• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Interviu cu dr. Corina Ungureanu-Kiss, pianistă, compozitoare, muzicolog şi manager artistic

Braşoveancă formată la Bucureşti, Corina Ungureanu-Kiss s-a stabilit în Germania din 1997, unde este profesoară de pian şi teorie la Facultatea din Düsseldorf. Ca pianistă a concertat atât în Europa (Austria, Germania, Luxemburg, Italia, Spania), cât şi în America (Chicago, Saint Louis, Virginia).

Este deţinătoare a mai multor premii dintre care amintesc: Premiul 1 şi 2 la faza naţională a Concursului “Cântarea României” (1986-1988), Premiul 2 la Concursul de pian “Hariclea Darclée” Piteşti (1989), Premiul 2 la Concursul muzicologic în cadul Universităţii “Transivania” Braşov (1991), Premiul 2 la Concursul Internaţional de Compoziţie Siegburg-Germania (2008) şi Diplome de onoare ca profesor de pian la Concursul Internaţional de Studii St. Georgen-Germania (2009 şi 2010).

* * *

Loredana Baltazar: Cum se face şi ce te-a determinat să fii atât de multilaterală în domeniul muzicii?

Corina Ungureanu-Kiss: În anii ’80, ca elevă la Liceul de Muzică “George Enescu” din Bucureşti, am avut şansa de a colabora permanent cu Orchestra de Cameră a Televiziunii Române (pe atunci singura din ţară) şi să fiu în renumitul cor “Preludiu” condus de Voicu Enăchescu. Pe lângă aceste activităţi am fost atrasă de pedagogia pianistică încă de la 14 ani, începând deja de la 15 ani să predau ore particulare; dorinţa mea permanentă a fost de a descoperi labirintul stilurilor pianistice, dar şi multitudinea de personalităţi, extrem de variate, ale copiilor. Apoi, am cochetat cu moda vestimentară la Casa de Mode din Bucureşti şi cu actoria, jucând în filmul “A doua variantă” care s-a dat şi pe postul Televiziunii Române, dar a fost prezentat şi la Concursul de film din Ungaria (1984). Deci, cum vezi, sunt “antrenată” de la 17 ani să rezist într-un astfel de ritm. Toate aceste activităţi, să le spunem colaterale şcolii, studiul meu de zi cu zi la pian şi recitalurile mele din Bucureşti (Casa Armatei, Sala Polivalentă, Casa Schiller, Sala Dalles, Ateneul Român, etc.), m-au ajutat şi au contribuit major la dezvoltarea mea ca ARTISTĂ-MUZICIANĂ.

Sunt într-adevăr multe preocupări pentru o adolescentă de liceu. Cum s-a dezvoltat mai apoi dorinţa ta, ca după absolvirea facultăţii unde pianul era instrumentul coordonator al vieţii tale, să recurgi la un doctorat în muzicologie?

Tot ceea ce am făcut are legătură cu cariera mea de muzician. Pentru mine un artist, fie el cântăreţ, instrumentist, dirijor sau balerin, nu este acela care stă 8-9 ore în sala de studiu să tocească un anumit pasaj dificil, deoarece niciodată nu o să-l cânte cu uşurinţă şi lejeritate. Nu îi rămâne în “instinct” sau “în sânge” să-i spun aşa, pentru că lipseşte orizontul multilateral şi anume multe alte sfere cu care-l poate asocia. De exemplu ritmul dintr-un pasaj dificil nu o să-l poţi cânta şi transmite niciodată dacă nu-l ai în corp, iar lejeritatea acestor ritmuri le obţii numai dacă le-ai studiat corporal, deci într-o sală de dans! (unde eu am fost timp de 6 ani ca “discipol”, dar şi ca pianistă la Teatrul de balet “Oleg Danovski”). Apoi, melodiile pieselor se învaţă numai după armonii; şi atunci cum să poţi înţelege şi asculta aceste armonii concomitent, dacă nu ai cântat niciodată într-un cor? Asociind toate acestea am fost atrasă la început de teoria muzicii, mai apoi de istoria muzicii şi estetica muzicală.

