• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Expoziţie Makovecz în deschiderea Zilelor Maghiare Bănăţene

Publicat de Pagini de Cultura 6 Mai 2015 Comments Off

„…SĂ LEGI CERUL DE PĂMÂNT” este titlul expoziţiei ce va deschide joi, 7 mai 2015, cea de-a XX-a ediţie a Zilelor Maghiare Bănăţene. Expoziţia cuprinde proiecte şi fotografii de clădiri proiectate de arhitectul maghiar Imre Makovecz, aflate în proprietatea Academiei Ungare de Artă.

Vernisajul expoziţiei Makovecz va avea loc la ora 18, în Sala de conferință și galeria Centrului Reformat Noul Mileniu (Splaiul Morarilor 1/B). Discursul de deschidere va fi rostit de Zsuzsanna Répás, conducătoarea Departamentului pentru Afaceri Internaționale și de Dincolo de Graniță din cadrul Academiei Ungare de Artă. Opera lui Imre Makovecz va fi prezentată de către Lőrinc Csernyus, arhitect budapestan, distins cu premiul Ybl, membru extern al Academiei Ungare de Artă, într-o prelegere însoţită de proiecţie. Se asigură traducere simultană la cască.

Zilele Maghiare Bănăţene se vor desfăşura simultan în mai multe localităţi din judeţul Timiş, în perioada 7-18 mai 2015, şi propun publicului un program cultural dens, cu expoziții, prelegeri, spectacole, teatru, film, lansări de carte, dar şi numeroase evenimente inedite precum un turnir medieval, recital cu muzica ceangăilor, concert de țitere sau modă inspirată de clădirile Secession ale Timișoarei.

Manifestările se vor desfăşura după următorul program:

Joi, 7 mai

Ora 18TIMIŞOARA – Fabric, Sala de conferință și galeria Centrului Reformat Noul Mileniu (Splaiul Morarilor 1/B)

„…SĂ LEGI CERUL DE PĂMÂNT” – Vernisajul expoziţiei Makovecz (proiecte, fotografii de clădiri), proprietate a Academiei Ungare de Artă.

Vineri, 8 mai

Ora 10-15TIMIŞOARA – Sălile și terenul de sport ale Liceului Teoretic Béla Bartók

MAGHIARI ÎN EUROPA – întrecere ludică în onoarea Zilei Europei, pentru elevii din clasele V-VIII din Judeţul Timiş şi din Timişoara, în organizarea Fundaţiei Integratio

Oră neconvențională de istorie și prezentare de turnir medieval ținute de Asociația sportivă și de păstrare a tradițiilor Egri Vitézlő Oskola (Eger – Ungaria) adresate elevilor Liceului Béla Bartók și Liceului Catolic Gerhardinum, în organizarea Asociației sportive și de păstrare a tradițiilor

István Losonczy din Timișoara

Ora 16TIMIȘOARA – Curtea Bastionului Terezia

Prezentare de turnir medieval ținută de Asociația sportivă și de păsrtrare a tradițiilor Egri Vitézlő Oskola (Eger – Ungaria) adresată publicului larg, în organizarea Asociației sportive și de păstrare a tradițiilor István Losonczy din Timișoara

Ora 17TIMIȘOARA – Sala comunitară Ernő Újvárossy a congregației reformate Timișoara – Cetate (Str. Timotei Cipariu nr. 1)

Prezentarea volumului de studii ÎMPREUNĂ ȘI SEPARAT. CUM S-AU ORGANIZAT MAGHIARII DIN TRANSILVANIA (1989-1990), despre corelațiile central-europene, transilvane și timișorene ale revoluției și schimbării de regim, ținută de istoricul Nándor Bárdi și politologul Tibor Toró jr. Organizator: Filiala județeană Timiș a UDMR.

Ora 19TIMIŞOARA – Filarmonica Banatul, sala Capitol

LISZT, CLASICUL MAGHIAR MODERN – concertul pianistei timişorene Suzana Bartal, protejata Asociaţiei Femeilor Maghiare din Timişoara, care trăieşte la Paris, acompaniată de Orchestra Filarmonică a Banatului.

Ora 19DUMBRĂVIȚA – Casa de Cultură

ÎN CĂUTAREA DATINILOR – Program de dans popular. Participă ansamblurile de dans și formațiile de ţitere Kisbokréta, Morzsa Bokréta ale Liceului Teoretic Bartók Béla din Timișoara, formaţiile Eszterlánc, Bóbita şi Százszorszép ale Fundaţiei Culturale Eszterlánc din Timişoara, grupurile de dans popular Kékibolya din Sânnicolau Mare, Butykos din Dumbrăvița, precum și ansamblul de dans popular Guzsalyas al studenţilor maghiari ce studiază în Timişoara

Sâmbătă, 9 mai

Ora 10.30TIMIȘOARA – Parcul Central, Aleea Personalităților

Dezvelirea bustului regelui I KÁROLY/ CAROL ROBERT DE ANJOU, ocazionată de faptul că Timișoara a devenit reședința regală a Ungariei în urmă cu 700 de ani. Bustul este opera sculptorului timișorean Béla Szakáts. Va lua cuvântul Lajos Mile, consul general al Ungariei la Cluj, realizările lui Carol Robert vor fi prezentate de profesorul și istoricul Dr. Ernő Raffay din Budapesta

Ora 11TIMIȘOARA – Centrul Reformat Noul Mileniu (Splaiul Morarilor 1/B)

SÂMBĂTA POVEŞTILOR: Aventuroasa călătorie a viermişorului nesătul – activităţi creative pentru copii, centrate pe poveşti, în organizarea Clubului Spiriduşilor – Manó-klub

Ora 17 – TIMIȘOARA – Casa Adam Müller Guttenbrunn ( str. Gh. Lazăr nr. 10-12)

DOUĂ CONFLAGRAȚII MONDIALE ȘI CORELAȚIILE LOR – evocarea celor două războaie mondiale, prelegere ținută de profesorul și istoricul Dr. Ernő Raffay din Budapesta

Vernisajul expoziție de fotografii de pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial – clișee originale din moștenirea fotografului bănățean Károly Berecky

MUNTELE CRUCII (Kereszthegy) – proiecţie de film documentar despre Corpul de Armată Secuiesc.

Ora 19TORMAC – Casa de Cultură

GALĂ DE DANS POPULAR DE ÎNCHIDERE A STAGIUNII – evoluează ansamblurile de dans popular ale gazdelor Csűrdöngölő, Szederinda și Recefice, formaţiile Eszterlánc, Bóbita şi Százszorszép ale Fundaţiei Culturale Eszterlánc din Timişoara, precum și ansamblul Délibáb din Jimbolia

Duminică, 10 mai

Ora 12TIMIŞOARA – Biserica Millennium (Piaţa Romanilor)

Serviciu divin ecumenic – pentru păstrarea neamului nostru

Piesa liturgică de Tamás Daróczi Bárdos și Sándor Szokolay MISA TIMIȘOREANĂ, prezentată de Corul Vox Nova din Szeged (Ungaria),

Ora 16BODO – Casa de Cultură

Binecuvântez-o Doamne, cât trăiește – spectacolul Corului Mixt Béla Bartók din Timișoara în onoarea Zilei Mamelor

Ora 16TIMIȘOARA – Piaţa Operei

Defilarea stradală a ansamblurilor populare participante la gala de dans popular, în port popular, însoțite de taraf

Ora 18TIMIȘOARA – Casa Studenţilor (B-dul Regele Carol I nr. 9)

ÎN CĂUTAREA DATINILOR – Gală de folclor, evoluează grupurile de dans, respectiv formaţiile de ţitere Kisbokréta, Morzsa Bokréta ale Liceului Teoretic Bartók Béla din Timişoara, formaţiile Eszterlánc, Bóbita şi Százszorszép ale Fundaţiei Culturale Eszterlánc din Timişoara, ansamblurile de dans popular Csűrdöngölő, Szederinda şi Recefice din Tormac, Butykos din Dumbrăvița, precum și ansamblul de dans popular Guzsalyas al studenților maghiari ce studiază în Timişoara. Invitați: Ansamblul de dans din Szeged (Ungaria)

Acompaniază Formația Csalóka Zenekar din Bačka Topola (Szerbia), invitat special: Mária Petrás, cântăreață populară de origine ceangănă, care trăiește la Pomáz, membră a Academiei Ungare de Artă (Ungaria)

Ora 18ȚIPARI –Biserica Reformată

Binecuvântez-o Doamne, cât trăiește– spectacolul Corului Mixt Béla Bartók din Timișoara în onoarea Zilei Mamelor

Luni, 11 mai

Ora 9.30TIMIŞOARA – Teatrul de Păpuşi Merlin

Grimm–Gimesi: MAMA HOLLE – spectacol de marionete pentru preşcolari, prezentat de către Teatrul pentru copii din Subotica (Serbia), regia: Kata Csató

Ora 11TIMIŞOARA – Teatrul de Păpuşi Merlin

András Veres: ÎN ZIUA A OPTA – spectacol de marionete pentru şcolari, prezentat de către Teatrul pentru copii din Subotica (Serbia), regia: András Veres

Ora 18TIMIŞOARA – Fabric, Sala de conferință a Centrului Reformat Noul Mileniu (Splaiul Morarilor 1/B)

Prezenterea volumelor ÎNTRE DOI PĂGÂNI, PENTRU O PATRIE de Tibor T. Toró și ROLURI CIVICE – ACTORI CIVICI de Barna Bodó, în organizarea Fundației Diaspora. Cărțile vor fi recenzate de Dr. Ildikó Erdei, președinta Consiliului Civic

Ora 20TIMIŞOARA – Centrul Comunitar Kós Károly (Str. Putna nr. 7)

Proiecţia filmului maghiar contemporan KOLORADO KID (2010), subtitrat în limba română, în organizarea Asociației Comunitare pentru Banat. Regizor: B. András Vágvölgyi

Marţi, 12 mai

Ora 11LUGOJ – Grădinița maghiară

TERASA CU POVEȘTI – citire și interpretare ludică a poveștilor, cu concursul actriței Mónika Tar de la Teatrului Csiky Gergely din Timișoara

Ora 16TIMIŞOARA – Centrul Comunitar Kós Károly (str. Putna nr. 7)

50 DE ANI DE HOBBY ÎN LUMEA CHIBRITELOR – vernisajul expoziției de filumenie a colecționarei Dorottya Momír

Ora 18TIMIŞOARA – Muzeul de Artă (Piața Unirii)

MAESTRUL BARCSAY ŞI DISCIPOLII SĂI – litografii – vernisajul expoziţiei itinerante a Fundației Jenő Barcsay din Szentendre (Ungaria). Publicul va fi salutat de Dr. Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă, Dorottya Sólyomné Gyürk, viceprimar al orașului Szentendre și Ferenc Kónya, succesor de drept, președintele Fundației Jenő Barcsay. Expoziția va fi vernisată de istoriograful local János Szekernyés

Miercuri, 13 mai

Ora 10 OTELEC – școala locală

TERASA CU POVEȘTI – citire și interpretare ludică a poveștilor, cu concursul actorului Géza Aszalos, de la Teatrului Csiky Gergely din Timișoara

Ora 12JIMBOLIA – grădinița maghiară

TERASA CU POVEȘTI – citire și interpretare ludică a poveștilor, cu concursul actorului Géza Aszalos, de la Teatrului Csiky Gergely din Timișoara

Ora 10TIMIŞOARA – Strada Alba Iulia (în vecinătatea intrării Teatrului Csiky Gergely)

SEMNE EVOCATOARE ALE MAGHIARIMII ÎN BANAT – montarea şi vernisajul expoziţiei în aer liber compusă din 15 de panouri duble bilingve (română, maghiară) realizată cu folosirea textelor şi materialului foto din volumului omonim al istoricului local János Szekernyés.

