• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Călătorie povestită şi trăită în limba franceză, de Ziua Francofoniei

Publicat de Pagini de Cultura 18 Martie 2014 Comments Off

De Ziua Internaţională a Francofoniei, Institutul Francez din Timişoara te invită la o călătorie povestită şi trăită în limba franceză. Ateliere de creaţie, jocuri, muzică, dans, zumba, karaoke şi tombolă cu premii surpriză: indiferent de vârstă, ziua se anunţă una plină pentru timişoreni. Evenimentul va avea loc joi, 20 martie, între orele 13.00-20.00, în zona demisol a Iulius Mall Timişoara (Str. Demetriade nr. 1), iar accesul este gratuit pentru toţi doritorii.

FRANCOFONIA înseamnă schimburi şi intersectări culturale, împărtăşirea şi descoperirea valorile culturale, ştiinţifice, economice, înseamnă viaţă comună, libertate, solidaritate, toleranţă într-o lume pluralistă şi deschisă. Francofonia are, de asemenea, imaginea pe care i-o atribuim noi: aceea a dinamismului, a acţiunii şi a diversităţii.

În fiecare an, în 20 martie, limba franceză este sărbătorită pe toate cele cinci continente. De ce 20 martie? Pentru că la această dată, în anul 1970, s-a semnat la Niamey (Niger) tratatul prin care se înfiinţa Agenţia de cooperare culturală şi tehnică (ACCT) devenită în prezent Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF http://www.francophonie.org/), ne explică reprezentanţii Institutului Francez din Timişoara.

Manifestările pregătite pentru Ziua Francofoniei din acest an se vor desfăşura după următorul program:

13.00 – 20.00: JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI distractive pentru cei mici şi cei mari: bricolaj, cântece, atelier de teatru, poveşti, desen (Animatori: Anne Guillermou, Aurelie Boulard, Sammy)

13.00 – 14.00: Muzică franţuzească

14.00 – 15.00: Proiecţii scurt metraje

14.00 – 16.00: Atelier pentru copii şi tineri cu beţisoare de îngheţată fabricate de firma Carpat Sticks (Animator: Aurèlie Boulard)

16.00 – 16.30: Atelier „bébés lecteurs” – Învăţ franceza cu mami şi tati (2 – 4 ani) (Animator: Aurèlie Boulard)

17.00 – 17.30: Atelier „bébés lecteurs” – Învăţ franceza cu mami şi tati (2 – 4 ani) (Animator: Aurèlie Boulard)

17.00 – 17.30: Karaoke (Invitat Duo Calderon)

17.00 – 19.00: Atelier de patiserie (Animator: Charlène)

17.30 – 20.00 (cu pauze): Atelier de CIRC / JONGLERII (Animator: Nicolas Peyroux)

18.00 – 18.30: Demonstraţie de ZUMBA FITNESS (Club Zumba Fitness cu Claudiu Guţu)

18.30 – 20.00: KARAOKE – muzică franţuzească şi românească

19.00 – 19.30: Atelier „bébés lecteurs” – Învăţ franceza cu mami şi tati (2 – 4 ani)

20.00 – Tombola

Emmanuel Hovhannisyan: „În muzică este viaţă, muzica e totul”

Publicat de Claudia Fotin 2 Martie 2014 Comments Off

Interviu cu Emmanuel Hovhannisyan

E armean, cântă la duduk şi a petrecut o săptămână în Maramureş împreună cu alţi 6 artişti culegând folclor şi improvizând muzică bazată pe tradiţii româneşti. A fost implicat în Roots Revival şi se întoarce la Timişoara la invitaţia Incanto Quartetto. Se numeşte Emmanuel Hovhannisyan şi merită să îl cunoaşteţi – marţi, 4 martie 2014, de la ora 19.00, alături de Incanto Quartetto la Sala Multifuncţională a Consiliului Judeţean Timiş.

Sunt numeroşi timişorenii care în fiecare lună evadează din cotidian alături de Incanto Quartetto. Pentru ei, această extraordinară formaţie de muzică de cameră a creat, odată cu începerea noului an, o serie de călătorii în lumea muzicii. Am fost în Viena şi apoi în Italia, marţi, pregătiţi-vă, mergem în Orient! Dar nu mergem singuri, mergem împreună cu Emmanuel Hovhannisyan, acest armean atât de îndrăgostit de muzică încât s-a alăturat fericit altor 6 muzicieni în redescoperirea rădăcinilor muzicii tradiţionale. Au făcut asta în Maramureş şi ne-au arătat rezultatul într-un turneu extraordinar. Concluzia a fost evidentă pentru toţi cei din sală: muzica, atunci când se întoarce la rădăcinile ei, este aceeaşi. Suntem uniţi într-o singură vibraţie, în acelaşi ritm. Dincolo de asta, sunt doar elemente care ne dau unicitate ca popor şi care ne fac mândrii de cine suntem, de tradiţiile noastre, de patrimoniul nostru viu. Marţi, în călătoria noastră în Orient, alături de Ovidiu Rusu, Nada Petrov, Veaceslav Mînzat, Marius Bernecker, şi bineînţeles, nu mergem nicăieri fără Cristian Rudic (nu de alta, dar n-am ştii drumul, n-am ştii istoria, n-am ştii atâtea lucruri pe care el ni le împărtăşeşte şi ni le inspiră de fiecare dată), cum spuneam, în această călătorie de marţi seară, la început de primăvară, vom avea ocazia să cunoaştem mai de aproape acest fascinant instrument din lemn de cais, duduk.