Să înţeleg din asta că la tine toţi studenţii sau elevii trebuie să făcă şi dans sau balet?

DA! La mine toţi ştiu să danseze, dar nu asta e important, ci că toţi au fost într-o sală de dans cursanţi cel puţin la trei cursuri, adică un an şi jumătate, putând să vorbim despre ritmuri cu cea mai mare uşurinţă, şi nu li se pare niciodată deplasat dacă îi pun să schiţeze şi să-l repede de 50 de ori cu picioarele în sala de pian sau teorie.

Crezi că un muzician are nevoie chiar de atâtea ramuri: dans, balet, pictură, cor, instrument, istoria muzicii?

Există câteva meserii care sunt cele mai grele din lume, una dintre acestea este cea de muzician. O să-mi pui întrebarea: de ce? Pentru că meseria aceasta nu cere numai 4-5 ani de studiu ca să ştii exact despre ce e vorba, ci cere zeci de ani. Se învaţă, se studiază şi se aprofundează toată viaţa (50-60-70 de ani) cu aceeaşi rigurozitate, seriozitate, perseverenţă, dorinţă. Acestea toate nu sfârşesc odată cu absolvirea facultăţii sau a unui doctorat. Este exact ca zborul cu avionul, dacă s-a oprit motorul cazi şi mori. De aceea, foarte puţini tineri se decid astăzi pentru o astfel de meserie şi foarte puţini sunt foarte buni, pentru că au nevoie nu numai de o rezistenţă pe o durată lungă, ci şi de un bagaj extrem de mare de cunoştinţe.

Concurenţa în ţările vestice este mare?

Universul nostru, al muzicienilor, este practic nelimitat, extinzându-se pe toate continentele. Vezi, dar, la ce nivel se află concurenţa? De aceea, fără o pregătire asiduă şi un antrenament profund de mic copil, nu poţi rămâne în această sferă, în acest ethos al muzicii.

Deci să înţeleg că atât pregătirea ta sistematică, cât şi dezvoltarea muzicală în şase-şapte ramuri te-a ajutat mult?

Pentru mine, faptul că sunt angrenată activ în mai multe ramuri este normal, este firesc şi, de fapt, este un “muss” (cum spune neamţul) adică un “trebuie”. Cum să ştii să-l interpretezi pe Beethoven dacă nu ştii nimic despre el? Dacă nu ştii ce paletă ritmică a folosit în toată creaţia lui? Dacă nu ştii care a fost piesa cea mai simplă, cu ritmul cel mai simplu, sau dacă nu ştii că în Simfonia a IX-a a folosit într-un scurt pasaj o inflexiune jazzistică, sau că a fost primul compozitor clasic care a utilizat corul în vestita “Odă a bucuriei”? Cum să ştii să-l cânţi pe Hans-Werner Henze sau pe Benjamin Britten dacă nu le-ai ascutat toate lucrările, sau nu ai citit nimic despre viziunea lor asupra vieţii?

Înţeleg din spusele tale că muzica înseamnă o traducere emotivă foarte minuţioasă?

Exact! Muzica trebuie transmisă cu emoţie publicului. De aceea, ca să poţi transmite minuţios fiecare “cuvânt” tradus în sunete trebuie să exersezi, să exersezi, să citeşti, să citeşti, să-ţi dezvolţi mereu şi mereu orizontul multilateral şi asta o viaţă întreagă. Muzica trebuie să o simţi undeva în tine pe parcursul întregii existenţe.

Ce înseamnă pianul pentru tine?

Pianul e parte din mine. E ca şi cum aş fi gravidă de mult timp şi simt cum creşte copilul, iar eu trebuie să-i ofer totul şi să am grijă să nu stric cu gesturile mele, cu tehnica mea, cu mentalitatea mea, momentul naşterii.

