• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Memoriile Cetății așteaptă propuneri de murale. Tema acestei ediții: Revoluția

Publicat de Pagini de Cultura 4 Septembrie 2019 Comments Off

Se caută oameni creativi, iscusiţi și cu spirit civic aprig care să transforme câteva cartiere din Timișoara într-un loc de întâlnire cu o marcă identitară trainică. Dacă îţi joacă în gând și-n mâini creativitatea, alătură-te echipei Memoriile Cetăţii și implică-te în transformarea cartierelor prin intervenţii murale în spaţiul public în perioada 14-20 octombrie.


Apelul este parte din a doua ediție a proiectului Memoriile Cetății realizat de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, o inițiativă care consolidează legăturile dintre oameni și poveștile cartierelor timișorene. Tema din acest an, Revoluția, pornește de la evenimentele din ‘89 și se extinde până la cele mai diverse forme de rezistență pe care le întâlnim la nivel social sau chiar individual.

Organizatorii așteaptă propuneri creative pentru transformarea cartierelor prin intervenţii murale până în data de 12 septembrie 2019.

Cinci dintre propunerile primite vor fi premiate cu câte 3.500 de euro, iar selecția va fi realizată de către un juriu din care fac parte:

Andrei Condoroș, peisagist;
Corina Nani, designer, organizator FISART, lector univ. dr., Facultatea de Arte și Design, Universitatea de Vest, Timișoara;
Claudiu Toma, arhitect, reprezentant al Parasite Studio, care a câștigat concursul de arhitectură Memoriile Cetăţii 2018;
Mihai Zgondoiu, artist vizual, curator;
Andreea Săsăran, artist vizual, reprezentant al echipei Memoriile Cetăţii 2019.

***

Pornind de la ideea că, în mod conștient sau nu, împărțim fragmente de memorie cu străzile pe care le străbatem, cu porțile pe sub care trecem, cu oamenii pe care îi cunoaștem sau chiar cu cei care ne sunt străini, în perioada 14-20 octombrie 2019 proiectul va aduce cultura în cartierele orașului și va invita timișorenii să descopere împreună hărțile intime ale comunitățiilor respective. Locuitorii vor avea astfel ocazia să descopere, alături de artiști, personalități ale orașului și turiști, tipuri de intervenții artistice în spațiul public, aflate chiar sub ferestrele lor.

Pentru că trecutul istoric este o componentă importantă a identității culturale, cei 30 de ani de la Revoluție vor fi comemorați în cadrul ediției din acest an. Pornind de la premiza că istoriile se completează una pe cealaltă, bazându-se pe martori și pe mărturii directe, artiști și localnici vor încerca să contureze perspective personale asupra evenimentelor din ‘89. Fragmente ale memoriei colective, care au supraviețuit timpului vor fi transmise mai departe devenind o punte între generații, dar și un prilej de dezbatere și conștientizare a însemnătății lor istorice”, spune Ionuț Suciu, coordonatorul proiectului.

***

Proiectul Memoriile Cetății este realizat de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii și cofinanțat de Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local, prin intermediul programului cultural prioritar „Timișoara. Capitală Europeană a Culturii 2021”, fiind parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019.

Mai multe detalii și regulamentul sunt disponibile pe pagina web a asociației: http://www.timisoara2021.ro

Teatrul Național din Timișoara anunță selecția modulului FDR din cadrul Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Românești, care va avea loc în toamna acestui an, între 3 și 11 noiembrie.


Aflat la cea de-a XXIV-a ediție a sa, FEST-FDR contextualizează dramaturgia și spectacolul de teatru românesc ca parte integrată și, în egală măsură, ca voce distinctă în corpul cultural european. Mai mult decât atât, prin FEST-FDR, Teatrul Național a deschis în Timișoara, acum aproape un deceniu, drumul unui fenomen European important: spectacolul de teatru de stradă profesionist.

