• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

„Nu-mi simt anii și am senzația că încă n-am jucat destul”

Publicat de Raul Bastean 17 Aprilie 2012 Comments Off

Interviu cu actrița Isolde Cobeț

Anii mei – bogăția mea. Așa se intitulează spectacolul aniversar ce omagiază cei 50 de ani de viață pe care actrița Teatrului German de Stat din Timișoara, Isolde Cobeț, îi serbează. Spectacolul bazat pe texte de Anna Achmatowa, Marina Tsvetaeva, Serghei Esenin şi Robert Voznesenskii va avea loc marţi, 17 aprilie, de la ora 19.30, pe scena Sălii Teatrului German.

Actriţa, născută în 1962 la Bacău, a absolvit Liceul “Nikolaus Lenau” din Timişoara în 1980, urmând apoi cursurile Secţiei de Germanistică a Filologiei timişorene. Până în 1988 a activat ca profesoară, iar în 1989 a devenit actriţă a Teatrului German de Stat Timişoara. Din 1992 până în 1996 a studiat Arta actorului la Secţia germană de Actorie din cadrul Universităţii din Timişoara. Deține în palmares numeroase roluri printre care: Zilla, în Portretul unei planete, de Friedrich Dürrenmatt, regia: Ida Jarcsek-Gaza; Elisabeth Roller, în Hoţii, de Friedrich Schiller, regia: Clemens Bechtel; Ţăranca, în Mutter Courage (Anna Fierling şi copiii ei), de Bertolt Brecht, direcţia de scenă: Victor Ioan Frunză; Cornelius, în Regele Cymbelin, de William Shakespeare, regia: Alexander Hausvater sau Mama, în Chip de foc, de Marius von Mayenburg, regia: Radu Alexandru Nica. Din 1998 desfăşoară o bogată activitate în domeniul teatrului şcolar şi de tineret de limbă germană. Conduce trupa de teatru NiL a Liceului “Nikolaus Lenau” din Timişoara montând numeroase spectacole. Isolde Cobeț conduce, în mod regulat, workshop-uri la festivaluri şi întâlniri de teatru şcolar din România, Germania, Ungaria şi Croaţia.

* * *

„Anii mei – bogăția mea” ați ales ca fiind titlul acestui spectacol aniversar. Care este bogăția acumulată de actrița Isolde Cobeț în cei 50 de ani de viață?

Am ales acest titlu după un cântec rusesc, cu care închei spectacolul. Mi s-a părut încărcat de viață și sensuri.

De ce ați ales texte din literatura rusă pentru acest spectacol? E vorba de o afinitate pentru literatura rusă?

Eu sunt pe jumătate rusoaică. Mama mea e născută lânga Odesa, dintr-o familie de ruși. Dar și tata și mama au cultivat în mine iubirea pentru literatura rusă și pentru poezie. Mama chiar scrie poezie și azi la 83 de ani! Iar muzica rusească, pe lângă faptul că am crescut cu ea în familie (vara când ne vedeam cu familia mamei mele, întâi la Chișinău și mai apoi la New York, unde au emigrat, la mesele de familie se cânta mult) mi se pare o muzică adâncă, textele având sensuri multiple și foarte legate de viață.

Ați colaborat, pentru acest spectacol, cu câțiva tineri actori ai trupei de teatru Nil pe care o și coordonați. De ce ați optat pentru colaborarea cu generația tinerilor actori?

Spectacolul marchează simbolic momente din viața mea. NiL-ul este o parte foarte importantă din ea, iar cei care vor juca: Isa Berger, Oana Vidoni, Lucian Pană și Harald Weisz sunt pentru mine cei ce vor fi colegii mei în viitorul apropiat și cei ce vor prelua într-o zi trupele NiL, atunci când voi simți cu adevărat că sunt depășită. Ei și azi mă ajută în tot ce fac. De la ei am învâțat multe și le mulțumesc că fac parte din viața mea și o fac mai amplă și, mai ales, mai frumoasă. Pe lângă fiul meu biologic, ei sunt copiii mei întru teatru.

