• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

„Vă place Brahms?” – dar de Răzvan Suma şi Josu Okiñena vă place?

Publicat de Claudia Fotin 25 Octombrie 2013 Comments Off

Publicul timişorean, dar şi elevii Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu”, alături de studenţii Facultăţii de Muzică din Timişoara, au avut onoarea de a răspunde alături de violoncelistul Răzvan Suma şi pianistul Josu Okiñena la întrebarea „Vă place Brahms?”, la un masterclass şi un recital de înaltă valoare muzicală, în cadrul turneului naţional cu acelaşi nume.

Răzvan Suma s-a remarcat, mai ales odată cu Romanian Piano Trio, alături de Alexandru Tomescu şi Horia Mihail, ca fiind un violoncelist extraordinar, capabil de o profundă şi frumoasă sensibilitate artistică, cu un sunet bogat, amplu şi o tehnică sigură şi precisă. A încântat publicul alături de Analia Selis şi în componenţa cvartetului „Cellisimo” şi apoi solo, interpretând în 2012 integrala Partitelor pentru violoncel de Johann Sebastian Bach, în cadrul turneului naţional „Vă place Bach?” Anul acesta a revenit alături de pianistul spaniol Josu Okiñena, cu care a menţinut o frumoasă colaborare încă din anul 2002, într-un turneu naţional însoţit de masterclass-uri în mai multe şcoli de specialitate din ţară, întrebând din nou publicul dacă „Vă place Brahms?”. La Timişoara masterclass-ul a avut loc luni, 14 octombrie 2013, de la ora 16.00 la Facultatea de Muzică din Timişoara, iar recitalul a avut loc marţi, 15 octombrie 2013, de la ora 19.00 la Sala Capitol a Filarmonicii „Banatul” Timişoara.  Prin interpretarea celor două sonate pentru violoncel şi pian de Johannes Brahms, Răzvan Suma şi Josu Okiñena au demonstrat că au „acel ceva” care îi face să fie mai mult decât nişte interpreţi, „acel ceva” care face ca muzica de cameră să fie cu adevărat „musica insieme”, adică muzică împreună, în sens total, în armonie desăvârşită, într-o gândire unitară, organică, într-o frază amplă ce nu se rupe niciodată, într-o vibraţie continuă, comunicând permanent unul cu celălat, simţind întreg sensul muzical al acestor două sonate şi creând ceva deopotrivă plin de forţă şi sensibilitate interioară. Despre experienţa lor de a concerta împreună, ne-au povestit chiar ei în rândurile care urmează.

Interviu cu violoncelistul Răzvan Suma

Am înţeles că turneul de anul trecut, „Vă place Bach ?” a fost o experienţă care v-a deschis multe porţi şi care v-a ajutat să porniţi în acest turneu cu o mai mare siguranţă. Aţi avut deja câteva concerte, cum aţi descrie acest turneu în comparaţie cu cel de anul trecut?

Răzvan Suma: Este mult mai, n-aş zice mai uşor, dar cumva este mult mai uşor din punct de vedere al repertoriului, pentru că sonatele de Brahms se bazează pe două instrumente, iar publicul e mult mai atras de felul în care sună. Suntem doi pe scenă, două energii, două forţe, care cred eu, vrăjesc publicul. Pe de altă parte, pentru mine este foarte special, pentru că eu şi Josu împlinim 10 ani de colaborare permanentă, asta însemnând undeva la 20 de concerte pe an şi trăiesc tot felul de sentimente pe scenă, îmi aduc aminte că noi ne-am întâlnit pe sonata a doua de Brahms, îmi aduc aminte de tot felul de experinţe, de imprimarea acestui repertoriu, la o casă de discuri spaniolă. Prima experienţă de a cânta împreună pentru noi a fost cu această sonată, şi a mers cumva magic, din prima, noi nici nu mai trebuie să discutăm lucruri, acum suntem ca o entitate unică care funcţionează organic.

De ce masterclass în cadrul acestui turneu? Cum este relaţia cu publicul tânăr, cu elevii şi studenţii?

Răzvan Suma: Relaţia cu ei e importantă. Eu cred că a venit momentul pentru mine să dau înapoi din ceea ce am primit, pentru că pentru mine a fost extrem de  important să petrec chiar şi o singură oră în compania unui violoncelist, când eram copil, de exemplu, însemna foarte mult. Şi am zis „De ce nu? Dacă tot merg în toată ţara.” – e important pentru mine să cunosc ce materie primă ne vine la Conservator din ţară, fiind şi profesor la Universitatea de Muzică din Bucureşti, şi vreau ca noi toţi, cu violoncelişti şi profesori, să construim la ridicarea şcolii româneşti de violoncel. Nu avem niciun beneficiu din acest masterclass, ci pur şi simplu este o relaţie directă cu elevii şi studenţii.