* * *

Povesteşte-ne despre tine, cum ai început să faci tu muzică.

Când eram copil fluieram foarte mult, iar mama mea a considerat că este bine pentru mine să cânt la un instrument, aşa că am început cu un alt instrument, un fluier armean, shvi. Am început în timpul şcolii, apoi la 16 ani am ales să cânt la duduk, deoarece iubesc acest instrument, iar fiind instrumentul nostru, în Armenia sunt foarte mulţi interpreţi extraordinari de duduk. Armenia este ţara duduk-ului. Şi vecinii noştrii cântă la duduk, dar tehnica şi sunetul nostru sunt diferite. Pentru a cânta la duduk, este foarte important să fii armean şi să fii născut în Armenia. În prezent predau la Conservatorul din Yerevan şi am studenţi din toată lumea, dar nu este acelaşi lucru, simţirea este diferită, ei nu pot simţi instrumentul la fel.

Cum este acest instrument armean, duduk? Cum este cultura ta?

Duduk este un instrument din lemn de cais, iar ancia dublă este din lemn de bambus, este un instrument extrem de vechi, în unele muzee există dovezi ale existenţei sale de 2000-3000 de ani. Este un instrument foarte apropiat de spiritul şi simţirea armeană şi de voce. Aram Khatchaturian spunea că poţi plânge pe muzică de duduk şi poţi dansa pe această muzică. Cu o anumită tehnică, duduk poate fi foarte puternic, dar poate fi şi foarte emoţionant sau senzual. Acum mulţi ani duduk era pur şi simplu un instrument tradiţional, se cânta muzică tradiţională, pentru duduk solo, percuţie şi un al doilea duduk, care ţinea tot timpul o singură notă, dar acum avem muzică de toate genurile scrisă pentru duduk. Au apărut mulţi compozitori noi care au scris muzică pentru duduk, alături de ansambluri mici sau alături de orchestre simfonice. Primul compozitor care a scris o simfonie cu duduk şi zurna a fost Avet Terteryan. Vache Sharafyan, unul din cei mai buni compozitori pentru duduk, din ale cărui lucrări vom interpreta la concertul Incanto Quartetto, a scris pentru cvartet de coarde şi duduk, pentru cvartet format din duduk, pian, violoncel şi violă şi multe alte lucrări de muzică de cameră cu duduk. Am o formaţie în Armenia cu care cântăm etno-jazz, aranjamente jazz a unor piese armene. Cântăm atât muzică tradiţională cu diferite aranjamente, cât şi compoziţii proprii. De asemenea cânt duduk prim şi în Orchestra Naţională Armenă de Instrumente Tradiţionale.

Cum ai ajuns să te implici în proiectul Roots Revival şi ce a însemnat asta pentru tine?

Este foarte interesant, deoarece acum un an am primit un mesaj cu propunerea de a veni în România şi a cânta muzică românească cu diferite instrumente din mai multe ţări şi am acceptat. Apoi timp de două luni nu am mai aflat nimic despre asta până când am fost anunţat că Ministerul Culturii din Armenia a fost de acord să sprijine venirea mea în România şi apoi am început să ascult muzică românească, am aflat cine sunt ceilalţi muzicieni cu care voi cânta şi am văzut că sunt cu toţii profesionişti, iar în august 2013 am ajuns în Bucureşti, de unde am luat trenul până în Maramureş. Am mers prin sate şi am înregistrat oameni care cântau şi dansau, apoi ne-am întors la hotel în Sighetul Marmaţiei şi am reascultat înregistrările şi am început să aranjăm muzica tradiţională şi să improvizăm. Nu ştiam dinainte ce vom cânta, am aranjat totul după ce am ascultat sătenii cântând. Mi-a plăcut foarte mult să învăţ muzica românească şi a fost o experienţă foarte interesantă.

Tu, împreună cu ceilalţi muzicieni aţi creat o călătorie muzicală. Ce ai învăţat tu din această călătorie, ce ai tu de împărtăşit cu lumea?

În primul rând, am învăţat că muzica românească este în acelaşi timp foarte aproape şi foarte departe de muzica armeană. Am găsit multe lucruri apropiate de Armenia, de exemplu avem şi noi multe doine armene şi simt că sunt foarte aproape de muzica românească, am discutat asta şi cu interpreta româncă din concert, Maria Casandra Hăuşi. Îmi plac ritmurile româneşti şi modurile. Iar în al doilea rând, toţi muzicienii sunt foarte buni, sunt profesionişti, cu o mare experienţă şi a fost o plăcere să cânt cu ei.

