• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

„Prin primul spectacol am creat o piață pentru cel de-al doilea”

Publicat de Raul Bastean 20 Decembrie 2011 Comments Off

Interviu cu regizorul Ion-Ardeal Ieremia

După succesul spectacolului Aeroport de Ștefan Caraman, montat pe scena Sălii Studio 5 a Naționalului timișorean, regizorul Ion-Ardeal Ieremia aduce pe aceeași scenă continuarea poveștii printru-un spectacol pe un text al aceluiași autor. Sala de așteptare-Aeroport 2 va intra în luminile rampei în premieră absolută marți, 20 decembrie, de la ora 19. Distribuția spectacolului îi reunește pe actorii: Claudia Ieremia, Romeo Ioan, Mălina Petre și Bogdan Spiridon.

Ion-Ardeal Ieremia e dependent, ca regizor, de poveste. În spectacolele sale pune în prim plan personajele și evoluția poveștilor acestora, fiind mereu preocupat de inedit în spectacolul de teatru. O demonstrează spectacolele Fete de mătase artificială, Aeroport sau Orașul nostru, câteva dintre titlurile spectacolelor monate de Ion-Ardeal Ieremia la TNTm.

Sala de așteptare-Aeroport 2 prezintă continuitatea unei povești de dragoste a unor oameni, începută cu un an înainte. Ce-și mai pot spune? Cât mai e iubire şi cât frustrare? Să fie vorba de a doua şansă sau de trista oglindă a unei iubiri ratate? aceste întrebări constituie punctul de plecare pe care regizorul Ion-Ardeal Ieremia a construit spectacolul.

Este „Sala de așteptare – Aeroport 2” continuarea poveștii din „Aeroport”?

Da, este continuarea poveştii din Aeroport 1. Acțiunea în Aeroport 2 se petrece exact în același loc, un an mai târziu și cu aceleași personaje, plus altele.

A existat o colaborare cu dramaturgul Ștefan Caraman în vederea acestui text vis-a-vis de cel anterior?

Aeroport 2 era deja scrisă încă de când repetam la Aeroport 1, deci nu am nici o contribuție sau influență asupra autorului. Povestea continuă deci exact cum și-a imaginat-o dumnealui. Modificările în dramaturgie care apar în spectacol sunt opțiunea mea – care decurge din necesitățile ivite în timpul repetițiilor.

De ce ați ales să montați un al doilea spectacol ca și finalitate sau completare a unui anterior?

Fiindcă Aeroport 1 are succes… încă umple sala, la doi ani de la premieră și pentru că, prin primul spectacol am creat o piață pentru cel de-al doilea. De ce să pierdem atâția spectatori și să nu le oferim o continuare – surpriza?

Ați mai montat până acum genul acesta de spectacole care „se completează”?

Am doar experiența serialului de televiziune… cred că acea experiență îmi oferă multe lucruri folositoare, dar nasul meu spune că în teatru lucrurile vor sta relativ diferit. S-ar putea să nu mai fie atât de importantă continuitatea poveștii, ci credibilitatea ei.

Ce a însemnat pentru dvs. ca regizor această experiență?

Am lucrat foarte repede, ținând cont de uzanțe. Faptul că am reușit să-l termin în 17 zile mă umple de respect față de actori și echipa tehnică și îi felicit.

SAVOART aduce sărbătoarea bunului gust în vechea cetate a Timişoarei

Publicat de Nicoleta Bodiu 15 Decembrie 2011 Comments Off

Concerte, lansări de carte, teatru, expoziţii de pictură, asezonate cu degustări de vinuri nobile, şampanie, coniacuri fine şi alte bunătăţi: sunt ingredientele care vor da savoare celui mai nou festival din urbea de pe Bega – Savoart, eveniment dedicat tuturor celor care apreciază bunul gust.

Ineditul eveniment, care va aduce laolaltă personalităţi locale, oameni de cultură, artişti, producători şi distribuitori de băuturi, tutun şi dulciuri, va avea loc între zilele de 16 şi 18 decembrie, la Bastionul Theresia din vechea cetate a Timişoarei. Organizatorii promit trei zile de relaxare şi răsfăţ pentru suflet şi simţuri, în compania unor invitaţi de zile mari: Nicu Alifantis (16 decembrie), Mircea Baniciu, Ilie Stepan, Dixie Krauser, Horea Crisovan (17 decembrie). În plus, cei ce îi vor trece pragul, vor avea ocazia să savureze şi chiar să plece acasă cu tot felul de vinuri vechi, ciocolată cu personalitate, cafea aromată, coniac învechit în butoaie de stejar secular, produse culinare apetisante şi trabucuri cu arome rafinate.