Eşti deja de peste 15 ani stabilită în Germania, a fost o alegere bună?

Nu mereu le stă oamenilor în putere să decidă unde să trăiască. Însă păstrează mereu vie în inima lor amintirea ţării, a locului în care au văzut lumina zilei. Iar acolo unde viaţa îi duce să trăiască, ei caută să fie din ce în ce mai buni, mai perfecţionişti, mai omenoşi şi, de ce nu, mai fericiţi!

Îţi mulţumim pentru acest interviu cu happy end, Corina, îţi dorim un an plin de realizări din toate punctele de vedere şi te mai aşteptăm să ne povesteşti despre activitatea ta recentă din toate domeniile, cu aceeaşi deschidere şi pasiune ca şi acum!

Desigur că o voi face. Mulţumesc şi eu, la rândul meu!

Loredana BALTAZAR – Bucureşti

Descoperă Tangoul Argentinian alături de Tango Embrace!

Publicat de Ana Brunner 7 Ianuarie 2013 Comments Off

O pereche de pantofi comozi şi disponibilitatea de a cunoaşte oameni noi şi de a-şi descoperi latura creativă şi artistică. Doar de atât au nevoie pasionaţii de tango pentru a putea participa la lecţia deschisă organizată de Şcoala de Tango Argentinian – Tango Embrace din Timişoara.

Aflat la a treia ediţie, evenimentul “Descover Argentine Tango” va avea loc marţi, 15 ianuarie 2013, începând cu 19.30 până la ora 21.00, la “Sala Noastră” de pe str. Eroilor nr. 42, cu intrare de pe str. Stan Vidrighin. Sala este dotată cu oglinzi, parchet, sonorizare premium şi se află în apropiere de Complexul Studenţesc. Fiind un eveniment de promovare a Tangoului Argentinian în Timişoara, la lecţia deschisă poate participa orice adult, de orice vârstă, indiferent de experienţa în dans, iar intrarea nu îi va costa nimic pe doritori.

De ce tango argentinian? Pentru că tangoul schimbă vieţi, te scoate din monotonia cotidianului. La tango cunoşti oameni noi, oameni minunaţi, cu care împărtăşeşti pasiunea pentru muzică, bucuria îmbrăţişării şi cu care trăieşti la maxim momentul prezent, îşi motivează iniţiativa organizatorii evenimentului.

De altfel, anul 2013 se anunţă a fi unul plin pentru pasionaţii de tango din oraşul de pe Bega. În acest an vom avea parte de invitaţi din ţară şi străinătate, de un minifestival şi, bineînţeles, de multe milongi (n.r. milonga este o petrecere unde se ascultă şi se dansează pe muzică de tango) cu DJ invitaţi. De asemenea, în acest an ne vom muta într-o sală mai încăpătoare, anunţă reprezentanţii Tango Embrace din Timişoara.

Foto: www.facebook.com/tangoembracetimisoara

Crăciun Fericit şi un An Nou plin de realizări!

Publicat de Pagini de Cultura 24 Decembrie 2012 Comments Off

Redacţia revistei Pagini de Cultură urează cititorilor şi colaboratorilor săi Sărbători Fericite şi un An Nou cât mai îmbelşugat. Sărbătorile de iarnă să vă aducă linişte, căldură şi armonie în suflet!

Vă mulţumim că ne citiţi şi sperăm ca şi în 2013 să aveţi parte de lecturi cât mai plăcute.

Crăciun Fericit şi La Mulţi Ani!

Singurul român care a călătorit în spaţiul cosmic vine la Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 13 Decembrie 2012 Comments Off

Cei 50 de ani de la înfiinţarea Observatorului Astronomic din Timişoara vor fi aniversaţi alături de singurul român care a călătorit în spaţiul cosmic. Dumitru Prunariu este invitatul special al conferinţei publice organizate cu această ocazie la Universitatea de Vest din Timişoara.