Aveţi un mentor? În ce sens v-a marcat în dezvoltarea ca muzician, ca artist?

Răzvan Suma: Am mai mulţi mentori, unul dintre cei mai mari mentori ai mei este violoncelistul Marin Cazacu, maestrul meu, cu care am studiat la Universitate. Sunt mari muzicieni pe care i-am întâlnit, mari violoncelişti, sunt Miklos Perenyi, Arto Noras, de la concursuri, masterclass-uri, şi din generaţia tânără, violoncelişti cu care colaborăm foarte bine, chiar şi din ţară.

Cum aţi evoluat spre această stare de „joacă” pe scenă, cum aţi trecut dincolo de performanţă şi emoţii la muzică de plăcere?

Răzvan Suma: Nu cred că e cel mai bun termen „joacă”. Josu mi-a influenţat foarte mult manifestarea în faţa muzicii, noi suntem educaţi ca societate românească să vrem mereu să arătăm ceea ce am făcut, să impresionăm, şi atunci se rupe ceva în generozitatea pe care trebuie să o ai ca muzician. Josu are ceva magic în el ce te face să cânţi practic de plăcere. Cel mai important este să cânţi muzică de performanţă, cu multă plăcere. Şi bineînţeles, partenerul de muzică este fundamental.

Cum studiaţi? Cum vă alegeţi repertoriul, prin ce etape de documentare treceţi?

Răzvan Suma: În primul rând în ziua de azi se cântă ce se cere, nu mai cânţi ce vrei tu, practic îţi spune contractorul unde şi ce cânţi. Cânt orice, sunt foarte puţini muzicieni care îşi aleg repertoriul. Noi în acest turneu „Vă place Brahms?” am ales noi repertoriul şi este un privilegiu. De asemenea, e foarte important că sunt 12 concerte cu acelaşi repertoriu, e un progres profesional incredibil, de la primul concert la ultimul, pentru că exerciţiul de scenă este cu totul diferit, este un exerciţiu foarte dificil, pentru că acasă studiem singuri între patru pereţi, pentru că nu avem scenă, dar în concert acei patru pereţi sunt foarte departe unul de celălat şi trebuie umplut acel gol între perete şi instrumentul tău.

Interviu cu pianistul spaniol Josu Okiñena

Josu Okiñena este un pianist de o impresionantă virtuozitate şi exprimare artistică, care îşi împarte cariera între activitatea de concertist şi cea de cercetător şi profesor. Este născut în Spania, a absolvit  Conservatorul din Madrid şi Juilliard University New York şi a susţinut turnee în întreaga lume. De 10 ani colaborează cu Răzvan Suma, creând o muzică de cameră unică, plină de semnificaţie şi profunzime.

Aţi studiat în şcoli importante, atât în Spania, cât şi în New York, iar în cadrul acestui turneu susţineţi masterclass-uri. Cum este şcoala muzicală din România în comparaţie cu alte şcoli în care aţi activat?

Josu Okiñena: Este dificil de spus, dar cred şi simt că elevii au parte de o bună educaţie atunci când sunt mici, tineri. Este un folclor bogat în România şi cred că asta îi influenţează şi îi ajută mult, pentru că dezvoltă o sensibilitate muzicală aparte, pe care nu am întâlnit-o în alte ţări, unde folclorul nu este atât de dezvoltat.

Cum este experienţa unui turneu în România, cum vi se pare publicul, ţara, peisajul?

Josu Okiñena: Este incredibil! Este complet diferit de alte ţări, publicul are un nivel ridicat de cultură, este o ţară foarte frumoasă, cu peisaje superbe şi foarte contrastante şi mă simt foarte bine aici, foarte aproape de ţara mea, de cultura mea.

Susţineţi o importantă activitate ca profesor. Cum este experienţa de a lucra cu elevi şi studenţi, de a forma artişti?

Josu Okiñena: Este cel mai bun prilej de a reflecta şi de a te gândi la ceea ce se întâmplă pe scenă şi de a te pregăti. Pentru că atunci când predai trebuie să te gândeşti dinainte şi foarte mult la cum faci ceea ce faci pe scenă şi te ajută să descoperi multe despre tine însuţi.

Sunteţi de asemenea şi cercetător. Cum îmbinaţi această activitate cu muzica?

Josu Okiñena: Cred că ar trebui să înţelegem cercetarea într-un sens mult mai larg. Cercetarea este pentru a merge mai în profunzime în activitatea noastră profesională. Trebuie să ştiu ce fel de sunet îmi doresc pentru o anumită piesă. De exemplu, alături de Răzvan, trebuie să fim de acord asupra sunetului şi semnificaţiilor pe care le vrem pentru sonatele acestea. Când interpretez Brahms, trebuie să experimentez cu sunetul, să găsesc exact ceea ce am nevoie pentru a da un sens complet lucrării.