Vineri şi sâmbătă, evenimentul va fi deschis publicului între orele 14.00 – 03.00, iar duminică, între 11.00 – 20.00. Biletele de intrare, la preţul de 20 de lei pentru zilele de 15 şi 17 decembrie, respectiv 15 lei pentru ziua de 18 decembrie (abonament 3 zile – 50 lei), se găsesc la ETNO ART (magazin de artă populară şi modernă), situat în clădirea Bastion (pe str. Hector, lângă sala unde se va desfăşura festivalul).

Întregul program artistic îl puteţi afla accesând pagina web a festivalului: www.savoart.ro. O sărbătoare a bunului gust şi a gusturilor bune!

„Sunt texte importante care mi-au călăuzit întreaga activitate de regizor”

Publicat de Raul Bastean 12 Decembrie 2011 Comments Off

Interviu cu regizorul Alexandru Colpacci

Immanuel Kant. Acesta este titlul celui mai recent proiect teatral pe care Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara l-a prezentat publicului în premieră națională în seara zilei de duminică, 11 decembrie.

Spectacolul poartă semnătura regizorală a lui Alexandru Colpacci. Născut în București, Alexandru Colpacci a absolvit I.A.T.C. „I.L.Caragiale” din Bucureşti, secţia regie teatru. Şi-a început cariera la Teatrul din Oradea, dar deține în palmares montări în numeroase ţări din Europa, stabilindu-se apoi la Paris. În întreaga sa carieră artistică, atât în România, cât şi în străinătate, a fost recompensat cu premii importante.

În ce măsură vă preocupă textele lui Thomas Bernhard?

Mă preocupă foarte mult. Nu numai piesele de teatru, ci și romanele sau eseurile lui. Una dintre cărți mele preferate ale lui este romanul Beton și mă preocupă datorită acestui exercițiu care se regăsește și în piese și anume celebra lui decompoziție a personajelor.

Ce v-a atras la acest text?

La acest text m-a atras, în primul rând, dificultatea lui, pentru că mi se pare că e o „încunuare” față de celelalte texte, provocatoare întotdeauna. De data aceasta cred că se aruncă spre un mit intangibil în această operă de decompoziție și m-a tentat foarte mult ideea textului: ce rămâne după ce memoria și celebritatea dispar; unde este nebunia și unde este adevărul și cât de departe poate merge mentalul în opera de autodistrugere.

Până la urmă, cât de greu abordabil vi s-a părut universul pe care Bernhard în propune?

E un univers dificil, dar din fericire îl cunoaștem destul de bine pe Ionesco (Eugen Ionescu), îl cunoaștem foarte bine pe Beckett (Samuel Beckett); chiar dacă prin cinismul lui Bernhard îi cam depășește.

Din punctul dumneavoastră de vedere, care este problematica esențială pe care o evidențiați în spectacol?

Înainte de toate, problematica e în jurul gândului și al minții, și în jurul neprevăzutului minții, dincolo de această necruțătoare ironie care, de data asta, mi se pare a fi aproape totalitară, lucru pentru care, cum spuneam, mi se pare că, în scriitura lui depășește celelalte texte în care erau mai puține personaje, cu încheieri și începuturi coerente. Aici vorbim despre incoerență, despre ceva dincolo de ceea ce e posibil.

În general, care sunt textele de care vă simțiți atras?

Dacă urmăriți biografia mea, ea v-a răspunde singură. E o gamă destul de largă care pornește de la Caragiale și poate să ajungă la Eduardo De Filippo. Care poate să înceapă cu Shakespeare și se poate termina cu Cehov. Sunt texte importante care mi-au cam călăuzit întreaga activitate de regizor.

Deci, în mare parte texte clasice..

Nu numai! Sigur că suflul e traversat de ceea ce gândesc eu sau îmi închipui eu că este un text universal.

Cum ați colaborat cu echipa Teatrului Maghiar de Stat?

