• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Cântecele aerului, cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate

Publicat de Pagini de Cultura 1 Iulie 2018 Comments Off

Luna iulie reuneşte din nou la Teatrul Naţional oameni preocupaţi de recuperarea prin muzică a trecutului, ca declanşator al evoluţiei personale. Este vorba despre Cântecele aerului, cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate, un proiect al Teatrului Naţional din Timişoara, împreună cu Subcarpaţi şi Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană.

Primul modul al Atelierului Identitate a avut o evoluţie extraordinară şi a construit în jurul său o comunitate reunită în jurul cavalului, formată atât din cei 25 de participanţi, veniţi din România (Timişoara, Bucureşti, Oradea, Arad, Cluj, Constanţa), Marea Britanie şi Danemarca, cât şi dintr-un mare număr de susţinători online. La cel de-al doilea modul, Cântecele aerului, locurile pentru s-au ocupat în mai puţin de 72 de ore.

Împreună cu Marius Andrei Alexe – sau Bean MC, aşa cum este cunoscut publicului din întreaga ţară şi cu Andrei Maxim, profund cunoscător al cavalului, participanţii redescoperă folclorul autentic şi bucuria redescoperirii unor sensuri profunde ale propriei identităţi prin intermediul cavalului.

“Sunt pasionat de tot ce înseamnă folclor: muzică, tradiţii, meşteşug, oameni”, “…mă preocupă foarte mult moştenirea muzicală a României”, “…valorile, tradiţiile moştenite, acestea sunt lucruri pe care nu ni le va putea lua nimeni, iar prin acest atelier regăsim şi renaştem aceste valori prin muzică şi artă, cavalul fiind metafora perfectă”, “Vreau să particip la acest atelier din pură dragoste faţă de ăst’ instrument care, din păcate, moare în mâinile noastre”, “…îmi doresc să învăţ bazele cavalului astfel încât să duc moştenirea culturală mai departe, să aibă şi copiii mei muzică frumoasă” – sunt doar câteva din afirmaţiile cu care participanţii la modulul Cântecele aerului şi-au argumentat dorinţa de a se înscrie. Aceste cuvinte demonstrează uriaşele rezerve de energie creatoare cărora Teatrul Naţional, iniţiatorul Atelierului, le dă viaţă prin Atelierul Identitate. Cel de-al doilea modul este programat în perioada 2-6 iulie 2018, în foaierul Sălii 2 şi în Parcul Civic, zilnic între orele 17 şi 19, continuând formula primului modul.

Atelierul IDENTITATE, face parte din proiectul Teatrului Naţional din Timişoara pentru anul 2021 şi este parte integrantă din Programul Cultural 2018, bid book TM 2021.  Partenerul oficial al proiectului este Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană.

Foto: Adrian Pîclişan / TNTm

Şcoala de vară de leadership cultural, la Universitatea de Vest

Publicat de Pagini de Cultura 21 Iunie 2018 Comments Off

Timişoara are privilegiul de a fi Capitala Culturală a Europei în anul 2021. Este, însă, oraşul nostru pregătit pentru acest proiect? Aceasta este o întrebare la al cărui răspuns pozitiv trebuie să contribuie fiecare dintre noi, fie că reprezentăm instituţii culturale, autorităţi publice, universităţi, companii sau simple persoane fizice.


Dacă din punct de vedere al infrastructurii responsabilitatea cade aproape în totalitate în sarcina Primăriei Municipiului Timişoara şi a Guvernului României, în ceea ce priveşte celelalte aspecte (resurse umane, resurse financiare, voluntariat, promovare etc.) fiecare instituţie şi fiecare locuitor al Timişoarei îşi poate aduce un aport important în succesul acestui proiect.

În acest sens, Universitatea de Vest din Timişoara a iniţiat un proiect în cadrul programului Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021: Şcoala de vară de “Leadership cultural”, care îşi va deschide porţile între 1 şi 7 iulie 2018 pentru 25 de cursanţi (dintre care 5 vor fi studenţi).

Universitatea de Vest din Timişoara s-a dovedit de-a lungul existenţei sale o instituţie cu o amplă implicare în comunitate. De 75 de ani educăm talente, pregătim resursa umană pentru proiecte importante din domeniul social, cultural sau economic şi prin inovaţie şi creativitate încercăm să producem schimbări pozitive în societate. Folosind experienţa noastră, dar mai ales conexiunile cu diverse personalităţi ale lumii culturale internaţionale şi nu numai, în urmă cu 6 luni ne-am propus să realizăm o şcoală de vară de “Leadership cultural”, cu scopul de a forma tineri leaderi şi de a consolida o reţea de actori culturali în măsură să genereze proiecte relevante şi să conducă programe culturale de amploare pe agenda viitoarei capitale culturale europene, declară organizatorii evenimentului.