Cum studiaţi, cum vă alegeţi repertoriul, cum vă documentaţi?

Josu Okiñena: În primul rând, trebuie să iubesc ceea ce cânt. Apoi, adun toate informaţiile pe care le găsesc şi îmi creez un punct de vedere personal. De asemenea, de fiecare dată când interpretez ceva este diferit. Aceste sonate nu le voi interpreta în seara aceasta aşa cum le-am cântat acum ani de zile. Va fi diferit, pentru că este muzică vie.

Dacă aţi putea cânta cu oricine din lume, dacă v-aţi crea un concert ideal, cum ar fi?

Josu Okiñena: Este cel din seara aceasta, alături de Răzvan, acesta este un parteneriat real, o muncă de ani de zile şi nu îţi poţi imagina cum mă simt când sunt alături de el pe scenă. Bineînţeles că sunt dirijori extraordinari, orchestre mari, dar nimic  nu se poate compara cu această muncă de 10 ani. Am cântat alături de el Beethoven, Schumann, Piazolla, muzică spaniolă, şi după atâţia ani, felul în care noi gândim şi respirăm muzica este incredibil, ne cunoaştem unul pe celălalt.

Sursa foto: www.razvansuma.com, www.josuokinena.com

Zilele porţilor deschise la Institutul francez din Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 25 Octombrie 2013 Comments Off

Institutul francez din Timişoara îşi deschide şi în acest an larg porţile pentru toţi cei care doresc să cunoască activităţile sale şi ale partenerilor săi francezi şi franco-români. Astfel, în 25 şi 26 octombrie, IFT vă invită să îi treceţi pragul pentru a participa la activităţile pe care le-a pregătit pentru cele două zile de sărbătoare.

Institutul francez din Timişoara, în parteneriat cu Lectoratului Francez al UVT şi al Asociaţiei HEXAGONE, a pregătit cu ocazia Zilelor Porţilor Deschise un meniu diversificat pentru toate gusturile: târg de carte veche, cursuri demonstrative de limba franceză, ateliere distractiv-educative pentru copii şi adulţi, jocuri şi activităţi în aer liber propuse de Activitate Afară, întâlnire cu intreprinderi francofone, promoţii la cardul Confluenţa culturilor, prezentare Campus France, prezentarea noii noastre biblioteci digitale Culturethèque şi ateliere de iniţiere în folosirea noilor instrumente multimedia – tablete iPad şi Samsung Galaxy.

Programul sărbătorii, pe care îl puteţi consulta integral pe site-ul Institutului francez (www.institutulfrancez.ro), se va desfăşura pe parcursul zilelor de vineri (între orele 12-19) şi sâmbătă (10-19), accesul publicului fiind liber la toate manifestările. Vizitatorii vor avea parte de o TOMBOLĂ cu numeroase premii, principalal atracţie fiind un sejur de 6 zile pentru 2 persoane la marea neagră în vara 2014, oferit de Agenţia de voiaj EXIMTUR.

***

Atmosfera de sărbătoare va continua şi după ce IFT îşi va închide porţile pentru public. Sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 20, timişorenii sunt invitaţi la Club Jazzissimo Lounge (str. Hector nr. 3) pentru un concert cu acces liber pentru public. Xavier Machault şi Roberto Negro vor veni la Timişoara cu ocazia concertului de deschidere al festivalului AMIFRAN de la Arad.

Prin acest „duo în trei”, artiştii curăţă de praf „la chanson française” şi transformă acest concert într-un spectacol nebun, cu alură de cabaret. Cântece, un pian, un strop de umor şi trei artişti talentaţi, iată elementele care aduc succesul acestui post-cabaret deja celebru în toată Franţa, anunţă reprezentanţii Institutului francez, organizatorul evenimentului.

Faust – impresii şi gânduri, direct de la protagoniştii ONRT

Publicat de Claudia Fotin 21 Septembrie 2013 Comments Off

Pentru deschiderea stagiunii artistice 2013-2014, Opera Română Timişoara le-a pregătit timişorenilor un spectacol colosal, o reprezentaţie extraordinară a operei Faust de Charles Gounod, laureată a celor mai importante premii a Galei VIP a Premiilor Spectacolului Muzical 2013, ce se va juca în seara de duminică, 22 septembrie 2013, de la ora 18.00.