O foarte bună colaborare, o echipă cu un potențial care ar fi bine să fie urmărit. O echipă tânără dar cu mari ambiții și cu un număr important de talente și sper că acest lucru se va vedea și în spectacolul nostru.

***

Spectacolul Immanuel Kant de Thomas Bernhard, în regia lui Alexandru Colpacci, îi reunește în distribuție pe actorii: Bandi András Zsolt, Tar Mónika, Mátyás Zsolt Imre, Tokai Andrea, Borbély B. Emília, Mátray László, Kocsárdi Levente, Dukász Péter, Aszalos Géza, Molnos András Csaba, și László Pecka Péter. Mişcare scenică poartă semnătura coregrafei Baczó Tünde, iar ilustraţia muzicală a fost realizată de actorul Kiss Attila. Scenografia spectacolului este semnată de Carmencita Brojboiu, artistă laureată cu numeroase premii şi nominalizată de mai multe ori la premiile UNITER.

Spiriduşii lui Moş Crăciun le dau întâlnire copiilor în Piaţa Operei

Publicat de Pagini de Cultura 9 Decembrie 2011 Comments Off

Cei şase spiriduşi ai lui Moş Crăciun, veniţi tocmai din Laponia pentru a pregăti oraşul pentru venirea Moşului, le dau întâlnire copiilor în Piaţa Operei din Timişoara. Şi în acest sfârşit de săptămână, timişorenii mari şi mici sunt aşteptaţi la Casa Moşului din cadrul Târgului de iarnă cu o porţie bună de distracţie.

Poposim din nou în Casa Moşului în 10 decembrie când, de la ora 17, vom urmări o transmisiune directă din Laponia de unde însuşi Moş Crăciun ne va spune cum stă cu pregătirile pentru sărbători. De la ora 17.15 împreună cu actorii de la Teatrul Merlin ascultăm poveşti la gura sobei pentru ca, mai apoi – până pe la ora 18 – să ne bucurăm alături de copii, părinţi şi bunici de minunăţiile Târgului de iarnă din Piaţa Operei, ne spun spiriduşii Moşului care, la aproape două săptămâni de când au aterizat în noua loc casă din Timişoara, şi-au făcut o mulţime de prieteni: Albă ca zăpada, Giovannino fără frică, chiar pe Moş Nicolae şi bineînţeles, o mulţime de copii minunaţi care au venit să vadă spectacolele de la Teatrul Merlin.

Iată programul spiriduşilor din acest weekend:

Sâmbătă, 10 decembrie

ora 16,00 – spiriduşii colindă

ora 16.45 – adunarea copiilor la Atelierul lui Moş Crăciun

ora 17.00 – transmisiune din Laponia

ora 17.15 – povestea la gura sobei

ora17.30-18.00 – giumbuşlucuri la Târgul de Crăciun

Duminică, 11 decembrie

ora 11.00 – intâlnire la Teatrul MERLIN pentru spectacol, spiriduşii colindă

ora 16.00 – apariţia spiriduşilor în centru

ora 16.45 – adunarea copiilor la Atelierul lui Moş Crăciun

ora 17.00 – transmisiune din Laponia

ora 17.15 – povestea la gura sobei

ora17.30-18.00 – giumbuşlucuri la Târgul de Crăciun

Cei şase spiriduşi poznaşi ai lui Moş Crăciun vor avea acelaşi program şi duminica viitoare, pe 18 decembrie, iar joi, 22 decembrie, le-au pregătit copiilor o mare surpriză, pe care însă o ţin în mare secret.

Interviu cu muzicianul timişorean Cosmin Bălean

De 16 ani, Cosmin Bălean este angajat permanent al Filarmonicii de Stat „Banatul” din Timişoara, în cadrul căreia deţine funcţia de fagotist. Cu un an în urmă a descoperit dudukul, un instrument armenesc de suflat. În prezent, este singurul muzician român care cântă la acest instrument acompaniat de o orchestră simfonică, pentru care au fost adaptate piese precum cântecul popular românesc „Mociriţa”  sau melodia lui James Last „The Lonely Shepard”.