FEST-FDR afirmă și în această ediție o constantă identitară care oferă un loc aparte Teatrului Național din Timișoara ca spațiu dedicat regăsirii de sine a individului în interiorul comunității, dar și ca parte a ei, ca generator și catalizator de energii creatoare pozitive și, nu în ultimul rând, ca dinam de evoluție spirituală, intelectuală și socială.

În acest context pe cât de generos, pe atât de ambițios, Secțiunea FDR propune o panoramă a spectacolului pe text de teatru românesc. Este o provocare necesară, adresată creatorilor de teatru, o inventariere relevantă a spectacolelor pe texte românești (inclusiv scenarii pentru teatru) realizate în ultimul an. Selecționerul Oana Borș a inventariat numeroasele propuneri primite din partea teatrelor și companiilor care au participat la selecție. Titlurile pe care le-a reținut pentru Secțiunea FDR a FEST-FDR2019 reflectă interesul din ce în ce mai crescut al teatrelor și al publicului pentru noua dramaturgie românească, emergența unor nume noi în crearea de texte de teatru și, nu în ultimul rând, descoperirea de importante filoane dramatice în literatura și eseistica românească.

Selecția modulului FDR reunește următoarele titluri:

1. Ilegitim. Adaptare scenică de Adrian Sitaru, după un text colectiv creat de Adrian Sitaru și Alina Grigore. Regia: Adrian Sitaru. Teatrul Maghiar de Stat Cluj.

2. Pentru o mai bună înțelegere. Text și regie Mimi Brănescu. Teatrul Metropolis, București.

3. Despre tandrețe de Matei Vișniec. Regia Felix Alexa. Teatrul Dramaturgilor Români, București.

4. Despre oameni și cartofi. Text și regie Radu Afrim. Teatrul ”Andrei Mureșanu”, Sfântu Gheorghe.

5. Taximetriști de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae. Regia: Bogdan Theodor Olteanu. Teatrul Apollo 111.

6. Experimentul P. Text: Radu Dragomirescu. Scenariul și regia: Alexander Hausvater. Teatrul „Alexandru Davila”, Pitești.

7. În umbra marelui plan. Regia și dramaturgia: Catinca Drăgănescu. Compania Reactor, Cluj.

8. Această Sonie. Text și regie Lia Bugnar. Teatrul Luni de la Green Hours.

9. În numele tatălui de Elena Vlădăreanu. Regia Robert Bălan, Asociația Art No More

10. Medeaʾs Boy. Dramaturgia Ionuț Sociu și fragmente din „Medeea” de Euripide. Regia Andrei Măjeri. Teatrul Apollo 111.

11. Feminin de Elise Wilk. Regia: Eugen Jebeleanu. Teatrul Tineretului Piatra Neamț.

12. 50 de secunde de Daniel Oltean. Regia: Eugen Gyemant. Teatrul Național București.

13. Povești de dragoste la prima vedere după Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Ana Blandiana. Regia: Tudor Lucanu. Teatrul Național Cluj

14. Jurnal de România. Timișoara. Text și regie  Carmen Vidu. Teatrul German de Stat Timișoara.

15. Tatăl meu, preotul de Gabriel Sandu. Regia Elena Morar. Teatrul Apollo 111.

16. Timișoara. Capăt de linie de Peca Ștefan. Regia Ana Mărgineanu. Teatrul Național Timișoara

17. Cercurile încrederii de Radu Popescu. Regia Mihaela Lichiardopol. Teatrul Național Timișoara

De asemenea, secțiunea FEST a FEST-FDR2019, care a debutat în luna iunie cu spectacolele în aer liber, continuă cu FEST Indoor al FEST-FDR2019.

Astfel, în FEST Indoor al FEST-FDR2019 au fost invitate următoarele spectacole:

1. Caesarean Section, un spectacol de Jaroslaw Fret, Teatr ZAR (Polonia)

2. Pansion Eden, regia Arpad Schilling. ZKM Teatr (Croația)

3. Pescărușul de A. P. Cehov, regia Andrei Șerban. UNTEATRU, București

4. Legături primejdioase de Christopher Hampton, după romanul cu același nume de Choderlos de Laclos, regia Cristi Juncu. Teatrul Mic, București

5. Cântăreața cheală de Eugène Ionesco. Regia Radu Iacoban. Teatrul „Maria Filotti”, Brăila.

FEST-FDR2019 este un eveniment organizat de Teatrul Național din Timișoara, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale, al Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Timișoara și al UNITER.