Faust, îmi permit eu să afirm, nu este o legendă, ci un mit. Pentru că diferenţa dintre legendă şi mit este aceea că cel din urmă atinge o coardă mult mai sensibilă, aceea a divinităţii confruntate cu umanitatea noastră de cele mai multe ori fragilă şi mitul reflectă ceva ce, cu toate că este imaginar şi fantastic, este o credinţă asumată, o oglindă a unei realităţi în care şi astăzi, la sute de ani de la prima apariţie în cultura germană a controversatului doctor, ne regăsim şi ne complacem, urmând deseori aceleaşi compromisuri tragice şi făcând aceleaşi alegeri nefaste. Platon se folosea de mituri pentru a ilustra un adevăr, un adevăr poate neacceptat rostit cu voce tare. Iată că şi Opera Română Timişoara, prin artiştii ei, reia opera Faust, într-o formă grandioasă, expunând acest mit printr-o multitudine de resurse, vocale, instrumentale, artistice şi chiar logistice, care fac posibilă exprimarea completă şi totală a acestui extraordinar mit, care l-a inspirat nu doar pe Goethe, şi apoi pe Charles Gounod, ci şi nenumăraţi scriitori, poeţi, muzicieni şi artişti din întreaga lume. Despre ce înseamnă montarea acestui titlu colosal, despre implicaţiile acestor roluri şi despre întreaga valoare artistică a acestei opere ne vor vorbi chiar protagoniştii Operei Române Timişoara.

David Crescenzi, cel care va dirija opera Faust:

În principal, noi la Timişoara am realizat o variantă completă a operei, deschizând salturile şi incluzând baletele pe care Gounod le-a scris mai târziu, după ce lucrase îndelung la opera Faust, aducându-i modificări, adăugiri, schimbând, tăind, completând. Varianta pe care o interpretăm la Timişoara putem spune că este varianta finală a lui Gounod, forma ideală pe care el a vrut să o confere operei, deoarece am păstrat şi salturi pe care Gounod însuşi le-a făcut, pentru că se răzgândise în privinţa partiturii. Eu am făcut în România ceva ce nu s-a mai făcut la această operă. Am deschis un salt care nu se cânta în România, în Corul Soldaţilor, pe care îl interpretăm cu introducere. O modificare originală este că am decis să începem actul al treilea cu acest Cor al Soldaţilor şi nu cu scena Bisericii, aşa cum este scris, lăsând această scenă la finalul actului. Este o modificare originală pe care am făcut-o şi din punctul meu de vedere funcţionează foarte bine.

Una din dificultăţile operei o constituie rolul lui Mephisto, care necesită o voce rară, greu de găsit, pentru că necesită atât note grave, de bas, cât şi note în acut, către vocea de bariton. Această operă este o producţie grandioasă, cu decoruri măreţe, cu scene mari şi este realizată foarte frumos, cu multe efecte, fiind o muncă ce a implicat multe persoane, iar în România e dificil de realizat o asemenea producţie mare, nu doar din cauze financiare, ci şi în cadrul teatrului, pentru că implică foarte multă muncă şi creativitate. Regizorul Mario de Carlo, pe această scenă a folosit fiecare metru pătrat, reuşind să creeze decoruri şi scene măreţe, demne de o asemenea operă colosală. „Faust” este o operă tumultoasă, care l-a consumat pe Gounod, el însuşi având o viaţă între extreme. A studiat la Paris de unde a plecat la Vatican unde a devenit preot, dar ieşind în lume, cunoscând femei şi plăceri a renunţat la preoţie, ca apoi, în timp ce compunea Faust să creadă că el însuşi este posedat de diavol şi să sfârşească într-un sanatoriu. Această operă l-a consumat şi l-a adus aproape de nebunie, dar este o reflexie a personalităţii lui marcate de zbucium şi dualitate.

Octavian Vlaicu, interpretul lui Mephisto:

Muzical nu este un rol greu, dar tehnic vorbind este foarte solicitant pentru că este un rol care merge mult spre bariton şi sunt puţini başi în lume care mai cântă acest rol,  pentru că este infernal de greu şi mai intervine şi limba franceză, care este şi ea solicitantă la rândul ei. Cât despre implicaţiile psihologice, nu pot să spun că mi-a fost foarte greu, pentru că sunt un bun actor şi am experienţă cu roluri diferite, aşa că pot interpreta acest personaj fără să fiu afectat de personalitatea sa. Poemul „Faust” este munca de 50 de ani a lui Goethe şi este greu de exprimat în doar câteva cuvinte. Ceea ce eu aş reliefa din mesajul său şi acela al lui Gounod este faptul că Mephisto nu l-a silit niciodată pe Faust. Omul are liberul-arbitru în viaţă, Mephisto vine întotdeauna cu mai multe opţiuni, iar Faust de fiecare dată alege greşit, cu toate că nu era constrâns, ci liber.

Narcisa Brumar, interpreta Margaretei:

Ce înseamnă pentru cariera ta acest rol, al Margaretei?