Născut la Moldova Nouă (judeţul Caraş-Severin), Cosmin Bălean a frecventat cursurile Liceului de Muzică „Ion Vidu” din Timişoara, la clasa Prof. Ioan Tomescu. Tot în oraşul de pe Bega a studiat la Facultatea de Muzică, la clasa Prof. Csaba Farkas. Ca student a urmat şi cursurile de măiestrie interpretativă ale Prof. Gheorghe Ciucureanu în Bucureşti. Muzicianul de 39 de ani este laureatul mai multor concursuri în Iaşi, Bucureşti, Suceava, Satu Mare şi a concursului „Haricléea Darclée” din Piteşti. A colaborat cu „Orchestra Simfonica Europea Mediterrania” din Barcelona şi „Borusan Istanbul Filarmonie”, a susţinut concerte ca solist, dar şi recitaluri de muzică de cameră.

La ce vârstă aţi început să cântaţi şi care a fost primul instrument?

Cu exactitate nu pot să vă spun, cert este că de copil m-am îndreptat, mai întâi din curiozitate, apoi cu toată convingerea, către această lume fascinantă. Am început să descopăr universul sunetelor cântând pentru prima oară la pian. Odată cu trecerea timpului, fagotul a devenit parte din eul meu, aducându-mi cea mai mare satisfacţie: posibilitatea de a mă exprima.

La câte instrumente cântaţi?

Pentru mine contează mai puţin cantitatea… încerc să fiu un fagotist de nivel profesional ridicat şi în ultima vreme mi-am propus să explorez câteva instrumente de suflat atipice muzicii culte, provenind din culturile populare ale altor neamuri: duduk, tav-shvi.

Nu pot afirma în prezent că stăpânesc şi alte instrumente; momentul prezent nu reprezintă decât o căutare. Fireşte, aceasta este întru bucurie.
Aţi avut mereu convingerea că muzica este menirea dumneavoastră? Au existat şi momente de îndoialã, când aţi fi dorit sã abandonaţi activitatea muzicală?

Da. Binenînţeles că în copilărie nu ştiam care e menirea mea, dar cu trecerea timpului am descoperit că limbajul muzical reprezintă vocabularul exprimării mele. Fără momente de îndoială nu poate exista un parcurs ascendent. Există multe motive din care aş putea să renunţ la muzică, dar faptul că ea reprezintă măsura lucrurilor pe care le fac în viaţă mă ţine legat.

Când aţi descoperit dudukul? Ce vă fascinează la acest instrument?

Am descoperit întâmplator dudukul în urmă cu un an. Fascinant la acest instrument este timbrul special total aparte faţă de instrumentele „clasice” pe care profesioniştii le folosesc în muzica cultă. Posibilitatea acestui instrument de a transmite emoţie şi candoare este minunată şi ceea ce cred că m-a fascinat pe deplin a reprezentat asemănarea cu timbrul vocii umane. Mă gândesc că până la urmă tindem tot către natural. Instrumentul lăsat de către Dumnezeu omului este vocea umană; sensibilitatea dată de aceasta o regăsesc în timbrul dudukului.

Dudukul este un instrument naţional armenesc. Ce reacţii aţi primit din partea comunităţii armeneşti din România ?

Am stabilit deja contacte cu reprezentanţii Ambasadei Armeniei în România, cu care ne-am propus nişte proiecte comune. Sper ca în cel mai scurt timp să putem prezenta publicului românesc lucrări muzicale armeneşti originale pentru duduk.

Pe când primul CD cu muzica proprie?

Primul pas ar fi confecţionarea unei biblioteci muzicale cu literatura specifică pentru duduk; din păcate în România literatura de acest gen este extrem de saracă. În momentul în care voi avea material suficient atunci mă voi putea gândi la oportunitatea înregistrării unui disc.

Foto: Titus Bălan

Jocul Caprei şi al Ursului, Vicleimul sau Irozii, Steaua, Sorcova sau Pluguşorul sunt doar câteva dintre tradiţiile şi obiceiurile româneşti care vor fi aduse în scenă în cadrul ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Colinde şi Obiceiuri de Iarnă de la Timişoara. Organizat de Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara, evenimentul va avea loc în perioada 7-10 decembrie şi va reuni în Capitala Banatului ansambluri folclorice studenţeşti din Serbia, Bulgaria şi România. Ţara noastră va fi reprezentată la festival de către ansamblurile studenţeşti de la Timişoara, Cluj-Napoca şi Suceava.