Timp de o săptămână, speakeri de talie internaţională şi mentori locali care cunosc foarte bine contextul cultural european vor lucra cot la cot cu cursanţii selectaţi, pentru a contura proiecte culturale de impact. Pe lista lectorilor invitaţi se află: Vasile Şirli, Constantin Chiriac, Jarosław Fret, József Kardos, Monica Urian, Dragoş Bucurenci, Lăcrămioara Stratulat şi Oana Băluţescu.

Programul primei ediţii a şcolii de vară presupune prelegeri pe teme de interes, ateliere de lucru în cadrul cărora vor fi dezvoltate proiecte culturale pe teme cuprinse în agenda capitalei culturale, dar şi serate în cadrul cărora participanţii vor putea interaţiona cu lectorii invitaţi şi personalităţi ale lumii culturale din Timişoara.

PROGRAM ŞCOALA DE VARĂ

DUMINICĂ, 1 IULIE 2018

09.00 – 9.30: Deschiderea oficială a Şcolii de vară de leadership cultural în Mansarda Facultăţii de Arte şi Design

10.00 – 11.30: Getting to know each other: Tramvaiul de epocă

11.30 – 12.00: Conferinţă de presă

12.00 – 14.00: Pauză

14.00 – 16.00: Constantin Chiriac, Leadership cultural – gestionarea eşecului şi construirea succesului

16.00 – 16.15: Pauză

16.15 – 19.15: Dragoş Bucurenci, Storytelling

20.00: Serată networking la Galeria Triade (Calea Martirilor, nr. 51)

LUNI, 2 IULIE 2018

09.00 – 13.00: Dragoş Bucurenci, Storytelling

13.00 – 14.30: Pauză

14.30 – 16.30: Constantin Chiriac, Politici culturale

16.30 – 16.45: Pauză

16.30 – 18.30: Atelier

18.30 – 18.45: Pauză

18.45 – 19.30: Feedback

20.00: Serată networking la Amphora (Strada Hector, nr. 4)

MARŢI, 3 IULIE 2018

09.00 – 11.00: Lăcrămioara Stratulat, Rolul leadership-ului în gestionarea unei situaţii de criză. Studiu de caz: restaurarea Palatului Culturii din Iaşi

11.00 – 11.15: Pauză

11.15 – 13.15: Atelier

13.15 – 14.30: Pauză

14.30 – 16.30: Conferinţa Programe comunitare în domeniul culturii, deschisă tuturor operatorilor culturali din sectorul public şi independent, susţinută de Oana Băluţescu, coordonator Punctul Europa pentru cetăţeni; Bianca Floarea, coordonator Subprogramul Cultura, Biroul Europa Creativă; Valentina Miu, coordonator Subprogramul Media, Biroul Europa Creativă

16.30 – 17.00: Pauză

17.00 – 19.00: Jarosław Fret, Acţiunea culturală internaţională în contexte locale

20.00: Serată networking la Zaza (Bd. V. Pârvan, nr. 9)

MIERCURI, 4 IULIE 2018

09.00 – 11.00: Constantin Chiriac, Tehnici de negociere şi fundraising în industria artelor

11.00 – 11.15: Pauză

11.15 – 13.15: Jarosław Fret, Inovaţie şi antreprenoriat cultural

13.15 – 14.30: Pauză

14.30 – 18.30: Atelier

18.30 – 18.45: Pauză

18.45 – 19.30: Feedback

20.00: Serată networking la Casa Artelor (Str. Augustin Pacha, nr. 8)

JOI, 5 IULIE 2018

09.30 – 11.00: Vasile Şirli, Proiectul cultural de la idee la realizare

11.00 – 11.15: Pauză

11.15 – 12.30: Atelier

12.30 – 14.00: Pauză

14.00 – 16.00: Monica Urian, Relaţii culturale internaţionale sau diplomaţie culturală? Uniunea Europeană pe scena internaţionala în secolul XXI

16.00 – 16.15: Pauză

16.15 – 18.30: Atelier

18.30 – 18.45: Pauză

18.45 – 19.30: Feedback

20.00: Serată networking la Institutul Francez (Bd. C.D. Loga, nr. 46)