Evenimentul va avea loc vineri, 14 decembrie 2012, la ora 17, în Aula Magna „Ioan Curea” din cadrul UVT, ceremonia de deschidere fiind oficiată de rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, şi de către reprezentanţii Academiei Române – filiala Timişoara, ai Facultăţii de Fizică şi ai Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii de Vest. Ceremonia va fi onorată de prezenţa primarului Timişoarei, prof. univ. dr. ing. Nicolae Robu.

Publicul va avea ocazia să asiste la o serie de expuneri tematice dedicate evenimentului. Astfel, Laszlo Farkas, directorul Observatorului Astronomic din Timişoara, va vorbi despre „Trecut, prezent şi viitor la Observatorul Astronomic din Timişoara”, iar profesorii Nicolae Avram şi Mihail Megan vor puncta aspecte din viaţa şi cariera profesională a prof. univ. dr. Ioan Curea, fost rector al Universităţii de Vest din Timişoara şi ctitor al Observatorului Astronomic din Timişoara.

Conferinţa se va încheia cu un moment special ce îl va avea în prim plan pe Dumitru Prunariu, cosmonaut, singurul român care a zburat în spaţiul cosmic, care va susţine o prelegere cu tema „Activităţi cosmice şi impactul lor asupra societăţii”.

“Reîntâlnirea cu publicul din România este întotdeauna emoţionantă”

Publicat de Pagini de Cultura 8 Decembrie 2012 Comments Off

Interviu cu mezzosoprana Mihaela Ungureanu-Binder

Numele celebrei mezzosoprane Mihaela Ungureanu-Binder este deja cunoscut atât publicului internaţional, cât şi celui românesc. O solistă experimentată, cu o carieră de peste 25 de ani, cântăreaţa a evoluat pe scenele europene alături de Placido Domingo, Angela Gheorghiu, Anna Netrebko, Agnes Baltsa, Edita Gruberova şi alţii. A X-a ediţie jubiliară a FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE OPERĂ, OPERETĂ ŞI BALET – BRAŞOV 2012 a avut-o ca invitată pe braşoveanca Mihaela Ungureanu-Binder, care ne mărturiseşte că “reântâlnirea cu publicul din România este întotdeauna emoţionantă”.

* * *

Corina KISS: Ce a însemnat pentru tine acest gen de spectacol – concert pe scena de “acasă”?

Mihaela UNGUREANU-BINDER: O mare bucurie! Doresc să le mulţumesc braşovenilor şi, nu în ultimul rând, domnului Ovidiu Mezei, cel care a făcut o reuşită din acest eveniment “Marea Gală – Concert” la Opera din Braşov. Desigur, pentru mine posibilitatea de a cânta pentru prima dată “acasă” pe scena acestui teatru a fost extrem de emoţionantă. Oriunde este mai uşor să treci peste o apariţie scenică decât acasă, unde eşti aşteptat de prieteni, părinţi, fraţi şi de publicul care te ştie de mic copil. Ei aşteaptă de la tine mai mult decât ai fost, doresc să vadă performanţa şi evoluţia carierei tale.

Eşti plecată din România la mijlocul anilor ’90 la Opera de Stat din Viena, unde ai făcut o carieră valoroasă demnă de respectat. Cum a fost prima colaborare cu orchestra Operei din Braşov care l-a avut la pupitrul dirijoral pe cel mai longeviv” dirijor Dorel Munteanu?

Sunt sentimente care nu le putem descrie, deorece cuvântul e prea mic. Însă, nu pot trece peste calităţile maestrului Dorel Munteanu, care a dovedit nu numai o amplă experienţă dirijorală, ci şi un rafinament şi o delicateţe uimitoare cu care lucrează, fiind mereu alături de interpretarea solistului. Orchestra a fost stimulată şi a ştiut să se ţină la înălţimea cerinţelor creându-se o energie magică între orchestră, dirijor şi solist.

