• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Robert Reisz: “De ce universitatea nu este o întreprindere?”

Publicat de Pagini de Cultura 25 Martie 2013 Comments Off

Multe planuri de reformă educaţională încearcă, promovând conceptul de universitate antreprenorială, să acrediteze ideea că o instituţie de învăţământ superior ar fi mai bine administrată dacă ar fi condusă ca şi o întreprindere economică. Funcţionează însă universităţile la fel ca nişte întreprinderi? Ce le diferenţiază? Prof. univ. dr. Robert Reisz va răspunde unor astfel de întrebări cu ocazia Conferinţei “De ce universitatea nu este o întreprindere?”. Evenimentul va avea loc miercuri, 27 martie 2013, de la ora 18:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Eugen Todoran din Timişoara.

Conferinţa susţinută de Robert D. Reisz, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, se bazează pe un text scris ca răspuns la politicile educaţionale neo-liberale, în special la New Public Management şi prezintă argumente pentru o analiză mai complexă a organizaţiei universitate. Conferinţa va fi moderata de către conf. univ. dr. Vasile Docea, directorul general al Bibliotecii Centrale Universitare. Evenimentul este organizat de Centrul de Informare şi Documentare Europeană, din cadrul BCUT.

***

Născut în toamna anului 1964, la Lugoj, Robert D. Reisz a studiat matematica şi informatica la Universitatea de Vest din Timişoara (1984-1988) şi ştiinţe economice la Universitatea din Kassel, Germania (1994-1996) şi are un doctorat în informatică cu o teză de modelare statistică obţinut la UVT în 2000 (cond. şt. prof.dr. Ştefan Măruşter). Statisticianul a lucrat ca cercetător la Oktataskutatointezet Budapesta (1992-1993), la Wissenschaftlicher Zentrum für Hochschulforschung und Arbeit, Kassel, Germania (1994-1996) şi a fost bursier al New Europe College Bucureşti (1999-2000) şi al Collegium Helveticum, Zürich (2000).

Interviu cu pianista Adelina Suvergel

Născută la Timişoara, tânăra pianistă Adelina Suvergel a susţinut numeroase recitaluri de-a lungul anilor, experienţa sa profesională obţinută pe scenă reuşind să-i contureze profilul artistic atât în direcţia muzicii de cameră, cât şi ca solist pianist sau pianist în orchestră.

Pentru seara de joi, 21 martie 2013, de la ora 18.00, Adelina Suvergel vine cu o propunere inedită: “De vorbă cu pianul” – lansare de carte cu cântec, în Sala Festivă a Şcolii Populare de Arte Timişoara.

***

“De vorbă cu pianul” este titlul pe care l-ai ales pentru volumul tău de poezii. Ce se ascunde în spatele acestui titlu, care au fost motivaţiile tale şi ce pregăteşti pentru seara de joi?

Titlul l-am ales pentru că majoritatea poeziilor incluse în volum au legătură cu muzica, cu studiul muzicii şi în special studiul la instrument, care presupune tot felul de trăiri, vis-a-vis de partituri şi de interpretarea pe care urmează să o faci pentru anumite lucrări. Iar a doua explicaţie ar fi că majoritatea le-am scris lângă pian, într-o pauză de studiu – făceam pauză de la pian şi mai scriam câte ceva. În volumul acesta sunt incluse atât lucrări recente cât şi lucrări de acum 10 ani, de când m-am apucat de scris, pe când aveam 15 ani. Am selectat dintre poezii iar acesta este primul volum. O altă explicaţie a titlului ar fi datorită relaţiei mele cu instrumentul, datorită completării şi conlucrării noastre. Sunt şi poezii vechi şi noi şi există o diferenţă de limbaj între ele şi se poate observa ce am scris acum câţiva ani şi ce acum recent, dar stilul este acelaşi. Nu am rimă albă, poeziile sunt structurate în strofe, cu diferite feluri de rimă, împerecheată, încrucişată şi unele mai speciale, cu diverse combinaţii.

Evenimentul de joi, din 21 martie, va cuprinde prezentarea volumului, de către invitaţi speciali, de onoare, iar apoi va urma un scurt moment muzical, cu doi dintre elevii mei, Lucas şi Jacqueline Kohl, care ne vor interpreta transcripţii pentru pian din muzică de film, după care vom fi prezenţi pe scenă fondatorii şi continuatorii proiectului Muzica Altfel, Andrei Fântânaru şi eu.

Evenimentul de joi este susţinut de firma Solutions for your problems, care se ocupă cu promovarea de tinere talente şi organizări de diverse evenimente culturale, concerte, lansări de carte, de discuri, expoziţii. Solutions for your problems e un fel de impresariat şi nu numai

Ce implică, ce-şi propune proiectul Muzica Altfel?

Muzica Altfel aduce în lumină o muzică proprie, compoziţiile aparţinându-ne nouă şi nu numai. Avem aranjamente ale unor lucrări consacrate în muzica clasică, aranjate pentru chitară electrică şi pian. Proiectul a debutat în 4 şi 5 septembrie 2012, cu două concerte intitulate “Repetiţie generală” şi “Concert de debut” care au marcat lansarea proiectului. Ca idee noi ne-am propus să fim altfel, prin concertul “Repetiţie generală”, care a pornit din ideea de a şterge discrepanţa dintre cei de pe scenă şi public. În acest concert oamenii trebuiau să vadă lejeritatea din noi şi să înţeleagă când încep şi când se termină piesele, când să aplaude, pentru că există o explicaţie pentru toate. Am avut un repertoriu diferit faţă de “Concertul de debut”, doar unele piese s-au cântat şi în prima şi în a doua seară. Proiectul Muzica Altfel îşi propune să popularizeze un nou stil interpretativ prin care oamenii să fie mai aproape de muzica cultă, care în acelaşi timp să fie destul de accesibilă pentru ca publicul larg să o poată înţelege. Repertoriul este diversificat de la compoziţii personale la Mozart, Shostakovich şi până la AC/DC şi Metallica.