VINERI, 6 IULIE 2018

09.30 – 11.00: Vasile Şirli, Motivarea şi motivaţia echipelor

11.00 – 11.15: Pauză

11.15 – 13.15: Mihai Brezeanu, Legislația în domeniul culturii

13.15 – 14.30: Pauză

14.30 – 18.00: Atelier

18.00 – 18.15: Pauză

18.15 – 19.00: Feedback

20.00: Serată networking la Filarmonica Banatul (Bd. C.D. Loga, nr. 2)

SÂMBĂTĂ, 7 IULIE 2018

09.00 – 11.30: József Kardos, Organizarea programelor culturale şi dezvoltarea publicului

11.30 – 11.45: Pauză

11.45 – 13.30: Atelier

13.30 – 15.00: Pauză

15.00 – 17.00: Atelier

17.00 – 17.45: Feedback

17.45 – 18.00: Pauză

18.00 – 20.00: Prezentarea proiectelor în faţa operatorilor culturali din sectorul public şi independent şi în faţa reprezentanţilor Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021

20.00: Serată networking la Beraria 700 (Str. C. Brediceanu, nr. 4)

***

Vasile Şirli – Director muzical Disneyland Paris, a compus muzică pentru film, teatru şi televiziune şi este producător în industria muzicii. În momentul de faţă, domnia sa este implicat într-un proiect de mare anvergură: compune muzica şi realizează aranjamentul pentru spectacolul de deschidere a viitoarei ediţii a jocurilor olimpice.

Constantin Chiriac – Preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, coordonator artistic al capitalei culturale europene de la Sibiu din 2007

Jarosław Fret – Directorul Institutului Grotowski, Wrocław, pion principal în organizarea capitalei culturale europene de la Wrocław în 2016

József Kardos – Director al Festivalului de la Sziget, Budapesta, un festival de top în Europa centrală

Monica Urian – Policy Officer la Direcţia Generală Educaţie şi Cultură din Cadrul Comisiei Europene, responsabilă în cadrul Comisiei Europene de coordonarea secţiunii prioritare “dezvoltarea publicului”

Dragoş Bucurenci – Director al Fundaţiei “Hope and Homes for Children”, a format peste o mie de manageri în public speaking, storytelling şi comunicare interpersonală şi a primit premiul “Cel Mai Bun Training al Anului” la Gala Business Edu

Lăcrămioara Stratulat – Managerul Complexului Muzeal Naţional “Moldova” Iaşi, este titularul cursului de Muzeologie la Universitatea Naţională de Arte “George Enescu” Iaşi şi coordonator al Festivalul Internaţional al Muzicii Mecanice

Oana Băluţescu – Ministerul Culturii, coordonator naţional al programului “Europa pentru cetăţeni”

Vara începe cu Sărbătoarea muzicii – Fête de la musique!

Publicat de Pagini de Cultura 19 Iunie 2018 Comments Off

De mai bine de 36 de ani, cea mai lungă zi din an este dedicată muzicii în Franţa şi în peste o sută de ţări din lume. Sărbătoarea se prelungeşte cu încă o zi în oraşul de pe Bega, unde artişti din Franţa şi România se întâlnesc pe scenă, în aer liber, într-o atmosferă caldă şi prietenoasă. Acesta este şi spiritul Fête de la musique: un rendez-vous al diferitelor genuri muzicale, o invitaţie la a descoperi, a trăi şi a savura muzica.

În 21 iunie, magia serilor de vară pe malul Begăi va fi sporită cu rezonanţe rock, pop şi dust-folk cu nuanţe de blues. Unul dintre artiştii cu o ascensiune spectaculoasă în acest moment în Franţa – Marvin Jouno – ajunge pentru prima dată la Timişoara! Muzica lui suprinde prin alierea unui sound englez şi a versurilor în franceză. Rezultatul: un pop francez elegant care spune poveşti în acelaşi timp personale şi universale, poetice şi foarte contemporane. Seara este completată de un un duo feminin tumultuos şi plin de vitalitate: Pur-Sang (ex-Sirius Plan) propune o muzică ce se trăieşte în mişcare, într-un ritm care se propagă uşor în rândul publicului. În deschidere, o trupă locală recent înfiinţată, care face parte din compilaţia Made in TM: Sweet Wednesay ne va face să simţim cât de dulci pot fi serile de joi la D’arc pe mal.