Ce amintiri te leagă de scena din Braşov?

Cariera mea artistică a început la 15 ani, când am urcat pentru prima dată pe scenă alături de Filarmonica din Braşov ca pianistă – concertistă, avându-l alături pe dirijorul I. Ionescu – Galaţi. Un an mai târziu, la 16 ani, am fost prima elevă din istoria Liceului de Muzică din Braşov care a adus un premiu internaţional la pian şi anume din Llangollen, Ţara Galilor – Anglia. Desigur, aceste evenimente au fost momente importante în viaţa mea şi în formarea mea artistică. Vocea mea s-a dezvoltat, încetul cu încetul, în corul “Camerata Infatis” a profesorului Nicolae Bica, conturându-se o voce cu armonice şi o culoare deosebită, cu sunete grave, care arătau încă din copilărie că voi fi cu siguranţă mezzosoprană.

Ai fi urmat o carieră pianistică dacă nu ai fi ascultat sfatul strălucitei mezzosoprane Marta Kessler – solista Filarmonicii din Bucureşti?

Dacă o întrebaţi pe profesoara mea de pian de atunci, Stela Drăgulin, o să spună cu certitudine: DA. Şi îi înţeleg alegerea! Eu eram “copilul minune” la vremea aceea, iar Stela Drăgulin – o tânără profesoară cu mari ambiţii şi foarte talentată pe plan pedagogic, o combinaţie extraordinară între elev şi profesor. Însă eu am fost cea care a ales “drumul” cântului, instrumentul de neînlocuit pentru mine, deoarece vocea umană este cea care poate să transmită cele mai rafinate culori şi emoţii. Ca pianist, trebuie să te obişnuiesti să fii de cele mai multe ori singur cu lumea muzicii, adâncit ore întregi în studiu, pentru descoperirea şi redescoperirea ei. Pe când ca şi cântăreţ, după ce ţi-ai învăţat rolul, eşti direct în legatură cu universul muzicii. Repetiţiile la scenă şi spectacolele îţi dau posibilitatea să descoperi mai repede frumosul şi emoţiile unice, care nu se repetă niciodată. Acelaşi rol cântat pe diferite scene ale lumii, cu dirijori şi orchestre diferite, aduc mereu alte emoţii, alte sentimente, alte trăiri. Chiar dimensiunile scenelor, ideile diferite despre aceeaşi arie a unui regizor nou schimbă total viziunea şi părerea ta despre un rol. Acest lucru m-a fascinat de la început şi m-a făcut din tinereţe să-mi doresc acest drum. Curiozitatea de a deschide uşa universului operei alături de o muzică care rămâne mereu aceeaşi, dar care e în acelaşi timp mereu nouă, încărcată de emoţii noi, m-a atras din ce în ce mai mult.

Despre profesoara Stela Drăgulin s-au auzit lucruri controversate în ultimii ani, ai o părere personală?