Acum, povesteşte-ne despre cealaltă formaţie a ta din Armenia, The Gurdjieff Ensemble.

George Ivanovich Gurdjieff a fost un filozof armean al secolului XX şi a călătorit mult în Tibet şi Orientul Mijlociu şi a devenit un lider spiritual, înfiinţând mai multe centre în lume. Înainte de apariţia formaţiei noastre, muzica sa nu se cânta pe instrumente tradiţionale ci doar la pian, pentru că el a compus toată această muzică vocal, pentru meditaţii, iar Hartmann a fost cel care a scris-o pentru pian. Noi am aranjat această muzică pentru a o cânta pe instrumente tradiţionale armene, iar în anul 2011 ECM Records ne-a produs primul CD, iar în 2012 am câştigat premiul Edison la nominalizarea cel mai bun album World Music.

Care este filosofia ta de viaţă sau cum te-a inspirat pe tine acest compozitor?

Cel mai important lucru pe care l-am învăţat eu de la Gurdjieff este că, dacă reuşeşti să învingi în tine cuvântul „mâine” ai câştigat totul. Ceea ce vrei să faci, fă astăzi, nu mâine, nu spune că vei face ceva de mâine, ci începe astăzi. Este foarte interesant să procedezi astfel.

Călătoreşti mult, te-ai gândit vreodată să te muţi din Armenia, să te stabileşti altundeva sau Armenia va fi întotdeauna „acasă” pentru tine?

Armenia este acasă şi aşa va fi întotdeauna, dar m-am gândit uneori să mă mut pentru perioade scurte de timp. Atunci când sunt plecat văd mai multe lucruri, învăţ mai multe lucruri şi de aceea m-am gândit uneori să mă mut pentru o perioadă. Dacă m-aş muta undeva ar fi probabil în Beirut, Liban, un loc minunat, în care îmi place totul, muzica, mâncarea, sau undeva în Europa.

Ai alte pasiuni în afară de muzică?

Nu, în primul rând pentru că nu am timp, şi în al doilea rând pentru că muzica este de ajuns pentru mine, muzica este totul, este viaţă, nu am nevoie de nimic altceva.

Emmanuel Hovhannisyan vă aşteaptă alături de Incanto Quartetto, marţi, 4 martie 2014 de la ora 19.00 la Sala Multifuncţională a Consiliului Judeţean Timiş cu un concert extraordinar, Călătorii în lumea muzicii: Orient.

Expoziţie Herta Müller la Timişoara: “Cercul drăcesc al cuvintelor”

Publicat de Pagini de Cultura 17 Februarie 2014 Comments Off

Viaţa şi opera autoarei germane de origine română Herta Müller, deţinătoare a Premiului Nobel, reprezintă punctul central al expoziţiei multimedia deschise în această perioadă la Muzeul de Artă din Timişoara. Expoziţia dezvăluie faţete mai puţin cunoscute ale activităţii şi parcursul vieţii autoarei, începând cu copilăria petrecută în Banat şi până la decernarea Premiului Nobel.

Realizată de Goethe-Institut în parteneriat cu Literaturhaus Berlin, expoziţia descriptivă „Herta Müller: Cercul drăcesc al cuvintelor” oferă o privire asupra operei şi vieţii scriitoarei Herta Müller, aducând în atenţia publicului documente, fotografii de familie, interviuri înregistrate, colaje şi fragmente extrase din actele Securităţii. Din expoziţie fac parte şi colajele Hertei Müller, o parte mai puţin cunoscută a operei ei.

***

Herta Müller s-a născut în anul 1953 în satul bănăţean Niţchidorf şi a studiat germanistica şi romanistica la Timişoara. Pe parcursul mai multor ani ea a fost constant acostată de Securitate, fiind marcată de urmăririle şi constrângerile sistemului comunist. În anul 1987 ea a emigrat în Republica Federală Germania. De România nu s-a putut însă desprinde în totalitate niciodată. Chiar şi la mult timp după sfârşitul regimului comunist din România, Herta Müller dezbate tema dictaturii. Prin stilul pregnant de a scrie, prin felul deosebit de a reprezenta propriile experienţe şi prin modul de a ilustra în operele ei situaţii dramatice, Herta Müller este pe plan internaţional una dintre cele mai apreciate autoare. În anul 2009 a fost distinsă cu Premiul Nobel pentru literatură.

***

Expoziţia poate fi vizitată la Muzeul de Artă din Timişoara până în 5 martie 2014 în intervalul orar 10 – 18.

Program-cadru:

21 februarie, ora 17

Masă rotundă cu Rodica Binder, expert în literatură şi fost redactor la Departamentul Român al Postului de Radio Deutsche Welle, cu scriitorul Radu Pavel Gheo, şi cu traducătorul Alexandru Al. Şahighian.

20 şi 27 februarie, orele 11 – 15

4 martie, orele 10 – 12

Tururi ghidate prin expoziţie

Pentru tururile ghidate, care sunt organizate atât în limba germană cât şi în limba română, sunteţi invitaţi să vă anunţaţi la adresa de e-mail: r.popa@ccgtm.ro.