Pregăteşti un concurs numit Young Artists, care sunt ingredientele acestui proiect?

Young Artists este un concurs internaţional, aflat la a doua ediţie şi care se va desfăşura la Timişoara în luna mai 2013, având categoriile muzică, dans şi teatru. Concursul este destinat atât amatorilor cât şi profesioniştilor, în cadrul regulamentului fiind prezente categorii diferite pe genuri de muzică, tradiţională, de divertisment şi cultă, cât şi categorii diferite de dansuri, sportiv, clasic, contemporan, modern şi tradiţional.

Ediţia întâi a concursului s-a desfăşurat între 26-28 octombrie 2012 la Reşiţa, la Liceul de Muzică „Sabin Păutza” şi a avut peste 70 de participanţi, existând doar secţiuni pentru amatori cu vârste cuprinse între 4-18 ani. Concurenţii au venit extrem de bine pregătiţi, având un nivel atât tehnic cât şi interpretativ demn de comparaţie cu elevi de la şcolile de specialitate.
Cei care sunt interesaţi şi doresc să participe la concursul Young Artists pot consulta pagina de facebook Young Artists sau pot solicita informaţii pe adresa de email youngartists.2012@yahoo.com . Concursul se va desfăşura în Timişoara, în perioada 10-12 mai 2013.Concursul va fi jurizat atât de personalităţi ale muzicii tradiţionale, cât şi ale muzicii culte şi de divertisment. Director executiv al concursului este conf. univ. dr. Veronica Demenescu, director artistic este prof. drd. Adelina Suvergel, preşedinte de comisie Iulia Roman, preşedinte de onoare Dan Băcilă, iar membrii juriului vor fi: Dana Băcilă, Adrian şi Adela Scorobete, Raluca Căplescu, Marian Suvergel, Alexandru Icleanu, Ciprian Roman, Andrei Fântânaru, Teo Milea, Anda Drăgan, Diana Gangan, Cătălin şi Daiana Vinars, Mircea Bloj, Codruţa Tomescu, Brânduşa Vitan, Andreea Milena Stoianovici. Juriul se poate extinde, deoarece este în curs de definitizare, dar aceşti membrii au răspuns deja invitaţiei noastre de a face parte din acest concurs.

***

Adelina Suvergel s-a născut la Timişoara în 8 februarie 1987. A început studiul pianului la Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu”, urmând apoi cursurile Facultăţii de Muzică din Timişoara pe care le-a absolvit în anul 2009, continuând în aceeaşi instituţie studiile masterale pe care le-a finalizat în anul 2011. Actualmente este doctorandă a Universităţii de Arte “George Enescu” din Iaşi.

De-a lungul anilor a susţinut numeroase recitaluri camerale şi în calitate de solistă pe scenele timişorene, activitatea sa concertistică însumând peste 45 de recitaluri de clasă, 15 recitaluri de pian solo, concerte pentru pian şi orchestră susţinute cu orchestre de studenţi, dar şi cu orchestre filarmonice, concerte cu scop caritabil, concursuri naţionale şi internationale pentru pian, festivaluri de muzică de cameră.

Experienţa sa profesională obţinută pe scenă a reuşit să-i contureze profilul artistic atât în direcţia muzicii de cameră – în formaţii Duo şi Trio – cât şi ca solist pianist sau pianist în orchestră.

Repertoriul său include lucrări consacrate din literatura pianistică universală, precum şi lucrări cu grad înalt de dificultate tehnică şi interpretativă, mai puţin abordate de tinerii pianişti. Din repertoriul pianistei fac parte lucrările „Tablouri dintr-o expoziţie” de Modest Petrovici Musorgsky, Suita op. 14 de Bela Bartok, “Mephistowalz” de Franz Liszt, precum şi concerte: Concertul KW 415 şi Concertul Kw 491 de Wolfgang A. Mozart, Concertul nr 2 op. 19 şi Concertul nr 3 op. 37 de Ludwig van Beethoven, Concertul nr.2 de Franz Liszt, Concertul nr 1 op 15 de Johannes Brahms, Concertul nr. 1 op. 35 pentru pian, trompetă şi orchestră de coarde de Dimitri Shostakovich şi multe altele.

Interviu cu Emanuel Pecingină, maestru corepetitor al Corului Naţional de Cameră Madrigal

Experienţă inedită pentru studenţii Facultăţii de Muzică Timişoara. Emanuel Pecingină, cercetător bursier postdoctoral MIDAS şi maestru corepetitor al Corului Naţional de Cameră Madrigal a susţinut luni, 11 martie 2013, o conferinţă cu tema Aspecte ale concepţiei interpretative şi ale tehnicii dirijorale cuprinse în tratatul discografic „Arta construcţiei şi interpretării corale” de Marin Constantin.

