• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

„Die Ernst Jandl Show”: Poezii audio-vizuale, la Muzeul de Arta din Timişoara

Publicat de Ana Brunner 21 Noiembrie 2011 Comments Off

Centrul Cultural German Timişoara, împreună cu Literaturhaus Berlin şi Muzeul de Artă Timişoara, deschid miercuri, 23 noiembrie, la ora 18, la Palatul Baroc, o expoziţie multimedia, bilingvă, legată de biografia poetului austriac Ernst Jandl (1925-2000), unul dintre cei mai importanţi şi influenţi poeţi ai literaturii de limbă germană după 1945.

În deschidere vor vorbi Lutz Dittrich de la Literaturhaus Berlin şi Karin Cervenka, directoarea Forumului Cultural Austriac Bucureşti, publicului timişorean fiindu-i pregătit totodată şi un moment de lectură din opera lui Ernst Jandl, un artist care a lucrat la intersecţia dintre literatură, muzică şi artă vizuală. Va citi Dana Borteanu, actriţă la Teatrul German de Stat, care va fi acompaniată la pian de Nicolae Vezure, student la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii de Vest.

Timp de aproape trei decenii şi jumătate, poetul Ernst Jandl a uimit publicul larg prin creaţia sa. El a scris poezii audio-vizuale, proză experimentală, texte autobiografice, piese radiofonice, piese de teatru, filme şi un balet. A fost un artist al prezenţei scenice, care a făcut publicul să râdă, ba câteodată chiar să urle. Varietatea limbajului şi a tonalităţilor din textele sale, spectrul întinzându-se de la limbajul cotidian, până la engleză, dialectul vienez sau “limba decăzută”, a fost folosit programatic, a fost o “continuă realizare a libertăţii”, precizează reprezentanţii CCG Timișoara. Expoziţia Die Ernst Jandl Show poate fi vizitată la Muzeul de Artă Timişoara până în data de 18 decembrie 2011.

“Încrederea în om”: Expoziţie, film şi prelegere despre Hannah Arendt

Publicat de Pagini de Cultura 21 Noiembrie 2011 Comments Off

Viaţa scriitoarei Hannah Arendt (1906–1975), figură marcantă a gândirii socio-politice contemporane, va fi prezentată timişorenilor în cadrul unei expoziţii cu caracter documentar. Cuprinzând câteva ediţii princeps ale cărţilor scriitoarei şi fotografii, expoziţia intitulată Hannah Arendt – Încrederea în om, va fi vernisată luni, 21 noiembrie 2011, la ora 18.30, la Biblioteca Centrală Universitară Eugen Todoran din Timişoara.

Fiind de origine evreiască, Hannah Arendt a fost izgonită în 1933 din Germania şi a devenit în 1955 cetăţean american, fiind singura femeie-filozof care a influenţat puternic preocuparea pentru sistemele politice de după război. Expoziţia prezintă cele mai importante lucrări ale scriitoarei şi evocă, în acelaşi timp, relaţia acesteia cu Martin Heidegger şi prieteniile literare şi filosofice cu Karl Jaspers, Hermann Broch, Randall Jarrell şi Uwe Johnson. Celebra discuţie televizată dintre Hannah Arendt şi Günter Gaus, „Ce rămâne? Rămâne limba maternă” (ZDF; 1964), va însoţi expoziţia şi poate fi vizionată în limba germană, cu subtitrare în română. Expoziţia a fost concepută de către Literaturhaus Berlin şi finanţată de către Goethe Institut şi Fundaţia Culturală Federală, anunţă Centrul Cultural German, organizatorul expoziţiei la Timişoara.

Expoziţia Hannah Arendt – Încrederea în om poate fi vizitată în holul central al Bibliotecii Centrale Universitare Eugen Todoran Timişoara până în data de 15 ianuarie 2012. Centrul Cultural German organizează, la solicitare, turul expoziţiei pentru elevi şi studenţi. Profesorii interesaţi sunt rugaţi să ia legătura cu reprezentanţii CCG la adresa de e-mail: kultur@kulturzentrum-temeswar.ro.