Sigur că am o părere personală, care s-a conturat de-a lungul timpului, cunoscând-o pe profesoara Stela Dragulin de când eram copil şi în preajma căreia mi-am dezvoltat “cariera” pianistică. Am cunoscut-o chiar de la începutul carierei sale, ca tânară profesoară la Liceul de Muzică din Braşov. Toţi tinerii aduc o energie, un puls nou cu ei, iar spiritul ambiţios al doamnei Stela Drăgulin era de a descoperi talente şi de a le forma. Sigur, a face performanţe cu copiii nu este tocmai uşor deoarece cere o mare disciplină, seriozitate şi multe ore de lucru. Talentul e un mănunchi de însuşiri (pe care mulţi părinţi nu le înţeleg), iar Stela Drăgulin a fost profesorul multilateral implicat în viaţa “micului artist”, aceasta însemnând nu numai ore de pian, ci şi acţiunea managerială. Există copii foarte talentaţi, dar fără aceşti profesori care să se implice şi să caute în lăuntrul copilului pentru a-l scoate la lumină, nu s-ar ajunge la performanţă. Fără tenacitate, perseverenţă, muncă asiduă şi preocuparea de a forma dintr-un copil talentat un “mic artist” care să stea pe o scenă profesionistă, nu s-ar vorbi astăzi de vârfuri. La Braşov, profesoara Stela Dragulin a păstorit şi a crescut copii care au dorit să descopere muzica, mai cu seamă pianul, cu pasiune şi fiecare din aceste mici talente s-a dezvoltat după datele naturale care le-a avut. Unii au dorit performanţa pianistică, alţii şi-au dezvoltat orizontul muzical în alte ramuri artistice unde baza pianului le-au fost de un ajutor major, sau cei care interior nu au putut ţine pasul spre perfecţiune şi au rămas admiratorii de pe scaunul spectatorului. Într-un cuvânt, Stela Drăgulin este şi a fost profesorul pe care ar trebui să ni-l dorim dacă vrem ceva serios şi performant.

Se spune că orele de instrument şi relaţia cu profesorul trebuie să fie o plăcere, nu o tensiune. Cum au decurs orele de instrument (pian şi mai apoi canto) în perioada ta de formare?

Ca elevă la pian am fost mult mai docilă şi mai asculătoare, am acumulat ca un “burete” tot ce mi se spunea şi îmi plăceau orele de pian, mă simţeam în elementul meu. Doresc să cred că şi profesoarele mele: Stela Drăgulin şi Cristina Georgescu, profesoara de la Liceul de Muzică din Bucureşti, au aceeaşi părere. Nici una din profesoarele mele nu au fost altfel decât generoase cu mine, conducându-mă fără forţă sau brutalitate spre succes! Pentru a face performaţă, nu înseamnă intimidare psihică, ci generozitate din partea profesorului pentru a putea scoate un talent la lumină. La canto însă, lucrurile au stat altfel. M-am remarcat în faţa profesorilor datorită timbrului meu special, cu dorinţe şi pretenţii mari. Ştiam că am o bază muzicală solidă datorită pianului şi a şcolii de muzică, dar nu am ştiut că posibilităţile tehnice de a-mi folosi vocea şi de a transmite emoţiile pe care le doream, nu erau la acelaşi nivel. De aceea, cred că am fost precum “un caluţ nărăvaş şi nerăbdător” pe care profesorii trebuiau să-l ţină în frâu să nu-şi rupă gâtul. Toţi aceşti ani de facultate în care se impunea o formare cu multă muncă, trudă, lacrimi şi deznădejdii nu au fost uşori, însă le port respect şi iubire profesorilor mei care şi-au adus contribuţia: Marta Kessler, Iulia Buciuceanu, Gheorghe Roşu, Ana Manciulea şi Lucia Stănescu.

Crezi în fraza că “performaţa cere sacrificii”?

Oh, da! Mari sacrificii! Cuvântul e scurt la figurat, dar amplu în realitate. Sacrificiile sunt din partea multora: a părinţilor, a profesorului şi a elevului. A face muzică într-un mod profesionist, care să reziste timpului, înseamnă implicare fizică şi psihică din partea acestor trei părţi. Trebuie să mărturisesc că în copilărie nu am ştiut ce înseamnă “sărbători”, cum am mai spus deja, studiul pianului cere un antrenament permanent şi neîntrerupt, dar mie mi-a făcut plăcere acest ritm de viaţă, m-a învăţat de mic copil că pentru a ajunge “în vârf” trebuie să fii mereu disciplinat, iar atât părinţii mei, cât şi profesoarele mele de pian, Stela Drăgulin şi Cristina Georgescu, cereau profesionalism.