Conferinţa a fost urmată de un workshop de muzică corală, de care au beneficiat studenţii Facultăţii de Muzică din Timişoara, pregătiţi de prof. asociat dr. Maria Gyuriş şi prep. univ. drd. Cezar Verlan. În urma acestora, Emanuel Pecingină, membru al Corului de Cameră Madrigal, ne-a realizat o sinteză a conferinţei sale, împărtăşindu-ne experienţa sa în faţa studenţilor din Timişoara.

***

În cadrul conferinţei aţi vorbit despre maestrul Marin Constantin şi despre tratatul său, cum aţi sintetiza importanţa şi influenţa acestuia în muzica corală românească?

Maestrul Marin Constantin a pus bazele conceptuale ale muzicii corale de cameră, nu doar în spaţiul românesc, ci şi în muzica europeană şi mondială, prin acest tratat a conceptualizat acest lucru, lucru foarte important şi care nu a rămas fără ecou. După modelul Madrigalului au apărut multe formaţii de muzică de cameră, nu doar corale, care au produs un reviriment al muzicii de cameră, un exemplu fiind cvartetul Voces de la Iaşi şi încă mulţi alţii.

Madrigalul a apărut în 1963, deci în speţă în a doua jumătate a sec XX, acesta a devenit un fel de model pentru muzica de cameră din România. Maestrul Marin Constantin, prin acest tratat care a apărut în anul 1983, a pus piatra de temelie a acestor concepte de muzică de cameră, iar pe parcursul celor 10 LP-uri (apoi transpuse pe CD), a vrut să lase ca un fel de moştenire viitorilor dirijori, viitorilor împătimiţi ai artei corale, din experienţa sa, de peste 40 de ani la acea vreme, pentru că este foarte important ca experienţa dobândită să treacă mai departe, să nu se piardă odată cu cel ce a dobândit-o. Şi a reuşit ce şi-a propus, dovadă este faptul că Madrigalul şi Maestrul Marin Constantin au fost şi sunt o adevărată şcoală de cânt coral, dirijat şi muzică de cameră. Ca exemple avem câteva personalităţi ale muzicii corale actuale care au trecut prin şcoala Madrigal: dirijorul Corului Radio Dan Mihai Goia, dirijorul Corului de Copii Radio şi actualul dirijor al Corului Madrigal Voicu Popescu, directoarea casei de discuri Electrecord, doamna Cornelia Andreescu, doamna Sorina Goia, redactor la Radio România Cultural, şi mulţi alţii, dintre care sunt şi personalităţi ale noastre plecate din ţară, cum este şi soprana Angela Gheorghiu, care şi ea a avut o conexiune cu Madrigal. Toţi cei care au trecut prin Corul Madrigal au avut o şcoală adevărată, deosebită, muzicală şi umană totodată.

Mulţi au auzit Madrigalul şi l-au admirat, cine a fost interesat a căutat să intre mai în bucătărie, ca să zic aşa, în tainele acestei arte corale a Maestrului, iar Tratatul său este cel mai bun loc unde poate fi găsită reţeta corului Madrigal şi reţeta prin care se poate construi un cor de cameră.

De asemenea, sunt nişte volume care au apărut legate de personalitatea lui Marin Constantin şi de Corul Madrigal, prima carte aparţine lui Viorel Cosma – Corul Madrigal al Conservatorului, apoi apare cea a lui Iosif Sava – Constelaţia Madrigal, în care Marin Constantin este în dialog cu Iosif Sava, prima ediţie apărută în 1988, apoi reeditată în 1990, la care s-au adăugit anumite elemente care înainte de 1990 nu au putut fi puse. Următoarea carte îi aparţine lui Grigore Constantinescu – Madrigal sau Magia Sunetului, care de asemenea este un colocviu între autor şi membrii ai corului Madrigal pe de o parte şi Maestrul Marin Constantin pe de altă parte, în care se urmăreşte evoluţia corului, cu nişte impresii personale din partea membrilor, legat de ce au realizat ei în cadrul formaţiei, din punct de vedere personal, profesional, muzical şi uman. Ultima carte, aparţinând lui Viorel Cosma şi apărută în 2011, este o monografie, intitulată Dirijorul Marin Constantin, apărută după plecarea Maestrului dintre noi, în care Viorel Cosma face o sinteză a mişcării corale româneşti, situându-l pe Maestrul Marin Constantin printre cei mai de seamă dirijori ai celei de-a doua jumătăţi a secolului XX.

Aceste volume sunt materiale principale, pe lângă care au apărut şi o mulţime de articole, în ţară şi străinătate, în urma celor 4200 de concerte şi peste 300 de turnee. Cronicile apărute au fost întotdeauna pozitive, remarcând omogenitatea corului, culoarea specifică; acestea constituie nişte documente din care se poate formula o concluzie cu privire la influenţa Maestrului Marin Constantin şi a corului Madrigal.

De asemenea, dacă aţi putea să ne vorbiţi despre importanţa psiho-tehnicii în formarea corală, subiect pe care l-aţi atins în conferinţa dumneavoastră.