De peste 15 ani v-ați remarcat prin bogata activitate în domeniul teatrului școlar și de tineret de limbă germană, prin faptul că sunteți conducătoarea trupei de teatru Nil al liceului „Nikolaus Lenau” din Timișoara. Ce a însemnat acest lucru pentru dvs.?

De 16 ani fac acest lucru și îi mulțumesc colegului și bunului meu prieten Christian Bormann, că a avut această idee de a face un teatru de tineret în limba germană. Dar teatrul școlar l-a început tatăl meu în 1969, dar în limba română. Sunt fiica lui, urmașa lui și-mi place să spun că „ce naște din Cobeț, teatru școlar face!”. Pot spune că NiL-ul a fost unul din profesorii mei de teatru. Ei m-au învățat să fiu mamă și prietenă adevărată. Toți cei care au trecut prin NiL de-a lungul timpului, au însemnat ceva pentru mine. Unii au făcut teatru și sunt colegii mei și sunt mândră de acest lucru. Alții, chiar dacă nu sunt actori sau oameni de teatru, sunt, mulți dintre ei, prietenii mei, în ciuda diferenței de vârstă. Ei m-au ajutat să nu mi-o ia timpul meu prezent înainte, iar eu să rămân în trecut!

Dacă tot discutăm despre un spectacol aniversar în care amintirea și nostalgia se împletesc la tot pasul, aș vrea să vă întreb vis-a-vis de întreaga dvs. activitate profesională, ce simțiți acum, când priviți în trecut?

Ciudat e faptul că nu-mi simt anii și am senzația că încă n-am jucat destul, că încă se mai poate. Am trăit pentru această meserie, indiferent de forma ei, pentru mine și încă mai sper că ea îmi va mai da niște bucurii: adevărate-roluri și posibilități. Dacă însă s-a sfârșit, deoarece și asta e posibil, ținând cont de structura și tinerețea trupei teatrului nostru, voi fi recunoscătoare pentru ce am avut! Dar nu vreau încă să trăiesc din amintiri. Teatrul a fost viața mea de copil. Tata mi l-a hărăzit de mică, cred. Noi aveam multe de vorbit împreună. De multe ori în contradictoriu, dar de cele mai multe ori despre teatru. Sper să mai pot dărui teatru, indiferent cum!

Cât de receptivă e generația actuală de tineri față de teatru și de a face dintr-o pasiune o meserie?

Din păcate învățământul nostru nu dă direcții tinerei generații care abia așteaptă să găsească ceva, ce îi place. Ei pot fi entuziasmați ușor. Și dacă mai găsesc și iubire, pentru ei e lesne că vor merge pe un drum. Din păcate nu toți înțeleg că acest drum al teatrului e unul care implică multă muncă, multe sacrificii! Sigur și bucurii și împliniri, dar mai puțin lumești și mai puțin materiale. Mie mi-a fost suficientă dragostea de teatru. Când sunt întrebată de ce sunt singură, spun mereu că teatrul este un soț și un amant gelos și acaparator. Te vrea total sau deloc. Această meserie o faci cu toată ființa sau deloc!

Care sunt planurile dvs. de viitor în privința actoriei?

Planuri… vreau să lucrez în continuare cu studenții și elevii: cu NiL-urile și să plec iar la vară la Cernăuți să fac al treilea spectacol cu Bukowiner Phoenix. Ca actriță… nu știu ce va fi cu mine. Pot doar să sper!!!

Festivalul “Zilele Basarabiei”, la o nouă ediţie la Timişoara

Publicat de Ana Brunner 27 Martie 2012 Comments Off

Cei 94 de ani de la Unirea Basarabiei cu Patria Mamă, din 27 martie 1918, vor fi sărbătoriţi cu mare fast la Timişoara. Astăzi prinde startul cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Cultural “Zilele Basarabiei”, care se va desfășura în perioada 27 martie – 1 aprilie.

A devenit deja o tradiție ca, în fiecare an, studenţii basarabeni să aducă o parte din cultura de peste Prut la Timişoara. Tinerii organizatori nu se dezmint nici de această dată, întâmpinându-şi publicul cu un program la fel de amplu: workshop-uri, dezbateri, teatru, concerte, cu invitaţi de pe ambele maluri ale Prutului, dar şi un concurs de pictură şi fotografie pe tema Basarabia prin ochii tăi, ai cărui câştigători vor fi premiaţi în cadrul expoziţiei cu acelaşi nume de la Bastionul Theresia.