Cărtureşti îşi aniversează cei 11 ani, cheamându-vă „La joacă”

Publicat de Pagini de Cultura 19 Noiembrie 2011 Comments Off

Librăriile Cărtureşti din Timişoara îşi aniversează cei 11 ani de carte, muzică, ceai şi dichis, chemându-vă… “La joacă”. Astfel, în intervalul 19 – 22 noiembrie, timişorenii sunt aşteptaţi cu bucurii pentru suflet şi minte, atât în Cărtureşti Mercy, cât şi Cărtureşti Mall.

Cine spune că cei trecuţi de vârsta copilăriei nu se joacă? Viaţa omului e o combinaţie a trei factori de egală importanţă – iubirea, jocul şi înţelepciunea. Cărtureşti este perceput ca fiind locul în care dragostea şi aprecierea faţă de carte, jocul cu ideile şi înţelepciunea de a aduna lucruri de valoare se pun în armonie, spun reprezentanţii Cărtureşti Timişoara.

Astfel, sâmbătă, 19 noiembrie, timişorenii sunt poftiţi la joaca de-a sunetele. Cu gândul la „jouer du piano”, „playing the guitar”, între orele 20:00 – 00:00, cei de la Cărtureşti au pregătit un ceai dansant alături de Reash. Din partea casei: punch şi fursecuri.

Duminică, 20 noiembrie, de la ora 17:00, la Cărtureşti Mall ne jucăm de-a cuvintele. În aceeaşi zi în care se sărbătoreşte şi Ziua Internaţională a Drepturilor Copiilor, cărtureştenii reiau îndrăgitele seri de poveşti. În colaborare cu cei de la Salvaţi Copiii – filiala Timiş, îi invităm pe cei mici şi dragii lor apropiaţi – părinţi, bunici şi alte rude – la o călătorie alături de Ilene Cosânzene, Feţi Frumoşi, Zmei, cu oprire pe tărâmul basmelor, ne dezvăluie Diana Petruţ, PR Cărtureşti Timişoara.

Luni, 21 noiembrie, de la ora 18:00, tot în spaţiul de la Mall, joaca de-a culorile se numeşte Conceptual, nume sub care va sta expoziţia de fotografie semnată de Alex Vancu, Ben Merlose, Gabriel Amza, Sebastian Guţu, Radu Carnaru si Zorislav Stojanovic, artişti care îşi reunesc creaţiile pentru a scoate la iveală ordinea din haos.

În fine, marţi, 22 noiembrie, la ora 18:00 e timpul pentru joaca de-a personajele. Dacă viaţa e teatru, teatrul e joc, de ce să nu (ne) jucăm? În ceainăria librăriei Cărtureşti Mercy, facem exerciţii de teatru cu cei de la Thespis, declară cărtureştenii. Aceeaşi marţi, dar în ceainăria de la Cărtureşti Mall, de la ora 19:00, ceaiul va avea aromă de vioară când ni se propune juca de-a acordurile.

Iar asta nu e tot! Astăzi, în 19 noiembrie, librăria Cărtureşti de pe strada Mercy va fi deschisă până la miezul nopţii, între orele 20:00 – 00:00 cei ce îi vor trece pragul fiind aşteptaţi cu o reducere de 20% la orice carte cumpărată. Ziua de 22 noiembrie va fi sărbătorită cu reducere de 10% la orice carte cumpărată, în ambele librării, pe toată durata programului, îndulcită cu ceai şi prăjituri gratis, oferite clienţilor.

Despre Aktionsgruppe Banat, cu directorul Literaturhaus Berlin, Ernest Wichner

Publicat de Ana Brunner 17 Noiembrie 2011 Comments Off

Ernest Wichner, directorul Literaturhaus Berlin, este invitatul serii literare de vineri, 18 noiembrie 2011, organizată de Centrul Cultural German din Timişoara. Evenimentul va avea loc începând cu ora 18.00, în foaierul Teatrului German de Stat din Timişoara, ocazie cu care fostul membru al Aktionsgruppe Banat va susţine o prelegere, urmată de lectura în limba germană a mai multor texte ale cercului literar înfiinţat în anul 1972.

