• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Concursul de eseuri “Din lumea Sofiei”. Apel la creaţie pentru elevi

Publicat de Pagini de Cultura 13 Aprilie 2013 Comments Off

Eşti pasionat de filosofia şi cărţile celebrului filosof român Constantin Noica. Dacă eşti licean îţi poţi împărtăşi pasiunea participând la Concursul de eseuri filosofice “Din lumea Sofiei”. Cei mai talentaţi dintre elevii de liceu în an terminal îşi pot asigura astfel un loc la specializarea Filosofie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.

Liceenii interesaţi îşi pot alege unul din cele peste 20 de subiecte propuse pentru concurs de către studenţii de la Filosofie, având drept punct de plecare citate din opera marelui filosof Constantin Noica. Eseurile de maxim 2000 de cuvinte sunt aşteptate până pe 15 mai 2013, prin poşta electronică sau pe calea poştei clasice, la adresa : Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, bd. Vasile Pârvan nr. 4, Timişoara, cod 300223. Plicul, care va purta menţiunea „Pentru concursul Din Lumea Sofiei”, poate fi predat şi personal la Secretariatul Facultăţii din Universitatea de Vest (camera 233), până cel târziu la data de 15 mai 2013.

Din comisia de evaluare a eseurilor vor face parte trei cadre didactice universitare cu titlul de doctor, care vor face parte în mod obligatoriu şi din Comisia de admitere la facultate. Comisia va evalua eseurile până în data de 22 mai 2013 şi va publica rezultatele la avizierul şi pe site-ul web al Facultăţii.

Cele mai bune eseuri vor fi premiate astfel:

- Autorii celor mai bune cinci eseuri, premiaţi cu Diplomă de câştigător, vor avea asigurat câte un loc bugetat la specializarea Filosofie, la sesiunea de admitere iulie 2013.

- Primele zece eseuri vor fi înscrise pentru a fi prezentate în cadrul unei secţiuni speciale a Simpozionului naţional “C. Noica: Cum e cu putinţă ceva nou” (24-25 mai) organizat de Institutul de Filosofie şi Psihologie “Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române şi Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Stiinţe ale Comunicării.

- Toate eseurile vor fi ulterior publicate pe blogul studenţilor de la Filosofie: http://filosofiepebega.blogspot.ro/

Concursul se adresează elevilor de liceu din întreaga ţară, însă doar cei din an terminal concurează pentru 5 locuri bugetate la specializarea Filosofie. Lista de citate şi regulamentul concursului de eseuri pot fi consultate pe adresa web a Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Stiinţe ale Comunicării: www.pfc.uvt.ro.

Zilele Culturii Spaniole, la a doua ediţie

Publicat de Pagini de Cultura 8 Aprilie 2013 Comments Off

O săptămână întreagă de activităţi culturale menite să promoveze cultura şi obiceiurile spaniole, dar şi să lege o relaţie frumoasă între locuitorii celor două ţări. În perioada 8-13 aprilie, timişorenilor li se pregăteşte cea de-a II-a ediţie a Zilelor Culturii Spaniole – un adevărat festival cu secţiuni precum film, pictură, literatură, muzică, jurnalism, gastronomie şi dans.

În această săptămână, spanioli reputaţi în toate aceste domenii vin la invitaţia lui Jose Miguel Viñals să împartă cu timişorenii ceea ce i-a consacrat. Accesul este gratuit la toate manifestările, cu excepţia masterclass-ului de flamenco cu Lucero Cárdenas şi a cursului de gastronomie cu Sonia Cejuela.

Iată doar câteva puncte din programul Zilelor Culturale Spaniole:

Jurnaliştii şi studenţii la jurnalism, în special, şi toţi timişorenii interesanţi, în general, sunt invitaţi la o conferinţă despre imaginea României în Spania, condusă de jurnalistul Raúl Sánchez, corespondent pentru România a Agenţiei Naţionale de Presă Spania (EFE). Evenimentul va avea loc miercuri, 10 aprilie, de la ora 18.30, în Sala Barocă a Muzeului de Artă Timişoara. Toţi participanţii sunt invitaţi apoi la o dezbatere pe aceeaşi temă în 11 aprilie, ora 20.30, la Cafeneaua D`Arc din Piaţa Unirii.

Un domeniu de interes în cadrul ediţiei a II-a a Zilelor Culturale Spaniole va fi literatura. Doi reputaţi literaţi, Maribel Alvarez şi Araceli Estevez, se vor întâlni cu publicul în cadrul unor cursuri de literatură, dar şi într-o dezbatere comună, alături de două personalităţi timişorene. Totodată, pe parcursul întregii săptămâni se va face remarcată o expoziţie inedită de pictură. Tablourile expuse sunt create prin ritm, muzică şi, nu în ultimul rând, flamenco – dand care va atrage din nou publicul amator. Renumita dansatoare Lucero Cárdenas – căreia i se alătură muzicieni cu experienţă: Julian Lorenzo, Alberto Perez şi Juan Osaba, împreună formând conceptul Sinergias – vor susţine un spectacol în aer liber şi cursuri de dans.

Filmul spaniol va fi prezent prin proiecţiile a trei pelicule de succes ce au marcat lumea filmului spaniol, pelicula Rec, Los Amantes del circulo polar şi Las treces rosas.

În plus, Concursul naţional de traducere a poeziei spaniole – Via Rumania continuă şi anul acesta. Aflat la cea de-a treia ediţie, acesta oferă câştigătorului o excursie de trei zile la Barcelona.

Pentru detalii privind programul, consultaţi pagina de Internet a Zilelor Culturale Spaniole www.viarumaniacultura.com

O perspectivă sociologică asupra reţelelor sociale virtuale

Publicat de Pagini de Cultura 1 Aprilie 2013 Comments Off

Facebook, Twitter, MySpace, Flicr, Digg, YouTube, Blogger – totul este interconectat, totul este public şi accesibil! De la companii la persoane fizice, de la domeniul corporatist, la spaţiul personal. Cu toţii folosim reţelele de socializare şi le accesăm zilnic. Ce impact au reţelele de socializare în viaţa noastră? Ce avantaje sau dezavantaje avem din utilizarea lor? Şi ce implicaţii au ele în viaţa noastră socială şi personală?