Orice rol marchează un moment ”definitoriu” în cariera unui artist; fie că este vorba despre un personaj a cărui anvergură compozistică și libretistică îl clasifică în rândul personajelor ”centrale”, fie vorbind despre cele cărora abilitatea ta artistică și creatoare îl dezvoltă din rândurile personajelor secundare oferindu-i acea calitate de a se evidenția și a căpăta importanță de-a lungul actului artistic.

Cum te raportezi la evoluţia Margaretei ca personaj, de la inocenţă la pasiune, de la damnare la absolvire mistică?

Margareta, ca orice personaj central, este supusă unor metamorfoze inevitabile. Tocmai acest fapt îi conferă un plus necesar de vitalitate, de dinamism şi complexitate, toate având menirea de a capta atenţia şi interesul publicului iubitor de operă, pe întreaga durată a derulării actului în sine. Evoluţia Margaretei ca orice periplu în lumea încercărilor, a tentaţiilor, mi-a oferit cadrul perfect unei reale developări vocale şi interpretative. Până la urmă, vorbim de o evoluţie  firească ţinând seama de succesiunea etapelor de „maturare” in care moartea devine „anticamera” răspunsurilor refuzate cunoaşterii într-o lume potrivnică.

Ce dificultăţi ai întâmpinat în interpretarea acestui rol?

Dificultatea!!!? Momentul „asumării” faptului de a înşfăca partitura şi a te decide să descinzi în acest mare şi nesfârşit labirint al provocărilor.

Cum este acest rol în comparaţie cu alte roluri interpretate?

Fiecare rol şi-a „consumat” cantitativ şi calitativ, dozele sale de implicare afectivă şi profesională. Am avut norocul să-mi fie dragi toate şi să le acord o importanţă egală. Nu cred că le-am comparat decât prin prisma virtuozităţilor componistice, ale materialului muzical, al partiturii propriu-zise. Într-adevăr, Margareta se impune printr-un profil muzical complex, fapt ce îndeamnă interpretul la un travaliu draconic.

Ce a însemnat munca la acest rol şi această operă, nu doar în această stagiune ci şi anul trecut, înainte de premieră?

Munca presupune un întreg şir de „asumări” reprezentate prin sute de ore de repetiţii atât individuale cât şi colective, încrederea că ceea ce acumulezi sunt bunuri ce te vor propulsa, mereu, într-o nouă dimensiune, credinţa vie asupra faptului de a te şti un „ucenic” destoinic mereu pregătit să îmbrăţişezi frumuseţea lucrurilor unice, a unei vieţi desăvârşite prin propriile tale acte de implicare şi responzabilizare.

Reluarea fiecărui spectacol, implicit rol, îmi stârneşte dorinţa de a şlefui, atât cât îmi îngăduie posibilul, toate aceste faţete a căror nouă imagine întregesc ideea de reuşită şi succes!

Cristian Rudic, interpretul lui Wagner:

Diavolul în muzică este nu numai expresia pentru triton sau cvartă mărită, ci îşi manifestă prezenţa în mod neasteptat, având ca exemple numele unei celebre viori a lui Paganini, „El diablo” sau „Mephisto Vals” al lui Liszt. Inspiraţia vine evident din literatură, de la cartea populară numită “Historia von Dr Johann Fausten” trecând prin Marlowe şi trecând de Goethe, peste Bulgakov şi Thomas Mann. Titlul se face simţit eclatant in teatrul liric prin creaţia marelui Charles Gounod care sintetizează din punct de vedere al libretului ce crede el de cuviinţă pentru a folosi acest grandios subiect in modo “grand opera”. Această grandoare se resimte în tratarea orchestrală, care denotă profunzime germană şi sensibilitate franceză. Trebuie menţionat că în teatrul liric mai există două mari titluri de sorginte faustiană, anume “Mephistofele” de Arrigo Boito şi “Historia von Dr Johann Fausten” de Alfred Schinttke, care a avut premiera în 1995.

Iată cum întunecimea sa ne prezintă adesea pavat cu intenţii bune realitatea într-o mare oglindă deformată, parcă răsărită din laboratorul lui Dr Faustus.

Sursa foto: www.facebook.com

Interviu cu soprana Mirela Ungureanu-Biser

La Bucureşti m-am întâlnit cu o artistă stabilită în America, soprana Mirela Ungureanu-Biser, care mi-a vorbit pe scurt despre renumitul regizor american Bernard Uzan. Născută la Braşov (iunie, 1977), într-o familie de muzicieni cu ambiţii şi talente muzicale deosebite, Mirela Ungureanu-Biser a cântat pe mai multe scene ale Statelor Unite ale Americii (West-Virginia, Florida, California, New York, etc.) Pe marele regizor american Bernard Uzan, artista l-a cunoscut la Opera din Charlotte, unde a montat opera Pescuitorii de perle de G. Bizet.