Atmosfera Evului Mediu reînvie la Castelul Huniade, timp de trei zile

Publicat de Pagini de Cultura 5 August 2019 Comments Off

Armurile au fost pregătite, săbiile sunt ascuțite, menestrelii sunt gata să cânte. Timișoara e gazda unui festival în premieră: FESTIVALUL MEDIEVAL AL CASTELULUI HUNIADE. Între 9 și 11 august, spectatori de toate vârstele sunt invitați în Parcul Castelului, unde va reînvia, timp de câteva zile, atmosfera Evului Mediu.


Evenimentul va aduce în vechea cetate a castelanilor de Timiș atmosfera unui festival medieval complet. Ordine cavalerești din trei țări își vor pune tabără în Parcul Castelului, meșteri din alte vremuri vor deschide ateliere de fierărit, ceramică, croitorie medievală, întreținerea armelor și armurilor, curelărie, prelucrare de pergament și hârtie. Jocurile uitate ale Evului Mediu vor fi organizate din nou, după multe secole, în Parcul Castelului, iar aromele Evului Mediu îi vor îmbăta pe cei care vor participa la concursurile de gătit. Bătălii epice cu arme reale vor dovedi din nou bravura spiritului și forța brațelor. Uitata bătălie de la Vadul Nisipurilor va reintra în legenda locului odată cu exploziva ei reconstituire, o ciocnire la care vor participa toți războinicii ordinelor cavalerești prezente la festival. Serile vor fi animate de concerte epice și de istorisiri ale mitologiilor narate la lumina jerbelor de foc.

FESTIVALUL MEDIEVAL AL CASTELULUI HUNIADE este un eveniment organizat de Muzeul Național al Banatului împreună cu Consiliul Judeţean Timiş. Participă: Peregrinii, Irdorath, Compania Dragonului – The Company of the Dragon, Deus Vult, Beli Orlovi / White Eagles, SoimanArt etc.

Iată programul complet al evenimentului:

TIMIȘOARA LA CENTENAR: Patru zile de sărbătoare pentru a marca data de 3 August

Publicat de Pagini de Cultura 29 Iulie 2019 Comments Off

Sâmbătă, 3 august, aniversăm 100 de ani de la intrarea trupelor armatei române conduse de către colonelul Virgil Economu în Timișoara, un moment unic care va fi reconstituit începând cu ora 10 în Piața Unirii. Reconstituirea va fi urmată de o defilare cu tehnică militară și personal, ce se va derula pe Bulevardul Republicii, între pasajul Jiul și Catedrala Mitropolitană. La manifestările dedicate Centenarului Timișoarei vor participa peste 700 de militari, 40 de mijloace tehnice, elicoptere, Detașamentul de cavalerie și Detașamentul de Gardă de Onoare al Jandarmeriei Române.

Manifestările dedicate „Zilei Timișoarei” vor avea loc, în acest an, în perioada 1-4 august. Timp de patru zile, publicul va avea ocazia să învețe despre tradiții la Târgul meșterilor populari din Piața Libertății, să se bucure de o caricatură semnată Ștefan Popa Popas, dar și să se întoarcă în timp, în data de 3 august 1919, alături de actorii Teatrului Național din Timișoara, care vor da viață personajelor vremii. De asemenea, pentru a marca Ziua Timişoarei va avea loc o şedinţă festivă a Consiliului Local, dar şi dezvelirea bustului Reginei Maria, în Piaţa Victoriei.