Data de 27 martie 1918, rămâne adânc înrădăcinată în sufletul oricărui român ca un act de vitejie, întrucât Basarabia a fost prima provincie care s-a alipit României pentru a forma România Mare. Este datoria noastră să menținem semnificația zilei de 27 martie ca un simbol viu al curajului strămășilor noștri de a transforma “o graniță într-o punte”, este argumentul membrilor Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Timişoara, care şi-au unit forţele pentru realizarea proiectului.

PROGRAMUL Festivalului Cultural “Zilele Basarabiei”, ediţia a XII-a:

Marţi, 27 martie

ora 19, Hotel Casa politehnicii 2: deschiderea oficială, dezbatere Transnistria – “pacificare” impusă de 20 de ani;

Miercuri, 28 martie

ora 14, mansarda Bastionului Theresia: vernisarea expoziţiei de pictură şi fotografie Basarabia prin ochii tăi;

Joi, 29 martie

ora 14, Sala de Conferinţe a Bibliotecii Centrale Universitate “Eugen Todoran”: lansarea cărţii Istoria Basarabiei de Ştefan Purici, în prezenţa invitatului special Cristi Dumitru, directorul Institutului “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni;

ora 19, Sala mică a Teatrului Naţional Timişoara: Spectacol de teatru “Cartierul Latin” de Pierre Chesnot, Teatrul Muzical-Dramatic “B. P. Haşdeu” (Cahul, R. Moldova);

Vineri, 30 martie

ora 15, Sala Adam Muller Guttenbrunn: Workshop Migranţi din zone de conflict -Transnistria;

ora 21, club Daos: Concert rock susţinut de Paralela 47 şi Whynona Ryderz; After party – Dj Rapala;

Sâmbătă, 31 martie

ora 19, Filarmonica Banatul Timișoara: Concert etno – folcloric susţinut de Ansamblul Folcloric “Izvoraş” (Cahul);

ora 20, Restaurant Politehnica: seară socială;

Duminică, 1 aprilie

ora 10, Catedrala Mitropolitană Timişoara: slujba de binecuvântare;

ora 13, Catedrala Mitropolitană Timişoara: vizita la muzeul catedralei.

Interviu cu actorul Boris Gaza

Marele Premiu la Utah Arts Festival, Silver Award la California Film Awards şi cel mai bun film la Los Angeles Cinema Festival of Hollywood, precum și premiul pentru cele mai bune costume, dar și cel mai bun actor în rol principal – acordat actorului timișorean Boris Gaza: sunt doar câteva dintre rezultatele demne de laude obținute de tânărul regizor timișorean Cristian Pleș cu filmul de scurtmetraj The Crossing, în care actorul Boris Gaza a interpretat personajul principal.

De mai bine de cincisprezece ani, Boris Gaza este actor al Teatrului German de Stat din Timișoara unde își face meseria ca la carte. În tot acest timp, Boris Gaza interpretează numeroase roluri, printre care Duhul din Shaking Shakespeare (regia Radu Alexandru Nica), Căpitanul de pompieri din Cântăreața cheală (regia Alexandru Dabija), Macheath în Opera de trei parale (regia Victor Ioan Frunză) și multe altele.

Pătrunde încet-încet în lumea filmului începând cu anul 2003. Astfel, Cocoșul decapitat, Călătoria lui Gruber (regia Radu Gabrea), The Crossing (regia Cristian Pleș) sau Comfort Zone (regia M. Lintner) sunt filmele de scurt și lungmetraj pe care acesta le deține în palmares.

* * *

Ai experiența atât a actoriei de teatru cât și a actoriei de film. Ce diferență ai simțit atunci când ai făcut film, comparativ cu emoția scenică?

