• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

“Moartea parafină” se descoperă şi la Lugoj, prin Robert Şerban

Publicat de Pagini de Cultura 8 Decembrie 2010 Comments Off

După inedita lansare de la Timişoara, cu vin de acasă, cozonac cu nucă şi mulţi prieteni, cunoscutul om de cultură Robert Şerban îşi prezintă cel mai recent volum de poezie şi în faţa publicului lugojan. Cei pentru care cărţile nu reprezintă simple decoruri în bibliotecă, sunt invitaţi joi, 9 decembrie, la ora 17, la Galeria “Pro Arte” din Lugoj, care va găzdui lansarea volumului “Moarte parafină” apărut în colecţia “Poezie” a editurii Cartea Românească. Alături de autor, aici vor cuvânta scriitorii Ela Iakab, Dorin Murariu, Simona Avram, Cristian Ghinea, întâlnirea într-ale poeziei urmând a fi moderată de Henrieta Szabo, directorul Bibliotecii Municipale Lugoj.

Întâmplarea literară oferă iubitorilor de versuri din cochetul orăşel un bun prilej pentru a depăna poveşti despre viaţă… şi moarte, într-un registru tonic însă, jucăuş chiar, dar care te şi pune pe gânduri. Scrise cu o simplitate aproape ieşită din comun, cele câteva zeci de poeme cuprinse între coperţile cărţii “Moartea parafină” recompun un soi de autobiografie a autorului, în care însă ne regăsim fiecare, aproape în totalitate. Poetul vorbeşte prin intermediul versului despre vârsta copilăriei, despre prietenii care nu mai sunt, despre nostalgia unor lucruri demult dispărute, despre spiritualitatea existenţei noastre, iar peste toate planează, discret, neliniştea dată de sentimentul, încă foarte îndepărtat, al sfârşitului.

* * *

Robert Şerban s-a născut la 4 octombrie 1970, în Turnu Severin. Este scriitor, jurnalist şi editor. Trăieşte în Timişoara. A debutat cu cartea “Fireşte că exagerez (poezie, 1994, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România). Au urmat “Odyssex (poezie, 1996), “Piper pe limbă (interviuri, 1999, Premiul filialei din Timişoara a U.S.R.), “Pe urmele marelui fluviu / Auf den Spuren des grossen Stroms (coautor, poezie şi proză, 2002), “Timişoara în trei prieteni (coautor, poezie, 2003, Premiul revistei Poesis), “A cincea roată (interviuri, 2004, Premiul filialei din Timişoara a U.S.R.), “Barzaconii / Anus dazumal (proză, 2005), “Cinema la mine-acasă (poezie, 2006, Premiul revistei Observator cultural pentru cea mai bună carte de poezie din 2006, Premiul Filialei Timişoara a U.S.R.), “Athénée Palace Hotel (coautor, teatru, 2007), “Ochiul cu streaşină (publicistică, 2007), “O căruţă încărcată cu nimic / Ein karren beladen mit nichts (coautor, poezie, 2008). În 2009, i-a apărut, în Germania, volumul de poezie “Heimkino, bei mir (Pop Verlag).

“Blues de Timişoara – O autobiografie Bela Kamocsa”

Publicat de Pagini de Cultura 6 Decembrie 2010 Comments Off

Pornind de la volumul postum apărut la editura Brumar, sub îngrijirea lui Tinu Pârvulescu, luni, 6 decembrie, de la ora 18:00, la Scârţ – Loc Lejer de pe strada Zoe, nr. 1, va avea loc dezbaterea “Blues de Timişoara – O autobiografie Bela Kamocsa”, carte ce prezintă mărturiile unui om dedicat promovării muzicii, culturii şi comunităţii sale. În cadrul evenimentului, vor avea loc discuţii pe marginea cărţii şi a carierei autorului, moderate de scriitorii Petru Ilieşu, Tinu Pârvulescu şi Daniel Vighi. Va fi prezentă şi formaţia Bega Blues Band, care va oferi momente muzicale în memoria marelui Kamo.