Ca în fiecare an, serile vor aparține muzicii. Timișorenii sunt invitați să sărbătorească în cele patru zile, în Piața Victoriei, alături de artiștii Timișoarei și de invitați: Filarmonica Banatul, Ansamblul Timișul, Vlăduța Lupău, Carmen Popovici Dumbravă, Dumitru Teleagă, Dana Gruescu, Pro Musica, Cargo, Phoenix, Timișoara Stage Groove Experience, Phaser, Alina Eremia, Vunk, Loredana și de artiștii Festivalului “Blues pentru Timișoara”: Bega Blues Band, Andreea Vlas, Nicu Patoi & Platonic, Ceața Blue, Ana Maria Galea Band, Loup Garou.

PROGRAM ,,Timişoara la Centenar”

Joi, 1 august 2019

Piaţa Libertăţii

17:00 Deschiderea târgului naţional de meşteşugari de la Timişoara (1-4 august) și a workshop-ului de caricatură Ștefan Popa Popas

18:00 ,,Fata babei şi fata moşneagului’’ – Poveste populara – Compania Phantasia

Piaţa Victoriei

19:00 ,,100 de ani de folclor în Timişoara” – Spectacol folcloric susţinut de către Ansamblul Timişul şi invitaţi

Vineri, 2 august 2019

Piaţa Victoriei

19:00 ,,Timişoara cântă la 100 de ani”

• Timişoara Stage Groove Experience şi soliştii Simion Caragia, Maria Avramescu, Maria Hojda, Jennifer Poaty Souami, Izabella Toth si Voicu Dumitras, Pro Musica, Cargo, Phoenix

Sâmbătă, 3 August 2019 – Ziua Timisoarei

08:30 Piaţa Petru Maior – Depunere de coroane

09:45 Ceremonial militar – religios, reconstituirea momentului istoric de la 3 august 1919 – intrarea trupelor române conduse de colonelul Virgil Economu şi instalarea administraţiei romăneşti

11:40 Parcul Central – depunere de coroane

12:00 Bd. Republicii – defilare tehnica si personal

19:00 Piaţa Victoriei – Concert Phaser, Alina Eremia, Vunk și Loredana

21:00 Piaţa Unirii – Concert Filarmonica Banatul

22:00 Retragerea cu torţe pe traseul Piaţa Petru Maior – Piaţa Unirii – Piaţa Victoriei

22.55 Piaţa Victoriei – Foc de artificii

Duminică, 4 august 2019

19:00 Piaţa Victoriei – Festivalul Blues pentru Timişoara – Andreea Vlas, Nicu Patoi & Platonic, Ceața Blue, Ana Maria Galea Band, Loup Garou.

Trei zile de petrecere în stil turcesc, la Timișoara!

Publicat de Pagini de Cultura 23 Iulie 2019 Comments Off

Secretul unui sfârșit de săptămână reușit are următoarele ingredinte: mâncare bună, muzică, dans și oameni frumoși! Timișorenii sunt inviitați în premieră anul acesta la Festivalul Turcesc, organizat în Parcul Rozelor din Timișoara, în perioada 26-28 iulie, între orele 10.00-22.00.

Festivalul vine cu multe surprize pentru timișoreni, vine cu vestita Fanfară militară otomană, cu dansul plin de spiritualitate al dervișilor rotitori, cu muzică și dansuri tradiționale, dar și cu bunătăți turcești care ne duc cu gândul în minunata lume orientală a baclavalelor, șerbetului și kebabului delicios. Intrarea este liberă, organizatorii propunându-și să promoveze cultura turcă prin ceea ce este specific ei: ospitalitatea turcească, arta veche, folclorul și, foarte important, arta gastronomică.

ZIUA JUDEȚULUI TIMIȘ – SPECTACOLE, RECONSTITUIRI ISTORICE, CONCERT LOREDANA

Publicat de Pagini de Cultura 22 Iulie 2019 Comments Off

Tradiția, perseverența, multiculturalitatea și vocația occidentală a locuitorilor săi fac din Județul Timiș un important pol cultural și economic european. Toate acest virtuți, dobândite de-a lungul unei istorii bogate, sunt evidențiate public în fiecare an, în 28 iulie, de către Consiliul Județean, de Ziua Județului, marcată începând cu 2016. În acest an, CJ Timiș a pregătit o serie întreagă de evenimente cultural-educative, desfășurate pe parcursul a patru zile, în perioada 25 – 28 iulie.