Ce te-a legat în copilărie de cariera pianistică şi ce te leagă acum de cea a cântului?

Faptul că amândouă cariere le-am făcut, din ambiţia mea, într-o atmosferă serioasă. Apoi, frumuseţea şi emoţia pe care o poate da muzica: universul sunetelor în faţa căreia toţi suntem egali.

Se ştie că apariţiile tale au fost pe scene renumite internaţionale şi mai ales pe cele din Austria şi Germania. Cum ai găsit schimbarea cu scena de acasă”?

Trebuie să dezvălui un secret: eu cânt cu aceeaşi dăruire şi plăcere pe orice scenă din lume, însă, cum spuneam, acasă e cel mai greu. Reîntâlnirea cu publicul din România e întotdeauna emoţionantă. Emoţiile sunt mult mai puternice şi oamenii din public mult mai cunoscuţi.

Ultima ta colaborare cu Placido Domingo a fost tot într-o astfel de Gală – Concert la Viena. Ce ne poţi spune despre artiştii braşoveni alături de care ai cântat acum?

Colaborarea mea cu Placido Domingo a fost de mai multe feluri şi nu într-o gală – concert, ci într-un matineu de prezentare a unei premiere ce urma să aibă loc la Opera de stat din Viena şi apoi multe alte spectacole. Colegii mei braşoveni Carmen Oprişan şi Dorin Mara sunt cântăreţi şi artişti minunaţi, cu voci deosebite, care au străbătut scenele lumii datorită calităţilor şi cu care am avut o deosebită plăcere să mă reîntâlnesc pe scena de la Braşov. Trebuie să amintesc că, pe Dorin Mara îl ştiu de când eram elevi – el la fagot, iar eu la pian – în Braşov, iar pe Carmen Oprişan am cunoscut-o la Cluj, când ea era deja solistă la Opera Română, iar eu studentă. Începutul meu ca solistă la Opera din Cluj i se datorează într-un fel, deoarece a trebuit să cânt rolul Prinţului Orlovsky din opereta Liliacul înlocuind-o pe Carmen. Cu acest spectacol a avut loc şi primul meu turneu în Italia şi prima mea ieşire ca solistă în străinătate împreună cu Opera Română din Cluj.

Cariera ta de mare anvergură pe scenele mari din Europa şi Asia au făcut să devii un nume de rezonanţă atât în străinătate, cât şi în România. Ce sfat poţi să le dai tinerilor care sunt la început de drum?

Oh, greu de spus azi un sfat potrivit! În orice caz, pe lângă o pregătire bună care le va da siguranţă şi plăcere pe scenă, le doresc noroc pe drumul cântului, să poată cânta, ca şi mine, pe scenele mari ale lumii şi chiar acasă.

Dr. Corina KISS – Germania


Nocturna cu nas roș’ la Cuib d’Arte

Publicat de Pagini de Cultura 30 Noiembrie 2012 Comments Off

Început de iarnă, început de lună, zi de sărbătoare. Incubator107 timișoara propune pentru sâmbătă, 1 decembrie, un eveniment cu cântec și ateliere: Nocturna cu nas roș, de la ora 21, în Cuib d’Arte. Sunteți așteptați, înfrigurați sau nu, cu nasu-n batistă sau sănătoși tun, cu simțurile ascuțite sau ascuțite doar pe jumătate.

Programul de cu seară și până dimineață reunește oameni frumoși care vor ține ateliere în luna decembrie, lună cu daruri, cu zăpezi și meștereli. Vom avea parte de ceai și proiecții înspre dimineață, dar până atunci ne bucurăm de muzică, de chitări electrice și improvizații cu Marian Feraru și Vlad Cotruș, ne dezvăluie reprezentanţii Incubator107.

Atelierele de experimentat sâmbătă sunt: string art, turtă dulce, împachetat cadouri, săpunuri de casă, decorațiuni pentru brad, tricotaje, bețe de-ale moșului, fulare – toate numai bune să vă antrenaţi pentru o lună plină de bucurii.