Evenimentul este pus la cale de Fundaţia Ariergarda şi Masteratul de management al resurselor culturale din Facultatea de litere, istorie, teologie a Universităţii de Vest din Timişoara. Intrarea este liberă.

Literatură şi vin, în festival la Timişoara

Publicat de Nicoleta Bodiu 27 Noiembrie 2010 Comments Off

Premieră pentru lumea culturală din vestul ţării. Timp de trei zile, timişorenii sunt invitaţi la prima sărbătoare a literaturii din oraş, pus la cale de buletinul cultural „24 Fun”, la iniţiativa lui Robert Şerban şi a Mihaelei Purec.

Festivalul “Literatură şi vin”, căci despre el este vorba, va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, între 2 şi 4 decembrie, propunând iubitorilor de cultură din oraş o întreagă suită de evenimente. La loc de cinste vor sta serile de lectură la un pahar de vin bun, dar nu vor lipsi nici expoziţiile, teatrul sau proiecţiile de film.

Deschiderea festivalului va avea loc joi, 2 decembrie, de la ora 19, la Cerculul Militar Timişoara, cu proiecţia filmului documentar „Despre banal” de Nicolae Zambori, dedicat regretatului Petre Stoica. Seara va continua cu lansarea volumului de poeme „Paloarea”, semnat de Ioan Morar – poet care publică rar, dar când o face este antologic – şi două vernisaje: o expoziţie aniversară Petre Stoica organizată în colaborare cu Muzeul Presei Jimbolia şi expoziţia de tablouri „Despre vin, în culori”.

A doua zi, evenimentul va avea trei gazde. Începând cu ora 16, la Cafeneaua D’Arc va avea loc masa rotundă Dilema Veche „Cum stăm cu exportul literar”, al cărei invitat este scriitorul Marius Chivu, urmată de lansarea volumelor „Un om din Est” de Ioan Groşan, „Intrarea Soarelui” de Cecilia Ştefănescu şi „Aer cu diamante” de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru şi Ion Stratan. În paralel, la Scârţ Loc lejer, sediul Teatrului Auăleu, între orele 15 şi 17:30, se va desfăşura dezbaterea „Reviste şi… revistele literare studenţeşti”, iar de la ora 19, festivalul revine la Cercul Militar, unde va avea loc proiecţia documentarului artistic „Boema din Timişoara” şi o nouă lectură publică.

Sâmbătă, 4 decembrie, programul manifestărilor include şi o serie de activităţi pentru copii. Între orele 11 şi 14, cei mici sunt aşteptaţi la Cercul Militar din Timişoara cu “Literatură şi ceai”: poezii şi poveşti pentru copii, concurs de desene cu tema „Amintiri din copilărie”, ateliere de creaţie şi facepainting. În aceeaşi zi, adulţii urbei vor avea parte de teatru, noi prezentări de carte şi proiecţii de film.

STREET DELIVERY TIMIȘOARA: Poezia e în stradă, hai și tu!

Street Delivery ajunge la ediţia a XIII-a în Timişoara şi le propune locuitorilor oraşului o întâlnire cu poezia.

Festivalul de Muzică Veche revine la Timișoara

Biserica Evanghelică Lutherană va găzdui și în acest an Festivalul de Muzică Veche Timișoara, ajuns la cea de-a XIV-a ediție.

Eufonia Festival 2019 – unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică clasică din România

În acest an, în perioada 16 septembrie – 4 octombrie, sunetul muzicii clasice se va auzi în peste zece orașe din vestul țării.

Teatrul Național din Timișoara anunță selecția modulului FDR din cadrul FEST-FDR2019

Secțiunea FDR din cadrul FEST-FDR2019 propune o panoramă a spectacolului pe text de teatru românesc, între 3 și 11 noiembrie.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015