Sociologul Bogdan Nadolu, conferenţiar universitar la Departamentul de Sociologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, va răspunde la aceste întrebări miercuri, 3 aprilie, cu ocazia unui nou seminar pe tema “Reţele de socializare”. Pus la cale de Organizaţia Studenţilor Creştini Evanghelici din Timişoara, evenimentul va avea loc de la ora 19:30, în Sala A33 de la etajul 3 al UVT.

Comunicarea Mediată de Computer (CMC) reprezintă tot mai mult un model, un stil, un pattern, dar şi un simbol al civilizaţiei post-postindustriale. Implicaţiile asociative ale utilizării reţelelor de computere sunt deja universal acceptate. Dezvoltarea platformelor de social-media a luat forma unor fenomene cvasi-globale care pun laolaltă, în timp şi în cyberspaţiu, un miliard din locuitorii planetei. În această prelegere vom încerca să creionăm o perspectivă sociologică asupra reţelelor sociale virtuale, răspunzând la câteva întrebări specifice: De ce spaţiul social virtual nu este opozabil cu spaţiul social real? Care este realitatea sociologică a interacţiunilor sociale mediate de computer? Câte feţe sunt în “Cartea feţelor”? Cât de “viral” poate fi un mesaj vehiculat în cadrul Internetului? Putem vorbi despre un cybertime? Există viaţă după Facebook? Dacă astfel de probleme vă preocupă şi pe dvs. sunteţi bineveniţi să vă alăturaţi acestei prezentări care va include cu necesitate şi o parte experimentală, precum şi una de dezbatere, precizează organizatorii evenimentului.

***

Conf. univ. dr. Bogdan Nadolu are o îndelungată preocupare asupra mediului social virtual, având teza de doctorat susţinută în 2002 pe tema “Interacţiunile sociale mediate de computer”. Aplecarea sa profesională asupra domeniului sociologiei comunicării, impletită cu o viziune de natură antropologică au permis conturarea unei abordări integratoare a realităţii sociale virtuale, cu accentuarea evidentă a importanţei definitorii a oamenilor aflaţi în spatele unor computere interconectate.

Interviu cu pianistul Horia Mihail

În urbea de pe Bega, aflată încă în căutarea primăverii, a poposit, luni, 25 martie 2013, „Pianul Călător” – avându-l ca protagonist pe unul din cei mai apreciaţi pianişti români, Horia Mihail, care a fascinat publicul timişorean prin interpretarea Sonatelor pentru pian de Ludwig van Beethoven, Appassionata, Sonata Lunii şi Patetica. Înainte însă de a urca pe scena Filarmonicii Banatul Timişoara, pianistul Horia Mihail ne-a acordat câteva momente, pentru a vorbi despre cultura din spaţiul românesc şi proiectele sale de viitor.

În anul 2009 aţi realizat împreună cu violonistul Alexandru Tomescu un turneu Stradivarius dedicat strângerii de fonduri pentru Asociaţia Nevăzătorilor din România, care, la vremea aceea, încerca să ridice un Centru Social de Reabilitare pentru membrii ei. Ideea acestui turneu a venit în urma unei întâlniri cu preşedintele asociaţiei, domnul Radu Sergiu Ruba, care v-a convins de gravitatea situaţiei în care se afla asociaţia şi de necesitatea urgentă pe care o aveau de a primi un ajutor. Cum s-a realizat acest proiect cultural-social, într-un conext în care fondurile sunt insuficiete pentru cultură în sine, de unde a venit sprijinul care a făcut posibilă îmbinarea planului cultural cu cel social?

După întâlnirea cu Radu Sergiu Ruba, preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România mi-am dat seama că un singur concert dedicat acestei cauze nu ar fi suficient, aşa că am decis ca întregul turneu Stradivarius din acel an, 2009, împreună cu violonistul Alexandru Tomescu să fie pentru strângerea de fonduri pentru acest centru nou. Apoi acest bulgăre din fericire a devenit din ce în ce mai mare şi am avut sprijinul Televiziunii Române, sprijinul Radio România, nenumăraţi sponsori pe vremea aceea, am reuşit să facem şi un Teledon, pe TVR Cultural, iar în cele din urmă am reuşit ce ne-am propus şi Asociaţia Nevăzătorilor din România a putut să îşi continue pentru o vreme construcţia pe care o aveau în plan. Este dificil oricum să combini culturalul cu socialul, mai ales în momentul în care nu ai conştiinţa specializată pe domeniul acela, mai ales că în vremea aceea Asociaţia Culturală Accendo era formată din câţiva muzicieni şi doar atât, dar până la urmă am reuşit, cu foarte multă muncă extra muzicală şi bătând la foarte multe uşi, fără niciun fel de jenă şi fără teama că vom fi respinşi, pentru că, până la urmă, ambele cauze erau pozitive.

Din experienţa dumneavoastră, prin concertele, invitaţii şi orchestrele din Bucureşti, este capitala un trunchi cultural care îşi întinde ramurile către celelalte oraşe din ţară? Cum apar, într-un turneu, celelalte centre culturale ale României?

Bucureştiul are avantajul, faţă de celelalte centre culturale mari din România, cum ar fi Timişoara, Cluj, Iaşi, că are Postul Naţional de Televiziune şi Postul Naţional de Radio, dar mai mult decât atât, Postul Naţional de Radio are şi aceste orchestre, coruri şi solişti, care, prin intermediul undelor, pot ajunge să fie ascultaţi în absolut toată ţara. E foarte interesant, totuşi, că România nu s-a dezvoltat, spre bucuria mea, ca o entitate culturală închegată, iar oraşele mari au propria viaţă culturală, şi aici nu mă gândesc neapărat doar la muzică, mă gândesc la toate formele de exprimare artistică, şi fiecare mare oraş are evenimente proprii care devin pentru un moment sau altul cele mai importante evenimente culturale ale României la un moment dat, cum ar fi Festivalul de Film de la Cluj, Festivalul de Teatru de la Sibiu. E foarte adevărat că acţiunile pe care le-am făcut în ultima vreme includ o răspândire a ceea ce se întâmplă la Bucureşti, practic asta am voit la început, în 2006, când am pornit aceste turnee: nu ne-am propus neapărat să mergem doar în oraşele mari, ci mai degrabă să răspândim ceea ce se întâmplă la Bucureşti în oraşele mai mici, de provincie. Şi dacă ar fi să fac acum o analiză a locurilor în care am cântat, există foarte multe locuri în România în care altminteri nu se întâmplă nimic, iar spectatorii de acolo, şi de foarte multe ori, numeroşii spectatori din aceste oraşe mai mici au primit cu foarte mult entuziasm şi bucurie demersul pe care l-am făcut.