La fel ca la ediţia precedentă, una dintre seri este dedicată muzicii electronice. DJ din România şi din Franţa mixează împreună în curtea cafenelei Aethernativ, în 22 iunie. Alături de Rapala şi von Bruber, DJ-ul parizian La Mverte încearcă să elibereze muzica de orice constrângere de gen, ajutat de sintetizatorul său analogic.

Timp de două seri, timişorenii au ocazia de a sărbători muzica în toate formele sale, lăsându-se învăluiţi de fuziunea ritmurilor.

Intrarea este liberă la toate concertele!

PROGRAM

Joi, 21 iunie – D’arc pe mal

20.00 SWEET WEDNESDAY (RO)

21.30 PUR-SANG (ex-Sirius Plan) (FR)

23.00 MARVIN JOUNO (FR)

Vineri, 22 iunie –Aethernativ

21.00 RAPALA (RO)

23.00 LA MVERTE (FR)

01.00 VON BRUBER (RO)

Evenimentul este organizat de Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez din Timişoara. Detalii pe site-ul Institutului Francez şi pe pagina de Facebook .

Primul război mondial – o reconstituire istorică în An Centenar

Publicat de Pagini de Cultura 17 Iunie 2018 Comments Off

Festival inedit la Timişoara! Timp de două zile, în perioada 23-24 iunie, la Bastionul Theresia, va avea loc festivalul istoric “Primul război mondial – o reconstituire istorică în An Centenar”. Organizat de Muzeului Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, evenimentul reuneşte, în premieră la Timişoara, unele dintre cele mai reprezentative asociații de reconstituire istorică din țară: Asociația Tomis, Asociația Tradiții Ostășești și Asociația IR33 Cetatea Aradului. De asemenea, evenimentul se bucură de prezența Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere “Decebal”.

Programul evenimentului cuprinde o paradă militară a participanţilor, demonstraţii interactive, reconstituiri ale bătăliilor Primului Război Mondial, ateliere tematice, dar şi spectacolele artistice susținute de interpreți specializați în muzică istorică, dansatori și jongleri, precum și actori, membri ai trupelor: Peregrinii, Deep 6 Project și Teatrul Portabil. Intrarea este liberă!

Programul evenimentului:

Sâmbătă, 23 iunie 2018

Ora 11-12: Parada militară a participanților (plecare din Bastionul Theresia cu oprire în Piața Unirii pentru momente de reconstituire istorică)

Ora 15-20: Tabără militară, demonstrații interactive, ateliere de duel ofițeresc, reconstituiri ale bătăliilor Primului Război Mondial

Ora 21-22: ANIMA IGNIS, spectacol de lumină și foc cu Peregrinii, Deep 6 Project și Teatrul Portabil (prima parte).

Duminică, 24 iunie 2018

Ora 11-13: ARMELE MARELUI RĂZBOI – prezentare interactivă de arme din anii Primului Război Mondial în contrast cu armamentul actual, în prezența membrilor grupurilor de reconstituire istorică și a unui pluton de militari al armatei române actuale; lecții de duel scenic și lupte scenice cu Teatrul Portabil

Ora 15-20: Tabără militară, demonstrații interactive, ateliere de duel ofițeresc, reconstituiri ale bătăliilor Primului Război Mondial

Ora 21-22: ANIMA IGNIS – THE CONCLUSION (partea aII-a)

Ora 22: Închiderea evenimentului în salve de tun – momentul de rămas-bun al artiștilor și al asociațiilor de reconstituire istorică.

“Smart Cities” – tema Street Delivery din acest an

Publicat de Pagini de Cultura 14 Iunie 2018 Comments Off

Street Delivery, evenimentul care deschide strada pentru oameni şi o închide pentru maşini, ajunge la ediţia a XII-a în Timişoara şi între 15 şi 17 iunie le propune locuitorilor oraşului o conversaţie onestă pe tema “Smart Cities”.

Ce este, în fond, un “smart city”? Un oraş dominat de tehnologie sau unul în care oamenii aplică noile dezvoltări pentru o convieţuire mai plăcută? Un buzzword de marketing sau o direcţie inevitabilă a marilor aglomerări urbane? Ne apropie oare noile tehnologii sau ne îndepărtează şi mai mult, distrugând comunitatea? Un oraş “smart” îşi şterge trecutul pentru tot ce-i nou sau ştie să aibă grijă de propria sa memorie şi identitate?

Anul acesta, Street Delivery activează un nou punct al oraşului, transformând în zonă pietonală strada General Eremia Grigorescu. Deschiderea oficială are loc vineri, 15 iunie, ora 20:30, cu concertul trupei Tasteful Indecency, urmată de Kaleidonescu de la ora 22:00.