La film e mai puțină emoție, poate, asta referitor la emoția scenică de care vorbeai. În schimb, e nevoie foarte mare de focus, de concentrare și acesta a fost unul dintre primele lucruri pe care le-am învățat pe platoul de filmare. Practic, toată pregătirea care e necesară în teatru și lucrul cu încărcătura emoțională… în film e mult mai scăzută, fiind mult mai important să fii atent, concentrat, să fii pregătit pentru orice și, în orice caz, să fii foarte relaxat în fața camerelor.

Care dintre cele două îți este mai apropiată de suflet sau pentru care ai o afinitate?

Teatrul e prima iubire! Anul acesta sunt cincisprezece ani de când sunt în teatru. Asta, însă, vine la pachet cu un anumit nivel de saturație vis-a-vis de teatru și cu nevoia de a face un pas în afară sau de a lua o nouă pauză. Din punctul acesta de vedere, filmul a fost foarte bine venit. Începând cu anul 2000 au apărut primele contacte cu lumea filmului. Făcând o scurtă relatare, prima experiență a fost în anul 2003, când am filmat pentru un scurtmetraj la Berlin, precedat de un curs destul de condensat de arta actorului de film. Pe parcurs, au fost întâlnirile cu regizorul Radu Gabrea şi cele două lungmetraje ale lui – Cocoșul decapitat și Călătoria lui Gruber –, ultimele două producții fiind The Crossing și Comfort Zone, filmat cam jumătate de an mai târziu, tot la Berlin. Deci, într-un fel, m-am întors de unde am plecat. (zâmbește)

Subiectiv, vorbind, sunt într-o perioadă în care aș prefera să fac mult mai mult film, dar îmi dau seama că teatrul e ca un bazin de unde tot poți să iei, să te inspiri.

Ai jucat personajul principal, Grigore Ceuca, în scurtmetrajul “The Crossing”. Ce a însemnat pentru tine această experiență?

A însemnat o experiență care a venit, oarecum, întâmplător și accidental, și care s-a dezvoltat mai întâi într-un proiect foarte interesant; mă refer aici la partea de filmare, și apoi evoluția ulterioară a scurtmetrajului, inclusiv participarea festivalieră și marea surpriză cu recepția din Statele Unite care a fost una foarte, foarte bună!

Ai fost desemnat drept cel mai bun actor în rol principal la Los Angeles Cinema Festival of Hollywood. Ce influență a avut acest premiu asupra ta?

Interesant… când citești așa ceva despre tine, primul impuls este că nu îți vine să crezi. E ca și cum ai lua brusc un pumn în plex, după care te bucuri foarte tare când îți dai seama ce s-a întâmplat (îmi amintesc faptul că eram singur în cameră și vorbeam singur de bucurie), după care vine o perioadă destul de lungă în care ai o senzație de ireal. Premiul îl văd ca pe o încurajare să merg mai departe pe drumul profesional pe care am pornit, continuând cu filmul. Dar a fost și o gură de aer, mai ales că îmi doresc să îmi dezvolt cariera înspre Europa de Vest și, evident, Statele Unite.

Vorbește-mi puțin despre personajul pe care l-ai jucat în acest film.

Ce mi se pare foarte important e faptul că am jucat un personaj fără a mă fi pregătit în prealabil. Discuția cu Cristian (n.r. Cristian Pleș, regizorul scrurtmetrajului) a fost cu o zi înainte să înceapă filmările, pentru că l-am înlocuit pe actorul care trebuia să joace acest rol.  Pentru că acesta nu a mai putut juca, Cristian a făcut o muncă gigantică făcând un casting la nivel național în doar câteva zile. Astfel, am ajuns să colaborăm. În muncă s-a reflectat faptul că e vorba despre un personaj dificil. Nu e un personaj liniar sau un personaj dintr-o galerie la îndemână pentru un actor. Atunci, am și fost, cumva, în situația de a improviza foarte mult pentru a intra repede în rol, folosindu-mă, mai ales, de elemente naturaliste, particulare: de a mânca sau de a dormi în costumul soldatului sau de a face duș mai rar; adică de a mă priva de anumite lucruri pe plan personal, tocmai pentru a mă putea transpune în personaj fără a face neaparat o compoziție, în sens teatral.