Care este relaţia cu noua generaţie tânără, elevi şi studenţi? Pe de o parte ne confruntăm cu decăderea învăţământului, cu o delăsare vis-a-vis de cultură, şi atunci cum reuşim să impulsionăm noua generaţie către perfecţionare, iar pe de altă parte, cei care se perfecţionează au o mare tendinţă de a pleca din ţară, cum îi ţinem „acasă”, cum îi convingem să investească în spaţiul cultural românesc?

Dar de ce să-i ţinem acasă? Nu trebuie să-i ţină nimeni acasă, asta este o decizie personală, cine vrea să stea sau cine vrea să plece. Şi ar fi, cred, nedrept, să ţii studentul, elevul, copilul aproape de casă când acea casă nu e neapărat poate cea mai bună casă pentru individul respectiv. Spuneaţi foarte bine, delăsare, ăsta cred că este cuvântul, eu ţin minte foarte bine ce se întâmpla înainte de 1990 la concertele Filarmonicii din Braşov în principal, pentru că acolo locuiam, ambele concerte care aveau loc lunea, şi matineul şi concertul de seară, adunau 700-800 de spectatori, iar de la Şcoala de Muzică, pe vremea aceea nu exista nici măcar liceu, erau foarte mulţi tineri care mergeau la concert. Eu mergeam săptămânal, cu colegi de la Şcoala de Muzică şi mai târziu cu diverşi elevi de la alte şcoli. Acum nu mai vine nimeni, chiar dacă există Liceu de Muzică, chiar dacă există Facultate de Muzică – lipsa de interes este totală, dar totuşi n-aş vrea să generalizez, pentru că sunt oraşe în care nu se întâmplă aşa, Iaşi, de exemplu, în Iaşi e plin de tineri, de elevi şi studenţi de la liceu şi conservator, e altceva. Şi aici în Timişoara am văzut destul de mulţi tineri, dar mult mai puţini ca la Iaşi, în Bucureşti depinde cine cântă, în Cluj iarăşi, interesul e mult mai scăzut decât în alte părţi. Cred că o condiţie necesară, dar nu suficientă este ca şi profesorii, îndrumătorii, să fie interesaţi şi se pare că nici aceştia nu mai au, în marea lor majoritate, interesul de a afla o altă părere, pentru că practic nu e nimic altceva, niciun solist nu vine aici să dea lecţii de cum se cântă sau cum se face un lucru sau altul. Pur şi simplu vii să afli o altă părere, poţi să fii de acord sau nu, dar în momentul în care nu te mai interesează e destul de grav, mai bine te apuci de altceva.

Cum aţi motiva alegerea repertoriului pentru acest turneu, sonatele de Ludwig van Beethoven?

Deşi par şlagăre, este o muzică absolut fantastică, o muzică ce îmi dă posibilitatea de a putea povesti aceste sonate de fiecare dată un pic altfel. Trebuie să recunosc că în ultimele luni, ce le-am dedicat în mare măsură studierii acestor sonate, nu am studiat în sine, ci practic am căutat; am căutat modalitatea optimă pentru mine în acest moment de a desluşi simbolistica muzicii lui Beethoven. E foarte interesant, pentru că se pot găsi atâtea feluri, dar important este ca atunci când eşti pe scenă să fii convins de veridicitatea acelui moment şi de inevitabilitatea sunetului care urmează, în legătură cu ceea ce a fost şi ceea ce va fi, altminteri nu mai e nimic.

Ce pregătiţi pe viitor, care sunt următoarele proiecte şi turnee pe care le veţi realiza?

Sunt cele patru turnee pe care le-am realizat şi anul trecut, primul care va urma este „Flautul de Aur” alături de Ion Bogdan Ştefănescu, solist-concertist invitat al Filarmonicii „Banatul” Timişoara, apoi este în pregătire prima ediţie a unui festival în care sunt implicat în mod organizatoric, care se va desfăşura la Dumbrăveni în judeţul Sibiu, şi este un festival dedicat comunităţii armeneşti din România, Dumbrăveniul fiind la un moment dat un centru important al armenilor din aceste meleaguri, din păcate în acest oraş nu mai sunt decât 8 armeni, dar spiritul rămâne. Vor fi 8 sau 9 muzicieni, inclusiv timişoreni, dar şi bucureşteni, braşoveni, clujeni şi ne vom întâlni la Dumbrăveni şi vom cânta patru zile, cu condiţia ca finanţarea să existe. Apoi revine Duelul Viorilor, poate cel mai de succes experiment pe care l-am realizat împreună cu Radio România Cultural. Şi nu în ultimul rând, spre sfârşitul anului, înainte de venirea iernii, voi relua împreună cu Gabriel Croitoru nebunia pe care am făcut-o anul trecut, şi anume un turneu rural, concerte în sate. Dacă anul trecut am vrut doar să vedem ce se întâmplă, rezultatele au fost mult peste aşteptări, am avut şi 300 de oameni la un concert într-un sat din judeţul Botoşani, şi nu orăşeni veniţi la concert, ci localnici din satele şi comunele din apropierea locului în care am cântat, veniţi să ne asculte. Şi reluăm acest mic turneu în octombrie – ducem Vioara lui Enescu în sate. Ideea mea a venit în urmă cu mai mulţi ani, când cântam în Germania în sate şi orăşele, unde veneau 10-20 de oameni. Şi aveam de mult ideea asta, dar nu am îndrăznit să o rostesc, până când i-am povestit asta doamnei Oltea Şerban-Pârâu, director al Radio România Cultural şi al Corurilor şi Orchestrelor Radio şi dânsa mi-a spus să o pun pe hârtie, ceea ce am şi făcut, şi dacă ne aşteptam la 10-15 oameni, au fost mult mai mulţi, iar singura lor nemulţumire a fost că a fost mult prea scurt, în loc să cântăm un concert de o oră şi jumătate, am cântat doar 45 de minute spre o oră şi toată lumea ne-a întrebat „De ce aşa puţin?”.

***

Pianistul Horia Mihail a debutat la vârsta de 10 ani, în oraşul său natal – Braşov, interpretând Concertul în Re major de J. Haydn. De atunci, a concertat de peste 200 de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România, inclusiv cu Filarmonica “George Enescu” din Bucureşti şi cu Orchestra Naţională Radio.