Ora 18TIMIŞOARA – Palatul de raport reformat din Cetate, sala Ernő Újvárossy (Str. Timotei Cipariu nr. 1)

NIMIC NU E CE PARE A FI – teorii de conspirație pentru începători și avansați – prelegere ţinută de bloggerul pe tema teoria conspiraţiilor, născut la Timișoara, Tóth Tibor, în prezent locuitor al Budapestei, prezentarea volumelor sale KONTEO 1 și KONTEO 2

Ora 18LUGOJ – sala comunitară a bisericii reformate

COMORI MAGHIARE, VALORI UNIVERSALE – prezentarea volumului omonim al autorului timişorean Zoltán Vetési, în organizarea Asociaţiei Kohézió Egyesület

Ora 20TIMIŞOARA – Centrul Comunitar Kós Károly (Str. Putna 7)

Proiecţia documentarului maghiar contemporan RETRO MAGHIAR (Magyar retró) (2010), subtitrat în limba română, în organizarea Asociației Comunitare pentru Banat. Regizor: Gábor Zsigmond Papp

Joi, 14 mai

Ora 10ŢIPARI – Căminul Cultural

NODITZA– spectacol de teatru de păpuşi prezentat pentru preşcolari, şcolari din ciclul primar de către Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely, organizat de Asociaţia Comunitară pentru Banat

Ora 14.30DUMBRAVA – școala maghiară

NODITZA– spectacol de teatru de păpuşi prezentat pentru preşcolari, şcolari din ciclul primar de către Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely, organizat de Asociaţia Comunitară pentru Banat

Ora 18TIMIŞOARA – Galeria Helios (Piața Operei)

- MOŞTENIRE – vernisajul expoziției comune a artisticilor plastici profesioniști ce trăiesc/ lucrează în Timișoara.

Ora 19TIMIŞOARA – Teatrul Csiky Gergely, Sala mare

Kokan Mladenović – Góli Kornélia: OPERA CERȘETORILOR, pe baza piesei omonime a lui John Gay, în regia lui Kokan Mladenović (Serbia)

Ora 19MOȘNIȚA NOUĂ – sala comunitară a bisericii reformate

Proiecţia filmului maghiar EXAMENUL (Avizsga) Regizor: Péter Bergendy

Vineri, 15 mai

Ora 10SÂNNICOLAU MARE – sala grădiniţei maghiare

NODITZA– spectacol de teatru de păpuşi prezentat pentru preşcolari, şcolari din ciclul primar de către Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely, organizat de Asociaţia Comunitară pentru Banat

Ora 17TIMIŞOARA – Casa Artelor (Galeria Pygmalion, scena, cafenea, curte interioară)

Expoziţia individuală a sculptorului timişorean Béla Szakáts, autor al mai multor creaţii de for public

PATRIMONIUL ARHITECTURAL ŞI MODA – prezentarea expoziţiei foto despre lucrările lui László Székely, primul arhitect șef al Timișoarei. Prezentare de modă din creaţiile vestimentare inspirate de clădirile proiectate de László Székely. Rochiile sunt lucrări ale studenţilor de la secţia de design vestimentar ai Universităţii de Vest din Timişoara, prezentate de actrițele Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely

Concertul QUARTETULUI SHAKE, formaţie vocală a artiştilor Teatrului Csiky Gergely

Sâmbătă, 16 mai

Ora 10-14TIMIŞOARA – sălile și terenul de sport ale Liceului Teoretic Béla Bartók

MATINEU SPORTIV ÎN FAMILIE – cu participarea elevilor Liceului și a părinților și bunicilor lor

Ora 10-13 și 15-18TIMIŞOARA – Centrul Cultural Reformat Noul Mileniu

Károly I (Carol Robert de Anjou) (1301-1342), cel care a reconstruit țara – conferință științifică despre Carol Robert, în co-organizare cu Ordinul Cavaleresc Sfântul Gheorghe

Ora 18LUGOJ – sala comunitară a bisericii reformate

Proiecţia filmului maghiar EXAMENUL (A vizsga) Regizor: Péter Bergendy

Ora 19TIMIŞOARA – Teatrul Csiky Gergely, Sala mare

Spectacol de teatru de lectură, cu comedia TIRANIA FEMEILOR (Nőuralom), ocazionată de faptul că în urmă cu 140 de ani, cu acest spectacol a fost inaugurată clădirea teatrului Franz Iosef. Își dau concursul actorii Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely, regizor: actorul Péter Dukász.

Ora 19CHERESTUR – Casa de Cultură

BALUL AGRICULTORILOR, organizat de Asociația Agricultorilor și Întreprinzătorilor Maghiari din Banat. Evoluează orchestra Pink

Duminică, 17 mai

Ora 10-13TIMIŞOARA – Centrul Cultural Reformat Noul Mileniu

Károly I (Carol Robert de Anjou) (1301-1342), cel care a reconstruit țara – continuarea conferinței științifice despre Carol Robert, în co-organizare cu Ordinul Cavaleresc Sfântul Gheorghe

Ora 17VÂRŞEŢ (Serbia) – sediul asociaţiei culturale maghiare

Prezentarea volumului Semne evocatoare ale maghiarimii în Banat de János Szekernyés, scriitor de artă, critic de artă, istoriograf local din Timișoara

Ora 18JIMBOLIA – sediul UDMR

Proiecţia filmului maghiar EXAMENUL (A vizsga) Regizor: Péter Bergendy

18 mai, luni

Ora 18TIMIŞOARA – Biserica Millennium (P-ţa Romanilor)

Concert al formaţiei CSÍK ZENEKAR din Budapesta (Ungaria)

CARTEA DE SÂMBĂTĂ: Spirala prejudecăţilor

Publicat de Horea Bacanu 18 Aprilie 2015 Comments Off

Am deschis cartea scrisă de Margaret K. Nydell cu curiozitate pentru ce promitea să conţină, iar titlul este foarte clar – “Ce ştim despre arabi?” – dar şi cu teama de a întâlni o abordare ideologizată în stilul american de după Patriot Act.

După primele cincizeci de pagini am avut răspunsurile, iar cartea a intrat pe nesimţite în categoria celor pe care le citeşti până la final, fără ezitare. Profesor de dialectologie arabă de la Universitatea Georgetown, Margaret K. Nydell nu este un cercetător de laborator al lumii arabe, ci aduce în paginile acestei cărţi documentare o experienţă de o viaţă trăită în ţările aparţinând ariei lumii arabe, servind multă vreme Departamentul de Stat american în Maroc, Arabia Saudită şi Tunisia. Foarte multe dintre întrebările esenţiale despre lumea arabă îşi găsesc răspunsuri în această carte pătrunzătoare, neutră ideologic, foarte bine documentată cu statistici şi cifre de dinamică socio-economică. Şi, surpriză, inclusiv perspectiva psiho-socială asupra societăţii arabe este foarte bine formulată, iar la această parte a cărţii mă voi concentra în acest comentariu, adică la capitolele despre fundamentalismul islamic şi antiamericanism, capitole ce nu conţin ceea ce ne-am aştepta, nu sunt scrise în clişeele mass-media obişnuite, utilizează instrumente de cunoaştere şi noţiuni ştiinţifice şi oferă surpriza unei descrieri a fenomenului relaţiilor dintre arabi şi occidentali în cei mai corecţi termeni ai dinamicii percepţiilor. Adică lasă la o parte orice propagandă despre pericolele ce vin pentru occidentali din lumea arabă şi analizează pătrunzător şi sofisticat realităţi ce nu pot fi descifrate decât prin explicaţiile subiective legate de percepţii şi semnificaţii culturale.

Mai întâi este necesară o minimă precizare a noţiunilor, aşa cum riguros o face şi autoarea. Lumea arabă este formată din 17 ţări (este o acoperire dată de cercetările acestui autor, însă formal, în Liga Arabă sunt 22 de ţări) în care se vorbeşte limba arabă, gruparea lor fiind pe criteriul limbii şi nu al etnicităţii. Şi, mai ales, trebuie să înţelegem foarte exact distincţia dintre arabi şi musulmani (definiţi prin religia lor, islamică). Dacă musulmanii sunt o majoritate în 55 de ţări, cu o populaţie totală de circa un miliard şi jumătate, definiţi prin religia islamică, cea care are cea mai mare rată de extindere din lume, mai ales datorită imigrării (devenind a doua religie, ca membri, atât în Statele Unite cât şi în Europa), arabii sunt aproximativ trei sute de milioane, cu o pondere de 5% creştini sau de alte religii decât cea islamică.

Cele 17 ţări ale lumii arabe sunt grupate în patru zone:

- Magrebul – Maroc, Algeria, Tunisia, Libia

- Africa de Nord-Est – Egipt şi Sudan

- Levantul – Liban, Siria, Iordania, Irak

- Peninsula Arabică – Arabia Saudită, Yemen şi statele Golfului Arab: Kuweit, Bahrain, Qatar, Emiratele Arabe Unite şi Oman

Este interesantă analiza diferenţelor dintre ţările arabe, pentru o trimitere directă la realităţile prezentului, la noul stat SI, la primăvara arabă desfăşurată în revoluţiile şi convulsiile sociale din Tunisia, Egipt, Siria, şi de curând chiar în criza din Yemen. Între aceste ţări, aparţinând toate lumii arabe, sunt diferenţe importante.

Magrebul, termen care în arabă înseamnă Vestul Arab, constituie o zonă puternic dominată de naţionalismul berber, cel mai important factor politic ce diferenţiază această zonă.

Africa de Nord-Est este săracă, agricolă (Egiptul) şi tribală (Sudanul).