Tot vineri dar şi sâmbătă de la ora 18:00, sunteţi invitaţi la film în cafeneaua D’arc. În parteneriat cu Centrul de Limbă Portugheză Timişoara – Instituto Camões, va fi organizată proiecţia filmul documentar “Os vizinhos“. Patru cartiere, patru documentare, un arhitect: “Siza Vieira în Os vizinhos” este o serie de patru documentare scurte, realizate special pentru pavilionul Bienalei de Arhitectură de la Veneţia, din 2016, de jurnalista portugheză Cândida Pinto.

Sâmbătă, 16 iunie, între orele 11:00 -19:00, organizatorii festivalului propun o călătorie într-un mini oraş al viitorului, unde sunteţi aşteptaţi cu dezbateri, ateliere, teatru şi muzică. De la ora 11:00, publicul se va delecta cu un concert acustic al trupei EM şi cafea oferită de Astoria Think Espresso. Seara, de la ora 20:30, vor urca pe scenă We are creepz, cea de-a doua zi de festival urmând a se încheia cu Mr. Jurjak, de la ora 22:00.

Duminică, 17 iunie, festivalul continuă cu atelierele pe tot parcursul zilei, care se va încheia cu concerte. Colin Klix (19:00), Late November (21:00) şi Grimus (22:00) sunt trupele care vor concerta în ultima zi de Street Delivery Smart Cities.

Smart City nu este o stare, ci un demers continuu, care conduce la progresul susţinut al oraşului. Eşti un factor extrem de important în transformarea oraşului tău. Participă la ateliere şi dezbateri, vorbeşte cu oameni pasionaţi de progres, ascultă muzica oraşului, implică-te, ai curajul de a experimenta noile tehnologii şi haide să colaborăm împreună la crearea poveştii viitorului, declară organizatorii evenimentului.

Identitatea vizuală a ediţiei cu numărul 12 este semnată de artista Paula Rusu.

Organizat de Fundaţia Cărtureşti şi Ordinul Arhitecţilor din România, Street Delivery s-a extins anul acesta în opt oraşe din România: Bucureşti (15-17 iunie), Timişoara (15-17 iunie), Iaşi (15-17 iunie), Baia-Mare (29 iunie – 1 iulie), Cluj-Napoca (14-15 iulie), Bacău (27-29 iulie), Craiova (7-9 septembrie), Alba Iulia (15-17 septembrie).

Cinema în aer liber şi comedii franţuzeşti la Grădina de vară Capitol

Publicat de Pagini de Cultura 14 Iunie 2018 Comments Off

Comedii franţuzeşti recente, actori celebri, realizatori cunoscuţi şi deja îndrăgiţi la Timişoara, eroi şi anti-eroi. Toate acestea vor anima din nou, timp de 3 seri, locaţia bine cunoscută: Grădina Capitol. Din 15 până în 17 iunie, sunteţi invitaţi la cea de-a 9-a ediţie a Zilelor Filmului de Umor!

La ediţia precedentă, cele 1000 de locuri ale grădinii de vară nu au fost de ajuns pentru Dany Boon şi a sa poliţistă irezistibilă! Anul acesta, publicul timişorean are întâlnire cu ultimul său film – Familia mea nebună – o comedie despre originile care te ajung din urmă atunci când credeai că ai ajuns în vârful carierei, despre ciocnirea a două lumi diametral opuse, despre familie şi de vizionat cu toată familia!

Aventurile profesional-familiale sunt completate de aventuri romantice. Fie că este vorba despre Pierre (Pierre Richard) care descoperă Internetul şi site-urile de întâlniri la 75 de ani sau de Isabelle (Juliette Binoche), artistă pariziană şi mamă divorţată în căutarea unei iubiri „ca-n filme”, situaţiile puse în scenă sunt pline de haz, dar şi de tandreţe.

Scenarii în aparenţă obişnuite, condimentate cu poante bine alese şi cu dialoguri suculente, interpretate admirabil de actori a căror faimă a depăşit graniţele Franţei – iată ce promit cele trei seri dedicate filmului de umor à la française!

Filmele sunt subtitrate în limba română. Intrarea este liberă!

În caz de vreme nefavorabilă, proiecţiile vor avea loc în sala Capitol.