Cinstirea istoriei și celebrarea prezentului sunt importante pentru noi, cei de la Consiliul Județean. Evenimentele pregătite se adresează tuturor timișenilor, de la cei mai mici, la cei mai mari. Avem, printre altele, acțiuni pentru copii, spectacole de muzică populară, dar și un concert cu unul dintre cele mai mari nume din lumea muzicii românești, Loredana. Reconstituirea istorică de duminică va aduce și mai multă culoare sărbătorii. Am pornit pe acest drum în 2016 și vom continua să lucrăm pentru a ne întări identitatea și a arăta tuturor unitatea și puterea comunității noastre”, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

25 iulie e Ziua Porților Deschise la Consiliul Județean, eveniment dedicat copiilor. Aceștia vor putea vizita instituția și afla ce înseamnă administrarea județului. Programări se pot face sunând la numerele de telefon 0256.406.337 sau 0256.406.323.

Vineri, 26 iulie, va avea loc, la Filarmonica din Timișoara, spectacolul “Timișul în sărbătoare” oferit de Ansamblul Profesionist Banatul. Voci emblematice ale folclorului românesc: Laura Lavric, Mariana Ionescu – Căpitănescu, Maria Golban – Șomlea, Nicu Novac, Denisa Sârboaica, Felicia Stoian, Maria Coman și Doriana Talpeș vor aduce momente de neuitat pe scena sălii Capitol. Veți putea admira momente muzical – coregrafice realizate de invitații speciali: Ansamblul “Moștenitorii” din Republica Moldova, Ansamblul “Ghiocelul” din Giroc și Ansamblul “Cununa Timișului” din Ghiroda. Spectacolul se va desfășura în intervalul orar 18:30-21:30, iar intrarea se face pe bază de invitații, care pot fi ridicate de la sediul Centrului de Cultură și Artă al Județului, str. E. Ungureanu nr. 1, Timișoara, începând cu data de 23 iulie, ora 10.00.

În zilele de sâmbătă și duminică, manifestările se vor desfășura după următorul program:

SÂMBĂTĂ, 27 IULIE

17:30-18:30

Tur al fanfarei din Boblingen, Germania (Catedrala Mitropolitană – Piața Victoriei – Piața Libertății – Piața Unirii – Bastionul Theresia);

18:30-19:00

Concert al fanfarei din Boblingen, Germania (Bastionul Theresia);

19:00-20:00

Spectacol de teatru pentru tineret – Merlin ,,Ursul păcălit de vulpe” (Bastionul Theresia);

20:00-21:00

Spectacol Gașca ZURLI (Bastionul Theresia).

DUMINICĂ, 28 IULIE

12.00-14.00

Ședință festivă a Consiliului Județean Timiș, expoziții (Sediul CJ Timiș);

16:30-17:30

Tur al fanfarei din Boblingen, Germania (Catedrala Mitropolitană – Piața Victoriei – Piața Libertății – Piața Unirii – Bastionul Theresia);

17:30-18:00

Concert al fanfarei din Boblingen, Germania (Bastionul Theresia);

18:00-19:00

„Reconstituire istorică 1919” (Bastionul Theresia);

19:00-20:00

Expoziție – „Timișul de altădată” (Centrul Multifuncțional Bastion);

20:00-21:00

Concert Alex Calancea Band (Bastionul Theresia);

21:00-22:00

Concert LOREDANA (Bastionul Theresia).

***

28 iulie a fost aleasă, în 2016, Ziua Județului Timiș, pentru a marca instaurarea administrației românești în județ, în anul 1919, după retragerea trupelor de ocupație de pe teritoriul comitatului Timiș.