Levantul, zonă din răsăritul Mării Mediterane, grupează ţări cu o populaţie ce îşi are aceleaşi origini semitice, Liban, Siria şi Palestina, şi imediat învecinate acestora sunt Iordania şi Irakul – vechea Mesopotamie – (cu o populaţie cu rădăcini venind din triburile beduinilor).

Peninsula Arabică (denumită şi Al-Jazeera) este adevăratul leagăn al civilizaţiilor semitice în sensul cel mai puternic etnic, care a fost, de-a lungul timpului, cel mai puţin influenţată de contacte cu alte civilizaţii, populaţia rămânând profund tradiţionalistă şi conservatoare, primul semnal despre aceste caracteristici fiind vizibil în vestimentaţie: bărbaţii poartă haine lungi şi o bucată de stofă pe cap, iar femeile sunt îmbrăcate tot în haine lungi, cu văl pe cap, acoperirea feţei fiind destul de răspândită (iar în Arabia Saudită obligatorie). Diferenţele sunt semnificative între statele din Peninsula Arabică: Arabia Saudită este extrem de conservatoare şi este bogată, Yemenul este sărac, iar statele Golfului deţin cele mai mari cote ale nivelului de trai şi averilor acumulate.

Ajungând însă la discutarea sofisticată a profunzimilor culturale ale lumii arabe, descoperim cauze şi factori explicativi ale marilor diferenţe faţă de occident:

Credinţe şi valori:

De exemplu, vesticii tind să considere individul ca punct central al existenţei sociale. Legile se aplică în mod egal fiecăruia, oamenii au dreptul la anumite genuri de intimităţi, iar mediul înconjurător poate fi controlat prin mijloace tehnologice. Toate aceste consideraţii influenţează puternic atât viziunea vesticilor faţă de lumea înconjurătoare, cât şi comportamentul social.

Arabii, caracteristic, gândesc aşa: multe, dacă nu cele mai multe lucruri în viaţă sunt controlate, în cele din urmă, mai degrabă de soartă decât de om. Potrivit concepţiei lor, toată lumea iubeşte copiii, înţălepciunea creşte odată cu vârsta, iar personalităţile înnăscute ale bărbaţilor şi femeilor sunt foarte diferite. Toate acestea joacă un rol important în conturarea culturii arabe.

Prieteni şi străini:

În cultura occidentală, faptele sunt mult mai importante şi mult mai valoroase decât cuvintele. În cultura arabă, o promisiune verbală este la fel de valoroasă ca şi un răspuns favorabil. Dacă evenimentul nu mai are loc, cealaltă persoană nu mai poate fi în întregime responsabilă de nereuşită.

Emoţie şi logică:

Cultura occidentală pune un accent deosebit pe obiectivitate, în timp ce cultura arabă consideră subiectivitatea mai presus de orice.

Un capitol important al culturii arabe tradiţionale este reprezentat de fatalism, conform căruia oamenii nu au nicio putere în controlarea evenimentelor. …

Pentru arabi, fatalismul se bazează pe credinţa că Dumnezeu are controlul direct şi ultimativ asupra a tot ceea ce se întâmplă. Dacă ceva nu merge bine, oamenii nu sunt vinovaţi şi pot, fără nicio justificare, să nu întreprindă nimic pentru schimbarea sau îmbunătăţirea situaţiei, deoarece la mijloc este voinţa Domnului. Prea multă încredere în controlarea evenimentelor reprezintă un semn al aroganţei asociată cu blasfemia.

Realitatea:

Realitatea este ceea ce tu percepi – dacă tu crezi că ceva există, atunci acel ceva este cât se poate de adevărat pentru tine. Dacă selectezi şi reordonezi faptele şi apoi ţi le repeţi destul de des, ele, în cele din urmă, devin realitate ….

Diferenţa dintre vestici şi arabi constă nu în faptul că acestă selecţie are loc, ci în felul în care fiecare face selecţia. Arabii înclină să permită percepţiilor subiective să hotărască ce e real sau nu, şi, astfel, să-şi direcţioneze acţiunile. Aceasta reprezintă o sursă obişnuită de frustrări pentru vestici, care adesea nu înţeleg de ce oamenii din Orientul Mijlociu fac ceea ce fac. Ceea ce nu înseamnă că arbii nu pot fi obiectivi – ba pot. Dar de multe ori există diferenţe în comportamentul lor exterior.

Dacă arabii simt că ceva le ameninţă propria lor demnitate, este posibil ca ei să fie obligaţi să nege acel ceva, chiar dacă li se demonstrează contrariul. Un occidental poate evidenţia uşor lipsurile în argumentaţia lor, dar nu aceasta e importantă. Dacă nu vor să accepte evidenţele, ei le vor respinge şi vor acţiona în conformitate cu propriul punct de vedere asupra situaţiei. Rareori arabii vor recunoaşte deschis că greşesc, mai ales dacă aceasta înseamnă să-şi păteze obrazul.

Pentru arabi onoarea este mai importantă decât faptele.

Dimensiunea umană:

Arabii văd viaţa într-un mod aparte, fiind preocupaţi de oameni şi sentimentele lor. De aceea pun accent  pe factura umană când iau decizii sau analizeayă evenimente. Ei consideră că occidentalii sunt înclinaţi să privească faptele într-un mod mult prea abstract şi teoretic; ca urmare, cei mai mulţi sunt lipsiţi de sensibilitate în faţa semenilor.

Sigur, mai sunt şi multe alte diferenţe între comportamentele şi semnificaţiile acordate de occidentali şi de arabi (cum discută probleme personale, subiectele sensibile despre politică şi religie, distanţa necesară unui dialog direct, gestica specifică, diferenţele de gen, drepturile politice, poligamia, convenţiile sociale, bunele maniere şi eticheta, structura socială, căsătoria, divorţul, familia, elocinţa, limbajul şi credinţa arabă în puterea cuvintelor de a afecta evenimentele ulterioare).

Până la acest stadiu al materialului documentar s-au structurat primele zece capitole ale cărţii, care sunt, de fapt, pregătitoare pentru cele două capitole ce urmează, miezul acestei cărţi.

În partea dedicată Fundamentalismului islamic (islamism militant sau politic), se arată fără nicio urmă de îndoială faptul că acesta reprezintă doar o manifestare politică şi socială, fără să aparţină corpului central al religiei islamice.

Musulmanii obişnuiţi, “celelalte 99 de procente”,  nu îi consideră pe creştini sau evrei infideli sau necredincioşi. Nu ar face asta, aşa cum nici noi, occidentalii obişnuiţi, nu am folosi în privinţa lor termenii stânjenitori şi depreciatori ai epocii Criciadelor. În 40 de ani nu am auzit nici măcar o dată acest termen folosit de musulmanii de pe stradă pentru a-i caracteriza pe occidentali ori societăţile şi instituţiile lor.

Musulmanii nu pot iniţia un atac pe care să-l numească Jihad. El trebuie proclamat numai ca autoapărare. Extremiştii consideră însă că, de vreme ce Vestul nu încetează să-i asuprească, ei se justifică prin Jihadul de autoapărare.

Jihadul nu este unul din cei cinci stâlpi ai islamului (Declamarea Declaraţiei de Credinţă, Rugăciuni de cinci ori pe zi, Acte de caritate pentru nevoiaşi, Postul în luna Ramadanului, Pelerinajul la Mecca) şi nici nu reprezintă reazemul de bază al religiei, indiferent de perspectiva occidentalilor…..Dar a fost şi va rămâne o datorie a musulmanilor de a se angaja într-o luptă pe toate planurile – moral, spiritual şi politic, cu scopul de a făuri o societate dreaptă şi decentă.

Relaţia reciprocă dintre percepţiile arabe şi cele americane este surprinsă plecând de la datele de sondaj actuale: gradul de aprobare globală a Statelor Unite este situat în Ţările Arabe între 2% în Egipt şi 20% în Liban, cu 4% în Maroc, 11% în Emiratele Arabe Unite, 15% în Iordania. Adică cifre dezastruoase. Explicaţiile acestor nivele minimale în percepţiile globale despre Statele Unite se referă la politica externă americană:

Din ambele părţi, sentimentele antiamericane şi antiarabo-musulmane se bazează tot atât de mult şi pe percepţii şi pe realitate; e important cine şi ce fel de persoane ascultă şi la ce fel de concluzii au ajuns. Ambele părţi generalizează, şi până acum, fiecare şi-a format deja o părere în mare parte negativă, o imagine stereotipă despre cealaltă. Deşi oamenii nu cunosc nimic despre o regiune şi despre locuitorii săi, ei sunt nevoiţi să de mass-media pentru a-şi forma convingerile.

Iar spirala percepţiilor, care se alimentează antitetic şi evoluează amplificându-se reciproc între arabi şi americani, poate să ducă la realităţi percepute ce nu mai au nicio legătură cu viaţa de zi cu zi a americanilor şi arabilor.

Arabii ajung să fie supăraţi pentru că operaţiunile militare şi nemilitare desfăşurate de SUA în Orientul Mijlociu sunt percepute de localnici ca un amestec american în regiunea lor. O relatare The Washington Post din 11 iulie 2004 sub tilul: “CIA Insider: The Threat We Refuse to Get” arată:

În ceea ce priveşte modul de confruntare cu ameninţările Islamului, unul dintre cele mai mari pericole pentru americani este să continue să creadă – impulsionaţi de liderii Americii – că musulmanii ne urăsc şi ne atacă pentru ceea ce suntem şi gândim şi nu pentru ceea ce facem… America este detestată şi atacată, deoarece musulmanii consideră că ei ştiu precis ce fac Statele Unite în lumea arabă.

La rândul lor, americanii sunt şi ei supăraţi, pentru că percep aşa-zisul atac la valorile americane:

Ei urăsc libertatea noastră, valorile şi felul nostru de viaţă.

Ei detestă succesul nostru.

Ei nu ştiu destule despre noi.

Antiamericanismul este o scuză.

Am avut parte de o lungă istorie a urii.

Şi totuşi, dincolo de prejudecăţi, cultura americană este apreciată de arabi (peste 80% din arabi iubesc muzica, filmele, hainele americane, valorile democraţiei şi libertăţii, iar aproape 70% îşi doresc să cunoască sau să întâlnească americani), iar potenţialul cel mai ridicat de emigrare al arabilor se îndreaptă tot spre Occident, Europa şi America. Iar majoritatea populaţiilor din ţările arabe cred că democraţia de tip occidental ar funcţiona şi la ei (primăvara arabă a venit pe acest fundal de socio-dinamică pro-democratică):

În Iordania, peste 90% din numărul strudenţilor consideră că învăţăturile islamului nu vin în contradicţie cu demorcaţia sau drepturile omului.