Deși în răspunsurile tale ai atins, parțial, o parte din răspunsul următoarei mele întrebări, nu ezit să te întreb, totuși, care ar fi dorințele tale în privința industriei cinematografice?

În orice caz, să îmi dezvolt cariera înspre Europa de Vest, Germania în mod special. Sunt impresariat de un impresar din Berlin. Spun Germania pentru că eu sunt neamț, iar germana e limba mea maternă. Sunt și actor la Teatrul German de Stat din Timișoara, deci mă consider actor de expresie germană, română și engleză. Dar, practic, germana și româna sunt limbile mele materne și, ca atare, legăturile mele cu Germania sunt foarte puternice, ținând cont și de faptul că am avut câteva experiențe cinematografice foarte bune în această zonă.

Cu Statele Unite e puțin dificil. Îți dorești, ca actor, dar e foarte îndepărtat… Pe de altă parte, având participarea aceasta festivalieră, începând cu vara lui 2011 sunt vreo 10 distincții pe care le-a luat filmul și e o încurajare foarte mare și un impuls în plus să îmi concentrez cariera spre partea aceasta a lumii.  

Relaţia dintre învăţământul superior şi piaţa muncii în Germania

Publicat de Pagini de Cultura 11 Martie 2012 Comments Off

Miercuri, 14 martie 2012, de la ora 16.00, în aula Bibliotecii Centrale Universitare “Eugen Todoran” din Timişoara, va avea loc conferinţa Relaţia dintre învăţământul superior şi piaţa muncii în Germania, susţinută de dr. Robert Reisz, profesor universitar la Universitatea de Vest din Timişoara.

Conferinţa se bazează pe rezultate ale unor cercetări statistice desfăşurate la Institut für Hochschulforschung la Universitatea Martin Luther din Halle-Wittenberg, unde dl. Reisz este cercetător din anul 2002. Conferinţa va fi urmată de o masă rotundă pe aceeaşi temă.

Născut în toamna anului 1964, la Lugoj, Robert D. Reisz a studiat matematica şi informatica la Universitatea de Vest din Timișoara (1984-1988) și științe economice la Universitatea din Kassel, Germania (1994-1996) și are un doctorat în informatică cu o teză de modelare statistică obținut la UVT în 2000 (cond. șt. prof.dr. Ștefan Mărușter). Statisticianul a lucrat ca cercetător la Oktataskutatointezet Budapesta (1992-1993), la Wissenschaftlicher Zentrum für Hochschulforschung und Arbeit, Kassel, Germania (1994-1996) și a fost bursier al New Europe College București (1999-2000) şi al Collegium Helveticum, Zürich (2000).

“Teatrul fără regizor se poate, fără actor nu prea!”

Publicat de Raul Bastean 5 Martie 2012 Comments Off

Interviu cu regizoarea Antonella Cornici

Actriță la Teatrul Național Iași, regizor și jurnalist cultural, Antonella Cornici face încă un pas în spațiul teatral românesc, fapt ce constă în debutul său ca regizor profesionist prin montarea spectacolului M-am hotărât să devin prost de Martin Page. Spectacolul a intrat pentru prima dată în luminile rampei vineri, 24 februarie, pe scena Sălii Studio 5 a Teatrului Naţional Timişoara.

Ca actriță, Antonella Cornici se poate mândri cu un palmares bogat în privința rolurilor în spectacole montate de regizori precum: Alexander Hausvater, Mihai Măniuţiu, Ada Lupu, Ovidiu Lazăr, Petru Vutcărău și mulți alții. Din distribuția spectacolului pe care l-a montat la Teatrul Național Timișoara fac parte actorii: Călin Stanciu Jr., Victoria Rusu, Victor Manovici, Mălina Manovici și Alina Chelba. Următoarele reprezentații ale lunii martie sunt programate pentru zilele de miercuri, 28 martie și vineri, 30 martie.

* * *

Ce v-a determinat să vă opriți la romanul lui Martin Page și nu la un alt text dramatic?

Cred că așa trebuia să fie! M-am mai oprit și la alte texte, dar romanul lui Martin Page a vibrat cel mai tare în mine și atunci m-am hotărât așa!