Au fost pregătite, cu această ocazie, un fragment din poezia wir, compusă în grup, Dichterlesung de Werner Kremm, publicat pentru prima dată în anul 1974 în revista Neue Literaturen 4, şi o piesă de teatru recentă semnată de Gerhard Ortinau. Vor citi Isa Berger, Paul Cebzan, Richard Hladik şi Seline Matei.

Cercul literar “Aktionsgruppe Banat” a fost înfiinţat în anul 1972, în Timişoara, de către tineri scriitori români de etnie germană. Dintre aceştia au făcut parte scriitori precum Richard Wagner, William Totok, Gerhard Ortinau, Werner Kremm şi Ernest Wichner. Această literatură tânără a fost la vremea ei privită de către statul comunist cu suspiciune (…) Poeţii din cadrul “Aktionsgruppe Banat” se opun astfel evenimentelor apolitice şi populiste a acestei “culturi / care este atât de uşor de întreţinut şi de digerat” (colaj din poezia “wir”), o literatură nonconformistă, experimentală cu orientare politică. La mijlocul anilor 70, prin represiuni ale statului, aceşti tineri autori sunt forţaţi să emigreze, sau să îşi înceteze activitatea, precizează reprezentanţii Centrului Cultural German din Timişoara, organizatorul evenimentului în parteneriat cu Institutul pentru Artele Spectacolului-Actorie al Facultăţii de Muzică din cadrul UVT. Coordonarea artistică a serii de lectură este realizată de Ida Jarzcsek-Gaza.

Ateliere ludice pentru copii, la Institutul francez din Timişoara

Publicat de Ana Brunner 3 Noiembrie 2011 Comments Off

Zilele de sâmbătă sunt rezervate micilor cititori la Institutul francez din Timişoara, care îi invită pe copii să înveţe limba franceză prin intermediul jocurilor interactive. În fiecare sâmbătă, Mediateca André François a Institutului francez din Timişoara organizează două ateliere ludice de iniţiere în limba franceză. De la ora 10.30, la IFT sunt aşteptaţi copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 7 ani, iar de la ora 11.45 prinde startul atelierul destinat celor mai măricei, cu vârsta de până la 14 ani.

Prin metode ludice de învăţare, copiii iau primul contact cu limba franceză. Animatorul nostru de origine francofonă foloseşte pictura, mima, teatrul şi jocurile interactive pentru a-i atrage pe cei mici spre limba franceză. Atelierele se desfăşoară în Ludoteca noastră, spaţiu ideal de lectură şi joacă pentru cei mai mici dintre cititorii noştri, explică reprezentanţii Institutului francez din Timişoara. Participarea la ateliere este gratuită şi se face pe baza abonamentului Cardul Confluenţa Culturilor, valabil 12 luni. Înscrierile se fac la Mediateca Institutului francez, Bd. C. D. Loga nr. 46, la tel. 0256/490544 sau la adresa de e-mail mediatheque@ccftimisoara.ro, în limita locurilor disponibile.

Detalii despre abonament se pot afla accesând pagina de internet a Institutului francez: www.ccftimisoara.ro.

Din laboratorul secret al sculptorului Aurel Vlad

Publicat de Iulia Sur 22 Octombrie 2011 Comments Off

Interviu cu sculptorul Aurel Vlad

Născut în 1954 la Galaţi, Aurel Vlad a studiat sculptura la Universitatea de Artă din Bucureşti (1980-1984), unde este astăzi profesor şi decan. Una dintre cele mai cunoscute opere ale sale este grupul statuar din bronz „Cortegiul sacrificaţilor“ din curtea fostului penitenciar comunist din Sighetu Marmaţiei, astăzi Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. Lucrarea lui Aurel Vlad „Paternitate“ se află din 2006 în Parcul de Sculpturi Triade din Timişoara. Tot aici, în 2009, în cadrul Taberei de Sculptură „La Castel”, a luat naştere „Coloana bizantină“. În acest an, la Muzeul de Artă Timişoara artistul a prezentat publicului bănăţean expoziţia de sculptură „(Ne)Liniştea unei lumi“.

Care au fost maeştrii dumneavoastră? Ce ne puteţi spune despre aceştia?