Multe ţări din lumea arabă nu sunt pregătite însă de democraţie, iar acest fir roşu al clasificării ţărilor în funcţie de decalajul resurselor pentru democraţie este un bun indicator al evoluţiei pe viitor al ţărilor arabe:

Numeroşi americani, când se gândesc la democraţie, o analizează prin prisma propriei experienţe, ce este şi ce înseamnă. Dar pentru că o democraţie să funcţioneze sunt necesare câteva lucruri: cetăţeni informaţi (cu un nivel rezonabil al ştiinţei de carte), încredere în opoziţie (vor renunţa la putere dacă nu vor fi votaţi) şi o identitate naţională ce depăşeşte devotamentul faţă de rude, triburi, religie sau origine etnică. Ceea ce este dificial în Orientul Mijlociu, unde multe graniţe au fost trasate arbitrar şi incorect la sfârşitul Primului Război Mondial de către Anglia şi Franţa, după ce au preluat controlul în regiune. Ca urmare, s-a ajuns la formarea unor naţiuni din oameni care nu aveau nicio dorinţă să fie uniţi. Pentru prima dată, popoarele din Orientul Mijlociu s-au descoperit caracterizate prin geografie. Chiar şi astăzi, nu putem considera graniţele din zonă ca fiind fixate.

Nimeni nu spune că arabii nu-şi doresc demoraţia, ca ideal; mai degrabă se poate spune că aceste condiţii nu se întrunesc încă în ţările lor. Probabil că nici democraţia nu va fi prea curând atinsă. Reformele ce privesc pluralismul, autoritatea legii, responsabilitatea vor apărea prin efortul vechilor elite din fiecare ţară.

Mi-au atras atenţia câteva cifre ale prezenţei musulmanilor în SUA: din cei cinci milioane de musulmani ce trăiesc în SUA, aproximativ 25% sunt arabi, 33% au originea sud-asiatică (India, Pakistan, Bangladesh), 30% sunt negri americani, iar restul sunt Africa sau Asia de Sud-Est. Peste zece mii de musulmani servesc în armata SUA.

Toate percepţiile antagonice ori evaluările favorabile reciproce dintre arabi şi occidentali sunt speculate de liderii lumii pentru jocuri strategice şi sunt folosite ca pretexte în conflicte geo-strategice şi pentru resurse. Învârtirea acestei spirale a prejudecăţilor în mâna unora dintre liderii politici şi militari ai lumii chiar ajunge să potenţeze terorismul instituţionalizat, aşa cum este şi în cazul SI.

http://horeabacanu.blogspot.ro/

„Din lumea Sofiei” – Concurs de eseuri filosofice pentru elevi

Publicat de Pagini de Cultura 10 Aprilie 2015 Comments Off

Eşti pasionat de filosofie? Dacă eşti licean îţi poţi împărtăşi pasiunea participând la Concursul de eseuri filosofice “Din lumea Sofiei”. Cei mai talentaţi dintre elevii de liceu în an terminal îşi pot asigura astfel un loc la specializarea Filosofie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.

Liceenii interesaţi îşi pot alege unul din cele zece subiecte propuse pentru concurs de către cadrele didactice și studenții specializării „Filosofie” de la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării din Universitatea de Vest.

Eseurile de maxim 2000 de cuvinte sunt aşteptate până pe data de 30 aprilie 2015, prin poşta electronică sau pe calea poştei clasice, la adresa: Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, bd. Vasile Pârvan nr. 4, Timişoara, cod 300223. Plicul, care va purta menţiunea „Pentru concursul Din Lumea Sofiei”, poate fi predat şi personal la Secretariatul Facultăţii din Universitatea de Vest (camera 233).

Elevii vor putea alege oricare din următoarele teme pentru redactarea eseului filosofic (o singură temă și un singur eseu):

1. Dezvoltarea tehnologiei și binele umanității

2. Dacă pasiunea pentru artă și educarea gustului estetic reprezintă un mod de viață suficient

3. Dacă egalitatea între oameni este posibilă sau nu, în condițiile libertății de acțiune.

4. Dacă dezvoltarea științei a contribuit la îmbunătățirea moravurilor

5. Despre relația dintre identitatea de sine, preferințele personale și judecata celorlalți.

6. Despre raportul între filosofie și credința religioasă

7. Dacă și cum este posibilă garantarea libertății tuturor oamenilor

8. În ce condiții sunt posibile raporturile etice între om și mediul înconjurător?

9. Filosofia ca mod de viață

10. Filosofia pentru copii

Comisia de concurs va evalua eseurile şi va publica rezultatele la avizierul Facultăţii şi pe site-ul web http://www.pfc.uvt.ro/, până la data de 12 mai 2015. Autorii celor mai bune zece eseuri vor fi premiați cu asigurarea unor locuri speciale la admitere, în sesiunile iulie și septembrie 2015, la specializarea Filosofie a Universității de Vest din Timișoara. Totodată, cele mai reuşite eseuri vor fi publicate, cu acordul autorilor, pe blogul studentilor de la Filosofie – http://filosofiepebega.blogspot.ro/.

Regulamentul concursului de eseuri poate fi consultat pe adresa web a Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Stiinţe ale Comunicării: www.pfc.uvt.ro.

„Săptămâna altfel” la Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Timiş

Publicat de Pagini de Cultura 6 Aprilie 2015 Comments Off

Început de săptămână… altfel la Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Timiş. Sute de elevi timişoreni au trecut pragul instituţiei, unde luni, 6 aprilie 2015, a demarat acţiunea “Săptămâna altfel”. Tinerii vizitatori au avut ocazia să participe în mod activ la cercurile de meşteşuguri populare (olărit, sculptură în lemn), de arte vizuale (încondeiat ouă, pictură, grafică), de cine-foto, de sculptură etc.

„Săptămâna altfel” se va desfăşura în vechea Mănăstire Franciscană de pe str. Emanoil Ungureanu, nr. 1 (P-ţa Libertăţii), în incinta căreia îşi desfăşoară activitatea Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Timiş, până pe 10 aprilie. În fiecare zi, tinerilor vizitatori le vor fi prezentate noi şi noi activităţi din cadrul Şcolii de Arte, a Ansamblului Profesionist “Banatul” şi a secţiei de conservare şi patrimoniu cultural. Elevii timişoreni vor fi îndrumaţi de referenţi de specialitate ai CCAJT, de profesori de la Şcoala de Arte şi de meşteri populari.

Activităţile cuprinse în cadrul acţiunii „Şcoala altfel” se vor desfăşura după următorul PROGRAM:

LUNI, 6 aprilie 2015

Ora 9.00

ATELIER “Meşteşugurile tradiţionale din Banat” – sculptură în lemn (crestături) şi olărit.

Prezentare: Alina Mafa, specialist CCAJ Timiş

Lecţii demonstrative de învăţare a tehnicilor de prelucrare a lemnului şi a olăritului – meşteri populari Bărbos Marin şi Bărbos Eugen – se derulează până la ora 18.00.

ATELIER de iniţiere în pictură, sculptură şi grafică – prof. Aurel Ardeleanu, prof. Nora Novak şi prof. Lucia Stoica.

Ora 12.00

ATELIER “Fotografia de portret” – expunere şi exemplificări prof. Onuţ Danciu

Ora 13.00

ATELIER “Designul vestimentar şi tehnici de realizare a accesoriilor vestimentare” – prof. Gabriela Muscan

Ora 16.30

Ora de balet – lecţie demonstrativă – prof. Adela Scorobete

Ora 17.00

Să cântăm cu “Voiniceii din Banat” – lecţie demonstrativă a celor mai tineri solişti vocali (3-14 ani) – coordonator Raluca Stanca

MARŢI, 7 aprilie 2015

Ora 11.00

CONCERT – LECŢIE DE FOLCLOR

Ansamblul Profesionist “Banatul” şi profesorii Şcolii de Arte Timişoara – secţiile canto popular şi instrumente tradiţionale.

Spectacol interactiv, în care se vor prezenta instrumentele muzicale, costumele populare specifice zonelor şi subzonelor folclorice şi etniilor din Banat, cei prezenţi fiind invitaţi să recunoască anumite piese tradiţionale şi jocuri populare.

Dirijor: prof. Sebastian Roşca

Coregraf: Nicolae Stănescu

“Despre arta cântatului şi tehnici interpretative”

prezintă prof. Carmen Popovici Dumbravă

Ora 16.30

Ora de teatru – lecţie-deschisă – prof. Radu Bilavu

Ora 18.00

“Mândru-i jocul bănăţean” – invitaţie la repetiţiile Ansamblului “Junii Banatului”

MIERCURI, 8 aprilie 2015

Ora 11.00

Spectacol muzical-coregrafic

“Şcoala de Arte altfel” – participă elevii secţiilor de canto muzică uşoară (prof. Valentina Cotinschi şi Marc Antoniu), canto clasic (prof. Vanana Ciolac), chitară (prof. Virgil Muscan), orgă electronică şi trompetă (Sebastian Cega), acordeon şi armonică sârbească (prof. Boban Constantinovici), instrumente de suflat (prof. Adrian Safta şi Daniel Iova), majorete şi balet pentru copii (prof. Adela Scorobete), vioară (prof. Edmund Dandoczi), pian (prof. Steluţa Dinulescu, Raluca Iliese şi Andreea Tinca, actorie (prof. Radu Bilavu) etc.

JOI, 8 aprilie 2015

Orele 10.00 – 14.00

Iconografie şi decoraţiuni de Paşti

Ora 15.30

Realizarea grafică a felicitărilor de Paşti

VINERI, 10 aprilie 2015

Ora 11.00

TIMISIENSIS, revista Centrului de Cultură şi Artă a judeţului Timiş – modalităţi de realizare a unei publicaţii

Sursa foto: http://www.ccajt.ro/

Spectacol de circ, muzică şi dans, de ZIUA FRANCOFONIEI

Publicat de Pagini de Cultura 17 Martie 2015 Comments Off

Institutul Francez din Timişoara vă invită să-i fiţi alături de Ziua Internaţională a Francofoniei. Indiferent de vârstă, ziua se anunţă una plină, publicului fiindu-i pregătite ateliere de creaţie şi de circ, jocuri, muzică, dans şi o tombolă cu premii surpriză. Evenimentul va avea loc vineri, 20 martie, între orele 15.00-20.00, în zona magazinului Intersport din Iulius Mall Timişoara (Str. Demetriade nr. 1), iar accesul este gratuit pentru toţi doritorii.