***

Loredana Balthazar: Ştiu că ai avut ocazia să-l cunoşti personal pe marele regizor american Bernard Uzan în Opera “Pescuitorii de perle” de G. Bizet la opera din Charlotte, USA. Cum se comportă cu artiştii?

Mirela Ungureanu Biser: Da, este adevărat. Ştiu că mulţi artişti din domeniul operei îşi doresc colaborarea cu el, însă eu am avut acest noroc! Bernard Uzan este un regizor care m-a impresionat profund cu energia şi felul lui de a lucra la scenă. Cerea de la tot ansamblul concentrare şi, de asemenea, multă energie. Este un regizor care te inspiră, dar în acelaşi timp te lasă să-ţi dezvolţi rolul şi în imaginaţia ta. Fiind născut în Tunisia, iar mai apoi trăind mult timp la Paris, cunoaşte foarte bine literatura franceză şi prin asta a reuşit foarte mult să inspire ansamblul artistic prin viziunea lui pur franceză.

Ai afirmat acum caţiva ani în Ziarul The Alternative din Canada, că în zilele noastre artiştii de operă au înţeles că trebuie să fie deopotrivă şi buni actori. Cum ţi s-a părut montarea acestei opere: în stil clasic sau modern?

A fost o combinaţie interesantă între clasic şi modern în sensul că artiştii au fost îmbrăcaţi în costume clasice cerute de epoca în care s-a scris opera, însă decorul a rămas acelaşi de la început până la sfârşit, proiectând imagini computerizate pe parcursul operei: plaja, focul, palmierii, etc. în funcţie de mesajul operei.

Regizorii de operă caută mereu experimente noi. Ce ţi s-a părut interesant la regia lui Bernard Uzan?

Bernard Uzan este un iubitor de frumos şi a căutat tot timpul ca spectacolul să aibă un aspect plăcut. A fost foarte atent ca toţi artiştii să se vadă pe scenă. Au fost multe momente unde a împărţit ansamblul artistic, cântându-se concomitent şi din spatele scenei (culise) şi pe scenă.

Cum te-ai simţit în prezenta lui la repetiţii? Cum erau repetiţiile, grele şi lungi?

Bernard Uzan este un om cu o mare experienţă, ştie să creeze o atmosfera foarte lejeră la repetiţii. Trebuie să îţi spun că este extraordinar de ocupat, de aceea timpul nu i-a permis să stea decât două din cele trei saptămâni de repetiţii, rămânând apoi asistenta lui. Însă lipsa timpului nu a însemnat ca repetiţiile să se prelungească mai mult decât era scris în programul nostru. Trebuie să precizez că el, fiind un regizor foarte pregătit şi eficient, şi-a împărţit foarte bine orele de repetiţii. O altă latură deosebită este felul lui de a lucra din obişnuiţă cu artişti de orice nivel, având mereu răbdare şi un umor care îl caracterizează, explicând un lucru de mai multe ori dacă era nevoie.

Cum a fost primită regia operei de către public şi de critică?

Senzational! Când s-a ridicat prima dată cortina şi publicul a văzut templu din Bahamas pus în scenă extrem de realist, cu plaja şi luna care reflecta în ocean proiectacte pe fundal, au strigat „bravo“. De obicei, se strigă „bravo“ la sfârşitul ariilor, dar de data aceasta a fost complet altfel. Critica a scris că a fost cel mai frumos spectacol care s-a văzut până acum la Opera Carolina, iar că regizorul/scenograful francez Bernard Uzan a ales decoruri magnifice cu proecţii ultra-realiste.

În finalul interviului doresc să te întreb cât de important crezi că este rolul regizorului la scenă?

Regizorul este foarte important, deoarece rolul lui este să inspire tot ansamblul artistic, iar dacă un regizor nu ţi-a dat de gândit din punct de vedere artistic după prima repetiţie, nu este un regizor foarte bun. De fapt, eu mă bucur când regizorul mă lasă într-o nebuloasă la început. Ce înseamnă asta pentru mine: vreau să îmi dea un alt punct de vedere decât al meu când e vorba de rol, să îmi dea ceva nou de gândit, lăsându-mă să redescopăr rolul încă o dată.

Multumesc pentru interviul foarte interesant acordat şi poate o să te vedem şi pe scenele din România împărtăşindu-ne din experienţa ta americană.

Şi eu îţi mulţumesc la rândul meu şi, desigur, dacă timpul îmi va permite, voi veni cu bucurie şi sper ca ocazia să se ivească curând.