Cum a decurs colaborarea cu echipa Teatrului Național Timișoara?

Extraordinar! Îmi sunt dragi toți și sper să mă mai întâlnesc cu ei. E o trupă vie, pozitivă, sunt oameni care vor să facă multe și fac! M-am simțit minunat în teatrul acesta chiar dacă e foarte departe de Iași. Mă bucur că am ajuns aici, mă bucur că există și teatre cu acest tonus. Bravo!

Și mai cred că am avut noroc…

Sunteți actriță a Teatrului Național Iași. A avut vreo influență acest aspect asupra modului dvs de a face regie? Dacă da, în ce fel?

Da, normal, evident că actoria are o influență asupra regiei. În ce fel? În toate. Dar cel mai mult, probabil că are influență în felul meu de a lucra cu actorul. Dar cred că la întrebarea asta cel mai bine pot răspunde actorii care au lucrat cu mine.

A venit regia ca o completare a actoriei sau pur și simplu din pasiune?

Pasiune… și pe urmă… așa am simțit că trebuie să fac. Nu poate fi vorba de o completare a actoriei, una e pe scândură, alta e după… poate că la mine a fost și ceva care să mă completeze ca artist…

Faceți parte din generația tinerilor regizori români ai momentului. Care credeți că este doza de ”nou” pe care o aduceți în spectacolul de teatru actual?

Știi tu… nimic nu e nou sub soare… Eu vreau să fac spectacole care să spună ceva, care să aibă o poveste, un sentiment, să transmită o lacrimă, un zâmbet… în care să se vadă actorii. Cred foarte tare în actor! Teatrul fără regizor se poate, fără actor nu prea!

Care sunt textele sau genurile dramatice de care vă simțiți atrasă ca regizor și cele care vă fac plăcere să le interpretați ca actriță?

Ei, na! Ca actriță n-am făcut mofturi, am jucat de toate, nu pot spune că îmi place acel text mai mult ca altul, pentru că asta a depins şi de regizor, de viziunea lui… M-am simțit întotdeauna bine în spectacolele lui Alexander Hausvater, de exemplu. Simţeam că repet, că fac ceva… trăiam la maxim și-mi era bine!

Iar ca regizor, îmi plac textele care spun ceva, care transmit un mesaj, un gând… Se poate să fie și texte care îmi plac dar care să nu le simt pe mâna mea deocamdată. Ca actor ai partitura, rolul și trebuie să-l faci… ca regizor ai tot textul, tot spectacolul cu toată tehnica lui… nu e așa de simplu. Îmi place Cehov de exemplu, Shakespeare… îmi plac multe… doar că fiecare text cred că își are momentul său… Mulțumit?

Sunteți asistent universitar la Facultatea de Teatru din Iași, deci formator al generației noi de actori. Care este viziunea generației actuale față de teatru și cum sunt etichetați sau priviți acum, în societate, acești tineri care optează să facă artă?

Nu mai predau la facultate, momentan. Nu înțeleg sistemul acesta de învățământ, mai ales în teatru. Nu sunt de acord cu el. Nu cred că trebuie să faci norme atunci când vorbim de artă. Și cu asta-basta! Viziunea mea?… Hm! Păi, în primul rând cred că deja e inflație de actori… Prea multe locuri la facultăţile de teatru, prea multe facultăți de teatru, se intră prea ușor la aceste facultăți, nu mai e concurența de altă dată… și așa mai departe. Atâta timp cât la admitere ai 20 de locuri și vin 20 de candidați și sunt luați toți ca să justificăm norme… restul e tăcere!

Tinerii actori? Mulți ies din facultate la fel cum au intrat. Sunt și copii talentați, depinde și de norocul lor… Dar am întâlnit mulți tineri absolvenți de artă dramatică, de regie, cu un bagaj foarte sărac… e trist! Uite un subiect pentru o scurtă povestire…!