PROGRAM

VINERI 15 IUNIE 22:00

Un profil pentru doi / Un profil pour deux (Franţa, 2017), 96 de minute

Regia: Stéphane Robelin

Cu: Pierre Richard, Yaniss Lespert, Fanny Valette

Muzică originală de Vladimir Cosma

SÂMBĂTĂ 16 IUNIE 22:00

Familia mea nebună / La Ch’tite famille (Franţa, 2018), 107 minute

Regia: Dany Boon

Cu: Dany Boon, Line Renaud, Laurence Arn, Valérie Bonneton

DUMINICĂ 17 IUNIE 22:00

Lumina dinăuntru / Un beau soleil intérieur (Franţa, 2017), 95 de minute

Regia: Claire Denis

Cu: Juliette Binoche, Xavier Beauvois, Gérard Depardieu

Organizatori: Ambasada Franţei şi Institutul Francez din Timişoara

Cântecele aerului – al doilea modul al Atelierului IDENTITATE

Publicat de Pagini de Cultura 5 Iunie 2018 Comments Off

Teatrul Naţional, Subcarpaţi şi Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană lansează cel de-al doilea modul al Atelierului IDENTITATE, intitulat “Cântecele aerului”.

Unii s-au grăbit la oraş. Iar alţii au stat mai mult la ţară. Poate de aceea tradiţiile noastre sunt atât de frumoase. E păcat să le uităm. Înscrie-te la Atelierul Identitate şi ajută-ne să promovăm cavalul românesc.” Aceasta era invitaţia pe care Marius Andrei Alexe – sau Bean MC, aşa cum este cunoscut publicului din întreaga ţară – o lansa la începutul lunii martie tuturor celor curioşi să redescopere folclorul autentic prin intermediul unuia dintre cele mai interesante instrumente de suflat: cavalul.

Mai mult decât un proiect de succes, primul modul al Atelierului Identitate, coordonat de Marius Andrei Alexe şi susţinut de Andrei Maxim, a creat o comunitate reunită în jurul cavalului, în jurul bucuriei de a descoperi prin muzica tradiţională sensuri profunde ale propriei identităţi.

Plecând de la acest punct, cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate este programat în perioada 2-6 iulie 2018, în foaierul Sălii 2 şi în Parcul Civic, zilnic între orele 17 şi 19, continuând formula primului modul. Astfel, participanţii se vor iniţia în arta cavalului, ghidaţi de Andrei Maxim, împreună cu Bean MC.

Înscrierile pe cele 25 de locuri disponibile pentru modului 2 al Atelierului Identitate se fac la adresa tntm.office@tntimisoara.com. Pentru înscriere sunt necesare următoarele informaţii: numele, adresa de e-mail, numărul de telefon şi vârsta – participanţii trebuie să aibă peste 18 ani, precum şi răspunsul la următoarea întrebare: de ce vă doriţi să participaţi la Atelierul Identitate?

Data-limită pentru înscrieri este 28.06.2018.

Foto: Adrian Pîclişan

A început Festivalul Artelor Timişorene

Publicat de Pagini de Cultura 4 Iunie 2018 Comments Off

Muzică, dans, film, sculptură, pictură, moda, teatru, design, literatură, fotografie, ateliere de creaţie, le puteţi întâlni timp de o săptamână la Timişoara. Artişti de toate genurile, interpreţi, elevi, studenţi vă invită să descoperiţi fascinanta lume a artelor, la Festivalul Artelor Timişorene.

Cea de-a V-a ediţie a Festivalului Artelor Timişorene, organizată de Primăria Municipiului Timişoara prin Casa de Cultură a Municipiului, se desfăşoară în perioada 4 – 10 iunie 2018. Festivalul îşi propune, pe de-o parte, promovarea artiştilor locali, iar pe de altă parte facilitarea accesului publicului larg la diversitatea manifestărilor culturale ale oraşului nostru.

Festivalul se va derula şi în acest an în zona Cetate, însumând 4 spaţii publice, dar şi locaţii culturale indoor. Astfel, Piaţa Victoriei va găzdui în fiecare seară concerte şi programe coregrafice; Piaţa Sfântul Gheorghe se va dovedi o a doua casă a teatrelor timişorene, dar şi spaţiul pentru iniţiere în arta cantului, a dansului, etc.; Piaţa Libertăţii se va transforma în lăcaşul artiştilor plastici şi a producţiilor din zona audio- vizualului, adresând în continuare invitaţia tuturor celor ce doresc să participe prin expoziţii cu vânzare a operelor de artă şi ateliere de lucru. Piaţa Unirii va însemna spaţiul destinat întrecerilor şi petrecerilor cu şi despre dans, dar şi locul de întâlnire cu teatrul sensorial, declară organizatorii evenimentului.