Absolvent al Colegiului de Matematică şi Fizică “Andrei Şaguna” din Braşov şi după 14 ani de studii, în România, cu prof. Stela Drăgulin, la Braşov, şi prof. Constantin Ionescu-Vovu, la Academia de Muzică din Bucureşti, Horia Mihail a urmat şi cursurile Universităţii din Illinois. Aici a studiat cu Ian Hobson, obţinând după o perioadă de trei ani – în 1995 – diplomele de absolvire şi de masterat. În anul 1999, a primit şi “Artist Diploma” de la Boston University, unde a studiat cu Anthony di Bonaventura.

Horia Mihail a obţinut premiul întâi la toate concursurile de pian la care a participat, beneficiind de bursa Kate Neal Kinley Memorial Fellowship şi de burse complete la toate instituţiile de învăţământ superior pe care le-a frecventat. În anul 1999 a primit premiul Esther B. & Albert S. Kahn Career Entry Award.

Horia Mihail a susţinut concerte, recitaluri solo şi de muzică de cameră în 18 ţări, pe 4 continente, colaborând cu artişti cunoscuţi precum Roman Totenberg, Lory Wallfisch, Robert Merfeld, Peter Zazofsky, Andres Diaz şi Nathaniel Rosen. A putut fi ascultat pe diverse posturi de radio şi de televiziune din România, Belgia, Anglia, Danemarca, Ungaria şi Statele Unite, şi a înregistrat cu Orchestra Simfonică Naţională Radio din România.

După ce a funcţionat o perioadă de trei ani ca lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov, în toamna anului 2002, ca solist al Filarmonicii şi membru al deja cunoscutei formaţii “Romanian Piano Trio“, alături de violonistul Alexandru Tomescu şi celistul Răzvan Suma. Din anul 2009, artistul este solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, calitate în care a susţinut mai multe concerte la Sala Radio (alături de Orchestra Naţională Radio şi dirijorii Jin Wang, Christian Badea, Gerd Schaller, Tiberiu Soare), dar şi turnee în ţară sau străinătate.

În 2013, printre alte iniţiative solo şi camerale, Horia Mihail are în plan ediţiile cu numărul trei ale turneelor Pianul călător – cu un program exclusiv Beethoven, Flautul de aur, Duelul viorilor precum şi cea de-a doua ediţie a periplului muzical rural alături de violonistul Gabriel Croitoru sub genericul Vioara lui Enescu la sate.

Sursa foto: www.pianulcalator.ro

Robert Reisz: “De ce universitatea nu este o întreprindere?”

Publicat de Pagini de Cultura 25 Martie 2013 Comments Off

Multe planuri de reformă educaţională încearcă, promovând conceptul de universitate antreprenorială, să acrediteze ideea că o instituţie de învăţământ superior ar fi mai bine administrată dacă ar fi condusă ca şi o întreprindere economică. Funcţionează însă universităţile la fel ca nişte întreprinderi? Ce le diferenţiază? Prof. univ. dr. Robert Reisz va răspunde unor astfel de întrebări cu ocazia Conferinţei “De ce universitatea nu este o întreprindere?”. Evenimentul va avea loc miercuri, 27 martie 2013, de la ora 18:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Eugen Todoran din Timişoara.

Conferinţa susţinută de Robert D. Reisz, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, se bazează pe un text scris ca răspuns la politicile educaţionale neo-liberale, în special la New Public Management şi prezintă argumente pentru o analiză mai complexă a organizaţiei universitate. Conferinţa va fi moderata de către conf. univ. dr. Vasile Docea, directorul general al Bibliotecii Centrale Universitare. Evenimentul este organizat de Centrul de Informare şi Documentare Europeană, din cadrul BCUT.

***

Născut în toamna anului 1964, la Lugoj, Robert D. Reisz a studiat matematica şi informatica la Universitatea de Vest din Timişoara (1984-1988) şi ştiinţe economice la Universitatea din Kassel, Germania (1994-1996) şi are un doctorat în informatică cu o teză de modelare statistică obţinut la UVT în 2000 (cond. şt. prof.dr. Ştefan Măruşter). Statisticianul a lucrat ca cercetător la Oktataskutatointezet Budapesta (1992-1993), la Wissenschaftlicher Zentrum für Hochschulforschung und Arbeit, Kassel, Germania (1994-1996) şi a fost bursier al New Europe College Bucureşti (1999-2000) şi al Collegium Helveticum, Zürich (2000).

Interviu cu pianista Adelina Suvergel

Născută la Timişoara, tânăra pianistă Adelina Suvergel a susţinut numeroase recitaluri de-a lungul anilor, experienţa sa profesională obţinută pe scenă reuşind să-i contureze profilul artistic atât în direcţia muzicii de cameră, cât şi ca solist pianist sau pianist în orchestră.

Pentru seara de joi, 21 martie 2013, de la ora 18.00, Adelina Suvergel vine cu o propunere inedită: “De vorbă cu pianul” – lansare de carte cu cântec, în Sala Festivă a Şcolii Populare de Arte Timişoara.

***

“De vorbă cu pianul” este titlul pe care l-ai ales pentru volumul tău de poezii. Ce se ascunde în spatele acestui titlu, care au fost motivaţiile tale şi ce pregăteşti pentru seara de joi?

Titlul l-am ales pentru că majoritatea poeziilor incluse în volum au legătură cu muzica, cu studiul muzicii şi în special studiul la instrument, care presupune tot felul de trăiri, vis-a-vis de partituri şi de interpretarea pe care urmează să o faci pentru anumite lucrări. Iar a doua explicaţie ar fi că majoritatea le-am scris lângă pian, într-o pauză de studiu – făceam pauză de la pian şi mai scriam câte ceva. În volumul acesta sunt incluse atât lucrări recente cât şi lucrări de acum 10 ani, de când m-am apucat de scris, pe când aveam 15 ani. Am selectat dintre poezii iar acesta este primul volum. O altă explicaţie a titlului ar fi datorită relaţiei mele cu instrumentul, datorită completării şi conlucrării noastre. Sunt şi poezii vechi şi noi şi există o diferenţă de limbaj între ele şi se poate observa ce am scris acum câţiva ani şi ce acum recent, dar stilul este acelaşi. Nu am rimă albă, poeziile sunt structurate în strofe, cu diferite feluri de rimă, împerecheată, încrucişată şi unele mai speciale, cu diverse combinaţii.