Psiho-tehnica este un termen, pe cât de cunoscut, pe atât de greu de realizat, adică mulţi au auzit de el, dar puţini ştiu cu adevărat ce înseamnă. Maestrul Marin Constantin a fost influenţat de lucrările celebrului regizor de teatru şi pedagog rus, Konstantin Sergejewitsch Stanislawski, în care actorul trebuia să intre în pielea personajului. Maestrul Marin Constantin a preluat acest lucru, el fiind format în acest sens şi având dezvoltate capacităţile sale psihice şi psiho-tehnice. Personalităţile din Bucureşti cu care a intrat în contact, mă gândesc aici la Tudor Vianu sau Mircea Florian, i-au dezvoltat gândirea pentru psihologie, filosofie, pedagogie, iar toate acestea Maestrul Marin Constantin le-a trecut prin filtrul personalităţii sale, le-a înglobat şi le-a adaptat cu intuiţia deosebită pe care o avea şi a scos la iveală această psiho-tehnică corală, care este omogenitatea de gândire şi de trăire a membrilor corului, în strânsă legătură cu dirijorul, care de fapt este cel care controlează totul, este ca un dispecer care dozează totul. Chiar are o formulă foarte interesantă Maestrul, care zicea că „drijorul este ca un comandant de navă, care înainte de a porni în cursă verifică foarte bine toate amănuntele, toate butoanele, ca totul să meargă perfect.” Şi orice neconcordanţă poate fi fatală în desfăşurarea muzicii şi pentru asta el trebuie să controleze foarte bine acest flux sonor care se realizează. De aceea, cum ziceam şi astăzi, dirijorul este ca un fel de dictator, în muzică nu se poate cu democraţie pentru că altfel nu pot fi toţi în aceeaşi trăire, în acelaşi gând, şi dirijorul este cel care controlează acest lucru şi se crează acel circuit dirijor-cor-public-dirijor şi el simte dacă publicul aderă sau nu la mesajul pe care el îl propune.

Aţi vorbit despre munca pe care Maestrul Marin Constantin a depus-o pentru a căuta mereu ceva nou, pentru a dezvolta şi înnoi muzica corală românească. Cum se continuă această muncă, acest spirit, cum se prezintă şcoala corală românească astăzi?

Se continuă în primul rând prin corul Madrigal, care merge mai departe ş care caută să păstreze cât mai mult din datele esenţiale ale patentului corului Madrigal, mă refer aici la sonoritate specifică, la tehnică foarte bună şi psiho-tehnică. Dar intervine şi personalitatea dirijorului, pentru că se şi spune că „Omul sfinţeşte locul”, dirijorul dă natura personalităţii sale corului, instrumentului său, iar acum fiind un alt dirijor, natural, nu poate fi la fel, pentru că fiecare dirijor are personalitatea lui şi o imprimă corului. Dar elementele de bază, sonoritatea, acel sunet non-vibrato şi acele elemente specifice se păstrează, sunt nişte date, sperăm, imuabile ale patentului şi ale brandului Madrigal. Şi în acest sens, am dezvoltat un proiect, Cantus Mundi, în care dorim să propagăm în rândul copiilor, de la grădiniţă până la 18 ani, muzica corală, să-i învăţăm să cânte, să le placă muzica corală, asta pornind de la membrii Corului Madrigal – e un fel de misionariat. Este un program foarte ambiţios pe care îl vrem şi am vorbit cu dna Maria Gyuris şi sperăm să putem colabora, iar cea care se ocupă de acest proiect este colega mea, dirijor adjunct al Corului Madrigal, dna Anna Ungureanu. Sperăm să ducem mai departe ideea de Madrigal şi, crescându-i pe aceşti copii, să promovăm muzica corală şi în acelaşi timp să ne formăm viitorul public, pentru că publicul trebuie format, şi chiar din fragedă pruncie, şi e bine, pentru că tinerii de azi sunt bombardaţi cu o mulţime de genuri de muzică, şi muzica corală este un gen care formează şi educă, iar cântatul în ansamblu te învaţă să fii atent şi la celălalt de lângă tine.

Aţi lucrat şi aţi cântat dirijat fiind de Maestrul Marin Constantin, iar apoi aţi dirijat chiar dumneavoastră Corul Madrigal. Cum a fost această experienţă pentru dumneavoastră, percepută din perspectiva atât a coristului cât şi a dirijorului?

Este destul de greu să vii din cor şi să fii în faţă, să-ţi dirijezi colegii, mai ales în ziua de azi, este destul de greu, dar avându-l pe Maestru alături, am avut un garant, un sprijin, pentru că personalitatea dânsului, chiar dacă nu dirija, era prezentă şi am fost edificat, fiind recomandat de dânsul, iar colegii au fost colaboranţi şi am putut face lucruri frumoase, concerte, turnee, festivaluri, atât în ţară, cât şi în străinătate. Atâta vreme cât nu se încurcă borcanele este în regulă totul. Aici noi, românii, avem un pic de lucrat, să facem diferenţa clar dintre muncă efectivă şi prietenie, nu înseamnă că dacă suntem prieteni, atunci când avem de lucrat ne uităm fiecare locul nostru, aici avem un pic de lucrat. Dar din punctul meu de vedere nu am avut probleme, am fost colaboratori chiar foarte buni, eu şi colegii mei.

Pentru sfârşit, cum a fost experienţa de a lucra cu studenţii Facultăţii de Muzică din Timişoara?

A fost o experienţă plăcută, chiar am observat că sunt persoane care se ocupă de ei şi lucrează cu studenţii. Pot să remarc că sunt la un nivel destul de bun, chiar dacă piesele erau recente, de o săptămână, ceea ce înseamnă că au potenţial foarte bun şi se poate lucra cu ei şi pot realiza lucruri foarte bune şi un repertoriu adecvat.  Nivelul este destul de ridicat şi mi-a plăcut să lucrez cu ei. A fost o experienţă pozitivă.