Atelierul spiuriduşilor la Centrul Cultural German din Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 29 Noiembrie 2013 Comments Off

În primele două săptămâni din decembrie, biblioteca Centrului Cultural German din Timişoara se transformă într-un „atelier pentru spiriduşi”. Copiii vor deveni ei înşişi spiriduşi de Crăciun şi vor confecţiona diferite ornamente de sezon pentru cei dragi, în timp ce vor cânta colinde germane tradiţionale. Programul va fi completat cu lecturi, poveşti şi proiecţii de filme.

Atelierele au loc în perioada 2 – 13 decembrie la sediul Centrului Cultural German (str. Dr. Liviu Gabor nr. 1). Cadrele didactice sunt rugate să îşi programeze clasele (de la preşcolari până la clasa a 6-a) la următoarea adresă de e-mail: b.barbu@ccgtm.ro (Persoană de contact: Bianca Barbu), nr. tel.: 0256 40 70 58.

Interviu cu violoncelistul Ian Maksin

Ian Maksin este un violoncelist rus, stabilit în Chicago, după ce a absolvit una din cele mai prestigioase şcoli de muzică din lume, şi anume Juilliard University, New York. A studiat cu Rostropovich, a cântat în toată lumea şi s-a implicat în colaborări cu artişti din toate genurile muzicii, dintre care Sting, Gloria Estefan, Andrea Bocceli, Snoop Dog şi mulţi alţii. Pentru prima oară în România s-a simţit ca acasă, s-a lăsat inspirat de Timişoara şi a cântat în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara, în Arad şi în Reşiţa, alături de organista Cristina Struţa şi profesorul Felician Roşca.

***

De ce violoncel? A fost alegerea ta să studiezi acest instrument? Ce alte instrumente te-au atras?

Da, eu am ales acest instrument. Provin dintr-o familie cu înclinaţii muzicale, ambii mei părinţi cântă la un instrument, chiar dacă nu lucrează în muzică. Când aveam 3 ani mama mea a început să mă înveţe să cânt la pian, apoi la 4 ani am început chitara împreună cu tatăl meu, iar când aveam 5 ani am auzit la radio un violoncelist şi mi s-a părut că sunetul nu vine dintr-un instrument de lemn ci dintr-o persoană vie şi m-am îndrăgostit de sunetul violoncelului şi am decis că vreau să cânt la acest instrument, pentru că a rezonat foarte mult cu sufletul meu. Din fericire, în acea perioadă în Rusia exista oportunitatea pentru toată lumea să ia lecţii de muzică şi am putut începe studiile. Cânt de asemenea şi la chitară şi am o mare pasiune pentru rock’n roll, am avut şi o trupă în Rusia şi încă şi acum cânt multă muzică, inclusiv vocal, cânt la fel de mult rock’n roll pe cât cânt şi muzică clasică. Sunt implicat şi în world music şi simt că sunt un muzician mai bun pentru că mă implic în toate genurile de muzică şi incorporez toate aceste lucruri în concertele mele.

Ai un mentor? Cum te-a ajutat acesta în dezvoltarea ta ca muzician? Care sunt elementele ce te formează ca artist?

Da, dar nu e neapărat vorba de o persoană pe care o văd în permanenţă, ci poate chiar oameni pe care i-am întâlnit o singură dată, dar care au avut un impact foarte mare asupra mea. De exemplu Sting, el fusese parte din personalitatea mea muzicală ani de zile pentru că îi admiram munca şi muzica încă de tânăr şi am cântat alături de el o singură dată şi asta într-un fel a întregit experienţa şi dacă stai să aduni toate lucrurile astea îţi dai seama că este un fel de mentor. La fel şi marele violoncelist rus Rostropovich, îl admiram încă de când aveam 5 ani şi onoarea de a cânta pentru el şi de a-l cunoaşte în persoană a fost pentru mine o experienţă foarte importantă, un punct cheie în formarea mea muzicală. Pentru mine ca artist disciplina este cea mai importantă. A fi muzician este cea mai similară formă de artă cu cea de a fi un atlet, un olimpic, pentru că trebuie să fii permanent în cea mai bună formă, să fii capabil oricând să cânţi cel mai bine, de aceea mă pregătesc în acest fel. Alerg, fac yoga, mănânc un regim special pentru a fi într-o condiţie fizică cât mai bună şi îmi diversific interesele şi în afara muzicii, pentru a fi tot timpul inspirat, fericit, pentru a mă bucura de muzică şi viaţă, iar să călătoresc şi să cunosc noi culturi este un stimul puternic  pentru mine.

Cum îţi alegi repertoriul, cum te documentezi şi studiezi? Cânţi multe genuri de muzică, acestea reprezintă fiecare o parte din tine sau te reprezintă în întregime?

Pentru mine nu este nicio diferenţă între genuri, să cânt muzică clasică, jazz sau rock’n roll este acelaşi lucru, nu este o diferenţă majoră pentru mine. Eu cânt muzică care reprezintă o pasiune pentru mine, jazz, world music, muzică din diferite culturi care mă inspiră. Rock’n roll este o muzică care are o energie care uneori lipseşte din muzica clasică şi pentru această energie iubesc rock’n roll.