Evenimentul de joi, din 21 martie, va cuprinde prezentarea volumului, de către invitaţi speciali, de onoare, iar apoi va urma un scurt moment muzical, cu doi dintre elevii mei, Lucas şi Jacqueline Kohl, care ne vor interpreta transcripţii pentru pian din muzică de film, după care vom fi prezenţi pe scenă fondatorii şi continuatorii proiectului Muzica Altfel, Andrei Fântânaru şi eu.

Evenimentul de joi este susţinut de firma Solutions for your problems, care se ocupă cu promovarea de tinere talente şi organizări de diverse evenimente culturale, concerte, lansări de carte, de discuri, expoziţii. Solutions for your problems e un fel de impresariat şi nu numai

Ce implică, ce-şi propune proiectul Muzica Altfel?

Muzica Altfel aduce în lumină o muzică proprie, compoziţiile aparţinându-ne nouă şi nu numai. Avem aranjamente ale unor lucrări consacrate în muzica clasică, aranjate pentru chitară electrică şi pian. Proiectul a debutat în 4 şi 5 septembrie 2012, cu două concerte intitulate “Repetiţie generală” şi “Concert de debut” care au marcat lansarea proiectului. Ca idee noi ne-am propus să fim altfel, prin concertul “Repetiţie generală”, care a pornit din ideea de a şterge discrepanţa dintre cei de pe scenă şi public. În acest concert oamenii trebuiau să vadă lejeritatea din noi şi să înţeleagă când încep şi când se termină piesele, când să aplaude, pentru că există o explicaţie pentru toate. Am avut un repertoriu diferit faţă de “Concertul de debut”, doar unele piese s-au cântat şi în prima şi în a doua seară. Proiectul Muzica Altfel îşi propune să popularizeze un nou stil interpretativ prin care oamenii să fie mai aproape de muzica cultă, care în acelaşi timp să fie destul de accesibilă pentru ca publicul larg să o poată înţelege. Repertoriul este diversificat de la compoziţii personale la Mozart, Shostakovich şi până la AC/DC şi Metallica.

Pregăteşti un concurs numit Young Artists, care sunt ingredientele acestui proiect?

Young Artists este un concurs internaţional, aflat la a doua ediţie şi care se va desfăşura la Timişoara în luna mai 2013, având categoriile muzică, dans şi teatru. Concursul este destinat atât amatorilor cât şi profesioniştilor, în cadrul regulamentului fiind prezente categorii diferite pe genuri de muzică, tradiţională, de divertisment şi cultă, cât şi categorii diferite de dansuri, sportiv, clasic, contemporan, modern şi tradiţional.

Ediţia întâi a concursului s-a desfăşurat între 26-28 octombrie 2012 la Reşiţa, la Liceul de Muzică „Sabin Păutza” şi a avut peste 70 de participanţi, existând doar secţiuni pentru amatori cu vârste cuprinse între 4-18 ani. Concurenţii au venit extrem de bine pregătiţi, având un nivel atât tehnic cât şi interpretativ demn de comparaţie cu elevi de la şcolile de specialitate.
Cei care sunt interesaţi şi doresc să participe la concursul Young Artists pot consulta pagina de facebook Young Artists sau pot solicita informaţii pe adresa de email youngartists.2012@yahoo.com . Concursul se va desfăşura în Timişoara, în perioada 10-12 mai 2013.Concursul va fi jurizat atât de personalităţi ale muzicii tradiţionale, cât şi ale muzicii culte şi de divertisment. Director executiv al concursului este conf. univ. dr. Veronica Demenescu, director artistic este prof. drd. Adelina Suvergel, preşedinte de comisie Iulia Roman, preşedinte de onoare Dan Băcilă, iar membrii juriului vor fi: Dana Băcilă, Adrian şi Adela Scorobete, Raluca Căplescu, Marian Suvergel, Alexandru Icleanu, Ciprian Roman, Andrei Fântânaru, Teo Milea, Anda Drăgan, Diana Gangan, Cătălin şi Daiana Vinars, Mircea Bloj, Codruţa Tomescu, Brânduşa Vitan, Andreea Milena Stoianovici. Juriul se poate extinde, deoarece este în curs de definitizare, dar aceşti membrii au răspuns deja invitaţiei noastre de a face parte din acest concurs.

***

Adelina Suvergel s-a născut la Timişoara în 8 februarie 1987. A început studiul pianului la Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu”, urmând apoi cursurile Facultăţii de Muzică din Timişoara pe care le-a absolvit în anul 2009, continuând în aceeaşi instituţie studiile masterale pe care le-a finalizat în anul 2011. Actualmente este doctorandă a Universităţii de Arte “George Enescu” din Iaşi.

De-a lungul anilor a susţinut numeroase recitaluri camerale şi în calitate de solistă pe scenele timişorene, activitatea sa concertistică însumând peste 45 de recitaluri de clasă, 15 recitaluri de pian solo, concerte pentru pian şi orchestră susţinute cu orchestre de studenţi, dar şi cu orchestre filarmonice, concerte cu scop caritabil, concursuri naţionale şi internationale pentru pian, festivaluri de muzică de cameră.

Experienţa sa profesională obţinută pe scenă a reuşit să-i contureze profilul artistic atât în direcţia muzicii de cameră – în formaţii Duo şi Trio – cât şi ca solist pianist sau pianist în orchestră.

Repertoriul său include lucrări consacrate din literatura pianistică universală, precum şi lucrări cu grad înalt de dificultate tehnică şi interpretativă, mai puţin abordate de tinerii pianişti. Din repertoriul pianistei fac parte lucrările „Tablouri dintr-o expoziţie” de Modest Petrovici Musorgsky, Suita op. 14 de Bela Bartok, “Mephistowalz” de Franz Liszt, precum şi concerte: Concertul KW 415 şi Concertul Kw 491 de Wolfgang A. Mozart, Concertul nr 2 op. 19 şi Concertul nr 3 op. 37 de Ludwig van Beethoven, Concertul nr.2 de Franz Liszt, Concertul nr 1 op 15 de Johannes Brahms, Concertul nr. 1 op. 35 pentru pian, trompetă şi orchestră de coarde de Dimitri Shostakovich şi multe altele.