***

Născut la Timişoara, la data de 1 ianuarie 1964, Emanuel Pecingină s-a remarcat ca un muzician complex: la 8 ani a început studiul violoncelului, în adolescenţă a manifestat un deosebit interes pentru domeniul interpretării vocale (de la 18 ani s-a dedicat studiilor de canto), pentru ca la 25 de ani să fie atras şi de arta dirijorală corală. Studiile superioare le-a finalizat în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti – secţia Pedagogie muzicală (1985-1990), continuându-şi pregătirea de specialitate în cadrul masteratului Stilistică dirijorală (clasa prof. univ. dr. Marin Constantin). Distinsul muzician Marin Constantin i-a fost şi primul îndrumător, din 2004, în cadrul doctoratului în muzicologie. În prezent, Emanuel Pecingină este cercetător bursier postdoctoral MIDAS.

În ipostaza de artist liric, tenorul Emanuel Pecingină a fost membru al Corului Gaudeamus din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (1985-1987), ansamblu coordonat de prof. univ. dr. Gheorghe Oprea, iar din 1987 activează în Corul Naţional de Cameră Madrigal, în cadrul căruia a îndeplinit şi funcţiile de director adjunct artistic şi director general adjunct, în prezent deţinând din nou funcţia de maestru de cor al acestui valoros ansamblu.

Sursa foto: www.madrigal.ro

“Mi-am dat seama că viaţa mea nu ar avea sens dacă nu aş urca pe scenă”

Publicat de Claudia Fotin 9 Februarie 2013 Comments Off

Interviu cu mezzosoprana Ramona Zaharia

Czipra din Voievodul Ţiganilor de J. Strauss, Marcellina din Nunta lui Figaro de W. A. Mozart, Martha din Faust de C. Gounod, Prinţesa de Bouillon din Adriana Lecouvreur de F. Cilea, Eliza Doolittle din musicalul My Fair Lady de F. Loewe sau rolul titular din Carmen de G. Bizet: şarmantă şi plină de graţie, Ramona Zaharia reuşeşte să-şi surprindă publicul de fiecare dată când urcă pe scenă.

Mezzosoprană la Opera Română din Timişoara, Ramona Zaharia a absolvit secţia canto din cadrul Universităţii de Arte “George Enescu” Iaşi (1999 – 2004), urmând un an mai târziu un Master Class în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ superior. În 2005, participă la cursurile de măiestrie vocală susţinute de Ludovic Spiess (Piatra Neamţ) şi Theodore Coressi (Krems, Austria). Pe parcursul carierei sale, s-a bucurat de Premiul Special al Juriului Concursului „Vacanţele Muzicale” (Piatra Neamţ, 2008) şi Premiul al II-lea la Concursul de Interpretarea Liedului „Ionel Perlea” (Slobozia, 2005).

Ramona Zaharia are un portofoliu complex de roluri, cel care îi va rămâne însă permanent în inimă este unul din cele mai îndrăgite personaje de musical, Eliza Doolittle, rolul titular din celebrul musical de Frederick Loewe – My Fair Lady. Cu o muzică vibrantă, cu ritmuri aparte, efervescent şi vesel, celebrul musical lasă în urma sa un mesaj important, dincolo de graţie şi eleganţă, dincolo de cântec şi amuzament, că visele se pot împlini, că pentru a dobândi ceea ce îşi doresc foarte mult oamenii se pot schimba, că în fiecare există acea piatră preţioasă ce merită şlefuită.

* * *

Eliza Doolittle este unul din cele mai îndrăgite roluri de musical. Ce înseamnă pentru tine acest rol şi cum relaţionezi tu cu acest personaj?

Eliza Doolittle este unul dintre cele mai îndrăgite roluri deoarece este un personaj complex şi foarte interesant. Musical-ul urmăreşte traiectoria dezvoltării ei umane de la lăzile de zarzavat din apropierea Covent Garden-ului până la balul unui prinţ, la care este în centrul atenţiei din cauza faptului că a devenit o nobilă prin comportament. Ea însăşi spune: „Diferenţa dintre o florăreasă şi o ducesă nu constă în felul în care se comportă florăreasa, ci în felul în care se comportă ceilalţi oameni cu ea.” Atâta vreme cât se comportă ea frumos şi nobil, dacă oamenii nu ştiu cine e de fapt, ea poate să treacă drept o ducesă. Ajunsă în casa profesorului Higgins, când acesta o întreabă ce-şi doreşte, ea răspunde că vrea să fie vânzătoare într-o florărie adevărată, nu pe „trotal”, dar că nu o primeşte nimeni căci nu vorbeşte „nobel”. În final, Eliza nu numai că a învăţat să vorbească nobil, dar a devenit o nobilă.

Personajul Eliza Doolittle şi persoana mea la un moment dat se confundă, pentru că şi eu împrumut din ticurile ei – ca să fim aceeaşi persoană pe scenă – şi vieţile noastre se aseamănă într-un fel, cu toate că direcţiile noastre sunt diferite. Eu îmi doream foarte mult să fac muzică, meserie începută ca hobby. Nu am terminat un liceu de artă, ci unul teoretic, în speranţa să urmez Facultatea de Drept sau Filosofie. Apoi mi-am dat seama că viaţa mea nu ar avea sens dacă nu aş urca pe scenă. Amândouă, şi eu, şi Eliza Doolittle, ne-am dorit ceva foarte mult şi amândouă am reuşit.