FRANCOFONIA înseamnă schimburi şi intersectări culturale, împărtăşirea aceloraşi valori culturale, științifice, economice, înseamnă viaţă comună, libertate, solidaritate, toleranţă într-o lume pluralistă şi deschisă. Limba franceză este sărbătorită pe toate cele cinci continente în fiecare an, în 20 martie. În această zi a anului 1970 s-a semnat tratatul prin care se înființa Agenția de Cooperare Culturală și Tehnică (ACCT) devenită în prezent Organizația Internațională a Francofoniei (OIF). Indiferent de vârstă, haideţi să sărbătoriţi această zi alături de noi!, îi îndeamnă pe timişoreni reprezentanţii IFT.

Întâlnirea francofonă pusă la cale de Institutul francez din Timişoara vă propune un spectacol de magie şi baloane de săpun cu Claudia Stroe şi magicianul Robertino, ateliere de creaţie, jocuri, muzică, dans, circ şi o tombolă cu premii surpriză. Cu această ocazie, cafeneaua Segafredo oferă publicului produse cu specific franţuzesc.

PROGRAM

15.00-18.00: Le français facile – jocuri şi activităţi pentru copii şi adolescenţi

16.30-18.30: Improvizaţie teatrală şi mişcare scenică

17.00-18.00: Învăţ franceza cu mami şi tati

17.00-19.00: Atelier de circ (Şcoala de circ)

18.30: Tombolă cu premii surpriză

19.00-20.00: Abracada’BULLES – spectacol de magie şi baloane de săpun cu Claudia Stroe şi Magicianul Robertino

Un eveniment organizat în parteneriat cu Iulius Mall, Auchan, Camaïeu, Segafredo şi Şcoala de circ.

CARTEA DE SÂMBĂTĂ: 89 de grame

Publicat de Horea Bacanu 14 Martie 2015 Comments Off

Lumea este o carte ce se rescrie la infinit. Această afirmaţie universală a lui Jorge Luis Borges se află pe contracoperta cărţii aproape imponderabile a lui Jorge Luis Borges, numită în cheie mistică, lingvistică, numerologică şi ficţional-magică “Aleph”.

Despre carte

În prima sa ediţie, “Aleph” a cuprins treisprezece povestiri, dintre care doar două nu aparţin genului fantastic. Mai apoi, la ediţia din 1952, s-au adăugat încă patru povestiri, care fac o colecţie de şaptesprezece proze scurte borgesiene, fundament al babelului literar modern.

De aici începe povestea numerologică a acestei cărţi. Adică de la cele treisprezece povestiri scurte, completate cu patru povestiri noi, despre care Borges scrie un Epilog critic, atât de critic precum va fi chiar apariţia modernă a autorului în ultima dintre povestiri (cu siguranţă veţi ţine minte această apariţie a autorului în rândurile propriei scrieri, dar despre asta amân comentariul pentru partea a doua şi a treia a acestui text):

“Epilog.

În afară de Emma Zunz, (al cărei subiect minunat, cu mult superior tratării lui nesigure, mi-a fost dat de Cecilia Ingenieros) şi Povestea războiniucului şi a captivei, care-şi propune să interpreteze două fapte vrednice de crezare, povestirile din această carte aparţin genului fantastic. Dintre toate, prima este cea mai elaborată; tema ei este efectul pe care nemurirea l-ar avea asupra oamenilor. Această schiţă de etică pentru nemuritori e urmată de Mortul: aici, Azevedo Bandeira e un bărbat din Rivera ori din Cerro Largo şi, totodată, o divinitate rudimentară, o versiune mulatră şi necioplită a neasemuitului Sunday plăsmuit de Chesterton (În capitolul XXIX din Decline and Fall of the Roman Empire se povesteşte destinul unui om care seamănă cu cel al lui Otalora, dar mult mai măreţ şi mai greu de crezut). Despre Teologi e de ajuns să spun că e un vis, un vis mai curând melancolic, despre identitatea personală; despre Biografia lui Tadeo Isidoro Cruz, că e un comentariu la Martin Fiero. Unui tablou de Watts, pictat în 1896, îi datorez Casa lui Asterion şi caracterul sărmanului protagonist. Cealaltă moarte e o plăsmuire fantastică despre timp, pe care am urzit-o în lumina unor raţionamente ale lui Piere Damiani. În anii celui de-al Doilea Război Mondial, nimeni nu şi-a dorit mai mult ca mine ca Germania să fie înfrântă, dar, în acelaşi timp, nimeni n-a putut simţi mai dureros ca mine tragedia destinului german; Deutsches Requiem încearcă să înţeleagă acest destin, pe care n-au fost în stare să-l plângă, ba nici măcar să-l bănuiască germanofilii nostri, care nu ştiu nimic despre Germania. Scriptura Zeului a fost judecată cu multă generozitate; jaguarul m-a silit să pun în gura unui preot al piramidei din Qaholom argumente ale cabaliştilor ori ale teologilor. În Zahirul şi Apleph cred că se poate observa o influenţă a povestirii The Crystal Egg (1899) de Wells.

Post-scriptum din 1952. În această reeditare am introdus patru povestiri noi. Abenjacan el Bojari, ucis în labirintul său nu este (mi s-a spus) vrednică de luare-aminte, în pofida titlului său înfiorător. Putem socoti că e o variaţiune la Cei doi regi şi cele două labirinturi, pe care copiştii au intercalat-o în cartea celor O mie şi una de nopţi şi pe care, din precauţie, Galland a omis-o. Cât despre Aşteptarea, pot să vă spun că a fost sugerată de o cronică poliţistă pe care Alfredo Doblas mi-a citit-o acum vreo zece ani, pe când catalogam împreună un vraf de cărţi după Manualul Institutului Bibliografic din Bruxelles, cod pe care l-am uitat cu totul, în afară de faptul că lui Dumnezeu îi corespundea numărul 231. Bărbatul din cronică era un turc; eu am făcut din el un italian, pentru a-l înţelege mai uşor. Imaginea fugară, ce revenea adesea în mintea mea, a unei curţi interminabile cu camere de închiriat, din colţul străzii Parana, din Buenos Aires, mi-a oferit povestea intitulată Omul din prag; am situat acţiunea în India pentru ca neverosimilul să fie tolerabil.”

Despre Borges, despre centru

Nu voi face trimiteri la primele şaisprezece povestiri scurte. Doar despre ultima dintre povestiri, “Aleph”, voi spune că se deschide cu o mostră de scris elaborat, frazat lung, incredibil de curgător, exemplar text din cliclul marilor debuturi ale povestirilor moderne (atenţie la temperatura anotimpului din perioada ce este amintită):

“În dimineaţa toridă de februarie în care a murit Beatriz Viterbo, după chinuri îngrozitoare care n-au coborât nicio clipă la nivelul de prost-gust al sentimentalismului ori al spaimei, am băgat de seamă că pe panourile de metal pentru reclame din Piaţa Constituţiei fusese schimbat un afiş pentru ţigări din tutun galben; faptul acesta m-a durut, fiindcă mi-am dat seama că vastul şi schimbătorul univers începuse să se depărteze de ea şi că această schimbare era prima dintr-o serie nesfârşită.”

În această ultimă povestire din carte, există cu adevărat un centru. El este chiar la pagina 163, acolo unde autorul, chiar el, Borges (modernul), se întâlneşte cu Aleph-ul (greutatea universului cuprins într-o sferă de doar doi-trei centimetri), descriindu-şi starea:

“Acum ajung la inefabilul centru al povestirii mele; de aici începe disperarea mea de scriitor. Orice limbaj e un alfabet de simboluri a cărui utilizare presupune un trecut pe care interlocutorii trebuie să-l cunoască: cum să transmiţi altora infinitul Aleph, pe care memoria mea înfiorată de teamă abia îl poate cuprinde? Într-un moment de cumpănă similar, misticii apelează la simboluri: pentru a-l numi pe Dumnezeu, un persan vorbeşte despre o pasăre care, într-un fel, e toate păsările. Alanus de Insulis vorbeşte despre o sferă al cărui centru se află pretutindeni, iar circumferinţa nu se află nicăieri; Iezechiel vorbeşte despre un înger cu patru feţe care se îndreaptă în acelaşi timp spre Răsărit şi spre Apus, spre Miazănoapte şi spre Miazăzi. (Nu pomenesc la întâmplare aceste analogii neînţelese; au, desigur, o legătură cu Aleph-ul). Poate că zeii n-or să mă oprească să descopăr un chip echivalent, dar mărturia scrisă ar fi contaminată de literatură şi de falsitate. Iar problema fundamentală, de altfel, nu poate fi dezlegată: cum ar putea fi enumerat, măcar în parte, un ansamblu infinit? În acea clipă necuprinsă am văzut milioane de lucruri plăcute sau înspăimântătoare; nici unul nu m-a uimit mai tare decât faptul că toate ocupau acelaşi punct, fără a se suprapune şi fără a fi transparente. Ceea ce mi-au văzut ochii a fost simultan, pe când ceea ce transcriu e succesiv, fiindcă numai aşa îngăduie limbajul. Totuşi, o să încerc să surprind ceva.

În  partea de jos a treptei, în dreapta, am văzut o mică sferă în ape, de o strălucire orbitoare. La început am crezut că se învârteşte; pe urmă mi-am dat seama că acestă mişcare era o iluzie provocată de ameţitoarele spectacole pe care le cuprindea. Diametrul Aleph-ului să tot fi fost de vreo doi-trei centimetri, dar spaţiul cosmic era întreg acolo, fără să-şi fi micşorat dimensiunile impresionante. Fiecare lucru (bunăoară, cristalul de oglindă) era nenumărate lucruri, fiindcă eu îl vedeam desluşit, din toate punctele universului. Am văzut marea necuprinsă, am văzut revărsatul zorilor şi asfinţitul, am văzut mulţimile Americii, am văzut o pânză de păianjen argintie în vârful unei piramide negre, am văzut un labirint năruit (era Londra), am văzut nenumăraţi ochi deschişi scrutându-se în mine ca într-o oglindă, am văzut toate oglinzile de pe pământ şi nici una nu mi-a înapoiat chipul, am văzut într-o curte din strada Soler aceleaşi dale pe care acum treizeci de ani le-am văzut în vestibulul unei case din Fray Bentos, am văzut ciorchini, zăpadă, filoane de metale, vapori de apă, am văzut înalte pustiuri ecuatoriale şi fiecare fir de nisip din care sunt alcătuite, am văzut în Inverness o femeie pe care nu pot s-o uit, am văzut pletele răsfirate, trupul zvelt, am văzut un cancer de sân, am văzut un petic de pământ ars pe o potecă unde înainte era un copac, am văzut o casă din Adrogue, un exemplar din prima versiune englezească a lui Pliniu, realizată de Philemon Holland, am văzut în acelaşi timp fiecare literă de pe fiecare pagină (încă de mic mă minunam că literele unui volum închis nu se amestecă şi nu se împrăştie în timpul nopţii), am văzut noaptea şi ziua în faţă, am văzut un apus de soare la Queretaro care părea să răsfrângă culorile unui trandafir de Bengal, am văzut un iatac pustiu, am văzut, într-un cabinet din Alkmaar, un glob pământesc între două oglinzi care-l multiplicau la nesfârşit, am văzut cai cu coamele în vânt pe  o plajă de la Marea Caspică în zori, am văzut delicata încheietură a unei mâini, i-am văzut pe supravieţuitorii unei bătălii trimiţând epistole, am văzut într-o vitrină din Mirzapur un pachet de cărţi de joc spaniole, am văzut umbrele alungite ale  unor ferigi într-o seră, am văzut tigri, pistoane, bizoni, talazuri şi oştiri, am văzut toate furnicile care există pe pământ, am văzut un astrolab persan, am văzut într-un sertar de birou (şi scrisul m-a înfiorat) scrisori neruşinate, cu neputinţă de crezut, cu amănunte precise, pe care Beatriz i le trimisese lui Carlos Argentino, am văzut un monument îndrăgit din Chacarita, am văzut înspăimântătoarea relicvă a fiinţei încântătoare care fusese Beatriz Viterbo, am văzut circulaţia sângelui meu vâscos şi mohorât, am văzut păienjenişul iubirii şi putreziciunea morţii, am văzut Aleph-ul, din toate punctele de vedere, am văzut în Aleph pământul, mi-am văzut chipul şi măruntaiele, am văzut chipul tău şi m-a cuprins ameţeala şi m-a podidit plânsul, fiindcă ochii mei văzuseră acest obiect tainic şi ipotetic, al cărui nume îl uzurpă oamenii, dar pe care niciun om nu l-a privit: universul cu neputinţă de plăsmuit.”