Saxofonistul norvegian Jan Garbarek deschide line-up-ul Garana Jazz Festival 2019

Publicat de Pagini de Cultura 10 Iulie 2019 Comments Off

Comunitatea tot mai numeroasă a iubitorilor de jazz open-air se pregătește pentru patru zile pline de muzică, libertate și descoperire. GĂRÂNA JAZZ FESTIVAL, ajuns la cea de-a XXIII-a ediție, va avea loc între 11 și 14 iulie 2019. Inconfundabilul saxofonist norvegian Jan Garbarek deschide line-up-ul ediției, lăsând loc unui program ce va expune, ca în fiecare an, artiști consacrați și experimente muzicale ample în Munții Banatului.

Printre cei mai valoroși artiști de muzică jazz, Jan Garbarek și-a folosit ultimii 50 de ani de carieră muzicală pentru a transforma tot ce e dificil într-un limbaj simplu, clar și curat. Nominalizat la premiile Grammy, premiat cu Norwegian Arts Council Award și Willy-Brandt-Award, Garbarek își asumă un stil unic, inspirat de improvizația anilor ’60 și ’70, de folclorul norvegian și de cele mai exotice influențe culturale. Muzica e armonioasă și migrează de la liniște la extaz, e în același timp simplă și complexă, ludică și intensă. Garbarek este unul dintre cei mai populari reprezentanți ai ECM Records și a colaborat de-a lungul anilor cu Keith Jarrett, Hilliard Ensemble, Ralph Towner, Bill Frisell, Zakir Hussain, David Torn, Terje Rypdal.

Jan Garbarek revine la Gărâna după 12 ani, alături de pianistul și compozitorul german Rainer Brüninghaus, basistul de origine braziliană Yuri Daniel și percuționistul indian Trilok Gurtu – artistul care mixează încântător muzica din Mumbai, tărâmul natal, cu jazz fusion și world music. Un grup care promite o călătorie sonoră senzorială, profundă. Concertul Jan Garbarek Group feat. Trilok Gurtu va avea loc joi, 11 iulie, în deschiderea ediției 23 Gărâna Jazz Festival.

La ediția din 2019, concertele din cadrul Gărâna Jazz Festival se vor desfășura pe trei scene: în Poiana Lupului, Biserica Catolică din satul Văliug și Hanul La Răscruce, locul în care a avut loc prima ediție a festivalului, în urmă cu 22 de ani. Mai multe detalii despre cazare, transport și experiența la Gărâna sunt disponibile pe www.garana-jazz.ro.

***

PROGRAM GĂRÂNA JAZZ FESTIVAL 2019

JOI, 11 iulie

Poiana Lupului, ora 20:00

Jan Garbarek Group feat. Trilok Gurtu (Norway, India, Germany, Brasil)

VINERI, 12 iulie

Biserica Catolică din satul Văliug, ora 11:00

Raul Kusak (Romania)

Poiana Lupului, ora 19:00

Horea Crișovan & JazzyBIT (Romania)

Giovanni Guidi Quintet [Thomas Morgan, João Lobo, Francesco Bearzatti, Roberto Cecchetto] (Italy, U.S.A., Portugal)

Mathisen – Robin – Borlai (Norway, Italy, Hungary)

Petre Ionutescu & Daniel Dorobanțu (Romania)

SÂMBĂTĂ, 13 iulie

Biserica Catolică din satul Văliug, ora 11:00

Rodion G.A. (Romania)

Hanul La Răscruce, ora 14:00

Afrodizzy [Luiza Zan & Iulian Pavelescu] (Romania)

Catalin Milea Group (Romania)

Poiana Lupului, ora 19:00

Jacky Terrasson Trio (France, U.S.A.)

Renaud Garcia-Fons & Dorantes (France, Spain)

Grégory Privat Trio (France)

Lars Danielsson & Paolo Fresu (Sweden, Italy)

DUMINICĂ, 14 iulie

Biserica Catolică din satul Văliug, ora 11:00

Adrian Schwartz-Dinu & Horea Crisovan (Romania)

Hanul La Răscruce, ora 14:00

Sorin Zlat Quartet (Romania, Spain, Italy)

Philipp Gropper`s PHILM (Germany, Austria)

Poiana Lupului, ora 19:00

Maciej Obara Quartet (Poland, Norway, Sweden)

Bobby Previte’s Classic Bump Band (U.S.A.)