Ai spus deja că Eliza Doolittle este un rol progresiv, ce urmăreşte o evoluţie. Care sunt dificultăţile pe care le-ai întâmpinat în interpretarea sa?

Dificultatea rolului o constituie realizarea unei treceri line şi a unei creşteri gradate în transformările personajului. Dacă Eliza la început este foarte gălăgioasă şi foarte rapidă în „logoreea ei stricată”, ea devine din ce în ce mai calmă spre sfârşitul rolului şi vorbeşte foarte simplu, la obiect, fiind foarte sigură pe ea.

Care rămâne mesajul principal al musical-ului, dincolo de întreg farmecul şi amuzamentul spectacolului, cum este povestea de dragoste din spatele „lecţiilor”?

„My Fair Lady”, per total, transmite mesajul că atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat, poţi să şi dobândeşti, căci nu există nimic imposibil, aceasta e doar o barieră pe care noi oamenii ne-o impunem singuri.

Relaţia dintre Eliza şi profesorul Higgins este foarte complexă, la început fiind o relaţie de profesor-elev, tată-fiică, spre sfârşit începând să existe prietenia şi sentimentele de iubire. În final, cei doi ajung să se privească de la egal la egal, Eliza spunându-i profesorului: „Nu mă mai tem de dumneata, de tirania dumitale!”. De abia atunci, când cei doi sunt egali, poate începe să crească sentimentul de iubire.

În final, ce înseamnă să faci muzică, şi mai ales Operă, în secolul XXI? Care este relaţia ta cu publicul?

În secolul nostru, oamenii îşi doresc mai mult, îşi doresc să vadă pe scenă aproape un film, să vadă sinceritate, să fie emoţionaţi. Eu, în meseria mea, cred că cel mai important este să fiu sinceră cu publicul şi am observat că publicul percepe asta, şi astfel îi pot dărui sentimente, emoţii, cu atât mai mult cu cât acum se cere să fii un artist complet, să poţi cânta în orice condiţii, şi dacă alergi şi dacă dansezi pe scenă, să fii un foarte bun actor şi, nu în ultimul rând, să fii sincer în tot ceea ce faci pe scenă.

Sursa foto: www.ort.ro

Interviu cu dr. Corina Ungureanu-Kiss, pianistă, compozitoare, muzicolog şi manager artistic

Braşoveancă formată la Bucureşti, Corina Ungureanu-Kiss s-a stabilit în Germania din 1997, unde este profesoară de pian şi teorie la Facultatea din Düsseldorf. Ca pianistă a concertat atât în Europa (Austria, Germania, Luxemburg, Italia, Spania), cât şi în America (Chicago, Saint Louis, Virginia).

Este deţinătoare a mai multor premii dintre care amintesc: Premiul 1 şi 2 la faza naţională a Concursului “Cântarea României” (1986-1988), Premiul 2 la Concursul de pian “Hariclea Darclée” Piteşti (1989), Premiul 2 la Concursul muzicologic în cadul Universităţii “Transivania” Braşov (1991), Premiul 2 la Concursul Internaţional de Compoziţie Siegburg-Germania (2008) şi Diplome de onoare ca profesor de pian la Concursul Internaţional de Studii St. Georgen-Germania (2009 şi 2010).

* * *

Loredana Baltazar: Cum se face şi ce te-a determinat să fii atât de multilaterală în domeniul muzicii?

Corina Ungureanu-Kiss: În anii ’80, ca elevă la Liceul de Muzică “George Enescu” din Bucureşti, am avut şansa de a colabora permanent cu Orchestra de Cameră a Televiziunii Române (pe atunci singura din ţară) şi să fiu în renumitul cor “Preludiu” condus de Voicu Enăchescu. Pe lângă aceste activităţi am fost atrasă de pedagogia pianistică încă de la 14 ani, începând deja de la 15 ani să predau ore particulare; dorinţa mea permanentă a fost de a descoperi labirintul stilurilor pianistice, dar şi multitudinea de personalităţi, extrem de variate, ale copiilor. Apoi, am cochetat cu moda vestimentară la Casa de Mode din Bucureşti şi cu actoria, jucând în filmul “A doua variantă” care s-a dat şi pe postul Televiziunii Române, dar a fost prezentat şi la Concursul de film din Ungaria (1984). Deci, cum vezi, sunt “antrenată” de la 17 ani să rezist într-un astfel de ritm. Toate aceste activităţi, să le spunem colaterale şcolii, studiul meu de zi cu zi la pian şi recitalurile mele din Bucureşti (Casa Armatei, Sala Polivalentă, Casa Schiller, Sala Dalles, Ateneul Român, etc.), m-au ajutat şi au contribuit major la dezvoltarea mea ca ARTISTĂ-MUZICIANĂ.

Sunt într-adevăr multe preocupări pentru o adolescentă de liceu. Cum s-a dezvoltat mai apoi dorinţa ta, ca după absolvirea facultăţii unde pianul era instrumentul coordonator al vieţii tale, să recurgi la un doctorat în muzicologie?