Noaptea pogromului din 9 noiembrie 1938, comemorată la Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 6 Noiembrie 2012 Comments Off

Centrul Cultural German Timişoara iniţieză un nou proiect împreună cu elevii din liceele timişorene. De această dată, tema aborbată este cea a Nopţii pogromului din 9 noiembrie 1938, rămasă în istorie sub numele de “Noapte de cristal” sau “Noaptea sticlei sparte”. Aceasta aminteşte de începutul exterminărilor evreilor în timpul celui de-al treilea Reich.

Această temă va fi abordată de elevi sub forma unui proiect pe care îl vor prezenta colegilor vineri, 9 noiembrie 2012, şi vor avea ocazia să vorbească despre cele întâmplate precum şi despre consecinţele provocate în acea perioadă. Cu această ocazie, Centrul Cultural German Timişoara va prezenta un film documentar legat de acea perioadă tristă din istoria lumii.

Între data de 9 și 13 noiembrie 1938 în numeroase orașe şi sate germane au fost arse sinagogi, devastate case ale evreilor şi circa 8.000 de magazine evreiești distruse. Atât civili, cât şi membri ai trupelor SA (Sturmabteilung) şi SS (Schutzstaffel) au distrus clădiri, lăsând străzile acoperite cu cioburi de sticlă şi cristal, de unde provine şi denumirea de noaptea sticlei sparte. În această perioadă în Germania au fost omorâți circa 400 de evrei; aproximativ 30.000 de evrei au fost duşi în lagăre de concentrare, iar 1.668 de sinagogi au fost devastate, din care 267 fiind chiar complet arse.

Scopul proiectului este, pe de o parte, de informare a elevilor cu privire la istoria germană şi europeană, pe de altă parte de oferire a ocaziei de a dezbate teme precum discriminarea şi rasismul, teme din păcate încă actuale în societatea noastră, precizează reprezentanţii CCG Timişoara.

CATA – Festival de Comicsuri și Animații în Timișoara și Arad

Publicat de Pagini de Cultura 24 Octombrie 2012 Comments Off

Prezentări de comicsuri, vizionări de filme de animaţie, concerte şi party-uri. Asta li se pregăteşte iubitorilor de benzi desenate din vestul ţării, care sunt aşteptaţi la o nouă ediţie a Festivalului de Comicsuri şi Animaţie C.A.T.A. Evenimentul va avea loc în perioada 26-27 octombrie la Arad şi între 1-3 noiembrie la Timișoara.

C.A.T.A. este unicul festival din partea de vest a României care întregește o arie de interes a unei generații care se regăsește în exprimarea grafică. Programul festivalului include workshop-uri de animații și comics-uri, destinate copiilor și iubitorilor acestor genuri. Festivalul va fi îmbogățit cu un eveniment inedit – o scenetă creată după scenariul unei benzi desenate, precizează organizatorii evenimentului.

Asociația culturală Spacetrip, organizatorul acestui festival, își propune ca la fiecare ediție să aducă ceva nou, în 2012 avându-l ca invitat pe Markus Farrajota, organizator al unui festival asemănător pe teritoriul Portugaliei, autor de comics-uri şi managerul unei edituri care vizează această exprimare artistică.

În acest an, partener al acestui festival este şi Centrul Cultural German Timișoara care, mulțumită susținerii Goethe-Institut București, va prezenta publicului o serie de filme de animație germane, premiate la festivaluri naționale și internaționale. Centrul este de asemenea prezent în colțul de lectură al Festivalului cu volume de comicsuri din propria bibliotecă.

În urma desfășurării primei ediții a festivalului C.A.T.A, Asociația Culturală Spacetrip a confirmat prezența la Berlin, în anul 2013, oraș care va găzdui o expoziție internațională cu lucrări de benzi desenate.

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015