Despre ficţiune şi despre Aleph-ul fals

Personajul Borges se destăinuie la finalul acestei scurte şi totale povestiri:

“Ţin să adaug două observaţii: una, despre natura Aleph-ului; cealaltă, despre numele său. Acesta, cum se ştie, este numele primei litere din alfabetul limbii sacre. Aplicarea sa la discul din povestirea mea nu pare a fi întâmplătoare. Pentru Cabală, această literă reprezintă En Soph, divinitatea nelimitată şi pură; s-a mai spus că are forma unui om care arată cerul şi pământul, pentru a ne atrage atenţia că lumea de jos e oglinda şi harta celei de sus; pentru Mengenlehre este simbolul numerelor transfinite, în care întregul nu e mai mare decât una dintre părţile sale. Aş fi vrut să ştiu un lucru: oare Carlos Argentino a ales singur acest nume ori citise despre el, aplicat la alt punct la care converg toate punctele, într-unul dintre nenumăratele texte pe care Aleph-ul din casa lui i le-a dezvăluit? Oricât de necrezut ar părea, cred că există (ori a existat) un alt Aleph, cred că Apleph-ul din strada Garay era un Apleph fals….

Oare există un Apleph în adâncul pietrei? Oare l-am văzut atunci când am văzut toate lucrurile şi le-am uitat? Mintea noastră e poroasă faţă de uitare; eu însumi, ca urmare a eroziunii tragice a anilor, falsific şi pierd trăsăturile Beatricei.”

Nu am găsit nimic mai simplu şi mai rotund scris decât este acestă magică povestire despre centru, centrul pe care îl caută fiecare om. Îl caută în trecerile consecutive ori simultane (depinde de fiecare), în imaginea dintre fiecare nouă clipire a pleoapelor, în distanţa de lumină dintre zi şi noapte, între sentimentalismele de tinereţe şi nostalgiile de bătrâneţe, în viaţa dintre naştere şi moarte, în trecerea dintre anotimpuri, în simplitatea şirului numerelor perfecte, între ceea ce comunică oamenii cu charismă (alternând emoţia caldă cu raţiunea cea rece), în alăturarea verdelui de tulpină cu roşul din petale, în cercul viu dintre capătul din pământ al rădăcinilor şi vărfurile frunzelor copacilor, în atracţia dintre Soare şi Lună.

Am avut curiozitatea să văd ce greutate are acestă carte rară scrisă de Borges, în ediţia sa de buzunar, tipărită de Polirom, cu tot cu ultimul său capitol, în care se află şi Aleph-ul, purtând toată greutatea universului în el (descoperită ca prin minune de Higgs). Are 89 de grame. Greutate numerologică şi ficţională aproape perfectă, cu puţin peste ceea ce ne-am fi aşteptat oricare dintre noi, chiar şi cei ce au foarte multă imaginaţie.

http://horeabacanu.blogspot.ro/

CARTEA DE SÂMBĂTĂ: În locul unui singur titlu

Publicat de Horea Bacanu 21 Februarie 2015 Comments Off

Am oscilat mai mult timp în căutarea unui titlu mulţumitor pentru acest text. Preaplinul de idei şi sentimente pe care le provoacă această carte, de doar o sută cincizeci de pagini, scrisă (şi chiar interpretată) de Mario Vargas Llosa, m-a trimis în mai multe planuri şi m-a îndreptat să scriu despre ele, iar de aici şi posibilele titluri, în alternativă.

O mie şi una de nopţi” este pentru mine, din acest motiv, mai mult decât o piesă de teatru (da, teatru, şi eu m-am mirat când am realizat) sau o simplă apariţie editorială pentru omagierea premiatului Nobel (prin publicarea în prefaţă a discursului său de la primirea premiului), este cu siguranţă o carte inspiraţională.

Iar inspiraţia venită din textul acestei cărţi m-a trimis spre cel puţin trei variante de titluri, cele care stau acum în locul unui singur titlu (variante care ar fi fost bine să se contopească într-un singur titlu, pe care însă nu l-am găsit, o recunosc deschis):

Povestea orientală, scrierea occidentală

Venită dintr-o lume orientală, în care relaţia dintre bărbat şi femeie este puternic dezechilibrată, povestea celor “O mie şi una de nopţi” este o enigmatică promisiune a femeii către bărbatul dominant, este un pretext de a exemplifica de-a lungul nopţilor înstelate puterea cuvintelor şi ideilor (în faţa puterii masculine suis-generis), înmiită atunci când acestea vin de la o femeie frumoasă, nevoită să-i spună poveşti bărbatului pentru ca să-şi amâne moartea, de pe o zi pe alta.

Poveştile spuse prinţului Şahriar de Şeherezada, de-a lungul celor o mie şi una de nopţi, pornesc dintr-un conflict citit într-un puternic stil oriental. Prinţul Şahriar urăşte femeile nu doar pentru că altfel s-ar situa sub demnitatea unui bărbat dominator, ci şi pentru că are o explicaţie prin care devine uman şi dem de compasiune: descoperise că soţia şi concubinele din harem îl înşelau atunci când era plecat în expediţii războinice. După acea descoperire, prinţul Şahriar, atât de trist şi de compătimit, a pus la cale o cumplită răzbunare împotriva femeilor, ucigându-şi în fiecare noapte noua soţie pe care şi-o luase (ca să fim în acord cu relaţia de putere). Răzbunarea s-a repetat fără oprire, noapte de noapte, până când au început nopţile Şeherezadei, graniţă de unde povestirile orientale se occidentalizează.

Mario Vargas Llosa arată cum una dintre cele mai vestite scrieri ale lumii arabe a devenit, prin valurile recurente de traduceri şi de traduceri ale traducerilor, a devenit o scriere occidentală, în care spiritul european s-a vărsat printre literele şi cuvintele poveştii orientale, a deschis multe-multe noi suspansuri la ceas târziu în noapte şi i-a transformat pe Şeherezada şi pe Şahriar în eroi ai lumii noastre europene, chiar şi cu aceste nume misterioase.

O mie şi una de nopţi nu e o carte arabă tradusă în limbi occidentale, cum se afirmă de regulă. Originile îi sunt îndepărtate, amestecate şi tainice. E vorba de o mulţime de poveşti, orale şi scrise, mai ales de origine persană, indiană şi arabă, dar şi din alte culturi mai puţin cunoscute, unele foarte vechi, datând chiar din secolele al IX-lea şi al X-lea, deşi mai ales din secolul al XIII-lea, care, începând cu secolul al XVIII-lea au fost strânse şi tălmăcite în franceză, engleză şi germană de arabişti europeni.

… Practic, aceste traduceri nu sunt identice una cu alta. Fie pentru că fiecare traducător a folosit manuscrise diferite, fie pentru c-a adăugat sau a eliminat la fel de mult ca în poveştile originale din care a tradus, fie pentru că tendinţele morale ale epocii şi societăţii l-au împins spre o anumită orientare a textelor traduse. Cert e că deosebirile dintre diferitele versiuni ale acestor poveşti sunt mai mari decât asemănările, după cum a arătat Borges în faimosul său eseu Istoria celor O mie si una de nopţi, inclus în Istoria eternităţii. Ceea ce înseamnă că, deşi orientale la origine, poveştile acestea fac parte, pe drept cuvânt, din literatura occidentală. Iar ca orice text clasic – dar prin natura lor proteică şi originea lor colectivă şi plurală, mai mult ca oricare dintre ele -, poveştile pot fi citite şi interpretate diferit de fiecare generaţie de cititori. Aidoma vieţii, literatura bună nu se astâmpără nicicând: ea evoluează, se adaptează, se reînnoieşte şi, fără a înceta să fie aceeaşi, e mereu alta, cu fiecare epocă şi cu fiecare cititor.”

De aici şi până la ideea lui Llosa de a scrie o piesă de teatru în două personaje (i-adevărat, dublate şi triplate, multiplicate), nu a mai fost decât un pas, simplu şi magic deopotrivă.

“Pentru a-mi scrie propria versiune am consultat mai multe traduceri, dar mai ales pe aceea – excelentă – semnată de Dolores Cinca şi Margarita Castells, publicată la editura Destino în anul 1998 (2006, a şaptea ediţie). Am încercat o adaptare minimalistă pentru teatru, cu doar doi actori, dar cu multe personaje. Cei doi actori îşi joacă propriile roluri, dar devin şi regele Şahriar şi Şeherezada, şi alţi protagonişti din povestirile pe care aceasta i le deapănă regelui pentru a scăpa cu viată. Versiunea mea este foarte liberă. Respectând vag structura iniţială a unor poveşti – nici una dintre ele foarte cunoscută -, am recreat subiectul, adăugând şi tăind, folosind aşa-zisa sensibilitate modernă.

Personajele principale cultivă arta povestirii, practicând-o cu plăcere, fiind una dintre cele mai vechi forme de comunicare dintre oameni din clipa în care s-au văzut constrânşi să trăiască în comunităţi spre a se apăra mai bine de sălbăticiuni, calamităţi naturale şi triburi vrăjmaşe, şi pentru a-şi procura hrana. La fel cum s-a întâmplat cu Şeherezada şi cu regele Şahriar, plăsmuirile ivite în peştera omului primitiv, în jurul focului ce alungă lighioanele, i-au umanizat pe ascultători.