Tot ceea ce am făcut are legătură cu cariera mea de muzician. Pentru mine un artist, fie el cântăreţ, instrumentist, dirijor sau balerin, nu este acela care stă 8-9 ore în sala de studiu să tocească un anumit pasaj dificil, deoarece niciodată nu o să-l cânte cu uşurinţă şi lejeritate. Nu îi rămâne în “instinct” sau “în sânge” să-i spun aşa, pentru că lipseşte orizontul multilateral şi anume multe alte sfere cu care-l poate asocia. De exemplu ritmul dintr-un pasaj dificil nu o să-l poţi cânta şi transmite niciodată dacă nu-l ai în corp, iar lejeritatea acestor ritmuri le obţii numai dacă le-ai studiat corporal, deci într-o sală de dans! (unde eu am fost timp de 6 ani ca “discipol”, dar şi ca pianistă la Teatrul de balet “Oleg Danovski”). Apoi, melodiile pieselor se învaţă numai după armonii; şi atunci cum să poţi înţelege şi asculta aceste armonii concomitent, dacă nu ai cântat niciodată într-un cor? Asociind toate acestea am fost atrasă la început de teoria muzicii, mai apoi de istoria muzicii şi estetica muzicală.

Să înţeleg din asta că la tine toţi studenţii sau elevii trebuie să făcă şi dans sau balet?

DA! La mine toţi ştiu să danseze, dar nu asta e important, ci că toţi au fost într-o sală de dans cursanţi cel puţin la trei cursuri, adică un an şi jumătate, putând să vorbim despre ritmuri cu cea mai mare uşurinţă, şi nu li se pare niciodată deplasat dacă îi pun să schiţeze şi să-l repede de 50 de ori cu picioarele în sala de pian sau teorie.

Crezi că un muzician are nevoie chiar de atâtea ramuri: dans, balet, pictură, cor, instrument, istoria muzicii?

Există câteva meserii care sunt cele mai grele din lume, una dintre acestea este cea de muzician. O să-mi pui întrebarea: de ce? Pentru că meseria aceasta nu cere numai 4-5 ani de studiu ca să ştii exact despre ce e vorba, ci cere zeci de ani. Se învaţă, se studiază şi se aprofundează toată viaţa (50-60-70 de ani) cu aceeaşi rigurozitate, seriozitate, perseverenţă, dorinţă. Acestea toate nu sfârşesc odată cu absolvirea facultăţii sau a unui doctorat. Este exact ca zborul cu avionul, dacă s-a oprit motorul cazi şi mori. De aceea, foarte puţini tineri se decid astăzi pentru o astfel de meserie şi foarte puţini sunt foarte buni, pentru că au nevoie nu numai de o rezistenţă pe o durată lungă, ci şi de un bagaj extrem de mare de cunoştinţe.

Concurenţa în ţările vestice este mare?

Universul nostru, al muzicienilor, este practic nelimitat, extinzându-se pe toate continentele. Vezi, dar, la ce nivel se află concurenţa? De aceea, fără o pregătire asiduă şi un antrenament profund de mic copil, nu poţi rămâne în această sferă, în acest ethos al muzicii.

Deci să înţeleg că atât pregătirea ta sistematică, cât şi dezvoltarea muzicală în şase-şapte ramuri te-a ajutat mult?

Pentru mine, faptul că sunt angrenată activ în mai multe ramuri este normal, este firesc şi, de fapt, este un “muss” (cum spune neamţul) adică un “trebuie”. Cum să ştii să-l interpretezi pe Beethoven dacă nu ştii nimic despre el? Dacă nu ştii ce paletă ritmică a folosit în toată creaţia lui? Dacă nu ştii care a fost piesa cea mai simplă, cu ritmul cel mai simplu, sau dacă nu ştii că în Simfonia a IX-a a folosit într-un scurt pasaj o inflexiune jazzistică, sau că a fost primul compozitor clasic care a utilizat corul în vestita “Odă a bucuriei”? Cum să ştii să-l cânţi pe Hans-Werner Henze sau pe Benjamin Britten dacă nu le-ai ascutat toate lucrările, sau nu ai citit nimic despre viziunea lor asupra vieţii?

Înţeleg din spusele tale că muzica înseamnă o traducere emotivă foarte minuţioasă?

Exact! Muzica trebuie transmisă cu emoţie publicului. De aceea, ca să poţi transmite minuţios fiecare “cuvânt” tradus în sunete trebuie să exersezi, să exersezi, să citeşti, să citeşti, să-ţi dezvolţi mereu şi mereu orizontul multilateral şi asta o viaţă întreagă. Muzica trebuie să o simţi undeva în tine pe parcursul întregii existenţe.

Ce înseamnă pianul pentru tine?

Pianul e parte din mine. E ca şi cum aş fi gravidă de mult timp şi simt cum creşte copilul, iar eu trebuie să-i ofer totul şi să am grijă să nu stric cu gesturile mele, cu tehnica mea, cu mentalitatea mea, momentul naşterii.

Eşti deja de peste 15 ani stabilită în Germania, a fost o alegere bună?

Nu mereu le stă oamenilor în putere să decidă unde să trăiască. Însă păstrează mereu vie în inima lor amintirea ţării, a locului în care au văzut lumina zilei. Iar acolo unde viaţa îi duce să trăiască, ei caută să fie din ce în ce mai buni, mai perfecţionişti, mai omenoşi şi, de ce nu, mai fericiţi!