Interviu cu Emanuel Pecingină, maestru corepetitor al Corului Naţional de Cameră Madrigal

Experienţă inedită pentru studenţii Facultăţii de Muzică Timişoara. Emanuel Pecingină, cercetător bursier postdoctoral MIDAS şi maestru corepetitor al Corului Naţional de Cameră Madrigal a susţinut luni, 11 martie 2013, o conferinţă cu tema Aspecte ale concepţiei interpretative şi ale tehnicii dirijorale cuprinse în tratatul discografic „Arta construcţiei şi interpretării corale” de Marin Constantin.

Conferinţa a fost urmată de un workshop de muzică corală, de care au beneficiat studenţii Facultăţii de Muzică din Timişoara, pregătiţi de prof. asociat dr. Maria Gyuriş şi prep. univ. drd. Cezar Verlan. În urma acestora, Emanuel Pecingină, membru al Corului de Cameră Madrigal, ne-a realizat o sinteză a conferinţei sale, împărtăşindu-ne experienţa sa în faţa studenţilor din Timişoara.

***

În cadrul conferinţei aţi vorbit despre maestrul Marin Constantin şi despre tratatul său, cum aţi sintetiza importanţa şi influenţa acestuia în muzica corală românească?

Maestrul Marin Constantin a pus bazele conceptuale ale muzicii corale de cameră, nu doar în spaţiul românesc, ci şi în muzica europeană şi mondială, prin acest tratat a conceptualizat acest lucru, lucru foarte important şi care nu a rămas fără ecou. După modelul Madrigalului au apărut multe formaţii de muzică de cameră, nu doar corale, care au produs un reviriment al muzicii de cameră, un exemplu fiind cvartetul Voces de la Iaşi şi încă mulţi alţii.

Madrigalul a apărut în 1963, deci în speţă în a doua jumătate a sec XX, acesta a devenit un fel de model pentru muzica de cameră din România. Maestrul Marin Constantin, prin acest tratat care a apărut în anul 1983, a pus piatra de temelie a acestor concepte de muzică de cameră, iar pe parcursul celor 10 LP-uri (apoi transpuse pe CD), a vrut să lase ca un fel de moştenire viitorilor dirijori, viitorilor împătimiţi ai artei corale, din experienţa sa, de peste 40 de ani la acea vreme, pentru că este foarte important ca experienţa dobândită să treacă mai departe, să nu se piardă odată cu cel ce a dobândit-o. Şi a reuşit ce şi-a propus, dovadă este faptul că Madrigalul şi Maestrul Marin Constantin au fost şi sunt o adevărată şcoală de cânt coral, dirijat şi muzică de cameră. Ca exemple avem câteva personalităţi ale muzicii corale actuale care au trecut prin şcoala Madrigal: dirijorul Corului Radio Dan Mihai Goia, dirijorul Corului de Copii Radio şi actualul dirijor al Corului Madrigal Voicu Popescu, directoarea casei de discuri Electrecord, doamna Cornelia Andreescu, doamna Sorina Goia, redactor la Radio România Cultural, şi mulţi alţii, dintre care sunt şi personalităţi ale noastre plecate din ţară, cum este şi soprana Angela Gheorghiu, care şi ea a avut o conexiune cu Madrigal. Toţi cei care au trecut prin Corul Madrigal au avut o şcoală adevărată, deosebită, muzicală şi umană totodată.

Mulţi au auzit Madrigalul şi l-au admirat, cine a fost interesat a căutat să intre mai în bucătărie, ca să zic aşa, în tainele acestei arte corale a Maestrului, iar Tratatul său este cel mai bun loc unde poate fi găsită reţeta corului Madrigal şi reţeta prin care se poate construi un cor de cameră.

De asemenea, sunt nişte volume care au apărut legate de personalitatea lui Marin Constantin şi de Corul Madrigal, prima carte aparţine lui Viorel Cosma – Corul Madrigal al Conservatorului, apoi apare cea a lui Iosif Sava – Constelaţia Madrigal, în care Marin Constantin este în dialog cu Iosif Sava, prima ediţie apărută în 1988, apoi reeditată în 1990, la care s-au adăugit anumite elemente care înainte de 1990 nu au putut fi puse. Următoarea carte îi aparţine lui Grigore Constantinescu – Madrigal sau Magia Sunetului, care de asemenea este un colocviu între autor şi membrii ai corului Madrigal pe de o parte şi Maestrul Marin Constantin pe de altă parte, în care se urmăreşte evoluţia corului, cu nişte impresii personale din partea membrilor, legat de ce au realizat ei în cadrul formaţiei, din punct de vedere personal, profesional, muzical şi uman. Ultima carte, aparţinând lui Viorel Cosma şi apărută în 2011, este o monografie, intitulată Dirijorul Marin Constantin, apărută după plecarea Maestrului dintre noi, în care Viorel Cosma face o sinteză a mişcării corale româneşti, situându-l pe Maestrul Marin Constantin printre cei mai de seamă dirijori ai celei de-a doua jumătăţi a secolului XX.

Aceste volume sunt materiale principale, pe lângă care au apărut şi o mulţime de articole, în ţară şi străinătate, în urma celor 4200 de concerte şi peste 300 de turnee. Cronicile apărute au fost întotdeauna pozitive, remarcând omogenitatea corului, culoarea specifică; acestea constituie nişte documente din care se poate formula o concluzie cu privire la influenţa Maestrului Marin Constantin şi a corului Madrigal.

De asemenea, dacă aţi putea să ne vorbiţi despre importanţa psiho-tehnicii în formarea corală, subiect pe care l-aţi atins în conferinţa dumneavoastră.