John Surman Trio (UK, Brasil, Norway)

Moshulu [Jeff Berlin, Dennis Chambers, David Sancious, Oz Noy] (U.S.A.)

***

Festivalul Internațional de Jazz Gărâna este organizat de Fundația Culturală Jazz Banat, membră a European Jazz Network. În ultimii 20 de ani, peste 70.000 de spectatori și numeroși artiști cu renume internațional au împărtășit experiența muzicii jazz de avangardă ascultată sub cerul liber în micul sat din inima Banatului. Au cântat la Gărâna: Eberhard Weber, Stanley Clarke, Mike Stern, Tomasz Stańko, Charles Lloyd, Jean-Luc Ponty, Stanley Jordan, John Abercrombie, Miroslav Vitouš, Zakir Hussain, Youn Sun Nah, Bugge Wesseltoft, Lars Danielsson, Avishai Cohen, Nils Petter Molvær, Jack DeJohnette, Kimmo Pohjonen și mulți alții. Detalii pe www.garana-jazz.ro.

Şase filme de succes, în competiţia Festivalului Ceau, Cinema!

Publicat de Pagini de Cultura 4 Iulie 2019 Comments Off

Şase filme apreciate, realizate de tineri regizori din Republica Moldova, Rusia, Slovenia, Turcia şi Ungaria, au fost selectate în competiţia internaţională a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 18 și 21 iulie la Timişoara şi Gottlob.

Regizorii care se luptă în acest an pentru Marele Premiu „Răzvan Georgescu” sunt: Ivan I. Tverdovsky (Rusia) cu filmul Săritorul (Jumpman, 2018), Zsófia Szilágyi (Ungaria) cu filmul O zi (One day, 2018), Tarik Aktaş (Turcia) cu filmul Nebuloasa calului mort (Dead Horse Nebula, 2018), Darko Štante (Slovenia) cu filmul Consecinţe (Consequences, 2018), Eugen Damaschin (Republica Moldova) cu filmul Beautiful Corruption (2018) și Gábor Reisz (Ungaria) cu filmul Versuri pocite (Bad Poems, 2018).

Câştigător al unei menţiuni speciale în competiţia principală de la Karlovy Vary, unde a avut premiera mondială, şi cu selecţii în numeroase alte festivaluri, Săritorul (Jumpman, 2018) este al treilea lungmetraj al regizorului rus Ivan I. Tverdovsky. Filmul are în centru un tânăr special de 16 ani care este scos de mama sa de la orfelinatul unde fusese abandonat la naştere, doar pentru a fi folosit de o bandă care extorchează bani de la bogați, datorită abilităţii sale de a nu simţi durerea.

Mamă a trei copii, Anna este într-o continuă alergătură. În plus, își suspectează soțul că o înșală. Toate aceste probleme riscă să o distrugă. Va putea ea să mai salveze ce e fragil și unic în viața sa? Este povestea din filmul O zi (One day, 2018), debutul regizoarei Zsófia Szilágyi din Ungaria, care a câştigat anul trecut Premiul FIPRESCI în secţiunea „Săptămâna criticii” de la Cannes şi a fost nominalizat la „Descoperirea anului” la Premiile Academiei Europene de Film.

Prezentat în premieră în România, Nebuloasa calului mort (Dead Horse Nebula, 2018), al turcului Tarık Aktaş, a fost recompensat cu Premiul pentru cel mai bun tânăr regizor în competiţia „Cineasti del presente” de la Locarno şi cu Premiul de debut la Istanbul. Pas cu pas, tânărul Hay coboară pe un drum spiritual inevitabil în care se confruntă cu relaţia dintre om şi natură, unitatea materiei şi existenţa.