Îţi mulţumim pentru acest interviu cu happy end, Corina, îţi dorim un an plin de realizări din toate punctele de vedere şi te mai aşteptăm să ne povesteşti despre activitatea ta recentă din toate domeniile, cu aceeaşi deschidere şi pasiune ca şi acum!

Desigur că o voi face. Mulţumesc şi eu, la rândul meu!

Loredana BALTAZAR – Bucureşti

Descoperă Tangoul Argentinian alături de Tango Embrace!

Publicat de Ana Brunner 7 Ianuarie 2013 Comments Off

O pereche de pantofi comozi şi disponibilitatea de a cunoaşte oameni noi şi de a-şi descoperi latura creativă şi artistică. Doar de atât au nevoie pasionaţii de tango pentru a putea participa la lecţia deschisă organizată de Şcoala de Tango Argentinian – Tango Embrace din Timişoara.

Aflat la a treia ediţie, evenimentul “Descover Argentine Tango” va avea loc marţi, 15 ianuarie 2013, începând cu 19.30 până la ora 21.00, la “Sala Noastră” de pe str. Eroilor nr. 42, cu intrare de pe str. Stan Vidrighin. Sala este dotată cu oglinzi, parchet, sonorizare premium şi se află în apropiere de Complexul Studenţesc. Fiind un eveniment de promovare a Tangoului Argentinian în Timişoara, la lecţia deschisă poate participa orice adult, de orice vârstă, indiferent de experienţa în dans, iar intrarea nu îi va costa nimic pe doritori.

De ce tango argentinian? Pentru că tangoul schimbă vieţi, te scoate din monotonia cotidianului. La tango cunoşti oameni noi, oameni minunaţi, cu care împărtăşeşti pasiunea pentru muzică, bucuria îmbrăţişării şi cu care trăieşti la maxim momentul prezent, îşi motivează iniţiativa organizatorii evenimentului.

De altfel, anul 2013 se anunţă a fi unul plin pentru pasionaţii de tango din oraşul de pe Bega. În acest an vom avea parte de invitaţi din ţară şi străinătate, de un minifestival şi, bineînţeles, de multe milongi (n.r. milonga este o petrecere unde se ascultă şi se dansează pe muzică de tango) cu DJ invitaţi. De asemenea, în acest an ne vom muta într-o sală mai încăpătoare, anunţă reprezentanţii Tango Embrace din Timişoara.

Foto: www.facebook.com/tangoembracetimisoara

Crăciun Fericit şi un An Nou plin de realizări!

Publicat de Pagini de Cultura 24 Decembrie 2012 Comments Off

Redacţia revistei Pagini de Cultură urează cititorilor şi colaboratorilor săi Sărbători Fericite şi un An Nou cât mai îmbelşugat. Sărbătorile de iarnă să vă aducă linişte, căldură şi armonie în suflet!

Vă mulţumim că ne citiţi şi sperăm ca şi în 2013 să aveţi parte de lecturi cât mai plăcute.

Crăciun Fericit şi La Mulţi Ani!

Singurul român care a călătorit în spaţiul cosmic vine la Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 13 Decembrie 2012 Comments Off

Cei 50 de ani de la înfiinţarea Observatorului Astronomic din Timişoara vor fi aniversaţi alături de singurul român care a călătorit în spaţiul cosmic. Dumitru Prunariu este invitatul special al conferinţei publice organizate cu această ocazie la Universitatea de Vest din Timişoara.

Evenimentul va avea loc vineri, 14 decembrie 2012, la ora 17, în Aula Magna „Ioan Curea” din cadrul UVT, ceremonia de deschidere fiind oficiată de rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, şi de către reprezentanţii Academiei Române – filiala Timişoara, ai Facultăţii de Fizică şi ai Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii de Vest. Ceremonia va fi onorată de prezenţa primarului Timişoarei, prof. univ. dr. ing. Nicolae Robu.

Publicul va avea ocazia să asiste la o serie de expuneri tematice dedicate evenimentului. Astfel, Laszlo Farkas, directorul Observatorului Astronomic din Timişoara, va vorbi despre „Trecut, prezent şi viitor la Observatorul Astronomic din Timişoara”, iar profesorii Nicolae Avram şi Mihail Megan vor puncta aspecte din viaţa şi cariera profesională a prof. univ. dr. Ioan Curea, fost rector al Universităţii de Vest din Timişoara şi ctitor al Observatorului Astronomic din Timişoara.

Conferinţa se va încheia cu un moment special ce îl va avea în prim plan pe Dumitru Prunariu, cosmonaut, singurul român care a zburat în spaţiul cosmic, care va susţine o prelegere cu tema „Activităţi cosmice şi impactul lor asupra societăţii”.

Vara începe cu Sărbătoarea muzicii – Fête de la musique!

La Timișoara prelungim sărbătoarea cu încă o zi pentru a pune în valoare tineri artiști pe scena muzicală franceză și românească.

Cântecele aerului – al doilea modul al Atelierului IDENTITATE

Cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate este programat în perioada 2-6 iulie 2018. Data-limită pentru înscrieri este 28 iunie.

FOTOGRAFIE: În mijlocul evenimentelor din Mai 1968

La o jumătate de secol după evenimentele din mai 68, expoziţia ne aruncă înapoi în Parisul manifestaţiilor studenţeşti.

“Smart Cities” – tema Street Delivery din acest an

Street Delivery, evenimentul care deschide strada pentru oameni şi o închide pentru maşini, ajunge la ediţia a XII-a în Timişoara.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015