Pe parcursul unei săptămâni întregi, artiştii Timişoarei: muzicieni de toate genurile, dansatori, actori, pictori, sculptori şi designeri vor veni în faţa timişorenilor şi a vizitatorilor pentru a-i încânta cu talentul lor. Manifestări ale frumosului vor avea loc atât în aer liber, în tot centrul istoric, cât şi în alte spaţii neconvenţionale.

PROGRAM

LUNI, 4 IUNIE 2018

Piaţa Victoriei

Ora 18.00 – Parada artiştilor

Ora 18.30 – deschiderea oficială a festivalului

Ora 18.45 – Opening Dance, Orchestra Timişoara Big –Band şi momente coregrafice susţinute de Clubul de dans sportiv Magnum Team, trupele de dans ale Casei Studenţilor din Timişoara: Reflex, Matrix, Mini Reflex, Şcoala de Balet “Denisse”, Şcoala “Dance with Francisca”, coordonatori Marcel Botscheller şi Diana Avram

Piaţa Sfântul Gheorghe

Ora 18.30 – Lecţii de vioară, pian şi chitară – Şcoala de Arte

Ora 19.30 – “Prâslea cel Voinic şi merele de aur” – Compania Phantasia, prezintă Eva Labadi

Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat “ Csiky Gergely ”

Ora 19.00 – Spectacolul “Shakespeare, Sonnet 66”, regia Kokan Mladenovic, Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely“.

Piaţa Libertăţii

Ora 18.00 – “Exerciţiu de culoare şi mişcare de rotaţie”, proiect al Facultăţii de Arte şi Design, corelat cu marcarea Centenarului Marii Uniri, coordonator lector univ .dr. Dan Toma

Ora 19.00 – MusicAge Cvartet

Piaţa Unirii

Ora 19.00 – Sensory Box – Teatrul Labirint – Asylum

MARŢI, 5 IUNIE 2018

Piaţa Libertăţii

Ora 17.00 – “Portret” – expoziţie de pictură, grafică şi fotografie, workshop de facepainting şi ateliere ale absolvenţilor Şcolii de Arte din Timişoara

Ora 19.00 – Show Dance ”România 100” – Clubul de dans Magnum Team

Piaţa Unirii

Ora 19.00 – Sensory Box – Teatrul Labirint – Asylum

Piaţa Sfântul Gheorghe

Ora 20.00 –  Şcoala Melopolis în recital

Piaţa Victoriei

Ora 21.00 – “Dancing Queen” – Baletul Operei Române din Timișoara

MIERCURI, 6 IUNIE 2018

Piaţa Libertăţii

Ora 11.00 – Atelier de desen şi pictură “Ziua Tineretului Spectator” – Teatrul German de Stat

Ora 17.00 – “Vă desenăm” – Proiect al Facultăţii de Arte, coordonator asistent univ.dr. Sorin Bijan

Piaţa Sfântul Gheorghe

Ora 19.00 – “Lecţia de salsa” – Clubul Salsa Rebels şi prietenii

Sala Teatrului German de Stat

Ora 19.30 – Spectacolul “ Nepal”- Teatrul German de Stat Timişoara

Piaţa Unirii

Ora 20.00 – “Show and prove” – Battle Street Dance

Piaţa Victoriei

Ora 20.00 – Corul Filarmonicii  Banatul – Music Hall

Ora 20.50 – Amalia Gaiţă – recital

Ora 21.30 – JazzyBit- recital

JOI, 7 IUNIE 2018

Piaţa Unirii

Ora 17.00 – Expoziţie de fotografie – “Din suflet de român” – Şcoala de Arte

Piaţa Libertăţii

Ora 17.00 – “Vă desenăm” – Proiect al Facultății de Arte și Design, coordonator asistent univ. dr. Sorin Bijan

Ora 19.00 – Show Dance “România 100”

Piaţa Sfântul Gheorghe

Ora 17.30 – Contemporan Dans Show – Mini Mini Reflex

Ora 19.30 – Lecţia de muzică- Şcoala Cromatik Voice

Piaţa Victoriei

Ora 20.00 – “Pământ” – proiect Mircea Ardeleanu jr.