Consecinţe (Consequences, 2018), al slovenului Darko Štantea, are ca protagonist un adolescent de 17 ani care este trimis de familie într-un centru de detenţie pentru tineri din cauza comportamentului său problematic şi unde este nevoit să se confrunte cu şeful informal al deţinuţilor, care profită de el după ce îi află cel mai ascuns secret. Filmul a avut premiera mondială la Festivalul de la Toronto şi va putea fi văzut de asemenea pentru prima dată în România la Ceau, Cinema!

Realizat în Republica Moldova şi nominalizat la Premiile Nika ale Academiei Ruse de Film, Beautiful Corruption (2018) este debutul în lungmetraj al tânărului regizor Eugen Damaschin. Filmul este un amalgam de istorii bazate pe fapte reale și concentrate în jurul unui singur erou. În goana după dreptate, un tânăr din Republica Moldova recurge la metode nu tocmai legale. Care e preţul pe care trebuie să îl plătească pentru a obţine ce îşi doreşte?

La 33 de ani, viața lui Tamás este dată peste cap atunci când iubita sa îi dă papucii, chiar la Paris, unde ea se află cu o bursă. Plângându-și de milă, Tamás începe să caute în propriul trecut răspunsul la întrebarea dacă într-adevăr poți trăi dragostea doar după ce practic ai pierdut-o. Este premisa din Versuri pocite (Bad Poems, 2018), al doilea lungmetraj al regizorului maghiar Gábor Reisz, premiat la Torino şi ales în acest an cel mai bun film la Premiile Filmului Maghiar. „Versuri pocite” este prezentat la Ceau, Cinema! cu sprijinul Institutului Balassi – Institutul Cultural Maghiar din București.

***

Juriul format din actorul Vlad Ivanov şi actriţele Maria Drăguş şi Mălina Manovici va desemna câştigătorul Trofeului Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu” pentru cel mai bun film, în valoare de 1.000 de euro, acordaţi de Vitas România. Spectatorii vor stabili Premiul Publicului, în valoare de 500 de euro, oferiţi de Conceptual Lab by Theo Nissim.

Competiţia Ceau, Cinema! a fost concepută să ofere un cadru de exprimare cineaştilor din ţările cu minorităţi tradiţionale în regiunea Banatului (Armenia, Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Germania, Israel, Italia, Polonia, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ucraina, Ungaria). Selecţionerul competiţiei este criticul de film Ionuţ Mareş.

A şasea ediţie Ceau, Cinema! va avea loc în perioada 18-21 iulie, la Timişoara şi Gottlob, prima localitate rurală din România cu un cinematograf renovat.

Abonamentele, care oferă acces la toate proiecţiile din festival, pot fi achiziţionate online, pe site-ul iaBilet.ro. Un abonament general costă 60 de lei, iar un abonament special, care vine la pachet cu un tricou sau o traistă din colecția Ceau, Cinema! şi cu un set de stickere desenate de artiștii colaboratori ai festivalului, costă 100 de lei.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

Proiectul este organizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) şi al Consiliului Judeţean Timiş.

Înscrie-ţi filmul la Tres Courts – Festivalul filmelor de foarte scurt metraj

A spune o poveste în maxim 4 minute este provocarea lansată în fiecare an de Institutul Francez, în cadrul Festivalului Très Court.

De la Mefisto la Lucifer – Silviu Purcărete pregătește “Tragedia omului” la Timișoara

Primăvara începe cu o premieră la TMST. Ilustrul regizor Silviu Purcărete montează spectacolul „Tragedia omului” de M. Imre.

Din martie începe Festivalul – concurs „Lada cu zestre”

Festivalul-concurs „Lada cu zestre” va fi reprogramat după ce perioada de risc a propagării COVID-19 va fi depășită.

Rinocerii de Ionesco, un spectacol de excepție pregătit de Teatrul Național din Timișoara

Teatrul Național din Timișoara dă startul faptelor pentru România anului 2021 cu spectacolul “Rinocerii” de Eugène Ionesco.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015