale domeniului, ce poate lămuri câteva răspunsuri pentru această întrebare, este, cu siguranţă, Omul cuantic – biografia ştiinţifică a lui Richard Feynman -, scrisă de un fizician talentat, Lawrence M. Krauss. Întâmplarea (venită dintr-o legătură profundă) face ca să găsim în această carte răspunsul despre cum se poate ca un foton să-şi transfere cuantic proprietăţile instantaneu şi de ce este necesar ca în măsurarea acestor proprietăţi să fie utilizat un material superconductor răcit foarte aproape de zero absolut. Ambele rezultate, alături de foarte multe alte descoperiri, au fost deduse şi generalizate apoi ca rezultate certe experimentale de către fizicianul Richard Feynman, contemporan şi discipol al lui Albert Eistein şi premiat Nobel, cel mai important teoretician şi practician euristic în noua microfizică a particulelor cuantice, domeniu al cerecetării ce a dominat ultimele decenii.

Prima şi cea mai importantă descoperire, venită în urma teoriei relativităţii generale a lui Einstein, rezultată din cercetarea făcută de Feynman alături de Weeler în anii 1940: electromagnetismul este domeniul în care se pot utiliza reacţii înapoi în timp, dar şi soluţii ce conţin reacţii cuantice înainte în viitor, pentru a experimenta microfizica subatomică. La primul seminar ştiinţific la care a fost dezbătută această descoperire au participat marile somităţi din domeniul fizicii din acele vremuri: Eugene Winger, John von Neumann, Wolfgang Pauli şi Albert Einstein (cu toţii ajungând laureaţi Nobel). Descoperirea utiliza funcţia de undă decoperită de Erwin Schrodinger, care explică misterul aflat în centrul mecanicii cuantice, prin care se arată că particulele se comportă într-un anumit sens ca undele, iar toate undele se comportă într-un anumit sens ca particulele, diferenţa venind din faptul că particula este localizată într-un punct, iar unda se întinde peste o regiune. Sigur că enunţul este cât se poate de simplist în această formă, noua teorie cuantică la care lucra Feynman folosindu-se de cele mai complexe integrale de drum, ceea ce i-a permis separarea părţilor sistemelor cuantice, pentru a face posibilă măsurarea.  Mai târziu, la dezbatere au mai participat şi alţi mari fizicieni, cei care au ajuns să lucreze în celebrul (dar nu neapărat invidiatul) grup ce cercetare pentru realizarea bombei atomice americane, adică echipa de la Los Alamos, din Proiectul Manhattan, cea care a realizat materialul brut al bombei, uraniul 235, un izotop uşor al uraniului: Robert Oppenheimer şi Hans Bethe.

A doua descoperire: vârtejurile din suprafluide. O denumire ce pare luată din povestiri fantastice, dar căreia îi corespunde un fenomen microfizic de foarte mare profunzime: pornind de la comportamentul heliului lichid ce e răcit până aproape de zero absolut şi e constrâns să se rotească, Feynman a observat că fluidul întreg nu se roteşte, dar mai multe regiuni mici, de ordinul de mărime al atomilor, se rotesc fiecare în jurul regiunii sale centrale, aliniindu-se pe direcţie verticală şi formând vârtejuri ca într-un ciclon. Vârtejurile se distribuie în întreg fluidul, întreg care nu se roteşte, inducând o tranziţie de fază în material, conducând la naşterea unor proprietăţi speciale. Supraconductibilitatea şi suprafluiditatea sunt astăzi domenii de vârf în fizica cuantică şi inventica materialelor speciale.

Călătoria biografică din cartea de popularizare semnată de fizicianul Krauss este una ce poate şoca cititorul mai puţin deprins cu limbajul din sistemele fizicii avansate. Poate şoca termenul orizontului indefinibil ce se află la “infiniţi”, sau mărimea care se conservă în timpul interacţiunilor tari dintre particule, mărime numită “stranietate”.

Textul este caracterizat de logica foarte bine închegată a desfăşurării evenimentelor ştiinţifice din viaţa celui mai important contributor al ştiinţei cuantice, însă ajunge să facă, pe alocuri, mari salturi şi trimiteri generale către filosofia ştiiinţei şi epistemologie, aproape de limita înţelegerii uzuale pe care cititorii o aplică atunci când parcurg un text biografic. Aşa că, fiecare capitol se citeşte cu atenţia dusă la maximul incandescent al înţelegerii complexe. Iar între capitole sunt absolut necesare pauzele de recuperare a acuităţii atenţiei.