Căci totul porneşte de la povestitorul primitiv: teatrul şi literatura de peste secole, de pildă, dar şi formele şi genurile care, aidoma lor, creează o viaţă paralelă cu existenţa reală, o viaţă de minciuni, deci ficţiunea. Primii povestaşi au apărut la începutul vieţii primitive, odată cu limbajul şi cu primele comunităţi omeneşti, îndeplinind fireşte o funcţie religioasă. Erau vizionari, şamani, prezicători dotaţi cu un har pe care ascultătorii trebuiau să-l considere sacru şi transcendent, venind din lumea de dincolo, dictat fără îndoială de zeităţi neştiute ce urlau cu tunetul, loveau cu ploaia, iar noaptea luminau cerul cu fulgere şi trăsnete.

S-a scurs multă vreme pesemne până când povestitorul şi-a pierdut aura religioasă, adoptând-o pe cea a unei instituţii laice, ce-şi propunea să-şi poarte ascultătorii pe tărâmul viselor, prin vieţi imaginare. Odată cu apariţia scrisului, povestaşul devine scriitor – povestitor sau romancier-. Dar mai întâi e actor sau comediant, clovn, cântăreţ şi dansator. Fiindcă evoluând, povestaşul nu deapănă doar poveşti, ci le şi reprezintă, descoperind astfel o cale mai directă şi mai vie de a le comunica unui public. Astfel, nu greşim afirmând că acele istorii cu care povestaşul îşi ţinea în suspans ascultătorii în peşteri marchează începutul civilizaţiei, debutul acelui minunat drum care i-a condus pe oameni la marile descoperiri ştiinţifice, la cucerirea materiei şi a spaţiului, la crearea individului, a drepturilor omului, a democraţiei şi libertăţii, dar din nefericire şi la cele mai groaznice instrumente de distrugere existente.

Nimic din toate acestea n-ar fi fost posibile fără dorinţa de a avea o existenţă alternativă, un destin diferit care să le fi dat oamenilor ideea de a inventa poveşti şi a le povesti, dându-le adică viaţă prin cuvânt, iar mai târziu prin scris. Activitatea aceasta – magia aceasta – a desăvârşit sensibilitatea, a stimulat imaginaţia, a îmbogăţit limbajul, le-a oferit oamenilor toate aventurile refuzate în viaţa reală şi clipe de supremă fericire. Literatura mai e şi asta: o prmanentă revansă faţă de toate necazurile şi frustările vieţii. Ca într-o altă piesă de-a mea, Odiseu şi Penelopa, în O mie şi una de nopţi teatrul, lectura şi povestaşul se contopesc, oferind o versiune la scară mică a unui mare text clasic.”

Poveste în poveste, personaj în personaj

Mario şi Aitana, personajele pereche din primul capitol al piesei, devin Şeherezada şi regele Şahriar. Ei doi duc povestea spre “Prinţul care ura femeile” (a doua povestire a piesei), când Şahriar se dedublează în prinţul Camar Asaman iar Şeherezada în prinţesa Budur, când apar episodic pe lângă ei duhurile ghiduşe Maimuna şi Danhas. Prinţul Camar Asaman ajunge “Prinţul Melancolic“, aflat departe de prinţesa Budur, iar tocmai îndepărtarea prinţesei Budur face ca sfârşitul nopţii să nu-i fie fatidic Şeherezadei, curiozitatea regelui Şahriar lăsând-o în viaţă pentru următoarea noapte de poveste. În “Prinţesa Budur şi astrologii” i se răspunde din nou curiozitatăţii regelui, în povestea despre cei o sută cinci zeci de astrologi, doctori, magi, vraci, cititori în stele şi înţelepţi ce au fost decapitaţi de regele Kaşgarului, tatăl prinţesei Budur, nemultumit de nereuşitele acestora în vindecarea prinţesei de boala iubirii (pentru acel prinţ melancolic pe care Budur nu-l mai uita). Ce s-a întâmplat mai departe? Ei bine, venise dimineaţa, din care cauză Şeherezada a mai scăpat încă o dată de ghilotinare, curiozitatea întrângându-l pe regele Şahriar. În noaptea următoare, povestea îl evocă pe “Marsuan justiţiarul“, fiul doicii prinţesei Budur, căruia i s-a înmuiat sufletul în faţa bolii prinţesei şi care şi-a amintit astfel de tărâmul îndepărat al Jalidanului, acolo unde sigur avea să-l găsească pe prinţul Camar Asaman. Gândul s-a împlinit, Marsuan a ajuns în faţa prinţului şi i-a spus numele celei pe care o întâlnise şi din cauza căreia devenise melancolic, era prinţesa Budur. Odată ce aflaseră unul de celălalt, cei doi îndrăgostiţi promiteau o continuare fascinantă a poveştii, pe care dimineaţa a amânat-o pentru noaptea următoare, dându-i Şeherezedei încă o zi de trăit. Şi continuarea chiar a adus picăturile de fascinaţie prin “Miracolul falsului astrolog“, scenă fastuasă în care Marsuan l-a condus pe prinţul Camar Asaman până la castelul prinţesei Budur, unde i-a dăruit cinci unelte ale magiei cu care să o găsească pe Budur (o tabletă de ghicit, un astrolab aurit, o călimară, câteva pene bătute cu smaralde şi o foaie de pergament), ceea ce l-a făcut pe prinţ să se deghizeze în cititor în stele şi astfel să ajungă în faţa tatălui prinţesei pe care o iubea şi în final chiar la ea, singurul cititor în stele ce o va vindeca. Finalul acestei părţi de poveste iar i-a dat Şeherezadei o zi de trăit în plus, căci urma încă o întâmplare în noua viaţă fericită ce-o trăiau împreună prinţesa Budur şi prinţul Camar Asaman. Despre “Prinţul şi pasărea hoaţă” nu se poate spune că i-a adus regelui Şahriar vreo certitudine, o lămurire deplină a destinelor povestite, nici măcar o limpezire superficială, dimpotrivă, fragmentul a relatat un moment de magie şi l-a îndepărtat pe ascultătorul poveştilor de un final previzibil, descriind cum s-a pierdut soţul prinţesei Budur de soţia lui:

“Dar în timp ce priveam cu atenţie bizarul giuvaier, a apărut deodată o pasăre care a luat broşa în cioc, dispărând cu ea într-un copac. Am alergat după ea. Era o pasăre rară: aripi albastre, pieptul gălbui, ochişorii oblici şi vicleni. Zbura jos şi lin, plutind parcă în vânt. Îşi iuţea zborul abia când mă apropiam de ea. Toată după-amiaza am urmărit-o. La căderea nopţii m-am lungit obosit sub copacul pe ramurile căruia se odihnea acum zburătoarea hoaţă. Dimineaţa am văzut-o înălţându-se iar în zbor, tot cu giuvaierul lui Budur în plisc. Am pornit după ea. Zece zile am străbătut un codru pustiu, fără a izbuti s-o prind. Ierburile şi fructele sălbatice mi-au fost singura hrană, iar pârâiaşele îmi ostoiau setea. Păsăruica nu se îndepărta niciodată prea mult, dar nu puteam s-o prind şi nici nu scăpa broşa din plisc; ai fi zis că înadins îmi făcea în necaz. Iar la răstimpuri, îmi părea că ochişorii ei mă priveau ironici, strălucitori.”

Iar în continuarea avea să se numească “Prinţesa Budur îşi schimbă sexul“, un fragment de povestire cum nu se putea mai straniu, unde decizia de schimbare de sex i-a fost influenţată prinţesei tocmai de situaţia în care o lăsase prinţul, singură printre bărbaţii din caravana în care se afla. Deghizată şi transformată de ochii lumii în bărbat, prinţesa Budur avea să primească din partea Regelui Armanus o propunere de nerefuzat, să o ia de soţie pe fiica acestuia, prinţesa Hayatanufus. Nefiind cu adevărat bărbat, Budur a ajuns aproape de a fi alungată de la palatul regelui Armanus, ultima noapte fiindu-i însă de cu noroc, atunci când i-a povestit tinerei prinţese Hayatanufus din ce motiv nu-i poate fi soţ cu adevărat, şi când aceasta, din milă şi compasiune, a simulat cu brio consumarea mariajului proaspetei perechi, de ochii lumii şi cu secretul bine ferecat între cele două prinţese aflate în spatele măştilor. Nici “Sfada păsărilor” nu l-au ajutat mai apoi pe prinţul Camar Asaman să o găsească pe Budur, a găsit doar nestemata roşie de pe broşa pierdută de Budur, a găpsit chiar şi o comoară din douăsprezece sipete de bronz umplute cu pulbere de aur, ceea ce la făcut pe Camar Asaman să se întrebe “Allah, Allah, mărite Allah, nu mai pricep nimic. De ce-mi trimiţi şi norocul şi nenorocul în acelaşi timp?“. Iar toată dezlegarea enigmei din întrebarea lui Camar Asaman nu a venit nici din fragmentul “Un sfârşit care e un început“, deşi întâlnirea cu prinţesa Budur a avut loc până la urmă, deşi pacea s-a instalat la curtea Regelui Armanus, iar Camar Asaman cel adevărat a fost fericit douăzeci de ani alături de cele două soţii pe care a ajuns să le iubească, prinţesa Budur şi prinţesa Hayatanufus. Finalul nu se întrezărea decât după consumarea unei duble “Iubiri interzise“, Hayatanufus îndrăgostindu-se de fiul ajuns flăcău al lui Budur, iar Budur îndrăgostindu-se de fiul ajuns flacău al lui Hayatanufus. Tinerii prinţi au respins propunerile nelegiuite ale soţiilor lui Camar Asaman, iar acestea au pus la cale răzbunarea, mânate de ură, pentru că “dragostea e doar la un pas de ură“. Planul de răzbunare a eşuat, Budur şi Hayatanufus au fost decapitate de Camar Asaman, iar prinţii cei tineri au ajus să înfrunte multe pericole. Primul dintre ei, Asad, i-a înfruntat pe “Idolatrii focului” (o întreagă aventură, cu nelegiuiţi, duhuri amorezate, transformate în lei, în scorpioni, în şerpi, în vulturi şi în corbi, în multe alte animale, până chiar şi în mingi de foc). Al doilea, Amgad, a înfruntat-o pe Seducătoare (o biată  femeie dependentă de cruzime), pe care a strangulat-o, eliberându-i şi sclavul, fostul general Bahadur, vrăjit de blestemele ei.