Călătoreşti foarte mult în jurul lumii. Unde este „acasă” pentru tine?

Casa mea este în Chicago momentan, este un oraş foarte frumos, care mă inspiră şi sunt fericit atunci când mă întorc acolo. De asemenea Parisul este un loc în care mă simt acasă şi bineînţeles, oraşul meu natal Sankt Petersburg. Iar în momentul acesta şi România este un loc în care mă simt ca acasă.

Ai un duo cu pianista Ani Gogova care are un mare succes. Poţi spune că preferi muzica de cameră mai mult decât cea solo?

Este foarte diferit. Sunt anumite avantaje în a cânta solo dar sunt şi anumite lucruri în a cânta cu Ani pe care nu le-aş putea face altfel. Muzica pe care o cânt solo doar  pentru violoncel pot să o cânt oriunde, pentru că nu am nevoie de pian sau de alte instrumente. Dar şi a cânta cu Ani este extraordinar pentru că are o chimie magică şi mă inspiră şi avem un repertoriu extraordinar împreună. În Statele Unite avem foarte multe proiecte împreună şi colaborăm foarte mult. Am scos împreună un CD Tango Plus şi am avut câteva concerte cântând tango-uri şi acum avem un proiect cu o artistă ucrainiană împreună cu care realizăm o coloană sonoră live  pentru proiecţia unui film sovietic.

Cât de diferit este a fi pe o scenă clasică cu o orchestră sau o formaţie de muzică de cameră şi a fi pe o scenă rock alături de o trupă?

Este un alt tip de energie pe care o iubesc. Dar să fii pe o scenă clasică este mult mai solicitant, mai sofisticat. Pentru asta am mers la şcoală, pentru asta am studiat ore în şir ani de zile şi sunt doar anumiţi oameni dintr-o sală de concert clasică care pot înţelege asta şi aprecia fiecare detaliu. Dar bineînţeles că îmi place să cânt oriunde şi pentru oricine.

Cum a început colaborarea cu diferiţi artişti din afara sferei clasice?

Eram în Miami, fiind şef de partidă în cadrul orchestrei de acolo şi s-a organizat o selecţie pentru o colaborare cu muzica pop. Aşa am cunoscut-o pe Gloria Estefan şi am colaborat cu ea şi prin ea şi managerul ei am ajuns să fiu cunoscut şi în această industrie şi au început colaborările cu diferiţi artişti. A ajutat mult şi faptul că sunt deschis la orice şi am ceva de oferit, în plus poate faţă de alţi artişti de muzică clasică.

Ai spus că îţi place mult world music, cum anume te implici în asta?

Am avut recent un concert la Paris în care am cântat şi o compoziţie recentă de a mea, este o piesă bazată pe un cântec al cazacilor, din sudul Rusiei şi Ucraina şi o parte a familiei mele vine din această zonă şi este un cântec pe care mama mea mi-l cânta când eram copil. Am compus o piesă pe acest cântec care acum poate traversa lumea. De asemenea am nişte variaţiuni, dintre care una pe un cântec giorgian, un dans pentru duduk, flautul nostru şi am încercat să fac sunetul violoncelului să se asemene cu acest instrument, apoi o mişcare în 7 optimi bazată pe un dans românesc, iar variaţiunile se încheie cu un blues american. Acestea sunt doar câteva exemple, dar iubesc şi muzica din Africa, Asia, Arabia, America de Sud şi încerc să găsesc oportunităţi de colaborare cu artişti din Spania sau Sudan.

Care este următorul tău pas în viaţă, următorul tău proiect? Unde vrei să ajungi?

Următorul meu proiect este CD-ul la care lucrez, muzica mea pentru cello solo, am lucrat mult la el şi abia aştept să îl împart cu cât mai multă lume. Din experienţa mea de până acum am văzut că oamenii se bucură de muzica mea şi acesta este un scop pentru mine, să ajung la cât mai mulţi oameni pentru că văd că face o diferenţă în viaţa lor. De asemenea scriu muzică pentru film şi mi-aş dori să compun muzică pentru un film important, mare.

Foto 1: Ksenia Poulber

Foto 2: Cuantica Pictures

În 2013 se împlinesc 75 de ani de la „noaptea sticlei sparte“ din data de 9 spre 10 noiembrie 1938. Cu această ocazie, Centrul Cultural German şi Liceul Teoretic Nikolaus Lenau din Timişoara au realizat o expoziţie ce aminteşte de începutul exterminărilor evreilor în timpul celui de-al treilea Reich. Aceasta va putea fi vizitată în data de 7 noiembrie, la ora 18:00, cât şi în data de 8 noiembrie între orele 9:00 şi 19:00, în sala festivă a Liceului Teoretic Nikolaus Lenau din Timişoara (Str. Gheorghe Lazăr 2).