Cei esenţiali sunt Mihai Mihai, părintele meu spiritual, sculptor, mort la 33 de ani printr-un accident; Liana Axinte, sculptor, care mi-a fost o extraordinară prietenă, m-a ajutat în momentul esenţial să înţeleg ce trebuie făcut, ca să-mi urmez drumul în viaţă; profesoara din Facultate, Geta Caragiu; şi, după aceea, maestrul care m-a format şi care m-a aşezat pe acest drum, Napoleon Tiron.

Sunteţi la rându-vă dascăl. Le oferiţi aceeaşi îndrumare, susţinere studenţilor dumneavoastră?

Încerc. Sigur că maeştrii care m-au format pe mine au lăsat un fel de regulament, de metodologie. Încerc tot timpul să mă raportez la ei şi să le transmit studenţilor lucruri esenţiale.

Care este cea mai importantă lecţie pe care o daţi?

Nu există una – „cea mai importantă”. Important este să-i învăţ să facă forma, să ajungă la forma esenţială, valabilă din punctul de vedere al profesiei noastre. Dar cred că esenţial este şi când vorbim despre viaţă, despre ce suntem şi cum trebuie să ne comportăm. Chiar şi când vorbim de bibliografii, de cărţi, de filme. Totul mi se pare important.

Începuturile activităţii dumneavoastră artistice au fost înainte de 1989. Cum v-aţi descurcat cu cenzura din timpul fostului regim?

Nu am simţit-o neapărat ca pe o cenzură. Universul nostru era destul de bine definit, voiam să facem artă, artă într-un anumit fel. Şi probabil că ceea ce voiam să fac nu era aşa de… cum să spun… nepotrivit. Nu am avut probleme cu cenzura. Nu ştiu dacă asta din cauza mea sau pentru că oricum activitatea pe care am desfăşurat-o de la absolvire, în 1984, până în 1989, era într-un proces de formare. Am avut probleme, de pildă, când mi s-a spus ca trebuie să fac portretul unui conducător. Am refuzat. Dar nu m-a obligat nimeni mai departe. Am fost doar invitaţi, unii făceau portrete contra cost sau făceau compoziţii tematice cu indicaţii de la partid, dar era problema lor. Eu nu am făcut. Dar nimeni nu m-a oprit să fac vasele mele bizantine, să le expun.

Recunoaşterea profesională a venit în anii ʼ90. Ce schimbări a adus cu sine?

Nu ştiu… Eu m-am considerat bun, de pildă, înainte de facultate, când am deschis prima expoziţie personală la Teatrul Muzical din Galaţi. Nici nu eram la liceu. M-am simţit atunci un om consacrat. Acum, după treizeci de ani de activitate, nu mă consider un artist cu un nume foarte mare. Sunt cunoscut ca un om care lucrează, expune, sunt activ, sunt un artist răsplătit cu premii, am o recunoaştere profesională în țară.

Lucrările dumneavoastră aparţin universului figurativ, sunt cioplite, modelate în diverse materiale. Pe cele din lemn trasaţi înainte un desen cu roşu, pe umanoizii din tablă găsim aceleaşi linii roşii. Există o continuitate între lucrări?

În general, sunt urme ale procesului de lucru. Să vă explic: când cioplesc în lemn, desenez continuu, şi am nevoie de un desen clar, puternic, pe care îl fac cu vopsea roşie şi cu pensula. După ce am desenat pe lemn, vin şi cioplesc. Când am iar nevoie, iar desenez şi iar cioplesc, până când lucrarea pe care o am în faţă se suprapune cu cea din interiorul meu, pe care, de fapt, o caut. Fiecare lucrăm după un model interior. Acea inspiraţie, să spunem, ne creează un model interior şi pe acela noi încercăm să-l cioplim. Cum ciopleşti, sau cum ajungi la o creaţie? O ai în tine, se spune. Eu numesc asta „modelul interior”. Şi, când lucrarea din faţa mea se suprapune cu modelul interior, mă opresc. Nici nu mai simt nevoia atunci, dacă au rămas urme de desen pe lucrare, să le dau jos, pentru că lucrarea, de fapt, aşa-mi vorbeşte. Pe de altă parte, pot să spun că îmi și plac la un moment dat acele urme. Eu las lucrările ca şi cum ar fi într-un stadiu de a fi continuate, nu le termin niciodată. Nu ştiu când, mâine, poimâine, răspoimâine, poate modelul interior se schimbă un pic, şi atunci aş putea să-mi reiau lucrarea. Iar la lucrările din tablă, liniile rezultă clar din procesul tehnologic. Tabla este bătută pe un model din lemn. Când desfac bucată cu bucată, am nevoie de nişte repere ca să le recunosc cum se îmbină şi atunci desenez cu aceeaşi pensulă cu vopsea roşie. Ele mă ajută şi în semnificaţie după aceea. Roşu este ceva care îmi face o mare bucurie şi îmi vorbeşte de un fel de viaţă, care cred că ajută în expresia lucrărilor mele.