Teoriile mecanicii cuantice şi ale electromagnetismului Feynman, în care timpul este curbat şi particulele interferează în modalităţi cu totul schimbate faţă de macrofizică, după principii revoluţionare (cum este cel al stranietăţii), au îndreptat comunitatea ştiinţifică să considere ca iminentă apariţia unei teorii generale a gravitaţiei cuantice (din care se pot extrage infiniţii intratabili). Care teorie nu a apărut încă în mod unanim acceptat de întreaga comunitate ştiinţifică.

Însă toate decoperirile lui Feynman şi ale marilor cercetări din fizica cuantică a secolului trecut au determinat dezvoltări noi, ce se află în stadii de validare mai mult sau mai puţin avansate (inclusiv prin experimente precum sunt cele din acceleratorul CERN sau cele de teleportare cuantică produse la NIST). Iată cele mai importante direcţii în noile domenii ale fizicii cuantice:

– Radiaţiile Hawking: sunt rezultate din procesele cuantice având ca sursă celebrele găuri negre, procese studiate în anii şaptezeci de către Stephen Hawking. Acesta s-a bazat pe teoria lui Feynman despre câmpurile cuantice, în care gravitonii se propagă într-un spaţiu de fond fix şi plat, descoperind că obiectele numite găuri negre pierd masă prin radiaţii către exterior până la evaporare completă.

– Teoria corzilor: a rezultat din cercetările asupra mecanicii cuantice a corzilor vibrante în formă de buclă, din care s-a dedus că se pot elimina infiniţii incalculabili, corzi în care se manifestă vibraţii speciale prin efectul de excitaţie de masă 0 şi spin 2. Această teorie implică însă o complicaţie importantă: aceste corzi trebuie să vibreze nu în patru dimensiuni, ci în zece sau unsprezece dimensiuni, conform unor noi tipuri de diagrame Feynman. Din mai multe etape de cercetare universul teoriei corzilor s-a complicat, ajungînd ca azi să se renunţe la modelul explicativ al corzilor, care a fost înlocuit de cel al branelor, obiecte în mai multe dimensiuni decât corzile.

– Cosmologia cuantică: inspirată din relativitatea generală, în care distincţia dintre spaţiu şi timp este arbitrară (în sistemele de coordonate diferite , spaţiul unei persoane este timpul alteia, mai ales în sistemele în care timpul este puternic curbat şi câmpul gravitaţional intens). Apelul la integralele de drum dezvoltate de Feynman nu cere separarea timpului de spaţiu, cercetarea realizându-se în direcţia unei mecanici cuantice a întregului univers plat (aşa cum a făcut Stephen Hawking şi Sidney Coleman), cu universuri în formare sau găuri de vierme, cercetare numită cosmologie cuantică.

Întrebarea formulată la mijlocul secolului XX – privind diferenţa frapantă dintre viitor şi trecut -  este tot mai uşor de depăşit în lumea cuantică în care Richard Feynman este, poate, primul părinte fondator şi, cu siguranţă, cel mai curios căutător al răspunsurilor despre legile fizice ale microuniversului nevăzut,  cel de dinainte de lumea tangibilă.

PS: Îi mulţumesc profesorului Pânzaru pentru generoasa semnalare a acestei cărţi.

http://horeabacanu.blogspot.ro/

Festivalul Produselor Tradiţionale, la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara

Publicat de Ana Brunner 23 Septembrie 2015 Comments Off

Muzică populară şi produse tradiţionale de calitate: ROADELE TOAMNEI revin la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara în acest sfârşit de săptămână. De vineri până duminică, 25-27 septembrie 2015, producători agricoli din zona de vest a ţării vor oferi timişorenilor, la preţuri convenabile, toate roadele pământului, dar vizitatorii vor găsi la Muzeu şi produse artizanale realizate de meşteri populari. Intrarea este liberă.

Festivalul Produselor Tradiţionale, sub denumirea generică de ROADELE TOAMNEI, va avea deschiderea oficială vineri, 25 septembrie 2015, la ora 13.00, iar programul pe următoarele două zile, sâmbătă şi duminică, va fi în intervalul orar 10.00 – 20.00.

La Muzeul Satului Bănăţean se vor putea găsi, la sfârşitul săptămânii, şi produse din carne, brânză, renumita pâine de Pecica, mierea de albine, must, vin şi alte produse tradiţionale. Totodată, vor fi prezenţi, parţial, şi acei meşteri populari care au mai rămas în Timişoara în urma Târgului Meşterilor Populari, eveniment încheiat duminica trecută.