Între data de 9 şi 13 noiembrie 1938 în numeroase oraşe şi sate germane au fost incendiate sinagogi, devastate case ale evreilor şi distruse circa 8.000 de magazine evreieşti. Atât civili, cât şi membri ai trupelor SA (Sturmabteilung) şi SS (Schutzstaffel) au distrus clădiri, lăsând străzile acoperite cu cioburi de sticlă, de unde provine şi denumirea de noaptea sticlei sparte. În această perioadă în Germania au fost omorâţi circa 400 de evrei, aproximativ 30.000 de evrei au fost deportaţi în lagăre de concentrare, iar 1.668 de sinagogi au fost devastate, din care 267 fiind chiar complet arse.

Accentul în această expoziţie se pune pe sentiment – un sentiment de frică, de dezorientare, de nesiguranţă. Sentimente, care depăşesc imaginaţia noastră foarte mult. Interdicţii, umiliri şi excludere au devenit o parte a vieţii evreieşti. Aceste măsuri au tot luat amploare până s-a ajuns la holocaust. O astfel de încălcare a existenţei umane nu are voie să fie dată uitării niciodată!, declară reprezentanţii Centrului Cultural German Timişoara.

„Vă place Brahms?” – dar de Răzvan Suma şi Josu Okiñena vă place?

Publicat de Claudia Fotin 25 Octombrie 2013 Comments Off

Publicul timişorean, dar şi elevii Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu”, alături de studenţii Facultăţii de Muzică din Timişoara, au avut onoarea de a răspunde alături de violoncelistul Răzvan Suma şi pianistul Josu Okiñena la întrebarea „Vă place Brahms?”, la un masterclass şi un recital de înaltă valoare muzicală, în cadrul turneului naţional cu acelaşi nume.

Răzvan Suma s-a remarcat, mai ales odată cu Romanian Piano Trio, alături de Alexandru Tomescu şi Horia Mihail, ca fiind un violoncelist extraordinar, capabil de o profundă şi frumoasă sensibilitate artistică, cu un sunet bogat, amplu şi o tehnică sigură şi precisă. A încântat publicul alături de Analia Selis şi în componenţa cvartetului „Cellisimo” şi apoi solo, interpretând în 2012 integrala Partitelor pentru violoncel de Johann Sebastian Bach, în cadrul turneului naţional „Vă place Bach?” Anul acesta a revenit alături de pianistul spaniol Josu Okiñena, cu care a menţinut o frumoasă colaborare încă din anul 2002, într-un turneu naţional însoţit de masterclass-uri în mai multe şcoli de specialitate din ţară, întrebând din nou publicul dacă „Vă place Brahms?”. La Timişoara masterclass-ul a avut loc luni, 14 octombrie 2013, de la ora 16.00 la Facultatea de Muzică din Timişoara, iar recitalul a avut loc marţi, 15 octombrie 2013, de la ora 19.00 la Sala Capitol a Filarmonicii „Banatul” Timişoara.  Prin interpretarea celor două sonate pentru violoncel şi pian de Johannes Brahms, Răzvan Suma şi Josu Okiñena au demonstrat că au „acel ceva” care îi face să fie mai mult decât nişte interpreţi, „acel ceva” care face ca muzica de cameră să fie cu adevărat „musica insieme”, adică muzică împreună, în sens total, în armonie desăvârşită, într-o gândire unitară, organică, într-o frază amplă ce nu se rupe niciodată, într-o vibraţie continuă, comunicând permanent unul cu celălat, simţind întreg sensul muzical al acestor două sonate şi creând ceva deopotrivă plin de forţă şi sensibilitate interioară. Despre experienţa lor de a concerta împreună, ne-au povestit chiar ei în rândurile care urmează.

Interviu cu violoncelistul Răzvan Suma

Am înţeles că turneul de anul trecut, „Vă place Bach ?” a fost o experienţă care v-a deschis multe porţi şi care v-a ajutat să porniţi în acest turneu cu o mai mare siguranţă. Aţi avut deja câteva concerte, cum aţi descrie acest turneu în comparaţie cu cel de anul trecut?

Răzvan Suma: Este mult mai, n-aş zice mai uşor, dar cumva este mult mai uşor din punct de vedere al repertoriului, pentru că sonatele de Brahms se bazează pe două instrumente, iar publicul e mult mai atras de felul în care sună. Suntem doi pe scenă, două energii, două forţe, care cred eu, vrăjesc publicul. Pe de altă parte, pentru mine este foarte special, pentru că eu şi Josu împlinim 10 ani de colaborare permanentă, asta însemnând undeva la 20 de concerte pe an şi trăiesc tot felul de sentimente pe scenă, îmi aduc aminte că noi ne-am întâlnit pe sonata a doua de Brahms, îmi aduc aminte de tot felul de experinţe, de imprimarea acestui repertoriu, la o casă de discuri spaniolă. Prima experienţă de a cânta împreună pentru noi a fost cu această sonată, şi a mers cumva magic, din prima, noi nici nu mai trebuie să discutăm lucruri, acum suntem ca o entitate unică care funcţionează organic.

De ce masterclass în cadrul acestui turneu? Cum este relaţia cu publicul tânăr, cu elevii şi studenţii?