Ce ne puteţi spune despre prezenţa omului, care este permanentă, obsesivă în creaţia dumneavoastră?

Iubesc creaţia lui Dumnezeu. M-am oprit la om pentru că este capodopera Creaţiei. Omul înglobează în el şi universul mare şi universul mic – tot ce este în jur. Glumind, aş putea spune că iubesc omul cum iubeşte câinele de casă omul. Am nevoie de el, mă gudur pe lângă el, îl păzesc, dar şi latru când văd că greșește. Când fac lucrări cu tentă socială, când vorbesc de criza în care se află o societate sau un grup de oameni, atunci sunt câinele care muşcă. Dar când vorbesc de starea de bine, de frumuseţea omului, de măreţia lui, omul este stăpânul meu.

Cum aţi defini sculptura astăzi?

Cred că astăzi sunt necesare multe cuvinte ca să defineşti sculpura. Eu admir toate formele de expresie care există astăzi. Nu pot să spun despre X, care nu face sculptură figurativă, că el nu este sculptor. S-ar putea să-mi placă ceea ce face el, chiar dacă nu e figurativ, dacă recunosc în lucrările lui aceleaşi valori cu care lucrez, aceeaşi dragoste pentru Creaţia Lumii sau pentru dorinţa de îndreptare sau de laudă a ei. Sigur că se poate da o definiţie sau o denumire a domeniului… Mi-ar plăcea să spun ceva metaforic, că sculptura este ceea ce simţi sau ceea ce visezi sau ceea ce crezi despre tine, sau… dar sunt doar vorbe. Sculptura nu e numai ceea ce fac eu. E atâta diversitate…

Care este tema cel mai frecvent abordată?

Tema frecventă este „Adam şi Eva”. Din când în când, mă reîntorc la ea pentru că este primul grup, prima pereche. Am făcut multe „Adam şi Eva”. Unele compoziţii sunt mari. Una o are Muzeul Naţional de Artă Contemporană și se numeşte „Adam şi Eva înspăimântaţi.” O pereche se află la Abaţia Klosterneuburg de lângă Viena. Compoziţii numite „Odihna” sau „Darul” sunt în diverse colecţii particulare. Mai este şi o compoziţie din ceramică la un metru şi câteva compoziţii mai mici.

Expoziţia „(Ne)Liniştea unei lumi” urmează să mai fie expusă şi în alt loc?

Îmi doresc foarte mult. Am realizat-o în 2010 pentru Galeria Cuhnia de la Palatul Mogoşoaia, pe urmă am expus-o aici, dar între timp am propus-o ca proiect pentru Pavilionul României de la Bienala de la Veneţia. Nu a fost acceptat acest proiect. Sper să mai pot să o expun… îmi doresc să fac o copie după grupul principal „(Ne)Liniştea”, pe care să o torn în fier şi să o expun undeva pe malul mării, pentru că eu văd în ea o replică la uriaşii din Insula Paştelui. Oamenii mei sunt foarte apropiaţi de acei uriaşi care așteaptă pe Insula Paştelui.

Proiecte pentru 2012?