Ceasuri de colecţie, în expoziţie la Palatul Baroc din Piaţa Unirii

Publicat de Ana Brunner 2 Martie 2012 Comments Off

Cine mai are nevoie de ceasornicari în secolul gadgeturilor? Afacerile celor ce redau viaţa ceasurilor nu mai ticăie ca pe vremuri, iar meseria „veche de când lumea” riscă să dispară din lipsă de ucenici. Povestea acestui migălos meşteşug, devenit „de modă veche”, o vor spune zecile de ceasuri de colecţie expuse, pe parcursul lunii martie, la Palatul Baroc din Piaţa Unirii.

Intitulată Restituiri – Istoria unui meşteşug, expoziţia reconstituie prăvălia şi atelierul ceasornicarului şi bijutierului Petru Kindlein din Lugoj, în care meşterul şi-a desfăşurat activitatea în prima jumătate a secolului XX. În expunere vor fi prezentate mobilierul atelierului, bancul de lucru, uneltele specifice unui atelier de orologerie şi giuvaergie, firme, reclame de epocă; prin intermediul documentelor şi tipăriturilor de epocă va fi prezentată istoria familiei şi a meşteşugului, iar etalarea colecţiei particulare de ceasuri a domnului Emil Kindlein, nepotul meşterului, va prezenta publicului un impresionant număr de ceasuri de perete, de buzunar, deşteptătoare, de şemineu şi de mână, precizează Marcela Oprescu, curatorul expoziţiei.

Expoziţia va fi vernisată marţi, 6 martie, de la ora 18, la Muzeul de Artă din Timişoara, unde va rămâne deschisă până pe 1 aprilie. Evenimentul va fi urmat, de la ora 19.30, de un microrecital al formaţiei Acoustica (Daniel-Silvian Petre & Emil Kindlein) în ceainăria Cărtureşti Mercy. În cadrul programului Muzică de colecţie, Daniel-Silvian Petre şi Emil Kindlein vor prezenta reinterpretări acustice ale unor piese de la Nirvana, The Doors, Johnny Cash, Janis Joplin, Led Zeppelin, unele dintre ele fiind şi traduse, dar şi blues de la 1930, piese culese Anton Pann sau compoziţii proprii pe versuri de Ion Minulescu şi Daniel Silvian Petre.

Martie, luna Francofoniei la Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 2 Martie 2012 Comments Off

Să vezi un film cu prietenii, să-ţi iei creioanele şi să participi la un atelier de bandă desenată, să asişti la crearea poeziei într-o piaţă din Timişoara sau să asculţi poveşti bretone la teatru: sunt propunerile din acest an pe care Institutul francez din Timişoara le face vorbitorilor de franceză pentru luna francofoniei.


Ca în fiecare an, Ambasada Franţei la Bucureşti şi Institutul Francez Timişoara a pregătit, pe întreaga perioadă a lunii martie, o serie de evenimente culturale şi educative pentru publicul de toate vârstele: expoziţii, ateliere de creaţie, spectacole de magie, filme franceze, teatru, întâlniri literare şi multe concursuri inedite.

Starul sărbătorii a fost dat în seara de 1 martie, de vernisajul expoziţiei Vocile francofoniei în lumea arabă. Realizată de Institutul lumii arabe din Paris, expoziţia prezintă semnificativa prezenţă francofonă pe continentul african, unde franceza este în acelaşi timp limbă maternă, limbă-instrument sau limbă ce poartă amprentele istoriei. Expoziţia poate fi vizitată între 1 şi 15 martie, la sediul Institutul francez din Timişoara.

Următoarele evenimente pregătite de IFT în cadrul Sărbătorii Francofoniei la Timişoara vor avea loc după următorul program:

- 8 martie: performance de poezie contemporană cu Charles Pennequin (sediul IFT, ora 19). Intrarea liberă;

- 15 martie: poveşti bretone – Le Grand Large cu Alain le Goff (Teatrul Maghiar Csiky Gergely, ora 19). Preţ bilet  10 lei (5 lei reducere);

- 19 martie: spectacolul de magie Le Français c’est magique!, susţinut de Magic’Mousse (Teatrul Iulia, bd. 16 Decembrie 1989 nr. 6, ora 19). Intrarea liberă;

- 19-26 martie: expoziţia Dis-moi dix mots, dedicată în acest an aniversării a 300 de ani de la naşterea lui J.J. Rousseau (sediul Institutului Francez Timişoara). Intrarea liberă;