Răzvan Suma: Relaţia cu ei e importantă. Eu cred că a venit momentul pentru mine să dau înapoi din ceea ce am primit, pentru că pentru mine a fost extrem de  important să petrec chiar şi o singură oră în compania unui violoncelist, când eram copil, de exemplu, însemna foarte mult. Şi am zis „De ce nu? Dacă tot merg în toată ţara.” – e important pentru mine să cunosc ce materie primă ne vine la Conservator din ţară, fiind şi profesor la Universitatea de Muzică din Bucureşti, şi vreau ca noi toţi, cu violoncelişti şi profesori, să construim la ridicarea şcolii româneşti de violoncel. Nu avem niciun beneficiu din acest masterclass, ci pur şi simplu este o relaţie directă cu elevii şi studenţii.

Aveţi un mentor? În ce sens v-a marcat în dezvoltarea ca muzician, ca artist?

Răzvan Suma: Am mai mulţi mentori, unul dintre cei mai mari mentori ai mei este violoncelistul Marin Cazacu, maestrul meu, cu care am studiat la Universitate. Sunt mari muzicieni pe care i-am întâlnit, mari violoncelişti, sunt Miklos Perenyi, Arto Noras, de la concursuri, masterclass-uri, şi din generaţia tânără, violoncelişti cu care colaborăm foarte bine, chiar şi din ţară.

Cum aţi evoluat spre această stare de „joacă” pe scenă, cum aţi trecut dincolo de performanţă şi emoţii la muzică de plăcere?

Răzvan Suma: Nu cred că e cel mai bun termen „joacă”. Josu mi-a influenţat foarte mult manifestarea în faţa muzicii, noi suntem educaţi ca societate românească să vrem mereu să arătăm ceea ce am făcut, să impresionăm, şi atunci se rupe ceva în generozitatea pe care trebuie să o ai ca muzician. Josu are ceva magic în el ce te face să cânţi practic de plăcere. Cel mai important este să cânţi muzică de performanţă, cu multă plăcere. Şi bineînţeles, partenerul de muzică este fundamental.

Cum studiaţi? Cum vă alegeţi repertoriul, prin ce etape de documentare treceţi?

Răzvan Suma: În primul rând în ziua de azi se cântă ce se cere, nu mai cânţi ce vrei tu, practic îţi spune contractorul unde şi ce cânţi. Cânt orice, sunt foarte puţini muzicieni care îşi aleg repertoriul. Noi în acest turneu „Vă place Brahms?” am ales noi repertoriul şi este un privilegiu. De asemenea, e foarte important că sunt 12 concerte cu acelaşi repertoriu, e un progres profesional incredibil, de la primul concert la ultimul, pentru că exerciţiul de scenă este cu totul diferit, este un exerciţiu foarte dificil, pentru că acasă studiem singuri între patru pereţi, pentru că nu avem scenă, dar în concert acei patru pereţi sunt foarte departe unul de celălat şi trebuie umplut acel gol între perete şi instrumentul tău.

Interviu cu pianistul spaniol Josu Okiñena

Josu Okiñena este un pianist de o impresionantă virtuozitate şi exprimare artistică, care îşi împarte cariera între activitatea de concertist şi cea de cercetător şi profesor. Este născut în Spania, a absolvit  Conservatorul din Madrid şi Juilliard University New York şi a susţinut turnee în întreaga lume. De 10 ani colaborează cu Răzvan Suma, creând o muzică de cameră unică, plină de semnificaţie şi profunzime.

Aţi studiat în şcoli importante, atât în Spania, cât şi în New York, iar în cadrul acestui turneu susţineţi masterclass-uri. Cum este şcoala muzicală din România în comparaţie cu alte şcoli în care aţi activat?

Josu Okiñena: Este dificil de spus, dar cred şi simt că elevii au parte de o bună educaţie atunci când sunt mici, tineri. Este un folclor bogat în România şi cred că asta îi influenţează şi îi ajută mult, pentru că dezvoltă o sensibilitate muzicală aparte, pe care nu am întâlnit-o în alte ţări, unde folclorul nu este atât de dezvoltat.

Cum este experienţa unui turneu în România, cum vi se pare publicul, ţara, peisajul?

Josu Okiñena: Este incredibil! Este complet diferit de alte ţări, publicul are un nivel ridicat de cultură, este o ţară foarte frumoasă, cu peisaje superbe şi foarte contrastante şi mă simt foarte bine aici, foarte aproape de ţara mea, de cultura mea.

Susţineţi o importantă activitate ca profesor. Cum este experienţa de a lucra cu elevi şi studenţi, de a forma artişti?

Josu Okiñena: Este cel mai bun prilej de a reflecta şi de a te gândi la ceea ce se întâmplă pe scenă şi de a te pregăti. Pentru că atunci când predai trebuie să te gândeşti dinainte şi foarte mult la cum faci ceea ce faci pe scenă şi te ajută să descoperi multe despre tine însuţi.

Sunteţi de asemenea şi cercetător. Cum îmbinaţi această activitate cu muzica?