Vreau să fac lucrări din ce în ce mai mari, dacă îmi voi permite. Vreau să expun. Dacă vrei, pot să-ţi spun un proiect care mi se pare ca un vis: aş vrea ca un an de zile să mă reîntorc la piatră, să cioplesc lucrările care sunt undeva printr-un sertar din mine. Pentru că eu am cioplit mult timp în piatră, un material care îmi place enorm de mult. Dar în atelierul meu nu pot să lucrez şi în lemn şi în piatră. Sunt incompatibile. Trebuie să ai un spaţiu special, unde să ciopleşti numai în piatră. Poate, dacă reușesc să ajung la un astfel de loc, voi reuși să eliberez câteva dintre lucrările la care mă gândesc.

Care ar fi proiectul vieţii dumneavoastră?

Proiectul vieţii… În anumite perioade s-a născut câte un proiect care mi se părea că e al vieţii. Atunci când eram copil şi mi-am descoperit vocaţia, mi-am dorit foarte mult să fac un dirijor care să dirijeze valurile Dunării, dar nu melodia, valsul, ci valurile Dunării. Eu sunt dunărean, de la Galaţi. Stăteam foarte mult timp singur pe faleză şi am crezut că acele valuri trebuie dirijate de cineva, nu doar de vânt. Acel dirijor formidabil ar putea să facă asta. Şi cred că un gând ca ăsta m-a ţinut în priză şi mi-am făcut temele, am ajuns la facultate… Dar după aceea au mai venit şi alte proiecte.

De pildă, Gaudi, arhitectul, mi-a dat o altă temă: să fac şi eu o catedrală, să mă iau la întrecere cu el în lumea asta. Tare mult mi-ar plăcea să cioplesc, să fiu un cioplitor, dacă nu chiar în perioada catedralelor gotice. Iar după ’90 l-am descoperit pe Tinguely, cel care face sculptura cinetică, cu fântâni mişcătoare, cu piese mişcătoare: maşini, cranii… M-a impresionat enorm. L-am văzut într-un documentar pe Arte şi după aceea l-am căutat în albume. Când am ajuns în Europa, l-am căutat în muzee. Şi de ce pornirea asta mare pentru lucrul lui? Pentru că mi s-a părut că el a găsit soluţia ca să însufleţeşti sculptura. Noi facem sculpturi şi le dăm viaţă cu mijloacele clasice: volum, proporţie, modelaj. Dar Tinguely a mers mai departe cu sculptura cinetică, a însufleţit-o, dându-i chiar şi mişcări… mi-a plăcut drumul lui. Am zis că, dacă stau mult în preajma lui, cât să-i cunosc opera bine, poate mă va ajuta în felul meu de a fi, de cioplitor, de meşter bizantin, aplecat spre o anumită spiritualitate. Pentru expoziţia de grup Ciubotaru, Coita, Napo, Vlad am făcut vreo 14 compoziţii care se mişcau. Le-am numit „Îţi mulţumesc, Tinguely” pentru că am lucrat cu gândul la el, dorind să-l înţeleg. Lucrările pe care le-am făcut mi-au produs o mare bucurie, mie şi câtorva copii care s-au jucat continuu cu ele în perioada expoziţiei. Sculptura cinetică a rămas ca un proiect pentru mine.

Spuneaţi că ceva însufleţeşte sculpturile?

Fiecare artist ştie ce pune în opera lui ca să o însufleţească. La o sculptură care nu e vie, nu te poţi uita. N-ai cum să ţii lucrări în jurul tău care nu-ţi vorbesc. O sculptură trebuie să-ţi vorbească. Nu o spun eu, a spus-o maestrul Brâncuşi şi cred că, într-un fel sau altul, au spus-o alţii înaintea lui. Iar ce pui în ea este un secret al fiecăruia. Brâncuşi, de pildă, a răzuit mult material până a ajuns la ceva care i-a vorbit. Dar a trecut prin diverse stadii. Ca să ajungi la o lucrare foarte bună, trebuie să ai multe variante bune în spatele ei.

Secretul dumneavoastră care e?

Eu lucrez mult până când ajung la o lucrare bună. Recunosc o lucrare bună după cantitatea de bucurie pe care o primesc de la lucrare, după cantitatea de energie consumată pentru a o realiza. Eu am mare încredere în ceea ce spun lucrările mele, colaborez cu ele.