Festivalul va fi deschis miercuri, 7 decembrie, de la ora 18, la Casa Studenţilor (bd. Carol I nr. 9) de un Concert Extraordinar de Crăciun susţinut de Ansamblul folcloric Doina Timişului şi invitaţii săi: Andreea Haisan (Suceava), Daniel Pop (Zalău), Emilia Dorobanţu (Slatina) şi Florin Boita (Timişoara). Artiştii vor evolua şi în următoarele zile pe scena Casei de Cultură a Studenţilor, începând cu ora 18, manifestarea urmând a se încheia sâmbătă, 10 decembrie, cu un spectacol de gală cu participarea tuturor ansamblurilor folclorice înscrise în festival (ora 17), precedat de la ora 15, de o paradă a portului popular în Piaţa Operei. La toate spectacolele accesul publicului este liber.

Geniul lui Leonardo: maşinile şi invenţiile sale, la Timişoara

Publicat de Ana Brunner 4 Decembrie 2011 Comments Off

Un număr de 40 de mașini și reproduceri după picturile lui Leonardo da Vinci sunt vedetele unei expoziţii insolite la Timişoara. Miercuri, 7 decembrie, de la ora 18.30, în mansarda Bastionului Theresia va fi inaugurată expoziţia intitulată Geniul lui Leonardo: maşinile şi invenţiile sale, eveniment organizat de Consulatul General al Italiei la Timișoara împreună cu Confindustria, Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Județean Timiș, Muzeul Banatului Timișoara și Ministerul pentru Bunuri și Activități Culturale din Italia.

Mașinile sunt în mărime naturală și sunt interactive, fiind realizate după manuscrisele și desenele marelui renascentist. Se vor putea astfel admira aparate de zbor realizate după studiile lui Leonardo (ornitopterul, șurubul aerian), mașini de război (mitraliera, tancul, catapulta, bombarda), mecanisme de transmitere a mișcării, bărci și dispozitive de dragare, ne dezvăluie Monica Varga, muzeolog la Muzeul Banatului din Timişoara. Mașinile lui Leonardo da Vinci vor putea fi vizionate de timișoreni și de toți cei interesați în perioada 7 decembrie 2011 – 15 ianuarie 2012, de marți până duminică, în orarul 10.00 – 18.00, intrarea fiind gratuită graţie sponsorilor comunității italiene din România. Luni expoziția va fi închisă. Muzeul Banatului va pune la dispoziția grupurilor interesate un ghid care să explice modul în care funcționează mecanismele și mașinăriile, precum și impactul inventării acestora asupra progresului tehnologic de care beneficiem în prezent.

Expoziţia va fi deschisă în prezenţa cons. gen. al Italiei Stefano Mistretta, vernisajul fiind urmat, de la ora 19.30 de Spectacolul de dans renascentist Fedeltà d’Amore, susținut de Ansamblul Passeggio din Cluj-Napoca.

Seară de dans la Institutul francez din Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 22 Noiembrie 2011 Comments Off

Tangoul argentinian va fi vedeta serii de vineri, 25 noiembrie, la Institutul Francez din Timişoara, care vă aşteaptă între orele 19 şi 23, la o seară de dans la sediul său de pe bd. C.D. Loga nr. 46. Dacă vă place ideea, aveţi nevoie doar de o pereche de pantofi de dans confortabili şi multă voie bună. Profesori în arta dansului de societate vor fi membrii Clubului Magnum.

În limita locurilor disponibile, vă invităm să asistaţi la demonstraţii de dans (tango argentinian şi dansuri de societate), să învăţăm şi să dansăm împreună. Playlist-ul e lung, trebuie doar să veniţi cu pantofi de dans confortabili şi voie bună, anunţă reprezentanţii Mediatecii «André François» a IFT. Confirmarea participării o puteţi face telefonic la numărul 0256/490544 sau printr-un e-mail la adresa mediatheque@ccftimisoara.ro.

Seara oferă şi surprize plăcute pentru cei care vor achiziţiona, până pe 25 noiembrie, Cardul Confluenţa Culturilor (abonament valabil 12 luni la Mediateca Institutului francez şi la Biblioteca Centrului Cultural German din Timişoara). Este vorba despre o tombolă cu premii constând în cursuri de dans oferite de Clubul Magnum şi abonamente oferite de Mediateca IFT. În prezent, posesorii Cardului Confluenţa Culturilor beneficiază de 20 % reducere la cursurile de dans pentru adulţi şi de 10 % reducere la cursurile de dans pentru copii.

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015