Nu va lipsi nici voia bună. Pe întreaga durată a evenimentului, programul folcloric va fi asigurat de Centrul de Cultură şi Artă a judeţului Timiş şi de asociaţia culturală Vatra Banatului.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Timiş, Camera Agricolă a judeţului Timiş, Centrul de Cultură şi Artă a judeţului Timiş şi Muzeul Satului Bănăţean Timişoara.

Asociaţia Timişoara – Capitală Culturală Europeană a finalizat conceptul candidaturii, sub sloganul ‘Shine your light – Light up your city!’, (în traducere de lucru: ‘Luminează orașul prin tine!’), în urma unui process complex de consultare şi participare din partea cetățenilor, autorităților, instituțiilor și operatorilor de cultură independenți, artiștilor, instituțiilor de învăţământ, reprezentanţilor industriilor creative, mediului economic și politic. Asociaţia a ajuns la acest concept după patru ani, parcurgând două etape intermediare, precum REVOLutionary și Channel of Cultures.

Angajamentul civic şi implicarea socială a locuitorilor au condus la conturarea primului concept în anul 2012, REVOLolutionary. Acest slogan se baza pe identitatea orașului și scotea în evidență rolul Timișoarei în istoria recentă a României. În anul 2014 au avut loc noi consultări cu cetăţenii în urma cărora un nou concept a fost cristalizat, Channel of cultures, care îngloba atât trecutul cât și prezentul, reflectând etosul unui oraș inter- şi multicultural. Aceasta a făcut din Timișoara un oraș european caracterizat printr-o gândire pragmatică și un comportament civic însușit.

Anul 2015 a însemnat, în procesul candidaturii, verificarea acestor rezultate și analizarea mai în profunzime a ADN-ului Timișoarei, prin organizarea atelierelor de lucru, aplicarea de chestionare, campanii de consultare şi informare pe platformele online și  implicarea în alte evenimente. Astfel, comunitatea orașului și-a definitivat conceptul de candidatură pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2021: ‘Shine your light – Light up your city!’ (‘Luminează orașul prin tine!’).  Pornind de la variantele precedente lansate în dezbatere, s-a constatat că Timişoara – oraş care face parte din reţeaua oraşelor construite pe baza valorilor Iluminismului şi primul oraș din Europa cu iluminat electric stradal – este un catalizator şi un punct emergent de răspândire a valorilor civice şi culturale.  Aceste valori înrădăcinate și în trecutul orașului se regăsesc acum printre principiile care stau la baza Uniunii Europene de astăzi.

Suntem pe ultima sută de metri înainte de depunerea dosarului de candidatură pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii pe data de 10 octombrie 2015. Asociaţia este foarte mulţumită de gradul mare de participare şi implicare a comunităţii în procesul de definitivare a conceptului şi a programului artistic al candidaturii. Suntem încrezători că ‘Shine your light – light up your city!’ ‘Luminează oraşul prin tine!’ reprezintă spiritul urbei, așa cum a fost descoperit și definit de timișoreni, fiind elementul central sub egida căruia s-a elaborat dosarul pentru concurs. Propunerea noastră pentru programul de Capitală Europeană a Culturii este ca fiecare dintre noi să își găsească propria energie și resursele interioare pentru a se implica în viața orașului și pentru a aduce o schimbare pozitivă atât în comunitate, cât şi la nivel european”, spune Simona Neumann, director executiv al ATCCE.

‘Shine your light – Light up your city!’ Luminează orașul prin tine!’ îşi propune să aducă un nou suflu de energie tuturor timişorenilor şi europenilor care îşi asumă valorile continentului, aspirând la un oraş dinamic pe plan cultural și vizionar în plan politic, economic și social. Cele două concepte lansate până acum în dezbatere publică au fost şi ele incluse în programul artistic al candidaturii.

Şcoala de vară de leadership cultural, la Universitatea de Vest

Proiectul este iniţiat de Universitatea de Vest din Timişoara în cadrul programului Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021.

Vara începe cu Sărbătoarea muzicii – Fête de la musique!

La Timișoara prelungim sărbătoarea cu încă o zi pentru a pune în valoare tineri artiști pe scena muzicală franceză și românească.

Cântecele aerului – al doilea modul al Atelierului IDENTITATE

Cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate este programat în perioada 2-6 iulie 2018. Data-limită pentru înscrieri este 28 iunie.

FOTOGRAFIE: În mijlocul evenimentelor din Mai 1968

La o jumătate de secol după evenimentele din mai 68, expoziţia ne aruncă înapoi în Parisul manifestaţiilor studenţeşti.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015