Josu Okiñena: Cred că ar trebui să înţelegem cercetarea într-un sens mult mai larg. Cercetarea este pentru a merge mai în profunzime în activitatea noastră profesională. Trebuie să ştiu ce fel de sunet îmi doresc pentru o anumită piesă. De exemplu, alături de Răzvan, trebuie să fim de acord asupra sunetului şi semnificaţiilor pe care le vrem pentru sonatele acestea. Când interpretez Brahms, trebuie să experimentez cu sunetul, să găsesc exact ceea ce am nevoie pentru a da un sens complet lucrării.

Cum studiaţi, cum vă alegeţi repertoriul, cum vă documentaţi?

Josu Okiñena: În primul rând, trebuie să iubesc ceea ce cânt. Apoi, adun toate informaţiile pe care le găsesc şi îmi creez un punct de vedere personal. De asemenea, de fiecare dată când interpretez ceva este diferit. Aceste sonate nu le voi interpreta în seara aceasta aşa cum le-am cântat acum ani de zile. Va fi diferit, pentru că este muzică vie.

Dacă aţi putea cânta cu oricine din lume, dacă v-aţi crea un concert ideal, cum ar fi?

Josu Okiñena: Este cel din seara aceasta, alături de Răzvan, acesta este un parteneriat real, o muncă de ani de zile şi nu îţi poţi imagina cum mă simt când sunt alături de el pe scenă. Bineînţeles că sunt dirijori extraordinari, orchestre mari, dar nimic  nu se poate compara cu această muncă de 10 ani. Am cântat alături de el Beethoven, Schumann, Piazolla, muzică spaniolă, şi după atâţia ani, felul în care noi gândim şi respirăm muzica este incredibil, ne cunoaştem unul pe celălalt.

Sursa foto: www.razvansuma.com, www.josuokinena.com

Zilele porţilor deschise la Institutul francez din Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 25 Octombrie 2013 Comments Off

Institutul francez din Timişoara îşi deschide şi în acest an larg porţile pentru toţi cei care doresc să cunoască activităţile sale şi ale partenerilor săi francezi şi franco-români. Astfel, în 25 şi 26 octombrie, IFT vă invită să îi treceţi pragul pentru a participa la activităţile pe care le-a pregătit pentru cele două zile de sărbătoare.

Institutul francez din Timişoara, în parteneriat cu Lectoratului Francez al UVT şi al Asociaţiei HEXAGONE, a pregătit cu ocazia Zilelor Porţilor Deschise un meniu diversificat pentru toate gusturile: târg de carte veche, cursuri demonstrative de limba franceză, ateliere distractiv-educative pentru copii şi adulţi, jocuri şi activităţi în aer liber propuse de Activitate Afară, întâlnire cu intreprinderi francofone, promoţii la cardul Confluenţa culturilor, prezentare Campus France, prezentarea noii noastre biblioteci digitale Culturethèque şi ateliere de iniţiere în folosirea noilor instrumente multimedia – tablete iPad şi Samsung Galaxy.

Programul sărbătorii, pe care îl puteţi consulta integral pe site-ul Institutului francez (www.institutulfrancez.ro), se va desfăşura pe parcursul zilelor de vineri (între orele 12-19) şi sâmbătă (10-19), accesul publicului fiind liber la toate manifestările. Vizitatorii vor avea parte de o TOMBOLĂ cu numeroase premii, principalal atracţie fiind un sejur de 6 zile pentru 2 persoane la marea neagră în vara 2014, oferit de Agenţia de voiaj EXIMTUR.

***

Atmosfera de sărbătoare va continua şi după ce IFT îşi va închide porţile pentru public. Sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 20, timişorenii sunt invitaţi la Club Jazzissimo Lounge (str. Hector nr. 3) pentru un concert cu acces liber pentru public. Xavier Machault şi Roberto Negro vor veni la Timişoara cu ocazia concertului de deschidere al festivalului AMIFRAN de la Arad.

Prin acest „duo în trei”, artiştii curăţă de praf „la chanson française” şi transformă acest concert într-un spectacol nebun, cu alură de cabaret. Cântece, un pian, un strop de umor şi trei artişti talentaţi, iată elementele care aduc succesul acestui post-cabaret deja celebru în toată Franţa, anunţă reprezentanţii Institutului francez, organizatorul evenimentului.

“Smart Cities” – tema Street Delivery din acest an

Street Delivery, evenimentul care deschide strada pentru oameni şi o închide pentru maşini, ajunge la ediţia a XII-a în Timişoara.

Cinema în aer liber şi comedii franţuzeşti la Grădina de vară Capitol

Comediile franțuzești vor anima din nou, timp de trei seri, locaţia bine cunoscută din Timişoara: Grădina de vară Capitol.

Cântecele aerului – al doilea modul al Atelierului IDENTITATE

Cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate este programat în perioada 2-6 iulie 2018. Data-limită pentru înscrieri este 28 iunie.

FOTOGRAFIE: În mijlocul evenimentelor din Mai 1968

La o jumătate de secol după evenimentele din mai 68, expoziţia ne aruncă înapoi în Parisul manifestaţiilor studenţeşti.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015