Loredana Balthazar – Bucureşti

Cirq’ Contact – un spectacol de circ şi artă stradală, la Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 19 Iulie 2013 Comments Off

Sâmbătă seara, de la ora 20, Grădina de Vară a Filarmonicii Banatul va fi luată cu asalt de… circari. Peste 20 de tineri din România, Belgia, Franta, Italia şi Portugalia îi aşteaptă pe timişoreni cu o porţie sănătoasă de râs, cu ocazia Cirq’ Contact – un spectacol de circ şi artă stradală pus în scenă de Organizaţia Pentru Artă şi Cultură [O.P.A.C.] din Timişoara şi Ecole de Cirque de Bruxelles din Belgia.

Este vorba despre un spectacol extraordinar născut dintr-o provocare, o ciocnire de culturi şi gânduri, prezentat de un grup multicultural care a lucrat împreună pentru a crea un “performance” colectiv de circ în jurul temei de “dialog social”, declară organizatorii evenimentului.

Spectacolul face parte din cadrul proiectului “Social dialog through circus! / Dialog social prin circ!”, finantat de Uniunea Europeană, care a ajuns la final, iar cei 24 de tineri participanţi vor demonstra ce au învăţat în cele 14 zile de “curs”, care s-a derulat, câte o săptămână, la Bruxelles şi Târnova, Caraş-Severin. Jumătate din participanţi au experienţă în practica circului – din care 7 au terminat Formarea Pedagogică din cadrul Şcolii de Circ din Bruxelles; cealaltă jumătate au fost interesaţi să descopere circul şi intră pentru prima oară în contact cu această formă de exprimare la începutul proiectului.

Intrarea este gratuită!

CROMATOBLAST – incubator107 Timişoara aniversează 1 an

Publicat de Pagini de Cultura 19 Iulie 2013 Comments Off

Facem ziua verde şi noaptea albă. Sub acest generic, sâmbătă, 20 iulie, la Muzeul Satului Bănăţean, incubator107 Timişoara aduce 24 de ore de culoare, cât pentru un an de activitate. Startul evenimentelor va fi dat de dimineaţă, de la ora 10, oferta fiind una foarte variată: vom avea parte de ateliere cât mai diverse, de la impovizaţie teatrală la tango, de la tehnici de autoapărare la jocuri pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale şi de la slackline la boardgames.

De data aceasta am pregătit o zonă specială pentru copii, cu jocuri care mai de care mai zglobii. Aşternem şi Piaţa Făuritorilor, unde meşterii noştri aduc obiecte făurite de ei, iar oamenii au ocazia să cumpere direct de la artişti. Între ateliere şi plimbări prin iarbă, ne răcorim cu limonadă şi felii de pepene verde. Nu lipsesc din program baloanele uriaşe de săpun, bătaia cu apă şi jocurile copilăriei. Ne tragem în chip la “Funky Fun Photo Booth”, aşa cum nu nea mai văzut nimeni. După atâtea activităţi ne delectăm cu o brioşă la umbra unui copac şi ne pregătim de lăsarea nopţii, ne anunţă reprezentanţii incubator107 Timişoara.

La ceas de seară, Teatrul Studenţesc Thespis aduce piesa “Verde” şi ne strânge pe toţi în jurul scenei. Noaptea se anunţă a fi una lungă, printre frunze urmând a răsuna ritmurile lui Beck Corlan, One Lion, Methadone Skies şi Rubik’s Cube. Va urma încă o oră nebună, cu Dj Limun la butoane, pe urmă ne instalăm la “Fright Night”, pentru o tură de proiecţii video marca Marele Ecran.

Când ni se face foame ne îndreptăm spre zona atelierelor gastronomice, unde putem să ne preparăm singuri bunătăţile. Servim un sandviş sau un gulaş, luăm o bere rece şi ne îndreptăm spre scenă. Spre dimineaţă avem parte de cafea la oală şi oameni frumoşi, mic dejun pe pături în iarbă, prieteni şi poveşti, jocuri ad-hoc şi răsărit de soare, ne mai dezvăluie organizatorii evenimentului.

Participarea se face pe baza unei donaţii de 5 lei.

Street Delivery colorează griul din Timişoara

Publicat de Ana Brunner 14 Iunie 2013 Comments Off

Portocaliu pentru vineri, verde pentru sâmbătă şi albastru pentru duminică: cea de-a şaptea ediţie a festivalului Street Delivery colorează griul din Timişoara. Având în 2013 ca temă “Culori”, festivalul se va desfăşura în acest sfârşit de săptămână pe cocheta străduţă Florimund de Mercy, din centrul istoric al Timişoarei. Ingredientele sunt pe placul tuturor: muzică, activităţi pentru copii, arte vizuale, teatru, dans, perfomance, film.