Ora 20.45 – ID Fashion, prezentare de creaţii vestimentare, Facultatea de Arte şi Design, coordonator conf. univ. dr. Andreea Palade Flondor

Ora 21.45 – Prezentare modă – Felix Ramiro

Ora 22.00 – TM Groove & Maria Hojda

VINERI, 8 IUNIE 2018

Piaţa Libertăţii

Ora 17.30 – Tradiţii populare româneşti: expoziţie ghidată, Asociaţia Culturală Noua Acropolă

Ora 19.00 – MusicAge Cvartet

Piaţa Sfântul Gheorghe

Ora 20.00 – “Boborul” de Ion Luca Caragiale – Teatrul Naţional “Mihai Eminescu’’

Piaţa Unirii

Ora 20.00 – Dansăm împreună – Milonga în aer liber, tango argentinian

Piaţa Victoriei

Ora 20.00 – Tineri pianişti timişoreni în recital

Ora 20.45 – Ingrid Nicolaescu &The band

Ora 21.30 – Teo Milea – recital

SÂMBĂTĂ, 9 IUNIE 2018

Piaţa Libertăţii

Ora 17.30 – Basme şi poveşti populare: reprezentaţie teatrală , Asociaţia Culturală Noua Acropolă

Piaţa Sfântul Gheorghe

Ora 19.00 – “Capra cu trei iezi” – Teatrul Merlin

Piaţa Unirii

Ora 20.00 – Dansăm împreună – Latino Evening, Grădina de vară a sălii Capitol

Ora 20.30 – Dybbuk – Spectacol de film mut şi muzică – Filarmonica Banatul

Piaţa Victoriei

Ora 19.00 – Tinerii Timişoarei pe scenă -  Incubatorul de Artă

Ora 20.30 – Music Hall şi arii celebre – Facultatea de Muzică

Ora 21.30 – Show Hair Style – INFINIT

DUMINICĂ, 10 IUNIE 2018

Piaţa Sfântul Gheorghe

Ora 19.00 – Spectacol nonverbal “Odrasle” Teatrul Thespis

Piaţa Victoriei

Ora 19.00 – Show dance fusion

Ora 20.00 – Doru Todorut

Ora 20.45 – Cristina Bălan

Ora 21.30 – Mircea Baniciu, Vladi Cnejevici & The band

Expoziţii şi ateliere cu titlu permanent

4 – 10 IUNIE 2018, Piaţa Libertăţii, orele 17- 20.30

CONSBOX II – 2018”, proiect al Facultăţii de Arte şi Design, secţia conservare-Restaurare, coordonator lector univ. dr. Filip A. Petcu

Pictură – instalaţie artistică”, proiect de mari dimensiuni, Facultatea de Arte şi Design, coordonator lector univ.dr. Cristina Daju

Echidistante”, proiect al Facultăţii de Arte şi Design, coordonator prof. Valentina Ştefănescu

Expoziţie şi ateliere de lucru – Asociaţia Artiştilor Plastici “Romul Ladea”

Ateliere 2021” – ateliere deschise de arte vizuale, Liceul de Arte Plastice

Expoziţie şi atelier de fotografie – Casă de Cultură a Studenţilor

Expoziţie de costume populare şi de obiecte de artă tradiţională Casa Etno

Atelier de olărit – Casă de Cultură a Studenţilor şi Lutelier

Atelier de pictură pe ceramică şi pe lemn – Lutelier, Bajko Atilla

Atelier de pictură pe sticlă şi de decorat căni – Creativity Studio

Atelier de cioplit în lemn, atelier de pictură în basorelief, de măşti populare şi brăţări tradiţionale – Asociaţia Culturală Nouă Acropolă

Atelier de bijuterii cusute manual sau din lână – “Atelierul doamnei P

Ateliere muzicale – familiarizarea copiilor cu instrumentele muzicale – Asociaţia Culturală Melopolis

Înscrie-ţi filmul la Tres Courts – Festivalul filmelor de foarte scurt metraj

A spune o poveste în maxim 4 minute este provocarea lansată în fiecare an de Institutul Francez, în cadrul Festivalului Très Court.

De la Mefisto la Lucifer – Silviu Purcărete pregătește “Tragedia omului” la Timișoara

Primăvara începe cu o premieră la TMST. Ilustrul regizor Silviu Purcărete montează spectacolul „Tragedia omului” de M. Imre.

Din martie începe Festivalul – concurs „Lada cu zestre”

Festivalul-concurs „Lada cu zestre” va fi reprogramat după ce perioada de risc a propagării COVID-19 va fi depășită.

Rinocerii de Ionesco, un spectacol de excepție pregătit de Teatrul Național din Timișoara

Teatrul Național din Timișoara dă startul faptelor pentru România anului 2021 cu spectacolul “Rinocerii” de Eugène Ionesco.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015