FOTO: Titus Bălan

Institutul francez și-a deschis porțile pentru timișoreni

Publicat de Pagini de Cultura 21 Octombrie 2011 Comments Off

Ce faceți în week-end? Dacă nu v-ați programat vreo escapadă în afara orașului, vă puteți petrece sfârșitul de săptămână la Institutul francez din Timișoara, care îşi deschide larg porţile pentru a-i primi pe toţi cei care doresc să cunoască activităţile sale şi ale partenerilor săi francezi şi franco-români.

Târg de carte, ateliere educative pentru copii, degustare de miere şi multe alte surprize. IFT a pregătit cu ocazia Zilelor Porților Deschise un meniu diversificat pentru toate gusturile. Seria de manifestări a debutat vineri, 21 octombrie, de la ora 12, la sediul IFT (bd. C.D. Loga nr.46), cu prezentarea activităţilor centrului cultural timişorean, în acelaşi timp, pe toată perioada zilei urmând a se defăşura diverse ateliere educative. Programul sărbătorii, pe care îl puteţi consulta integral pe site-ul Institutului francez (www.ccftimisoara.ro), se va desfăşura pe parcursul zilelor de vineri (între orele 12-19) şi sâmbătă (10-18), accesul publicului fiind liber la toate manifestările. În ambele zile, la sediul IFT se vor organiza degustări de miere, ceai, precum şi un târg de carte nouă (librăriile Cărtureşti şi Humanitas) şi de ocazie, unde se pot cumpăra cărţi la preţuri speciale, iar de la ora 16, artista Lorena Garoiu le va realiza portrete celor doritori.

Sursa foto: IFT

„Mutterland Wort”: despre viaţa şi opera poetei Rose Ausländer

Publicat de Ana Brunner 19 Octombrie 2011 Comments Off

Pentru a onora împlinirea a 110 ani de la naşterea lui Rose Ausländer, Centrul Cultural German din Timişoara a pregătit iubitorilor de artă din orașul de pe Bega o expoziție ce prezintă viaţa şi opera poetei născută în 1901 la Cernăuţi şi decedată în 1988 la Düsseldorf.

Intitulată Mutterland Wort, expoziția va fi vernisată miercuri, 19 octombrie, de la ora 18, la Muzeul de Artă din Piaţa Unirii, de către curatorul Helmut Braun, evenimentul fiind precedat de o lectură cu texte ale poetei Rose Ausländer, cu acompaniament muzical.

Poezia ei aminteşte cu o intensitate unică despre cultura evreiască – germană din Bucovina şi de distrugerea ei. Abia după mulţi ani de exil, Rose Ausländer se întoarce în Europa şi la limba ei maternă. Ea, care toată viaţa a suferit din cauza părăsirii locului natal, găseşte un lăcaş în poezie. „O poezie încă mai este / o încăpere / unde se poate respira”. Ea pătrunde în „Mutterland / Wort”, în care găseşte o comoară a cărei bogăţie încă mai trebuie descoperită, precizează reprezentanii Centrului Cltural German din Timișoara.

Expoziţia poate fi vizitată în încăperile Muzeului de Artă până în data de 6 noiembrie 2011.

În cadrul aceluiaşi eveniment, Helmut Braun, curatorul expoziţiei şi reprezentantul Fundaţiei Rose Ausländer, va ţine în data de 21 octombrie, la ora 11:30, la Aula Bibliotecii Centrale Universitare Eugen Todoran Timişoara, o prelgere despre viaţa şi opera poetei. De asemenea, în data de 3 noiembrie, la ora 19, va avea loc la Centrul Cultural German Timişoara proiecţia filmului Herr Zwilling und Frau Zuckermann de Volker Koepp, un documentar despre viaţa evreilor din Cernăuţi. Filmul este prezentat cu sprijinul Goethe-Institut Atena. Totodată, Centrul Cultural German organizează, la solicitare, turul expoziţiei pentru elevi. Profesorii interesaţi sunt rugaţi să ia legătura cu Centrul Cultural German la adresa de e-mail: kultur@kulturzentrum-temeswar.ro.

Expoziţia „Mutterland Wort” este concepută de către Fundaţia Rose Ausländer din Köln.

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015