- 22 martie: întâlnire literară cu muzicianul şi scriitorul Wilfried N’Sondé (Liceul Calderon – ora 11 şi Universitatea de Vest – ora 15). Intrarea liberă;

- 23 martie: Festivalul Filmului Francofon (Cinema Timiş, Piaţa Victoriei nr. 7, ora 16). Preţ bilet 6 lei (4 lei reducere). Programul proiecţiilor îl găsiţi pe site-ul IFT, www.institutfrancais-roumanie.com;

- 28 martie: proiecţia filmului Simon Konianski în cadrul Festivalului de film Cinecultura şi al cinematecii francofone (Amfiteatrul Aula Magna al Universităţii de Vest);

- 29 martie: atelier de bandă desenată susţinut de Jean-Baptiste Hostache (sediul IFT, ora 19). Intarea liberă.

În plus, pe întreaga perioadă a lunii martie, la sediul Institutului Francez din Timişoara (bd. C. D. Loga nr. 46) şi la Liceul Jean-Louis Calderon vor avea loc mai multe concursuri şi ateliere de creaţie dedicate celor mici. Întregul program al evenimentelor îl puteţi consulta pe pagina de internet a Institutului Francez Timişoara.

Un mărțișor pentru o carte

Publicat de Ana Brunner 27 Februarie 2012 Comments Off

TIMIŞOARA. Suferinţa micuţilor bolnavi de cancer nu i-a lăsat indiferenţi pe studenţii Universităţii de Vest din Timişoara, care au demarat o campanie umanitară menită a strânge fonduri pentru amenajarea unei biblioteci în cadrul secției de Oncologie a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu. În perioada 27 februarie – 1 martie, timişorenii sunt invitaţi să cumpere… Un mărțișor pentru o carte.

Vânzarea mărțișoarelor va avea loc începând de astăzi, 27 februarie, până joi, 1 martie, în clădirea Universității de Vest Timișoara, respectiv la Facultățile de Economie și Administrare a Afacerilor și Drept, între orele 10 și 14. Prețul unui mărțișor este de 5 lei.

Obiectivul ESN Timișoara este acela de a integra în societate studenții străini aflați la studiu în oraș prin bursa Erasmus și nu numai. De aceea, în echipă au fost cooptați și studenți din Italia, Turcia, Germania, Lituania sau Franța. Mai bine de 20 de studenți internaționali au răspuns pozitiv apelului nostru de a susține această campanie prin confecționarea mărțișoarelor, cunoscându-ne totodată și una dintre cele mai pupulare și întrăgite tradiții, ne spune Cristina Gavrilă, Președinte ESN Timișoara.

ESN – Erasmus Student Network este una dintre cele mai mari asociații studențești din Europa , prezentă în peste 390 de universități din 36 de țări, care acționează în interesul studenților internaționali. ESN dorește să sporească integrarea practică și socială a studenților străini, reprezintă drepturile și nevoile acestora la nivel local, național și internațional, promovează oportunitățiile de studiu în străinătate și se ocupă de reintegrarea studenților care se întorc acasă după o experiență educațională peste hotare. Erasmus Student Network este o asociație care funcționează, în  principal, cu sprijinul voluntarilor.

Éric Vuillard, laureatul Premiului Goncourt 2017, vine în România

“Ordinea de zi”, cea mai dezbătută carte francofonă a anului, va fi lansată oficial la București, Timișoara și Iași.

Migraţia, în dezbatere la Timişoara. UVT găzduieşte Conferinţa RoMig

Conferinţa RoMig se va desfăşura în acest an la Timişoara, în perioada 11-12 septembrie, fiind găzduită de UVT.

“Povestea unui pierde-vară”, în deschiderea Ceau, Cinema!

Filmul regizat de Paul Negoescu va fi proiectat în premieră la Timişoara în deschiderea Festivalului Ceau, Cinema!

Cântecele aerului, cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate

Luna iulie reuneşte din nou la Teatrul Naţional oameni preocupaţi de recuperarea prin muzică a trecutului.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015