În urma acestei foarte complicate istorii, Regele Şahriar i se destăinui Şeherezadei, în următoarea noapte, spunându-i că a ajuns să nu mai ştie când îi va suna ceasul femeii de lângă el, marcând începerea ultimului fragment, când “Ultima noapte e prima noapte“. Şahriar recunoaşte cu teamă că s-a schimbat ceva în sufletul său de când a ajuns să-şi petreacă fiecare noapte ascultând poveştile Şeherezadei, recunoaşte că “M-am lăsat pradă fanteziei, vesel şi încântat, cum n-am fost vreodată. Fermecat nu numai de poveştile tale, Şeherezada. Ci şi de aura magică în care le învăluiai povestindu-le. (Pauză.) Şi de tine, draga mea.“. Istoria-i ajunsă la final, povestind cum Şahriar şi Şeherezada au trăit apoi fericiţi şi plini de visări, ca în poveşti, când Mario i se destăinuie Aitanei că la finalul atâtor iubiri, aventuri, călătorii, a acestei vieţi intense, barbare, variate, bogate în culori şi frumuseţe, dispariţia bruscă a acestor minunăţii, aflată inevitabil la sfârşitul poveştilor din cele o mie şi una de nopţi, această dispariţie frapantă îi provoacă mâhnire.

Literatura bună faţă în faţă cu războiul nebun

Sub acest al treilea titlu mă declar cu totul incapabil de a adăuga un cuvânt în plus faţă de cele trei paragrafe de aur, pe care le decupez subiectiv din discursul susţinut de Mario Vargas Lossa la Stockholm, în 7 decembrie 2010, în cadrul ceremoniei de acordare a Nobelului pentru Literatură. Fac doar observaţia că cel de-al doilea paragraf are puterea de a trezi ecouri şi reverberaţii puternice celor care se află azi în această parte de lume, în estul Europei şi în imediata vecinătate cu Rusia, zone de conflicte militare dure şi iraţionale, pornite din intoleranţe naţionaliste şi conflicte geostrategice:

“Literatura bună creează punţi între noi – oameni atât de diferiţi – şi bucurându-ne, întristându-ne ori uimindu-ne, ea ne uneşte indiferent de limbile, credinţele, cutumele, obiceiurile şi prejudecăţile care ne despart. Când uriaşa balenă albă îl îngroapă în mare pe căpitanul Ahab, la fel li se strânge inima cititorilor din Tokio, Lima sau Tombuktu. Când Emma Bovary înghite arsenicul, când Anna Karenina se aruncă înaintea trenului iar Julien Sorel ajunge la eşafod, când în Sudul lui Borges, amabilul doctor Juan Dahlmann iese dintr-o cafenea din pampas ca să înfrunte cuţitul unui ucigaş sau când observăm că toţi locuitorii Comalei – satul lui Pedro Paramo – sunt morţi, la fel se înfioară cititorul care-l venerează pe Buddha, Confucius, Hristos, Allah sau e agnostic, poartă sacou şi cravată, jalaba, chimonou sau şalvari. Literatura creează o frăţie în diversitatea umană, ştergănd graniţele pe care le ridică între oameni ignoranţa, ideologiile, religiile, limbile şi prostia.

Cum fiecare epocă îşi are spaimele ei, a noastră e marcată de fanatici, de terorişti sinucigaşi: veche specie convinsă că ucigând îşi cucereşte locul în paradis, că sângele inocenţilor poate spăla afronturile colective, corecta nedreptăţile, impunând un adevăr bazat pe nişte false credinţe. Numeroase victime sunt sacrificate zilnic în diverse colţuri ale lumii de către cei ce se consideră deţinătorii adevărului absolut. Credeam că odată cu prăbuşirea imperiilor totalitare se vor impune convieţuirea, pacea, pluralismul şi drepturile omului, iar lumea va renunţa la holocausturi, genocide, invazii şi războaie de exterminare. Dar nici vorbă de aşa ceva. Stârnite de fanatism, noi forme de barbarie proliferează şi, odată cu înmulţirea armelor de distrugere în masă, e foarte posibil ca un grup de mânuitori nebuni să provoace într-o zi un cataclism nuclear. Trebuie să-i împiedicăm, să-i întfruntăm şi să-i învingem. Nu sunt mulţi, chiar dacă zgomotul crimelor lor zguduie întreaga planetă, iar coşmarurile provocate de ei ne umplu de oroare. Nu trebuie să ne lăsăm intimidaţi de cei ce-ar vrea să ne fure libertatea cucerită în lunga aventură eroică a civilizaţiei. …”

“Din peşteri în zgârie-nori, de la ciomag la armele de distrugere în masă, de la viaţa tautologică a tribului la cea din era globalizării, ficţiunile literare au îmbogăţit experienţele oameneşti, împiedicându-ne pe noi, oamenii, să devenim letargici, îngânduraţi, resemnaţi. Nimic n-a provocat atâta nelinişte, nu ne-a tulburat într-atât imaginaţia şi dorinţele ca această viaţă a minciunilor – adăugată vieţii noastre – care ne îngăduie să trăim marile aventuri şi pasiuni, nicicând oferite de viaţa reală. Minciunile literaturii devin adevăruri prin noi, cititorii ei: transfiguraţi, marcaţi de dorinţe şi aflaţi, din pricina ficţiunii, în permanentă dispută cu mediocra realitate. Ca o vrajă – oferindu-ne iluzia de a avea când nu avem, de a fi ceea ce nu suntem, de a accede la acea imposibilă existenţă în care, aidoma zeilor păgâni, ne simţim muritori şi nemuritori în acelaşi timp – literatura ne sădeşte în spirit nonconformismul şi revolta, manifestări eroice care diminuează violenţa între oameni. O diminuează, nu o anulează. Căci, din fericire, povestea noastră va fi una fără de sfârşit. De aceea trebuie să continuăm să visăm, să citim şi să scriem: e cea mai bună cale de a ne alina condiţia trecătoare, de a opri scurgerea timpului şi de a face imposibilul posibil.”

(trei fragmente din discursul lui Mario Vargas Llosa de la Stockholm, din 7 decembrie 2010, la decernarea premiului Nobel pentru Literatură)

http://horeabacanu.blogspot.ro/

Începe faza zonală a Festivalului-concurs “LADA CU ZESTRE”

Publicat de Pagini de Cultura 14 Februarie 2015 Comments Off

„LADA CU ZESTRE” se deschide şi în acest an pentru iubitorii de folclor din judeţul Timiş. Faza zonală a Festivalului-concurs, ajuns la cea de-a IX-a ediție, se va desfăşura în perioada 15 februarie – 29 martie 2015, iar accesul publicului este liber.

Manifestările sunt organizate de către Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, în colaborare cu primăriile din Timiș și consiliile locale, şi vor avea loc după următorul program:

Duminică, 15 februarie 2015, gazde ale festivalului vor fi localităţile JIMBOLIA şi FIBIȘ. La Jimbolia, participă localităţile Teremia Mare, Uivar, Cenei, Iecea Mare, Sânmihai, Checea, Lenauheim, Comloşu Mare, Săcălaz, Otelec şi Valcani. La Fibiş, se vor întrece formaţii locale din Maşloc, Orţişoara, Dumbrăviţa, Sânandrei, Pişchia, Satchinez şi Bogda.

Duminică, 22 februarie 2015, faza zonală a festivalului se va relua în centrul localităţii GĂTAIA, unde vor participa iubitori de folclor din Jamu Mare, Moraviţa, Deta, Denta, Voiteg, Birda, Banloc, Ghilad şi Giera.

Duminică, 15 martie 2015, gazdele festivalului vor fi localităţile REMETEA MARE şi PESAC. La Remetea Mare vor participa următoarele localităţi: Ghiroda, Giarmata, Recaş, Bucovăţ, Topolovăţu Mare, Brestovăţ şi Ghizela. La Pesac, localitatea gazdă, participă solişti şi formaţii din 15 localităţi timişene: Saravale, Gottlob, Lovrin, Tomnatic, Dudeştii Vechi, Periam, Variaş, Sânpetru Mare, Cenad, Beba Veche, Dudeştii Noi, Biled, Becicherecu Mic, Şandra şi Sânnicolau Mare.

Duminică, 22 martie 2015, alte două localităţi timişene vor găzdui noi etape ale festivalului-concurs „Lada cu zestre”. La GIULVĂZ, participă localităţile Peciu Nou, Șag, Parţa, Pădureni, Liebling, Ciacova, Jebel, Foeni şi Livezile. La COȘTEI, participă formaţii locale din Ştiuca, Belinţ, Criciova, Găvojdia, Bara, Secaş, Ohaba Lungă, V.V. Delamarina, Balinţ, Nădrag şi Bethausen.

Duminică, 29 martie 2015, în localităţile BUZIAȘ şi CURTEA vor avea loc ultimele etape ale fazei zonale ale concursului. La Buziaş, îşi dau întâlnire iubitorii de folclor din localităţile Moşniţa Nouă, Sacoşu Turcesc, Niţchidorf, Darova, Boldur, Racoviţa, Tormac, Giroc şi Chevereşu Mare. La Curtea, participă localităţile Făget, Traian Vuia, Tomeşti, Pietroasa, Margina, Dumbrava, Fârdea, Mănăştiur şi Bârna.

În fiecare duminică, spectacolele-concurs încep la ora 14, la casele de cultură sau căminele culturale din respectivele localități, iar accesul publicului este liber.

Portivit organizatorilor, în concurs sunt aşteptaţi să se înscrie formații și ansambluri folclorice de cântece și dansuri, orchestre, tarafuri, soliști vocali și instrumentiști, coruri, fanfare, recitatori dialectali, colecționari și maeștri ai gastronomiei, precum și artiști aparținând etniilor, cultelor sau ONG-urilor.

Detalii despre regulamentul evenimentului găsiţi pe pagina de internet a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, la secțiunea LADA CU ZESTRE.

Spectacol de colinde și obiceiuri de Crăciun alături de Ansamblul Profesionist Banatul

Nume importante ale muzicii populare vor aduce spiritul curat al Crăciunului de altădată prin cântece și dansuri, la Casa Studenților.

Din Banat în toată țara, spectacol dedicat Centenarului

Îndrăgitul interpret de muzică populară Nicolae Furdui Iancu, din inima Ardealului, este invitatul special al evenimentului.

Patru generaţii Mattis-Teutsch, în expoziţie la Muzeul de Artă

Expoziţia aduce în faţa publicului picturi, sculpturi, animaţii 3D şi instalaţii aparţinând familiei artistului Mattis-Teutsch.

FilmparaDE: o nouă serie de filme germane rulează la Timişoara

Cinefilii din Timişoara sunt invitaţi la o nouă serie de proiecţii de filme germane, intitulată „FilmparaDE”.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015