Psiho-tehnica este un termen, pe cât de cunoscut, pe atât de greu de realizat, adică mulţi au auzit de el, dar puţini ştiu cu adevărat ce înseamnă. Maestrul Marin Constantin a fost influenţat de lucrările celebrului regizor de teatru şi pedagog rus, Konstantin Sergejewitsch Stanislawski, în care actorul trebuia să intre în pielea personajului. Maestrul Marin Constantin a preluat acest lucru, el fiind format în acest sens şi având dezvoltate capacităţile sale psihice şi psiho-tehnice. Personalităţile din Bucureşti cu care a intrat în contact, mă gândesc aici la Tudor Vianu sau Mircea Florian, i-au dezvoltat gândirea pentru psihologie, filosofie, pedagogie, iar toate acestea Maestrul Marin Constantin le-a trecut prin filtrul personalităţii sale, le-a înglobat şi le-a adaptat cu intuiţia deosebită pe care o avea şi a scos la iveală această psiho-tehnică corală, care este omogenitatea de gândire şi de trăire a membrilor corului, în strânsă legătură cu dirijorul, care de fapt este cel care controlează totul, este ca un dispecer care dozează totul. Chiar are o formulă foarte interesantă Maestrul, care zicea că „drijorul este ca un comandant de navă, care înainte de a porni în cursă verifică foarte bine toate amănuntele, toate butoanele, ca totul să meargă perfect.” Şi orice neconcordanţă poate fi fatală în desfăşurarea muzicii şi pentru asta el trebuie să controleze foarte bine acest flux sonor care se realizează. De aceea, cum ziceam şi astăzi, dirijorul este ca un fel de dictator, în muzică nu se poate cu democraţie pentru că altfel nu pot fi toţi în aceeaşi trăire, în acelaşi gând, şi dirijorul este cel care controlează acest lucru şi se crează acel circuit dirijor-cor-public-dirijor şi el simte dacă publicul aderă sau nu la mesajul pe care el îl propune.

Aţi vorbit despre munca pe care Maestrul Marin Constantin a depus-o pentru a căuta mereu ceva nou, pentru a dezvolta şi înnoi muzica corală românească. Cum se continuă această muncă, acest spirit, cum se prezintă şcoala corală românească astăzi?

Se continuă în primul rând prin corul Madrigal, care merge mai departe ş care caută să păstreze cât mai mult din datele esenţiale ale patentului corului Madrigal, mă refer aici la sonoritate specifică, la tehnică foarte bună şi psiho-tehnică. Dar intervine şi personalitatea dirijorului, pentru că se şi spune că „Omul sfinţeşte locul”, dirijorul dă natura personalităţii sale corului, instrumentului său, iar acum fiind un alt dirijor, natural, nu poate fi la fel, pentru că fiecare dirijor are personalitatea lui şi o imprimă corului. Dar elementele de bază, sonoritatea, acel sunet non-vibrato şi acele elemente specifice se păstrează, sunt nişte date, sperăm, imuabile ale patentului şi ale brandului Madrigal. Şi în acest sens, am dezvoltat un proiect, Cantus Mundi, în care dorim să propagăm în rândul copiilor, de la grădiniţă până la 18 ani, muzica corală, să-i învăţăm să cânte, să le placă muzica corală, asta pornind de la membrii Corului Madrigal – e un fel de misionariat. Este un program foarte ambiţios pe care îl vrem şi am vorbit cu dna Maria Gyuris şi sperăm să putem colabora, iar cea care se ocupă de acest proiect este colega mea, dirijor adjunct al Corului Madrigal, dna Anna Ungureanu. Sperăm să ducem mai departe ideea de Madrigal şi, crescându-i pe aceşti copii, să promovăm muzica corală şi în acelaşi timp să ne formăm viitorul public, pentru că publicul trebuie format, şi chiar din fragedă pruncie, şi e bine, pentru că tinerii de azi sunt bombardaţi cu o mulţime de genuri de muzică, şi muzica corală este un gen care formează şi educă, iar cântatul în ansamblu te învaţă să fii atent şi la celălalt de lângă tine.

Aţi lucrat şi aţi cântat dirijat fiind de Maestrul Marin Constantin, iar apoi aţi dirijat chiar dumneavoastră Corul Madrigal. Cum a fost această experienţă pentru dumneavoastră, percepută din perspectiva atât a coristului cât şi a dirijorului?

Este destul de greu să vii din cor şi să fii în faţă, să-ţi dirijezi colegii, mai ales în ziua de azi, este destul de greu, dar avându-l pe Maestru alături, am avut un garant, un sprijin, pentru că personalitatea dânsului, chiar dacă nu dirija, era prezentă şi am fost edificat, fiind recomandat de dânsul, iar colegii au fost colaboranţi şi am putut face lucruri frumoase, concerte, turnee, festivaluri, atât în ţară, cât şi în străinătate. Atâta vreme cât nu se încurcă borcanele este în regulă totul. Aici noi, românii, avem un pic de lucrat, să facem diferenţa clar dintre muncă efectivă şi prietenie, nu înseamnă că dacă suntem prieteni, atunci când avem de lucrat ne uităm fiecare locul nostru, aici avem un pic de lucrat. Dar din punctul meu de vedere nu am avut probleme, am fost colaboratori chiar foarte buni, eu şi colegii mei.

Pentru sfârşit, cum a fost experienţa de a lucra cu studenţii Facultăţii de Muzică din Timişoara?

A fost o experienţă plăcută, chiar am observat că sunt persoane care se ocupă de ei şi lucrează cu studenţii. Pot să remarc că sunt la un nivel destul de bun, chiar dacă piesele erau recente, de o săptămână, ceea ce înseamnă că au potenţial foarte bun şi se poate lucra cu ei şi pot realiza lucruri foarte bune şi un repertoriu adecvat.  Nivelul este destul de ridicat şi mi-a plăcut să lucrez cu ei. A fost o experienţă pozitivă.

***

Născut la Timişoara, la data de 1 ianuarie 1964, Emanuel Pecingină s-a remarcat ca un muzician complex: la 8 ani a început studiul violoncelului, în adolescenţă a manifestat un deosebit interes pentru domeniul interpretării vocale (de la 18 ani s-a dedicat studiilor de canto), pentru ca la 25 de ani să fie atras şi de arta dirijorală corală. Studiile superioare le-a finalizat în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti – secţia Pedagogie muzicală (1985-1990), continuându-şi pregătirea de specialitate în cadrul masteratului Stilistică dirijorală (clasa prof. univ. dr. Marin Constantin). Distinsul muzician Marin Constantin i-a fost şi primul îndrumător, din 2004, în cadrul doctoratului în muzicologie. În prezent, Emanuel Pecingină este cercetător bursier postdoctoral MIDAS.

În ipostaza de artist liric, tenorul Emanuel Pecingină a fost membru al Corului Gaudeamus din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (1985-1987), ansamblu coordonat de prof. univ. dr. Gheorghe Oprea, iar din 1987 activează în Corul Naţional de Cameră Madrigal, în cadrul căruia a îndeplinit şi funcţiile de director adjunct artistic şi director general adjunct, în prezent deţinând din nou funcţia de maestru de cor al acestui valoros ansamblu.