“Colorând griul”– la aceasta ne-am gândit în momentul în care am ajuns la ideea evenimentului. Griul existenţei de zi cu zi, griul oraşului care strigă după şi mai multă veselie cromatică, griul iniţiativelor civice, toate acestea vor fi cuprinse în “CULORI” – portocaliu pentru vineri, verde pentru sâmbătă şi albastru pentru duminică. Culorile se vor reflecta şi în decorarea străzii, care în acest an este rezultatul unei colaborări cu Let’s Do It Romania, Ecostuff, Green Paradise, o grupă de studenţi ai Facultăţii de Arte şi Design, specializarea Arte textile-Design textil, coordonată de lect. univ. dr. Valentina Ştefănescu, asistată de colaboratoarea sa apropiată, Sofia Sîrbu Childish, declară reprezentanţii Fundaţiei Cărtureşti, organizatorul evenimentului.

Ca şi în fiecare an, programul este unul creat pe sufletul iubitorilor de artă, acoperind următoarele secţiuni: arhitectură, peisagistică, ecologie, design urban, societate civilă, muzică, activităţi pentru copii, arte vizuale, teatru, dans, perfomance, film. Întregul program al festivalului poate fi consultat pe pagina de internet www.streetdelivery.ro.

***

Street Delivery Timişoara este un eveniment finanţat de Primăria Municipiului Timişoara – Consiliul Local Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş, cu sprijinul Muzeului de Artă, Teatrului Naţional Timişoara, Let’s Do It Romania, Ecostuff, Green Paradise, Hotel Delpack, Facultatea de Arte şi Design din cadrul UVT Timişoara.

De la diamant la mecatronică – sau despre tradiţia meseriilor în Banat

Publicat de Pagini de Cultura 13 Iunie 2013 Comments Off

Meserii vechi şi noi, ateliere şi demonstraţii de Ziua Breslelor şi Meşteşugurilor: sunt ingredientele zilei de sâmbătă, 15 iunie 2013. Cei ce vor trece prin Piaţa Unirii din Timişoara vor avea posibilitatea să asiste la demonstraţii de măiestrie ale meşterilor tradiţionali, dar şi ale unor experţi în tehnologiile actuale, de la verificarea unui diamant până la explicarea principiilor de bază ale mecatronicii.

Proiectul este iniţiat de Asociaţia Piaţa Unirii, în parteneriat cu Muzeul Banatului, Muzeul de Artă, Clubul Economic German, Facultatea de Artă şi Design şi îşi va consuma activităţile între orele 10-16, în Piaţa Unirii şi la sediul firmelor din proximitatea pieţei.

Cu aceasta ocazie vor fi organizate standuri ale breslelor dulgherilor, olarilor, aurarilor, ceasornicarilor, tâmplarilor, pictorilor şi zugravilor, alături de alte meserii tardiţionale, dar şi moderne, industriale ale Timişoarei. Muzeul Banatului va expune pentru prima dată în ultimii 20 de ani, în Piaţa Unirii, Pomul Breslelor, lăzi de breaslă, precum şi prezentarea legendelor şi povestirilor legate de acestea. La atelierul de arhitectură va avea loc prezentarea şi dezbaterea planului urbanistic general al Timişoarei, împreună cu Direcţia de Urbanism a Primăriei Timişoara.

Totodată, în aceeaşi zi, de la ora 11 până la ora 14, în Sala Barocă a Muzeului de Artă Timişoara, va avea loc prezentarea Şcolii Duale Timişoara. Proiectul Şcolii Duale a debutat în urmă cu doi ani, fiind iniţiat de DWC Banat, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Primăria Municipiului Timişoara şi companii de succes, adresându-se elevilor din clasa a IX-a.

Pentru elevi, întâlnirea va facilita cunoaşterea un sistem educaţional profesional atractiv – sistemul Şcolii Profesionale Duale (dupa model german) – prin întâlniri cu reprezentanţi ai firmelor de succes din Timişoara (potenţiali angajatori), experţi, modele de bună practică, precizează iniţiatorii proiectului.

Şcoala de vară de leadership cultural, la Universitatea de Vest

Proiectul este iniţiat de Universitatea de Vest din Timişoara în cadrul programului Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021.

Vara începe cu Sărbătoarea muzicii – Fête de la musique!

La Timișoara prelungim sărbătoarea cu încă o zi pentru a pune în valoare tineri artiști pe scena muzicală franceză și românească.

Cântecele aerului – al doilea modul al Atelierului IDENTITATE

Cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate este programat în perioada 2-6 iulie 2018. Data-limită pentru înscrieri este 28 iunie.

FOTOGRAFIE: În mijlocul evenimentelor din Mai 1968

La o jumătate de secol după evenimentele din mai 68, expoziţia ne aruncă înapoi în Parisul manifestaţiilor studenţeşti.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015