Sursa foto: www.madrigal.ro

“Mi-am dat seama că viaţa mea nu ar avea sens dacă nu aş urca pe scenă”

Publicat de Claudia Fotin 9 Februarie 2013 Comments Off

Interviu cu mezzosoprana Ramona Zaharia

Czipra din Voievodul Ţiganilor de J. Strauss, Marcellina din Nunta lui Figaro de W. A. Mozart, Martha din Faust de C. Gounod, Prinţesa de Bouillon din Adriana Lecouvreur de F. Cilea, Eliza Doolittle din musicalul My Fair Lady de F. Loewe sau rolul titular din Carmen de G. Bizet: şarmantă şi plină de graţie, Ramona Zaharia reuşeşte să-şi surprindă publicul de fiecare dată când urcă pe scenă.

Mezzosoprană la Opera Română din Timişoara, Ramona Zaharia a absolvit secţia canto din cadrul Universităţii de Arte “George Enescu” Iaşi (1999 – 2004), urmând un an mai târziu un Master Class în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ superior. În 2005, participă la cursurile de măiestrie vocală susţinute de Ludovic Spiess (Piatra Neamţ) şi Theodore Coressi (Krems, Austria). Pe parcursul carierei sale, s-a bucurat de Premiul Special al Juriului Concursului „Vacanţele Muzicale” (Piatra Neamţ, 2008) şi Premiul al II-lea la Concursul de Interpretarea Liedului „Ionel Perlea” (Slobozia, 2005).

Ramona Zaharia are un portofoliu complex de roluri, cel care îi va rămâne însă permanent în inimă este unul din cele mai îndrăgite personaje de musical, Eliza Doolittle, rolul titular din celebrul musical de Frederick Loewe – My Fair Lady. Cu o muzică vibrantă, cu ritmuri aparte, efervescent şi vesel, celebrul musical lasă în urma sa un mesaj important, dincolo de graţie şi eleganţă, dincolo de cântec şi amuzament, că visele se pot împlini, că pentru a dobândi ceea ce îşi doresc foarte mult oamenii se pot schimba, că în fiecare există acea piatră preţioasă ce merită şlefuită.

* * *

Eliza Doolittle este unul din cele mai îndrăgite roluri de musical. Ce înseamnă pentru tine acest rol şi cum relaţionezi tu cu acest personaj?

Eliza Doolittle este unul dintre cele mai îndrăgite roluri deoarece este un personaj complex şi foarte interesant. Musical-ul urmăreşte traiectoria dezvoltării ei umane de la lăzile de zarzavat din apropierea Covent Garden-ului până la balul unui prinţ, la care este în centrul atenţiei din cauza faptului că a devenit o nobilă prin comportament. Ea însăşi spune: „Diferenţa dintre o florăreasă şi o ducesă nu constă în felul în care se comportă florăreasa, ci în felul în care se comportă ceilalţi oameni cu ea.” Atâta vreme cât se comportă ea frumos şi nobil, dacă oamenii nu ştiu cine e de fapt, ea poate să treacă drept o ducesă. Ajunsă în casa profesorului Higgins, când acesta o întreabă ce-şi doreşte, ea răspunde că vrea să fie vânzătoare într-o florărie adevărată, nu pe „trotal”, dar că nu o primeşte nimeni căci nu vorbeşte „nobel”. În final, Eliza nu numai că a învăţat să vorbească nobil, dar a devenit o nobilă.

Personajul Eliza Doolittle şi persoana mea la un moment dat se confundă, pentru că şi eu împrumut din ticurile ei – ca să fim aceeaşi persoană pe scenă – şi vieţile noastre se aseamănă într-un fel, cu toate că direcţiile noastre sunt diferite. Eu îmi doream foarte mult să fac muzică, meserie începută ca hobby. Nu am terminat un liceu de artă, ci unul teoretic, în speranţa să urmez Facultatea de Drept sau Filosofie. Apoi mi-am dat seama că viaţa mea nu ar avea sens dacă nu aş urca pe scenă. Amândouă, şi eu, şi Eliza Doolittle, ne-am dorit ceva foarte mult şi amândouă am reuşit.

Ai spus deja că Eliza Doolittle este un rol progresiv, ce urmăreşte o evoluţie. Care sunt dificultăţile pe care le-ai întâmpinat în interpretarea sa?

Dificultatea rolului o constituie realizarea unei treceri line şi a unei creşteri gradate în transformările personajului. Dacă Eliza la început este foarte gălăgioasă şi foarte rapidă în „logoreea ei stricată”, ea devine din ce în ce mai calmă spre sfârşitul rolului şi vorbeşte foarte simplu, la obiect, fiind foarte sigură pe ea.

Care rămâne mesajul principal al musical-ului, dincolo de întreg farmecul şi amuzamentul spectacolului, cum este povestea de dragoste din spatele „lecţiilor”?

„My Fair Lady”, per total, transmite mesajul că atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat, poţi să şi dobândeşti, căci nu există nimic imposibil, aceasta e doar o barieră pe care noi oamenii ne-o impunem singuri.

Relaţia dintre Eliza şi profesorul Higgins este foarte complexă, la început fiind o relaţie de profesor-elev, tată-fiică, spre sfârşit începând să existe prietenia şi sentimentele de iubire. În final, cei doi ajung să se privească de la egal la egal, Eliza spunându-i profesorului: „Nu mă mai tem de dumneata, de tirania dumitale!”. De abia atunci, când cei doi sunt egali, poate începe să crească sentimentul de iubire.

În final, ce înseamnă să faci muzică, şi mai ales Operă, în secolul XXI? Care este relaţia ta cu publicul?

În secolul nostru, oamenii îşi doresc mai mult, îşi doresc să vadă pe scenă aproape un film, să vadă sinceritate, să fie emoţionaţi. Eu, în meseria mea, cred că cel mai important este să fiu sinceră cu publicul şi am observat că publicul percepe asta, şi astfel îi pot dărui sentimente, emoţii, cu atât mai mult cu cât acum se cere să fii un artist complet, să poţi cânta în orice condiţii, şi dacă alergi şi dacă dansezi pe scenă, să fii un foarte bun actor şi, nu în ultimul rând, să fii sincer în tot ceea ce faci pe scenă.

Sursa foto: www.ort.ro

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015